În data de 26 octombrie, de Sfântul Dumitru, s-au împlinit patru ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a fost profesorul, muzicologul, compozitorul, dirijorul și publicistul Liviu Dănceanu*, una dintre marile personalități ale culturii băcăuane, naționale și universale. Unul dintre puținii oameni de o covârșitoare bunătate și înțelegere umană…
Un pacifist, un boem, cu un interior deschis lumii exterioare până la exasperare, un teoretician și un muzician practicant de o înaltă ținută morală, culturală și spirituală, cu un limbaj muzical și o filosofie aparte a reverberațiilor vieții, transmise prin sunete, versuri și unde ale inimii, un om cu un desăvârșit bun simț și bun gust…
Până și atingerea nivelului maxim în muzica de azi, cel al muzicii contemporane, savante, fie ea de natură conservatoare sau inovatoare, indică un nivel superior de pregătire și de percepție a muzicii pe care le-a atins în evoluția sa Liviu Dănceanu, care, după cum spunea într-un interviu, ,,a avut de-a face cu mâna destinului, a cărui lucrare se traduce prin traiectul irefutabil al fenomenului muzical ajuns, se pare, la ultima fază a evoluției sale: faza atomizării”.
Apropierea sa de Filarmonica băcăuană și de dirijorul acesteia, maestrul Ovidiu Bălan este relatată cu multă dragoste și apreciere colegială: ,,(…) Nu agreez formulările cu iz encomiastic, dar nu mă pot abține să afirm că Ovidiu Bălan este o oglindă în care se reflectă la dimensiuni apreciabile preocupările, necesitățile și aspirațiile orchestrei pe care o păstorește. Iar orchestra, la rândul ei, este o oglindă constantă de raporturi între ce și cum se oglindește. În ea am privit perindarea ori aciuirea mai multor generații de instrumentiști, iar cu fiecare muzician adoptat, Filarmonica `Mihail Jora` a luat o gură de aer proaspăt. Numai oxigenând permanent plămânii orchestrei te poți obișnui cu aerul tare al înălțimilor.
Altitudini pe care mi-am dorit întotdeauna să le escaladez re-venind aici, la Bacău, cu ocazia zecilor de concerte pe care le-am depănat cu amicii mei `archaei` ori cu invitați de pe toate meridianele lumii. Nu de alta, dar, de fiecare dată am descins în fieful orchestrei băcăuane cu entuziasm și poftă de performanță. Căci, ce este mai penibil decât să ratezi acolo unde te simți întotdeauna acasă”.
Să nu uităm că pe lângă capodoperele sale muzicale, Liviu Dănceanu a lăsat posterității și adevărate bijuterii literare, de o inestimabilă valoare, ce-i conferă statutul de teoretician și eseist de primă mână, poate unul dintre cei mai reprezentativi pe care i-a avut România ultimelor decenii. Penultima sa apariție editorială și ultima semnată pe când era încă în viață, intitulată ,,Jurnal arial cursiv” (2017), este o bucurie pentru orice spirit însetat de frumos, de cunoaștere, de comunicare, de călătorii virtuale sau reale. Este o carte în care autorul relatează experiențele penultimului an din viața sa (16 octombrie 2015-16 octombrie 2016), care se încheie cu redarea interviului acordat revistei ,,Muzica”, în 17 octombrie 2016. Un jurnal pe care maestrul îl încheie la reședința sa din Slănic-Moldova, aflată cumva, la intersecția peregrinărilor sale muzicale.
Ultima carte a lui Liviu Dănceanu, intitulată ,,Acut Grav”, a apărut postum, în anul 2018, la Editura ,,Mușatinia” din Roman, cu ilustrația grafică a bunului său prieten, artistul plastic Iosif Haidu.
*Liviu Dănceanu s-a născut în 19 iulie 1954 la Roman și a murit în 26 octombrie 2017, la Slănic Moldova. Este înmormântat la București.
Studiile muzicale le-a început la Liceul de Muzică din Bacău (1964-1968), apoi a continuat la Liceul de Muzică din Bucureşti (1971-1973) și la Conservatorul din Bucureşti (1975-1981), cu clasa prof. Ştefan Niculescu. A urmat Seminarul de vară pentru tinerii compozitori de la Kasimierz-Dolny, Polonia (1984), cu Yannis Xenakis.
Profesor universitar, doctor în muzicologie, a predat la Universitatea Națională de Muzică din București, din anul 1990. Debutează în calitate de compozitor în 1978 cu Les héros, op.1, la Conservatorul din București.
A fondat şi condus Atelierul de muzică contemporană ,,Archaeus” din Bucureşti, ca și Festivalul Internațional ,,Zilele Muzicii Contemporane” de la Bacău (împreună cu Trio Syrinx şi cu dirijorul Ovidiu Bălan), primul festival de muzică nouă din România, care a avut în acest an o ediție aniversară, cea cu numărul 35!
A scris articole, studii, cronici, recenzii și a fost membru la SACEM din Paris (1987). A publicat peste 25 de volume de muzicologie, estetică muzicală, memorialistică și poezie.
A întreprins călătorii de documentare şi turnee artistice în Polonia, Cehoslovacia, Franţa, Germania, Anglia. A fost distins cu Premiul II la Concursul de compoziţie Studium de Toulouse din Franţa (1986), Premiul Academiei Române (1989), Premiile UCMR (1988, 1990, 1994, 2000, 2004, 2006), Premiul ACIN (muzică de film, 1988)
Mă opresc aici, la aceste cuvinte ale lui Liviu Dănceanu, întipărite definitiv în minte. Și în suflet, deopotrivă: ,,La urma urmei, nimeni şi nimic nu este indispensabil, în afară de soare şi de credinţa conform căreia, chiar dacă ştiu că cea din urmă va învinge, iubesc viaţa şi nu moartea”.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
Surse: Filarmonica ,,Mihail Jora” din Bacău, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România
Romulus-Dan BUSNEA
