miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1361

Evaluarea activităţii Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în anul 2021

    Azi, 12 ianuarie a.c., în prezența subprefectului Județului Bacău, domnul Narcis Jitaru și a reprezentanților din partea Jandarmeriei Române, s-a desfășurat, în sistem videoconferință, evaluarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute de Gruparea de Jandarmi Mobilă ,,Alexandru cel Bun” Bacău și a Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău în anul 2021. Partenerii instituționali au fost reprezentați de dl. comisar șef Buliga Toader, (Î.) inspector șef al I.P.J. Bacău și dl. colonel Cărășel Ovidiu, inspector șef al I.S.U.J. Bacău.

    Colonel Sandu Ion, comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, a prezentat principalele activități și misiuni desfășurate, rezultatele obținute, greutățile întâmpinate și modul de rezolvare a acestora, precum și  principalele direcții de acțiune pentru anul 2022.

    Asigurarea climatului de ordine și siguranță publică a reprezentat prioritatea unității care, prin structurile sale specializate, a acționat pentru a identifica cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv. Astfel, pe parcursul anului 2021 unitatea a executat peste 7.000 de misiuni integrate în domeniul asigurării și menținerii ordinii publice.

    În conformitate cu locul, rolul și atribuțiile ce revin unității noastre din legea de organizare și funcționare a Jandarmeriei Române, ne-am concentrat efortul acțional pentru armonizarea interesului legitim de creștere a gradului de siguranță și protecție a cetățeanului cu nevoia de asigurare a protecției și siguranței publice prin realizarea unui echilibru între prevenție, dialog și aplicarea legii.

    În realizarea scopului propus, amintim câteva misiuni de referință în anul 2021, astfel:

    – manifestările tradiționale de Anul Nou organizate, în localitățile Oituz (județul Bacău) și Ruginoasa (județul Iași), cunoscute prin modul aparte de desfășurare;

    – asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările cultural-artistice cu ocazia desfășurării Festivalul de muzică ”Young Island”, organizat în municipiul Bacău;

    – la manifestările sportive, respectiv partide de fotbal din cadrul Ligii I ale cluburilor C.S.M. Politehnica Iași și FC Botoșani;

    – asigurarea măsurilor specifice de ordine și siguranță pe timpul desfășurării manifestărilor religioase cu ocazia Hramului ,,Sfintei Cuvioase Parascheva” în municipiul Iași din perioada 08-15 octombrie, a fost caracterizată de o prezență numeroasă a pelerinilor care au dorit să se închine la raclă, fapt ce a necesitat implicarea și conjugarea eforturilor tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne astfel încât să nu fie înregistrate incidente.

    Aplicând lecțiile învățate și bunele practici din misiunile anterioare, toate acestea s-au desfășurat în limitele legalității fără evenimente deosebite.

    Pe timpul executării acestor misiuni, jandarmii din cadrul grupării au constatat peste 350 de fapte cu caracter penal, s-au aplicat peste 3.600 sancțiuni contravenționale.

    Printre prioritățile Grupării de Jandarmi Mobile Bacău în anul 2022 se numără eficientizarea modului de organizare și de executare a misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice, creșterea eficacității misiunilor de menținere a ordinii publice prin prezența activă în spațiul public și prin creșterea mobilității structurilor, eficientizarea misiunilor desfășurate în cooperare/colaborare cu alte instituții și creșterea operativității unității în conformitate cu noile acte normative de linie, în vederea garantării unui climat de siguranță pentru toți cetățenii.

    Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a contribuit în mod substanțial la îndeplinirea obiectivelor și misiunilor specifice ce revin Jandarmeriei Române în plan teritorial, exercitându-și atribuțiile cu profesionalism pentru asigurarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, apărarea proprității publice și private, protecția instituțiilor fundamentale ale statului – factori decisivi în consolidarea și afirmarea  Jandarmeriei Române ca instituție furnizoare de securitate publică, credibilă și stabilă, pusă exclusiv în slujba cetățenilor.

    Cum se mai descurcă turismul băcăuan

    Conform Direcției Județene de Statistică, pe total judeţ Bacău, în luna octombrie 2021 s-a realizat un indice de utilizare netă a locurilor de cazare de 20,0%, mai mare decât cel înregistrat în luna octombrie 2020 (17,1%) şi mai mic decât cel înregistrat din luna septembrie 2021 (22,6%).

    Pe tipuri de unităţi de cazare cel mai mare indice s-a înregistrat în bungalouri (28,0%), în timp ce pe zone turistice cel mai mare indice s-a înregistrat în stațiuni balneare (27,8%). Numărul sosirilor turiştilor în luna octombrie 2021 a fost de 12.665 persoane (95,5% români şi 4,5% străini).

    Comparativ cu luna octombrie2020, numărul sosirilor turiştilor a crescut cu 2.302 persoane (+22,2%), iar faţă de luna septembrie 2021 acesta a înregistrat o scădere cu 2.661 persoane, respectiv –17,4%.

    În primele zece luni ale anului trecut, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a fost în judeţul Bacău de 128.599 persoane, din care 96,4% turişti rezidenţi în România şi 3,6% turişti nerezidenţi.

    Comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2020, numărul acestora a crescut cu 49.083 sosiri pe total (+61,7%), ca urmare a creșterii numărului de sosiri a turiştilor rezidenţi cu 46.762 (+60,5%), în timp ce numărul sosirilor celor nerezidenţi a crescut cu 2.321 (de 2,0 ori).

    Pestă porcină, la Zăpodia, comuna Traian

    Un nou focar de pestă porcină africană la porc domestic a fost înregistrat la o gospodărie din județ. Este vorba de o exploatație nonprofesională din localitatea Zăpodia, comuna Traian. Potrivit autorităților sanitare veterinare, în județ, mai sunt active alte 158 cazuri de pestă porcină africană, însă la porcul mistreț, în diverse fonduri cinegetice, cu precizarea că în aceste areale se va intensifica vânătoarea, până la reducerea efectivelor de sălbăticiuni la limita cotelor optime.

    În schimb, s-a decis ridicarea restricțiilor impuse spre finalul anului trecut în cazul focarului de pestă porcină africană din localitatea Pârjol. Și asta ca urmare a îndeplinirii condițiilor privind legislația sanitară veterinară națională și europeană.

    Totodată, a fost aprobat și programul de măsuri pentru combaterea focarului de pestă porcină africană, la porc domestic din exploatația nonprofesională situată în localitatea Zăpodia, comuna Traian, cu stabilirea zonelor de protecție și supraveghere a acestuia, a restricțiilor impuse în această zonă și derogările de la legislația sanitară veterinară în vigoare”, au transmis reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău.

    Urmează procedura deja știută pentru astfel de cazuri, respectiv recensământul, în termen de șapte zile, a tuturor exploataţiilor, efectuat de către echipele de medici veterinari oficiali. Aceștia vor face un examen clinic al porcilor şi un control al registrului şi al mărcilor de identificare a porcilor.

    Concomitent, primăriile vor face o campanie de conștientizare a cetățenilor vizavi de pericolul pestei porcine, prin instalarea de semne și panouri de avertizare pe căile de acces din zonele de protecţie, inclusiv pe drumurile care delimitează graniţele acestor areale.

    În plus, rămân valabile regulile anunțate de DSVSA, pe care crescătorii de porci trebuie să le respecte pentru a preveni răspândirea bolii, evident, dacă nu vor să fie sancționați. Inclusiv interdicția privind transportul porcilor pe drumurile publice sau private, cu excepția tranzitului de porci pe calea rutieră, fără descărcare sau oprire, și cu documente legale

     

    Fotografia fiicei lui Alecsandri pe crucea mormântului din Borzești

    Membrii Cenaclului literar „George Călinescu” și ai Subfilialei Onești a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” au decis, la finele anului trecut, să așeze pe crucea mormântului din imediata vecinătate a Bisericii din Borzești al Mariei Bogdan, fiica poetului Vasile Alecsandri, o fotografie care să-i aducă identitatea mai aproape de noi.

    Pe 16 decembrie 2021 s-au împlinit 84 de ani de la trecerea la Domnul a Mariei Bogdan-Alecsandri, iar inițiativa oneștenilor a fost luată în anul în care s-a marcat bicentenarul nașterii, în Bacău, a poetului. Informația ne-a fost transmisă de Bogza Geo (Bogza V. Gheorghe) – inginer, scriitor și documentarist amator, preocupat în special de istoria zonei Onești-Borzești și a împrejurimilor acesteia.   

    Mormântul Mariei Bogdan-Alecsandri poate fi văzut în curtea Bisericii din Borzești, ctitorită de Ștefan cel Mare și Sfânt chiar pe locul în care s-ar fi derulat întâplările din celebra legendă a „Stejarului din Borzești”, trăite, în copilărie, de însuși marele domnitor.

    Dimitrie A. Catargi, cu fiicele sale, Elena și Margareta (Mărgărita)

    „Legătura Mariei-Alecsandri cu Borzeștii – a notat Bogza Geo – este dată de faptul că în 1816 vornicul Vasile Alecsandri (tatăl poetului) s-a căsătorit cu Elena Cozoni (Kozoni), fiica pitarului Dumitrache Cozoni (grec romanizat) din Târgu Ocna. Alecsandri Senior se ocupa și cu negoțul de sare, spre Prut. În 1844, Vasile Alecsandri a cumpărat moșiile Borzești și Pătrășcani. Peste ani, la căsătoria unicei fiice, Maria, cu Dimitrie A. Catargi, pe 9 octombrie 1877, tânăra mireasă avea să primească de la părinţi moşia Borzeşti şi un trusou în valoare de 2.000 de galbeni”.

     

    Fotografia Mariei Alecsandri

     

    Maria Bogdan a trăit 80 de ani și a locuit în conacul construit pe moșia de la Borzești, nu departe de ctitoria ștefaniană. „Deși imobilizată la pat, dar lucidă, a administrat cu mână forte moșia Borzești, lasând-o moștenire, prin testament, fiului său Henri-Vasile Bogdan (moșia fiind compusă din 120 ha de teren și un imobil)”. Conacul există și astăzi, dar lăsat în uitare după ce ani la rând a fost școală și, apoi, restaurant.

    Cine a fost Maria Bogdan-Alecsandri 

    Maria Alecsandri – a mai notat Bogza Geo s-a născut ca „fiică din flori” (legitimată abia în 1874) a poetului Vasile Alecsandri (21.07.1821, Bacău – 22.08.1890, Mircești, Iași) și a polonezei Paulina Lucasievici (1840-1921), cu care s-a căsătorit în 1876. Părintele s-a îngrijit de educația fiicei, care a studiat vreo zece ani la Paris. Aceasta a fost, astfel, o tânără instruită și talentată, având și preocupări artistice pentru muzică și pictură.

    Mormântul fiicei poetului

    Maria Alecsandri a fost căsătorită de două ori. În 1877 s-a măritat cu Dimitrie A. Catargi, decedat în 1888, acesta fiind văr primar, după tată, al lui Lascăr Catargiu (om politic conservator, de patru ori prim ministru al României în a doua jumătate a Secolului al XIX-lea). Din această căsătorie s-au născut fiicele Elena și Margareta Catargi.

    Conacul Mariei Bogdan-Alecsandri de la Borzești
    Paulina Alecsandri (1840-1921)

    În 1886, Maria Alecsandri s-a recăsătorit cu ofițerul de cavalerie Gheorghe M. Bogdan (1857-1938). Acesta era fiul lui Manolache Bogdan de la Gâdinți (Roman) și a Marioarei Cantacuzino. Gheorghe Bogdan a fost licențiat în Drept, prefect, președinte al Consiliului Administrativ Superior. Reședința sa rurală era la moșia Dobreni, în județul Neamț. Din această căsătorie s-a născut un fiu, Henri-Vasile Bogdan (1887-1966), care a urmat o carieră diplomatică, fiind consilier de Legație (a nu se confunda cu avocatul oneștean Rene Bogdan (1885-1976), legat de ramura Rosetti, de la Căiuți).

    „Viitorul – a opinat Bogza Geo – ne va spune și dacă există vreo legătură între familia Alecsandri, mormântul Mariei Bogdan Alecsandri și o inscripție cu caractere chirilice vechi de pe exteriorul peretelui vestic de la intrarea în biserica voievodală, tradusă recent ca însemnând numele unui ALECSANDRIU”.

    Criza cipurilor a golit show room-urile dealerilor auto

    Galeriile de prezentare ale comercianților locali de autoturisme sunt aproape goale din cauza restrângerii activității uzinelor auto. Totul a plecat de la lipsa acută a componentelor electronice. Timpul de așteptare pentru a primi mașina nouă, comandată și plătită integral, a ajuns chiar și la un an. Dealerii scot la drive test mașinile second hand, luate prin buy back de la clienți.

    Aproape că nu-ți vine să crezi, dar criza mondială a cipurilor și-a lăsat amprenta și în vânzările de maşini noi de la noi. Practic, în orice reprezentanță auto locală ajungi, observi lesne că din show room-uri lipsesc mașinile expuse spre vânzare. Problemele acestea s-au văzut încă din vara anului trecut, când producţia de mașini noi a scăzut semnificativ, din cauza lipsei de semiconductori, fapt ce a dus la scăderea vânzărilor. Astfel, deja loviți de criza sanitară, constructorii auto s-au văzut îngenuncheați, din nou, de criza de materii prime, în speță a semiconductorilor, la pachet cu scumpirea energiei electrice și a gazelor naturale. În aceste condiții, imediat au început să apară întârzieri în livrarea modelelor noi de mașini. Astfel că timpul de așteptare a ajuns chiar și la un an. „Nu avem ce le arăta clienților. E criză peste tot. Cine vrea să cumpere, de oriunde, trebuie să aștepte cel puțin șase luni. În cel mai fericit caz! Asta la variantele auto clasice. Dacă vorbim despre mașinile full electric, doar pe site-uri pot fi consultate”, aflu de la reprezentatul unui show room auto local.

    Drive test, cu mașini second hand

    Observ că drive test se face doar cu mașinile din programul de buy back. Practic, acestea sunt autoturismele vechi aduse de clienții care, în anii trecuți, și-au cumpărat altele noi, dealerul auto scăzându-le din preț contravaloarea mașinii folosite. Chiar și așa, nu am văzut niciun exemplar second hand expus care să aibă un preț de vânzare sub 14.000 de euro, indiferent că vorbim de hatchback, sedan sau coupe. SUV-urile „sar” lejer de dublu. Evident, toate sunt mașini second hand, atent verificate și servisate doar la reprezentanțele auto, cu istoric real, la vedere, înregistrat în acte. Spre deosebire de piața second hand, nefiscalizată, unde, 2021 a fost cel mai bun an din istorie pentru reînmatriculări, cu un total cu 20% mai mare faţă de 2020. În acest caz, majoritatea covârșitoare a mașinilor sunt „cosmetizate” prin metodele deja știute, de la polish-ul caroseriei și spălatul motorului, până la kilometrajul modificat în minus etc. Curios este că mulți dintre cei care doreau să-și schimbe mașina nu au acceptat termenele mari de livrare, fixate de dealerii auto, alegând să cumpere de pe piața de mașini rulate.

    Programul „Rabla”, mai devreme cu două luni

    Agenții de vânzări s-au resemnat cu această realitate, continuând să spere la noul program Rabla, pregătit de Guvern, de data asta, în februarie, în prima săptămână, în prima zi de Vineri Verde, față de aprilie – mai, în anii trecuți, ca prim pas în respectarea condițiilor din PNRR, impuse de Bruxelles. „Practic, noi stăm pe bonusurile pe care ar fi trebuit să le încasăm în toamna trecută, pentru că depășisem targetul stabilit inițial. Dar, se observă că lumea este tot mai interesată să achiziționeze mașini prin «Rabla», chiar dacă, încă de anul trecut, s-a simțit o creștere a prețurilor, ca efect imediat al creșterii cererii. Va fi iar o «explozie» a vânzărilor. Nu știu la cât se va duce timpul de așteptare, dacă va continua criza semiconductoarelor”, spun dealerii auto locali. Aceștia se așteaptă ca piața mașinilor noi să crească, pe măsură ce se va rezolva criza semiconductorilor. Speranțe mari se pun pe mașinile electrice, grație primelor consistente din Programul Rabla Plus (de peste 9.000 de euro), dar și a primului model electric autohton – Dacia Spring – livrat încă din octombrie 2021. Din urmă, suflă în ceafă mai mulți producători auto de volum – Ford, Opel, Peugeot – care au anunțat că, în următorii zece ani, vor vinde, în Europa, doar mașini full-electrice. Cert este că, în general, cea mai populară marcă auto a rămas Dacia, cu 27% dintre opțiunile românilor, urmată de … Hyundai și de Toyota (în trecut, abia ajungeau pe la mijlocul clasamentului Top 10), fiecare, cu aproape 8% din piață. Ford și Volkswagen completează clasamentul, Renault ocupând abia locul 7, iar Suzuki locul 8.

    Bonus, de la stat și primării, pentru cei care renunţă la maşina veche

    Interesant e că, în acest an, este posibil ca proprietarii de mașini mai vechi de zece ani să primească bani de la stat, ajutat autorităţile locale. Practic, statul pune jumătate, iar primăria vine cu cealaltă jumătate din bonusul acordat celor care renunță la vechiturile din garaj. În acest sens, Ministerul Mediului pregătește un proiect de act normativ, invitând, totodată, Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Oraşelor, Asociaţia Comunelor şi Asociaţia Consiliilor Judeţene pentru a găsi modalităţi de colaborare între UAT-uri şi Administrația Fondului pentru Mediu. Ideea este ca un posesor de maşină mai veche de 10 ani să primească până la 6.000 de lei pentru mașina casată, jumătate de la Fondul de Mediu şi jumătate de la autoritatea locală, în baza actelor obținute de la REMAT. Și asta fără a mai fi obligat să achiziționeze o mașină nouă.

     

    Un pas înainte pentru construirea autostrăzii Bacău-Braşov

      Proiectul mult discutat și mediatizat al sectorului autostradă A13, care ar trebui să lege Moldova de Transilvania începe să prindă contur. CNAIR a solicitat companiei care se ocupa de proiectarea autostrăzii– Asocierea Search Corporation SRL – Primacons Group SRL – eliberarea certificatului de urbanism de la Consiliul Judeţean Braşov pentru şoseaua de viteză A13.

      Documentaţia necesară pentru începerea construcţiei autostrăzii A 13, dintre Bacău și Brașov, a fost înregistrată pe 28 decembrie 2021 la Consiliul Judeţean Braşov, urmând ca pentru eliberarea certificatului de urbanism, administraţia judeţeană de la Braşov să primească avizele din partea autorităţilor publice locale al căror teritoriu administrativ este străbătut de viitoarea şosea de viteză A13 de pe teritoriul județului Brașov.

      Reprezentanţii CNAIR au proiectat mai multe variante de traseu, după discuţii cu primarii şi specialiştii în urbanism din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora va trece autostrada.

      Autostrada Bacău – Braşov va avea 162 de kilometri, iar traseul va începe la nord de municipiul Codlea, acolo unde este prevăzută realizarea unui nod rutier care să lege A 13 de viitoarele tronsoane Braşov – Făgăraş şi Ploieşti – Braşov din şoseaua de viteză. Costul construcţiei este estimat la 2,4 miliarde de euro, însă valoarea exactă urmează să fie stabilită prin studiul de fezabilitate.
      Florin Ștefănescu

       

      Doza booster nu prelungește certificatul verde

        La nivelul județului Bacău, până acum, au fost administrate aproape 330.000 de doze de vaccin împotriva Covid-19.

        În ceea ce privește doza booster, aceasta este recomandată să se administreze la 6 luni de la efectuarea ultimei doze de vaccin. În toate cazurile, doza booster se face cu un ser ARNm, adică Pfizer sau Moderna.

        De precizat că, în cazul în care în primă fază s-a administrat doza unică de Johnson & Johnson, busterul se poate face și cu serul Johnson.

        Ce este cel mai important de știut este faptul că, doza booster nu prelungește acel Certificat Verde obținut în urma vaccinări din prima fază.

        După cum au observat cei vaccinați, Certificatul Verde are o dată de expirare, aceasta fiind în majoritatea cazurilor 30.06.2022. Ce este cel mai interesant este faptul că nimeni nu știe ce se va întâmpla după această dată.

        Nu există oameni sănătoși?

        Înainte de operație, medicul stomatolog îmi vorbește despre importanța purtării măștii și îmi spune: „Este ca SIDA. Dacă ești HIV pozitiv și faci sex neprotejat, pui viața celuilalt în pericol, poți deveni responsabil pentru moartea celuilalt. Pentru Covid, putem fi responsabili de moartea celuilalt dacă nu purtăm mască”, (o relație socială neprotejată). Deunăzi, domnul Arafat spunea că un nevaccinat, într-o comunitate de vaccinați, e un pericol pentru respectiva comunitate vaccinată.(!!??) Narațiunile absurde devin cotidiene, iar un cotidian absurd pune rațiunea și pe cel care o manifestă, în afara legii. Știm că ,,medicina de televiziune” a decretat că imunitatea naturală e mai slabă ca cea dată de vaccin și dispare în câteva luni. Nu a precizat data de la care începe să se piardă și împrejurarea determinantă.  Noțiunea de om sănătos a dispărut. Fie ești vaccinat, ceea ce nu înseamnă că ești sănătos, ci vulnerabil și dependent de boostere, fie ești asimptomatic, adică bolnav în semilegalitate, nu ești arestat, dar trebuie să fii izolat. Dacă ești bolnav cu simptome detectabile, calificarea e simplă; fie nu ești vaccinat ( și o meriți, în viziunea multora, chiar si a unor medici) fie ai nevoie de încă o doză (nu trebuia să o amâni !). Dacă ești vaccinat la zi și ești totuși infectat, ai ghinion! În mentalul colectiv  se induce subliminal ideea că oamenii sănătoși au dispărut. Iar cei care se pretind sănătoși și cu imunitate, de fapt sunt asimptomatici, contravenienți nedescoperiți, sau potențiali antivaxeri în stare latentă. Sigur, nu s-a formulat în mod expres o opinie medicală oficială în acest sens, dar va fi formulată în câteva luni. Atunci nu se va mai pune întrebarea la ce au folosit măștile și distanțarea, unde a dispărut imunitatea promisă de vaccin, etc. ar fi o discuție depășită de realitate.  O realitate axiomatică (ce nu mai trebuie demonstrată), în care toată lumea e infectată potențial ca stare naturală, și vaccinată în diverse faze, cu două , trei ori patru boostere, etc. Nevaccinații, tolerați cumva, vor fi cei cu două doze, a căror imunitate a expirat, așa cum deja sunt considerați cetățenii din Israel, Italia ori Franța și partial în SUA. Sistemul urmează a se impune în întreaga Uniune Europeană. Platourile televiziunilor oficiale vor reflecta noua direcție. Se vor mima ,,lupte aprige” între medicii de platou, privind nr. de injecții și distanța dintre boostere, noile tipuri de măști adaptate noilor familii de viruși etc. Zarva indusă e menită a crea iluzia democrației, a libertății de exprimare, acoperind adevăratele teme. Vi se pare o poveste SF? E noua realitate. Bine ați venit, distopia continuă. Planurile sunt de multă vreme pregătite și chiar publicate de instituții oficiale. Camera Superioară a Parlamentului Franței, Senatul, a publicat pe situl său oficial http://www.senat.fr/rap/r20-673/r20-6738.html#fn37  anul trecut ( pe 3 iunie 2021) un material intitulat; ,,Crizele de sănătate și instrumentele digitale: răspunsul eficient pentru a ne recâștiga libertățile”. Propunerile de acolo se materializează în acest moment. Iată cum vede Hexagon-ul viitorul nostru. Cităm; ,,După cum putem vedea: perspectivele deschise de utilizarea tehnologiilor digitale sunt imense, iar criza Covid-19 a dat doar o pregustare a numeroaselor cazuri de utilizare posibile , pe termen scurt, mediu sau lung. Deși pandemia de Covid-19 nu s-a încheiat și este probabil că nu va fi ultima, nici cea mai puternică, ar fi iresponsabil să nu profităm de astfel de posibilități…. Poate că mâine, datorită tehnologiei digitale, vom putea să ne recâștigăm libertățile <fizice> mai repede…, (Iată care e costul care trebuie plătit pentru ,,recâștigarea libertăților” în viziunea noilor arhitecți, s.n.) ……Există multe instrumente posibile, dar, cel puțin pe termen scurt și mediu, cele mai evidente cazuri de utilizare privesc controlul respectării regulilor care vizează limitarea transmiterii virusului (permis de sănătate, izolare, carantine etc.), care presupun incrucisarea a trei tipuri de date: date de identificare , date medicale , si date de localizare (de la cele mai intruzive, cu urmărire  GPS, la cele mai ușoare și ocazionale, cu acces condiționat în anumite locuri, …. cu urmărirea contactelor )…..

         – controlul mișcării: brațara electronică pentru verificarea respectării carantinei, dezactivarea permisului de transport în comun, detectarea automată a numărului de înmatriculare de către radare, porți de control în magazine, camere termice în restaurante etc. ;

        – controlul stării de sănatate, prin obiecte conectate, a caror utilizare ar fi de data aceasta obligatorie și ale căror date ar fi folosite în scopuri de control;

        – controlul asociaților, de exemplu mersul la un membru vulnerabil al familiei sale în timp ce unul este contagios;

        – controlul tranzacțiilor, făcând posibilă, de exemplu, aplicarea unei amenzi automate , depistarea unei achiziții de natură medicală (care poate sugera fie o contaminare, fie un act de contrabandă în perioadele de deficit), sau chiar desfășurarea ilegală a unei activități profesionale (de afaceri etc.) în ciuda restricțiilor…   Aplicat la izolare, raționamentul ar fi următorul: fiecare ieșire din casa mea prezintă un risc, nu doar pentru mine, ci și pentru sistemul de sănătate în ansamblu. Dacă, în ciuda tuturor, prefer să am libertatea de a veni și de a pleca, și că de fapt îmi părăsesc casa, este legitim să-mi asum în schimb o fracțiune din costul suplimentar plătit de societate din cauza epidemiei , de exemplu, sub forma unei mici creșteri a contribuțiilor mele sociale dacă numărul sau durata ieșirilor mele depășește un anumit prag….”

        Acesta nu e un simplu articol dintr-un ziar, e prefigurarea unei realități care a început să fie implementată, prima oară în China (citată în documentul Senatului francez, ca exemplu de urmat) și după cum se vede și în Europa. Franța a preluat șefia rotativă a Consiliului Uniunii Europene și evident va dori să implementeze la nivelul UE  sistemul de control asiatic al populației. Președintele francez a declarat la începutul acestui an (pentru ziarul Le Parisien ) că, prin constrângeri succesive, vrea să-i „enerveze” pe cei cinci milioane de francezi care sunt în continuare nevaccinați împotriva COVID. El  a mai spus că; ,,….autoritățile au obligația de a impune restricții pentru persoanele nevaccinate, pentru a-i proteja pe cei peste 90% dintre francezi care sunt vaccinați.”  Într-o logică simplă se naște întrebarea; – de ce s-au  mai vaccinat atunci cei 90% dintre francezi dacă nu pentru protecția/imunitatea dată prin vaccinare ? Noțiunea de imunitate de turmă ce presupune în aceste condiții? Afirmația domnului Arafat, citat la începutul acestui material, demonstrează că și domnia sa ,,se adapă” de la aceeași ,,sursă de înțelepciune științifică” de unde se ,,împrospătează” și Emmanuel Macron. A fi și a te declara sănătos începe să devină în narațiunile oficiale, echivalentul unei infracțiuni. (fals în declarații)  Chiar dacă, statistica oficială, lasă în ofsaid raționamentele dictatului medical.  De pildă, Franța raportează peste 200.000 de cazuri de COVID pe zi în medie. Israelul, cu o populație de nouă milioane de locuitori, înregistra vineri 7 ianuarie,18.831 de cazuri noi,  nivel nemaivăzut de peste un an, spune oficiosul https://www.timesofisrael.com/number-of-seriously-ill-covid-patients-tops-200-in-major-surge/ Asta în ciuda vaccinării populației cu doza nr.4. Prim-ministrul, Naftali Bennett,a declarat duminică, 9 ianuarie, că  se așteaptă ca  până la 4 milioane de israelieni să fie infectați cu COVID pe tot parcursul valului actual.  România nevacinată, cu o populație dublă față de cea a Israelului, înregistrase duminică 9 ianuarie cca. 4.700 de noi cazuri de Covid-19.  În ciuda datelor, discursurile oficiale, indiferent de meridian, sunt străbătute un fir narativ comun. Începe a se insinua o cauză a tuturor relelor, nevaccinații. În curând se va da semnalul pentru ,,vânătoare”. Numai că și la o vânătoare, vânatul poate ieși la contraatac. În momentul redactării acestui articol, s-au format deja colectivități locale de rezistență în mai toate regiunile Franței.  Majoritatea reunesc oameni din medii foarte diferite (unele dintre ele sunt dedicate anumitor categorii profesionale. Au fost create și „rețele” de solidaritate și ajutor reciproc; rețeaua Solaris( care există acum peste tot în Franța) ,colectivul Réinfocovid (creat de medici), asociația „  Rester Libre  ” , „ Grupuri de rezistență  ”,  rețeaua ANIMAP ( reunește peste 7.300 de profesioniști și comercianți care refuză „vaccinul apartheid”) sau rețeaua Monnaie-libre  „  care are și un site de publicitate  unde se poate face schimb de numerar, bunuri și servicii. Chiar dacă inițial, iluzia întreținută a unei catastrofe sanitare a paralizat orice inițiativă, Senatul „francez”, sfidându-și cetățenii, și-a expus fără ambiguitate modul cum vor fi tratați în curând francezii și nu numai. Președintele Franței a confirmat începerea războiului asimetric împotriva propriului popor care iată a ieșit din anestezie. Și nu e vorba numai de francezi, se mișcă și germanii și italienii și britanicii și olandezii, etc.  Aceasta  ultima luptă  e cea care privește, poate, viitorul umanității.

         

         

        Jr. Adrian M. Ionescu

         

         

         

         

         

         

         

         

        „După un 2021 de referință, îmi doresc ca 2022 să fie un an pliat pe construcție”

        Directorul SCM Bacău, Ion Șarban, la ora bilanțului și a planurilor de viitor

        În 2022, mai bine decât în 2021 și decât în 2020. În 2022, la fel ca în 2021 și ca în 2020. O greșeală? Nicidecum. Mai degrabă un paradox. Și cum se explică acest paradox ? Simplu. Printr-un… interviu. Un interviu care respectă tradiția de dată recentă. Una începută în 2020, continuată în 2021 și, iată, și în 2022. Un interviu la început de an în care directorul Sport Club Municipal Bacău, Ion Șarban face bilanțul a ceea ce a fost. Și în care expune planurile de viitor ce fixează, invariabil, ridicarea șachetei. Așa a fost și în 2020, și în 2021, și în 2022, tocmai pentru că 2022 se dorește mai bun decât 2021, care, la rândul său, a fost peste 2020.

        -Domnule director, cum ați caracteriza 2021?

        -Drept un an de referință. Așa îl simt și așa aș vrea să fie reținut peste timp. Ca un an în care s-au bus bazele unor proiecte viabile. Ar fi greșit să vorbim de un an zero, atât timp cât SCM Bacău are o istorie de peste șapte decenii, dar am convingerea că peste opt, nouă sau zece ani, vom putea lua 2021 ca pe un reper serios.

        -În ce privință?

        -Aș începe cu Contractele de Activitate Sportivă, deci cu partea financiară. E greu, dacă nu chiar imposibil, să construești rezultate sportive fără o situație economică adecvată obiectivelor tale. În 2021, CAS-urile au intrat într-o nouă zonă și aici mă refer la faptul că am ajuns la astfel de 37 de contracte: 21 pentru antrenori și 16 pentru sportivi. Reamintesc că în 2019, CAS-urile nu existau la SCM Bacău. Totodată, în 2021, toate secțiile clubului au avut un buget considerabil mai mare față de 2020.

        -Numai puțin. Haideți să explicăm care este importanța unui astfel de Contract de Activitate Sportivă în economia unui club precum SCM.

        -Sigur. Gândiți-vă că un junior are indeminizația sportivă fixată la maximum 500 de lei. Și că nu o poate lua din două locuri. Printr-un CAS, un junior de top la SCM Bacău ia cam de patru ori această sumă, iar impozitul îl plătește clubul. În paralel, poate lua și indemnizația de la lotul național. Ajunși aici, vreau să subliniez că în 2021, premierile sportivilor și antrenorilor s-au efectuat în mare parte cu ajutorul Primăriei și a Consiliului Local- aici înregistrându-se și o premiere record pentru rezultatul obținut de Bianca Ghelber la Jocurile Olimpice- iar o parte dintre restanțe vor fi compensate în acest an ținând cont de faptul că și Ministerul mai are de finalizat premieri pentru anul trecut.

        -Pentru a folosi sintagma dumneavosatră, 2021 a fost un an de referință și în privința rezultatelor sportive. Ați trecut de 300 de medalii.

        -Mai precis, am cucerit 303 medalii, lucru care nu se mai întâmplase de foarte mult timp, cred că de pe vremea domnului președinte Dorin Arădăvoaicei. Cel mai îmbucurător nu este însă numărul de medalii. Bineînțeles, și cantitatea are un rol, dar în cazul de față calitatea merită scoasă în evidență. Anul trecut am avut nu mai puțin de 14 medalii internaționale.

        – Le trecem în revistă?

        -Sigur că le trecem. Cinci au fost la lupte: două la Europene prin Denis Mihai și Georgiana Antuca și trei la Balcaniadă prin Ali Gean, Ignătescu și Iurașcu. Am avut trei la haltere, toate prin Andrei Ciobanu, la Campionatul European și tot trei la sărituri în apă prin Eduard Dima la Balcaniadă. Evident, secția regină a fost atletismul, grație Biancăi Ghelber, cu aur la Cupa Europei și argint la Balcaniadă și a Ștefaniei Zediu, medaliată la Balcaniada de Juniori.

        -Vorbim de medalii internaționale, dar piscul lui 2021 a fost fixat printr-un loc șase, cel al Biancăi Ghelber, autoarea unui record personal la aruncarea ciocanului în cadrul Jocurilor Olimpice.

        -Nu a fost doar piscul lui 2021 pentru SCM Bacău, ci și pentru atletismul romînesc, devreme ce Bianca a fost desemnată cea mai bună atletă a anului în România, iar antrenoarea sa, Mihaela Melinte, antrenoarea numărul 1 al lui 2021.

        -Am vorbit de plusurile lui 2021. Minusuri?

        -Întotdeauna e loc de mai bine. În cazul de față, e loc de mai bine, printre altele, la secția de box, care a înregistrat un recul internațional anul trecut. Vorbim de secția cu cele mai mari așteptări- în 2021 au fost și Europene și Mondiale- și, totodată, de secția aflată pe primele două locuri ca buget. Este clar că e nevoie de o schimbare de strategie. Iar aici m-aș întoarce la origini. Concret, nu vreau să mai importăm campioni pe care ulterior să nu-i mai regăsim în club, ci îmi doresc să ni-i creștem noi. Merită și Bacăul să aibă campionii săi la box, campioni băcăuani sută la sută. Dacă s-a putut și se poate la atletism, la haltere, la sărituri în apă, ca să nu mai vorbesc de lupte, de ce nu s-ar putea și la box?

        -Cum ați vrea să fie 2022?

        -Drept unul al construcției. Iar cel mai grandios obiectiv este acel campus sportiv care, dacă va fi pus pe picioare, va deservi nu doar SCM Bacău sau cluburile sportive din Bacău, ci și loturile naționale și, mai presus de toate, ar fi funcțional pentru orașul Bacău. Aici s-ar putea organiza și desfășura și evenimente din alte sfere, nu doar din sport. Ei bine, dacă în 2021 am făcut primii pași, în 2022 sper să avansăm. Noi am identificat locația: o unitate de învățământ care este nefuncțională și în stare de degradare. Avem undă verde din partea Primăriei, unitatea respectivă fiind administrarea municipalității. Urnează ca Primăria, Ministerul Educației și Ministerul Sportului să urmeze procedurile necesare astfel încât această investiție să intre într-o nouă etapă dezvoltare.

        -Alte obiective?

        -Contractele de Activitate Sportivă vor continua să fie o miză importantă. Mi-aș dori să putem crește suma pentru vârfuri, dar și să putem asigura o ritmicitate a plăților. Totodată, sper ca relația cu sponsorii de bază, și aici aș aminti Compania Dedeman, Simba Invest și Agricola să fie în continuare una optimă. Nu pot uita că sprijinul oferit de Dedeman și de Simba Invest s-a dovedit esențial în 2021 în privința organizării turneului internațional de tenis găzduit de baza SCM Bacău.

        -În planul rezultatelor sportive cum se prefigurează acest an?

        -Oho, avem multe obiective și în 2022, iar cele pe plan internațional sunt vârf de lance! Vorbim despre atletism, prin Bianca Ghelber, Ramona Verman, Ștefania Zediu și Adnana Vrânceanu, lupte prin Denis Mihai, Vasile Cojoc, Igor Botez și Georgiana Antuca, haltere prin Andrei Ciobanu, box prin Daniel Hermeziu, Dumitru Vicol și Saly Palapuic, sărituri în apă, prin Eduard Dima și, ca un new-entry de succes, înot prin Ștefan Cozma și Carol Cojocaru. Am încredere că dacă va fi sănătate, vom putea continua cu ridicarea ștachetei, astfel încât la finalul lui 2022, să-l privim ca pe un an mai bun decât 2021.

         

        Pedepse dure în cazul agresiunilor asupra pădurarilor

          Ultrajul și agresiunile asupra personalului silvic vor fi sancționate la fel ca în cazul polițiștilor și al jandarmilor, cu un spor suplimentar de pedeapsă. „Sindicatele din silvicultură – spune liderul Federației sindicale Silva, inginerul băcăuan Silviu Geană – salută sprijinul oferit de domnul Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru promovarea și legiferarea acestui proiect”.

          Ministrul crede că de acum încolo orice persoană care are intenția de a ataca un pădurar ar trebui să se gândească de două ori: pedepsele s-au majorat și se pot face ani grei de închisoare pentru astfel de fapte. „Legea inițiată de mine în calitate de senator – a mai spus Tánczos Barna – prevede creșterea sancțiunilor pentru ultraj împotriva personalului silvic. Conform noilor prevederi, de acum încolo orice atac sau abuz asupra personalului silvic va fi considerat ultraj, adică se asimilează cu infracțiunile săvârșite asupra polițiștilor și jandarmilor”.

          În Camera Deputaților, noua lege a fost votată de 290 de membri ai acestei instituții. „Victorie: 290 la 1 – a comentat ministrul. Acesta a fost scorul când s-a votat propunerea mea de a se asigura o protecție sporită personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor.

          290 de colegi au votat pentru, unul singur s-a abținut. Mesajul este clar: cu toții susținem protejarea pădurarilor. Lucrăm în continuare pentru a asigura protecția pădurilor și a persoanelor care protejează pădurile”.

          Cele peste 20 de cazuri de agresare a personalului silvic din Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, în 11 județe, inclusiv în Bacău, au determinat Federația Sindicatelor Silva să tragă semnale de alarmă de genul „Așa nu se mai poate!”. Cazurile de violență fizică au necesitat îngrijiri medicale, dar au fost și cazuri de amenințări cu moartea, de incendierea mașinilor personale și de hărțuirea membrilor familiilor pădurarilor, inclusiv a copiilor acestora.

           

          În cât timp închidem țara?

          A început să se afișeze întreținerea pe decembrie. Unora, cu două camere, le-a venit aproape 10 milioane. La o garsonieră, șase milioane și ceva. Vor trebui să mai plătească și curentul, și celelalte facturi: telefon, Internet, TV și, în foarte multe cazuri, rate.

          Instituții publice amenință că se închid pentru că nu mai pot plăti gazul. Teatre cu facturi de gaz de 250 de milioane pe lună, școli care nu mai au de unde plăti încălzirea. Firme private deja au oprit activitatea pentru că prețul gazului și al electricității este prea mare. Și nu e destul, o eventuală repornire le-ar costa peste sută de milioane de dolari, că nu poți porni cuvele de aluminiu cu surcele. Pe de altă parte, cu singurul combinat chimic din țară închis, ciuciu îngrășăminte pentru agricultură; deja prețul unui sac a crescut de trei ori pe piață. Alte firme, mai mici, se pregătesc și ele să se închidă. Sau să facă pâinea 10 lei ca să-și scoată cheltuielile.

          Nici nu mai vorbim despre efectele pandemiei, alea deja sunt pistol cu apă pe lângă ce aduce gazul și curentul. Dar nimănui nu-i pasă. Toți au în cap doar scheme și parandărături. Cum să-și tragă repede comisioane, cât mai sunt la butoane. După ei, potopul, nu-i mai interesează!

          În timpul ăsta, economia se închide. Cu tot lanțul slăbiciunilor de rigoare pentru că fiecare firmă are și cumpărători și furnizori. O firmă care își oprește activitatea înseamnă că, undeva, pe lanțul de distribuție, or să dispară niște produse. Produse mai puține înseamnă, evident, prețuri mai mari. În același timp, firma are și furnizori, ceea ce înseamnă că producătorii de materie primă vor rămâne cu marfa nevândută. Adică, încasări mai mici, profit mai subțire sau deloc, caz în care vorbim de șomaj.

          Soluția evidentă la toate aceste probleme ar fi abandonarea măsurilor care au dus la „liberalizarea” pieței precum și repornirea capacităților de producție a energiei închise că așa au vrut Greta și ceilalți idioți de la Bruxelles. Dar nimeni nu va avea curajul să facă așa ceva. Pentru că cine va încerca să o facă, se va trezi în lanțuri la „beciul domnesc”.

          Pentru că atacarea profiturilor nesimțite ale companiilor din energie e o blasfemie care se pedepsește grav la noi în colonie.

          Nicio speranță

          Mă tot gândesc la cum ar fi putut arăta Bacău, dacă timp de trei decenii, politicienii s-ar fi ocupat responsabil de dezvoltarea sa. Bacăul băltește, de atâția ani, față de vestul României unde, vede toată lumea, marile orașe, și nu numai, au luat avans cât China. Din păcate, pandemia a accentuat ecartul dintre cele două zări. Normal că aș fi vrut să arate mai bine orașul în care viețuiesc de atâtea decenii. Dar cu cine să faci lucrurile astea bune?

          Chiar așa! Cu cine, dacă, un nefericit de primar care, de necrezut, a stat vreo trei mandate, fără ca să se vadă măcar ceva verde ieșind de sub picioare? Altul a fost pasager pe la primărie, lăsând în urmă povești hilare cu mochete în loc de iarbă. La fel și cu cel din prezent, ajuns edil bazându-se pe idei fanteziste cu parcări plutitoare și cu ciorbe reîncălzite (gen reabilitarea stadionului municipal) care au râncezit, la scurt timp după preluarea mandatului.

          Din păcate, perspectivele sunt destul de limitate, sumbre, aș zice, judecând după caracterul conflictual al primarului (dincolo de ideile crețe – nu se știe de cine-s concepute – care-i zburdă prin cap) care a iritat la maximum opinia publică și, mai ciudat, chiar și pe aliații împreună cu care a ajuns în fotoliul de prim gospodar.

          E greu să te gândești că Bacăul va ajunge din urmă Clujul, de exemplu, sau Oradea ori Iașiul. Nici măcar Ciugud, o comună mai bogată grație investițiilor de zeci, sute de milioane de euro, sau Miroslava, unde investitorii stau la coadă, la propriu, ca să ocupe un loc în Parcul Industrial de acolo, pregătindu-se chiar să devină independentă de banii de la stat. La noi, HIT Park-ul (Hemeiuș Information Technology) e doar o rușinoasă pată pe obraz, la fel și mai modernul CaEx, folosit mai mult pentru vaccinare și, mai nou, pentru petreceri cu scandaluri criminale, decât pentru găzduirea investitorilor cu bani.

          Constatam, cu amărăciune, că asfaltul din parcul mare datează de pe vremea lui Seche. Cel mai probabil, asfaltul de la intersecția cu Aeroportului va rămâne toată amintirea din adminstrația actuală. Și când te gândești că Seche, cu ani în urmă, aducea în premieră ideea proiectului zonei metropolitane. Nicio speranță să vedem prea curând Bacăul transformat într-un smart city, cu un trafic auto decent, lipsit de blocajele de la ora 16, și mai ales de șoferii obraznici care uită de maniere, dar mai grav, de orice regulă de circulație.

          Curtea de Apel Bacău a anulat concursul pentru postul de director al Spitalului Județean

            Curtea de Apel Bacău a anulat concursul pentru postul de director al Spitalului Județean, în urma plângerii formulate de unul dintre participanții la concurs, medicul Sebastian Hriban.

            ”Anulează concursul pentru ocuparea funcţiei de manager-persoană fizică desfăşurat în perioada 30.12.2020-22.02.2021. Anulează rezultatul soluţionării contestaţiei şi procesul verbal din data de 19.02.2021. Respinge, ca nefondate, celelalte capete de cerere”, a decis, marți, Curtea de Apel Bacău.

            Hotărârea este definitivă, astfel că spitalul va trebui să organizeze un nou concurs pentru ocuparea funcției de manager.

            În iulie 2021, Tribunalul Bacău i-a respins cererea de anulare a concursului, ca neîntemeiată, însă Sebastian Hriban a contestat decizia la Curtea de Apel Bacău, care pe 11 ianuarie 2022 i-a dat dreptate.

            Până si pompierii ne caută la mască. Autoritățile spun că măștile care erau bune până acum câteva zile nu mai sunt bune

              În cursul zilei de astăzi, 11 ianuarie a.c., poliţiştii băcăuani, împreună cu jandarmi, pompieri și polițiști locali au desfășurat activități de informare a cetățenilor cu privire la noile măsuri legislative impuse în vederea prevenirii și limitării răspândirii COVID – 19.  

              Astfel, structurile teritoriale ale M.A.I au organizat și desfășurat acțiuni pe raza întregului județ, atât în mediul urban, cât și rural.

              Activitățile au vizat, în special, zonele aglomerate și mijloacele de transport  în comun.

              Reamintim faptul că, zilnic, activităţile în contextul pamndemiei au loc în sistem integrat și vizează, în special, zonele aglomerate, agenții economici, mijloacele de transport în comun, verificarea persoanelor aflate în izolare/carantină la domiciliu, dar și purtarea măștii de protecție.

              Facem precizarea că, portul măștii de protecție, de tip medical, cu 3 pliuri sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, este obligatoriu în toate spațiile publice închise și deschise.

              Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiile impuse în această perioadă!

              Primarul comunei Balcani a anunțat că are COVID. El este vaccinat

              Luca Vasile, primarul comunei băcăuane Balcani, a anunțat că a fost depistat pozitiv la un test COVID și va rămâne înizolare șapte zile acasă.

              „Pentru a evita unele discuții «prietenești», deja apărute în spațiul public, doresc sa știți adevărul de la mine și nu de la cârcotași. Luni 10 Ianuarie, aflându-mă în București cu probleme personale, la plecare am intrat la clinica Ponderas unde am făcut testul covid și din păcate a ieșit pozitiv”, a scris primarul pe Facebook.
              „Menționez că am fost testat si înainte de sărbători, nu am simptome de gripa și răceala, am vaccinul făcut și mă simt foarte bine. Am anunțat medicul de familie și conform legii trebuie sa stau izolat 7 zile,inclusiv familia cu toate ca au facut testul si a ieșit negativ”, a mai spus acesta.
              Edilul și-a dat întâlnire cu cetățenii, luni, 17 ianuarie, la Primărie, pentru că – spune el – este un an greu, cu multe proiecte pentru comuna Balcani.

               

              Adrian Gavriliu rămâne director al CSM Bacău

              Adrian Gavriliu va continua să ocupe funcția de director al Clubului Sportiv Municipal Bacău, în ciuda dispoziției de primar prin care fusese înlăturat de la conducere, la finalul anului trecut.

              În urma unei sesizări depuse de Gavriliu la jumătatea lunii decembrie 2021 în care se atrăgea atenția asupra unor abuzuri, Prefectura Bacău a decis să conteste în instanță HCL-ul prin care a fost schimbat Regulamentul de Organizare și Funcționare, organigrama și statutul de funcționare al CSM.

              Pe scurt, HCL-ul căruia i-a urmat dispoziția de primar de înlăturare din funcție al lui Gavriliu.

              Pe durata procesului, toate actele administrative respective se suspendă, iar Adrian Gavriliu își continuă mandatul de director al CSM Bacău.