Eu n-am ținut musai să fim în UE. Chit că devenind membri ai Europei unite, să zicem, au apărut și unele mici avantaje, dacă pot spune asta. Cum ar fi, de pildă, faptul că putem călători prin aproape toată Europa, fără viză pe pașaport. Am început să cred că asocierea asta nu e prea ok dinainte ca britanicii, principalii inițiatori ai făuririi unei Europe unite, să facă ceva pe idee și să se cărăbănească iute, cât a-i zice „fish”.
M-am convins și mai mult când i-am văzut pe unguri cum fac pe „Gică Contra” la mai tot ce zice Bruxelles-ul. Acum, și nemții, alături de austrieci, de olandezi, de francezi, se comportă similar, văzând în războiul de la granițe mai mult o oportunitate politică și comercială. E interesul siguranței lor alimentare, energetice, economice și … electorale, până la urmă. Ei nu pot accepta o eventuală austeritate, determinată de războiul din Ucraina, nici nu-și pot reduce profiturile, pentru că, deh, sunt bogații Europei.
Din start n-am prea crezut în unitate, la nivel de Europa, pentru simplul motiv că discutăm de națiuni diferite, cu tradiții și convingeri distincte. Iar, mai apoi, s-a și văzut că mai ales interesele erau altele, dincolo de faptul că am intrat cam în genunchi în UE, dacă e să socotim prețul păguboaselor privatizări (petrol și gaze, energie etc), iar acum stăm cu mâna întinsă la nemți, austrieci, olandezi și mai știu eu cine. Mai sunt diferențele evidente vizavi de cum suntem tratați. Și nu mă refer doar la privirea chiorâșă pe care ne-o aruncă unii vameși străini, atunci când dau cu ochii de actul de identitate pe care scrie România.
Ci mai curând la dubla măsură pe care mai toți colegii de Uniune o aplică, în special când e vorba să ne bage pe gât alimentele lor (și nu numai). Dacă nemților, de exemplu, li se etalează produse alimentare de înaltă calitate (priviți, măcar de curiozitate, ingredientele, dar și cantitățile accesoriilor care intră în compoziția oricărui produs), ei bine, la noi o să vedeți mereu alt fel de bucate pe rafturi, deși sunt „îmbrăcate” la fel.
Lor li se livrează cartofii și alte asemenea, spălați, curățați de mizerie, nouă mai mult pământ decât … În fine, poate că au venit bani de la UE, mai mulți decât am tot cotizat, cum zic unii. Mă gândesc, însă, că ar fi trebuit să se simtă asta, în ideea în care, de exemplu, agricultura noastră ar fi trebuit s-ajungă, hăt!, departe. Așa cum, de pildă, vezi la polonezi, campioni în atragerea de fonduri în acest domeniu, care acum fac legea în piață.
Să vă spună cei care au fost pe la ei, cam ce au reușit să facă oamenii ăștia! Noi tot cu U 650 intrăm în brazdă. Poate unii, mai norocoși, s-au pricopsit cu un utilaj Claas, dar și ăla la mâna a doua sau a treia, de care se împiedicau cei mai de la Vest. Ce-ar fi fost să fi rămas nemembru UE și să fi muncit cum știam noi pământurile, vânzând apoi producțiile prelucrate, nu brute, și pe bani buni, nu pe doi lei! Ar fi fost cine să ni le cumpere.
Garantat. Să fi păstrat uzinele în picioare, și fabricile și CAP-urile ori tot ce-am dat aproape gratis „investitorilor strategici” sau am lăsat să se părăginească … Iar banii din economie ar fi rămas la noi, în vistierie, nu s-ar fi dus, necontrolat, la bogații Europei. De vizitat, să se știe, nu am reușit să ne vedem locurile faine de pe la noi. De ce m-aș duce să le pozez pietrele altora?! Un lucru bun s-a întâmplat, de când nu mai suntem „prieteni” cu rușii: am devenit parte din umbrela NATO, care sper să ne fie de folos, în caz de…Doamne ferește! Sper și eu.
