O nouă sesiune de microgranturi pentru micile afaceri afectate de pandemie
De in această săptămână, proprietarii afacerilor mici lovite de criza generată de pandemie se pot înscrie la noua sesiune a Măsurii 1, pentru a primi sprijin din partea statului. În cadrul Schemei de ajutoare de stat COVID-19, statul acordă microgranturi de capital de lucru de câte 2.000 de euro. La prima sesiune de anul trecut, au rămas sume nealocate 65 de milioane de euro.
Bugetul pentru cea de-a doua sesiune este de 65 de milioane de euro, sumă de care ar putea beneficia, în total, 50.000 de firme. Sesiunea de înscriere va fi deschisă în perioada 12-22 octombrie 2021. Înscrierea în program se va face tot pe portalul de granturi IMM: https://granturi.imm.gov.ro. Se va aplica regula „Primul Venit, Primul Servit”.
Cine sunt beneficiarii?
Granturile pot fi accesate de către SRL-uri, PFA-uri, Întreprinderile individuale (II-uri), Întreprinderile familiale (IF-uri), dar și de ONG-uri sau CMI-uri (cabinete medicale individuale) dacă au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19. Sunt eligibile firmele înființate până în octombrie 2019, care fie nu au niciun angajat (dovada se face prin bilanțurile depuse), fie au avut o cifră de afaceri, în anul anterior depunerii cererii, mai mare sau egală cu 5.000 euro. În cazul SRL-urilor înființate în 2019, cifra de afaceri trebuie să fie minimum 415 euro înmulțit cu numărul de luni de activitate. Plafoanele nu se aplică și beneficiarilor de tip PFA/Întreprinderi individuale/Întreprinderi familiale, alți profesioniști, cabinete medicale individuale
Decontarea chiriei și a cheltuielor cu materiale sanitare
Și în această sesiune, microgranturile de câte 2.000 de euro se vor acorda tot sub formă de sumă forfetară. Cursul valutar utilizat va fi probabil cel din septembrie 2020, de 4,8395 lei. Prin urmare, ajutorul acordat va fi de … 9.679 lei. Plățile se vor face până la 31 decembrie 2023. IMM-urile afectate de pandemia COVID-19 pot folosi acești bani pentru a acoperi cheltuielile pentru stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum și alte categorii de stocuri necesare activității curente/operaționale desfășurate de acestea. De asemenea, pot fi decontate datoriile către bugetul de stat, dar și datoriile curente și restante față de furnizorii curenți, inclusiv față de furnizorii de utilități. Banii mai pot fi folosiți și pentru plata chiriei la sediul social/punctul de lucru unde se desfășoară activitatea, dar și pentru decontarea cheltuielilor privind echipamentele de protecție medicală, inclusiv materiale de dezinfecție pentru protecția împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2. Toate aceste cheltuieli sunt eligibile doar dacă TVA-ul este nerecuperabil.
Condiții de respectat
PFA-urile sau CMI-urile implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19 trebuie să completeze o adeverință-formular pe care să o încarce în aplicațiade înscriere. Documentul va fi emis de unitatea sanitară unde beneficiarul a prestat serviciul sau de către direcția de sănătate publică județeană. Totodată, beneficiarii vor da o declarație pe propria răspundere prin care se obligă să nu folosească banii în alte scopuri, în caz contrar riscând să-i înapoieze. Vor fi respinși aplicanții care, până la data înscrierii, nu au depus situațiile financiare contabile aferente anului 2019. De reținut și că firmele care au aplicat deja la Măsura 2 (granturi de câte 2.000-150.000 de euro), beneficiind de sprijinul acordat de stat, nu vor mai putea primi și microgranturi de câte 2.000 de euro în cadrul celei de a doua sesiuni a Măsurii 1. La fel și cei care au aplicat la sesiunea precedentă. Toamna trecută, când a fost lansată prima sesiune a acestui program, câteva sute de IMM-uri din județ au primit acești bani. Interesant e că, data trecută, a rămas necheltuită o sumă totală de 65 de milioane de euro (două treimi din bugetul Măsurii 1).
Municipiul Bacău a sărit de 6 la mie!
După ce, în weekend ajunsese la un miraculos 5,98 la mie, numai bun să nu încurce desfășurarea Oktoberfest, astăzi, municipiul Bacău a depășit pragul de 6 la mie.
Conform Direcției de Sănătate Publică Bacău, orașul ar înregistra o incidență cumulată la 14 zile de 6,25 la mie.
Oneștiul a ajuns la 5,23 în vreme ce Moineștiul este creditat cu 3,63 la mie.
În afară de municipiul Bacău, doar în comunile Secuieni (6,85) și Letea Veche (6,02) s-a mai depășit pragul de 6 la mie.
Localităţile cu peste 6 la mie intră în carantină în weekend, când circulaţia între orele 20:00 şi 05:00 se face doar cu declaraţie pe propria răspundere.
Sunt exceptaţi de la această măsură cei care au schema completă de vaccinare şi cei care au trecut prin boală. În localităţile cu rata de infectare peste 7,5 la mie, măsura este valabilă pentru toate zilele săptămânii.
Masca devine obligatorie şi pe stradă în localităţile cu rată de infectare peste 6 la mie.
Magazinele vor funcţiona în intervalul orar 5:00 – 22:00.
Noile restricții vor intra în vigoare de la miezul nopții.
Oktoberfest, doar pentru rasa superioară
Ca altădată, prin sudul Statelor Unite, Parcul Cancicov din Bacău, a avut în acest weekend, în partea dinspre Teatrul de Vară, două întrări: una pentru albi și una pentru negri. De fapt, una pentru vaccinați, posesori de Green Pass și una pentru cei care nu se vaccinaseră.
Albii intrau într-un țarc mărișor, în care, teoretic, ar fi trebuit să poarte masca pe față. Negrii intrau în zona „liberă” a parcului, fără să fie obligați să poarte masca pe față. Albii aveau acces la remorci cu mâncare și băutură, negrii doar la chioșcurile din parc. Albii puteau să vadă și să asculte cântăreții, negrii puteau doar să-i asculte.
Peste tot, polițiști și jandarmi, câte 5-6 la fiecare intrare în țarc, plus prin interior. Plus personal special care scana certificatele albilor. Socotelile organizatorilor, însă, au fost date peste cap.
Prea puțini albi s-au îngrămădit în țarcul rezervat ființelor superioare și cu atât mai puțini au și consumat din delicatesele culinare pregătite de puzderia de antreprenori veniți să desfete papilele gustative ale cetățenilor de categorie superioară. Cum am ceva experiență cu astfel de festivaluri, de pe când se organizau Zilele Bacăului lângă Stadion sau Romanian Top Hits în Centru știu ce spun.
Nici nu există comparație între zecile de mii de oameni care veneau la concertele de atunci și cei care au venit în weekend în țarcul din Parcul Cancicov. Îmi aduc aminte de discuțiile savante din lunile octombrie ale anilor trecuți, când bacauanii subțiri se înfuriau din cauza proletarilor care se îngrămădeau la micii și berea de la Zilele Bacăului.
Așa-zisa „lume bună” nu înțelegea atracția micilor și a concertelor gratuite asupra plebei; iată că li s-a făcut voia și s-a organizat o sărbătoare după gustul lor: cu raci, scoici, cârnați nemțești și alte bunătăți pentru ființele de categoria întâi. Iar pentru a nu fi supărați de prezența plebei, s-au pus și condițiile segregaționiste ale certificatului sanitar.
„Lumea bună” a putut respira fumuri de calitate (de la grătare, nu vă gândiți la prostii), a ascultat muzică de hipsteri, a fost protejată de forțe de ordine extrem de numeroase (la Revoluție n-am văzut atâta Miliție pe străzi) și a băut responsabil un pahar cu bere.
Doar că numai cu clienții care au fost în weekend, nici un comerciant prezent la o astfel de paranghelie nu-și scoate măcar cheltuielile, dar să mai obțină și profit! Dar, hei! Am văzut cu câtă satisfacție reprezentanții rasei superioare comentau pe Facebook că, anul acesta a fost ceva de calitate, nu a fost bâlci.
Problema este că „bâlciul” de care strâmba dumnealor din nas asigura niste locuri de muncă și o activitate economică. Și ca să încheiem comparațiile, «Zilele Bacăului» organizate în trecut lângă Stadion erau o afacere sută la sută privată, municipalitatea asigurând doar paza. Acum s-au plătit 100.000 de lei din bugetul local.
Au început testările la Stația de demanganizare
Antreprenorul Strabag a început testările la Stația de demanganizare construită în Gherăiești pe parcursul ultimului an.
În acest moment se efectuează operațiunea de spălare a filtrelor catalitice, urmând ca testele să se întindă pe aproximativ o lună de zile, dacă totul decurge conform planului, a anunțat președintele Consiliului Județean bacău, Valentin Ivancea.
Prin intermediul stației, va fi tratată apa care provine din puțurile de captare reabilitate în cadrul aceleiași investiții.
„Am construit, astfel, o sursă alternativă de alimentare cu apă a municipiului Bacău, printr-un proiect complex, cifrat la 7,5 milioane euro, care va permite – împreună cu viitoarea Rezervă – furnizarea de apă către băcăuani în caz de avarii la aducțiunea de la Valea Uzului”, a anunțat președintele Ivancea.
Punerea în funcțiune a noului obiectiv de investiție este cu atât mai mult o provocare pentru operatorul CRAB, cu cât acesta trebuie să asigure, în paralel atât necesarul de apă potabilă, în regim de continuitate, pentru populație cât și cantitatea de apă folosită de constructor pentru testarea, în condiții operaționale, a noii stații.
Mai mulți primari USR solicită revizuirea HG prin care au fost alocați banii. Semnătura primarului Bacăului lipsește de pe document
Primarii USR solicită premierului demis Florin Cîţu revizuirea „urgentă” a Hotărârii privind alocarea pe „criterii politice” a unui miliard de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, „pentru ca banii să ajungă în mod echitabil la oamenii care au nevoie cu adevărat de ei”.
„Având în vedere ‘Hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale’ (…), vă solicităm public să reconsideraţi urgent criteriile de alocare a sumei de 1.010.966 mii lei pentru proiecte locale (…).
Modul prin care aceşti bani au fost alocaţi unor unităţi administrativ-teritoriale a fost unul arbitrar, strict pe criterii politice, amintind de perioada în care Liviu Dragnea împărţea fondurile publice echipei baronilor din PSD. Sunt vremuri de tristă amintire, împotriva cărora am luptat alături de cetăţenii României, vremuri pe care nu credeam că le vom mai retrăi într-o guvernare viitoare (…).
Vă cerem, aşadar, în mod public să revizuiţi urgent HG 1.088/6 octombrie 2021, pentru ca banii să ajungă în mod echitabil la oamenii care au nevoie cu adevărat de ei”, se precizează vineri, într-o scrisoare deschisă a primarilor USR, postată pe pagina de Facebook a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.
Totodată, primarii USR îi reproşează premierului Cîţu faptul că unităţi administrativ-teritoriale, „cu contribuţii substanţiale” la bugetul de stat, au fost „pur şi simplu ignorate”, doar pentru că edilii care le conduc nu fac parte din echipa de la guvernare.
„Unităţi administrativ-teritoriale în care trăiesc zeci şi sute de mii de oameni – Timişoara, Braşov, Sectoarele 1 şi 2 din Bucureşti, Bacău, Alba Iulia – cu contribuţii substanţiale la bugetul de stat, au fost pur şi simplu ignorate de dumneavoastră, doar pentru faptul că primarii nu fac parte din echipa de la guvernare pe care vremelnic o conduceţi. Prin hotărârea adoptată de dumneavoastră, locuitorii acestor oraşe sunt consideraţi cetăţeni de mâna a doua, sunt buni plătitori de taxe, dar nu primesc ajutor când au nevoie”, susţine sursa citată.
Scrisoarea este semnată de mai mulți primari USR ai unor orașe din țară – București, Timișoara, Brașov, Alba Iulia – dar și de primari de comune. Semnătura primarului Bacăului, oraș care nu a primit nici un leu de la fondul; de rezervă, lipsește de pe document.
Timp suficient pentru solicitarea ajutoarelor de încălzire. Deocamdată, Normele de aplicare a legii nu au fost publicate
Familiile și persoanele singure care se încadrează în prevederile Legii 226/2021 privind protecția socială a consumatorului vulnerabil de energie au la dispoziție peste o lună pentru a depune cererea și declarația pe propria răspundere, precum și documentele doveditoare, astfel încât să beneficieze de ajutor de încălzire și pe luna noiembrie.
Practic, pentru a primi acest ajutor începând cu luna viitoare, trebuie să prezinte la primăria de domiciliu actele necesare, până în data de 20 noiembrie, inclusiv. Cei care fac parte dintr-o asociație de proprietari i se pot adresa acesteia.
Deocamdată, însă, Normele de aplicare a legii nu au fost publicate, astfel că acțiunea nu a fost încă demarată de către instituțiile implicate. Dar este important de știut că ajutorul de încălzire se acordă în funcție de veniturile nete medii lunare pe fiecare membru de familie, respectiv persoană singură. La stabilirea veniturilor medii/membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară celei în care se cere dreptul, precum și bunurile de care dispune solicitantul, prevăzute în lista cuprinsă în Legea 416/2001, actualizată.
În cerere și declarație, solicitantul are obligația de a menționa bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deținere, cuprinse în lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. În cazul cererilor familiilor și persoanelor singure care utilizează energia electrică pentru încălzirea locuinței, primăria va face anchetă socială la domiciliul solicitanților.
Cei care vor depăși termenul de 20 noiembrie, pentru depunerea dosarului complet, vor pierde ajutorul pentru luna viitoare. Amintim că, potrivit Legii 226/2021, consumator vulnerabil este considerat cel cu un venit mediu net lunar de cel mult 1.386 lei/membru component, în cazul familiei, și de maximum 2.053 lei în situația persoanei singure.
Cuantumul ajutoarelor de încălzire se stabilește prin compensare procentuală aplicată unei valori de referință diferențiată în funcție de sistemul de încălzire. Compensarea procentuală este de 100 la sută pentru cei cu cele mai mici venituri (0-200 lei/persoană) și descrește în raport de acestea ajungând la minimum 10 la sută, pentru cei care se află la limita maximă a resurselor financiare (2.053 lei), precizată de lege.
Valorile de referință la care se aplică compensarea procentuală sunt de cel puțin 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei pentru energie electrică și 320 lei pentru combustibili solizi și petrolieri. Pentru energia termică, valoarea de referință se va stabili în limita consumului mediu definit de lege și în funcție de prețul local al gigacaloriei. Prin urmare, harta României a fost împărțită în 3 zone de temperatură (rece, temperată și caldă), pentru fiecare zonă stabilindu-se un consum mediu lunar în sezonul de iarnă, pe tipuri de locuință (cu 1, 2, 3 și 4 sau mai multe camere).
Județul Bacău este inclus în zona rece. Familiile cu un venit mediu lunar de cel mult 1.386 lei/membru component și persoanele singure care au până în 2.053 lei vor beneficia și de un supliment lunar care va fi de 30 lei pentru consumul de energie electrică, 10 lei-gaze naturale sau energie termică și 20 lei-combustibili solizi și petrolieri. Acest tip de ajutor va fi plătit direct furnizorului, cu excepția celui dat pentru combustibil solid sau petrolier, care îi va fi achitat titularului de drept. Dacă singura sursă de energie utilizată este cea electrică, atunci cuantumul suplimentului se majorează la 70 lei.
Klaus Iohannis este un fel de Oktoberfest Moldovenesc
Treabă nemțească. Spuneți drept, de câte ori nu ați rostit această expresie pentru a defini un lucru bine făcut? Poate nu la fel de des precum „Țais”, echivalentul fonetic al lui „Zeiss”, dar, oricum, ideea era/ este aceeași. „România lucrului bine făcut” are tot atâta legătură cu o treabă nemțească pe cât are Klaus Iohannis cu funcția de șef de stat.
Ani de zile, cu o imaturitate politică egalată doar de cea electorală, poporul a așteptat un Messia la Cotroceni, ca să pună punct românismului întruchipat, printr-un capriciu ironic al istoriei, de nesfârșitul șir de „…escu” ce s-a perindat la conducerea țării. Și a crezut, într-un noiembrie cenușiu din urmă cu vreo șapte ani, că, în sfârșit, l-a găsit. În îndemnurile de pe facebook de a vota ceva nou.
Ceva „țais”. Adică pe Klaus Iohannis. Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!!! „Ce Liza Milaneli, Gloria Miralena Bumbesco” căpăta un nou sens sub ștampila hotărâtă a votului. Părea că, în sfărșit, stă să se nască o altă Românie, „România lucrurului bine făcut”. O laie, se năștea moartă din fașă. Iar sora ei mai mare, Românica, se îmbujora și mai tare prinzându-se în hora însoțită de yodeling. Timpul a arătat că Iohannis nu e în niciun caz vreo „Skula” (anagrama lui Klaus), ci un alt „escu” ascuns sub o etichetă cu nume comercial.
O marfă de duzină, care-ți ia ochii de pe rafturile hypermarketurilor doar datorită unei denumiri cu rezonanțe nemțești; eterna dublă măsură! Altfel spus, Klaus Iohannis este un fel de Oktoberfest Moldovenesc.
Pentru naivii sau fanaticii care mai aveau dublii, ieșirile de dată recentă ale președintelui au fost adevărate lovituri de măciucă. În plină criză energetică, Klaus (Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!) ne invita să descoperim frumusețea sportului numit golf, în plină criză sanitară, Klaus (Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!!!) se prezenta fără mască la congresul celor 5000 de PNL-iști, iar în plină criză politică, Klaus (Klaaaaaus!!! Klaaaaaus!!!) decidea să amâne consultările cu partidele pentru a nu-și strica săptămâna și sfârșitul de săptămână.
Ascultându-l pe Klaus Iohannis spunând cu gravitate și preocupare că „vi-ne iar-naaa și nu trebuie săăă ră-mâ-nem fă-răă guuuvern” aproape că ți se face dor de momentul comic în care președintele cu nume nemțesc, dar cu logică de Stan și Bran afirma că „avem foarte mulți români vaccinați/ păcat că sunt atât de puțini”. Treabă nemțească? Nu, tată, nu, scheisse. Sună altfel decât rahat, dar, că ne place sau nu să o ree-cu-noaș-teeem, pute la fel de rău.
Școlile de șoferi, încotro?
Un sector de activitate foarte important pentru băcăuani era să aibă foarte mult de suferit. Și vorbim aici de școlile de șoferi, care în urma unei hotărâri de Consilu Local (CL) ar fi trebuit să își revizuiască traseele și programul orar de funcționare. Așa cum bine știm, reprezentanții școlilor de șoferi și ai instructorilor independeți s-au întâlnit în parcarea de la Centrul de Afaceri, chiar înainte de intrarea în ședința de CL, cu primarul Lucian Stanciu Viziteu. Primarul Viziteu a scos de pe ordinea de zi acea hotărâre, urmând ca în cel mai scurt timp, fără să se anunțe o dată exactă, cele două părți să se întâlnească și să dezbată problemele.
Dacă la o primă vedere se pare că lucrurile vor avea o rezolvare, toate incursiunile noastre jurnalistice în rândul instructorilor auto au dus la dezvăluirea unor probleme în traficul din oraș și nu numai. Unele din aceste probleme trenează de ani buni, sub ochii noștri, și nimeni nu face nimic să îndrepte lucrurile.
„Într-o primă fază, conform acelui proiect de hotărâre, noi urmam să nu ne mai putem desfășura activitatea în zona centrală a orașului. Numai că zona centrală a orașului, conform acelui proiect, era pe o suprafață foarte mare. De la Narcisa, linia lui 14 pe Milcov, Miorița, la Gară și ieșirea pe la Poliție. Practic noi am fi avut voie doar în Șerbănești, Gherăiești, Mărginani…”, a spus în startul unei întâlniri John Popa de la Școala de Șoferi Smart ABC. Apoi a povestit și despre programul de funcționare. Cum lucrurile au rămas ca „în coadă de pește”, urmând a fi aflate la o dată viitoare la o întâlnire comună, John Popa ne-a explicat și alte aspecte.
„Majoritatea consilierilor locali au fost înțelegători. Nu știu dacă există două tabere acolo, dar, cel mai critic este viceprimarul Ghingheș care nu a fost deloc de acord cu scoaterea acestui proiect. Nouă ni s-a spus că Poliția Națională a făcut demersul ăsta la Primărie, la insistențele cuiva, probabil ale lui Ghingheș care a făcut parte dintr-o asociație a bicicliștilor. Există de altfel o comisie de circulație, în care noi suntem musafiri iar reprezentantul bicicliștilor face parte din această structură. Bicicliștii cred că sunt o mână de oameni pe lângă noi”, a mai spus John Popa.
Apoi, reprezentantul Școlii de Șoferi Smart ABC ne-a împărtășit doar câteva situații cu care instructorii auto se întâlnesc în trafic. „Pe orice centură, pe orice stradă, prima bandă unde nu ai voie să oprești, banda respectivă este ocupată de mașini, de remorci cu care samsarii aduc mașini din străinătare, care ei nu plătesc dări la stat ca noi. Sunt staționate mașini care nu au mai circulat de ani de zile și le-au crescut buruieni printre roți. Același lucru se întâmplă și prin parcări. Mai sunt parcări care s-au transformat în garaje de camionagii. La Bazinul de Înot sunt nu știu câte camioane și dube care iau locul de parcare al oamenilor care locuiesc acolo. Dacă nu ar fi această situație, mașinile care blochează banda unu ar avea loc în parcări, iar noi am putea circula altfel.” Popa a mai vorbit și despre aglomerația din trafic, mai ales în zona școlilor, acolo unde părinții aglomerează zonele atunci când duc copiii la școală.
Discuției s-a alăturat și instructorul auto-moto Cătălin Vechiu, care a adus și un alt punct de vedere: „Școlile de Șoferi au o anumită cerere de cursanți, pentru că este cerut acest fel de serviciu. Dacă sunt 340 de instructori auto și toți muncesc, înseamnă că cererea este mare. Pentru noi, drumul este un obiect didactic pe care trebuie să îl folosim. Noi suntem cei care îi educăm pe oameni. Restricționarea activității școlilor de șoferi, înseamnă restricționarea unor drepturi. Este, cred, greșită pusă problema că școlile de șoferi poartă vina pentru traficul aglomerat din Bacău.”
Vechiu a vorbit și de alte incoveniente, atingând între altele și problema autobuzelor școlare. Mai mult decât atât, instructorii auto sunt cei mai în măsură să vadă lipsa indicatoarelor sau dacă au fost puse greșit. Și asta pentru că trebuie să îi învețe pe elevi corect. Câți dintre cei care au permis și conduc zi de zi reduc viteza când se apropie de trecerea de pietoni? „Noi fiind toată ziua în teren observăm aceste neconcordanțe, le comunicăm dar niciodată nu suntem băgați în seamă”, a mai spus Cătălin Vechiu care a subliniat că în această perioadă, o mare parte din Școlile de Șoferi se grupează într-o nouă asociație, una din doleanțele lor fiind ca Primăria să pună la dispoziție un teren pentru elevii aflați la primul contact cu volanul, pentru a nu fi stresați în trafic din prima încercare. Este practic vorba despre ceea ce cândva se numea „poligon”.
Asociația Școlilor de Șoferi din Bacău numără în acest moment 9 școli importante din Bacău iar membrii speră să li se alăture și alții. Scopul acesteia este de a face o voce comună, care să reprezinte interesele în relația cu autoritățile la toate nivelele.
Cătălin Vechiu ne-a vorbit și despre unele propuneri legislative cu privire la modul de școlarizare și examinare: „Propunerile trebuie să vină de la structuri care se ocupă de așa ceva. Există niște propuneri cum ar fi ca elevul să se poată înscrie la o școală, să facă cursul de legislație după care se duce la Poliție, dă examenul și i se eliberează un certificat. Abia pe urmă se poate înscrie la cursurile practice, după ce are teoria foarte bine pusă la punct. Apoi, modalitățile de examinare. E posibil să nu mai fie pe punctaje cu scor negativ. Penalizările aducând stres candidaților.” Și nu în ultimul rând s-a vorbit despre zona din cae pleacă mașinile de școală la examen, acel loc de lângă terenurile de tenis de lângă stadion, acolo unde nu sunt toalete, nu este un loc cu umbră vara, nu este un loc de unde să achiziționezi o apă.
Despre această problemă ne-a vorbit și instructorul Petrică Bordeianu pe care l-am găsit chiar într-o zi de examen: „Nu există nimic aici iar eu cred că nu se vrea să se rezolve. Din partea societății civile, am făcut cerere să participăm și noi, Federația Națională a Formatorilor Auto, la luarea unor decizii, numai că viceprimarul Ghingheș a băgat cu drept de vot din partea societății civile pe un domn, pe care nu îl știu, care cică ar fi președintele unei asociații de bicicliști. Și ori e o comisie serioasă ori pui oameni politic care să bată din palme și să răspundă la comenzi. Ghingheș a zis că nu suportă mașinile de școală prin oraș pentru că aglomerează. Am discutat cu el și i-am spus că mașina de școală respectă regulile de circulație. Noi avem obligația să repectăm toate indicatoarele, nu așa cum fac majoritatea participanților la trafic. L-am întrebat pe Ghingheș în ce metropolă europeană a văzut asemenea restricții și mi-a zis că la Focșani. Dar Focșaniul este punctul nostru de reper? Lucrurile s-au rezolvat oarecum. Rămâne să discutăm”, a precizat Petrică Bordeianu, președintele Federației Naționale a Formatorilor Auto, membru în comisia națională de experți pe domeniul rutier.
Deși lucrurile par că se așază pe un făgaș normal, ceva ne spune că nu totul va rămâne așa și că părerile diferite ale celor care vor fi implicați în rezolvarea acestor probleme ne vor mai oferi și alte ocazii de contre și implicit…un pic de circ.
De ce Doinița…
…M-am născut a -IV- a fată din părinți – țărani răzeși – de pe Valea Trotușului. Îmi amintesc satul în care am copilărit; vecinii, verișorii, tovarășii de joacă; poznele pe care le făceam de dimineață până seara cutreierând lunca Trotușului și pădurea din coasta dealului fără să ne fie frică de nimeni și de nimic. Mâncam gorgoazele de cum ieșeau din floare fructele pe care le găseam pe jos fără să ne treacă prin minte să le spălăm; ne ștergeam nasul cu dosul palmei, sau cu mâneca; băteam ulițele satului mergând desculți cât era vara de lungă șchiopătând deseori ferind câte o trântitură din călcâi, sau de aiurea undeva pe talpa piciorului; ne întreceam în fluierat cu păsările cerului și cântam din frunză; oamenii lângă care am crescut; tradițiile și obiceiurile strămoșești care au stat la baza devenirii mele, ca Om!
De copil mi se spunea Doina. Doar mama mă striga Doinuța. De ce Doinuța și nu Doinița, n-am întrebat-o, dar, peste ani, am înțeles că așa înțelegea ea să mă alinte, sau, poate, ea știa ceva ce eu, încă, nu știam.
Apoi n-am mai întrebat de ce la catalog mă striga Doinița, dar tovarășa învățătoare continua să mă cheme Doina, ca toată lumea, până nu de mult, când am devenit conștientă că, de fapt, eu trăiam o altă Karmă și un alt Destin, ce părea a fi al altuia și nu al meu.
Mai întâi am remarcat că tot ceea ce făceam, îmi reușea a doua oară; toate demersurile mele se rezolvau la a doua încercare; drumurile mi se întrerupeau și reîncepeau; prieteniile se reînchegau după o primă dispută zdravănă; toate raporturile interumane erau zădărnicite; părea că nimeni nu mă înțelege și nu reușeam să înțeleg pe nimeni; că sunt pedepsită și pentru faptul că respir, dar mai ales pentru că reușeam să înaintez rupând toate bețele care mi se puneau în roate: întreaga viață devenise pentru mine o continuă luptă. Dorințele nu mi se îndeplineau tocmai fiindcă nu mi le puteam exprima cu claritate, decât a doua oară, dar și atunci cu mare greutate.
Toate astea m-au condus la o concluzie: că sunt altfel, diferită de ceilalți, cu alte cuvinte. Singurul lucru pe care îl mai puteam face era să mă adaptez și am început să fiu atentă la privirile celor cu care vorbeam. În scurt timp am învățat că ochii lor îmi comunicau altceva decât cuvintele rostite; că zâmbetul lor îmi dezvăluia umbrele ascunse ale gândurilor intime. Așa a reușit să tac, sa fac și am putut să merg mai departe, mereu mai sus și mai departe, ceea ce pe cei mai mulți i-a îndreptățit să mă considere ca fiind „un mister”.
Până într-o noapte când mă trezesc în crucea nopții și, între somn și veghe, aud că mă strigă cineva: „Doinița…Eu sunt Doina. Tu ești Doinița. Dă-mi drumul! Trăiește viața ta!”
Deși nu sunt „slabă de înger”, am rămas trează până dimineață. Credeam și nu credeam în mesaje dintr-o altă lume așa că încercam să găsesc o explicație rezonabilă la ceea ce auzisem. Mă tot întrebam: de ce Doinița, și nu Doina. Cine era de fapt Doina, dacă nu eu?! Pe cine auzisem între somn și veghe? Nu cumva vorbise o parte din mine ascunsă în subconștientul meu?
Am lăsat să treacă un timp, apoi am început să caut, să întreb și am tot căutat până în ziua în care am întrebat-o pe mama de ce-mi spunea Doinuța și nu Doina. Desigur, nu-i puteam spune ce anume auzisem în crucea nopții, între somn și veghe.
„ Tu ai avut o surioară. Era atât de frumoasă, că mereu m-am temut că am s-o pierd. De câte ori o priveam, mă uitam la ea ca la un înger. Era străvezie: pielea albă ca marmora, ochii albaștri ca seninul cerului, iar când zâmbea părea făcută din lumină. Nu împlinise un an când deja te grăbeai să vii pe lume și tare am fi vrut cu toții ca tu să fi fost băiat. Într-o dimineață de iarnă mă trezesc înspăimântată: în ferestre bătea Crivățul de la Răsărit. Din leagăn aud un scâncet slab. Când o iau în brațe o simt arzând ca un cărbune. Fetele (adică surorile mele mai mari) dormeau cu mama în casa bătrânească, în aceeași curte, dar mai sus, înspre livadă și acolo au rămas până după înmormântare ei, fiindcă meningita era o boală contagioasă.
Când s-au întors acasă și au întrebat unde este Doina, așa o chemase pe surioara ta, eu le spuneam că a plecat la „Doamne-Doamne”, că acum este un îngeraș și că le privește de acolo, din cer. Erau prea mici să le fi spus că surioara lor murise de meningită și că plecase pentru totdeauna. La scurt timp ai venit pe lume și când fetele au intrat în casă și te-au văzut la pieptul meu au început să strige: „Doina, Doina, uite că s-a întors Doina…” L-am privit pe tatăl tău și am tăcut. El a fost de părere că, până vor mai crește, surioarele tale puteau crede că s-a întors Doina, și că singurul lucru care se mai putea face era să fii botezată cu numele de Doinița. Eu ți-am spus mereu Doinuța, dar ceilalți toți au continuat să-ți spună Doina…”
După povestirea mamei n-am mai pus întrebări. Am rămas pe gânduri încercând să înțeleg.
Și să cred!
Să cred că eu, Doinița, trăisem Karma Doinei, care mă avertizase.
Dar nu am luat atitudine imediat. Mult timp am oscilat între a cere să mi se spună Doinița, sau să las să mi se spună Doina. Îmi repugnă să dau explicații și de aceea de câte ori mă prezentam cu numele adevărat priveam atent în ochii oamenilor și nu-mi plăcea ceea ce vedeam.
Apoi am decis să ignor zâmbetele malițioase.
Sunt Doinița Ioneț, mă prezint, dar nici o dată nu mi-a trecut prin minte să spun că i-am redat surioarei mele, Doina, liniștea eternă.
Acum îmi trăiesc viața. Mi-am luat Karma și Destinul înapoi. Am o atitudine pozitivă față de evenimentele care se petrec în jurul meu. Înțeleg și descifrez imediat mesajele subliminale; acord o importanță deosebită semnelor și simbolurilor.
Trăiesc la o vibrație înaltă și dorințele mi se împlinesc tocmai fiindcă mi le exprim clar: sunt ale mele!
Mi-a dispărut timiditatea; m-am vindecat de suspiciune și de îndoieli; am încredere în mine și în oameni.
Istoria e ciclică: roata se învârte în jurul aceluiași butuc: important este doar, să mergi înainte!
Eu sunt Doinița!
Doinița Ioneț
Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar învinge lidera, FC Dinamo Bacău sparge gheața
„Aviatorii” au învins cu 1-0 pe Sporting Liești, în timp ce trupa lui Andrei Întuneric a obținut primele puncte, câștigând cu 2-0 derby-ul suferinței de la Chișcani. Doar CSM Bacău nu a câștigat în această rundă, remizând acasă, 1-1, cu Sporting Juniorul Vaslui
Etapa a șaptea din Liga a III-a a fost deschisă vineri, de cel mai important meci programat în Seria 2: Aerostar Bacău- Sporting Liești. Un meci dominat autoritar de „aviatorii” lui Mișu Ionescu, care au făcut spectacol.
Și au administrat prima înfrângere liderei. Partida a fost decisă de reușita lui Gavrilă, din minutul 65, dar scorul putea fi mult mai mare. Danale (min. 9), Burlacu (min. 22), Sevastian (min. 40) și H. Ilie (min. 55) și-au trecut în cont ocazii clare dar niciuna dintre acestea nu a egalat-o pe cea irosită de marcatorul golului în min. 55, la 0-0. La o centrare excelentă a lui Vișinar din dreapta, Gavrilă (inspirat introdus de Mișu Ionescu la pauză, în locul lui Sevastian), în loc să finalizeze cu un procedeu simplu din șase metri, a ales să reia din foarfecă laterală, trimițând balonul peste transversală.
Din fericire, după ce s-a revanșat parțial printr-o pasă foarte bună către Horia Ilie, la șutul acestuia în portar în min. 59, Andrei Gavrilă a rezolvat meciul în min. 65, atunci când, la o fază prelungită de atac a gazdelor, a reluat precis, din interiorul careului, în dreapta portarului Brăneț. În ciuda poziției din clasament și a numelor din lot (Bârlădeanu, Cucu), Lieștiul nu a putut ține pasul cu Aerostarul, creîndu-și o singură situație importantă de marca, în min. 19, când Vișinar a salvat de pe linia porții.
Foarte bună evoluția întregii linii defensive băcăuane, cu improvizația numită Bobârnac în dreapta, cu perechea, deja sudată, de stoperi Ardei- Vișinar și cu puștiul Bacalu (care crește de la un joc la altul), ca fundaș stânga. Omul meciului a fost însă Ionuț Chirilă, care a tras, practic, echipa după el.
În sfârșit, victorie și pentru FC Dinamo Bacău, care s-a impus sâmbătă în derby-ul suferinței din Seria 2. Elevii lui Andrei Întuneric au câștigat cu 2-0 pe terenul „lanternei” Sportul Chișcani, grație autogolului înscris de Sima, în min. 26, la reluarea lui Matei și a reușitei din final semnată de Gabi Boghian. Joi, comisille FRF vor judeca recursul înaintat de FC Dinamo Bacău în speța confruntării cu CSM Râmnicu-Sărat (prima instanță a decis reprogramarea partidei), iar dacă, măcar de data aceasta regulamentul va fi aplicat, atunci băcăuanii și-ar putea dubla punctele.
Din păcate, în Seria 1, CSM Bacău nu a reușit decât un egal acasă, 1-1, cu Sporting Juniorul Vaslui, în ciuda faptului că a avut ocazii mai clare decât adversara, prin Antal, în două rânduri și Furtună. Oaspeții au deschis scorul prin super-golul (șut în vinclu de la 25 m) marcat de Oblesniuc în min. 58, băcăuanii restabilnd egalitatea opt minute mai târziu, prin Preda. De notat, tot în Seria 1, marea surpriză produsă de CSM Pașcan (viitoarea adversară a CSM-ului), care a obținut primul punct stagional remizând, 1-1, în fieful liderei Dante Botoșani.
Seria 1
Rezultatele etapei a șaptea: Știința Miroslava- Ceahlăul 1-0, Foresta Suceava- Șomuz Fălticeni 0-2, Hușana Huși- Bucovina Rădăuți 0-0, Dante Botoșani- CSM Pașcani 1-1, CSM Bacău- Sporting Juniorul Vaslui 1-1.
CSM Bacău- Sporting Juniorul Vaslui 1-1 (au marcat: Preda-min. 66/ Oblesniuc- min. 58). CSM Bacău: Dogaru- Nicodim, Adăscăliței, Manta, Prențu- Preda, Strat- Gârniață, Lp. Popa, Antal- B. Ungureanu. Au mai jucat: R. Vasile, Gherasim, Cr. Mindirigiu, Istrate și Furtună. Antrenor: Codrin Mindirigiu.
Clasament
1 Dante Botoșani 7 5 2 0 10-3 17p.
2 Bucovina Rădăuți 7 4 3 0 9-3 15p.
3 Șomuz Fălticeni 7 4 2 1 9-5 14p.
4 Foresta Suceava 7 3 1 3 8-9 10p.
5 Știința Miroslava 7 2 3 2 5-5 9p.
6 Ceahlăul P. Nt. 7 2 2 3 7-5 8p.
7 Hușana Huși 6 2 2 2 4-8 8p.
8 Sporting Juniorul 7 1 3 3 5-9 6p.
9 CSM Bacău 7 0 3 4 5-9 3p.
10 CSM Pașcani 6 0 1 5 8-14 1p.
Programul etapei viitoare (16 octombrie): Ceahlăul- Sporting Juniorul Vaslui, CSM Pașcani- CSM Bacău, Bucovina Rădăuți- Dante Botoșani, Șomuz Fălticeni- Hușana Huși, Știința Miroslava- Foresta Suceava.
Seria 2
Rezultatele etapei a șaptea: Aerostar- Sporting Liești 1-0, Sportul Chișcani- FC Dinamo Bacău 0-2, Viitorul Ianca- CSM Râmnicu-Sărat 2-7, CSM Focșani 2007-Metalul Buzău 1-1. Partida SC Oțelul Galați- CS Făurei a fost reprogramată deoarece mai mulți jucători ai oaspeților au Covid-19.
Aerostar- Sporting Liești 1-0 (a marcat: Gavrilă- min. 65). Aerostar: Dinu- Boârnac, Vișinar, Ardei, Bacalu- H. Ilie, Chirilă, Izmană, Sevastian- Danale, Burlacu. Au mai jucat: Gavrilă și Zaharia. Antrenor: Mihai Ionescu.
Sportul Chișcani- FC Dinamo Bacău 0-2 (au marcat: Sima- autogol, min.26, Boghian- min. 90). FC Dinamo Bacău: Dascălu- Fodor, Iorga, Grigore, Luncanu- Matei, Furmuzache, Pușcașu, Hodorogea- Tofan, Butnariuc. Au mai jucat: Lupu, Boghian, Senteș, Brăescu și Peșiți. Antrenor: Andrei Întuneric.
Clasament
1 Sporting Liești 7 5 1 1 14-7 16p.
2 CSM Focșani 7 4 2 1 14-7 14p.
3 Metalul Buzău 7 4 1 2 20-7 13p.
4 SC Oțelul Galați 6 4 0 2 18-5 12p.
5 Aerostar Bacău 7 3 3 1 8-7 12p.
6 CSM Rm. Sărat 6 3 2 1 17-8 11p.
7 Viitorul Ianca 7 3 0 4 11-19 9p.
8 CS Făurei 6 1 1 4 10-15 4p.
9 FC Dinamo Bacău 6 1 0 5 6-15 3p.
10 Sportul Chișcani 7 0 0 7 4-32 0p.
Programul etapei viitoare (16 octombrie): FC Dinamo Bacău- CS Făurei, , Metalul Buzău- SC Oțelul Galați, CSM Rîmnicu-Sărat- CSM Focșani 2007, Sporting Liești- Viitorul Ianca, Sportul Chișcani- Aerostar.
Volei feminin/ Divizia A1: Studentele, debut cu stângul
Sâmbătă, în prima etapă de campionat a Diviziei A1 la volei feminin, Știința Bacău a fost învinsă cu 3-0 (15, 19, 11) în deplasare de Dacia Mioveni. Gazdele, cu slovaca Romana Kriskova în postură de principală realizatoare (16 puncte) au controlat întâlnirea cu o formație băcăuană în al cărei lot se regăsesc doar patru voleibaliste cu experiență: Faleș, Lupa, Cojocaru și Ciucu.
În rest, jucătoare cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani. În aceste condiții, așa cum anticipa și antrenorul Florin Grapă, se anunță un campionat foarte greu pentru Știința, care, la Mioveni, a mizat pe următoarea garnitură: Cojocaru 1 punct (Tvrdisic 1), Lupa 9, Airoaie 9, Faleș 2, Dițu 3, Bordea 1, Ciucu- libero.
Etapa viitoare, programată pe 16 octombrie, băcăuancele vor primi vizita Universității Cluj. Celelalte rezultate înregistrate în runda de debut: Volei Alba Blaj- CSM Lugoj 3-0, ACS Volei Cristina Pîrv Turda- CSM Târgoviște 0-3, CS Medgidia- SCM Craiova 3-0, U NTT Data Cluj- Rapid București 0-3, CSO Voluntari- Dinamo București 3-0.
Interviuri exclusive și articole inedite în revista ,,Sportul Băcăuan”
Așa cum ne-a obișnuit, revista Sportul Băcăuan, publicație lunară de cultură sportivă care apare sub egida Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), nu se dezice de la politica sa editorială, nici în numărul recent apărut (nr. 121/2021): interviuri cu mari sportivi, reportaje și nalize din actualitatea dar și din arhivele sportului băcăuan, seriale semnate de sportivi, jurnaliști și publiciști băcăuani, pagini de caricatură, recenzii de carte sportivă, coperți arătoase. Pe scurt, o revistă atractivă, cu un conținut bogat și divers în cele 32 de pagini ale sale.
Ca de obicei, revista se deschide cu prezentarea principalelor activități derulate de UZPR, printre acestea numărându-se și Seratele ,,Eminescu Jurnalistul”, cu ediția inaugurală a acestei noi stagiuni culturale, moderată cu mult tâlc și inspirație de către Doru Dinu Glăvan, președintele UZPR.
Interesante pozițiile abordate și în cele două editoriale pe care le semnează Mihai Buznea (,,Elixirul de viață lungă”) și Dan Sion (,,O dilemă cu aromă de șampanie”), urmate de un interviu-eveniment acordat lui Leonard Popa de Ana-Maria Brânză, dublu vice-campioană olimpică și multiplă campioană mondială. Și, tot Leonard Popa ne readuce în prim plan momente istorice din arhivele sportului băcăuan, cu sezonul fotbalistic 1969-1970, în care echipa Dinamo Bacău va juca din a opta etapă (25 octombrie 1969), sub noua denumire de Sport Club și iarăși, cu victorii la echipe tari precum Petrolul Ploiești (5-0!), FC Argeș (3-0, cu Dobrin în echipă!), cu goluri date de Dembrovschi și Rugiubei, dar și cu o înfrângere umilitoare, la UTA Arad (0-6!).
Urmează un fragment din cartea ,,Nadia-Miss Perfect” a lui Ștefan Olteanu, un (S)Portret al antrenorului de lupte Ion Butucaru creionat de Dan Sion, dar și un alt interviu, semnat de Costin Alexandrescu și luat unuia dintre cei mai mari antrenori de handbal ai lumii, spaniolul Xavier Pascual Fuertes, care a bifat în CV-ul său, 3 Ligi ale Campionilor, 5 titluri la Campionatul mondial al cluburilor și 11 titluri de campion al Spaniei, cu Barcelona.
Ce mai putem citi în paginile revistei: ,,La Taifas” (cu Ion Gherhard), ,,Dribling” (cu George Viscreanu), ,,Bacăul Turistic” (RDBusnea), ,,Caietul Albastru” (Cornel Galben), ,,Pagina lui VEM” (serial caricaturistic), ,,Un eveniment editorial: `Nadia Miss Perfect`” (recenzie de Leonard Popa), articole din actualitatea sportivă băcăuană și nu numai.
Romulus-Dan BUSNEA
Proiect internațional la „Vrănceanu”
Reprezentanți ai echipei proiectului Erasmus+ „2BSafe”, coordonat de colegiul „Gheorghe Vrănceanu”, au participat în săptămâna 26.09-01.10.2021 la mobilitatea din Kratovo, Macedonia de Nord. Parteneri din Luxemburg, Spania, România, Macedonia de Nord și Finlanda au dezbătut despre comunicare în siguranță, fake news și bullying. Pe lângă workshopurile foarte interesante și rezultatele de proiect, un mare câștig au fost momentele petrecute împreună și prieteniile create, schimburile culturale și relațiile, care nu țin cont de granițe.
„Cu toate regulile impuse de pandemie am descoperit sub măștile tuturor participanților din proiect zâmbete calde gata sa însenineze cele câteva zile ce se anunțau a fi ploioase în Macedonia. Timizi am început să facem cunoștință unii cu alții, iar până la finalul primei zile prietenii ce vor dăinui poate pentru totdeauna au fost legate între elevii țărilor participante. Am văzut o țară minunată cu oameni frumoși, am descoperit diferite culturi și am văzut orașe cu o mare încărcătură istorică pentru țara gazdă, fiecare mică excursie încheindu-se seara târziu cu noi povestind lucruri unice legate de țările din care proveneam. Când am plecat din Bacău alături de profesorii noștri nu ne cunoaștem prea bine, dar la întoarcerea noastra în țară pot spune cu siguranță că această experiență ne-a unit in prietenii ce vor rezista la proba timpului, ne-a dezvoltat ca persoane si ne-a deschis orizonturile.”
Juverdeanu George, cls. A 12-a„Ne-am revăzut cu mare bucurie după un an în care toate deplasările au fost imposibile, am reluat munca la proiect împreună, dar mai ales ne-am conectat la energia care apare doar la întâlnirile față în față.”
Cristina Andrei, profesor
Ultrascurte
* După ce că prețul gazelor s-a dublat, băieții au făcut nu știu ce de au reușit să bage aer în instalații. În Buhuși a fost întrerupt de tot gazul, în Bacău, Mărgineni, Măgură, Hemeiuș, Traian și Letea Veche au fost zone întregi rămase fără gaze. Dacă FB mergea cu gaz, bacauanii erau acum în sevraj…
* – Unde mergi, mă, Janos?
– La bulgari, bre.
– Ce să faci acolo?
– Să negociez tratatul de bună vecinătate.
– Da’ voi nu vă învecinați cu Bulgaria…
– Noi nu. Dar ei… ar putea. N-ai văzut că în două războaie mondiale și în două războaie balcanice au încercat să ne devină vecini?!
* O să auziți știri despre cum zeci de avioane chinezeșți au zburat peste Zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului. Evident, o anumită parte a mass-media se va declara iritată de o astfel de „provocare”. „Zona de identificare a apărării aeriene” e un concept care nu are acoperire în tratatele internaționale. E o invenție a unora pentru a declara interesul asupra unor anumite zone asupra cărora nu au nici un drept. Nu se confundă cu spațiul aerian al unui stat nici cu apele teritoriale. Desigur, mulți nu știu acest lucru și pe asta se bazează manipulările media. În fapt, Zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului se extinde inclusiv asupra teritoriului național al Chinei. Chiar dacă avioanele chinezești nu pararesc teritoriul național, Taiwanul spune că i s-a încălcat zona de identificare a apărării aeriene (Air defense identification zone).
* De iei bere cu vaccin
Totul ți se pare-un chin
Dar vaccinul luat cu bere
Îți va provoca plăcere!
* Rog băieții de la Pandora Papers să-mi spună unde-s milioanele mele de euro, că eu nu mai țin minte unde le-am pus…
* – Domnu’ Cărtărescu, aveți un colet…
– De unde?
– Din Suedia!
– Aoleo, ăștia mi-au dat Premiul Nobel!
– Nu cred, domnu’, că e un colet mic, pare să fie doar o plăcuță…
* Două distinse doamne intelectuale, la magazin, mai aveau puțin și-i săreau în cap unui bărbat căruia POS-ul nu-i citea cardul. Ăla îi spunea vânzătoarei să cheme pe cineva de la IT să vadă care e problema, alea două care așteptau la coadă să-și ia de doi lei bomboane au sărit cu gura să lase coșul și să meargă un kilometru mai la vale să scoată bani de la bancomat ca să plătească, că nu e de vina magazinul că nu-i merge lui cardul. S-a dovedit că de vină era magazinul, l-au luat pe bărbat la altă casă și acolo i-au încasat banii fără probleme. Ce a fost mai mișto e că distinsele intelectuale, după ce au început să fie contrate de alți cumpărători, s-au gândit să țipe în gură mare că ăia care nu-s de acord cu ele sunt „spălați pe creier”.
Chipuri ale fericirii
Într-una din serile trecute am dat peste un mic roman care mi-a plăcut mult cândva, Bătrânul care citea romane de dragoste de Luis Sepúlveda. Personajul, Antonio José Bolivar, care trăise o tragică poveste de iubire, avea un obicei ciudat pentru un simplu vânător, obișnuit cu un trai dur, legat de primele nevoi ale omului, de supraviețuire. Era un cititor înrăit de romane, pe care i le aducea o cunoștință, un dentist, acesta luându-le de la o femeie, Josefina, locatară a unui bordel. Și, primul lucru pe care-l făcea bătrânul, când primea cărțile, era să întrebe: „Sunt triste ?” „Să plângi cu sughiţuri, nu alta”, îi răspundea dentistul. „Cu oameni care se iubesc de-adevăratelea?”, își continua Antonio José, tirul întrebărilor. Și era asigurat că personajele se iubeau cum nimeni altcineva n-a mai iubit vreodată, și că au suferit mult, la limita suportabilului. Erau romane din calea-afară de triste, dar cu final fericit.
Fericirea are o mulțime de chipuri, nu e una și aceeași pentru toată lumea, și obsesia ei a fost dintotdeauna în mintea oamenilor. Marele filosof al antichității, Aristotel, a scris despre idealul fericirii în „Etica nicomahică”, numind și câteva dintre felurile în care ea poate fi obținută. Contemplația, sudiul, de exemplu, aduce plăcere, dar și trebuințele corpului, apoi practicarea virtuților care perfecționează viața. Treburile nu sunt deloc simple, dimpotrivă, sunt profunde, din citirea Eticii lui Aristotel desprinzându-se clar ideea că adevărata fericire este atinsă oamenii înțelepți care au o existență morală și sunt dedicați unor activități elevate spiritual. Frumos, dar astea sunt chestii atât de vechi, și atât de greu de practicat, încât nu știu pe cine mai interesează în zilele noastre grăbite și lipsite de ideal, când tot auzim că doar lucrurile simple ne pot aduce fericirea.
Dar aici intră în joc și un nivel satisfăcător al stării materiale, într-o lume civilizată, normală, pentru că nu cred că poți fi sărac și fericit, trăind în lipsuri. În fine, studii recente despre acest subiect, mereu actual și fierbinte, relevă importanța relațiilor dintre oameni, esențiale pentru ceea ce se numește, în genere, o viață împlinită. Care nu poate fi concepută în afara apropierii afective, manifestată prin prietenie și dragoste. Singurătatea este considerată un veritabil killer psihologic, aducând anxietate și depresie. Trebuie stat departe de ea, refuzată, alungată definitiv, investiția în relații afective fiind cea mai rentabilă, în plus, garantându-ne și sănătatea. Să mânânci echilibrat, și ăsta e un sfat bun, pe care-l auzim mereu, ca și recomandarea de a face sport, desigur. Golf, cum am auzit mai nou, asta ar aduce măcar o bucățică de fericire pentru o nație atât de încercată, cum este a noastră. E un sport mult mai elegant, desigur, decât cel de anduranță, cum e sărăcia, sport de nevoie, pe care-l facem pentru că nu avem încotro.
În fine, pentru că oamenii sunt foarte diferiți, fericirea are multe chipuri, unele ciudate, de-a dreptul masochiste. Cei care o trăiesc din plin sunt, fără nicio îndoială, cei cu sănătate de fier, ignoranții și indolenții, nesimțiții adică, specie care proliferează astăzi.
Când evadăm din copilărie?
O fostă elevă mă întreabă: ,,Când ați evadat din copilărie?” Dintr-un univers mirific, adică… Are nevoie de mărturisirile astea pentru un portofoliu, la masterat. Îi spun că nu pot răspunde decât… terestru, la o asemenea provocare, întrucât este o întrebare cu țintă… personalizată. Aș fi preferat o abordare metafizică, dar…
Da, m-am întrebat și eu, de multe ori, când evadăm din copilărie… Chiar, când?… Atunci când încetăm să ne mai temem de albine, de șerpi, de câinii turbați, dar începem să fim locuiți de teama de oameni? Atunci când, înainte de culcare, nu ne mai mângâie mama pe creștet? Atunci când prima ninsoare nu ne mai bucură, ci ne îngrijorează că a venit prea repede? După ce ne mor părinții? După otrava dulce a primului sărut? În prima zi în care n-am mai avut timp de jucării? Când am realizat că jucăriile au devenit doar niște obiecte? În clipa aceea nenorocită în care am priceput ce valoare au banii? În secunda în care am înțeles că pentru a fi puternici trebuie să fim, de regulă, singuri, pe cont propriu? Atunci când bobul de rouă nu ne mai invită în lumea miracolelor și ne hăituiește cu senzația de frig? Sau atunci când, pentru prima oară, simțim că suntem priviți ca un obiect, nu ca un scop, că fraternitatea linșorilor e regula, nu excepția…
Paradoxal, i-am spus fostei eleve, povestea cu evadarea din copilărie am aflat-o, preadolescent fiind, de la Maxim Gorki, cel care zicea că, gândindu-se la copilăria sa, se asemuia cu un stup de albine în care tot soiul de oameni au adus întruna, ca albinele, mierea cunoștințelor și gândurilor lor despre viață, îmbogățindu-i sufletul; fiecare cu ce se învrednicea. Rămas orfan, pruncul, aflat în grija unui bunic ursuz care-l bătea adeseori, a auzit într-o zi ultimele vorbe ale acestuia: ,,Ei, Lexei. Nu ești medalie să te port la gât. Du-te și tu de-ți găsește un stăpân!” (,,Copilăria”, Maxim Gorki, București, Editura Ion Creangă, 1988, p. 205). Și a plecat la stăpân… Atunci a simțit că a fost nevoit să evadeze din copilărie. După ce-am citit ,,Copilăria”, brusc, am priceput când evadasem și eu din ea…
De copilărie cred că ne despărțim atunci când, pentru prima oară, suntem nevoiți să ne oblojim singuri rănile sufletului. Constatăm că nu mai există niciun felcer în jur, că trebuie să căutăm, în regim de mare singurătate, bandajele necesare. Începem să ne evaluăm rănile, să le plasăm în muzeul memoriei ca pe trofee sau, dimpotrivă, cioranian (,,Nu există decât o ratare: a nu mai fi copil”), ca pe niște blesteme. M-am despărțit de copilărie când, prunc fiind, reușisem, cu o medie foarte bună, la un liceu băcăuan de prestigiu, dar, în prima zi de școală, când m-am prezentat pentru a fi repartizat la internatul instituției, mi s-a spus, ca unui etcetera al ființării, că pentru elevii din primul an nu sunt locuri, deși cu două luni înainte primisem asigurări că vor fi. Am dormit câteva nopți la o gazdă care, Dumnezeu știe de ce, mi-a înțeles restriștea. Apoi am fost primit la internat. Eram vreo șaizeci de colegi, cel puțin, într-un dormitor. Câte doi în pat. Seara, înainte de stingere, ni se făcea foame. Aproape invariabil, veseli, toți mâncau șuncă și ceapă. Numai eu nu puteam mânca.
Acasă, unde eram un terorist mofturos al bucatelor, nu mâncasem niciodată șuncă. După o lună de internat, de urlete ale unui pedagog isteric, de univers didactico-afectiv deșertic la unele ore de curs, am venit acasă, cu învoire. Îmi era tare dor de ai mei. Cred că atunci am înțeles pentru prima oară ce înseamnă dorul. Călcându-mi pe orgolii, am întrebat-o pe mama, în șoaptă: ,,Nu-mi poți da la internat niște șuncă și ceapă?” Era seara târziu când, printre uși, l-am auzit pe tata spunându-i mamei: ,,Ha, ha, ha! Șuncă și ceapă? Gata! A ieșit din copilărie!” Dimineața, m-am sculat cu noaptea în cap. Trebuia să ajung, cale de vreo opt kilometri, pe jos, la gară. După vreo jumătate de oră, am ajuns, singur-cuc, într-o jdogină; o văgăună. Cât am mers prin întunericul acelei văgăuni, am tot plâns… A fost clar atunci pentru mine că am părăsit o lume în care eram înconjurat numai de afecțiune și am intrat în alta-n care indiferența, armonizată uneori cu agresiunea, te reducea la statutul de simplu obiect de inventar; un număr matricol. Atunci, printre acele hohote de plâns, am evadat din copilărie… Nu poți evada de acolo decât în urma unei mari rupturi. O fi coincis această întâmplare și cu vremea în care Mark Twain (,,Un yankeu la curtea regelui Arthur”) mi-a spus că ,,oamenii sunt o veşnică problemă”? Posibil…
Dino, jurnalistul 007
Nu cunoașteți ițele ascunse ale acestei conspirații. Lucrări pe tăcute. Chetă! Mână de la mână să nu mai ai cu ce să-ți speli fața. Câtă corupție la doi obraji nerași, fără nicio palmă? Mi-e teamă să și tușesc acum. Să vorbesc? Am avut un spion printre noi. Bine, au fost și mai sunt, dar ăsta a fost deosebit.
Conspirația
E bine că e pe scris și nu se aude… Alo? E-n regulă! Cred că și faptele s-au prescris. Dau declarație olograf, caracter italic, caligrafic, nebolduit, în Georgia cum este recomandat, și doar dacă sunt obligat să nu semnez. Insist puțin. Greșelile, la tipar tot apar. Primul contact? Determinarea unui grup cu dorințe, reminescențe native, nu mă gândeam la ceva rău, de a mă readuce pe calea cea bună. N-am înțeles ideea din punct de vedere al preferințelor. Eram deja corupt. Daltonismul nu este o scuză dacă vrei să vezi flacăra patriotic. În penele unui papagal, în gestica unei maimuțici sau urangutan, în torsul elegant sau miorlăitul carnal, de după miezul nopții al unui motan. Pe el îl doare. Ea se laudă. De câini ce să mai zic? Unii latră, alții mușcă, se țin scai de tine, te ceartă… dar îți rămân loiali, pe viață. Pierdusem unul.
Provocarea
Într-un ceremonial cu sorginți de castă jurnalistică, de ziariști bine documentați, când ești chemat la a da cu presupusul, te gândești la pionezele puse de colegii binevoitori, când te așezai în bancă, în școala primară. Nu dau idei. Promiți să nu mai pârăști? Îhî…! O fac acum. Puși pe luat decizii (colegii), prin intermediul secretarului de redacției de atunci, Viorel Roman, m-au somat să fiu prezent la sediu, ora fix paisprezece. Asomarea e un deliciu față de un supliciu pe care trebuie să-l asumi… asumat. Asta înseamnă să scoți limba de bucurie? Să te guduri, mimând că ești sufocat de emoții? Și promoroaca bacoviană… aia de pe clanță, s-a dezghețat după ce am împins, la plecare, cu piciorul ușa. Nu am alergat. Mi-am dat ca fraierul, cu presupusul, un novice care nu prea respecta reguliileeee, voit am mai pus și trei de eee, la ceva benefic? Tot respectul! Cum să-ți treacă prin cap, dacă mai ai un singur neuron, că și răul îți poate face bine? Apropo de vacin.
Mita
Era prin două mii, cam cincizeci de euro acum, că Marca a ieșit la pensie. Sughiț! Da! Cine mă pomenește? Colegii de breaslă, Oameni cu „O” majuscule citiți, educați în măiestria condeiului lor, absolvenți de școli diferite. Întruniți în consiliu, m-au chemat la apel. Rău cu rău… dar mai bine fărrră rrrău. Rău, rățușcă rămurică rândunică, nu intuiam ce mă așteaptă, într-o cutie frumos împachetată cu fundiță roșie. Prima dată m-am întrebat… de ce? Cui, căruia, și când i-am greșit? Au fost mai mulți? Ce naiba – să îl lăsăm pe cel numit în cuvinte păcătoase „ducă-se pe pustii”- că tot cu D începe și nu i-am aflat locația, strădanie s-ă aflu din ce pricină se întâmplă tot ce s-a întâmplat?. Glumind-vorbind dar sunt întrebări la care trebuie să răspundă orice jurnalist care se respectă. Adică…cine?
Na belea!
Sub fundiță, după ce am tras de ea, un ghemotoc de blană cu ochi aproape verzi a făcut haț-haț! Colegii au desfăcut o șampanie, crezând că mă bucur. Cine a pierdut un animăluț știe ce greu este să o iei de la capăt. Am ciocnit și eu un pahar. Căsca ăla mic o gură! Am băgat degetul în pahar și i-am dat să guste, poate nu mă mai mușcă. A scos o limbă…! Al meu ești, mi-am zis! Șaptesprezece ani a făcut reportaje. La munte, la mare, numai cu avionul n-a zburat. Mergea singur cu autobuzul, două trei stații, venea cu o Eugenie în botic după ce își făcea damblaua. Odată a greșit autobuzul și a ajuns la Bălcescu. La schit, tot reportaj, cu Jan și Lili Adochiței, la Mânăstirea Cașin. Călugării aflați la „ascultare”, aveau o oră în plus duminica, să mai doarmă. Ăsta i-a trezit de la cinci. I s-a pus pata pe un cocoș care nu avea somn, și chițcăia. La fugărit de i-au ieșit fulgii. Ne-am trezit toți. La Cugir, după o viitură zdravănă, a luat-o la înot după un cârd de gâște. Credea că prinde una. Ne era cam foame… La Valea Budului, foc de tabără, a sărit pe cărbuni. O săptămână și-a lins lăbuțele. Aveam un limbaj, voce și semene, de peste trei sute de cuvinte. La concursuri de pescuit îi făceam semn din ochi. Când arunca vecinul momeala, sărea în apă și-i aducea omului pluta înapoi. Am realizat multe reportaje împreună cu el, de aceea i-am zis Dino 007. Se odihnește acum, undeva în pădurea cu susur de izvor, acolo unde i-a plăcut mai mult. La poalele Nemirei. Au trecut atâția ani și mă bucur că ziarul a ajuns la a noua mie ediție.
† DUMINICA a 28-a de peste an
Întreaga activitate desfăşurată de Isus Cristos în mijlocul oamenilor a avut ca ultim scop să vestească sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, şi deci începutul mântuirii. Isus însuşi a spus clar că împărăţia cerurilor nu poate fi descrisă prin cuvinte omeneşti. De aceea, pentru a ne transmite mesajul său de mântuire, El s-a folosit de pilde şi asemănări. O astfel de imagine la care a apelat Isus în cuvântările sale, este aceea a ospăţului de nuntă, a banchetului, imagine care apare şi în liturgia cuvântului din duminica a 28-a de peste an.
La invitaţia lui Dumnezeu, omul trebuie să răspundă nu atât printr-o credinţă interioară, ascunsă, cât mai ales prin exteriorizarea acestei credinţe în fapte concrete. Tocmai acest lucru îl subliniază Isus în evanghelie. Este greu să admitem că oamenii pot refuza o invitaţie la nuntă, mai ales când invitaţia este făcută de un rege şi nu de un om obişnuit. Şi apoi nu există nimic de pierdut. Totul este pregătit, iar invitaţia este pusă sub semnul gratuităţii totale. Se cere doar prezenţa, chiar cu mâna goală, şitotuşi mulţi refuză să vină. Invitaţia la acest banchet de nuntă este invitaţia la mântuire, invitaţie pe care Dumnezeu a adresat-o mai întâi poporului ales, predilect, Israelului.Invitaţie care apoi a fost făcută tuturor popoarelor, tuturor oamenilor, deci şi fiecăruia dintre noi. Mântuirea anunţată de Dumnezeu este universală. Ea nu exclude pe nimeni, dar toate popoarele şi toate naţiunile se vor aduna pe muntele cel sfânt al Domnului, muntele Sion, locul întâlnirii cu adevăratul Dumnezeu.
Mântuirea va consta în comuniunea cu Dumnezeu, comuniune care va fi definitivă şi eternă. Idealul creştin nu e o morală oprimantă, apăsătoare, plină de interdicţii, dar o libertate fericită care trebuie înţeleasă corect. Credinciosul nu este un sclav aplecat sub jugul unor legi grele, dar o persoană liberă. Existenţa creştină e o sărbătoare şi nu o condamnare. La celebrarea euharistică ar trebui să se vadă speranţa veselă care cuprinde inima celui care crede în Cristos, pentru că Euharistia „prefigurează şi anticipă ospăţul escatologic al împărăţiei Tatălui”. Trebuie să trăim pe acest pământ încât la sfârşitul vieţii, îmbrăcaţi fiind cu haina de nuntă, să putem repeta şi noi cu psalmistul, plini de încredere şi de bucurie: „Voi locui de-a pururi în casa Domnului!”
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Catolică „Sf.Nicolae” Bacău
Tu nu ești pentru toți
Știu că va suna a clișeu, dar de astăzi nu va mai trebui să îți mai pese de părerile altora. Acum, nu îți zic să încalci legile și să jefuiești un magazin pentru că nu îți pasă ce va spune poliția și/sau judecătorul. Atenție, nu zic asta! Să ne înțelegem de la început! Mă refer la faptul că nu trebuie să te schimbi pe tine pentru părerile altora și din cauza prejudecăților celorlalți despre cum arăți, cum te îmbraci, ce îți place să faci ș.a.m.d.. Este una dintre lecțiile pe care le-am învățat în pandemie.
Acest text despre asta va fi. Dacă nu te interesează acest subiect, poți pleca liniștit sau liniștită. Nimeni nu se va supăra.
Chiar dacă pare că ieri era 2019, suntem în 2021, iar din toată povestea asta cu pandemia am învățat multe. De exemplu, faptul că trebuie să fiu cum îmi place mie. E drept că, pentru mine, a fost cumva mai ușor – decât poate fi pentru voi dacă abia începeți această aventură cu sine – având în vedere că o parte din timpul meu eram chiar eu, făcând tot ce mă reprezintă. Doar că la școală încercam să fiu în toate felurile, mai puțin eu, ca să mă placă restul și să fac parte dintr-o gașcă, acea gașcă la care visăm cu toții la vârsta asta. Dar am realizat în ultima vreme că asta e complet greșit. Poate mi se pare că încă e uneori 2019, cum era când am intrat în clasa a V-a, dar eu clar nu mai sunt aceeași. Atunci aveam mulți prieteni (îi consideram pe toți colegii prietenii mei), treceam de la o gașcă la alta, dar acum chiar nu mai simt așa, poate mai am doar o prietenă între atâția colegi. Poate sună cumva ciudat. însă acesta este adevărul.
Nu pot spune că anul 2020 mi-a plăcut, pentru că m-a scos din minți neavând cum să ies din casă, dar m-a forțat să realizez cine sunt, cum sunt, ce îmi place să fac, m-a făcut să ies din zona de confort și să îmi descopăr pasiuni noi, să îmi dau seama că nu e atât de grav ca unii oameni din jurul tău să te critice, că nu e un capăt de lume, pentru că toată viața vor exista astfel de oameni, și că, uneori, din eșec sau critică ai de învățat. Și asta a fost o lecție extrem de bună. Anul acesta m-a făcut să înțeleg că nu trebuia să mă schimb, ca să am prieteni, ci să fiu doar eu însămi.
Odată această lecție învățată, m-am trezit înconjurată iar de prieteni, și prin ”prieteni” înțeleg acum nu o ”gașcă”, din care să fac parte cu prețul de a renunța la mine, ci oameni cu care pot vorbi despre lucruri care chiar mă interesează și pe mine, chiar dacă ei se află în același oraș sau în alte colțuri ale țării, în aceeași clasă cu mine ori în altă clasă sau școală. Și am înțeles că persoanele potrivite apar la momentul potrivit. E legea atracției. Când tu ești pregătit cu adevărat pentru viață, persoanele la care nu te gândeai apar. Sau poate erau, de fapt, acolo, doar că până atunci nu le-ai observat. Practic, primești ceea ce oferi. Mai știu că treaba asta e grea, e mult prea grea, însă eu am fost ajutată de faptul că îmi petreceam și îmi petrec altfel timpul liber pe care îl am, ducându-mă la Palatul Copiilor Bacău, pentru că simt că doar acolo sunt eu, chiar dacă unii oameni nu înțeleg asta. Fără să aștept părerile altora despre ceea ce ar trebui să fac sau unde să merg, ascult părerea oamenilor de care îmi pasă cu adevărat, acei oameni în care am încredere, cărora le pot vorbi despre pasiunile mele (pentru scris, pentru fotografie s.a.m.d.), pentru că le înțeleg și le împărtășesc.
În prezența acestor oameni te simți încrezător să vorbești deschis și înveți cum să faci lucrurile mai bine. Pe când, atunci când te prefaci pentru a fi pe placul altora, nu înveți și nu câștigi nimic. Pentru că nu poți reuși să te integrezi acolo unde nu îți este locul, unde nu există oameni cu aceleași hobby-uri și interese, unde nu toți vor să crească, să evolueze tot mai mult, să se dezvolte armonios.
Zilele trecute, vorbind cu prieteni de vârsta mea, am realizat că nu sunt singura care nu reușește mereu să se integreze, care a încercat schimbarea, evoluția. Asta m-a făcut să mă întreb câte persoane mai sunt în locul meu, încercând să se schimbe și să devină ce nu sunt cu adevărat, să pună o mască pe chipul lor, pentru a fi integrați în societate. Răspunsul e de fapt cea mai ușoară parte pentru o persoană cu această problemă și anume să găsească hobby-ul care o face fericită, să vadă ce îi place să facă, unde se regăsește cu adevărat, unde se simte împlinită. Apoi, lucrurile vin de la sine. Când realizezi că nu trebuie să fii tu cu mască, atunci când faci un anumit lucru, și trebuie să fii tu cu adevărat, peste tot, chiar și când ești criticat la greu, atunci ajungi să fii în echilibru cu tine. Asta ia un timp iar partea cea mai grea e să continui să respecți regula asta și când începe să dea rezultate. În timpul liber e mai ușor să fii cine ești tu cu adevărat, pentru că asta te reprezintă și nu trebuie să te ascunzi. Dar când ești în preajma celorlalți, e greu să fii tu și știu acest lucru, pentru că am încercat să-l fac pentru mult, prea mult timp, și, sinceră să fiu, nu mi-a ieșit niciodată, iar criticile celor din jur tot au venit.
Mai știu că e ușor de zis și e greu de făcut. Iar când habar nu ai cine mai ești și ce vrei, pentru că e firesc să ne punem uneori întrebări, e și mai greu, parcă nu mai reușești să te conectezi cu tine, cu interiorul tău, cu dorințele tale. Însă concluzia la care am ajuns, după mai multe povești auzite de la diferite persoane și după cercetarea propriei ființe, este că TU NU POȚI FI PENTRU TOȚI. Nu toți te pot înțelege și nu toți pot să își petreacă timpul cu tine, așa cum ești cu adevărat. Apoi, unii nici nu vor, existând așa numiții „prieteni” pe care toți îi știu. Cu multe fețe, ca un cub sau poate ca o piramidă.
Așa că tu, dragul meu cititor sau draga mea cititoare, nu ești pentru toți! Și nici eu nu sunt pentru toți! Iar eu am început să mă împac deja cu ideea asta. Eu sunt pentru mine!
Tu o accepți? Sau cel puțin vrei să o accepți? Îți dai o șansă?
Maria-Alexandra Vaman, 13 ANI
Clasa a VII-a A, Școala Gimnazială „Dr.Alexandru Șafran”
Membră a Cercului de Jurnalism de la Palatul Copiilor din Bacău
Coordonator: prof. Laura Huiban
