miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1352

Dedeman aniversează 30 de ani de existență. Compania adoptă, temporar, o identitate vizuală nouă

Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, împlinește 30 de ani de la înființare. Aniversarea celor 30 de ani de activitate este marcată și prin adoptarea unei identități vizuale care va fi folosită până la sfârșitul acestui an. 

Noul logo, însoțit de sloganul aniversar „30 de ani buni alături de oameni buni”, va fi prezent pe majoritatea materialelor de comunicare internă și externă (panouri stradale și spoturi TV, catalog Dedeman, site și aplicație mobilă, social media), dar și în magazine, pe tricourile angajaților sau pe sacoșele de cumpărături.

Dedeman este afacerea de succes a doi antreprenori români, care din anul 1992 au dezvoltat o companie care a înregistrat un succes constant, datorat unei strategii de business desfășurată în jurul clientului și cerințele acestuia. Acum, Dedeman înseamnă 57 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu, o gamă de peste 60.000 de produse pentru casă și grădină, între 7.500 și 18.000 mp suprafața unui magazin și peste 12.000 de angajați. 

Repere în istoria Dedeman 

Pe parcursul celor 30 de ani, povestea Dedeman a marcat numeroase momente importante:

Gama de produse prezente pe rafturile magazinelor a crescut constant, de la aproximativ 12.000 în 2001, la peste 60.000 în prezent. De asemenea, numărul produselor disponibile online, pe site și în aplicația Dedeman, este de peste 80.000.

În 2003 compania deschide primul magazin Dedeman de mari dimensiuni (3.300 mp) la Suceava, urmând ca în 2009 să deschidă primul său magazin în capitală.

În 2009 rebranding-ul realizat de agenția Brandient (“cățelul cu cască”), câștigă premiul Best of Awards, cea mai înaltă distincție a concursului ReBrand100 din Statele Unite ale Americii.

În 2010 Dedeman devine lider pe piața de bricolaj după cifra de afaceri.

În 2010 campania de comunicare “Fă o schimbare în viața ta!”, realizată de agenția de publicitate McCann Erickson, câștigă trofeul de aur la categoria Retail și trofeul Grand Effie la Effie Awards Romania 2011.

În 2012 Dedeman devine lider pe piața de bricolaj și ca număr de magazine, după ce inaugurează la Râmnicu Vâlcea magazinul cu numărul 28.

În 2013 este lansat magazinul online www.dedeman.ro, urmat de aplicația mobilă Dedeman în 2014.

În 2016 cifra de afaceri a companiei depășește pragul de 1 miliard de euro.

În 2017 echipa Dedeman numără pentru prima dată peste 10.000 de colegi.

În 2018 este lansată campania de conștientizare “Poartă întotdeauna casca de protecție pe șantier!”, prin care Dedeman atrage atenția asupra importanței purtării echipamentului de protecție pe șantiere.

În 2019 este inaugurat la Zalău magazinul cu numărul 50 al rețelei. În prezent, compania deține în total 57 de magazine Dedeman în țară.

În 2020 este lansat brandul de angajator „Camarazi în Dedeman”, creat tot de agenția Brandient. 

De-a lungul timpului, Dedeman a susținut și numeroase proiecte și cauze sociale prin programul de CSR „Planuri de Bine”. Din grijă pentru sport, educație, cultură, comunitate și mediu s-au născut inițiative și parteneriate valoroase, printre care se numără cele cu Simona Halep, cu Federația Română de Tenis sau Comitetul Olimpic și Sportiv Român, proiectele „Big Build” (alături de Habitat for Humanity),Plantăm fapte bune în România” (alături de Asociația EcoAssist), „3DUTECH – Modelează viitorul. Printează-l 3D!” sau parteneriatul cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Preocuparea continuă pentru calitate și inovație, parteneriatele de durată bazate pe încredere și respect, colaborările fructuoase cu furnizori locali și internaționali, pregătirea de specialitate acordată în permanență angajaților reprezintă doar unii dintre factorii care stau la baza longevității și succesului companiei.

 

Dragoș Pavăl, președintele Dedeman: „30 de ani. Pare că au trecut într-o clipită. Însă, privind în urmă, observăm cu entuziasm cât de multe am realizat în tot acest timp. Nu am fi ajuns aici fără clienții noștri fideli și exigenți, fără partenerii care ne-au fost alături la fiecare pas, fără colegii noștri harnici și ambițioși, fără concurenții noștri, care ne-au motivat zi de zi să devenim și mai buni. Tot succesul nostru a fost construit pas cu pas, prin muncă și dedicare, prin lucruri bune făcute de oameni, pentru oameni. Tocmai de aceea suntem mândri să aniversăm astăzi 30 de ani

Se vor găsi fonduri și anul acesta?

Să alungăm urâtul. De când artiștii plastici au ieșit în stradă, nu să facă grevă ci doar să concretizeze ce înseamnă arta vizuală, multe fațade anoste de blocuri sau instituții publice au căpătat stil. Și o mașină de gunoi arată altfel, frumos pictată, când lasă curat. Fură ochiul, mai alungă din gânduri, descrețesc fruntea.

Sau ne pun mintea la treabă după câteva clipe de contemplare, când credem că le-am deslușit mesajul. Mereu altul, unic pentru fiecare. Art-street a luat locul mâzgâlelelor făcute pe furiș cu spray-uri pe ziduri. Acum ideile sunt transpuse elaborat. Și tehnica a evoluat. Să nu uităm însă că arta murală, mozaicul, vitraliul, sunt vechi de mii de ani.

În perioada anilor 70 – 80, când s-a construit la noi ca niciodată, au fost și fațade de blocuri frumos decorate. Cu motive folclorice, florale stilizate, basoreliefuri realizate din cărămizi, ceramică smălțuită sau mii de pătrățele colorate, pe care unii și le permiteau și în baie. Erau în vale – pe Stadionului, pe lângă Sala Sporturilor, în zona Orizont (Școala Nr. 10), Narcisa.

Au dispărut aproape toate. Pe fațada dinspre nord a unui bloc de pe Srada Republicii, la Nr. 66, se mai păstrează la ultimul etaj, un strat de cărămizi.

Au rezistat timpului nu și nepăsării. E frumos că doar la câteva sute de metri, traversând strada, în toamna trecută, o fațadă de aceleași dimensiuni are astăzi altă viață. Este un câștig și pentru artă, pentru artiști, dar mai ales pentru public. Poate nu ne oprim aici.

Jandarmii băcăuani, în misiune pentru siguranța cetățenilor

     În perioada 21.01.2022 – 24.01.2022, pentru siguranța cetățenilor, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău vor fi mobilizați în misiuni de ordine și siguranță publică pe raza județului Bacău.

                              Echipaje de jandarmerie vor fi la datorie atât independent cât și împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice în zonele aglomerate, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

                              Dacă se află într-o situație dificilă sau dacă sunt martorii unor fapte antisociale, le recomandăm cetățenilor să apeleze cu încredere la cea mai apropiată patrulă de jandarmi sau la numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

                              Totodată, jandarmii montani sunt la datorie în stațiunile Slănic Moldova și Tg.Ocna, pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate, dar și pentru verificarea respectării măsurilor dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

                              Pentru cei care au ales să își petreacă șfârșitul de săptămână în zona montană, pentru siguranța lor și pentru a evita producerea unor situații nedorite, jandarmii montani le transmit următoarele recomandări:

    – înainte de a pleca în drumeție să se informeze temeinic în legătură cu itinerariul propus și prognoza meteo;

    – să evite deplasarea după lăsarea întunericului și să nu se aventureze în zonele pe care nu le cunosc sau sunt greu accesibile;

    – să se echipeze adecvat anotimpului;

    – dacă se află într-o situație dificilă să solicite sprijinul jandarmilor montani.

    S-au găsit marii hoți de lemne ai țării: niște săteni din Ungureni VIDEO

      Mașini cu girofar și mascați înarmați au trezit, azi-dimineață, din somn mai mulți săteni din comuna Ungureni căutând arme. N-au găsit însă au pus ochii pe lemnele de foc.

      În această dimineață, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Buhoci, împreună cu cei specializati în arme, explozivi si substanțe periculoase, criminalisti si luptători pentru acțiuni speciale desfășoară 6 percheziții pe raza comunei Ungureni, la persoane bănuite de comiterea unor delicte silvice.

      La fiecare locație polițiștii au identificat material lemnos pentru care nu există documente justificative.

      În urma perchezițiilor efectuate, au fost ridicate în vederea confiscării, 5 drujbe mecanice și 12 m.c material lemnos. Totodată, 3 persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.

      Vreo 20 milioane de selecționeri. Și niciun fotbalist

      De câteva luni bune, Federația Română de Fotbal caută un selecționer pentru naționala mare. La drept vorbind, îl căutăm cu toții de mai bine de două decenii. Cam de pe vremea lui Pițurcă Întâiul, cel răpus, drept răsplată pentru calificarea la Euro 2000, de cuțitele cumnaților-fotbaliști la ordinul fraților-impresari.

      În tot acezst răstimp, exceptând ciorbele reîncălzite numite Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu, care ne-au dus la Euro 2008, respectiv 2016, restul selecționerilor au făcut borș la și din echipa națională. De la Boloni la Răzvan Lucescu trecând prin Maria-Sa Hagi și de la Daum la Rădoi. Toți au dat rasol. Și tocmai pentru că a fost nasol, pe primii trei, Boloni, Lucescu cel mic și Hagi ăl mare,, FRF i-a ofertat din nou.

      Acum, după Rădoi. Boloni întârizie și tooot întârzie cu răspunsul, R. Lucescu a spus că nu mai vrea, în timp ce Hagi a zis că ar mai vrea, dar nu poate pentru că este ocupat până peste cap cu Academia și cu struțo-cămila Farul-Viitorul. Altul care s-a bătut cu pumnul în piept că naționala nu se refuză, Dan Petrescu, a… refuzat și el. Dar, la urma-urmei, de ce se refuză naționala? Simplu. Iar răspunsul nu are doar o bază de ordin financiar. Naționala se refuză pentru că nu are fotbaliști. O fi având România vreo 20 de milioane de selecționeri sau câți om mai fi în ziua de astăzi, dar niciun fotbalist. NICIUNUL! Dovezi? Duium.

      Cel mai bun fotbalist  român al anului trecut, portarul Florin Niță e rezervă la Slavia Praga, cel mai scump transfer peste graniță, Denis Man, face tușa în Serie B, la Parma, în timp ce alte două tunuri 2021 marca Giovanni Becali, Cicăldau și Moruțan se duc în jos cu Galatasaray.

      În zece ani și mai bine, Academia Gheorghe Hagi nu a dat niciun jucător- nu către Manchester City, Bayern, Barcelona sau Juventus- dar nici măcar la Everton, Dortmund, Valencia ori Sassuolo. Piscurile Academiei sunt Hagi cel mic, care joacă și nu prea într-un campionat de mâna a treia precum cel al Scoției și Razvan Marin, care, dat afară de la Ajax, se zbate să nu retrogradeze cu Cagliari. Prin urmare, FRF poate să caute mult și bine un mag pe banca naționalei dacă iarba din teren va continua să rămână uscată și rea.

       

      A început elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului Onești

      • proiectul se va finaliza la începutul lunii mai

       La Onești au început „Zilele consultărilor publice” pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare a municipiului în următorii opt ani. Consultările vor dura două zile, 20 și 21 ianuarie, iar la dezbateri, pe cinci domenii de dezvoltare, participă reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai principalilor actori economici din zonă, ai unor organizații și instituții județene și ai locuitorilor municipiului Onești. Dezbaterile sunt transmise online, pe site-ul Primăriei Onești și pe pagina de Facebook a acesteia.

      La dezbateri sunt prezenți și consultanții de specialitate în elaborarea „Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a Municipiului Onești pentru perioada 2021-2030”. Consultanții vin de la compania RomActiv Business Consulting din București, care a implementat, în 18 ani, peste 1.500 de proiecte, inclusiv Strategia de dezvoltare a municipiului Oradea, un oraș etalon în atragerea și folosirea de fonduri nerambursabile.

      Joi, prima întâlnire a fost cu primarii din jurul Oneștiului, pentru că aici există un concept de zonă urbană funcțională aplicabil în anii următori, prin care opt comune din jur pot beneficia de finanțări nerambursabile.

      Zilele consultărilor publice au fost precedate de o conferință de presă la care au venit vicepreședintele Consiliului Județean, avocatul oneștean Gelu Pamfil, primarul Laurențiu Neghină și consilierul local Alexandru Cristea, direct implicat în realizarea proiectului și în aplicarea lui. Pe videotelefon a fost prezent și Radu Onofrei, directorul general al companiei RomActiv Business Consulting.

      „Acum – a precizat Alexandru Cristea – colectăm informații din comunitate, inclusiv de la persoane fizice, prin sondaje de opinie (chestionare distribuite în mediul online și la care au răspuns, deja, 1.200 de oameni) și de la diferite grupuri socioprofesionale, pentru a stabili obiectivele și prioritățile municipiului Onești în următorii ani”.

      Administratorii proiectului se așteaptă ca în una-două săptămâni după dezbateri să primească în continuare propuneri din partea cetățenilor din zonă. Apoi, consultanții RomActiv vor analiza toate informațiile și vor formula propuneri de obiective, pe portofolii de proiecte. Documentul care va rezulta va fi pus și el în dezbatere în luna aprilie, iar până la 1 mai sperăm să-l avem aprobat în Consiliul Local.

      „Analizele noastre – a mai precizat Radu Onofrei – trebuie să arate și implicarea Oneștiului la nivel microregional. Oportunitatea vine din posibilitățile de finanțare în exercițiul financiar 2021-2027 la nivel european și prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Cerința noastră este ca toți actorii din acest proiect, reprezentanții instituțiilor implicate să ia foarte în serios acest proces consultativ, prin care vrem să facem o analiză conformă cu realitatea”.

      Gelu Pamfil: „Consiliul Județean (CJ) este alături de orice proiect de anvergură, motiv pentru care mă aflu și eu acum în Onești. CJ este principalul generator de proiecte în județul Bacău, la nivel județean sau pentru sprijin și la nivel local. Numai în Onești, CJ s-a implicat, de exemplu, prin cofinanțarea de proiecte sau chiar prin finanțarea lor: Unitatea de primiri urgențe de la Spitalul Municipal, Eficientizarea energetică la spital (proiect european), reabilitarea străzilor Industriilor și Viișoara, sediul Ambulanței Onești. Suntem deschiși la orice colaborare dacă există seriozitate și multă muncă”.

       

      Mersul după fentă

      Faptul că mersul după fentă a devenit sport național nu m-ar deranja atât de multă dacă nu aș fi afectat de consecințe. Până la urmă, aș putea trăi știind că o bună parte din conaționali au grave probleme la mansardă și nu sunt în stare să judece obiectiv, să se informeze și preferă să muște din ceea ce li se dă la televizor sau aiurea pe net.

      Dar, cum spuneam, faptul că mulți muscă poveștile vândute de oficinele specializate în dezinformare are efecte. Pe linia alegeri – desemnarea Guvernului – stabilirea politicilor publice – punerea în aplicare. Faptul că mulți se duc după fentă determina, în ultima instanța, bunăstarea economică a populației.

      Am povestit, săptămâna trecută despre experimentele Milgram și despre legile psihologice determinate de acesta. Prima legea, ce a conformismului, spune că, mai ales într-o situație de criză, cei care nu se pricep să judece sau nu sunt învățați să ia decizii, lasă în seama societății să decidă în locul lor. Iar, societatea, știm bine, decide prin intermediul liderilor de opinie. Câtă vreme liderul de opinie era un specialist într-o problema, specialist care nu putea fi contestat întrucât nu avea cine să o facă, se poate presupune că șansele de a se lua o decizie în favoarea întregii societăți erau mai mari.

      Dar, de la inventarea rețelelor sociale încoace, acești lideri de opinie – specialiști au fost înlocuiți cu lideri de opinie – gură mare. Păreriștii de azi nu au nici studii, nici operă, nici măcar o calificare la locul de muncă. Cu cât zbiară mai tare cineva, cu atâta câștigă mai mulți adepți.

      Și, desigur, mai este problema interesului. Că nu toți liderii de opinie strigă propriile idei, ci, în general, ideile altora. Dinăuntru și din afară. De aceea mulți români trăiesc cu impresia că războiul o să înceapă în câteva zile, de aceea, pe lângă trupele americane din țară ne vom trezi, în curând, și cu cele franceze deși noi nu le-am chemat să vină.

      Adrian Severin pomenește în acest context de „incidentul Fashoda”, când trupele franceze erau să între în conflict cu cele britanice pentru controlul Sudanului, în secolul XIX. Colonie suntem, trupe de ocupație avem, de ce nu ar exista și un conflict între imperiile care doresc să controleze acest teritoriu? Totul împachetat frumos sub numele de „apărare contra agresiunii rusești”.

      Răzvan Bibire

      Volei feminin/ Divizia A1: O nouă victorie în cinci seturi pentru Știința cea cu șapte vieți

      La patru zile după ce au trecut în debutul returului cu 3-2 de Dacia Mioveni, băcăuancele s-au impus cu același scor și la Cluj, contra celor de la ACS Volei Cristina Pîrv Turda, într-o restanță din etapa a zecea. Sâmbătă, de la ora 13.00, Faleș și compania vor juca tot la Cluj, cu „lanterna roșie” U NTT Data

      Știința Bacău trăiește periculos. Dar trăiește! Trăiește, se bate și, cel mai important, bate. Sâmbăta trecută, în startul returului Diviziei A1, studentele au învins-o acasă cu 3-2 pe Dacia Mioveni, câștigând in-extremis un meci ce părea ca și pierdut. Miercuri seara, în restanța din etapa a zecea, băcăuancele au învins-o, la Cluj, tot cu 3-2, și pe ACS Volei Cristina Pîrv, evitând in extremis să piardă de data aceasta un meci care se anunța dinainte câștigat.

      Firul conductor al celor două victorii este ambiția studentelor/ liceence de a nu se da bătute nici măcar atunci când necazurile se adună claie peste grămada în calea lor. De parcă nu ar fi fost suficiente absențele antrenorului principal Florin Grapă, a lui Carmen Dițu și a Mădălinei Airoaie, Știința nu le-a avut la capacitate maximă la Cluj nici pe Carmina Bordea și Iulia Matanie, ambele condiționate de probleme de sănătate. „Carmina s-a simțit foarte rău, dar cu toate acestea a fost în teren, ajutând cum a putut echipa. Iulia a venit la meci direct de la spital, iar când a intrat, a făcut-o foarte bine.

      Sunt mândru de această echipă”, a declarat antrenorul Științei, Aurel Cazacu, la finalul partidei de miercuri seara, care a durat nu mai puțin de 140 de minute! Două ore și 20 de minute în care tabela de marcaj s-a asemănat cu electrocardiograf. Oaspetele, cu noua achiziție, sârboaica Marija Skoric „secundă”, alături de Ana Lupa, au avut 2-0 la general. Ce-i drept, faptul că ambele seturi au fost câștigate la limită și la mare luptă, 28-26 și 25-23, lăsa să se întrevadă că nici actul al treilea nu va fi unul floare la ureche. Dar nimeni nu putea să prevadă scenariul conform căreia, de la 21-16 pentru Știința, tabela avea să se ducă la 24-21 pentru ACS Volei Cristina Pîrv!

      Nici măcar cele două time-out-uri solicitate de Aurel Cazacu la 18-21 și la 20-21, după cum nici introducerea Andreei Năstasă în locul Carminei Bordea nu au reușit să stăvilească avalanșa de opt puncte consecutive ale turdencelor. Băcăuancele au egalat la 24, dar setul a revenit gazdelor cu 26-24. În volei se spune că, dacă ai 2-0 și nu reușești să câștigi în trei seturi, riști să pierzi cu 3-2.

      Din fericire, nu a fost cazul și miercuri. Cu Georgiana Faleș în prim-plan, Știința cea cu șapte vieți s-a adunat în tie break, revenind de la 4-6 la 8-4 și apoi de la 10-11,pentru a se în final cu 15-11. „Pentru noi este o victorie mare, mai ales în condițiile în care am obținut-o. Să nu uităm că suntem o echipă foarte tânără. Cu un plus de experiență și de concentrare, am fi evitat, cu siguranță, acea cădere din finalul setului al patrulea, dar important este că ne-am revenit în tie-break”, a concluzionat Aurel Cazacu, care a avut la dispoziție următorul lot: Marina Cojocaru 3 puncte, Ana Maria Lupa 24, Marija Skoric 26, Carmina Bordea 5, Georgiana Faleș 13, Karina Gorbe 12, Alexandra Ciucu- libero, Mara Tudorache, Iulia Matanie, Andreea Năstasă și Maria Antălucă. Sâmbătă, de la ora 13.00, Știința (care a rămas la Cluj), va întâlni tot sub Feleac, „lanterna roșie”, Universitatea NTT Data din localitate, în etapa a 13-a a Diviziei A1.

      „Chiar dacă jucăm cu ultima clasată, nu trebuie să ne gândim că avem un meci ușor. Ușor nu a fost nici cu Turda, după cum bine s-a văzut! Am însă încredere că echipa noastră va reuși să se impună, iar zestrea noastra de puncte se va îmbunătăți”, a spus tehnicianul Cazacu.

      Skoric, debut fast

      Venită la începutul săptămânii, de la Subotica, trăgătoarea secundă Marija Skoric (22 de ani) a debutat cu dreptul la Știința. În meciul de la Cluj, cu ACS Volei Cristina Pîrv Turda, sârbaoica a fost principala realizatoare a băcăuancelor, cu 26 de puncte. „Chiar dacă este ușor nepregătită fizic, Skoric este o achiziție importantă, care ne va ajuta mult”, a declarat antrenorul studentelor, Aurel Cazacu.

      Programul etapei a 13-a

      Vineri, 21 ianuarie, ora 18.00: ACS Volei Cristina Pîrv- Volei Alba Blaj (se joacă la Blaj).
      Sâmbătă, 22 ianuarie, ora 13.00: U NTT Data Cluj- Știința Bacău. Ora 17.00: Dinamo- CSM Lugoj, CSO Voluntari 2005- Rapid București. Ora 18.30: CS Medgidia- CSM Târgoviște.
      Luni, 24 ianuarie, ora 14.00 (TVR3): Dacia Mioveni- SCMU Craiova.
      Clasament Divizia A1
      1 Volei Alba Blaj 12 11 1 33-7 32p.
      2 CSM Târgoviște 12 10 2 34-9 31p.
      3 CSO Voluntari 12 10 2 33-14 29p.
      4 CS Medgidia 12 9 3 28-15 25p.
      5 Rapid București 12 8 4 25-14 23p.
      6 CSM Lugoj 12 7 5 27-18 22p.
      7 Dinamo București 12 5 7 21-25 16p.
      8 Dacia Mioveni 12 4 8 19-27 13p.
      9 Știința Bacau 12 4 8 15-29 11p.
      10 SCMU Craiova 12 3 9 12-29 9p.
      11 ACS Volei Cristina Pîrv 12 1 11 7-33 4p.
      12 U NTT Data Cluj 12 0 12 2-36 1p.

      Fotbal/ Liga a III-a: Primele amicale

      Sâmbătă sunt programate primele jocuri de verificare ale iernii pentru divizionarele C băcăuane.

      Practic, vom asista la un cuplaj programat pe terenul sintetic al bazei FC Bacău, unde, de la ora 11.00, se vor întâlni CSM Bacău și FC Dinamo Bacău, iar de la ora 14.00, Aerostar va primi replica Hușanei Huși. La Aerostar va debuta și atacantul de 30 de ani, Adrian Viorică, venit în această săptămână chiar de la Hușana.

      „Aviatorii” îl vor menaja în schimb pe Cătălin Vraciu, care, deși este recuperat în proporție de sută la sută după intervenția chirurgicală suferita în toamnă, la genunchi, va reveni pe teren după perioada cantonamentului din februarie, de la Dărmănești.

      Campionatul Ligii a III-a se va relua pe 12 martie, cu prima din cele trei etape rămase din sezonul regulat.

      Copiii de la Holtis Letea Veche se întrec în activități

        Clubul Holtis, nr. 2, al Școlii Gimnaziale Letea Veche, „Wonder Teens”, este un grup al tinerilor înființat în anul 2019, care își propune lună de lună să facă activități educative și intersante pentru și despre copii. Activitățile au început timid, cu un număr de 15 copii, iar în timp, numărul lor a crescut la 35.

        Ce este foarte intersant este faptul că în cadrul acestui club, copiii au ocazia de a se exprima liber, fără ocolișuri și pot, chiar, deține funcții administrative importante: președinte, vice-președinte, trezorier, secretar, viitor-președinte. Toate activitățile și toate ședinșele sunt prezidate de ei. Practic ei conduc clubul, iar fondatorul, prof. Sion Ioana-Alexandra, doar îi ghidează. Fiecare lună are o anumită tematică: luna octombrie (luna comunității), luna noiembrie (luna bullying-ului), luna decembrie (luna solidarității), luna ianuarie (luna sănătății) etc. În funcție de tematică, copiii vin cu propuneri care sunt puse în practică. Activitatea clubului Holtis nu a fost pusă în stand-by de pandemie, ba din contra, a continuat în mediul virtual, lucru ce a făcut ca această distanțare să pară mai ușor de depășit.

        În luna octombrie a anului trecut, luna comunității, membri clubului au desfăurat o activitate de ecologizare a comunii Letea Veche. Cu această ocazie au tras un puternic semnal de alarmă asupra efectelor poluării asupra mediului înconjurător, dar au conștientizat că cel mai bun exemplu este dat de ei înșiși. A fost o activitate încununată de success, râsete, dar și muncă. Luna următoare, copiii au realizat primul podcast în care au vorbit deschis despre efectele bullying-ului asupra sănătății mentale și a stimei de sine.

        Membri clubului au luat parte la o discuție deschisă, sinceră despre acest subiect în care și-au exprimat părerea despre acest subiect, dar au venit și cu soluții inovatoare. Nu în ultimul rând, luna trecută, spiridușii moșului, au vizitat rezidenții căminului de bătrâni „Zile Senine”, iar preț de două ore au reușit să le încălzească sufletele bunicilor și să le aline durerile cu ajutorul colindelor pe care le-au interpretat cu atât de multă dragoste.
        „Consider că lecția cea mai important pe care ei o învață în acest club este ce înseamnă să dăruiești cu sufletul”, a declarat prof. Ioana-Alexandra Sion, fondatoarea clubului.

         

         

        25 de ani de implicare socială marca FSC. Gabriela Achihăi: «Povestea frumoasă continuă»

        Un sfert de secol. Atât a trecut de când, în Bacău, a luat ființă Fundația de Sprijin Comunitar, pe scurt FSC. În tot acest timp, întreaga echipă s-a dedicat sprijinirii comunității băcăuane, eforturile fiind îndreptate, cu precădere, către semenii defavorizați, bolnavi, lipsiți de posibilități sau de egalitatea de șanse.

        Cunoscuta organizație non-guvernamentală a derulat (și încă o mai face) programe ample în domeniul social, medical, educațional, care îmbunătățesc condițiile de viață ale vârstnicilor și ale bolnavilor în faze terminale, precum și ale copiilor proveniți din familii sărace sau comunități rurale subdezvoltate. „Am făcut tot posibilul să dezvoltăm programe care să răspundă cât mai bine nevoilor acestor oameni. Grație unei echipe de oameni dedicați și cu sprijinul unor voluntari inimoși, am dus profesionalismul în asistență socială la nivelul excelenței și am ajuns să generăm modele de bună practică la nivel național, reprezentând cu mândrie Bacăul în topul celor mai cunoscute și apreciate ONG-uri la nivel național”, este mesajul reprezentanților FSC.

        Bătrânii părăsiți și copiii săraci și neajutorați, principala preocupare a FSC

        Rezultatele sunt cu adevărat uimitoare. În cei 25 de ani de activitate neîntreruptă, prin eforturile susținute ale întregii echipe FSC și beneficiind de sprijinul unor parteneri de încredere din comunitatea locală de afaceri, administrația publică, mass-media, dar și de cel al miilor de donatori și voluntari, organizația a reușit să ajute peste 30.000 de oameni, salvând viețile bătrânilor părăsiți și uitați în propriile case. Totodată, copiii săraci au fost sprijiniți să meargă la școală, să obțină o educație mai bună și să-și clădească, astfel, un viitor normal. „Am construit echipe de profesioniști în sânul unor comunități rurale sărace și lipsite de perspective, cu oameni din comunitate, creând premisele unei dezvoltări durabile. Proiectele fundației au fost premiate de-a lungul anilor cu 27 de distincții la nivel național și internațional, în semn de recunoaștere pentru cotribuția adusă comunității și semenilor, și pentru profesionalismul cu care își desfașoară activitatea”, a punctat Gabriela Achihăi, președinta Fundației de Sprijin Comunitar. Nici măcar pandemia nu le-a putut sta în cale inimoșilor de la FSC, în cei aproape doi ani extrem de grei, de când întreaga lume se luptă pentru supraviețuire, specialiștii Fundației, împreună cu voluntarii care s-au alăturat nobilei cauze, au continuat să fie alături de cei mai dezavantajați semeni ai noștri, adaptându-și activitățile restricțiilor și limitărilor impuse de criza sanitară. Astfel, au fost aduse inovații în serviciile de ingrijire și asistență medicală la domiciliu sau în centrul rezidențial „Satul Seniorilor ” destinat bătrânilor. Nu au fost uitate nici centrele socio-educaționale din cadrul „Cluburilor cu Lipici” destinate copiilor proveniți din satele sărace și izolate din estul județului. Elevii de liceu proveniți din familii dezavantajate au beneficiat, în continuare, de asistență financiară și psiho-socială, în scopul facilitării clădirii unui viitor decent. „Pentru ei, anii pandemiei au fost extrem de dificili, în condițiile în care, în cele mai multe cazuri, copiii au avut acces limitat la instrumentele de învățare on-line, iar familiile lor, care oricum se confruntau cu probleme sociale serioase, au intrat destul de rapid în criză, sărăcia și dificultățile economice lovindu-i din plin. Cu toate acestea, tinerii noștri s-au dovedit extrem de responsabili și conștiincioși, astfel încât niciunul nu a abandonat școala”, mai aflăm de la echipa FSC.

        Faptele unor oameni cărora le pasă

        Interesant este că, în 2021, nu mai puțin de 432 de vârstnici din municipiul Bacău au fost îngrijiți de echipele FSC. Și asta în condițiile în care autoritățile locale, în speță Primăria Bacău, nu au alocat niciun sprijin financiar absolut necesar susținerii acestor servicii atât de importante și din ce în ce mai solicitate. Și mai interesant este că opt administrații locale din mediul rural (unde Fundația oferă de mai mulți ani servicii la domiciliu) au găsit resurse să susțină implicarea FSC în rezolvarea problemelor comunității. Astfel, lunar, în zonele rurale, în medie, 361 de vârstnici au beneficiat, lunar, de aceste servicii. Pe de altă parte, 172 de copiii din cadrul celor 5 „Cluburi cu Lipici” din Bacău și din mediul rural s-au putut bucura de servicii de suport educațional și social. Alți 60 de tineri, elevi de liceu, au primit burse și suport psiho-social pentru a urma și finaliza cu succes cursurile liceale. Demn de remarcat că aceste centre socio-educaționale cunoscute drept „Cluburi cu Lipici” au putut funcționa, în 2021, grație sprijinului financiar oferit de compania DEDEMAN și de Consiliul Județean Bacău, prin DGASPC. Să ne amintim, așadar, că anul trecut, în pofida limitărilor și restricțiilor impuse de pandemie, câteva zeci de voluntari au dăruit bunicilor de la „Satul Seniorilor Milly” o livadă ca-n povești. Cu ajutorul samaritenilor s-a reușit plantarea a 70 de pomi fructiferi, a 20 de trandafiri pentru dulceață și 20 de trandafiri ornamentali. În aceeași primăvară, voluntarii FSC au derulat o nouă acțiune în cadrul căreia au fost plantate flori, legume și plante ornamentale. Tot în 2021, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, sprijinite de câteva sute de voluntari ai Fundației Vodafone România și alți zeci din Bacău, echipele FSC au oferit pachete alimentare, inclusiv produse de igienă și curățenie, unui număr de 220 de bunici, fără rude și suferind de diferite boli. Același sprijin a ajuns și la alte 100 de familii defavorizate afectate de efectele crizei sanitare. A urmat un nou proiect, derulat în parteneriat cu Primăria Comunei Tamași, destinat locuitorilor comunei, prin care s-a urmărit sprijinirea a 250 de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, astfel încât aceștia să își depășească situația de vulnerabilitate. Apoi, în ciuda vremii potrivnice, echipele FSC au sărbătorit Ziua copilului, cu multă căldură (la propriu), emoție și fericire, firește, la „Cluburile cu Lipici”, unde cu ajutorul educatorilor și al zeci de donatori, cei mici s-au jucat, au primit cadouri și au pătruns în lumea fantastică a poveștilor. La început de iunie, au mai avut loc și expozițiile „photovoice” ale Cluburilor „Bunicii comunității” din comunele Stănișești, Motoșeni și Răchitoasa. Vârstnicii au fost încurajați să se uite cu atenție la comunitatea din care fac parte și să descopere o serie de situații care îi afectează în mod direct. Toate acestea au fost surprinse în fotografii care, ulterior, au fost prezentate în cadrul expoziției.

        Lauri și „recompense” pentru voluntari

        Fundația știe să-și răsplătească eroii fără nume. Prin urmare, ca răspuns la munca de ispravă depusă în cadrul „Școlilor de Vară” din mediul rural, de care s-au bucurat mai bine de 350 de copii, voluntarii FSC au primit o binemeritată tabără de dezvoltare personală, marca FSC, oferită de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău. Astfel, workshopuri, jocuri de rol, discuții tematice și lucrul în echipă au animat cele 6 zile ale taberei de la Mamaia, ajuntându-i pe binefăcătorii FSC să facă un pas înainte în pregătirea pentru viață și viitor.

        Cu ajutorul a zeci de donatori și sponsori mobilizați de „Fabricat în Bacău” și Grădinița „Căsuța Veverițelor”, Fundația a organizat o campanie de strângere de fonduri – „Vacanță pentru copiii de la sate”, în urma căreia a putut să organizeze o tabără de 6 zile la mare (de data asta, la Eforie Sud) pentru 30 de copii de la „Clubul cu Lipici” Slobozia-Nouă. Fondurile au mai fost folosite și pentru a le oferi micuților hăinuțe de sezon și echipamente necesare sejurului de neuitat. În toamnă, un alt grup, de 41 de copii, a mers într-un week-end cu tematică istorică, în zona Brașov – Bran – Râșnov, unde au vizitat cetatea Râșnov, Castelul Bran și alte edificii istorice din Brașov, după care s-au și distrat la „Dino Parc”, iar la final au vizitat rezervația de urși de la Zărnești. În toamna anului trecut, printr-o finanțare a Kaufland România, prin intermediul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile, FSC a demarat un nou proiect care face posibilă continuarea serviciilor atât de necesare la domiciliul vârstnicilor bolnavi, dar și în cadrul Centrului de zi „Dr. Ștefan Ciobanu”, destinate unui număr de 170 de persoane vârstnice din Bacău. O finanțare generoasă a fost asigurată și de Fundația Vodafone România, prin care, de Crăciun, 325 de bunici singuri din județ, îngrijiți la domiciliu de echipele FSC, au primit pachete cu alimente și pilote călduroase. Moș Crăciun, ajutat de sute de voluntari din Bacău și nu numai, a ajuns și la 260 de copii de la „Cluburile cu Lipici” din Bacău și din mediul rural, făcând astfel ca măcar sfârșitul de an să fie plin de bucurii pentru micuții mai puțin norocoși.

        Povestiri adevărate

        Poveștile rămân povești dacă nu sunt expuse de chiar cei care le trăiesc. Este și cazul lui Robert, elev în clasa a VI–a, în comuna Boghești. Ca orice copil de la țară, este cuminte, liniștit și silitor. A ajuns la „Clubul cu Lipici” din Podu Turcului, în urmă cu 6 ani, dovedind din prima, agerimea minții, dar mai ales interesul față de nou. Își face singur lecțiile, în rare cazuri fiind nevoie de ajutorul personalului. Robert mai are o soră, Miruna, elevă și ea, în clasa a III-a. Își însoțește, de fiecare dată, fratele la Club. Erau o familie fericită și unită, până anul trecut, când viața li s-a schimbat brusc, odată cu pierderea mamei. Cei doi copii au rămas doar în grija tatălui, puternic afectat emoțional de decesul soției. Inevitabil, din copiii veseli de altă dată, micuții au devenit triști și mereu preocupați de ce le va mai pregăti viața, refuzând comunicarea cu societatea. Aici intervine FSC care a decis să le asigure consult psihologic celor doi, oferindu-le și un sprijin material. Din aproape în aproape, mulțumită perseverenței și implicării constante a echipei FSC din cadrul Centrului, copiii și-au recăpatat încrederea în ei, înțelegând că, oricât de dură este viața, trebuie lupte și să învingă mereu. În prezent, situația a devenit stabilă, tatăl se implică mult și bine în creșterea si educația copiilor participă cu mai mult interes la activitățile „Clubului cu Lipici, iar rezultatele școlare s-au îmbunătățit.

        Un alt caz este cel al doamnei Aglaia, de 86 de ani, din Răchitoasa, încovoiată de anii grei, plini de suferință. Singurul copil i s-a prăpădit în urmă cu 5 ani, răpus de cancer, după care a rămas văduvă. Din păcate, cei câțiva nepoți nu mai trec s-o vadă, de multă vreme, singurul sprijin fiindu-i Dumnezeu, pe care Il invocă de fiecare dată când are ocazia să discute cu cineva. Bătrâna nu se plânge de neajunsuri, nici de pensia mică sau de sărăcie, nici de singurătate sau de frigul din casă, de durerile de încheieturi care nu o lasă să doarmă, de auzul care începe să-i slăbească. Ziua, își alină singurătatea cu animalele din curte, iar seara cu televizorul, fără de care singurătatea ar fi și mai apăsătoare. Citește cărți de rugăciuni, pentru a se simți mai aproape de Dumnezeu, și din când în când, privește spre pozele vechi atârnate pe peretele odăii, care-i amintesc de vremurile când era mai în putere. Din păcate, nu mai are puterea de altă dată. Nu se mai încumetă s-ajungă nici până la medicul comunal, bucurându-se de fiecare vizită a îngrijitoarei FSC. Aceasta îi este fiică, ajutor în casă, omul care îi alină singurătatea și suferința. E bucătăreasă, ajutorul care-i taie lemnele și îi aduce apă proaspătă, care îi face curățenie, cumpărăturile…. Este tot ce i-a mai rămas, iar fără acest ajutor bătrâna și nevolnica femeie s-ar prăpădi singură și uitată în căsuța din Răchitoasa.

        Un lider cu aplecare spre nevoile societății

        Peste tot este nevoie de o persoană, un conducător care să administreze activitățile. La FSC, încă de la înființare, frâiele au fost ținute de Gabriela Achihăi, „bacoviană”, absolventă a Politehnicii București. Inițial, a fost translator, șofer și organizator de activitate în echipa Relief Fund for Romania (UK), de medici și asistente medicale, care a sărit în ajutarea comunităților afectate de inundațiile din ’91. Aici, a învățat ce înseamnă voluntariatul, compasiunea, empatia și adaptarea la condiții de lucru precare și grele. Tot atunci, învață să coordoneze activități, să organizeze diferite acțiuni, să comunice cu finanțatori, specializându-se în management pentru ONG, la Unversitatea Cranfield din UK. Din 1997, începe un parcurs separat, cu Fundația de Sprijin Comunitar, alături de fondatoarea organizației, Doina Roșu (la acel moment, profesoară, prietenă și suporteră). Peste ani, FSC a ajuns să numere, de la 3 oameni, în 1997, la 130 de angajați și 250 de voluntari, în 2022, echipă care asigură servicii pentru mai mult de 3.000 de persoane. „Munca în FSC aduce extrem de multe satisfacții profesionale, este variată, interesantă și plină de provocări, pot îmbina abilitățile tehnice și managementul cu creativitatea, pentru a putea rezolva situații complicate care să aducă resursele necesare continuării și creșterii activității, alături de o echipă fantastică. Faptul că FSC a contribuit semnificativ la dezvoltarea unor servicii în România și a schimbat în bine viața multor persoane vulnerabile este sursa mea de energie și de inspirație în fiecare zi”, spune Gabriela Achihăi. Viața de familie este la fel de frumoasă și armonioasă alături de soț (și el manager într-o companie internațională) și de cei 2 copii. Alexia a ales să studieze businessul și este masterandă în București, în timp ce Victor este licean si, desigur, unul din cei 250 de voluntari ai FSC. Și el învață să fie responsabil, implicat și alături de cei în nevoie, împreună cu ceilalți voluntari, cu toții tineri extraordinari, de nota 10.

         

        Eduard Burghelea a câștigat concursul de director al Teatrului Bacovia

          In urma derularii celor 2 etape a concursului de proiecte de management pentru Teatru Municipal “Bacovia”Bacau, secretariatul comisiei de concurs comunica rezultatul final al concursului.

          Eduard Burghelea, directorul interimar al teatrului, a câștigat concursul, cu media 8,86. La analiza proiectului de management a luat nota 8,71 iar la interviu a fost notat cu 9,02.

          Conform prevederilor OUG.nr. 189 din 25 noiembrie 2008 (*actualizată*), privind managementul instituţiilor publice de cultură, rezultatul concursului, pentru fiecare candidat, se obţine prin calculul mediei aritmetice a notelor obţinute pentru fiecare etapă.

          Este declarat câştigător, candidatul care a obţinut cea mai mare medie, cu condiţia ca aceasta să fie de minimum 7.

          Eduard Burghelea (28 ani), actor al Teatrului Municipal Bacovia, a fost desemnat, anul trecut, de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu să asigure, pentru o perioadă de maxim 120 zile, interimatul postului de director al instituției băcăuane de cultură.

          Numirea sa a venit în contextul încetării mandatului Elizei Noemi Judeu, care a ocupat această funcție în ultimii cinci ani. Eliza Judeu a dat în judecată Primăria după ce contractul său de management a fost încheiat ca urmare a notelor proaste primite din partea comisiei numite de Primărie pentru a-i judeca activitatea.

          Arhitectul care a câștigat concursul pentru Pasajul Revoluției, premiat de Primărie

          Arhitectul Alexandru Șerban Bălan, câștigătorul votului publicului la concursul de idei pentru amenajarea Pasajului Revoluției, a fost felicitat de Lucian Daniel Stanciu Viziteu, primarul municipiului Bacău.

          De asemenea, edilul local a mulțumit și ”Cofetăriilor Corso” și Laboratoarelor ”Concordia” care au premiat ideea arhitectului băcăuan cu suma de 2.000 de lei.

          Municipalitatea băcăuană a organizat în luna decembrie anul trecut un concurs de idei pentru amenajarea Pasajului Revoluției în vederea transformării spațiului public în zonă pietonală.

          Adresată elevilor, studenților, artiștilor, arhitecților, antreprenorilor și cetățenilor interesați de dezvoltarea armonioasă, modernă și sustenabilă a spațiului public, concursul de idei a adunat 11 proiecte înscrise și evaluate de cetățeni pe site-ul Primăriei municipiului Bacău.

          DSP anunță un record de 621 de nou infectați. În spitale, numărul pacienților scade

          Direcția de Sănătate Publică Bacău anunță, astăzi, un nou record de infectări la nivelul județului: conform sursei citate, s-ar fi înregistrat nu mai puțin de 621 de noi infectați, însă numărul bolnavilor din spitale este mai mic cu unul decât ieri: 152.

          Un număr atât de mare de noi infectați într-o singură zi nu s-a înregistrat nici în toamna trecută, în timpul valului 4.

          Cei 621 de nou-infectați au fost descoperiți cu ajutorul a 1489 de teste.

          Astăzi, DSP a anunțat incidența cumulată la 14 zile de 4,09 la nivelul județului.

          În municipiul Bacău rata de incidență a fost anunțată ca fiind de 6,09 la mie.

          Cea mai mare rată a fost înregistrată în comuna Hemeiuș – 9,86 la mie.

          Poliția în acțiune

            A condus un autoturism radiat din circulație

            La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 09:00, un echipaj de poliţie rutieră din Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 30 de ani, din comuna Bereşti-Tazlău care a condus un autoturism emis de autorităţile germane și radiat din circulație, pe DN 11, pe raza localităţii Luizi Călugăra.
            De asemenea, conducătorului auto i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest, acesta refuzând și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice la interval de o oră, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
            Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

            Prins în flagrant delict de polițiștii din Agăș

            La data de 19 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Agăş au depistat în flagrant delict, un bărbat, de 47 de ani din localitate, care a sustras mai multe materiale de construcţie de pe şantierul societăţii unde lucra ca paznic, depozitându-le la domiciliu.
            Bănuitul, ar fi sustras mai multe plase şi role de sârmă, precum şi alte materiale de construcții pe care le-ar fi depozitat într-o magazie la domiciliu.

            Bunurile sustrase au fost restituite societăţii prejudiciate.
            Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

            A condus deși avea anulat acest drept

            La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 02:00, o patrulă mixtă, formată din polițist și jandarm, au oprit în trafic, pe strada Războieni din mun. Bacău, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din localitate.
            În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cel în cauză are permisul de conducere anulat.
            S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

            Depistat de polițiști, fără permis și băut, la volanul unui tractor neînmatriculat

              La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 18:00, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului, a prins în flagrant delict, un bărbat, de 41 de ani, din comuna Dealu Morii, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat, pe drumul comunal.

              Conducătorul tractorului a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al polițiștilor, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia.

              Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice.

              Din verificările polițiștilor, s-a constatat că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

              A fost întocmit dosar penal pentru infracţiunile de conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis și sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

              Prevenirea violenței în școli

                Menținerea climatului de siguranță în școli și educarea elevilor în sensul adoptării unui comportament preventiv în orice situație reprezintă preocupări permanente pentru polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

                În acest sens, în această săptămână, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat mai multe activități de informare în unitățile de învățământ din județul Bacău, pentru prevenirea violenței și a bullyingului.

                Astfel, peste 190 de elevi de la Școala Gimnazială Bogdănești și Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Bacău au stat de vorbă cu polițiștii despre fenomenul violenței în școli, importanța adoptării unor reguli de siguranță și respectarea prevederilor legale.

                Împreună cu elevii, polițiștii au stabilit cât de importante sunt gestionarea conflictelor de mică însemnătate pentru a nu evolua în forme grave de violență, formarea unor abilități specifice de management al agresivității, identificarea și raportarea imediată a situațiilor de violență/bullying.

                Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară urează tutror elevilor succes în cel de-al doilea semestru școlar și alegeri înțelepte!

                Urmărit internațional, depistat cu 115 km/h în localitate VIDEO

                La data de 19 ianuarie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, în timp ce desfăşurau activităţi de monitorizare a traficului, pe strada Calea Moineşti, din localitate, au surprins un autoturism circulând cu viteza de 115 km/h, fapt pentru care a fost oprit.

                La volanul autoturismului se afla un bărbat, de 44 de ani, din mun. Bacău, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare.
                Bărbatul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Bacău, în vederea efectuării demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile belgiene, fiind căutat pentru comietrea de infracțiuni informatice și constituire de grup infracțional organizat.

                Aperol Spritz – revoluția portocalie care a cuprins tot mapamondul

                Aperol este brandul care a reusit sa monopolizeze un fenomen exportat de Italia care nu s-a mai vazut inca de la moda ginului tonic. Este vedeta cluburilor și teraselor și înlocuiește cocktailurile mult mai tari.

                Totul pe portocaliu. Dacă tastezi cuvântul spritz pe Instagram – de fapt un amestec de bază amară, cu prosecco sau vin spumant și sifon – declanșează o mulțime de fotografii cu apusuri și zâmbete pe plajă. Majoritatea sunt fete care pozează cu ochelari portocalii în mână. S-au schimbat multe de când în anii ’60 actorul Tino Buazzelli a exclamat la televizor: „Ah, Aperol!”. Orange is the new black. Cel puțin în baruri.

                Pentru că totul se datorează lui Aperol, care provine din cuvântul francez apéro, aperitiv. Brandul fondat de frații Barbieri în 1919 domină piața pentru acest tip de cocktailuri fără concurență până la punctul în care practic monopolizează piața. Spritz -ul este o familie de băuturi, deși acum se pare că Aperol are monopol pe această băutură. Se pare că nu îți poți imagina un spritz fără Aperol.

                În Veneto, leagănul spritz-ului datorită influenței sale astro-ungare înainte de Primul Război Mondial, aproximativ 300.000 de spritz-uri Aperol erau consumate pe zi înainte de pandemie. Originile sale, rezultatul evoluției amestecului vinului cu apă minerală sau sifon (spritzen), nu au fost asociate cu nicio marcă, deoarece era o categorie în sine. Febra actuală se înscrie într-o altă tendință: alcool ușor și băuturi răcoritoare de băut pe terase în timpul zilei. Orele de la bar se schimbă. Băuturile tari pe timp de noapte se transformă în băuturi scurte sau ușoare înainte de a mânca sau pentru după muncă. Fenomenul a profitat și de criza economică de acum mai bine de un deceniu în care oamenii continuau să iasă în baruri, restaurante sau la terase, dar se limitau la a cocheta cu aperitivul. La Milano, strategia a fost clară: dați gustări gratuite odată cu spritz-ul, atâta timp cât nota de plată ajungea la cel puțin zece euro. Extindere geografică, sezonieră și de orar pentru a simplifica oferta și a separa rudele mai sofisticate precum Americano, Garibaldi, Bicicleta sau Negroni Sbagliato.

                Începea să sune ca un nou gin tonic. Ingredientul de bază al boom-ului este caracterul său aspirațional și viral. După cum spune Talia Baiocchi, o adevărată cunoscătoare, „aperitivul este o stare de spirit”. Iar arta lui nu mai este exclusivă Italiei, nici măcar zonei spritz-ului. În toată Europa, fenomenul Aperol Spritz se desfășoară de peste zece ani, când a fost prezentat drept marea revoluție a afterwork-ului european. Forța sa depășește o modă efemeră. In spate, tot aparatul de marketing al Grupului Campari, companie care a preluat Aperol in 2003, fiind una dintre cele mai populare lovituri de marketing din lumea băuturilor alcoolice.

                De atunci, Aperol a încetat să se limiteze la zona de influență Veneția, Treviso și Padova pentru a transforma jumătate din lume în fani ai băuturii portocalii, înregistrând o creștere anuală de peste 15%. De la vânzarea a 1,7 milioane de cutii de nouă litri în 2009 la 4 milioane în 2017. Publicul său țintă, 81% dintre consumatorii săi, variază între 18 și 44 de ani. Ridurile nu se încadrează în idealul portocaliu al Aperol Spritz.

                Dar, să recunoaștem, și nu pentru că New York Times a pontificat-o de curând, băutura Aperol – cu textura sa de sirop și abia 11 grade de alcool – este de obicei perfectibilă. Cel puțin așa cum se servește în majoritatea locurilor care promit să ne împrospăteze primăverile și verile cu acest pahar șic, dar până la urmă rămâne un cocktail dulce și, în general, apos care arată ca a ieșit dintr-un blitz de plastic. Și nu este același lucru să ceri un spritz la festivalul orașului, cu gheață proastă și o felie grosieră de grapefruit, decât să gusti o creație spumantă pregătită de cei mai buni barmani și cocktail masters din marile cluburi și restaurante.

                „Acum toate cocktail-urile au spritz”, explică François Monti, „dar în urmă cu douăzeci de ani era ceva ce puteai consuma doar într-o cafenea din Italia. Era o diviziune între lumea aperitivelor europene și a băuturilor americane”. Astăzi, nu contează dacă stai în Piazza delle Erbe din Verona sau într-un cocktail bar din Brooklyn. Sau pe o terasă din Freiburg im Breisgau, unde interesantul său spritz local este servit într-un pahar nedescris de… Aperol. Este momentul spritz care a fost anunțat într-una dintre campaniile care au dat foarte mult caracterului socializator al Aperolului și care este prezentat replicat în pahare de vin înalte arătoase. Dar, dincolo de fenomenul portocaliu care inundă tot globul, spritz-ul va pleca mereu de la un produs amar, ceva care să-i înmoaie gustul și o băutură cu bule. Și să te joci cu infinitele combinații ale acestei structuri care continuă să definească eternul aperitiv.

                CRY MACHO și THOSE WHO WISH ME DEAD, în exclusivitate în rețeaua Happy Cinema

                  Din 21 ianuarie, producțiile Cry Macho și Those Who Wish Me Dead rulează în premieră și în exclusivitate în rețeaua Happy Cinema. 

                  Regizat de Clint Eastwood şi având la baza romanul omonim, Cry Macho este un western antrenant ce îl are în rolul principal pe acelaşi Eastwood, ca fost star de rodeo şi crescător de cai, ce acceptă o misiune periculoasă. El va trebui să îl aducă acasă pe fiul unui fost angajator de-al său care se află peste graniţă, împreună cu mama lui alcoolică.

                  Pe drumul de întorcere către Texas, ei trec prin zonele rurale din Mexic şi se văd nevoiţi să înfrunte o serie de provocări neaşteptate. Însă tot aici, dincolo de pericole, bătrânul călăreţ îşi va găsi şi calea spre împăcarea cu sine însuşi.

                  Those Who Wish Me Dead / Toți cei care mă vor mort este un film de acțiune cu Angelina Jolie în rolul lui Hannah, un pompier care încă se reface dupa pierderea a trei vieți pe care nu a reușit să le salveze dintr-un incendiu şi care întâlneşte un băiat de 12 ani, Connor, traumatizat şi fără adăpost. Hannah și Connor vor trebui să lupte pentru a scăpa de Jack și Patrick, asasinii plătiți să îl omoare pe băiat. 

                  Biletele sunt disponibile la cinematograf sau online pe www.happycinema.ro . 

                  HAPPYCINEMA® este a doua rețea de cineplex-uri din România după numărul de locații, fiind prezent în 8 orașe (București, Buzău, Focșani, Alexandria, Bacău, Bistriția, Botoșani și Vaslui). De asemenea, Happy Cinema a dezvoltat în 2020 propria platformă de streaming online – www.play.happycinema.ro.