duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1409

Rata de vaccinare în școlile din județ: 256 din 491 de unitățile de învățământ au trecut pragul de 60%

Săptămână magică în școlile din județ: în numai șapte zile, numărul unităților de învățământ care au cel puțin 60% din personal vaccinat a crescut de la 78 la 256.

Nu este, însă, nici o magie, doar că Ministerul Educației a decis să numere altfel. Acum nu se mai numără unitățile cu personalitate juridică, ci fiecare unitate de învățământ în parte. Dacă, săptămâna trecută s-au pus la un loc gradiniță, școală și liceu ce formau o singura persoană juridică, de data aceasta s-a luat fiecare în parte. Așa că, în loc de 186 de structuri cu personalitate juridică proprie, avem 491 de unități de sine stătătoare.

Procentul de vaccinare se calculează raportat la toți angajații unității de învățământ și nu numai pentru personalul didactic de predare, iar o persoană se consideră vaccinată cu cel puțin o doză

Noile reguli scot la iveală o situație paradoxală: în localități cu rată mare de incidență, cum ar fi Hemeiuș (7,95 la mie), școala se poate deschide pentru că rata de vaccinare între angajați este de peste 60%, în vreme ce în localități cu rata mică de incidență, cum ar fi Dealu Morii (0,38 la mie), școala rămâne închisă.


Județul

Denumirea unității de învățământ (PJ/AR)
(se includ: CSS-uri, palatul și cluburile copiilor)

Localitatea

Mediul (U/R)

Rata de vaccinare a personalului unității (%)

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL "SPIRU HARET" BACĂU

BACĂU

U

100.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 25 BACĂU

BACĂU

U

100.00

BC

GRĂDINIŢĂ CU PROGRAM NORMAL PRISACA

BEREŞTI-TAZLĂU

R

100.00

BC

SCOALA PRIMARA NR 2 TURLUIANU

BEREŞTI-TAZLĂU

R

100.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PRALEA

CĂIUŢI

R

100.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA BOLOVANIS

FĂGET

R

100.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL ARINI

GĂICEANA

R

100.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POPESTI

GĂICEANA

R

100.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL "GHIOCEL" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

100.00

BC

SCOALA PRIMARA LARGUTA

NICOLAE BĂLCESCU

R

100.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FERASTRAU

OITUZ

R

100.00

BC

SCOALA PRIMARA BUDESTI

PLOPANA

R

100.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL BUDA

RĂCHITOASA

R

100.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 2 ROSIORI

ROŞIORI

R

100.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GRIGORENI

SCORŢENI

R

100.00

BC

ȘCOALA PRIMARĂ GHERDANA

CORNII DE SUS

R

90.91

BC

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ "CAROL DAVILA" ONEŞTI

ONEŞTI

U

90.00

BC

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ "CAROL DAVILA" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

90.00

BC

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 2 SLĂNIC-MOLDOVA

SLĂNIC-MOLDOVA

U

87.50

BC

SCOALA GIMNAZIALA PETRICICA

STRUGARI

R

84.62

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 9 BACĂU

BACĂU

U

83.33

BC

SCOALA PRIMARA DEALU PERJULUI

ONCEŞTI

R

83.33

BC

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ "SANITY" ONEŞTI

ONEŞTI

U

83.33

BC

SCOALA GIMNAZIALA RUSENII RAZESI

PLOPANA

R

83.33

BC

SCOALA PRIMARA GHILAVESTI

VULTURENI

R

83.33

BC

COLEGIUL NAŢIONAL "GHEORGHE VRĂNCEANU" BACĂU

BACĂU

U

82.93

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "PRICHINDEL" DOFTEANA

DOFTEANA

R

82.35

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 12 BACĂU

BACĂU

U

80.95

BC

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "MAGIC ENGLISH" BACĂU

BACĂU

U

80.00

BC

ŞCOALA PRIMARĂ NR 1 BACĂU

BACĂU

U

80.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PARAVA

PARAVA

R

80.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 PINCESTI

PÎNCEŞTI

R

80.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 3 TARGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

80.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "VASILE PÂRVAN" HURUIEŞTI

HURUIEȘTI

R

78.95

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 2 SASCUT-SAT

SASCUT

R

78.79

BC

SCOALA GIMNAZIALA SASCUT-SAT

SASCUT

R

78.79

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU IOAN CUZA" BACĂU

BACĂU

U

78.41

BC

GRĂDINIŢA "PINOCHIO" BACĂU

BACĂU

U

77.78

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 7 TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

77.78

BC

COLEGIUL NAŢIONAL "COSTACHE NEGRI" TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

77.05

BC

SCOALA PRIMARĂ ENACHESTI

BEREŞTI-TAZLĂU

R

76.92

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 22 BACĂU

BACĂU

U

76.47

BC

SCOALA GIMNAZIALA BURDUSACI

RĂCHITOASA

R

76.19

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ TÂRGU TROTUS

TÂRGU TROTUS

R

76.19

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ VIFORENI

UNGURENI

R

76.00

BC

COLEGIUL NAŢIONAL "GRIGORE MOISIL" ONEŞTI

ONEŞTI

U

75.93

BC

SCOALA PRIMARA BLAGESTI

BLĂGEŞTI

R

75.00

BC

SCOALA PRIMARA CAMENCA

BRUSTUROASA

R

75.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BLIDARI

CĂIUŢI

R

75.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL HELTIU

CĂIUŢI

R

75.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL MĂRCEŞTI

CĂIUŢI

R

75.00

BC

SCOALA PRIMARA MARASTI

FILIPENI

R

75.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SENDRESTI

MOTOŞENI

R

75.00

BC

SCOALA PRIMARA TEPOAIA

MOTOŞENI

R

75.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 11 ONEŞTI

ONEŞTI

U

75.00

BC

SCOALA PRIMARA RACHITIS

STRUGARI

R

75.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VIISOARA

TÂRGU TROTUS

R

75.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT "VOINICEL" ZEMES

ZEMEŞ

R

75.00

BC

COLEGIUL NAŢIONAL "FERDINAND I" BACĂU

BACĂU

U

74.49

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALECU RUSSO" BACĂU

BACĂU

U

74.42

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI DRĂGAN" BACĂU

BACĂU

U

74.29

BC

COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE ALECSANDRI" BACĂU

BACĂU

U

74.04

BC

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV "NADIA COMĂNECI" ONEŞTI

ONEŞTI

U

73.91

BC

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ SANITY COMĂNEŞTI

COMĂNEŞTI

U

73.68

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CORNII DE SUS

CORNII DE SUS

R

73.68

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 10 ONEŞTI

ONEŞTI

U

73.33

BC

LICEUL TEHNOLOGIC RĂCHITOASA

RĂCHITOASA

R

73.17

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PLOPANA

PLOPANA

R

73.08

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 ROŞIORI

ROŞIORI

R

73.08

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ TRAIAN

TRAIAN

R

73.08

BC

SCOALA GIMNAZIALA BAHNASENI

PÎRJOL

R

72.73

BC

COLEGIUL NAŢIONAL PEDAGOGIC "ŞTEFAN CEL MARE" BACĂU

BACĂU

U

72.59

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "RAZA DE SOARE" BACĂU

BACĂU

U

72.22

BC

PALATUL COPIILOR BACĂU

BACĂU

U

72.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SOLONŢ

SOLONŢ

R

72.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 9 BACĂU

BACĂU

U

71.43

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL TĂTĂRĂȘTI

CORNII DE SUS

R

71.43

BC

SCOALA PRIMARA GALBENI

FILIPEȘTI

R

71.43

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GIOSENI

GIOSENI

R

71.43

BC

ŞCOALA PRIMARĂ "GENERAL GHEORGHE BERDAN" FRUMUŞELU

GLĂVĂNEȘTI

R

71.43

BC

SCOALA PRIMARA CHETRENI

MOTOŞENI

R

71.43

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "VASILE GH.RADU" SATU NOU

SATU NOU

R

71.43

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 ZEMES

ZEMEŞ

R

71.43

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SASCUT

SASCUT

R

71.15

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ RĂCĂCIUNI

RĂCĂCIUNI

R

71.05

BC

ŞCOALA PRIMARĂ LUDAŞI

BALCANI

R

70.59

BC

CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR ONEŞTI

ONEŞTI

U

70.59

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ STRUGARI

STRUGARI

R

70.59

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CEL MARE" ZEMEŞ

ZEMEŞ

R

70.59

BC

COLEGIUL NAŢIONAL CATOLIC "SF. IOSIF" BACĂU

BACĂU

U

70.21

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGETA MIRCEA CANCICOV" BACĂU

BACĂU

U

70.18

BC

S.C. CĂSUȚA MAGICĂ S.R.L.

BACĂU

U

70.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA FANTANELE

MOTOŞENI

R

70.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GĂICEANA

GĂICEANA

R

69.57

BC

SCOALA GIMNAZIALA PUSTIANA

PÎRJOL

R

69.57

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 SLĂNIC-MOLDOVA

SLĂNIC-MOLDOVA

U

69.57

BC

GRĂDINIŢA PARTICULARĂ CU PROGRAM PRELUNGIT "CĂSUŢA VEVERIŢELOR" BACĂU

BACĂU

U

69.23

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE BACOVIA" BACĂU

BACĂU

U

69.23

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 ORBENI

ORBENI

R

69.23

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DOMNIŢA MARIA" BACĂU

BACĂU

U

69.09

BC

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G. BACĂU

BACĂU

U

68.75

BC

SCOALA GIMNAZIALA PETRESTI

PÎNCEŞTI

R

68.75

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "DUMITRU MANGERON" BACĂU

BACĂU

U

68.60

BC

SCOALA GIMNAZIALA "GEORGE ENESCU" TESCANI

BEREŞTI-TAZLĂU

R

68.42

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 BALCANI

BALCANI

R

68.18

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

68.18

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "PETRU RAREŞ" BACĂU

BACĂU

U

68.00

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "PETRU PONI" ONEŞTI

ONEŞTI

U

68.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 1 SCURTA

ORBENI

R

68.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SCORŢENI

SCORŢENI

R

68.00

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ SLOBOZIA NOUĂ

SLOBOZIA

R

67.86

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SPECIALĂ "MARIA MONTESSORI" BACĂU

BACĂU

U

67.82

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 ONEŞTI

ONEŞTI

U

67.69

BC

ŞCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ SANITY BACĂU

BACĂU

U

67.65

BC

COLEGIUL TEHNIC "DIMITRIE GHIKA" COMĂNEŞTI

COMĂNEŞTI

U

67.65

BC

COLEGIUL TEHNIC "GHEORGHE ASACHI" ONEŞTI

ONEŞTI

U

67.37

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SPIRU HARET" BACĂU

BACĂU

U

67.19

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "LIVIU REBREANU" COMĂNEŞTI

COMĂNEŞTI

U

67.19

BC

COLEGIUL "MIHAI EMINESCU" BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL ȘI PROGRAM PRELUNGIT "BENTHAL" BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "OBLIO" BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "ROZA VENERINI" BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

CLUBUL COPIILOR BUHUŞI

BUHUȘI

U

66.67

BC

CLUBUL COPIILOR MOINEŞTI

MOINEȘTI

U

66.67

BC

CLUBUL COPIILOR ONEŞTI

ONEȘTI

U

66.67

BC

CLUBUL COPIILOR TARGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 29 BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 34 BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

ŞCOALA PRIMARĂ ROMÂNO-AMERICANĂ BACĂU

BACĂU

U

66.67

BC

ŞCOALA PRIMARĂ SCHITU FRUMOASA

BALCANI

R

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL DEALU MORII

DEALU MORII

R

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL HURUIESTI

HURUIEȘTI

R

66.67

BC

ȘCOALA PRIMARĂ OCHENI

HURUIEȘTI

R

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ANTOHEŞTI

IZVORU BERHECIULUI

R

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL IZVORU BERHECIULUI

IZVORU BERHECIULUI

R

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL PĂDURENI

IZVORU BERHECIULUI

R

66.67

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 NEGOIEŞTI

NEGOIEŞTI

R

66.67

BC

ŞCOALA PRIMARĂ GUTINAŞ

NEGOIEŞTI

R

66.67

BC

SCOALA GIMNAZIALA "MARTIN BENEDICT" GALBENI

NICOLAE BĂLCESCU

R

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL "SFANTA MARIA" NICOLAE BALCESCU

NICOLAE BĂLCESCU

R

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SĂLĂTRUC

PLOPU

R

66.67

BC

ȘCOALA PRIMARĂ CĂBEȘTI

PODU TURCULUI

R

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FUNDU RACACIUNI

RĂCĂCIUNI

R

66.67

BC

SCOALA PRIMARA VALEA MARE

ROŞIORI

R

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 PANCESTI

SASCUT

R

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BAHNA

SATU NOU

R

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SĂUCEŞTI

SĂUCEŞTI

R

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 1 TIRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 5 TIRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

66.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 3 BIS TIRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

66.67

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL TIRGU TROTUS

TÂRGU TROTUS

R

66.67

BC

ŞCOALA PRIMARĂ BĂRTĂŞEŞTI

UNGURENI

R

66.67

BC

SCOALA PRIMARĂ "VASILE DOBROVICI" GODINESTII DE JOS

VULTURENI

R

66.67

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CONSTANTIN PLATON" BACĂU

BACĂU

U

66.15

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" NICOLAE BĂLCESCU

NICOLAE BĂLCESCU

R

66.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" LESPEZI

LESPEZI

R

65.79

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 3 DĂRMĂNEȘTI

DĂRMĂNEŞTI

U

65.71

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "ANGHEL SALIGNY" BACĂU

BACĂU

U

65.69

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 ARDEOANI

ARDEOANI

R

65.52

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 33 BACĂU

BACĂU

U

65.52

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SCARLAT LONGHIN" DOFTEANA

DOFTEANA

R

65.52

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 BÎRSĂNEŞTI

BÎRSĂNEŞTI

R

65.38

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GÂRLA ANEI

UNGURENI

R

65.38

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BĂCIOIU

BĂCIOIU

R

65.22

BC

SCOALA GIMNAZIALA ARINI

GĂICEANA

R

65.22

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GLĂVĂNEŞTI

GLĂVĂNEȘTI

R

65.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "COSTACHE NEGRI" NEGRI

NEGRI

R

65.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE IORGA" BACĂU

BACĂU

U

64.77

BC

SCOALA GIMNAZIALA "DIMITRIE GHICA" COMANESTI

COMĂNEŞTI

U

64.71

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PÎRJOL

PÎRJOL

R

64.71

BC

COLEGIUL NAŢIONAL "DIMITRIE CANTEMIR" ONEŞTI

ONEŞTI

U

64.63

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "LIZUCA" BACĂU

BACĂU

U

64.52

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "CRAI NOU" BACĂU

BACĂU

U

64.52

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 2 FARAOANI

FARAOANI

R

64.29

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "MAGNOLIA" ONEŞTI

ONEŞTI

U

64.29

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 SĂRATA

SĂRATA

R

64.29

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BEREŞTI-TAZLĂU

BEREŞTI-TAZLĂU

R

64.00

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 DĂRMĂNEȘTI

DĂRMĂNEŞTI

U

64.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA BUCSESTI

PODURI

R

64.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM SĂPTĂMÂNAL "AGRICOLA" BACĂU

BACĂU

U

63.64

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 DĂRMĂNEŞTI

DĂRMĂNEŞTI

U

63.64

BC

COLEGIUL TEHNIC "GRIGORE COBĂLCESCU" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

63.64

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 10 BACĂU

BACĂU

U

63.38

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION SIMIONESCU" LILIECI

HEMEIUȘI

R

63.33

BC

SCOALA GIMNAZIALA TUTA

TÂRGU TROTUS

R

63.33

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "GRIGORE ANTIPA" BACĂU

BACĂU

U

62.96

BC

SCOALA GIMNAZIALA BIJGHIR

BUHOCI

R

62.96

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 VALEA SEACĂ

NICOLAE BĂLCESCU

R

62.86

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "ALEXANDRU VLAHUŢĂ" PODU TURCULUI

PODU TURCULUI

R

62.65

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 17 BACĂU

BACĂU

U

62.50

BC

SCOALA PRIMARA CUCHINIS

BRUSTUROASA

R

62.50

BC

SCOALA GIMNAZIALA PRALEA

CĂIUŢI

R

62.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 FARAOANI

FARAOANI

R

62.50

BC

ŞCOALA PRIMARĂ PRĂJOAIA

LIVEZI

R

62.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE NECHITA" MOTOŞENI

MOTOŞENI

R

62.50

BC

ȘCOALA PRIMARĂ POPOIU

PALANCA

R

62.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE AVRAMESCU" PRĂJESTI

PRĂJESTI

R

62.50

BC

SCOALA PRIMARA POIENI

ROŞIORI

R

62.50

BC

SCOALA GIMNAZIALA "DUMITRU MARTINAS" PIRGARESTI

SATU NOU

R

62.50

BC

ŞCOALA PRIMARĂ SCHINENI

SĂUCEŞTI

R

62.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ÎNVĂŢĂTOR NECULAI PÂSLARU" CAŞIN

CAŞIN

R

62.07

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 PÎNCEŞTI

PÎNCEŞTI

R

62.07

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 27 BACĂU

BACĂU

U

61.90

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 1 VERSESTI

SĂNDULENI

R

61.90

BC

COLEGIUL "N.V. KARPEN" BACĂU

BACĂU

U

61.88

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE CĂLINESCU" ONEŞTI

ONEŞTI

U

61.80

BC

LICEUL TEHNOLOGIC ONEŞTI

ONEŞTI

U

61.76

BC

GRĂDINIŢA "AMI KIDS EDUCATION" BACĂU

BACĂU

U

61.54

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAIL SADOVEANU" BACĂU

BACĂU

U

61.54

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CLEJA

CLEJA

R

61.54

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 4 COMANESTI

COMĂNEŞTI

U

61.54

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CORBASCA

CORBASCA

R

61.54

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL "FLOARE DE COLŢ" TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

61.54

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHIŢĂ MOCANU" ONEŞTI

ONEŞTI

U

61.36

BC

LICEUL TEORETIC "ION BORCEA" BUHUŞI

BUHUŞI

U

61.33

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION CREANGĂ" BACĂU

BACĂU

U

61.29

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ LUIZI-CĂLUGĂRA

LUIZI-CĂLUGĂRA

R

61.29

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "OCTAVIAN VOICU" BACĂU

BACĂU

U

61.19

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 CLEJA

CLEJA

R

61.11

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "POET SERGIU ADAM" FRUMUŞELU

GLĂVĂNEȘTI

R

61.11

BC

SCOALA GIMNAZIALA "CONSTANTIN MUSAT" NICORESTI

SATU NOU

R

61.11

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CUCUIEŢI

SOLONŢ

R

61.11

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ VULTURENI

VULTURENI

R

61.11

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ FRUMOASA

BALCANI

R

60.98

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DR. ALEXANDRU ŞAFRAN" BACĂU

BACĂU

U

60.94

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION IONESCU DE LA BRAD" POIANA

NEGRI

R

60.87

BC

SCOALA GIMNAZIALA TĂRÂȚA

PÎRJOL

R

60.87

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SIRETU

SĂUCEŞTI

R

60.87

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 TURLUIANU

BEREŞTI-TAZLĂU

R

60.71

BC

SCOALA GIMNAZIALA RACAUTI

BUCIUMI

R

60.71

BC

SCOALA GIMNAZIALA PANCESTI

SASCUT

R

60.71

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IOANA RADU ROSETTI" BRUSTUROASA

BRUSTUROASA

R

60.61

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "COSTACHI S. CIOCAN" COMĂNEŞTI

COMĂNEŞTI

U

60.61

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 DĂRMĂNEŞTI

DĂRMĂNEŞTI

U

60.47

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" BUHUŞI

BUHUŞI

U

60.38

BC

COLEGIUL ECONOMIC "ION GHICA" BACĂU

BACĂU

U

60.31

BC

COLEGIUL NAŢIONAL DE ARTĂ "GEORGE APOSTU" BACĂU

BACĂU

U

60.13

BC

CLUBUL COPIILOR COMĂNEŞTI

COMĂNEȘTI

U

60.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 BLAGESTI

BLĂGEŞTI

R

60.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA SOMUSCA

CLEJA

R

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ FILIPENI

FILIPENI

R

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" MĂNĂSTIREA CAŞIN

MĂNĂSTIREA CAŞIN

R

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 MĂNĂSTIREA CAŞIN

MĂNĂSTIREA CAŞIN

R

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU PIRU" MĂRGINENI

MĂRGINENI

R

60.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 ORBENI

ORBENI

R

60.00

BC

SCOALA PRIMARA SOCI

PÎNCEŞTI

R

60.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 PROHOZESTI

PODURI

R

60.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL PRAJESTI

PRĂJESTI

R

60.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA COMAN

SĂNDULENI

R

60.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 SARATA

SĂRATA

R

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ SECUIENI

SECUIENI

R

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SLĂNIC-MOLDOVA

SLĂNIC-MOLDOVA

U

60.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "MĂRUNŢICA" SLĂNIC-MOLDOVA

SLĂNIC-MOLDOVA

U

60.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

60.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA "ION CREANGA" BOLATAU

ZEMEŞ

R

60.00

BC

LICEUL TEORETIC "HENRI COANDĂ" BACĂU

BACĂU

U

59.42

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU CEL BUN" BACĂU

BACĂU

U

59.32

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GHEORGHE BANTAŞ" ITEŞTI

ITEȘTI

R

59.09

BC

LICEUL TEORETIC "CONSTANTIN BRÂNCOVEANU" BACĂU

BACĂU

U

58.33

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 14 ONEŞTI

ONEŞTI

U

58.33

BC

SCOALA GIMNAZIALA FUNDU RACACIUNI

RĂCĂCIUNI

R

58.33

BC

LICEUL TEHNOLOGIC TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

58.14

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ POIANA

LIVEZI

R

57.89

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "ION LUCA" BACĂU

BACĂU

U

57.58

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE ENESCU" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

57.41

BC

ŞCOALA PRIMARĂ NR 3 BERZUNŢI

BERZUNŢI

R

57.14

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CHETRIŞ

CHETRIŞ

R

57.14

BC

ȘCOALA PRIMARĂ FURNICARI

CHETRIŞ

R

57.14

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 1 TAMASI

CHETRIŞ

R

57.14

BC

SCOALA PRIMARA HARLESTI

FILIPEȘTI

R

57.14

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "EMIL BRĂESCU" MĂGURA

MĂGURA

R

57.14

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL CRIHAN

MĂGURA

R

57.14

BC

ŞCOALA PRIMARĂ DADESTI

VULTURENI

R

57.14

BC

SCOALA GIMNAZIALA "ION CREANGA" GARLENII DE SUS

LESPEZI

R

56.52

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ TISA-SILVESTRI

TISA-SILVESTRI

R

56.52

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIRON COSTIN" BACĂU

BACĂU

U

56.32

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "LETEA" BACĂU

BACĂU

U

56.25

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ LETEA VECHE

LETEA VECHE

R

56.25

BC

SCOALA PRIMARA NR 3 SCURTA

ORBENI

R

56.25

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICU ENEA" BACĂU

BACĂU

U

55.56

BC

ŞCOALA PRIMARĂ CARACLĂU

BÎRSĂNEŞTI

R

55.56

BC

GRĂDINITA CU PROGRAM NORMAL "SFÂNTUL PAUL" ONEŞTI

ONEŞTI

U

55.56

BC

ŞCOALA PRIMARĂ URECHESTI

URECHESTI

R

55.56

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "PITICOT" TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

55.26

BC

SCOALA GIMNAZIALA LARGA

DOFTEANA

R

54.84

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 2 MAGURA

MĂGURA

R

54.84

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ COŢOFĂNEŞTI

COŢOFĂNEŞTI

R

54.55

BC

LICEUL TEHNOLOGIC DĂRMĂNEŞTI

DĂRMĂNEŞTI

U

54.41

BC

GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 21 BACAU

BACĂU

U

54.17

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PARAVA

PARAVA

R

54.17

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ UNGURENI

UNGURENI

R

54.17

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "VASILE BORCEA" BEREŞTI-BISTRIŢA

BEREŞTI-BISTRIŢA

R

53.85

BC

SCOALA PRIMARA TAMASOAIA

COŢOFĂNEŞTI

R

53.85

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 12 ONEŞTI

ONEŞTI

U

53.85

BC

LICEUL TEOLOGIC "FERICITUL IEREMIA" ONEŞTI

ONEŞTI

U

53.85

BC

SCOALA PRIMARA POIANA NEGUSTORULUI

VALEA LUI ION

R

53.85

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ OITUZ

OITUZ

R

53.19

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 OITUZ

OITUZ

R

52.78

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BRĂTEŞTI

BÎRSĂNEŞTI

R

52.38

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "EMIL RACOVIŢĂ" ONEŞTI

ONEŞTI

U

52.17

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 BIBIREŞTI

UNGURENI

R

52.17

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 SLOBOZIA

SLOBOZIA

R

51.85

BC

CLUBUL SPORTIV ŞCOLAR BACĂU

BACĂU

U

51.72

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 BLĂGEŞTI

BLĂGEŞTI

R

51.72

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 SĂNDULENI

SĂNDULENI

R

51.72

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CONSTANTIN POPOVICI" BUHOCI

BUHOCI

R

51.61

BC

SCOALA GIMNAZIALA "PROF. PANAITE CONSTANTIN" GARLENI

LESPEZI

R

51.35

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ "GRIGORE TABACARU" HEMEIUȘ

HEMEIUȘI

R

51.28

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SFÂNTUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE" ONEŞTI

ONEŞTI

U

50.91

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL SULŢA

AGĂȘ

R

50.00

BC

LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BACĂU

BACĂU

U

50.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 2 BERZUNŢI

BERZUNŢI

R

50.00

BC

ŞCOALA PRIMARĂ NR 1 DRAGOMIR

BERZUNŢI

R

50.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 1 BUDA

BLĂGEŞTI

R

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BOGDĂNEŞTI

BOGDĂNEŞTI

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BOGDANESTI

BOGDĂNEŞTI

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 BUHUSI

BUHUŞI

U

50.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA BUHUSI

BUHUŞI

U

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CĂLUGĂRENI

CĂLUGĂRENI

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 2 TAMASI

CHETRIŞ

R

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "SMARANDA APOSTOLEANU" COLONEŞTI

COLONEŞTI

R

50.00

BC

SCOALA PRIMARA CALINI

COLONEŞTI

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 5 COMANESTI

COMĂNEŞTI

U

50.00

BC

SCOALA PRIMARA 5 BISS

COMĂNEŞTI

U

50.00

BC

SCOALA PRIMARA BALCA

COŢOFĂNEŞTI

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL BORSANI

COŢOFĂNEŞTI

R

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ DEALU MORII

DEALU MORII

R

50.00

BC

SCOALA PRIMARA STEFAN-VODA

DOFTEANA

R

50.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL BRATILA

HELEGIU

R

50.00

BC

SCOALA PRIMARA DUMBRAVA

ITEȘTI

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RUSI-CIUTEA

LETEA VECHE

R

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ MĂGIREŞTI

MĂGIREŞTI

R

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU SEVER" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 3 OITUZ

OITUZ

R

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL POIANA SARATA

OITUZ

R

50.00

BC

SCOALA PRIMARA TARNITA

ONCEŞTI

R

50.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 9 ONEŞTI

ONEŞTI

U

50.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 3 ONEŞTI

ONEŞTI

U

50.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL FUNDU TUTOVEI

PLOPANA

R

50.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL PĂGUBENI DĂRMĂNEŞTI

PLOPU

R

50.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 1 CERNU

PODURI

R

50.00

BC

SCOALA PRIMARA CIUCANI

RĂCĂCIUNI

R

50.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA GHEORGHE DOJA

RĂCĂCIUNI

R

50.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IONIŢĂ SANDU STURDZA" SĂUCEŞTI

SĂUCEŞTI

R

50.00

BC

ŞCOALA PRIMARĂ BOGDAN-VODĂ

SĂUCEŞTI

R

50.00

BC

ŞCOALA PRIMARĂ GLODIŞOARELE

SECUIENI

R

50.00

BC

SCOALA PRIMARA TOMOZIA

VULTURENI

R

50.00

BC

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR 1 BACĂU

BACĂU

U

49.33

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 24 BACĂU

BACĂU

U

48.28

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 2 BUHUSI

BUHUŞI

U

48.15

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GENERAL NICOLAE ŞOVA" PODURI

PODURI

R

47.92

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CONSTANTIN MOSCU" IZVORU BERHECIULUI

IZVORU BERHECIULUI

R

47.37

BC

SCOALA GIMNAZIALA VLADNIC

PARINCEA

R

47.06

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ CUCUIEŢI

DOFTEANA

R

46.88

BC

CENTRUL ŞCOLAR DE EDUCAŢIE INCLUZIVĂ NR 2 COMĂNEŞTI

COMĂNEŞTI

U

46.25

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ COŞNEA

AGĂȘ

R

46.15

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 28 BACĂU

BACĂU

U

46.15

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" COMĂNEŞTI

COMĂNEŞTI

U

46.15

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ LUNCANI

MĂRGINENI

R

46.15

BC

SCOALA GIMNAZIALA CIUTURESTI

TISA-SILVESTRI

R

46.15

BC

SCOALA GIMNAZIALA HOLT

LETEA VECHE

R

45.83

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BARAŢI

MĂRGINENI

R

45.83

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION BORCEA" RACOVA

RACOVA

R

45.83

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "JACQUES M. ELIAS" SASCUT

SASCUT

R

45.71

BC

GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT "CRAI NOU" COMANESTI

COMĂNEŞTI

U

45.45

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ HORGEŞTI

HORGEȘTI

R

45.45

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" LIPOVA

LIPOVA

R

45.45

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "TRISTAN TZARA" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

45.24

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ URECHEŞTI

URECHEŞTI

R

45.00

BC

ȘCOALA PRIMARĂ LUNCA CIUGHEȘ

PALANCA

R

44.44

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 SANDULENI

SĂNDULENI

R

44.44

BC

SCOALA PRIMARA TARDENII MARI

VALEA LUI ION

R

44.44

BC

SCOALA PRIMARA BERESTI

SASCUT

R

43.75

BC

SCOALA PRIMARA FRUNTESTI

FILIPENI

R

42.86

BC

SCOALA PRIMARA VALEA BOTULUI

FILIPENI

R

42.86

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ FILIPEŞTI

FILIPEȘTI

R

42.86

BC

SCOALA PRIMARA VALEA HOGEI

LIPOVA

R

42.86

BC

SCOALA PRIMARA POIANA

MOTOŞENI

R

42.86

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ PALANCA

PALANCA

R

42.86

BC

SCOALA PRIMARA BARCANA

RĂCHITOASA

R

42.86

BC

SCOALA GIMNAZIALA DUMBRAVA

RĂCHITOASA

R

42.86

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "RĂDUCANU ROSETTI" CĂIUŢI

CĂIUŢI

R

42.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PRELUCI

AGĂȘ

R

42.11

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN LUCHIAN" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

42.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA MALOSU

LIPOVA

R

41.67

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ONCEŞTI

ONCEŞTI

R

41.18

BC

SCOALA GIMNAZIALA TEMELIA

GURA VĂII

R

40.74

BC

GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 1 BUHUSI

BUHUŞI

U

40.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA ONISCANI

FILIPEȘTI

R

40.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 GURA VAII

GURA VĂII

R

40.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA SOHODOR

HORGEȘTI

R

40.00

BC

ŞCOALA PRIMARĂ NR 1 BĂLĂNEASA

LIVEZI

R

40.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 SCURTA

ORBENI

R

40.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA RADOAIA

PARAVA

R

40.00

BC

LICEUL TEHNOLOGIC "GEORGETA J.CANCICOV" PARINCEA

PARINCEA

R

40.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 2 DĂRMĂNEŞTI

PLOPU

R

40.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL RACACIUNI

RĂCĂCIUNI

R

40.00

BC

SCOALA GIMNAZIALA BENESTI

STĂNIŞEŞTI

R

38.89

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 VALEA SEACĂ

VALEA SEACĂ

R

38.71

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 1 APA ASĂU

ASĂU

R

38.46

BC

GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT "DUMBRAVA MINUNATA" COMANESTI

COMĂNEŞTI

U

38.46

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 1 GURA VĂII

GURA VĂII

R

38.46

BC

LICEUL TEORETIC "SPIRU HARET" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

38.36

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ AGĂŞ

AGĂȘ

R

37.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ COTUMBA

AGĂȘ

R

37.50

BC

SCOALA GIMNAZIALA SPRIA

COLONEŞTI

R

37.50

BC

SCOALA PRIMARA NR 6 COMANESTI

COMĂNEŞTI

U

37.50

BC

SCOALA PRIMARĂ CÂRLIGI

FILIPEȘTI

R

37.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ GURA VĂII

RACOVA

R

37.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "GEORGE APOSTU" STĂNIŞEŞTI

STĂNIŞEŞTI

R

37.50

BC

SCOALA PRIMARA NR 2 VALEA LUI ION

VALEA LUI ION

R

37.50

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 LIVEZI

LIVEZI

R

37.04

BC

SCOALA GIMNAZIALA DELENI

HELEGIU

R

36.84

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ PLOPU

PLOPU

R

36.84

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CEL MARE" BUHUŞI

BUHUŞI

U

36.36

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL BARAŢI

MĂRGINENI

R

36.36

BC

SCOALA PRIMARA NR 2 RACACIUNI

RĂCĂCIUNI

R

36.36

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ALEXANDRU CEL BUN" BERZUNŢI

BERZUNŢI

R

36.11

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ HELEGIU

HELEGIU

R

35.71

BC

SCOALA GIMNAZIALA DRAGUGESTI

HELEGIU

R

35.71

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 23 BACĂU

BACĂU

U

35.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION STRAT" GIOSENI

GIOSENI

R

34.78

BC

SCOALA GIMNAZIALA DUMBRAVA

GURA VĂII

R

34.62

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "ION CREANGĂ" MOINEŞTI

MOINEŞTI

U

34.62

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 26 BACĂU

BACĂU

U

33.33

BC

GRĂDINITA CU PROGRAM NORMAL"VIOLETA" BACĂU

BACĂU

U

33.33

BC

ŞCOALA PRIMARĂ BUDA

BERZUNŢI

R

33.33

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ BUCIUMI

BUCIUMI

R

33.33

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 6

BUHUŞI

U

33.33

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL COLONESTI

COLONEŞTI

R

33.33

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL HORGESTI

HORGEȘTI

R

33.33

BC

ŞCOALA PRIMARĂ ORĂŞA

LIVEZI

R

33.33

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT "NĂZDRAVANII" ONEŞTI

ONEŞTI

U

33.33

BC

SCOALA PRIMARA NANESTI

PARINCEA

R

33.33

BC

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL LEHANCEA

PODU TURCULUI

R

33.33

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 2 PODU TURCULUI

PODU TURCULUI

R

33.33

BC

SCOALA PRIMARA GASTENI

RĂCĂCIUNI

R

33.33

BC

ŞCOALA PRIMARĂ ŞERBEŞTI

SĂUCEŞTI

R

33.33

BC

SCOALA PRIMARA ZAPODIA

TRAIAN

R

33.33

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL CORNATEL

URECHEŞTI

R

33.33

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 VALEA LUI ION

VALEA LUI ION

R

33.33

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAIL ANDREI" BUHUŞI

BUHUŞI

U

31.91

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ LAPOŞ

PLOPU

R

31.25

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ HĂGHIAC

DOFTEANA

R

31.03

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ ASĂU

ASĂU

R

30.95

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 18 BACĂU

BACĂU

U

30.77

BC

LICEUL TEHNOLOGIC FĂGET

FĂGET

R

30.19

BC

SCOALA GIMNAZIALA SATU NOU

LIPOVA

R

29.41

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT NR 30 BACĂU

BACĂU

U

28.57

BC

SCOALA PRIMARA VALENI

PARINCEA

R

28.57

BC

ŞCOALA PRIMARĂ SÂRBI

PODU TURCULUI

R

28.57

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ RĂCĂTĂU

RĂCĂTĂU

R

27.78

BC

ȘCOALA GIMNAZIALĂ FĂGET

GHIMEȘ

R

26.32

BC

ȘCOALA PRIMARĂ GOIOASA

AGĂȘ

R

25.00

BC

S.C. AVANTI MONTESSORI S.R.L.

BACĂU

U

25.00

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR 2 DRAGOMIR

BERZUNŢI

R

25.00

BC

ŞCOALA PRIMARĂ SCĂRIGA

LIVEZI

R

25.00

BC

GRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL SASCUT

SASCUT

R

25.00

BC

SCOALA PRIMARA CUCOVA

VALEA SEACĂ

R

22.22

BC

SCOALA GIMNAZIALA NR 1 TARHAUSI

FĂGET

R

21.43

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ION ROTARU" VALEA LUI ION

VALEA LUI ION

R

20.69

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "DANI GERGELY" GHIMEŞ

GHIMEȘ

R

20.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 OITUZ

OITUZ

R

20.00

BC

GRĂDINIŢA "ANNA MARIA" TÂRGU OCNA

TÂRGU OCNA

U

20.00

BC

SCOALA PRIMARA BOGDANESTI

TRAIAN

R

20.00

BC

SCOALA PRIMARA SATU-NOU

COLONEŞTI

R

16.67

BC

SCOALA PRIMARA FAGETU DE SUS

FĂGET

R

16.67

BC

ŞCOALA PRIMARĂ NR 2 LIVEZI

LIVEZI

R

16.67

BC

SCOALA PRIMARA BARNA

PARINCEA

R

16.67

BC

SCOALA PRIMARA CRAIESTI

STĂNIŞEŞTI

R

14.29

BC

SCOALA PRIMARA NR 2 SLOBOZIA

STĂNIŞEŞTI

R

14.29

BC

SCOALA PRIMARA NEGULESTI

DEALU MORII

R

12.50

BC

SCOALA PRIMARA VALEA CASELOR

LIPOVA

R

12.50

BC

SCOALA PRIMARA NR 3 VALEA SEACA

VALEA SEACĂ

R

11.11

BC

GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT "SWEET DREAMS KINDERGARTEN" BACĂU

BACĂU

U

8.33

BC

ŞCOALA GIMNAZIALĂ "PAUL ANGHEL" RECEA

RĂCĂTĂU

R

6.67

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL PĂLTINIŞ

ASĂU

R

0.00

BC

ASOCIAŢIA IACOB MICUL LORD

BACĂU

U

0.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 1 BUDA

BLĂGEŞTI

R

0.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL CURIŢA

CAŞIN

R

0.00

BC

SCOALA PRIMARĂ DRĂGESTI

CĂLUGĂRENI

R

0.00

BC

SCOALA PRIMARA CAUIA

DEALU MORII

R

0.00

BC

SCOALA PRIMARA RACHITIS

FĂGET

R

0.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR 2 BĂLĂNEASA

LIVEZI

R

0.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL MARGINEA

OITUZ

R

0.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR 2 VLADNIC

PARINCEA

R

0.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GHEORGHE DOJA

RĂCĂCIUNI

R

0.00

BC

GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ODOBESTI

TISA-SILVESTRI

R

0.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL GODINESTII DE JOS

VULTURENI

R

0.00

BC

GRADINITA CU PROGRAM NORMAL VULTURENI

VULTURENI

R

0.00

Majoritatea școlilor din județ rămân închise. Ministerul Sănătății nu e de acord cu ideea Ministerului Educației

Ministerul Educației a reușit să închidă marea majoritate a școlilor din județ după ce a venit cu ideea de a se păstra deschise doar școlile în care s-au vaccinat cel puțin 60 la sută din personal. Chiar dacă s-a răzgândit după ce a văzut câte școli au fost închise și a propus să se deschidă școlile din localități cu rata de incidență sub 3 la mie, acum s-a lovit de refuzul Ministerului Sănătății, care nu este de acord cu această idee.

Acest lucru a determinat o situație paradoxală: dacă se aplicau actele normative valabile până acum două săptămâni, înainte de ideea ministerului cu vaccinarea profesorilor, erau deschise acum școlile din toate localitățile județului, mai puțin patru, cele cu rata de incidență peste 6 la mie.

Paradoxul este și mai interesant pentru că, în plin val 4 școlile au fost ținute deschise, dar acum, când se vede cu ochiul liber că valul e pe final și ratele de incidență scad, se închid școlile pe baza unui parametru inventat de Ministerul Educației.

Așadar, după ce Ministerul Educației a inventat pragul de vaccinare de 60 la sută pentru angajații unității de învățământ (atenție, nu este vorba doar de profesori, ci și de celelalte persoane angajate), prag care nu se regăsea în nici o lege sau hotărâre de guvern, Ministerul Sănătății îl validează deși Ministerul Educației începe să-l considere prea dur.

„În pofida propunerii susținute și argumentate de Ministerul Educației, Ministerul Sănătății nu a putut fi de acord cu excepția de decuplare de rată de vaccinare acolo unde rata de incidența este mai mică de 3/1000, din motive epidemiologice”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Aș recomandă tuturor să păstrăm regulile pe care le avem inclusiv pe școală, o anumită perioadă de timp, măcar să avem o consecvență, o predictibilitate. Dacă constatăm după 7, 10 zile, 2 săptămâni că cifrele sunt hai să zic îmbucurătoare, atunci sigur putem să discutăm de alte criterii sau de criterii mai permisive, dacă vreți. Dar până atunci în niciun caz, trebuie să așteptăm acest efect al măsurii care se aplică de săptămâna aceasta”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

În concluzie, o idee ciudată a ministrului educației a generat o reacție în lanț care a determinat închiderea marii majorități a școlilor din județ. Când ministrul a încercat să remedieze ceea ce a stricat, s-a trezit că nu o mai poate face, deoarece alt minister, cel al Sănătății, i-a preluat ideea și nu o mai lasă din mână.

Să ne reamintim că, până să emită ministrul Cîmpeanu ordinul cu privire la condiționarea cursurilor de vaccinarea profesorilor, legislația permitea funcționarea fizică a școlilor în localitățile cu maxim 6 la mie rată de incidența. Azi, doar 4 comune din județ au peste 6 la mie, dar două treimi din școlile din județ sunt închise.

Și vor mai rămâne închise încă cel puțin două săptămâni, după cum promite ministrul Sănătații.

Ședința extraordinară a Consiliului local Bacău – LIVE

Ordinea de zi:

1.Proiect de hotărâre privind transmiterea terenului înscris în Cartea Funciară nr. 88023 – aferent haldei de fosfogips SOFERT, din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al statului în vederea dării în administrarea Administrației Fondului pentru Mediu.

2.Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr. 111 din 20.04.2021 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli și Programul de investiții pe anul 2021, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău și a prognozei pe următorii trei ani.

3.Proiect de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Bacău la Programul privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice precum și a documentaţiei tehnico-economice, faza Documentație de Avizare a Lucrarilor de Interventie și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii: „Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale „ALECU RUSSO” Bacău”

Protecția Consumatorilor: Atenție la campania de reduceri „Black Friday”!

Protecția Consumatorilor recomandă atenție sporită la achiziționarea de bunuri, în perioada reducerilor. Un mare comerciant care „a furat” startul reducerilor a fost amendat cu 50.000 de lei, pentru că nu respectase regulile din piață., impuse de legislație.

Băcăuanii care constată neconformități legate de campania națională de promoții „Black Friday” au la dispoziție canalul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Mai exact, este vorba despre adresa de e-mail dedicată, bf@anpc.ro, la care toți consumatorii care constată vreo neregulă legată de promoțiile din această perioadă pot trimite o petiție, preferabil însoțită de fotografii sau orice alt document care pot ajuta în elucidarea cazului. De altfel, Protecția Consumatorilor a înființat, în acest sens, Comandamentul Special „Black Friday”, care are drept scop supravegherea permanentă, 24 din 24 de ore, a ofertelor cu promoții, din această perioadă, indiferent de domeniul de activitate.

Comerciant: „Nu putem fi corecți într-o piață în care nimeni nu e”

Măsura intervine după rezultatele controalelor efectuate la comercianții care au „furat startul” campaniei de reduceri, un important operator economic, Altex, fiind sancționat cu amendă de 50.000 de lei, riscând chiar să-i fie suspendată activitatea comerciantului. Mai exact, au fost depistate peste 1.000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site. Firma sancționată promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus). Potrivit ANPC, „reprezentanții Altex au afirmat, cu ocazia discuțiilor pe acestă temă, că ei nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e”.

„Ne dorim ca acest comandament să împiedice transformarea «Black Friday» în «Ziua Păcălelilor». Reamintim consumatorilor că vânzările cu preț redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, vânzări promoționale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare și publicitate a prețurilor. Astfel, orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse identice. Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință. Prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus”, au transmis reprezentanții Autorității.

România la primul congres internațional al chirurgilor francofoni

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, medic chirurg și manager al Spitalului Municipal de Urgență din Moinești, a reprezentat România la Prima întâlnire internațională a chirurgilor francofoni de la Paris. Cunoscutului medic și manager a prezentat la această reuniune experiența de 25 de ani în chirurgia laparoscopică a spitalului moineștean.

Reuniunea a fost organizată, timp de două zile, de Academia Națională Franceză de Chirurgie (ANFC), sub înaltul patronaj al președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, și în prezența miniștrilor Sănătății, al Educației și Cercetării, a secretarului de stat din Ministerul de Externe care se ocupă de Europa și de țările francofone, a președintelui Academiei de Științe Politice și a președintelui Academiei Naționale de Medicină.

În programul celor două zile au fost 82 de comunicări ale chirurgilor din 64 de țări. „Pentru chirurgii din Moinești – ne-a declarat dr. Adrian Cotîrleț – a fost o mare onoare să putem prezenta experiența de 25 de ani (1995-2020) în chirurgia laparoscopică în spitalul nostru. A fost singura lucrare prezentată de chirurgi din România și ne-am bucurat de o foarte bună apreciere din partea celor peste 200 de membri ai Academiei Naționale de Chirurgie a Franței”.

Pentru reprezentantul României a fost și o bună oportunitate de a avea schimburi de păreri cu oameni cu o mare experiență în toate specialitățile chirurgicale, dar a fost pentru o întâlnire de suflet cu chirurgi francofoni din țările Uniunii Europene, din SUA, din China, din Japonia și mai ales din Africa de Nord.

„Cu acest prilej – a precizat dr. Adrian Cotârleț – am avut acolo și întrevederi private cu profesorul Philippe Marre, președintele ANFC, care cunoaște o parte din activitatea chirurgilor din România, și mă voi ocupa să am o discuție la conducerea Academiei de Științe Medicale a României, pentru a se organiza o sesiune plenară a celor două academii din Franța și din România”.

Reprezentantul României s-a întâlnit la Paris și cu profesorul Jacques Marescaux – președintele Institutului European de Chirurgie Laparoscopică de la Strasbourg (IRCAD), cel care acum 20 de ani a făcut prima și singura operație robotică transatlantică (profesorul fiind la New-York, iar robotul programat la Strasbourg, pentru o colecistectomie laparoscopică. Marescaux este și un vechi prieten al Spitalului din Moinești, unde a organizat cursuri pentru mai mulți chirurgi. Acum, la Starsbourg lucrează și Elena Mihalache, asistenta șefă a blocului operator experimental de acolo.

La reuniunea de la Paris au fost întâlniri și cu șefi de clinici din Franța, din Belgia, din Luxemburg, din Italia, din SUA și din China, dar și din țările magrebiene și din restul Africii de Nord.

Două academii au scris istoria chirurgiei franceze

Academia Națională de Chirurgie este cea mai veche instituție a chirurgilor francezi și își are originea în Academia Regală de Chirurgie, creată în 1731 de doctorul Georges Mareschal, primul chirurg al regelui Louis XIV. Ea are membri titulari, membri asociați și membri de onoare, care reprezintă diferite specialități chirurgicale. Rolul și obiectivele acestei Academii sunt responsabilitatea morală referitor la chirurgie, păstrarea istoriei sale, evoluția sa și este garantul eticii sale. Academia evaluează prudența și rigurozitatea dezvoltării aspectelor tehnice ale artei chirurgicale și schimbările acesteia, definește bunele practici chirurgicale, controlează condițiile de executare specifice chirurgiei și apreciază formarea și recrutarea de chirurgi. Academia dezvoltă relații cu un mare număr de societăți specializate, precum Asociația Franceză de Chirurgie, Asociația Franceză de Urologie, Colegiul Național al Ginecologilor și Obstetricienilor Francezi, Societatea de Chirurgie Vasculară de limbă franceză, societățile franceze de Chirurgie Pediatrică, de Chirurgie de Urgență, de Chirurgie de Neurochirurgie, de Oftalmologie, de Stomatologie și Chirurgie Buco-maxilo-facială, de Chirurgie Plastică Reconstructivă și Estetică, de Chirurgie Ortopedică, de Chirurgie Toracică și Chirurgie Cardiovasculară.

Nadia Comăneci pe mărci poștale Romfilatelia

    Aniversarea zilei de naștere a celebrei gimnaste originară din Onești, Nadia Comăneci, supranumită „Zeița de la Montreal” după ce a fost notată cu primul „10” din istoria de până atunci a competițiilor sportive de profil, va fi marcată, vineri, 12 noiembrie, prin lansarea unei emisiuni de mărci poștale intitulată „La mulți ani, Nadia!”.

    Emisiunea, alcătuită dintr-un timbru cu valoarea de 9 lei, o coliță nedantelată, cu valoarea de 31,50 de lei și un plic „prima zi”, va intra în circulație și prin magazinul Romfilatelia din Bacău.

    Pe timbrul coliței emisiunii este redată o secvență dintr-un exercițiu la bârnă al Nadiei Comăneci, iar pe plicul „prima zi” sunt ilustrate timbre și colițe filatelice dedicate, de-a lungul timpului, renumitei sportive.

     

    LA MULȚI ANI, NADIA !

      Astăzi, 12 noiembrie, Zâna de la Montreal, prima gimnastă perfectă, NADIA COMANECI, își serbează ziua de naștere ! LA MULTI ANI, NADIA !

      Fanii celebrei campioane își mai pot încă procura, din rețeaua de difuzare a ziarului « DESTEPTAREA », senzaționala poveste a campioanei care A INVENTAT PERFECTIUNEA.

      Vor putea fi, astfel, alături de Nadia, de la începuturi până azi, citind cartea «NADIA , MISS PERFECT. POVESTEA UNEI MARI CAMPIOANE », 410 pagini captivante și peste 140 de fotografii unicat, alb-negru și color, oferite, în premieră, cititorilor pasionați de gimnastică.

       

      Nadia Comăneci, 60!

      Cu Nadia, printre amintiri, la Onești și Slănic-Moldova…

      Sosirea Nadiei Comăneci în ziua de 21 noiembrie 2013, la Oneşti (alături de Ilie Năstase, Gabriela Szabo, Doina Melinte, Andreea Răducan, Monica Roşu, Simona Amânar, Violeta Beclea Szekely, Nicu Vlad și alții), cu ocazia festivităților prilejuite de aniversarea a 40 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Municipal din localitate (CSM Onești), a însemnat pentru cei câţiva foşti colegi ai gimnastei care mai locuiesc în staţiunea Slănic-Moldova, acolo unde cu ani în urmă venea cu întreg lotul pentru refacere şi pregătire, un remember plin de nostalgie, momente de o mare încărcătură emoţională…

      Nadia Comăneci, mândria județului Bacău, cel mai mare și mai cunoscut nume al sportului românesc, una dintre cele mai bune sportive ale secolului XX și una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii din toate timpurile, supranumită și ,,Zeița de la Montreal”, acolo unde, în urmă cu 45 de ani a luat prima notă de zece din istoria gimansticii mondiale.

      Iar astăzi, 12 noiembrie, marea noastră sportivă, născută la Onești, împlinește 60 de ani…

      Acum, după mulţi ani, îmi aduc aminte cu mare plăcere, când, împreună cu alţi colegi am petrecut minunate clipe alături de Nadia, pe parcursul celor vreo doi ani şcolari din intervalul 1973-1975 (înainte de a deveni campioană europeană la Skien, în Norvegia), dar în special, în perioada vacanţelor de iarnă, când întreg lotul de gimnastică se afla în cantonament la Slănic-Moldova, pentru a-şi încărca bateriile, pentru a-şi ozona plămânii cu aerul rarefiat şi pur al înălţimilor.

      Câţiva dintre cei mai disciplinaţi elevi ai şcolii, printre care se afla şi semnatarul rândurilor de faţă, am avut ocazia să urmărim într-o tăcere deplină şi muţi de uimire, înghesuiţi într-un colţişor al sălii de sport din incinta fostei popicării (special amenajată), alţii privind de afară, urcaţi chiar şi prin copaci, antrenamentele extrem de dure, puse sub semnul exigenţei maxime, desfăşurate de către componentele lotului de gimnastică al ţării, din care mai făceau parte Teodora Ungureanu, Georgeta Gabor, Luminiţa Milea, Mariana Cojan şi alte gimnaste de excepţie, sub îndrumarea antrenorilor Martha și Bela Karolyi. Iar apoi, orele de clasă, hârjonelile din timpul recreațiilor, cu trasul de codițe, bătăile cu bulgări de zăpadă, întrecerile de săniuș și concursurile de recitări, discuțiile din incinta hotelului ,,Perla” despre viitoarele concursuri, zâmbetele aruncate pe furiș…
      Au fost pentru noi, elevii acelor frumoşi ani (eu, Vali, Mircea, Sorin, Titi, Paul, etc, toți născuți în același an cu Nadia, 1961), momente unice, de neuitat, petrecute alături de Nadia şi colegele ei. Nadia Comăneci a mai fost doar o singură dată la Slănic-Moldova, în 1986, într-o vizită foarte scurtă și neanunțată, când a fost invitată şi la Grădiniţa ,,Mărunţica”. Atunci, multipla campioană naţională, europeană, mondială şi olimpică a înscris în Cartea de onoare a instituţiei următoarele impresii: ,,Am vizitat cu multă dragoste Grădiniţa nr.1 din Slănic-Moldova şi am fost deosebit de impresionată de felul în care se desfăşoară activitatea în această instituție preșcolară, de minunaţii copii de aici, care poate cândva, vor deveni sportivi de performanţă. Vă doresc mult succes şi bucurii. Voi reveni cu plăcere de fiecare dată. Nadia Comăneci, 18 ianuarie 1986”.

      N-a mai fost să revină, iar noi, colegii ei din vremuri uitate, o aşteptăm şi acum să mai facă un popas aici, la Slănic-Moldova, unde cu ceva timp în urmă, în frumoasele nopţi de iarnă, Nadia şi ale ei colege, începuseră să viseze la cucerirea laurilor olimpici.

      40 de ani de așteptare, pentru câteva momente de fericire

      Revenind la momentul reîntâlnirii mele cu Nadia Comăneci la Onești, după mai bine de 40 de ani, pentru mulți dintre noi, pare a fi greu de crezut că poți retrăi și astăzi, la aceeași intensitate, momente dintr-un trecut ce ne-au unit simțămintele, atunci când, am început să privim cu alți ochi spre viitor, crezând și sperând în adevărata libertate, atunci când, ,,fenomenul Nadia”, a rupt toate zăgazurile interioare, culminând cu o eliberare spirituală unanimă, ce rareori s-a văzut până atunci. Poate doar Revoluția din decembrie 1989 ne-a făcut să vorbim și să ne comportăm oarecum la fel, deși totul s-a petrecut într-un context mult mai liber, mai descătușat, mai puțin temător, dar în nici un caz, mai puțin sufletist…

      Întrucât programul manifetării de la Onești a fost unul bogat și dens, am reușit să ajung în preajma Nadiei, să o îmbrățișez (ce moment!) și să discut cu ea preț de câteva minute. Cu această ocazie i-am dăruit și un exemplar din cartea mea ,,Povestea unui colț de rai  Slănic-Moldova”, în care am amintit de momentele petrecute cu marea gimnastă în stațiunea de la poalele Nemirei. A fost plăcut surprinsă, mi-a zâmbit și ne-am urat toate cele bune, pentru că timpul expirase. Începea festivitatea, transmisă în direct și de Televiziunea Română. M-am retras ușor, cu ochii umezi, dar cu bucuria revederii. După 40 de ani…

      Iar după acest moment de mare însemnătate din viața mea, am parcurs cu sufletul la gură și cu un entuziasm debordant, prima și una dintre cele mai frumoase cărți închinate Nadiei, scrisă la cald, după marele succes de la Montreal, de către regretatul om de presă și publicist, Ioan Chirilă (,,Nadia”, București, Editura Sport-Turism, 1977), în finalul căreia, Bela Karolyi, fostul antrenor al Nadiei, se adresa gimnaștilor, dându-le o coordonată sigură și foarte clară, fără cale de întoarcere pentru viitor: ,,Singura alternativă a copiilor din Onești, a celor care vor veni în mijlocul lor și care vor întregi gimnastica românească, este aceea de a urca Everestul a doua oară, pe un versant mult mai greu, pe care n-a mai urcat nimeni niciodată”.
      Și iată, un pasaj din jurnalul antrenorului Karolyi: (…) Astăzi, 21 iunie 1971, Nadia (care avea doar 10 ani!, n.a.) a executat primul sol din lume cu cinci salturi. Nici marea gimnastă Ludmila Turișceva (U.R.S.S., astăzi Federația Rusă, n.a.), la cei 19 ani ai săi, nu are așa ceva în programul ei”.

      Remember

      Iar apoi, așa cum a dovedit-o în mai toate concursurile la care a participat, Nadia a executat o serie de alte elemente în premieră pentru gimnastica mondială, cu o măiestrie și o siguranță de neegalat, ce și-a găsit explicația într-un singur cuvânt: PERFECȚIUNE!

      Cu această ocazie, mi-am adus aminte că la cea de a zecea ediție a Campionatelor Europene de Gimnastică Feminină (Skien, Norvegia, 1975), Nadia Comăneci a câștigat toate probele cu excepția solului, fiind prima câștigătoare în vârstă de 13 ani și jumătate din istoria campionatelor, secondată cu brio de Alina Goreac, care a cucerit bronzul la sărituri și bârnă, de altfel, după cum relata și mass-media, ,,un succes zdrobitor al gimnasticii românești care a mutat resetările competițiilor gimnasticii mondiale la un alt nivel de valoare nemaicunoscut anterior”.

      Este enorm de greu să scrii despre Nadia printre atâtea superlative, intrucât ele depășesc deseori puterea imaginației, puterea percepției, limita normalului…

      Și toate acestea s-au petrecut, ele există și trebuie cunoscute și de cei care vin cu pași repezi în urma noastră…

      Să ne amintim așadar, nu numai victoriile, ci şi momentele dificile din viaţa ei, emoţiile, eforturile supraomeneşti pe care le-a făcut pentru a încununa o carieră de excepţie, puţinele satisfacţii ale unei copilării stopată de o maturitate care, probabil a venit prea devreme, atunci când alţi copii se bucurau încă de vacanţe, păpuşi şi alinturi dulci.

      O maturitate care însă, a întărit-o pe Nadia pentru mai târziu, în continua luptă cu greutăţile şi obstacolele vieţii. Răsunătoarele victorii ale sale la campionatele naţionale, europene, mondiale şi la olimpiade, au consacrat-o definitiv în galeria marilor personalităţi ale secolului XX.
      Nadia a fost cea care a revoluţionat gimnastica mondială, sportul în general, prin abordarea unui nou stil, mult mai dinamic, mai artistic şi mai spectaculos. Cu zâmbetul său magic şi cu uimitoarea sa stăpânire de sine, fetiţa cu codiţe de atunci, a paralizat până şi minunea tehnică a secolului, calculatorul, ce nu fusese programat să noteze perfecţiunea.

      Îți mulțumesc, dragă Nadia… Îți mulțumesc toți românii, oriunde s-ar afla…

      LA MULȚI ANI!

      Romulus-Dan BUSNEA

       

       

       

      Grădinița BENTHAL, un proiect educațional ambițios

        Gradinița cu program normal și program prelungit BENTHAL este un proiect educațional ambițios ce oferă o educație de calitate, echilibrată și diferențiată urmărind să valorifice potențialul fiecărui copil spre  formarea și dezvoltarea  unor personalități, adaptabile  și capabile să răspundă cu succes provocărilor societății.

        De asemenea, grădinița noastră oferă o educație făcută cu suflet, întrucât întreg personalul grădiniței prin știința,  dragostea și sprijinul lor față de copii, cultivă acestora valori și principii morale, formează atitudini și trăsături frumoase de caracter, contribuind  astfel la devenirea copiilor preșcolari în oameni de valoare.

        Peste 100 de bilete disponibile, la tratament balnear

          Așa cum era de așteptat, după ce a fost introdusă obligativitatea certificatului verde și în stațiuni, numărul pensionarilor care s-au prezentat la Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău, pentru a cumpăra un bilet la tratament balnear, este foarte mic. Practic, din cele 140 bilete distribuite județului Bacău pentru luna aceasta, până marți, 9 noiembrie, (ultima zi pentru acordarea celor alocate automat pensionarilor care au făcut cerere) au fost cumpărate numai 36. Așadar, sunt disponibile 104 bilete, în toate stațiunile. Nu mai puțin de 36 locuri libere sunt în stațiunea Amara.

          Alte 17 se găsesc în Covasna, 10-Sarata Monteoru, 8-1 Mai, 8-Tîrgu Ocna, 4-Pucioasa, 4-Vatra Dornei, 3-Herculane, 2-Buziaș, 2-Căciulata, 2-Felix, 2-Lacu Sărat, 2-Olănești și câte unul în stațiunile Călimănești, Nicolina, Sovata și Tușnad. Marea majoritate din biletele rămase sunt din cele 108 repartizate automat unor pensionari care le-au solicitat în scris, din timp. Cei care, totuși, se vor decide să beneficieze de un bilet în această lună se pot prezenta la CJP Bacău pentru a-l ridica până în data de 16 noiembrie, având asupra lor recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

          De reținut, însă, că accesul în unitățile de cazare din stațiuni este permis numai persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete, precum și celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării. Persoanele cu dizabilități, dacă vor să benefcieze de gratuitate, trebuie să prezinte la CJP Bacău, pe lângă recomandarea medicală, certificatul de încadrare în grad de handicap și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Acest act este eliberat de către Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte.

          Beneficiarii unui bilet vor pleca la tratament în 16, 17, 18, sau 19 noiembrie, data fiind diferită în funcție de fiecare stațiune și hotel. Ultima serie de bilete din acest an va fi pentru 1 decembrie.

          Când îți asasinezi viitorul

          Este un roman istoric foarte interesant, „Cercul crucii” se numește, în care un tânăr rămas fără avere din cauză că tatăl său a fost declarat trădător, primește însărcinarea să caute și să distrugă niște documente, promițându-i-se că, după ce-și va îndeplini misiunea, își va recăpăta moștenirea. Misiunea este îndeplinită, nu fără greutăți, iar când își cere răsplata, i se râde în nas: documentele pe care le-a distrus atestau faptul că tatăl sau nu-și trădase regele și l-ar fi repus în drepturi.

          Exact aceeași schemă s-a întâmplat și în România ultimilor ani. Li s-a spus unora că, pentru a-și recâștiga moștenirea, trebuie să demoleze totul, să dea cadou resursele, să liberalizeze prețul energiei, să abroge legile care țineau prețurile în frâu, să blocheze creșterea salariilor și a pensiilor și să elimine tot ceea ce înseamnă cheltuiala socială. După ce s-au făcut astea, au descoperit că tocmai și-au tăiat toate resursele de creștere a nivelului de trăi și că urmează picajul economic.

          Scriam, ieri, despre faptul că nu mai există speranța. Exact, ultimii doi ani de asasinat economic al țării au distrus orice speranță că economia se va redresa și că vom recâștiga suveranitatea pierdută. Să nu confundăm noțiunile; este foarte posibil ca PIB-ul să crească nominal, dar asta nu va însemna decât că, ori a crescut inflația, ori a crescut bogăția celor deja bogați. Ori ambele variante, că nu se exclud.
          Problema cu PIB-ul este că nu reflectă modul de împărțire a bogăției. E clasica problemă de statistică: dacă tu ai două găini și eu, niciuna, în medie avem fiecare câte una, dar eu mor de foame.

          Ce e de făcut? Nu prea multe. Putem să temperăm dezastrul reinventând schemele economice de pe vremea lui Ceaușescu. Va fi mai dificil, pentru că acum sunt multe restricții în zona rurală. PCR-ul (pile, cunoștințe și relații) va fi, din nou, la mare cinste. Pe măsură ce se vor înăspri restricțiile – atât cele sanitare cât și cele economice – va trebui să învățați să supraviețuiți.

          Scăpare nu va fi prea curând. Suntem, din nou, terenul de luptă al altora. Societatea noastră e fragilizata, nu se mai pote lupta. Și nici nu vrea. Nici nu mai are pentru ce. Va trebui să reînvețe umilința, foamea, tristețea.

          Când se va reconfigura geopolitica, când unii vor avea nevoie de o România care să fie mai viguroasă, mai pe picioarele ei, probabil se va schimba ceva. Pentru că mi-e teamă că nu vor mai risca să ne lase de capul nostru ca să ridicăm pretenții de țară suverană…

          Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Puncte prețioase

          La ultimul meci cu Saldatsenka în lot, CSM Bacău a învins ieri cu 29-26 (18-13) pe Universitatea Cluj. MVP-ul partidei a fost Vlăduț Rusu, care a închis poarta băcăuană

          Reluarea Ligii Zimbrilor, după trei săptămâni de pauză, a adus a doua victorie stagională pentru CSM Bacău. Ieri, în etapa a noua a campionatului, „CSMeii” s-au impus cu 29-26 918-13), pe teren propriu, în fața Universității Cluj. Așa cum anticipa și antrenorul băcăuan Sandu Iacob, jocul cu penultima clasată nu a fost o simplă formalitate. De altfel, în minutul 13, clujenii antrenați de Marius Stavrositu conduceau cu 6-3. A urmat însă o perioadă fără gol primit de băcăuani, care, grație reușitelor lui Dodspinescu (4), Gabi Bujor și Stănică, au întors rezultatul în favoarea lor: 9-6. Gazdele au continuat să-și țină adversara la distanță, intrând la pauză cu un avans de cinci goluri.

          Având în portarul Vlăduț Rusu MVP-ul partidei și în trio-ul  Dospinescu-Rotaru- Gabi Bujor principala forță ofensivă, CSM Bacău a gestionat bine repriza secundă, chiar dacă „dubla” lui Ostace și reușita lui Ramba au permis oaspeților să revină de la 22-26 la 24-26 cu șase minute înainte de final. O nouă paradă de senzație a lui Rusu în fața lui Iancu și golul cu și de efect al neobositului Dospinescu pentru 27-24 au securizat punctele Bacăului, care s-a impus, în final, cu 29-26. Aflat la ultimul meci sub culorile Bacăului, portarul bielorus Saldasenka a fost premiat de club pentru serviciile sale, în timp ce, așa cum aminteam, celălalt goal-keeper al „CSMeilor” a fost declarat jucătorul partidei.

          Ajunsă la cota 7 puncte, CSM Bacău ocupă în continuare locul 11 și se pregătește de meciul de duminică, de pe terenul echipei aflate imediat sub ea în clasament, Politehnica Timișoara. Contra Universității Cluj, Sandu Iacob a utilizat garnitura: Rusu, Saldatsenka- Dospinescu 9 goluri, G. Bujor 8, Rotaru 7, Iordachi 3, Stănică 2, Coric, M. Bujor, Serhel și Costea.

          Fotbal/ Liga a III-a: Greu după rău

          Premieră negativă: toate cele trei divizionare C băcăuane vin după înfrângeri. În Seria 1, CSM Bacău a pierdut sâmbăta trecută la Miroslava, cu 3-1, punând astfel punct suitei de trei  victorii. În Seria 2, Aerostar a fost învinsă acasă de CSM Focșani, cu 2-0, în timp ce FC Dinamo Bacău a cedat marți, cu 1-0, restanța din etapa a treia, de la Rîmnicu-Sărat, contra gazdelor de la CSM. Și cum după rău vine greu, runda a 12-a programează jocuri cu grad ridicat de dificultate pentru echipele băcăuane. Astfel, CSM Bacău va primi vizita viceliderei Foresta Suceava, Aerostar se va deplasa pe terenul primei clasate, SC Oțelul Galați, iar FC Dinamo Bacău o va reîntâlni pe CSM Râmnicu-Sărat, de data aceasta acasă, la Săucești.

          Seria 1

          Programul etapei a 12-a (13 noiembrie, ora 14.00): CSM Pașcani- Șomuz Fălticeni  (se joacă vineri, 12 noiembrie, de la ora 14.00), Ceahlăul Piatra Neamț- Bucovina Rădăuți, Sporting Juniorul Vaslui – Știința Miroslava, CSM Bacău- Foresta Suceava, Dante Botoșani- Hușana Huși.

          Clasament

          1 Dante Botoșani     11      8        2        1        18-6   26p.

          2 Foresta Suceava   11      6        2        3        15-13 20p.

          3 Șomuz Fălticeni    11      5        3        3        14-11 18p.

          4 Bucovina Rădăuți  11      5        3        3        10-13 18p.

          5 Ceahlăul P. Nt.     11      4        3        4        15-10 15p.

          6 Hușana Huși        11      4        3        4        9-12   15p.

          7 Sporting Juniorul  11      3        4        4        13-12 13p.

          8 Știința Miroslava   11      3        4        4        12-12 13p.

          9 CSM Bacău           11      3        3        5        11-14 12p.

          10 CSM Pașcani       11      0        1        10      11-25 1p.

          Seria 2

          Programul etapei a 12-a (13 noiembrie, ora 14.00): FC Dinamo Bacău- CSM Râmnicu-Sărat, Metalul Buzău- Sporting Liești, CS Făurei- Sportul Chișcani,  SC Oțelul Galați- Aerostar Bacău, CSM Focăani 2007- Viitorul Ianca.

          Clasament

          1 SC Oțelul Galați    11      9        0        2        40-9   27p.

          2 CSM Focșani        11      8        2        1        28-8   26p.

          3 Sporting Liești      11      7        1        3        22-14 22p.

          4 Metalul Buzău       11      6        2        3        30-12 20p.

          5 CSM Rm. Sărat     11      5        3        3        26-17 18p.

          6 Aerostar Bacău     11      5        3        3        17-12 18p.

          7 Viitorul Ianca       11      5        1        5        19-26 16p.

          8 FC Dinamo Bacău 11      2        1        8        13-26 7p.

          9 CS Făurei             11      1        1        9        12-37 4p.

          10 Sportul Chișcani 11      0        0        11      6-52   0p.

           

          Cum a evoluat pandemia de Covid 19 în județul Bacău

            Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în anumite situații, apelăm la statistici. Și așa am procedat și în speța de interes numărul 1 la nivel mondial, pandemia de Covid 19. Astfel, conform solicitărilor noastre, am primit de la Instituția Prefectului Județul Bacău câteva cifre care încercă să ne arate cum evoluează acest flagel în județul nostru.

            Dacă anul trecut au fost raportate 16.443 de persoane confirmate ca infectate cu Sars-Cov-2, de la începutul anului și până la sfârșitul lunii octombrie alți 22.965 de băcăuani s-au aflat în această situație.

            Practic, de la începutul pandemiei și până la finele lui octombrie 2021, 39.408 de cetățeni ai județului au fost confirmați cu această boală. Dintre aceștia, 14.263 de persoane au fost declarate vindicate anul trecut iar 16.674 de persoane s-au vindecat de la începutul anului și până la finalul lunii octombrie. În total, 30.937 de băcăuani au fost declarați vindecați.

            Anul trecut Covid 19 a provocat 510 de decese în rândul locuitorilor județului Bacău iar anul acesta alți 1014 băcăuani și-au pierdut viața din același motiv. Cu alte cuvinte, 1.524 de cetățeni eu murit de la începutul pandemiei și până acum 10 zile. Dacă din totalul de 39.408 de persoane confirmate scădem numărul celor vindecați, adică 30.937, dar și numărul persoanelor decedate, adică 1524, ne rămâne un rest de 6.947! Sigur, foarte important sunt și cifrele vaccinaților. Dacă anul trecut nu au existat vaccinați în județul Bacău pentru că nu au fost vaccinuri, de la începutul campaniei de vaccinare în județ și până la finalul lunii trecute, potrivit informațiilor de la Prefectura Bacău, au fost vaccinați 269.336 de băcăuani.

            O ultimă statistică ne arată că, în luna octombrie a anului trecut au fost 3.848 de cazuri confirmate față de 8.2017 în octombrie a.c. Dacă în aceiași perioadă a anului trecut s-au înregistrat 2.765 de persoane vindicate, anul acesta, pe același segment, au fost 3.174 de persoane declarate vindicate. La capitolul decese, în octombrie 2020 au fost 90 de decese în timp ce în octombrie 2021 322 de persoane și-au pierdut viața din cauza Covid 19. Și un ultim indicator este cel al numărului de vaccinuri, luna trecută fiind înregistrate 67.350 de persoane vaccinate, anul trecut neexistând serul anti Covid.

            Atenție la tentativele de înșelăciune cu privire la „Loteria de Vaccinare”!

              Pandemia le-a dat apă la moară hacker-ilor, activitatea cibernetică infracțională cunoscând o dezvoltare fără precedent. Mai nou, ținta a devenit Compania Națională „Loteria Română” prin care se derulează o campanie cu premii, dedicată jucătorilor care au dovedit că s-au vaccinat anti-Covid.

              „Atragem atenția cu privire la tentativele de înșelăciune și de obținere de date cu caracter personal prin intermediul mai multor mijloace care folosesc însemne sau simboluri ale organizatorilor «Loteriei de Vaccinare» (adrese de e-mail cum ar fi loteriavaccinarii.gov@gmail.com sau similare, sigla Loteriei Romane, abrevieri tip gov. ș.a.). Prin intermediul unor mesaje transmise prin e-mail, destinatarii sunt anunțați că au câștigat la «Loteria de Vaccinare» și li se solicită, în vederea acordării câștigului, date cu caracter personal și alte elemente legate de vaccinare”, ne-au transmis reprezentanții companiei.

              În aceste condiții, organizatorul „Loteria de Vaccinare” subliniază că informațiile cu privire cei care au fost declarați câștigători pot fi consultate exclusiv exclusiv pe site-urile oficiale ale Ministerului Sănătății (www.ms.ro), Ministerului Economiei, Antreprenoriarului și Turismului (www.economie.gov.ro) și C.N. „Loteria Română” S.A. (www.loto.ro), comunicate, de altfel, încă de la începutul campaniei dedicate vaccinaților împotriva infecției cu SARS-COV-2.

              „Atragem atenția tuturor cetățenilor să nu dea curs unor astfel de mesaje sau altor tipuri de practici similare și le recomandăm să se informeze numai din surse oficiale”, au completat cei de la Loteria Română. Reamintim că, în perioada 3 octombrie – 31 decembrie 2021, se desfășoară „Loteria de Vaccinare”. Astfel, timp de 14 săptămâni, băcăuanii care au obținut „Certificatul verde” pot participa la cele 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri. 14 dintre extrageri sunt organizate săptămânal, 3 extrageri vor fi lunare, ultimele 2 fiind programate pentru ultima săptămână a campaniei.

              Sunt puse la bătaie 1.139 premii în valoare totală de 15.000.000 de lei, dintre care 81 de premii săptămânale (80 de premii a câte 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal de 100.000 lei), 3 premii lunare, (câte 1 premiu în ultima săptămâna a fiecărei luni de 300.000 lei), 2 premii la finalul „Loteriei Programului național de vaccinare”, respectiv în luna 3, săptămâna 14. Premiile cele mai mari vor fi de 500.000 lei și de 1.000.000 lei. Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei. Extragerea finală la Loteria de Vaccinare, pentru aceste două premii, va avea loc pe 31 decembrie 2021.

              Donație de echipament sportiv pentru echipa de fotbal LPS

                Sportul băcăuan, în general, trece prin momente dificile, acestea fiind din cauza lipei de finanțare. Este bine știut faptul că, performanța este strâns legată de acest aspect. Nici fotbalul din Bacău nu face rabat de la aceste condiții, cu toate că în urmă cu mulți ani, acesta era sport fanion pentru orașul de pe Bistrița. Cu toate acestea, din când în când, oameni cu anumite posibilități mai fac câteva eforturi și încercă așa cum pot și cu cât pot să sprijine sportul din oraș.

                Un astfel de episod s-a petrecut joi, 11 noiembrie, când John Popa, proprietarul Școlii de Șoferi „Smart ABC” și fost jucător de fotbal, alături de alți oameni dedicați acestui sport, a donat echipei de fotbal a Liceului cu Program Sportiv (LPS) Bacău un rând de echipament.

                „Eu m-am gândit să-i sponsorizez și încet-încet, în funcție de rezultatele pe care le au să sponsorizez o clasă, două. Aș vrea să-i îmbrac pe toți cu tricouri, șort…au primit și mingi. Dacă nu-i ajută nimeni… Nu pot să stau deoparte, mai ales că eu am jucat fotbal în tinerețe, în Divizia A. Sigur, ar fi foarte important dacă s-ar sprijini fotbalul băcăuan.

                Atât autoritățile locale cât și mediul privat. Fiecare dintre noi, dacă am aparticipa cu câte ceva, cu siguranță fotbalul băcăuan ar fi mai competitiv. În acest fel practic sprijinim viitorul”, a declarat John Popa în calitate de sponsor la LPS Bacău.

                Mai exact, prin această acțiune au fost sponsorizați câțiva jucători antrenați de Vasile Vamanu și Ovidiu Neacșu, după cum susține primul dintre ei, fostă glorie a fotbalului băcăuan.

                Echipa pregătită de cei doi, LPS Bacău, reprezintă la nivelul județului juniorii Under 19, din care fac parte elevi din clasa a IX-a, a XI-a și câțiva de clasa a XII-a. Această activitate a avut loc înaintea meciului disputat între LPS Bacău și Dinamo Bacău în Campionatul Județean de Juniori Under 19.

                Echipamentele, după cum a spus și Robert Andrieș (Olandezu), provin prin donație de la fosta echipă FCM Bacău, Smart ABC participând cu inscripționarea acestora. Pentru că au mai fost astfel de donații, în total până acum, aproape 80 de elevi ai Liceului cu Program Sportiv de la secția de fotbal au primit astfel de echipamente.

                Ne mai facem bine?

                Se împlinesc, iată, doi ani de când întreg globul a fost atacat de noul dușman numit coronavirus – Sars Cov 2. Milioane de infectați, milioane de morți. Adevăruri și controverse pe tema tratamentelor, a medicației, prevenției. Pe front au afost aduse argumente și contraargumente, unele au dat buzna peste drepturile fundamentale ale omului, au intrat în joc marile concerne producătoare de medicamente și vaccinuri.

                Medicație sau vaccin? Libertate sau sănătate? Politică sau strategie pe termen lung? Mii de specialiști s-au înhămat la această luptă, bine intenționați sau interesați. Câți specialiști, atâtea opinii. Vacciniști – antivacciniști. Cert este că mor oameni în timp ce organismele internaționale și naționale încă ce mai ceartă: ce e bun și ce e rău. Și mor oameni. Informația este distorsionată, contradictorie. Populația este prost informată. Intenționat sau nu. Habar nu are ce-l așteaptă, cu ce va fi tratat.

                Nimeni nu-i spune dacă în spitale, în ambulatorii, la domiciliu există medicația corespunzătoare, benefică. Știu, de exemplu, băcăuanii dacă spitalele din județ au la dispoziție antiviralele, anticoagulantele, anticorpii monoclonali, plasma de convalescent, antibioticile, există în spitale Favipiravir, Tocilizumab, Remdesivir, Dexametazonă, paracetamol, Avifavir, Ronapreve, sotrovimab, vitamina C, D, enoxaparină, bamlanivimab, etesevimab, casirivimab, imodevimab. Avem oxigen? Uite, aș vrea să știu! Spunea Raed Arafat că România a primit sprijin și ajutor din partea unor țări prietene mai multe medicamente, sute de mii de doze, mii de doze de anticorpi monoclonali. Știe cineva dacă au ajuns și în Bacău?

                A ieșit un reprezentant al DSP să spună, măi oameni buni, nu mai stați acasă până crăpați, veniți urgent la spital, avem tot ce ne trebuie pentru tratamente. Nu, nu știm decât de vaccin. De ce nu merg din timp oamenii în pitale? Nu au încredere. S-a instalat secretomania. Nu știe nimeni ce medicație primește o rudă în spital, nici chiar bolnavul, dacă mai apucă să spună. În loc să mergem cu încredere la medic, la spital, am ajuns să fugim de ele. Și nu noi suntem vinovați.

                Revin și întreb, avem în spitalele din Bacău tot ce ne trebuie? Putem primi un răspuns scurt și competent, acoperit de adevăr? Sau, așa cum am auzit prin târg, se fac stocuri. Să fie, să nu trebuiască! Gura lumii păcătoasă.

                Articole de îmbrăcăminte și parfumuri descoperite de polițiști în urma unei percheziții domiciliare

                  Aproximativ 200 de articole de îmbrăcăminte și parfumuri, în valoare de circa 500.000 de lei, ce au fost găsite de polițiști la imobilul unui bărbat de 47 de ani, din comuna Livezi, au fost ridicate în vederea confiscării.

                  La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în aplicare un mandat de percheziţie pe raza comunei Livezi, la imobilul folosit de unui bărbat de 47 de ani, bănuit de contrabandă şi punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare,

                  În fapt, bărbatul din comuna Livezi ar fi procurat ţigarete netimbrate de la diverse persoane, la preţul de 5 lei/pachet, iar ulterior le-ar fi transportat în Marea Britanie disimulate în interiorul habitaclului unor autoutilitare, unde le-ar fi comercializat la un preţ mult mai mare decât cel de achiziţie.

                  Cu ocazia percheziției efectuate, polițiștii au depistat la imobilul bărbatului, mai multe articole vestimentare şi parfumuri asupra cărora există suspiciunea că ar fi contrafăcute și pe care le-ar comercializa la diverse persoane.

                  Astfel, au fost identificate aproximativ 200 de articole de îmbrăcăminte şi parfumuri ce purtau o marcă identică sau similară cu o marcă originală.

                  Bunurile în valoare de circa 50.000 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, fiind pus în executare şi un mandat de aducere la sediul I.P.J Bacău a unei persoane pentru audieri.

                  Atenție la cumpărăturile online!

                  Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău informează cetățenii cu privire la riscul de victimizare în cazul cumpărăturilor on line.

                  Se apropie perioada cu cele mai mari reduceri din an, iar realizarea cumpărăturilor on-line a devenit din ce în ce mai ușoară, însă trebuie avută în vedere siguranța acestor achiziții.

                  Pandemia COVID-19 a determinat și mai mulți consumatori să se orienteze spre comerțul on-line. Pentru toți, această tendință aduce atât provocări, cât și oportunități, dar însemnă și un risc mai mare de fraude cărora le pot cădea victime, atât comercianții, cât și cumpărătorii.

                  Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău recomandă cumpărătorilor să fie atenți cum și de unde își achiziționează anumite produse.

                  Această perioadă aduce multe oferte în spaţiul online, iar pentru a vă bucura în siguranţă de produsul dorit, vă recomandăm:

                  – Atunci când navigaţi pe internet de pe dispozitivul dumneavoastră, asiguraţi-vă că această conexiune este securizată prin HTTPS – pictograma unui lacăt arătând că pagina accesată este securizată.

                  – Nu faceţi niciodată click pe un link/o anexă dintr-un e-mail sau SMS nesolicitat. Verificaţi adresa de pe care v-a fost transmis mesajul. De multe ori aceasta provine de la un domeniu care nu are legătură cu acea companie.

                  – Evitaţi operatorii economici care nu afişează date de contact complete (adresă, telefon, cod unic de identificare fiscală etc.) şi care se rezumă la o simplă adresă de e-mail.

                  – Aveţi grijă dacă accesaţi o pagină web care conţine greşeli gramaticale.

                  – Dacă cumpărați bunuri de la persoane fizice, trebuie cerute documentele de provenienţă ale acestora (factura sau bonul fiscal cu care a fost cumpărat iniţial produsul de la magazin) şi certificatul de garanţie emis de producător.

                  – Nu plătiţi în avans bunurile comandate prin internet de la persoane necunoscute.  Folosiţi un serviciu de curierat cu plata ramburs ce permite deschiderea coletului la primire. Plătiţi pentru marfă după ce v-aţi asigurat că aţi primit ce aţi comandat.

                  – În cazul în care efectuaţi totuşi plata online pentru diferite produse, fiţi atenţi când oferiţi detaliile cardului de credit sau debit pe internet.  Refuzaţi tranzacţia dacă vi se cere codul PIN. Este normal să vi se ceară codul CVV (format din 3 sau 4 cifre, inscripţionat pe card). Este mai sigur să folosiţi un card de debit dedicat tranzacţiilor on-line pe care să îl încărcaţi numai cu suma necesară achiziţiei. Foarte important este să cunoaşteţi situaţia financiară de pe card, atât înainte de a efectua o tranzacţie, cât şi după. Este posibil ca, uneori, să vă fie încasată mai mult decât suma de pe factură, fără a vă da seama de acest lucru.

                  –  Tipăriţi sau salvaţi comanda dumneavoastră, precum şi clauzele şi condiţiile ce apar pe site la momentul cumpărării, pentru situaţia în care ar exista vreo problemă mai târziu.

                  Sesizați autorităților orice tentativă de înșelăciune!

                  Campania Poliției Române – ”Siguranța Online” – vă provoacă să vă testați priceperea în a vă feri de fraudele online și își propune să reducă numărul de persoane înșelate, prin sfaturi utile și descrierea unor metode frecvente de operare.

                  15 secunde și un click pe: https://sigurantaonline.ro/ Învață să faci cumpărături online fără riscuri!

                  Conducători auto depistați în trafic sub influența alcoolului

                    La data de 10 noiembrie a.c., un echipaj de poliție rutieră a depistat în trafic, pe DN 12A, un bărbat de 33 de ani, din comuna Asău, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Conducătorul auto este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                    La aceeași dată, în jurul orei 20:00, pe DJ 252, în afara localităţii Buhoci, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău au oprit în trafic, un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Horgeşti, în cazul căruia, în urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur in aerul expirat.
                    Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenta alcoolului.