luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1322

Ramona Verman, dublă campioană națională la probe combinate

Alte două junioare de la SCM Bacău, Ștefania Zediu și Adnana Vrânceanu au făcut furori la finala Naționalelor Indoor rezervată Seniorilor și Tineretului

Atletismul băcăuan continuă să impresioneze. La două săptămâni de la titlul balcanic U20 cucerit la Belgrad, Ramona Verman s-a laureat campioană națională la probe combinate atât la Seniori, cât și la Tineret. Performanța junioarei legitimate la SCM Bacău a fost una fără drept de apel, Ramona adjudecându-și aurul național la București cu un punctaj demn de un record. „Specialiștii au ținut să să sublinieze faptul că de multă vreme o senioară, deci nu o junioară, nu a mai reușit să se apropie de totalul de 4000 de puncte. Iar dacă nu s-ar fi accidentat în proba de garduri, la care a suferit o entorsă la gleznă, am convingerea că Ramona ar fi trecut de granița celor 4000 de puncte. Acum, important este ca Ramona să se recupereze deoarece ne așteaptă un sezon care are ca punct culminant Mondialele de Juniori din vară, de la Cali”, a declarat antrenoarea Aura Balaban, care a bifat și un bronz la Tineret cu Alexia Dospin la triplusalt (12.58 m) și un argint la Tineret și un bronz la Senioare grație Federicăi Apostol, autoarea unui 1.70 m la înălțime. Dacă Ramona Verman a dominat Naționalele de probe combinate, în schimb alte două junioare (mai exact, junioare 2), de la SCM Bacău, Adnana Vrânceanu și Ștefania Zediu s-au remarcat la finala CN pentru Seniori și Tineret. Adnana a devenit noua vice-campioană la Tineret în proba de 200 m (fiind, totodată, la două sutimi de un bronz la Senioare) și a ocupat locul 4 la tineret, la triplusalt. Ștefania a cucerit bronzul la Tineret la 400 m, cu un record personal de 57.32, echivalent cu realizarea baremului pentru Europenele de Juniori 2. Cu o săptămână mai devreme, tot la București, Adnana Vrânceanu îndeplinise și ea criteriile de participare la CE de Juniori 2, grație unui rezultat de 12.23 la triplusalt. „La București, Ștefi și Adnana au fost cele mai tinere medaliate în disputa cu adversarele de la Senioare și Tineret. Evoluția lor merită toate felicitările”, a precizat antrenorul SCM Bacău, Cristi Nemțeanu.

 

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Din nou în ultima secundă!

După ce a învins-o pe CSM Alexandria, întorcând rezultatul când mai erau 38 de secunde, CSM Bacău a remizat în compania Focșaniului, 24-24 (14-14), grație golului marcat de Serhel în secvența de final

Prim divizionara de handbal masculin CSM Bacău a devenit o maestră a suspansului. Și a golurilor importante înscrise pe final de meciuri. După ce a ratat remiza la Vaslui în ultima secundă și a întors, atunci când mai erau doar 38 de secunde, rezultatul în favoarea sa contra Alexandriei, echipa băcăuană a oferit un final-thriller și duminică, în partida de acasă, cu CSM Focșani. La 24-23 pentru oaspeți, Vlăduț Rusu a apărat senzațional ceea ce se prefigura ultimul atac al meciului. Cum mai rămăseseră doar patru secunde, antrenorul „CSMeilor”, Sandu Iacob a cerut time-out în speranța că imposibilul va deveni din nou posibil. Și așa a fost, Vlăduț Rusu repunând rapid mingea în joc, iar Serhel Bahdan înscriind cu o aruncare de la șold de la distanță golul remizei, 24-24, în delirul publicului numeros care și-a încurajat în permanență favoriții. Remiza premiază determinarea CSM Bacău, care, în ciuda unui efectriv redus la doar șapte jucători de câmp, a luptat din prima până în ultima clipă. Un merit deosebit în rezultatul de duminică, din etapa a 21-a a Ligii Zimbrilor l-a avut și poarta băcăuană, Rusu reușind 15 intervenții, în timp ce Răducu Tamaș a apărat două lovituri de la 7 metri în momente cruciale: la 19-20, în min., 44 și la 22-23, în min. 58. „A fost un meci up and down, sus și jos. În minutul 59 și 55 de secunde aveam zero puncte, patru-cinci secunde mai târziu aveam un punct datorită faptului că noi credem și că ne-am gândit că vom avea ultima posesie- mereu ne gândim că vom avea ultima posesie- ne-a ieșit bine și de data aceasta. Și ne-a ieșit pentru că suntem bunicei. Tindem să fim și mai buni, pentru a fi într-o altă parte a clasamentului, iar cei 500 de oameni care au fost astăzi în sală- și cărora le mulțumim din suflet- să fie și mai mulți”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob, care a mizat pe formula: Rusu, Tamaș, Cozma- Iordachi 6 goluri, Serhel 5, G. Bujor 4, Dospinescu 4, M. Bujor 3, Coric 2, Costea. Celelalte rezultate ale etapei a 21-a: Dinamo- Politehnica Timișoara 29-27, Steaua- CSM București 25-25, CSM Alexandria- CSU din Suceava 25-33, CSM Vaslui- Dobrogea Sud 16-24. Joi, 3 martie se dispută Minaur- Universitatea Cluj, runda încheiindu-se pe 5 martie, cu meciul Potaissa Turda- HC Buzău 2012. Campionatul se va întrerupe până pe 27 martie, în runda a 22-a, CSM Bacău urmând să se deplaseze pe terenul penultimei claste, Universitatea Cluj.

Clasament Liga Zimbrilor

1 Dinamo București              20              18              1              1              644-509              55p.

2 Steaua București              20              16              1              3              559-480              49p.

3 Potaissa Turda              20              16              1              3              623-567              49p.

4 Dobrogea Sud              21              15              2              4              539-468              47p.

5 Minaur Baia Mare              19              14              1              4              537-511              43p.

6 CSM Focșani              19              10              2              7              491-492              32p.

7 CSM București              21              8              3              10              568-552              27p.

8 CSU din Suceava              21              8              1              12              557-596              25p.

9 CSM Vaslui                            21              8              1              12              557-596              25p.

10 HC Buzău 2012              20              7              2              12              512-535              23p.

11 CSM Bacău              21              5              2              14              581-641              17p.

12 Poli Timișoara              20              4              1              15              563-602              13p.

13 Univ. Cluj                            20              2              0              18              500-648              6p.

14 CSM Alexandria              21              1              2              18              488-569              5p.

Se pregătește plafonarea prețurilor RCA

Car (automobile) insurance and car services concept. Businessman with offering gesture and icon of car. Wide banner composition with bokeh in background.

În contextul extrem de sensibil al dublării costurilor polițelor obligatorii de răspundere civilă auto (RCA)(chiar triplare în unele cazuri), autoritățile se pregătesc să plafoneze aceste tarife. Măsura ar urma să fie aplicată pe o perioadă de șase luni, și vizează atât persoanele fizice, cât și firmele. Tarifele vor putea fi mai mari în cazul șoferilor care au produs pagube în trecut.

Bazându-se pe o „portiță” din Legea concurenței, care le permite să intervină împotriva creșterii excesive a asigurărilor RCA, autoritățile sunt pregătesc o plafonare a tarifelor, așa cum, de altfel, s-a mai întâmplat în 2017. Plafonarea va fi valabilă timp de șase luni, dar poate fi prelungită, succesiv, pentru durate de câte cel mult 3 luni. Reamintim că, în acest an, preţurile RCA au crescut alarmant de mult, ajungând la peste 1.100 de lei pentru o poliţă pe 6 luni.

Șoferii tineri, fără experiență, plătesc mai mult

De reținut că se propune o diferențiere de calcul al tarifelor pentru persoanele fizice și cele juridice, alegere fundamentată atât de diferența în privința puterii de cumpărare dintre cele două categorii, cât și de factorul de risc al fiecăreia. „Dintodeauna, tinerii au plătit mai mult la asigurările RCA. Peste tot în lume este așa. Și înainte tinerii plăteau tarife mai mari, doar că nu erau diferențele atât de mari ca acum. Or, noi, românii, le resimțim mai mult pentru că avem salariile mai mici decât în altă parte”, spune Gina Bujor, broker de asigurări. În conformitate cu legislația în domeniu, în funcție de istoricul de daună al asiguratului, societățile de asigurare RCA aplică 8 clase de bonus/malus în care acesta se încadrează. Prin urmare, pentru persoanele fizice, tariful maxim ar urma să fie plafonat la nivelul tarifului de referință, pentru clasa de bonus/malus B0. Mai exact, dacă proiectul va fi adoptat în forma propusă de autorități, un șofer cu vârsta de 41-50 de ani, aflat în clasa B0 de daunalitate, v-a plăti maximum 1.039 de lei pentru un autoturism de 1601-1800 cmc. Dacă este în clasa B8, prețul RCA se va reduce la jumătate. În schimb, un tânăr cu vârsta de până la 30 de ani, deținătorul unei mașini de 1801-2000 cmc, care se presupune că abia și-a luat permisul de conducere (deci nu a făcut accidente), ar trebui să achite cel mult 1.853 de lei (tariful scade, în cazul unei mașini cu cilindree mai mică, de doar 1.200 cmc, respectiv la 1.286 lei). Scade semnificativ tariful RCA și dacă tânărul șofer deține permisul de conducere de mai mult timp și, în plus, are și un istoric bun în privința daunelor provocate terților. În acest caz, prețul maxim al unui RCA ar urma să scadă cu până la 50%. Cel mai puțin vor plăti șoferii de 51 – 60 de ani, respectiv 762 de lei, pentru o mașină de 1.200 cmc, 913 lei, pentru un autoturism de 1.401 – 1.600 cmc, 1.069 lei, pentru unul de 1.601 – 1.800 cmc. La mașinile mai mari, de peste 2.500 cmc, tariful maxim al unui RCA va fi de 2.304 lei. De reținut că tarifele maxime se vor aplica numai în cazul contractelor anuale încheiate după intrarea în vigoare a proiectului, deci nu și în cazul polițelor RCA deja încheiate până la acel moment. Firmele de asigurare care vor depăși tarifele maxime stabilite de autorități vor risca amenzi de până la 50.000 lei, precum și sancțiuni complementare.

Polițele City Insurance, obligatoriu refăcute la alt asigurator

După retragerea autorizației de funcționare a City Insurance, toamna trecută, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat deschiderea procedurii de faliment a societății de asigurări. În aceste condiții, șoferii care mai au polițe încheiate la City Insurance trebuie să știe că, în următoarele luni, aceste asigurări vor înceta de drept, deci nu se mai pot folosi de ele. Prin urmare, în termenul stabilit, posesorii acestor polițe vor trebui să și le refacă la alte companii, pentru a putea circula legal pe drumurile publice de la noi. Pe de altă parte, în următoarele două luni, șoferii care au înregistrat pagube la autoturimul propriu, cauzate de conducătorii auto care aveau RCA la City Insurance, mai pot să depună cererile de deschidere a dosarelor de daună. Sumele vor fi plătite prin Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Cererile de plată se pot depune atât electronic, cât și prin poș. Formularele sunt disponibile online la adresa: http://www.fgaromania.ro/formulare. Important de reținut și că șoferii care vor să-și recupereze din valoarea poliței City Insurance nefolosită, după ce au completat Cererea de denunţare a contractelor de asigurare, disponibilă pe site-ul SAR City Insurance SA, respectiv: www.cityinsurance.ro, vor trebui să transmită solicitarea de denunţare la SAR City Insurance SA, pe adresa de E-mail dedicată: denuntare@cityinsurance.ro. Apoi, trebuie trimisă și o cerere de plată la FGA, la adresa de E-mail cerere.plata@fgaromania.ro, însoţită de o împuternicire sau procură, dacă este cazul, copie a actului de identitate, copie a poliţei RCA, copie după dovada plăţii primelor de asigurare, în cazul plăţii primelor în rate, și dovada denunţării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător.

Amenzi de mii de lei pentru lipsa RCA

Din păcate, mulți posesori de autovehicule circulă fără a avea încheiată o poliță RCA. În aceste cazuri, cel căruia i-au fost provocate daune nu va avea de unde să își achite reparațiile, fiind obligat să se îndrepte către instanța de judecată. „Sunt și acum mulți care circulă fără RCA. E drept că s-au mărit amenzile pentru astfel de situații, ba vor mai crește încă o dată, din mai, anul acesta. Unii au înțeles, totuși, ce înseamnă să ai asigurare și că, una este să-i dai polița pentru a-l despăgubi și alta e să-i plătești din buzunarul propriu reparațiile. Sunt însă și situații în care cel care a provocat daunele nu se sperie și se judecă doi-trei ani în instanță, după care îi sunt puse popriri de maximum 35% din salariu sau din venituri, dacă are așa ceva, și le achită, să zicem, în 10 ani. Prost este că nu se pot face popriri pe valoarea bunurilor vinovatului, dacă acestea ar fi scoase la vânzare, și ca atare, păgubitul nu va putea să recupereze nimic de la vinovat”, spun brokerii locali din asigurări. Potrivit legislației rutiere, circulația pe drumurile publice din țară folosind un mijloc de transport auto se poate face doar cu condiția deținerii unei asigurări obligatorii de răspundere civilă auto de tip RCA. Polița este folosită în caz de pagube produse terților prin accidente de circulație. Obligativitatea încheierii asigurării RCA este valabilă atât timp cât autoturismul nu a fost radiat, chiar și dacă mașina nu este folosită, fiind parcată într-un garaj. Cei care nu respectă aceste reguli riscă sancțiuni cu amenda (între 1.000 și 2.000 de lei) și reținerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului, retragerea plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic. În acest caz, se eliberează o dovadă înlocuitoare, document care nu-i dă dreptul proprietarului de a folosi autoturismul pe drumurile publice. Dacă, în termen de 30 de zile, nu se încheie o poliță RCA, poliția rutieră poate dispune radierea din evidență a vehiculului.

Și trotinetele vor trebui asigurate în baza unei poliţe

După ce vor fi elaborate noile norme, și proprietarii de trotinete vor fi obligaţi să încheie poliţe RCA pentru astfel de vehicule. „În mod normal, trebuia încă de anul trecut să se introducă RCA și la trotinete. Noi am și avut solicitări din partea posesorilor de astfel de mijloace de transport. La un moment dat, chiar se încercase introducerea în platformele de asigurări astfel de polițe, dar firmele din domeniu nu își făcuse modificările necesare și, astfel, nu puteam alege, de exemplu, cilindreea sau tipul de carburant folosit la propulsia motoarelor. Ca atare, nu puteam finaliza polița. Cert e că bani tot li se vor luam cumva și posesorilor de trotinete. Dacă, să zicem, nu îi obligă să facă, deocamdată, RCA, sigur le vor impune un impozit mai mare, la primării”, mai cred specialiștii în domeniul asigurărilor. De altfel, impunerea de RCA și la trotinete este o obligație impusă României de Uniunea Europeană ca urmare a numeroaselor accidente în care au fost implicate pe întreg cuprinsul spațiului europeană. Potrivit unor statistici, în ultimii trei ani, în ţara noastră, au avut loc nu mai puţin de 300 de accidente în care au fost implicate trotinete. Cel mai probabil, obigația proprietarilor de a-și asigura trotinetele va interveni de la anul.

Inteligența Emoțională sau conlucrarea dintre inimă și minte

Inteligența și Emoția, cu cât mai mult ni se predă instituțional că sunt manifestări simultane sau venite împreună, cu atât mai mult omul se îndepărtează de potențialul lor. Dacă acestea ar funcționa împreună și simultan, cum de altfel se poate doar prin unirea lor, atunci acest lucru ar fi posibil, doar prin „voință proprie˝, deliberat, consideră psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii.

Mai mult decât atât, specialistul este de părere că alte manifestări ale uneia sau ale alteia, care sunt mecanisme ușor observabile oriunde de stimul-reacție-impuls, nu le putem încadra și nici nominaliza ca fiind emoție sau gând. Datorită factorilor externi, stimulatori și influențatori de reacții în om, acesta devine un aparat de răspunsuri la ce au făcut sau construit alții, fie cu sau fără interes. Putem observa acest lucru mai întâi la doi oameni care au o discuție aprinsă: niciunul dintre ei, nu crează spațiu voit pentru a uni mintea cu inima, ci fiecare este stimulat, având o reacție rapidă sau impuls instant, nebazat pe unirea minții cu a inimii, care nu duce decât să ajungă cel puțin unul din ei, la starea nedorită și inutilă de: suferință, incapacitate sau neîncredere de sine.

“Gândurile și emoțiile sunt determinări proprii, în folosul, contribuția, gestionarea și proiectarea interiorului spre exterior. Până la o astfel de manifestare multă mămăligă e de mâncat. Una dintre atitudinile uitate, dar recuperate datorită nevoii de adaptare la o viteză socială accelerată, este inteligența emoțională. Adică nevoia intrinsecă de a pune inima și mintea să lucreze simultan, în mod deliberat. Conexiunea dintre inimă și minte spre decizii se numește „inteligență emoțională˝.

Cei care o dezvoltă, devin lideri, antreprenori, conducători, organizatori, creativi, artiști, oameni cheie care țin hățurile unui segment social. Cei care nu o dezvoltă, urmează sub-ordonat ce fac aceștia. Inteligența emoțională se învață prin experiență de gestiune cu lucrurile inconfortabile, grele, dureri, apăsări, perioade de încercare”,  conchide psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții.

Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minții, este sociolog, psihoterapeut, hipnoterapeut și trainer în programare neuro-lingvistică. A studiat natura minții umane în trei sisteme educaționale diferite – Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și România și de peste 10 ani organizează cursuri și traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să afle ce posibilități au când își folosesc resursele intelectuale și să arate abilitățile pe care mintea noastră încă le are latente.

Certificat permanent pentru persoanele fără un picior sau o mână

    Persoanele cu un anumit handicap ireversibil nu vor mai fi purtate pe drumuri pentru a fi reevaluate în vederea prelungirii certificatului care atestă afecțiunea invalidantă pe care o au.

    În acest sens, săptămâna trecută, ministrul Muncii, Marius Budăi, a semnat un ordin comun cu Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, act normativ prin care se prevede că persoanele cu orice tip de amputație vor primi, de la prima evaluare, certificatul de încadrare în grad de handicap, cu termen de valabilitate permanent.

    Această prevedere se aplică definitiv inclusiv celor cu amputație unilaterală, care, până acum, erau obligați să se prezinte periodic (o dată la un an) la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru a li se prelungi certificatul, ca și cum piciorul sau mâna pe care, din nefericire, au pierdut-o le-ar fi putut crește, între timp, la loc. Și această aberație a durat ani buni, în ciuda plângerilor adresate de către mulți dintre cei în cauză Ministerului Muncii și a semnalelor trase de nenumărate ori în ziarul nostru.

    După atâta vreme de chin la care au fost supuse persoanele cu amputație unilaterală, în sfârșit, ele, odată ce au obținut certificatul de încadrare în handicap, nu vor mai trebui să se prezinte iar și iar la comisia de evaluare.

    O altă noutate constă în faptul că ordinul permite încadrarea în grad de handicap și a persoanelor dependente de oxigenoterapie de lungă durată, indiferent de vârsta de debut, iar prevederea se aplică și în cazul celor care au căpătat această afecțiune ca urmare a infectării cu virusul Sars-CoV-2.

    Proiectul Național ȘCOALA GENERAȚIEI UNIFICATE: respect, toleranță, incluziune în școală!

      Începând cu luna octombrie 2021, Colegiului Național Catolic ,,Sf. Iosif‘’ din Bacău a devenit partener a ,,Special Olympics România” pentru implementarea Proiectului Național ,,Școala Generatiei Unificate‘’, care are drept scop crearea unui mediu școlar incluziv pentru toți elevii, cu și fără dizabilități, respectiv creşterea gradului de conştientizare la nivelul întregii instituţii de învățământ a problematicii persoanelor cu dizabilităţi şi promovarea unui climat şcolar bazat pe acceptare, toleranță, incluziune şi respect.

      Programul este sprijinit de Înălțimea Sa Șeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, Prințul Moștenitor al Abu Dhabi și Adjunctul Comandantului Suprem al Forțelor armate ale Emiratelor Arabe prin Special Olympics International. Echipa de proiect din cadrul liceului nostru este formată din: coordonator principal și mentor pentru tinerii lideri ai Incluziunii, prof. diriginte Daniela Floareș(clasa a XII-a B), coordonatori prof. diriginți: Liliana Bulug (clasa a IX-a A), Mihaela Galan (clasa a IX-a B), Laura Rotaru (clasa a IX-a C), Elena Pașcu (clasa a X-a B), Erica Mihăeș (clasa a XI-a A), Mirela Sandu (clasa a XI-a C) precum și prof. de educație fizică Anca Gherghișan și consilier școlar, psiholog Alice Cozma.

      În prima etapă a proiectului, elevii și coordonatorii s-au implicat în două tipuri de activități. Prima activitate a fost Campionatul Virtual de Fitness Unificat, în cadrul căruia elevii participanți coordonați cu succes de prof. Anca Gherghișan, au obținut 6 premii I, 6 premii II și 6 premii trei, iar liceul a fost recompensat cu echipament sportiv extrem de util.

      A doua activitate a fost realizată la nivelul claselor participante care au organizat evenimente educaționale cu scopul conștientizării elevilor privind teme ca: toleranță, acceptare, voluntariat, leadership, incluziune, non-discriminare, importanța de a cunoaște mai bine, inclusiv persoanele cu dizabilități intelectuale.

      A doua etapă a proiectului este în plină derulare. În cadrul ei, în ziua de 23 februarie 2022, elevii clasei a XI-a A împreună cu dna psiholog Alice Cozma și prof. diriginte Erica Mihăeș au desfășurat o activitate dedicată prevenirii fenomenului numit ,,Bullying’’ în trei pași: depistare, stopare și evidențierea modalităților de ajutorare a victimelor acestuia. Elevii au format grupuri de lucru și au vorbit mai ales despre repercursiunile emoționale inevitabile pe care le suferă cei implicați, oricare ar fi ”rolul” lor: agresor, victimă sau martor. Apoi, elevii și-au dovedit creativitatea realizând desene, reprezentări grafice, sloganuri dedicate prevenirii bullying-ului pe care le-au prezentat la final în fața clasei.

      În calitate de elev participant la proiect, mă declar extrem de mulțumită de activitatea desfășurată și de modul creativ în care am aflat cum trebuie prevenit Bullying-ul de la vârste fragede pentru a opri repercursiunile psihologice ce pot apărea și riscă să dureze mult timp, inclusiv în viața adulților.

      Miron Maria, elevă în clasa a XI-a a
      Colegiul Național Catolic ”Sf. Iosif” Bacău

      Lista spațiilor de cazare din județ unde se va acorda asistență umanitara refugiaților

        Astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bacău a fost aprobată lista spațiilor de cazare existente la nivelul U.A.T.-urilor din județ, în vederea acordării de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini sau-apatrizi proveniti din zona conflictului armat din Ucraina.
        Această listă este permanent actualizată, ca urmare a informărilor transmise de președinții comitetelor locale pentru situații de urgență, care vor identifica noi spații ori de câte ori vor avea posibilitatea.
        Listă poate fi consultată accesând link-ul de mai jos:
        De menţionat este faptul că la nivelul CJCCI Bacău funcționează un NUMĂR UNIC DE TELEFON la care persoanele fizice & juridice din județ (care au preluat în cazare cetățeni ucraineni sau intenționează să o facă) vor notifica autoritățile, în vederea luării în evidență a acestor persoane de către instituțiile abilitate.
        ☎️
        NUMĂRUL UNIC DE TELEFON:
        0758.025.216.
        👉 Persoanele fizice și juridice care, în contextul crizei umanitare menționate, sunt dispuse să dea o mână de ajutor sunt rugate SĂ COMPLETEZE FORMULARUL de la adresa https://bit.ly/3K1mb3s, pentru ca propunerea lor umanitară (ajutoare & cazare) să fie luată în evidența Guvernului României, în cadrul celulei de coordonare operațională a relației cu societatea civilă şi pe Platforma „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”.

        Elevul Luca Vartolomei, premiat de Consiliul Local Bacău!

          Luca Vartolomei, de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” , a fost premiat, azi, de Consiliul local al municipiului Bacău cu suma de 2.000 de euro pentru rezultatele deosebite obținute la Campionatul Internațional de Matematică Mentală de la Dubai – Horus.

          Băcăuanul Luca Vartolomei a obținut titlul de campion al competiției unde au concurat 455 de copii cu vârste curpinse între 6 și 14 ani din 13 țări.

          Aceștia au avut de rezolvat 160 de exerciții în 10 minute, cu ajutorul abacului.

          Prima victimă băcăuană a noului Cod Rutier: un șofer care dădea flash-uri

            La data de 27 februarie a.c., în jurul orei 08:18, polițiștii Biroului Rutier Bacău au identificat pe Calea Bârladului din municipiul Bacău, un bărbat de 64 de ani, din localitate, care manifesta un comportament agresiv în conducere. Bărbatul a circulat la o distanță redusă față de un alt autoturism, condus regulamentar, și față de care a folosit în mod repetat semnalele luminoase, în scopul de a elibera banda de circulație.

            Polițiștii băcăuani au luat față de bărbat măsura sancționării contravenționale cu suma de 580 lei și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce un autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile, în conformitate cu art. 54^1 alin. 1 raportat la alin. 2 lit.e.

             

            Polițiștii aduc în atenția cetățenilor principalele modificări ale codului rutier, conform O.G. nr. 1/2022:

            Prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:

            a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;

            b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;

            c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;

            d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;

            e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;

            f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;

            g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;

            h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;

            i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public

            Deasemenea polițiștii subliniază faptul că, în confomitate cu O.G. nr. 1/2022, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni  și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:

            a) depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

            b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;

            c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.

            Criticul literar Constantin Călin, Cetățean de Onoare al municipiului Bacău

            Este o recunoaștere binemeritată a unei remarcabile activități literare și pedagogice de aproape șase decenii, încununată de Premiul Academiei Române, care i s-a decernat în 2019. Constantin Călin nu este doar cel mai avizat exeget al operei bacoviene, ci și unul dintre profesorii luminoși ai Filologiei băcăuane.

            „Titlul de «Cetățean de onoare al municipiului Bacău» pe care l-am acordat profesorului și criticului literar Constantin Călin este o recunoaștere a întregii sale activități, a pasiunii cu care a modelat caractere. Avem nevoie de modele autentice, mai ales în această perioadă când prea mult non valori țin prima pagină, ne sunt prezentate ca exemple. Oameni ca profesorul Constantin Călin trebuie valorizați și respectați. Le mulțumesc colegilor pentru votul acordat în unanimitate”, a menționat Liviu Miroșeanu, viceprimarul municipiului Bacău.

            Constantin Călin s-a născut în comuna Udești, județul Suceava.Urmează școala gimnazială din sat, după care se înscrie la Liceul Militar ” Ștefan cel Mare” din Iași. Între 1958 și 1963 este student al Facultății de Litere, la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”.După absolvire, va fi repartizat preparator universitar la Institutul Pedagogic din Bacău, colaborând simultan, la noua serie a revistei ”Ateneu”, coordonată de Radu Cârneci.

            În perioada 1971-1973 activează ca președinte al Comitetului Județean de Cultură. După 1990, revine în activitatea universitară, unde se impune drept unul dintre cei mai competenți și apreciați profesori, dovadă stând atât recunoașterea națională, cât și respectul de care se bucură din partea zecilor de promoții. Absolvent de filologie ieşeană, profesor de literatură, universitar, redactor şi șef de revistă (”ATENEU”), publicist de elită al Bacăului (și nu numai) Constantin Călin s- a consacrat doctoral punerii în valoare a operei lui George Bacovia.

            Astfel a dedicat poetului Plumbului câteva cărți de referinţă: Dosarul Bacovia (eseuri despre om şi epocă); Dosarul Bacovia II (o descriere a operei); În jurul lui Bacovia. De o aparte sunt volumele adunând eseuri, articole, opinii diverse despre istoria noastră de toate zilele şi epocile: Despre şapcă şi alte lucruri demodate (Două drumuri la Malmo); Gustul vieţii; Provinciale; Cărţile din ziar (Interviurile). A alcătuit antologii și ediții din Delavrancea, Hogaș, Bacovia.

            Activitate profesională:

            Preparator la Institulul Pedagogic din Bacău (1963).
            Redactor (1964-1969), redactor-şef adjunct (1969-1971), redactor-şef (1973-1974), redactor de rubrică (1974-1989) la revista „Ateneu” din Bacău.
            Preşedinte al Comitetului Judeţean de Cultură Bacău (1972).
            Şef secţie „Cultură-învăţământ” la ziarul „Deşteptarea”, coordonator al suplimentului săptămânal „Sinteze literare-critice-sociale” (1990-1995, 1997-iulie 1999).
            Redactor al paginii „Opinii” din „Monitorul de Bacău” (1995-1996).
            Lector universitar asociat (1990), lector universitar (1996) la Universitatea din Bacău, Facultatea de Litere (unde a predat Literatura română veche, premodernă şi modernă, Istoria criticii literare şi Ziaristică).

            Cotidianul Deșteptarea a propus atribuirea acestui titlu, în luna iunie a anului 2020. „Acum, la această frumoasă aniversare, lansez instituțiilor de decizie propunerea de a se analiza posibilitatea acordării titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău profesorului, scriitorului, omului de cultură Constantin Călin, titlu pe care îl merită cu prisosință pentru întreaga operă și activitate, pentru promovarea și valorificarea critică a Operei și Poetului Bacovia, în ultimă instanță, a culturii băcăuane”, scria Gheorghe Bălțătescu, la finalului interviului acordat de Cosntantin Călin, care împlinise, atunci, 80 de ani.

            Refugiații sosiți aseară au plecat mai departe spre București

              Cele doua autocare cu refugiați sosiți din Ucraina au plecat, azi, mai departe, spre București, informează autoritătile.

              Refugiații, în majoritatea lor copii și tineri, au fost găzduiți la Hotelul Decebal, compania Barleta achitând cazarea familiilor în cele 30 de camere de hotel

              „Toată gratitudinea noastră membrilor HoReCa pentru generozitatea față de refugiații care au fost în tranzit prin municipiul Bacău. Și, nu în ultimul rând, aprecierea noastră dlui Ionuț Bâliș pentru implicarea în ajutorarea refugiaților.Cetățenii care veneau din Ucraina au părăsit deja municipiul Bacău și sunt în drum spre capitală> a anunțat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

              Universitatea „Vasile Alecsandri” oferă 100 de locuri de cazare și masă pentru refugiații din Ucraina

                În ședința extraordinară de Birou Senat, din data de 28 februarie 2022, s-au identificat spațiile de cazare pentru refugiații din Ucraina.

                În semn de solidaritate cu situația din Ucraina, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău oferă, în mod gratuit, 100 de locuri de cazare în căminele C3 și C4 (cu toată dotarea corespunzătoare) și masa la Restaurantul Universității.

                Precizăm că aceste locuri nu afectează capacitatea de cazare pentru studenții Universității.

                Autoritățile spun că toți refugiații ucraineni care intră în județul Bacău trebuie luați în evidență

                Prefectul judetului, Lucian Bogdănel, a solicitat băcăuanilor implicați în preluarea şi transportul cetățenilor ucraineni – din punctele vamale din nordul țării către județul Bacău – să notifice autoritățile cu privire la aceste transporturi, la NUMĂRUL UNIC DE TELEFON: 0758.025.216. Prefectul mai spune că respectivele transporturi, precum şi imigranții ucraineni care intră în județul Bacău trebuie obligatoriu luați în evidențele instituțiilor abilitate.

                „În concordanță cu prevederile expres prevăzute de OUG 15 şi HG 277, acte normative publicate duminică seara în Monitorul Oficial, am cerut conducerilor instituțiilor de forță implicate şi a DSP, să sprijine neabătut Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bacău în gestionarea crizei umanitare şi a afluxului de imigranți ucraineni”,a spus prefectul Lucian Bogdănel.

                „Am discutat în această dimineață cu reprezentanții celor mai relevante organizații & asociații umanitare din Bacău, a căror expertiză în oferirea de servicii sociale este unanim recunoscută şi stimată. Le mulțumesc, tuturor, pentru disponibilitatea şi amabilitatea arătate”, a mai declarat Lucian Bogdănel.

                „Am trecut în revistă toate resursele umane şi materiale de care aceste organizații & asociații dispun, cuantificându-le la nivelul Centrului Județean de Conducere şi Coordonare a Intervenției (CJCCI), entitatea-pivot în gestionarea prezentei crize umanitare”, a mai anunțat prefectul județului.

                „Dacă împrejurările o vor cere, ONG-urile umanitare vor fi la dispoziția CJCCI, reprezentanții acestora asigurându-mă de implicarea totală a respectivelor asociații atât cu locuri de cazare, cât şi cu personal specializat în prestarea serviciilor sociale şi acordarea de sprijin umanitar.

                În plus, în cursul week-end-ului, am constituit la CJCCI o bază de date cu translatori de limbă rusă, astfel încât autoritățile & instituțiile implicate în gestionarea afluxului de refugiați ucraineni să beneficieze de sprijinul unor traducători”, a mai declarat prefectul de Bacău.

                Două autocare cu refugiați au ajuns aseară în Bacău

                  Comandamentul Primăriei a asigurat cazarea refugiaților din cele două autocare ajunse în municipiul Bacău aseară.

                  Ședința Consiliului Local Bacău LIVE

                  DISPOZIŢIA NR. 870 DIN 22.02.2022 privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Bacău în şedinţă ordinară pentru data de 28.02.2022, ora 10,00

                  1.Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de ”Cetățean de onoare al Municipiului Bacău” domnului Constantin Călin.
                  2.Proiect de hotărâre privind recompensarea elevului Vartolomei Luca și a coordonatorului acestuia, d-na Mirela Păduraru pentru performanțe deosebite obținute la Campionatul Internațional Horus ce s-a desfășurat la Dubai.
                  3.Proiect de hotărâre privind acordarea „Diplomei de Onoare” și plata unui premiu în valoare de 1.000 lei, celor 71 de familii din municipiul Bacău care au împlinit 50 de ani de căsătorie și care au depus cerere până la data de 07.02.2022
                  4.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. în vederea negocierii și aprobării indicatorilor financiari și nefinanciari rezultați din Planul de Administrare.
                  5.Proiect de hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acționarilor Societății de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. să voteze modificarea Actului Constitutiv, în sensul mutării sediului societății precum și pentru stabilirea condițiilor și cuantumurilor asigurărilor de răspundere profesională a administratorilor.
                  6.Proiect de hotărâre privind aprobarea declanșării procedurii de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al Societății Thermoenergy Group SA Bacău și prelungirea duratei mandatului Consiliului de Administrație al Societății Thermoenergy Group SA Bacău pe o perioadă de 4 luni, dar nu mai mult de data finalizării procedurii de selecție a noilor administratori, organizată de Autoritatea Publică Tutelară- U.A.T. Municipiul Bacău, în condițiile legii
                  7.Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui contract de comodat care să aibă ca obiect darea in folosință cu titlul gratuit către Spitalul Județean de Urgență Bacău, în scopul asigurării asistenței medicale în contextul epidemiologic COVID-19, a unor echipamente medicale în vederea utilizării în spațiul Spitalului ”Sfânta Maria” în circuitul Unității de Primiri Urgențe.
                  8.Proiect de hotărâre privind aprobarea inițierii demersurilor de actualizare a Planului de Urbanism General (P.U.G.) și a Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U) aferent și prelungirea valabilității documentației de urbanism ”Plan Urbanistic General (P.U.G.) al Municipiului Bacău și Regulamentul Local de Urbanism aferent”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 84/13.04.2012
                  9.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL, AMENAJARE ACCESE, PARCARE, ALEI CAROSABILE ȘI PIETONALE, AMPLASARE MIJLOACE PUBLICITARE ȘI ÎMPREJMUIRE TEREN, STR. MIORIȚEI, NR. 41 din Municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate privată. BENEFICIAR: S.C. LIDL IMOBILIARE ROMÂNIA MANAGAMENT S.C.S.
                  10.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL întocmit pentru EXTINDERE CENTRU COMERCIAL ARENA MALL ȘI CONSTRUIRE BIROURI P + 2 – 4, HOTEL P +7 – 8, COMPLEX COMERCIAL RETAIL P, LOCUINȚE COLECTIVE CU SPAȚII COMERCIALE S+ P + 10; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, STR. ȘTEFAN CEL MARE, NR. 28 – 32 din Municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate privată BENEFICIAR: S.C. ARENA CITY CENTER S.R.L., BUDEANU BOGDAN-ANDREI ȘI S.C. EUROLINE S.R.L.
                  11.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC DE DETALIU întocmit pentru CONSTRUIRE IMOBIL LOCUINȚE COLECTIVE, STR. 22 DECEMBRIE, NR. 5 BIS, din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe teren proprietate particulară BENEFICIAR: S.C. FLOSIM IMPEX S.R.L.
                  12.Proiect de hotărâre privind declararea unor terenuri din Municipiul Bacău, ca bunuri de uz și de interes public local
                  13.Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 450/2021 privind includerea în domeniul privat al Municipiului Bacău, a unor bunuri imobile-terenuri.
                  14.Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Bacău a unor bunuri – mijloace fixe, în scopul scoaterii din funcțiune, casării și valorificarea acestora în condițiile legii.
                  15.Proiect de hotărâre privind trecerea unor terenuri din domeniul privat în domeniul public al Municipiului Bacău
                  16.Proiect de hotărâre privind actualizarea inventarului domeniului privat al Municipiului Bacău însușit prin H.C.L. nr. 157/2018
                  17.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei la HCL nr. 22/2018 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiul Bacău
                  18.Proiect de hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare
                  19.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în unele Contracte de concesionare
                  20.Proiect de hotărâre privind concesionarea directă a unei suprafețe de teren situată în intravilanul Municipiului Bacău, proprietate privată a Municipiului Bacău.
                  21.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în Contractul de concesionare nr. 69572 din 23.12.2013 încheiat între Municipiul Bacău și dl. Doroftei Ioan
                  22.Proiect de hotărâre privind revocarea H.C.L. nr. 204/22.05.2018 și concesionarea directă a suprafeței de 4,00 m.p. teren cu nr. cadastral 84208, situată în intravilanul Municipiului Bacău, proprietate privată a Municipiului Bacău către d-nii Grădinaru Geanina, Grădinaru Cosmin Ionuț, Grădinaru Ana-Maria prin curator special Plăcintă Gabriela, Grămada Gheorghe-Cristian, căsătorit cu Salamon Nicoleta.
                  23.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și de servitute către Delgaz Grid S.A. asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău
                  24.Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.2 la H.C.L. nr.464/23.12.2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de Funcții ale Poliției Locale a Municipiului Bacău.
                  25.Proiect de hotărâre privind asistarea în Căminul Pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău cu titlu de excepție, pe perioadă determinată, a domnului Savin-Lungu Lucian – persoană marginalizată social aflată în situație de risc, ce necesită servicii de îngrijire și asistență medicală permanentă.
                  26.Proiect de hotărâre privind aprobarea Listei nominale cu solicitanții care au acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii în anul 2022.
                  27.Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantului și a unui membru supleant din partea Consiliului Local al Municipiului Bacău în comisiile de evaluare a probei interviu din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct din unitățile de învățământ din Municipiul Bacău, sesiunea ianuarie-aprilie 2022.
                  28.Proiect de hotărâre pentru modificarea HCL nr. 471/2021 privind completarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 556/2006/29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010.
                  29.Proiect de hotărâre privind completarea contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 556/2006/29.11.2010, aprobat prin HCL nr. 383/2010.
                  30.Proiect de hotărâre privind aprobarea unor măsuri în domeniul serviciului public de alimentare cu energie termică al Municipiului Bacău, în condițiile legii
                  31.Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului adițional nr. 4 la Documentul de poziție privind modul de implementare a Proiectului ”Sistem integrat de management al deșeurilor solide în județul Bacău”
                  32.Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 157/2021 privind acordarea unor facilități fiscale în sensul anulării accesoriilor în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 31.03.2020 datorate bugetului local și abrogarea H.C.L nr. 115/2021.
                  33.Proiect de hotărâre privind însușirea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a întâmpinării formulată în dosarul nr. 378/110/2022.
                  34.Proiect de hotărâre privind soluționarea plângerii prealabile formulată de către Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău SA împotriva HCL nr. 476/23.12.2021.
                  35.Proiect de hotărâre privind soluționarea de către Consiliul Local al Municipiului Bacău a plângerii prealabile formulată de către domnul Cosmin Necula prin avocat Dan Nițu.
                  36.Proiect de hotărâre pentru soluționarea plângerii prealabile formulate de către S.C. CENTRAL INN SRL Bacău, împotriva HCL nr. 97 din 31.03.2021 privind demararea procedurilor legale în vederea exproprierii imobilului – monument istoric ” Hotel Athenee Palace”, în prezent ” Hotel Central” din Bacău.
                  37.A.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea Devizului General la faza Proiect Tehnic pentru obiectivul de investiţii Modernizare şi reabilitare Colegiul „Grigore Antipa”, cod SMIS 129438
                  37.B.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului proiectului, conform Devizului General întocmit la faza Proiect Tehnic și contribuției proprii în proiect a UAT Municipiul Bacău pentru obiectivul de investiţii Modernizare şi reabilitare Colegiul „Grigore Antipa”, cod SMIS 129438
                  37.C.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind adoptarea de către Compania Regională de Apă Bacău SA a măsurilor necesare în vederea contractării finanțării nerambursabile în cadrul POIM 2014-2020 Obiectivul Specific 3.2 pentru reabilitarea conductei de aducțiune pe tronsonul Valea Uzului – Grigoreni
                  37.D.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind soluționarea plângerii prealabile formulată de către dl. Teodor Lazăr împotriva H.C.L. nr. 35/ 2022 privind acordarea unui stimulent pentru nou născuți
                  37.E.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind punerea la dispoziția unor instituții publice a Teatrului de Vară ” Radu Beligan”, în vederea organizării unor evenimente culturale , pentru anumite perioade
                  37.F.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind aplicarea prevederilor H.C.L cu nr. 347 din 30.09.2021 cu privire la arondarea creșelor aflate în subordinea Centrului Bugetar Creșe Bacău la unitățile de învățământ preșcolar în cadrul cărora acestea funcționează, începând cu data de 01.03.2022, și aborgarea H.C.L nr.385/2021
                  37.G.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea mandatului reprezentantului legal al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale a Acționarilor a S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 25.02.2022
                  37.H.PROIECT DE HOTĂRÂRE privind asistarea în Căminul pentru Persoane Vârstnice a Municipiului Bacău cu titlu de excepție, pe perioadă determinată, a d-lui Huțanu Ioan – persoană marginalizată social aflată în situație de risc ce necesită servicii de îngrijire și asistență medicală permanentă
                  37.I.PROIECT DE HOTĂRÂRE pentru modificarea și completarea HCL nr. 275/2020 privind aprobarea organizării reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi privat din Municipiul Bacău pentru anul şcolar 2021 – 2022

                  Atenție fermieri! Schimbări în programele de sprijin destinate legumicultorilor

                  Pe ultima sută de metri, Ministerul Agriculturii simplifică procedura de acordare a subvențiilor acordate legumicultorilor care cultivă în sere și solarii. Fermierii vor putea accesa mai ușor programul de sprijin din legumicultură.

                  Vești bune pentru fermierii care doresc să se înscrie în programul de minimis pentru culturile de legume în spații protejate. Astfel, ministerul de resort a anunțat prelungirea perioadei de accesare a acestor subvenții, până la data de 1 aprilie 2022, inclusiv.
                  Au fost eliminate certificatele de atestare fiscală şi cazierele fiscale

                  În plus, cultivatorii de legume în spații protejate, dar și de usturoi, nu mai trebuie să depună la Direcția Agricolă Județeană certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal. Se dorește, astfel, facilitarea accesul la sprijin pentru cât mai mulţi legumicultori, după ce s-a constatat că, săptămânile trecute, s-au creat aglomerații la administrațiile financiare, unde fermierii s-au înghesuit să obțină documentele prin care să dovedească faptul că nu au datorii la stat. Unii s-au trezit chiar că au datorii de câțiva lei, în urma recalculărilor, ceea ce i-ar fi împiedicat să acceseze ajutoarele de minimis din cadrul programului „Legume 2022”.

                  Adoptarea acestor măsuri s-a făcut ținându-se cont de faptul că majoritatea solicitanților, ai ambelor scheme de sprijin, sunt persoane fizice care nu au realizat venituri, și care, în plus, se confruntă cu lipsa lichidităților. Prin urmare, fermierii nu pot susține, din resursele financiare proprii, cheltuielile pentru încălzirea spațiilor protejate, achiziția de sămânță ori înființarea culturilor. În dese cazuri, s-au constatat neconcordanțe în privința datelor înregistrate în bazele de date ale ANAF, APIA și ale UAT-urilor, ducându-se, astfel, la întârzieri în procesul de depunere a cererilor de înscriere în program.

                  Sume duble față de anul trecut

                  Reamintim că, în acest an, producătorii agricoli vor putea primi până la 3.000 de euro pentru fiecare hectar cultivat cu usturoi, precum și un ajutor de până la 4.000 de euro pentru producerea legumelor în sere (tomate, ardeiu gras și/sau lung – kapia, castraveți, fasole păstăi, salată, spanac și ceapă verde), aproape dublu față de anul trecut. Un fermier poate încasa maximum 20.000 de euro pe durata a 3 exerciţii financiare. Subvențiile se dau în funcție de tipul legumelor pe care le cultivă, dar și de ciclul de producție în care se încadrează.

                  Astfel, banii se acordă pentru maximum două culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producție/1.000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție/1.000mp. Producția minimă trebuie să fie între 400 și 3.500 de kilograme la 1.000 de metri pătrați, în funcție de tipul legumelor. Valorificarea producţiilor de legume trebuie să se facă în perioada 1 martie – 10 iunie, inclusiv, pentru ciclul I de producţie, respectiv, 20 octombrie – 9 decembrie, inclusiv, pentru ciclul II de producţie. Legumicultorii trebuie să facă dovada valorificării pe piață a producțiilor de legume obţinute în spaţii protejate prin bonul fiscal, factura, fila sau filele din carnetul de comercializare.

                   

                  Noul nume al respectului pentru viață: ZERO

                  1. De ce n-au ratificat SUA, Rusia, China, Israel etc. statutul Curții Penale Internaționale, cea care judecă persoane vinovate de genocid, crime de război și crime împotriva umanități? Chiar așa: de ce?

                  2. Un aviator zicea că ,,războiul este un loc în care tinerii care nu se cunosc și nu se urăsc se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid”. Războiul este eșecul diplomațiilor zămislite în spelunci locuite de ură.

                  3. În 2014, Kissinger, care cunoștea foarte bine istoria lumii, spunea că ,,Rusia trebuie să accepte că încercarea prin care vrea să forțeze Ucraina să devină un stat satelit” este sortită eșecului. În același timp recomanda Occidentului să priceapă că ,,pentru Rusia, Ucraina nu va fi niciodată doar o țară străină”. Preocuparea eternă a diplomațiilor – dacă Ucraina se alătură Estului sau Vestului – este periculoasă, spunea el, întrucât țara aceasta ar trebui să existe ca o punte între ele, nu ca un măr al discordiei. Nimeni nu a ținut seama de această sugestie. Rusia, prin agresorul Putin, nu a înțeles valorile și psihologia Occidentului. Occidentul nu a priceput nimic din istoria și psihologia Rusiei. Două tabere repetente, ar putea conchide Kissinger.

                  4. Soluția lui Putin: zero puncte de intersecție cu valorile umanului. Soluția Occidentului – promovarea flașnetară a mușchilor democrației –: un eșec. Ambele tabere fac trimitere la Hitler, neonazism, lagăre, holocaust, crematorii ambulante etc. Occidentul, nimic nou, prizonierul unor interese economice, este încă inconsecvent în sancțiuni. Statutul defensiv-democratic al NATO îi oferă doar rolul de semi-observator vorbăreț. Putin speculează criminal lașități și inconsecvențe, omenirea se ,,îmbogățește” cu un nou cimitir al eroilor. Suntem în punctul în care, din nou, respectul pentru viață este zero.

                  5. Dacă statutul Curții Penale Internaționale ar fi fost ratificat de către toți actorii, crimele de astăzi ar mai fi fost posibile? Parafrazând fabula, ne întrebăm: ,,Noi vrem responsabilitate numai pentru… căței?”

                  Despre un anume tratament

                  Când ești bolnav și ai nevoie de un tratament, cel mai important lucru este diagnosticul. Un diagnostic prost nu doar că nu te ajută, dar îți poate face mai mult rău. La fel și un popor, ca să se vindece, are nevoie de un diagnostic bun al bolii. Numai că, ce să vezi?! De ani de zile, tot felul de doctori „wannabee” pun diagnostice atât de aiuritoare încât poporul a început să refuze să vadă adevărul.

                  Încă de pe vremea președenției lui Băsescu ni se indicau, din timp în timp, dușmanii poporului care erau linșați la ore de mare audiență la televizor. Puțini mai țin minte cum erau prezentați profesorii, medicii, cadrele militare, pensionarii ca fiind vinovați pentru că țara merge prost.

                  Mai încolo, lucrurile s-au complicat de au ajuns românii să voteze împotriva creșterilor de salarii și de pensii pe motiv că erau „mită electorală”. Așa li s-a spus de niște băieți deștepți care, cum au venit la Putere, i-au belit pe rând pe fraieri.

                  Au urmat cei doi ani de așa-zisă pandemie. Jumătate de țară a pus botul la manipulare. Cei care nu se vaccinau erau huliți, lăsăți fără drepturi, marginalizați, înjurați. Unii chiar omorâți pentru că nu mai primeau îngrijire medicală. Dar poporul „inteligent” a aplaudat. Așa era bine, așa era corect.

                  A venit criza din Ucraina. O țară cu care avem multe probleme de ani de zile. Un regim care nu doar că a asuprit minoritatea românească, dar care nu a pierdut nici un prilej să ne pună bețe în roate. Să ne amintim numai de blocarea Dunării cu epava Rostock. Și ce să vezi acum?! Ăia care se cred inteligenți au început să boceasca pe umărul Ucrainei și să-l zeifice pe președintele Zelensky, fără să cunoască nimic din realitatea de acolo. Nu vorbim de refugiați, care – evident – trebuie protejați. (Deși, ia să ne amintim ce scandal făceau unii când UE ne impunea cote de refugiați). Conflictul dintre Rusia și Ucraina trebuie să rămână unul doar între cele două țări. Așa spune realpolitik-ul. De ce? Pentru că nimic nu ne recomandă pentru mai mult. Nu avem o Armată pregătită, nu avem oameni politici, nu avem nici măcar o structura de comandă independentă; toate ordinele le primim în plic de la Washington sau Bruxelles.

                  Ce mă miră mai mult este lipsa de empatie de care au dat dovadă românii până acum în alte conflicte. Când erau măcelăriți civili în Gaza, Siria sau Irak, nu interesa pe nimeni. Când artileria ucraineană măcelărea civilii din Donbass, nu se impacienta nimeni. Când organizațiile neonaziste din Ucraina (și care nu sunt invenția lui Putin) defilau prin Kiev, nu vedea nimeni.

                  Ce ar trebui să facă România?

                  În primul rând să renunțe la restricții; deja sunt inutile câtă vreme un refugiat ucrainean nevaccinat și fără certificat verde poate avea acces oriunde, dar un român, nu, ba mai e și pus să stea în carantină la intrarea în țară.

                  În al doilea rând să solicite părților să aleagă calea diplomatică, o încetare a focului, negocieri.

                  În al treilea rând să aibă grijă de refugiați și să ceară UE sprijin în acest sens.

                  Protoieria Onești vine în ajutorul refugiaților din Ucraina

                    Protopopiatul Onești a început „prin preoții săi și în rândul firmelor importante din zonă, cu gândul inițiat de Părintele Consilier Ilarion” o colectă publică pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina.

                    „Mulțumim Înaltpreasfințitului Ioachim pentru această înițiativă – spune părintele protopop dr. Ioan Bârgăoanu. Avem deja o tonă de apă îmbuteliată la pet-uri și promisiuni de produse de panificație și mere în cantități substanțiale, pe care le colectăm și luni și marți. Sperăm să reușim să organizăm, miercuri, un transport către zona spre care ne îndreptați. De asemenea, în discuțiile avute la Consiliul Local Onești și Instituția Prefectului am pus la dispoziție spațiile de cazare ale Protopopiatului, oferind 20 de locuri de cazare în patru camere cu toate facilitățile, plus hrană caldă pentru 50-100 de refugiați. Pacea lui Hristos fie cu noi cu toți!”.

                    Colectă de bunuri alimentare constă în produse de panificație, conserve, gemuri, fructe, lapte praf, pâine, apă etc și altele, dar și obiecte de igienă și diverse bunuri de uz personal. Acestea vor fi trimise familiilor refugiate la noi în țară, bătrâni, mame și copii și tineri găzduiți în județele Suceava, Iași, Vaslui sau Galați.

                    Bunurile donate trebuie predate la Protopopiatul Onești – Strada Adrian Păunescu Nr. 1 (în spatele Bibliotecii Municipale), în zilele de sâmbătă, 26 februarie, luni și marți, 28 februarie și 1 martie, între orele 9,00-17,00. Acestea vor fi predate pe bază de proces verbal și vor pleca miercuri, 2 martie, cu un transport organizat de Protopopiat.
                    Pentru donații se poate folosi și Contul Asociației PATMOS, CIF: 40031863, Cont: RO95RNCB0030161762300001, BCR Filiala Onești, tel. 0741.047.153. La rubrica „Detalii” trebuie scris „Ajutor pentru Ucraina”

                    Terapie prin culoare

                    Culoarea este oriunde ne uităm și oriunde nu ne uităm. Ne bucurăm de minunile sale în mod conștient și subconștient. Vedem culoarea tot timpul, dar cât de des ne gândim la originile și efectele ei?
                    În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), terapia și vindecarea prin culoare (cunoscută și sub denumirea de cromoterapie sau terapie cu lumină) este un tip de vindecare holistică care utilizează spectrul vizibil de lumină și culoare pentru a influența starea de spirit și sănătatea fizică sau mentală a unei persoane. Fiecare culoare se încadrează într-o anumită frecvență și vibrație, despre care mulți cred că contribuie la proprietăți specifice care pot fi folosite pentru a afecta energia și frecvențele din corpul nostru.
                    “Baza terapiei prin culoare este faptul că aceste culori diferite evocă răspunsuri diferite de la fiecare individ. Oamenii consideră că anumite culori sunt terapeutice sau stimulatoare. Experții care cred în această teorie consideră culorile ca având un impact pozitiv în mai multe moduri și putând ajuta într-o serie de situații. La un moment dat, toți am experimentat premisa terapiei prin culoare. Pentru unii oameni, a vedea verdele din natură este un stimulent instantaneu al dispoziției sau se simt instantaneu puțin mai bine purtând o rochie galbenă preferată, de exemplu. Practica terapiei prin culoare își găsește loc și în aspectele filozofiei indiene, cele șapte culori principale de pe roata culorilor putând îmbunătății centrii energetici (chakrele) ai corpului nostru și aducându-ne starea de sănătate în echilibrul dorit”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

                    Tipuri de terapie prin culoare
                    În terapia prin culoare, se crede că diferite culori pot trata diverse afecțiuni. Terapeuții în culoare cred că lipsa unei anumite culori în corpul tău ar putea fi responsabilă pentru starea ta de sănătate și vitalitate.
                    Iată o listă cu cele mai frecvente culori utilizate în timpul terapiei prin culoare și cum le putem folosi.
                    Roșu: Roșul este folosit pentru a energiza sau a revigora o persoană care s-ar putea simți obosită sau defavorizată. Cu toate acestea, roșul poate stimula și oameni care ar putea fi deja tensionați, motiv pentru care este folosit cu atenție în terapia culorilor.
                    Albastru: Cromaterapeuții folosesc albastrul pentru a trata depresia și durerea. Se crede că nuanțele mai închise de albastru au proprietăți sedative și pot fi utile persoanelor care suferă de insomnie sau alte tulburări de somn.
                    Verde: Verdele este culoarea naturii și, potrivit cromaterapeuților, poate ajuta la ameliorarea stresului și la relaxare.
                    Galben: Galbenul poate fi folosit pentru a ne îmbunătăți starea de spirit și pentru a ne face să fim fericiți și optimiști.
                    Portocaliu: Portocaliu, la fel ca și galbenul, poate fi folosit pentru a stimula emoții pozitive.. Culoarea caldă strălucitoare este, de asemenea, considerată a fi capabilă să stimuleze apetitul și activitatea mentală.

                    Beneficiile terapiei prin culoare
                    Mai mult, specialistul afirmă că unele beneficii rapide pe care le-am putea primi de la terapia prin culoare includ:
                    Reducerea stresului: Anumite culori precum albastrul și verdele pot avea efecte liniștitoare asupra persoanelor stresate sau anxioase.
                    Creșterea apetitului: culorile calde și stimulatoare ne pot stimula apetitul atunci când ne luptăm cu dorința de a mânca.
                    Atenuarea tulburărilor afective sezoniere: Oamenii suferă în principal de tulburări afective sezoniere pe vreme mai rece din cauza lipsei de lumină solară și trebuie să petreacă perioade mai lungi în interior. Culorile calde precum galbenul și portocaliul ar putea ajuta la ameliorarea simptomelor acestor afecțiuni.
                    Stimularea energiei: S-a dovedit că culorile precum roșul și galbenul ne sporesc energia și neajută să ne simțim mai motivați.

                    Pe lângă aceste beneficii, terapia prin culoare poate îmbunătăți gradul de conștientizare și poate ajuta oamenii să înțeleagă necesitatea includerii anumitor culori în viața lor de zi cu zi. De asemenea, poate ajuta la vindecarea naturală a corpului, permițând bunăstarea generală.

                    Cum putem experimenta simplu terapia prin culoare:
                    1. Discutia cu un cromoterapeut autorizat., care ne va ajuta să ne dăm seama ce culori ne echilibrează bunăstarea fizică și mentală.
                    2. Evitarea device-urilor: cercetările arată că lumina albastră din laptopuri, telefoane și televizoare ne poate afecta ritmul circadian, ceea ce ne afectează calitatea somnului. Purtarea ochelarilor anti-albastru sau schimbarea setărilor gadgeturilor la tonuri galbene mai calde va fi de ajutor.
                    3. Relaxarea în natură: studiile arată că verdeața frunzelor și a ierbii din natură ne relaxează și încarcă cu energie.
                    4. Alegerea culorilor: atunci când alegem culori pentru orice, de la culoarea pereților din camera până la culoarea hainelor pe care le purtăm, este indicat să alegem culori care stimulante, relaxante sau care trezesc emoții pozitive., în funcție de context.
                    “Terapia prin culoare este propusă ca metodă pentru echilibrarea emoțională și fizică. Indiferent dacă alegeți să urmați terapia prin culoare sau o altă terapie, cel mai important lucru pe care îl puteți face este să discutați cu un terapeut avizat pentru a vă stabili cursul spre sănătate mintală și fericire”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).