Acasă Blog Pagina 1409

Ce cuprinde bugetul județului pentru anul 2022

  • sute de milioane de lei vor pleca în dezvoltarea județului și în proiectele majore din „Sănătate”

Bugetul alocat județului în acest an vizează, în principal, continuarea lucrărilor la proiectele deja începute, precum şi demararea unor noi investiţii pentru dezvoltarea economică şi socială a judeţului.

În recenta ședință extraordinară a Consiliului Județean, aleșii județeni au aprobat bugetul pe care-l va avea la dispoziție întreaga instituție, în acest an. 76% din fondurile aprobate pentru dezvoltarea județului se vor duce spre modenizarea infrastructurii de transport, inclusiv la aeroport, diferența de bani fiind alocată Sănătății, respectiv pentru finalizarea lucrărilor la heliport și UPU, la clădirea Secției Pediatrie, precum și la lucrările programate la parterul și subsolul clădirii Spitalului Municipal „Sfânta Maria”. S-au avut în vedere și cheltuielile de funcționare ale instituțiilor subordonate, precum și ale aparatului propriu, o mare parte din sumele alocate fiind pentru asigurarea utilităților, respectiv energie electrică și gaze. „Partea de cheltuieli înseamnă 594 de milioane de lei. Este un buget mai mare decât cel de anul trecut. Alocările pentru dezvoltarea județului Bacău sunt de peste 307 de milioane de lei, iar partea destinată cheltuielor curente proprii, inclusiv ale celor 19 instituții din subordine, se cifrează la 250 de milioane de lei. Sursele de finanțare pe care ne bazăm sunt în procent de 51% de la bugetul local – peste 176 de milioane de lei – , la care se adaugă fonduri europene de peste 108 milioane de lei, reprezentând 32% din total, iar diferența de 17 % – circa 57 de milioane – vin de la bugetul de stat”, a arătat președintele Consiliului Județean bacău, Valentin Ivancea.

Modernizarea drumurilor județene

Acesta a mai spus că, în acest an, bugetul Consiliului Județean se va prioritiza pe infrastructură rutieră, inclusiv de transport, pentru că în calcul intră și bugetul aeroportului, – reprezentând 76 % din totalul bugetului județului, și pe infrastructură de sănătate – circa 17%. În plus, vor mai fi investiții de interes județean în asociere cu UAT-urile, care se cifrează la 5 milioane de lei – 2 %, și investiții noi, totalizând peste 12,5 milioane de lei – 4%. La acest ultim capitol, banii vor fi destinați întocmirii documentațiilor tehnice, suma urmând să crească pe măsură ce vor fi obținute finanțări pentru fiecare proiect, din fonduri europene sau de la bugetul propriu, al județului. În privința sumelor alocate pentru modernizarea infrastructurii de transport, reținem că drumurile județene vor beneficia de cei mai mulți bani – peste 250 de milioane de lei, reprezentând 96% din totalul alocărilor. Circa 93,7 milioane de lei sunt bani atrași din sursele europene  – 39 %, respectiv POR 2014-2020, și se vor duce în lucrările la Axa rutieră strategică Bacău – Neamț. În plus, de la bugetul județului, s-a aprobat suma totală de 90,8 milioane – 37, în vreme ce de la bugetul de stat sunt aprobate 57,7 milioane de lei, bani acordați prin PNDL – 24%. Aeroportul Internațional „Gerge Enescu” va beneficia în acest an de o susținere financiară de peste 8,4 milioane de lei.

Continuă investițiile în „Sănătate

Din fericire, o sumă importantă de bani va fi alocată continuării lucrărilor la unitățile spitalicești. Astfel, consilierii județeni au aprobat suma de peste 60 de milioane de lei destinată acestui capitol important pentru întrega comunitate, din care aproape 17 milioane de lei se vor cheltui pentru finalizarea reparațiilor capitale, demarate în urmă cu câțiva ani, la corpurile A și B ale Secției Pediatrie, clădire care era supusă unui risc major în caz de cutremur. Prin urmare, la finalul lucrărilor, unitatea medicală va putea beneficia, printre altele, două săli de chirurgie, inclusiv un spațiu de joacă şi de relaxare pentru copiii care vor ajunge să fie internați în acea secție. Va fi o clădire modernă, cu condiţii hoteliere de top, inclusiv grupuri sanitare și duşuri în toate saloanele. Evident, întregul mobil va fi recompartimentat, se vor reface instalațiile electrice și sanitare, se va instala un sistem de ventilație. Totodată, imobilul va fi reabilitat termic. Apoape 18 milioane de lei se vor duce la finalizarea lucrărilor la heliportul de la spitalul județean, investiție care va spori capacitățile spitalului de intervenție promptă în cazurile de urgență majoră. Aici, va exista inclusiv un lift exetrior. Totodată, pentru amenajarea și dotarea parterului și a subsolului clădirii Spitalului Municipal, consilierii județeni au aprobat suma de 15 milioane de lei. „Este o asociere 50-50 cu primăria municipiului Bacău, cu o sumă totală de 21 de milioane de lei, ceea ce ar fi însemnat ca fiecare să vină cu 10 milioane de lei. Însă, noi vom mai suporta, suplimentar, 15 miloane de lei pentru dotarea acestui obiectiv, respectiv pentru paterul și subsolul clădirii, tocmai pentru a putea deveni funcțională. Căci, degeba facem reparații sau o aducem în stare de a fi operaționalizată, dacă nu o și dotăm corespunzător”, a punctat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău.

„Sute de milioane, pentru sănătate și transportul rutier, și …25 de mii de lei pentru parcuri tehnologice – acesta este nivelul”

Din păcate, bugetul județului nu a fost susținut de toți aleșii județului, consilierii liberali alegând să se abțină de la vot, deși, la mijloc ar fi fost inclusiv comune conduse de primari PNL. Decizia pare controversată cu atât mai mult cu cât, într-o intervenție, un consilier liberal chiar a îndemnat, cel puțin declarativ, la renunțarea „meciurilor” dintre consilierii oponenți, subliniind, tot declarativ, că „toți cei din Consiliul Județean suntem o echipă” și „cetățenii ne vor taxa, dacă nu vom face lucruri bune pentru județ”. În schimb, prin vocea liderului Cezar Olteanu, liberalii au propus o serie de proiecte care să vină în completarea investițiilor, respectiv un parc științific și tehnologic la Onești, un alt parc industrial pe Valea Muntelui ș.a., amendamente care nu au trecut de votul majoritar al consilierilor județeni Cert este că, în ciuda atitudinii rezervate a grupului liberal din cadrul CJ, bugetul județului a fost votat de consilierii PSD și de aleșii grupului Pro România. „V-ați abținut de la votul pentru aprobarea a 61 de milioane de lei în «Sănătate», și a altor 250 de milioane destinate infrastructurii rutiere de transport. În schimb, ați propus amendamente pentru investiții care, să zicem, se cifrează la  … 25.000 de lei. Cam acesta este nivelul”, a replicat, la finalul votului, președintele CJ, Valentin Ivancea.

 

Câte adăposturi de protecție civilă sunt în Bacău

    Veștile înfiorătoare despre o eventuală invazie a trupelor rusești în Ucraina ridică multe semen de întrebare. Mai mult decât atât, toate unitățile strategice din țară devin mult mai active.

    În acest sens, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a făcut publică o listă a adăposturilor de protecție civilă din toată țară. Conform IGSU, la nivel național există 4.538 de spații în care oamenii ar putea să se adăpostească în caz de nevoie, conform listei publicate pe site-ul IGSU. Dintre acestea, 164 de adăposturi se află pe raza județului Bacău.

    Conform listei, din cele 164 de adăposturi sunt în municipiul Bacău, 12 în Onești, 11 în Moinești, 5 la Târgu Ocna, 4 la Comănești, două la Dărmănești și doar unul la Buhuși. Restul de 10 adăposturi se găsesc în localități din mediul rural. În lista respective sunt publicate și adresele pentru fiecare adăpost în parte, dar și coordonatele geografice, latitudine și longitudine.

    După cum s-a constatat de-a lungul timpului și așa cum presa a mai consemnat, multe din aceste adăposturi au fost ocupate de localnici și transformate în beciuri și depozite. Conform legii, în cazul unui atac aceste adăposturi, ocupate în număr foarte mare de oamenii din blocurile respective, trebuie eliberate în 24 de ore.

    Cu stângu-n dreptu’

    Nu mi-a plăcut niciodată Florin Răducioiu. Ca fotbalist, pe lângă alergarea dezordonată, avea predilecția de a șuta- ineficient, nu doar inestetic- cu latul. Majoritatea carierei sale a însemnat, cu puține excepții (Brescia 1992, poate și Milan 93, deși a făcut mai mult tușa) un șir lung de transferuri ratate. Mai comice decât ratările sale fotbalistice (grazie Giallapa s Band!) nu pot fi decât declarațiile, în acea româno-italiană devenită celebră.

    Cred că mai există și acum pe youtube un mini-interviu de la finalul unui joc Atalanta- Brescia din ediția 1992-93 în care, rugat să spună cum se zice în română „Buon Natale” (Crăciun fericit), lui „Raducioiu” îi ia timp, nu glumă, pentru a bâlbâi în cele din urmă un… „Craciun bun” epic. Pe 5 februarie, când fostul său coleg de națională, Gheorghe Hagi a împlinit 57 de ani, Radu a comis-o din nou.

    Opinând că „dacă nu ar fi fost român, Hagi ar fi câștigat sigur Balonul de Aur” și argumentând că „foarte rar câștigă cineva din Balcani”. Interesant este că în 1994, cel mai bun an al lui Hagi, Balonul de Aur a fost adjudecat de balcanicul Hristo Stoichikov, coechipierul Regelui la Barcelona. Chestia asta că noi suntem cei mai buni, dar că universul întreg complotează împotriva noastră o regăsim frecvent. Inclusiv la Regele Hagi. Fix în ziua în care Răducioiu dădea cu Balonul de Aur… în baltă, Farul pierdea acasă cu Chindia, iar Hagi lansa ideea unei conspirații menite de a-i împiedica pe constănțeni să ajungă în play-off:

    „Deranjăm că suntem sus, că facem lucrurile bine, că jucăm fotbal frumos”. Nu dădea nume, dar dădea puternic în televiziuni, plângându-se de „lipsa reluărilor clare” la faultul ce dusese la eliminarea lui Betancor și lăsând să se înțeleagă că și asta făcea parte conjurație. Sâmbăta trecută, Hagi a ieșit din nou la rampă. Și în decor. După ce a făcut să plângă un copil de mingi, țipând și certându-l că le-a dat prea repede mingea adversarilor de la Voluntari (”antrenorul trebuia să-i spună că atunci când echipa ta conduce nu poți să joci rapid”), educatorul Gheorghe Hagi a răbufnit și la conferința de presă. Una din perle: „Suntem privați, în 1990 ne-am privatizat. Multinaționalele să vină să ne susțină!”.

    Așadar, conform lui Hagi, privatizare presupune sponsorizare cu forța. Așa cum, la CFR Cluj, Dan Petrescu este convins că performanța se face înjurându-ți jucătorii și cum Răducioiu poate jura că noi, românii, suntem prigoniți numai și nu mai pentru că…suntem romni. Și ne mai mirăm de ce fotbalul nostru o târâie aiurea pe uscat. Răducioiu, Hagi, Dan Petrescu: trei exemple, o singură concluzie. Ieri, componenți ai Generației  de Aur, azi, reprezentanți ai Generației AUR.

     

    Volei feminin/ Divizia A1: Greu cu alde Lugojic

    Știința Bacău- CSM Lugoj 0-3 (-15, -15, -18)

    Două concepte. Primul, valabil în orice sport de echipă: se spune că joci atât de bine cât te lasă adversarul. Al doilea, de bază în volei: dacă ai serviciu și blocaj, nu ai probleme. Sâmbătă, în etapa a 17-a a Diviziei A1 la volei feminin, CSM Lugoj nu a lăsat nicio șansă Științei, impunându-se cu 3-0 la Bacău grație în special serviciului și blocajului. Studentele au încercat să repete jocul bun de miercuri, contra Rapidului, însă diferența valorică a fost mult mai pronunțată în acest caz. Practic, în niciunul din cele trei seturi nu a existat vreun moment în care oaspetele (cu șase sârboaice în lot și doi antrenori sârbi pe banca tehnică) să pară a fi în dificultate.

    Cu o evoluție sigură și dinamică, având ca terminal ofensiv cuplul Filipaș (18 puncte)- Markovic (11), bănățencele au câștigat primele două seturi în mod identic, la câte zece puncte diferență, pentru ca în actul al treilea să înregistreze scorul de 25-18. Pentru studentele pregătite de Aurel Cazacu, orice punct contra echipelor din fața lor reprezintă un bonus prețios, miza constitruind-o însă jocurile cu echipele angrenate în lupta pentru evitarea retrogradării.

    Iată de ce partida de la Craiova, din runda cu numărul 18 este una crucială. Împotriva Lugojului, gazdele au început în formula: Marina Cojocaru, Marija Skoric 12 puncte, Ana Maria Lupa 8, Georgiana Faleș 5, Carmina Bordea, Karina Gorbe 2, Alexandra Ciucu- libero. Au mai evoluat: Iulia Matanie 1, Tijana Tvrdisic, Andreea Năstasă, Mădălina Airoaie 3, Mara Tudorache și Ștefania Munteanu

    Celelalte rezultate ale etapei a 17-a: Dinamo București- CSM Târgoviște 0-3, U NTT Data Cluj- ACS Volei Cristina Pîrv 0-3, CSO Voluntari 2005- Volei Alba Blaj 3-2, Rapid București- SCMU Craiova 3-0. Azi urmează să se dispute partida Dacia Mioveni- CS Medgidia.

    Programul etapei a 18-a (16 februarie): Volei Alba Blaj- Dinamo București, ACS  Volei Cristina Pîrv- CSO Voluntari 2005, CS Medgidia- U NTT Data Cluj, CSM Târgoviște- Rapid București, CSM Lugoj- Dacia Mioveni, SCMU Craiova- Știința Bacău (se joacă pe 23 februarie).

    Clasament

    1 CSM Târgoviște              17      15      2        49-12 45p.

    2 CSO Voluntari 2005       17      14      3        46-19 45p.

    3 Volei Alba Blaj               15      13      2        41-11 39p.

    4 CSM Lugoj                    17      11      6        40-23 34p.

    5 CS Medgidia                  15      10      5        34-22 29p.

    6 Rapid București              16      9        7        31-23 27p.

    7 Dinamo București           16      8        8        30-31 25p.

    8 Știința Bacău                  17      6        11      22-40 16p.

    9 SCMU Craiova                17      5        12      19-38 15p.

    10 Dacia Mioveni              15      4        11      20-36 13p.

    11 ACS Cristina Pîrv          17      3        14      14-43 10p.

    12 U NTT Data Cluj          17      0        17      3-51   1p.

    Fotbal/ Liga a III-a: De la egal la egal, amical

    Sâmbăta trecută s-au înregistrat noi jocuri de verificare pentru divizionarele C băcăuane. Aflată într-un stagiu de pregătire centralizată la Dărmănești, Aerostar Bacău a remizat, 0-0 în compania liderei Seriei 2, SC Oțelul Galați. „Aviatorii” au avut o evoluție bună, trecând în trei rânduri foarte aproape de deschiderea scorului prin Viorică, Zaharia și Horia Ilie. „Suntem foarte mulțumiți de joc. Cei drept, mai puțin de ratările monumentale”, a concluzionat team-managerul băcăuanilor, Gbariel Voicu.

    În absența lui Vraciu (menajat) și Gavrilă (accidentat), antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu a utilizat „11”-le de start Dinu- Bobârnac, Vișinar, Benchea, Bacalu- H. Ilie, Chirilă, Șt. Pavel, Belciu- Zaharia, Viorică, pe parcurs mai intrând Coroamă, Izmană, Paveliuc și Tofan. Mâine, de la ora 15.00, „aviatorii” vor susține un nou test, de data aceasta pe terenul Moineștiului, pentru ca pe 26 februarie să joace împotriva botoșănenilor de la Dante. Tot sâmbătă, în finalul cantonamentului de la Târlungeni, CSM Bacău a încheiat la egalitate, 2-2, amicalul cu Viitorul Ianca.

    Cele două goluri ale „CSMeilor” fiind marcate de Adăscăliței. „Joc bun, dar multe ratări”, a spus antrenorul CSM Bacău, Codrin Mindirigiu, care a mizat pe garnitura Dogaru- Prențu, Mihăieș, Manta, Strat- Adăscăliței, Cr. Mindirigiu- Gherasim, Priboi, Antal- B. Ungureanu. Au mai jucat: Istrate, Nicodim, Hirvat, R. Vasile și Hilițeanu. În prealabil, marțea trecută, CSM învinsese cu 12-0 pe LPS Vaslui U19.

    Atletism/ Balcaniada U20: Ramona Verman, aur balcanic la lungime!

    O altă reprezentantă a SCM Bacău, Ștefania Zediu a cucerit bronzul cu ștafeta României de 4×400 m

    Sport Club Municipal Bacău a început 2022 cu rezultate internaționale de top. După aurul (singurul pentru România) cucerit de juniorul Denis Mihai la puternicul turneu de lupte pentru Seniori „Grand Prix Open Croatia” desfășurat la Zagreb, alte vești bune au venit pentru SCM Bacău din spațiul ex-iugoslav.

    Astfel, la cea de-a șasea ediție a Campionatelor Balcanice Under 20 (Juniori 1) derulată sâmbătă, la Belgrad, Ramona Verman s-a laureat campioană la săritura în lungime. Cu o săritură ce a măsurat 6.24, atleta pregătită de Aura Balaban a depășit-o cu doi centimetri pe bulgăroaica Plamena Mitkova, locul 3 fiind ocupat de grecoaica Sotiria Rapti, cu 6.15 cm. Pe lângă câștigarea titlului balcanic, rezultatul din capitala Serbiei îi permite Ramonei Verman să „vadă” și Mondialele U20 din vară, de la Cali.

    Verman nu a fost singura medaliată SCM Bacău la Balcaniada U20 de la Belgrad. Deși junioară 2, Ștefania Zediu a făcut parte din ștafeta 4×400 m a României care a cucerit bronzul balcanic pentru junioare 1. Totodată, eleva lui Cristi Nemțeanu a stabilit un nou record personal la 400 m: 57, 86, cu care s-a plasat pe locul 7.

    În fine, alte două atlete băcăuane, Alexia Dospin și Federica Apostol (ambele antrenate de Aura Balaban la CSM Bacău) s-au clasat pe locul 5 la triplusalt, respectiv înălțime. Dospin a sărit 12.58 m, cu 28 cm mai puțin decât ocupanta locului 3, în timp ce Apostol a înregistrat  un rezultat de 1,73 m, inferior cu zece centimetri celui realizat de sârboaica Zorana Rokavec, câștigătoarea bronzului la înălțime.

     

     

    Proiect în dezbatere publică: Se impun culori obligatorii pentru clădirile din Bacău

    A fost lansat în dezbatere publică Regulamentul Local de Arhitectură și Estetică Urbană, care impune noi norme locale pentru publicitatea stradală, identitatea cromatică a orașului, respectiv urbanismul comercial.

    Conform celor declarate de viceprimarul Cristian Ghingheș, se introduce o paletă de culori obligatorie pentru construcțiile din tot orașul (culori de bază/fond, respectiv culori pentru accente), completată de o paletă specifică și mai restrânsă pentru clădirile din zonele istorie (zona centrală – UTR 1 din PUG, respectiv zonele de protecție a monumentelor istorice).

    Culorile stridente vor fi complet interzise. Va fi interzisă zugrăvirea parțială a fațadei, iar proprietarii au obligația să uniformizeze aspectul cromatic al clădirilor. Înscrisurile publicitare aplicate cu vopsea direct pe fațadă vor fi interzise.

    De asemenea, orice lucrare de termoizolare sau reabilitare termică sau cromatică se va face cu avizul prealabil al primăriei și trebuie făcută obligatoriu pe toată fațada, nicidecum parțial (cum s-a tot întâmplat până în momentul de față).

    Toate lucrările de reabilitare structural arhitecturală a anvelopei clădirilor se fac cu proiect tehnic și vor avea nevoie de autorizație de construire, așa cum spune legea. Proprietarii clădirilor aflate în degradare estetică și structurală au obligația să intervină și să reabiliteze structural-arhitectural anvelopa clădirilor. Dacă nu o fac, riscă o amendă între 2.000 și 2.500 de lei care, desigur, ar putea fi aplicată succesiv în timp.

    Antenele, echipamentele aferente instalațiilor de climatizare, cablurile și alte instalații de telecomunicații nu vor mai putea fi amplasate pe fațadele clădirilor de la străzile principale din zonele 1 și 2.

    Vor fi permise doar instalațiile de supraveghere, de alarmare și cele ale furnizorilor de electricitate și gaze naturale. Garajele care vor mai rămâne în picioare vor trebui să aibă toate culoarea gri deschis (NCS S 1002-G), iar porțile să fie gri-mat (NCS: S 2002-R50B).

    Termenul de conformare: 12 luni de la intrarea în vigoare a regulamentului, valabil de fapt pentru toate celelalte obligații impuse. Celelalte reguli propuse pot fi consultate pe larg, în proiectul regulamentului, aflat în dezbatere publică până pe 17 februarie și publicat aici: https://bit.ly/rlaeubacau .

    Ce înseamnă pentru mine cititul

    De ce citești? Este o întrebare pe care am primit-o de nenumărate ori. Am un răspuns așa de simplu și, totodată, așa de complicat, pentru o persoană care nu a pus niciodată mâna pe o carte: ,,Citesc ca să trăiesc!”. Pentru mine, cititul este ca aerul, apa și mâncarea, fără de care nu pot să îmi trăiesc viața. Consider că, dacă nu ar fi existat cărțile, atunci nici noi nu am mai fi fost așa de evoluați. Dacă o să vă informați pe internet, o să aflați că toți oamenii care au ajuns antreprenori, profesori, academicieni, mari doctori, avocați etc. au avut în rutina lor de zi cu zi ca obicei cititul. Evident, fiecare a lecturat cărțile care i-au plăcut și din domeniile principale de interes..
    Revenind la pasiunea mea pentru lectură, o carte, pentru mine, înseamnă o nouă viață. Când citesc, trăiesc într-o nouă lume, o lume în care locuiesc în orașul personajului principal, îi trăiesc aventurile, îi simt emoțiile, aud și pasările și scârțâitul unui leagăn, ba chiar simt și mirosul de flori descris. De atâtea ori am râs, am plâns, m-am enervat, m-am entuziasmat odată cu personajele. Dacă mă întrebi câte cărți am citit e ca și cum m-ai întreba câte vieți am trăit. Prin cărți simt că sunt nemuritoare.
    Cărțile sunt precum oamenii, au și defecte dar și calități, daca vei ști să extragi ceea ce este bun din ele nu te vor dezamăgi niciodată. Deși unii oameni ne plictisesc, precum și unele cărți, mereu vor exista și acei oameni ce te vor surprinde și îți vor face viața mai frumoasă. Cartea este precum cel mai bun prieten al meu, apare la momentul potrivit ca să îmi aducă zâmbetul pe buze și un strop de lumină în fiecare zi.
    ,,Dacă nu-ți place să citești înseamnă ca n-ai găsit cartea potrivită”, spune J.K.Rowling. Acesta este citatul meu preferat deoarece îmi demonstrează încă o data că lectura și cărțile nu vor muri niciodată, acestea există până și în sufletul copiilor, al adolescenților, dar și în sufletul adulților care încă nu au găsit cartea potrivită pentru a se îndrăgosti de lectură. Din fericire, acesta va fi primul an în care toți pasionații de cărți, și nu numai, vor putea sărbători, în data de 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii. Cărțile meritau de mult o zi în care să le mulțumim pentru toate învățăturile și momentele frumoase pe care ni le-au oferit.
    În concluzie, indiferent cât o să încerce lumea să mă convingă să renunț la lectură, acest lucru va rămâne imposibil pentru mine.

    Ioana Gherasă, clasa a VIII-a, Școala Gimnazială ”Mihai Drăgan”, elevă la Cercul de Jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

    Mobbing și orfanizare

    Mobbing își are obârșia în englezescul mob (,,gloată”, ,,plebe”, ,,adunătură mojică”) și înseamnă a se purta mojicește cu o persoană, a se năpusti asupra cuiva. A devenit un cuvânt la modă, desemnând conflicte sau confruntări obișnuite la locul de muncă. În psihotraumatologie, ne spun Gottfied Fischer și Peter Riedesser, autorii unui impresionant ,,Tratat de psihotraumatologie”, mobbing ar defini o situație gravă, potențial traumatică a individului.
    Potrivit datelor oficiale, anul trecut, în România, peste 450.000 de salariați au demisionat; cu 60% mai mult decât în 2020. Printre cauze se numără și cele care ar putea să fie determinate de prezența fenomenului mobbing. 450 000, dacă ascultăm vocea Institutului Național de Statistică, ar însemna de 3,11 ori mai mult decât populația orașului Bacău sau aproape cât populația județului Botoșani.
    Când abordează problematica mobbing, specialiștii o raportează mai ales la tensiunile dintre firme/ instituții și angajat sau la universul psihic privat al individului. Fenomenul poate fi abordat, cred, și în raportul dintre întreaga populație a țării și instituțiile statului nostru de drept firav. Din instituțiile care-și au sediul în Palatul Cotroceni, Palatul Victoria și Casa Poporului pornește cotidian și oficial către noi, în valuri percepute uneori ca fiind chiar purtătoare de ură, un mobbing-uragan. Clasa noastră politică, născătoarea acestui taifun otrăvit, prima clasată în topul infernului supraviețuirii noastre – coruptă, funcțional analfabetă, ticăloasă, mincinoasă, depravată moral, zero patriotism etc. – a generat printr-un agresiv mobbing național, o veritabilă orfanizare a populației.
    Orfanizare? Psihologii definesc orfanizarea ca fiind mai ales pierderea propriei copilării, a statutului propriu de copil. Sociologii ar trebui să cugete și la cealaltă perspectivă a orfanizării: pierderea rădăcinilor de către națiune. Exodul masiv al românilor în străinătate este efectul acestei orfanizări naționale oficiale. În 2019, ministrul Românilor de Pretutindeni anunța că 9.700.000 de români se află în afara granițelor, subliniind motivele emigrării: corupția, calitatea slabă a clasei politice și sărăcia. Wikipedia, pe baza datelor oficiale, apreciază că diaspora română (,,întreaga populație a românilor din afara României și Moldovei ce dețin cetățenie română”) este constituită din 4-6 milioane de cetățeni. Nimeni nu are o statistică exactă a dezrădăcinaților; după cum nu există nici o statistică exactă a populației care supraviețuiește în țară.
    Trăim gogolian, precum cei din ,,Suflete moarte”. Jonglăm cu numărul decedaților și emigranților/ dezrădăcinaților în funcție de interesele electorale, mai ales. Până și pentru gândacii pe cale de dispariție realizează entomologii un ,,recensământ” riguros. Orfanizarea națională românească nu ne respectă nici măcar un statut asemănător cu al gângăniilor. Uneori, simt că ar fi un progres dacă politicienii noștri ne-ar stima măcar așa cum stimează budiștii insectele: ,,Iată învățătura mea: cel mai mic act de milostenie, chiar față de ființele cele mai neînsemnate, precum salvarea vieții unei insecte, din milă, este o faptă care ar avea urmări benefice pentru acela care a săvârșit-o” (Tʼsa-ho-hom-king – sutta 3). Dar, de unde nu-i, nici măcar Buddha nu cere…

    Visând la o „cetate de artă și viață inexpugnabilă”

    Am câteva zile de concediu (o restanță de anul trecut), așa că mă delectez cu lecturi de plăcere. Una dintre acestea a fost „Domni și Doamne”, cartea Martei Petreu, o scriitoare la care țin foarte mult. Din multe motive, și nu am să le înșir chiar pe toate, ținând de opera ei, dar și pentru că mă atrage tipul ei de personalitate, originală, puternică, un pic intimidantă, aș zice, prin anvergura ei. Pentru că are mereu proiecte majore, multe deja împlinite, concretizate în cărți valoroase, în studii și cercetări cu miză importantă, aceea de restabilire a adevărului, poziția ei, ferm trasată, fiind de partea cercetării și nu a mitizării. Marta Petreu este poetă, prozatoare, eseistă, jurnalistă, profesoară universitară de istoria filosofiei, editoare, șefă a prestigioasei reviste „Apostrof”, cu un profil distinct, de înaltă ținută intelectuală, care s-a impus prin publicarea unei impresionante serii de dosare dedicate unor figuri de primă mărime ale culturii române. O prețuiesc pentru toate acestea și o admir pentru curajul ei de a ataca frontal teme grele, controversate, cu potențial de scandal, unele dintre cărțile ei chiar stârnindu-l. Așa cum s-a întâmplat când a scris despre Eugen Ionescu, Nae Ionescu și Mihail Sebastian, despre Cioran. Și, într-un studiu recent, „Lucian Blaga între legionari și comuniști” îi face dreptate marelui scriitor, risipind zvonuri și făcând lumină într-o problemă de maximă gravitate. Nu, Blaga nu a fost de partea răului. Citiți cartea, cu o documentație solidă, cu argumente clare, și o să vă lămuriți.
    Revin la „Domni și Doamne”, pe care o țin încă lângă mine, întorcându-mă la portretele atât de atașante dintr-un volumaș de buzunar, de care nu vrei să te desparți. Capitolul care mi-a reținut atenția, dar ce spun eu, m-a fascinat chiar, se numește „Doti”. Unde Marta Petreu scrie despre tulburătoarea poveste de dragoste dintre actrița Dorina Ghibu și Radu Stanca, poetul, omul de teatru, regizor, dramaturg, eseist. O poveste tragică, despre protagoniștii ei Marta Petreu spunând că au fost ca Tristan și Isolda. S-au îndrăgostit fără chip de scăpare, fără să bea un elixir magic, ajungând să se confunde unul cu celălalt. Și s-au căsătorit, devenind un cuplu visat ca o „cetate de artă și viață inexpugnabilă”. Doar că soarta n-a fost de partea lor, căsătoria durând doar unsprezece ani, între 1951 și 1962, când Radu Stanca s-a stins, la numai 42 de ani, răpus de tuberculoza contactată în copilărie. În afară de opera sa, asupra căreia a vegheat și s-a îngrijit să fie editată, Doti, Radu Stanca i-a scris acesteia „cele mai frumoase scrisori de dragoste din literatura română, imnuri care ating intensitatea sacră a Cântării Cântărilor” , spune Marta Petreu. Greu de contrazis, și am să reproduc, spre a vă convinge, un fragment de scrisoare: „Îți mulțumesc, iubito. Îți mulțumesc că exiști. Îți mulțumesc că trupul tău e tăiat de o mână de meșter. Îți mulțumesc că părul tău are culoarea frunzelor de măslin; îți mulțumesc că grumajii tăi sunt înalți și subțiri ca o turlă de biserică și că umerii tăi sunt rotunzi ca valul înspumat al mării; îți mulțumesc că sânii tăi sunt plini de vinul întremător al ciorchinelui pietros; că pântecul tău e ca un deal nins, pe care urcă turmele de miei ale zeilor; că ochii tăi sunt oglinda în care se înfrumusețează zânele, înainte de a ieși noaptea, în poieni, la horă. Îți mulțumesc! Îți mulțumesc că ești – și, pentru că, fiind, mi-ai dat prilejul să fiu; să fiu, mai presus de orice, al tău, parte din tine, Radu”.
    Voi reveni, pentru că e prea frumoasa povestea. Și pentru că tot suntem în luna cu sărbători ale iubirii.

    Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage…

    Suntem purtați spre Ierusalimul Ceresc, într-o călătorie duhovnicească a virtuților, deschizând timpul Triodului. A acelui interval liturgic și bisericesc, legat indisolubil de Înviere prin cuvânt (stihuri, canoane), cânt (genuri melodice contrastante) și lecții de viață.
    Biserica ne statornicește înainte, la început de perioadă ce precede Postul Mare, o pildă mereu vie, ca de două mii de ani încoace, cu mentalitățile, ticurile, cultura și lucrarea unui vameș și a unui fariseu; aceasta pentru a nu uita de partea cui suntem. Haideți să o parcurgem împreună! „Zis-a Domnul: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage; unul fariseu şi celalalt vameş. Fariseul stând drept, se ruga în sine: «Dumnezeule, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: răpitor, nedrept, adulter, sau chiar ca acest vameş; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig». Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul!» Vă spun Eu vouă: Acesta s-a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.” (Luca,18, vers. 10-14) Avem de a face, așadar, cu un tablou ce adună doi reprezentanți ai Legii (primul – cea cultică, dusă la extrem, datorită prescripțiilor agasante, hilare și iritante; al doilea – legea fiscală, neiubită de bogați și neînțeleasă de cei exploatați). Dar și o imagine ce contabilizează două moduri de a ne ruga, demn de urmat rămânând unul singur, în funcție de inima, conștiința și dragostea noastră către Dumnezeu. Dar să fim cu luare aminte! Nu sunt sancționate venirea la templu și gesturile fariseului. Ci autosuficiența și acreala în rugăciune, comparația cu cei căzuți, hrăpăreți, adulteri și nedemni, convingerea lăuntrică că este mai bun doar pentru că împlinește ritualuri. Acasă se întoarce cu rugaciunea bifată, dar mult mai neîndreptat (dupa unele traduceri: mai neîndreptățit). Celălalt, vameșul, așezat fiind în unghiul smereniei și al umilinței, nu judecă, nu compară, nu concluzionează. Se abanonează în mâna lui Dumnezeu și-I cere milă.
    Prezenta alegorie cuprinde o explicație de duh, mai profună decât simpla lămurire prin ea însăși. Este dată și pentru noi, oamenii timpurilor de acum, fără încetare chemați spre a ne cunoaște limitele, însă mereu puși pe tăioase comparații. Și, Doamne, câte motive de sfidare și dispreț nu găsim! Cariera, familia, proprietățile, poziționarea politică sau alte scăderi ce par a conferi fragilitate celuilalt. Să fim, dar, grijulii, înțelegând faptul că măsura virtuţii adevărate şi a creşterii noastre duhovniceşti stă pururea îmbrăcată în smerenie!

    Inspector scolar,
    pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

    Nivelul preşcolar e cel… pre-şcolar (III)

    Alte duşuri. Tot reci

    Nivelul lexico-semantic

    Dacă prima serie de cunoştinţe (cele din domeniul foneticii) echivalează cu un duş foarte rece, cele care urmează sună familiar. Vocabularul e mai la îndemână decât clasificarea vocalelor şi a consoanelor, de pildă, aşa că cele cinci subdiviziuni (a. Cuvântul ca unitate de bază a vocabularului; b. Sensul cuvintelor: sensul propriu şi sensul figurat; c. Relaţii semantice între cuvinte (sinonimie, antonimie, omonimie, paronimie, polisemie); d. Îmbogăţirea vocabularului (mijloace interne, mijloace externe); e) Expresii şi locuţiuni”) sunt abordabile. Există totuşi câteva capcane pe care le putem evita dacă intrăm în intimitatea termenilor. Omonimia, de exemplu, nu este valabilă în cazul cuvântului „ochi”, pentru că între sensul de bază („organ al văzului”) şi cel secundar („aliment”, de pildă) există o… vizibilă legătură: când spargem oul în tigaie, acesta ia forma ochiului, nu a urechii, a nasului… Deci cuvântul „ochi” ilustrează polisemia. Mijloacele interne de îmbogăţire a vocabularului se cer ramificate în derivare (cu prefixe sau cu sufixe), compunere (prin alăturare, prin contopire sau prin abreviere) şi schimbarea valorii gramaticale sau conversiunea. Mijloacele externe sunt împrumuturile (neologismele) şi calcurile lingvistice (ex.: fr. faire antichambre a devenit rom. a face anticameră).

    Nivelul morfologic

    Sunt prevăzute toate cele zece părţi de vorbire: flexibile (verbul, substantivul, articolul, pronumele, adjectivul, numeralul) şi neflexibile (adverbul, conjuncţia, prepoziţia, interjecţia). Am păstrat ordinea propusă de minister: probabil s-a avut în vedere că verbul are capacitatea de a forma singur un enunţ, iar substantivul poate fi subiectul acestuia. Cu locul prepoziţiei nu mai putem fi de acord, câtă vreme aceasta este mai importantă în comunicare decât conjuncţia: un obiect poate sta pe, lângă, sub, peste, în masă/ scaun/ casă etc.” Se cer pentru toate clasificarea, categoriile gramaticale şi funcţiile sintactice.

    Nivelul sintactic

    Cuprinde, în programa discutată, sintaxa propoziţiei (subiectul, predicatul, atributul, complementul; clasificarea acestora) şi toată sintaxa frazei (cele 13 subordonate, raporturile sintactice şi mijloacele de exprimare a acestora, în propoziţie şi în frază). „Acordul dintre subiect şi predicat” e inexact: predicatul se acordă cu subiectul, şi nu invers.

    Avem şi o bibliografie

    Dintre cele 13 titluri, eu aş recomanda unul singur: „Manualele de Limba română, cl. a IX-a, a X-a, a XI-a, a XII-a pentru Şcolile normale/ Liceele pedagogice/ Colegiile pedagogice (în vigoare)”. Sunt de fapt două manuale (IX-X, XI-XII), iar majusculele nu se justifică. Precizarea „în vigoare” este pentru profesorii de limba română de la cârma claselor cu profil pedagogic…

     

     

    Fericirile: confruntarea dintre două înţelepciuni

    Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu! Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura! Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde! Fericiţi veţi fi când vă vor exclude, când vă vor insulta şi vor şterge numele vostru ca infam din cauza Fiului Omului!
    Ceea ce este proclamat în fericiri constituie un mister pe care îl pot dezlega numai aceia care au curajul să le trăiască. Ele nu intră în logica umană, ci în cea divină a imprevizibilului; ele ne descoperă că viaţa are o dimensiune ascunsă care nu poate fi scrutată cu ochii trupului, ci cu cei ai credinţei. Isus şi-a îndreptat ochii săi omeneşti, dar şi ochii credinţei sale, el fiind începătorul şi desăvârşitorul credinţei (Evr 12,2), asupra ucenicilor ca să le deschidă ochii sufletului spre a-şi vedea sărăcia lăuntrică.
    Prin fericirile proclamate de Mântuitorul apare că suntem îndreptați spre ceva măreţ, sublim, foarte frumos. Pe de altă parte, poate aceste cuvinte răsună în urechile noastre ca nişte cuvinte ireale, ce mă cheamă la anumite stări ce mi se par greu de ajuns, poate uneori sunt prea departe de idealul evangheliei.
    Și totuși, Cristos a oferit aceste fericiri, deși știa că omul este păcătos. Deci avem și gândul speranței că totuși putem trăi aceste fericiri.
    Când un artist vrea să realizeze o operă de artă depunându-şi toate energiile şi lucrând cu măiestrie pentru a-şi pune în lumină toate valorile sale, se opreşte din când în când pentru a observa dacă se conturează ceea ce el vrea să creeze. În aceste momente el ia deciziile necesare pentru a ajunge la scopul dorit. Vă invit să ne sustragem şi noi pentru câteva clipe din drumul nostru pe care îl construim zi de zi, pentru a ne întreba care este motivul trudei noastre? Ne îndreptăm acolo unde am vrea să ajungem?
    Mesajul fericirilor este radical religios. A privi fericirile numai sub aspect social ne-ar conduce la o pierdere a semnificaţiei evanghelice. Cine pretinde că poate ajunge la mântuire prin propria inteligenţă, poate risca să rămână afară.
    Cine vrea să „candideze” pentru un post în paradis, atunci trebuie să știe că sloganul este acesta: iubește!
    Pr. Richardo-Dominic Baciu

    Reduceri Wooww la Auchan în acest weekend: -10% la TOATE produsele alimentare

      Weekend-ul acesta, Auchan a pregătit promoții speciale la mii de produse, cu super oferte disponibile în toate hipermarketurile, supermarketurile și magazinele de proximitate MyAuchan.

      Exclusiv folosind cardul de fidelitate MyCLUB Auchan, doar în perioada 12-13 februarie, toți cei care trec pragul magazinelor Auchan sau plasează comenzi online pe auchan.ro ori în aplicația mobilă Auchan pot beneficia pe loc de o reducere de –10% la toate produsele alimentare. Detalii și regulament despre campanie sunt disponibile pe www.romania.auchan.ro.

      În plus, începând din 12 februarie, Auchan lansează și o tombolă dedicată special membrilor programului de fidelitate MyCLUB Auchan. Astfel, fie că ai deja un card MyCLUB sau acum îți faci un card nou, poți participa la Tombola Primăverii ce îți poate aduce unul dintre cele 15 premii de 5.000 euro sau 1.000 euro, acordate în bonus pe card.

      Vezi regulamentul tombolei aici: https://bit.ly/3uJV5te

      Accesul în toate magazinele Auchan, inclusiv în cele din centre comerciale, se face liber, fără solicitarea certificatului verde, dar cu purtarea măștii și respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară conform legii. Hipermarketurile Auchan sunt unele dintre cele mai mari magazine din România, cu alei și spații largi, un număr foarte mare de case de marcat și sunt certificate Safe Guard, ceea ce confirmă respectarea și implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranță împotriva răspândirii COVID-19. De asemenea, în 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend – Superior Excellence.

       

       

       

       

      Poliția în acțiune

      Percheziție domiciliară pe raza comunei Berzunți

      La data de 10 februarie a.c., reprezentanții Ocolului Silvic Livezi au sesizat polițiștii Secției 3 Poliţie Rurală Oneşti despre faptul că, în perioada 07-08 februarie a.c., persoane necunoscute au sustras material lemnos, din fondul forestier național, de pe raza comunei Berzunţi.
      În urma activităților operative desfășurate de polițiști, la data de 11 februarie a.c., a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuința unui bărbat de 44 de ani, din comuna Berzunţi de unde a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea de 7 m.c material lemnos, esență fag, stejar și frasin, în valoare de aproximativ 2800 de lei.
      Totodată cu ocazia executării mandatului de percheziţie a fost constată în flagrant delict, infracţiunea de furt de energie electrică prin intervenţii neutorizate la reteaua electrică constand în aceea că, în interiorul locuinţei a fost identificată o instalaţie clandestină cu ajutorul căreia se sustragea energie electrică fără a fi contorizată.

      Posesori de mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, depistați de polițiștii oneșteni

      La data de 10 februarie a.c, polițiștii de investigaţii criminale din Oneşti au acţionat ȋn vederea identificării persoanelor pe numele cărora au fost emise mandate de executare a pedepsei ȋnchisorii.
      Astfel, au fost depistaţi doi localnici, de 36 și 40 de ani, posesori de mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Bacău, prin decizii penale pronunţate de Curtea de Apel Bacău, fiind condamnați la pedeapsa de 5 ani ȋnchisoare, respectiv 3 ani și 2 luni închisoare, pentru săvȃrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.
      Cei în cauză au fost introduși în Penitenciarul Bacău.

      Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului

      La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au identificat în flagrant delict, un bărbat de 33 de ani, din comuna Traian, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal și, întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      Ulterior, conducătorul auto a fost condus spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
      Polițiștii i-au reţinut permisul de conducere şi s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      Urmărit național și internațional depistat de polițiști

      Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Bacău au efectuat o descindere domiciliară pe raza localității, ocazie cu care a fost depistat un bărbat, de 47 de ani, împotriva căruia au fost instituite măsura urmăririi la nivel naţional și internaţional, întrucât se sustrăgea de la executarea a două mandate europene de arestare, emise de autorităţile judiciare din Germania si Suedia şi prin care s-a solicitat arestarea acestuia în vederea predării, fiind cercetat pentru săvârşirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, comise pe teritoriul celor două state.
      Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J.Bacău.

      „Convoiul libertății” a ajuns în Bacău – VIDEO

        Un convoi de mașini, care a plecat acum doua zile, din București, a ajuns vineri noapte în Bacău.

        „Convoiul libertății” și-a propus să străbată, pe mai multe trasee însumând peste 3000 Km, cuprinzând sute de localități, pentru a reveni în Capitală, în Piața Victoriei, pe 18 februarie.

        Participanții la convoi cer încetarea Stării de alertă și eliminarea utilizării certificatelor verzi pe teritoriul național, eliminarea obligativității purtării măștilor și a izolării celor depistați pozitiv.

        Trei bărbați care cultivau cannabis în Vrancea și Bacău, cercetaţi sub control judiciar

        Trei bărbaţi care cultivau canabis au fost depistaţi şi sunt cercetaţi sub control judiciar pentru trafic şi consum ilicit de droguri de risc, a anunţat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

        Suspecţii au fost prinşi în urma unei acţiuni a poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate, sub coordonarea Biroului Teritorial Vrancea al DIICOT.

        „Din cercetări a reieşit că, în perioada 2021-2022, trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 37 de ani, toţi din municipiul Adjud, ar fi desfăşurat activităţi de cultivare indoor a plantelor de canabis, în scopul consumului propriu şi al comercializării. În urma a trei percheziţii efectuate în judeţele Vrancea şi Bacău, la domiciliile celor trei bărbaţi, au fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, două plante de canabis, aproximativ 10 gr de muguri de canabis, două grindere şi două telefoane mobile”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

        Conform aceleiaşi surse, cei trei ar fi comandat online seminţele de canabis, pe care le-ar fi cultivat într-un imobil din judeţul Bacău. După ce plantele ajungeau la maturitate, erau recoltate în scopul consumului propriu şi al comercializării.

        „În urma analizării materialului probator administrat în cauză, procurorii DIICOT au dispus faţă de aceştia măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri de risc”, se mai menţionează în comunicat.

        Emoții pentru România la Jocurile Olimpice de iarna Beijing 2022

        Andreea Grecu și visul unei nopți olimpice de iarnă. Sportiva ia startul în două probe pe pârtia dificilă de la Yangqing. Toate probele de bob sunt transmise în direct la TVR începând de duminică și până în ultima zi a Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022.

        La TVR, iubitorii sportului din România visează, după o așteptare de peste jumătate de secol, la câștigarea unei medalii la ediția cu numărul XXIV a Jocurilor Olimpice de Iarnă, cel mai mare eveniment multi-sportiv mondial. Performanța reușită in 1968 la Grenoble de bobeurii Ion Panțuru și Nicolae Neagoe are toate șansele să nu rămână singulară. Și tot de la bob ar putea veni această mare bucurie.
        Românii sunt conectaţi la ritmul şi frumuseţea sporturilor de iarnă prin intermediul Televiziunii Române, official broadcaster Beijing 2022, care asigură, în acest an, transmisiuni directe şi înregistrări de la Jocurile Olimpice, pe posturile sale principale – TVR 1 şi TVR 2. TVR Moldova este official broadcaster al transmisiunilor pe teritoriul Republicii Moldova.

        „Dacă în trecut sportul poreclit Formula 1 pe gheață le era rezervat exclusiv reprezentanților sexului tare, astăzi și fetele fac spectacol pe pârtiile specifice înghețate. Iar una dintre ele, românca Andreea Grecu, atrage atenția constant în ultimii ani, prin clasări de top la competițiile importante ale bobului feminin. Fostă atletă de performanță, componentă a ștafetei de 4 x 400 m la Campionatele Mondiale de la Beijing (2015), bucureșteanca în vârstă de 28 de ani s-a concentrat în ultimele sezoane doar pe cariera de pilot în bob. Un titlu mondial de tineret cucerit in 2018 la St. Moritz alături de Florentina Marincu-Iușco a confirmat că este pe drumul cel bun spre marea performanță, iar când le învingi pe nemțoaice în Cupa Mondială chiar le ele acasă, ai tot dreptul să visezi la o medalie olimpică…”, a spus Vlad Bucurescu, jurnalistul care se află la microfonul transmisiunilor TVR pe perioada Jocurilor Olimpice de la Beijing 2022.

        Andreea Grecu va lua startul în două probe pe pârtia dificilă de la Yangqing: cea îndividuală de monobob, o probă nouă în programul JO, și la bob 2 feminin alături de frânarul Katharina Wick. În ambele este cotată cu șanse să între in top 5.
        „Deocamdată, obiectivul îndrăzneț declarat de Andreea Grecu de a fi pe podium la Beijing stârnește destule zâmbete – reflexul poate firesc al unor așteptări înșelate atâtea decenii de sportivii români participanți la JO de iarnă. O medalie olimpică pentru România la bob feminin nu doar că ar schimba percepția generală, dar poate deschide drumul spre implementarea unui proiect de suflet pentru pasionații genului – construirea unei pârtii de bob, sanie și skeleton la standarde internaționale. Ar fi ultima piesă din puzzle pentru infrastructura necesară organizării în țara noastră a Jocurilor Olimpice de tineret, pasul firesc după ce România a găzduit în 2013 Festivalul Olimpic de iarnă al Tineretului European (FOTE) la Brașov și împrejurimi”, a adăugat Vlad Bucurescu.

        Toate probele de bob la Jocurile Olimpice de la Beijing 2022 sunt transmise în direct la TVR începând de duminică și până în ultima zi a Jocurilor.

        DUMINICĂ, 13 februarie
        Ora 3.30 – monobob feminin, manșa 1 (Andreea Grecu)
        Ora 5.00 – monobob feminin, manșa a 2-a

        LUNI, 14 februarie
        Ora 3.30 – monobob feminin, manșa a 3-a
        Ora 5.00 – monobob feminin, manșa a 4-a
        Ora 14:05 – bob 2 masculin, manșa 1 (Mihai Tentea, Nicolae Daroczi)
        Ora 15:40 – bob 2 masculin, manșa a 2-a

        MARȚI, 15 februarie
        Ora 14.15 – bob 2 masculin, manșa a 3-a
        Ora 15.50 – bob 2 masculin, manșa a 4-a

        VINERI, 18 februarie
        Ora 14.00 – bob 2 feminin, manșa 1 (Andreea Grecu, Katharina Wick)
        Ora 15.30 – bob 2 feminin, manșa a 2-a

        SÂMBĂTĂ, 19 februarie
        Ora 3.30 – bob 4, manșa 1 (Mihai Tentea, Nicolae Daroczi, Raul Dobre, Cristian Radu)
        Ora 5.05 – bob 4, manșa a 2-a
        Ora 14.00 – bob 2 feminin, manșa a 3-a
        Ora 15.30 – bob 2 feminin, manșa a 4-a

        DUMINICĂ, 20 februarie
        Ora 3.30 (TVR1) – bob 4, manșa a 3-a
        Ora 5.30 (TVR1) – bob 4, manșa a 4-a

        Incredibil! De ieri până azi s-au vindecat 766 de persoane iar din spitale au ieșit 88 de pacienți!

        Cifre incredibile anunțate de Direcția pentru Sănătate Publică Bacău! Astăzi s-au însănătoșit brusc nu mai puțin de 766 de băcăuani iar 88 dintre cei care erau internați în spitale au fost externați! Au fost anunțate și două persoane decedate.

        Surpriza vine după ce, ieri s-au anunțat 44 de pacienți noi dar și 466 de vindecați.

        În urmă cu două zile au fost 357 de vindecați, acum trei zile – 794, iar acum 4 zile – 814.

        Astăzi, de exemplu, au fost anunțați, pe lângă cei 766 de vindecați și 312 nou-infectați în urma utilizării a nu mai puțin de 1.359 de teste.

        Cea mai mare surpriză, însă, este externarea celor 88 de pacienți din spitale, ceea ce face ca, oficial, numărul celor internați pe motiv de COVID în unitățile spitalicești din județul Bacău să fie de 294.

        Este prima scădere a numărului de pacienți de la începutul a ceea ce autoritățile numesc „al cincilea val”, și este, în același timp, cea mai abrupta scădere în 24 de ore a numărului de persoane internate cel puțin din acest an, dacă nu cumva din ultimii doi ani.

        Elevii băcăuani, de vorbă cu polițiștii

          Polițiștii băcăuani continuă intervențiile concentrate, în sistem integrat, asupra problematicii violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza judetului Bacău.

          Astfel cu ocazia Zilei Internaționale pentru Nonviolență în Școli, sărbătorită în fiecare an la data de 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău cu atribuții în domeniul siguranței școlare au intensificat activitățile educativ-preventive desfășurate în școli.

          În acest sens, în perioada 25 ianuarie – 04 februarie, polițiștii au fost prezenți în peste 100 unități de învățământ, realizând un total de 121 de activități de prevenire a violenței fizice și psihologice (bullying).

          În acest fel, 4798 de elevi și 208 cadre didactice au stat de vorbă cu polițiștii despre cauzele, comportamentele și consecințele diverselor forme de violență, precum și despre situațiile în care se pot afla victimele, agresorii și martorii, insistându-se pe modalitățile de gestionare a agresivității.

          ULTIMELE ȘTIRI