luni, 29 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1323

Fotbal/ Liga a III-a: În linie dreaptă

Cu două săptămâni înainte de reluarea campionatului Ligii a III-a, divizionarele C băcăuane au susținut noi jocuri de verificare. Astfel, sâmbătă, Aerostar Bacău a remizat pe teren propriu, 1-1 (1-1) în compania liderei Seriei I din eșalonul al treilea, Dante Botoșani. Oaspeții au deschis scorul în minutul 2 prin Corban, „aviatorii” egalând trei minte mai târziu grație reușitei semnate de Alexandru Zaharia. Antrenorul gazdelor, Mișu Ionescu a început partida cu Dinu- Bobîrnac, Benchea, Vișinar, Bacalu- H. Ilie, Chirilă, Pavel, Belciu- Zaharia, Viorică, pe parcurs mai intrând Tilibașa, Izmană, Coroamă, Paveliuc și Vraciu. Au absentat Gavrilă și Tofan, ambii accidentați. Marea noutate la Aerostar este revenirea pe teren a golgheterului Cătălin Vraciu după șase luni de pauză cauzată de accidentarea la genunchi suferită la partida cu Viitorul Ianca din prima etapă a sezonului. La finalul acestei săptămâni, Chirilă și compania vor susține ultima partidă de pregătire din intersezon, întâlnind sâmbătă, în deplasare, lidera Seriei 5 a Ligii a III-a, AFC Odorheiu Secuiesc. În funcție de starea vremii, partida va avea loc fie la Odorheiu-Secuiesc, fie la Târgu-Secuiesc. Aflată în cursă pentru ocuparea locului 4, ultimul care permite accesul în play-off, Aerostar va relua campionatul pe 12 martie, în deplasare, contra Sportingului Lieșți, o contracandidată la intrarea în 1-4.

Tot la finalul săptămânii trecute, CSM Bacău a susținut, la rândul său, un penultim test din perioada pre-competițională. „CSMeii” antrenați de Codrin Mindirigiu s-au impus fără probleme, cu 5-0 pe terenul echipei de Liga a IV-a, CSM Adjud prin golurile înscrise de Gherasim, B. Ungureanu (2), Adăscăliței și Gârniață. Fără Strat, Mihăeș, Cr. Mindirigiu și R.Vasile (toți accidentați), băcăuanii au utilizat următoarea garnitură de start: Câmpeanu- Prențu, Manta, Adăscăliței, A. Mocanu- L. Popa, Hilițanu- Gherasim, Priboi, Antal- B. Ungureanu. Au mai intrat: Dogaru, Istrate, Gârniață, Horvat, Acatrinei și Nicodim. Sâmbătă, CSM Bacău va bifa ultimul amical, primind vizita Focșaniului, pe terenul bazei sportive aparținând FC Bacău. Pe 12 martie, în etapa a 16-a, antepenultima din sezonul regulat al Seriei I, „CSMeii” vor juca, la rândul lor un meci de șase puncte, întâlnind în deplasare Sporting Junioruol Vaslui.

Negri și Dămienești, două comune care renasc!

Apă, canalizare, drumuri bune, școli și grădinițe noi pregătite pentru întoarcerea tinerilor

Primarii din Negri, Eugen Dumea, și Dămienești, Vasilică Răileanu, au găsit răspuns întrebărilor despre investițiile făcute ”cu cap”. Împreună cu deputatul Ionel Floroiu și consilierul județean Adrian Nistor, cei doi aleși au evaluat stadiul lucrărilor în derulare și au stabilit ce alte proiecte vor aduce o viață mai bună oamenilor din cele două comune.

La Negri se trăiește mai bine

După ce a finalizat rețeaua de apă potabilă din comună, primarul Eugen Dumea are în lucru rețeaua de canalizare în lungime de 17 km din satele Poiana și Negri, în valoare de aproape 10 milioane lei. Pentru a-i ajuta pe oamenii cu pensii și salarii destul de mici, prin proiect s-a prevăzut ca racordarea se va face la limita proprietății, astfel încât cheltuielile să fie cât mai mici. Programul „Anghel Saligny„ – sprijinit de echipa PSD – i-a oferit primarului posibilitatea să depună un proiect de 13 milioane lei, prin care se vor asfalta drumurile locale unde există rețelele de apă și canalizare. Investițiile în școli și grădinițe, unde copiii au condiții foarte bune de învățătură și de joacă, sprijinirea așezămintelor de cult sau permanenta întreținere a infrastructurii locale au adus condiții de viață tot mai bune în comună.

Mandat început în forță la Dămienești

Recepționarea rețelei de apă-canalizare este principala realizare a primarului Răileanu. Oferind oamenilor racordarea la rețea de a limita proprietății, li s-a oferit un avantaj financiar important, astfel încât sute de gospodării s-au branșat deja și mai există multe alte cereri. Deja există un proiect de extindere a alimentării cu apă pentru că locuitorii au înțeles binefacerile acestei investiții. Prin Programul „Anghel Saligny„ se vor asfalta 8 km de drum local unde există deja rețeaua de apă și canalizare, o lucrare în valoare de 1,4 milioane lei. Un alt succes este finalizarea Grădiniței din Drăgești, inclusiv autorizarea acesteia din punct de vedere sanitar si al situațiilor de urgență, astfel încât pe 10 martie se va deschide. Reabilitarea termică a clădirilor publice, modernizarea iluminatului public, refacerea Căminului Cultural din Călugăreni sau asigurarea unei tablete fiecărui elev sunt proiectele de viitor ale primarului din Dămienești.

Soluții pentru confortul gospodarilor de pe ”Autostrada Estului”

Asfaltul este turnat și se circulă excelent pe segmentul Dămienești-Traian din drumul interjudețean ce vine din Neamț și ajunge până în Vrancea. Constructorul lucrează acum la șanțuri și podețe, iar în unele zone sunt necesare soluții tehnice deosebite din cauza structurii solului și a așezării localităților. De aceea, la inițiativa deputatului Ionel Floroiu, specialiști ai Consiliului Județean, proiectanți, constructori și primarii din comunele respective au căutat la fața locului cele mai bune variante.

 

”Împreună cu Adrian Nistor, consilierul județean care îi sprijină permanent pe aleșii din această parte a județului, am văzut la fața locului stadiul investițiilor și spun că lucrurile stau bine. Am fost consilier județean, vicepreședinte al Consilului Județean, sunt acum deputat și în toate aceste demnități cu care m-au onorat băcăuanii am încercat să ajut zona defavorizată a Colinelor Tutovei, a văilor Berheciului și Zeletinului. Trebuie să înțelegem cu toții că nu ne poate fi bine doar unora, în timp ce alții trăiesc în sărăcie, este nevoie și de solidaritate, de proiecte care să ridice toate zonele județului. Împreună cu echipa PSD Bacău am reușit să aducem investiții foarte importante în Estul județului și cred că, în curând, cei plecați să muncească în străinătate se vor întoarce pentru că au condiții bune de viață la ei acasă.”

Ionel Floroiu, deputat PSD Bacău

 

”De când sunt primar, mi-am dorit apă și canalizare în cât mai multe case, drumuri bune pentru toți, grădinițe și școli moderne unde să învețe copiii noștri. Asta înseamnă o viață mai bună la Negri și, cred din suflet, un motiv foarte bun pentru cei care au plecat să se întoarcă acasă. Îmi doresc să se întâmple acest lucru cât mai curând și investițiile noastre sunt doar pentru a-i convinge pe fiicele, fiii, nepoții și nepoatele ce sunt departe că pot trăi bine și frumos acolo unde s-au născut. Împreună cu Consiliul Județean, prin proiectele naționale și europene, cu bugetul nostru local, construim în fiecare zi viitorul comunei noastre!”

Eugen Dumea, primarul comunei Negri

 

”Am vrut să fiu primar doar pentru că am crezut în capacitatea mea de a schimba în bine comuna. Până acum, am reușit destule, dar am proiecte multe și vreau ca fondurile europene, guvernamentale, județene sau locale să îi ajute pe oameni să trăiască tot mai frumos în Dămienești. Mă bucur că oamenii au înțeles și devin tot mai mult partenerii mei, de la curățenia comunei și până la a-și da acordul pentru investiții importante. Mai avem de treabă, dar suntem pe drumul cel bun!”

Vasilică Răileanu, primarul comunei Dămienești

Liderul turismului din zona Moldova la aniversare

    Agenția de turism Inter-Tour, din Bacău, din 1994 până astăzi lider regional în domeniu, prezentă constant în topul celor mai importante agenții din țară, a împlinit 28 de ani.

    „De 28 de ani, Inter Tour creează vacanțe fericite pentru voi! – a scris colectivul companiei pe pagina de Facebook a agenției. Sunt 28 de ani în care, împreună cu turiștii noștri, am trecut prin nenumărate aventuri minunate, am descoperit locuri și culturi fascinante și cel mai important, am legat prietenii pe viață. Încă din primele zile, călătoriile au reprezentat marea noastră dragoste, iar scopul nostru a fost mereu ca voi să trăiți cele mai frumoase momente în concediu. Cu ocazia aniversării, dorim să vă mulțumim vouă, turiștilor de pretutindeni, deoarece, fără voi, nimic nu ar fi fost posibil.

    Vă invităm să redescoperiți pasiunea călătoritului, a explorării fiecărui colț al lumii, alături de persoanele dragi. Suntem aici pentru voi, indiferent de ce aveți nevoie!
    De 28 de ani, Inter Tour este prietenul vacanțelor tale!”.

    Chiar în ziua evenimentului, împreună cu președintele Filialei Bacău Cultul Eroilor (FCE), Dănuț Voicu, am stat de vorbă cu directorul general al agenției, ec. Dumitru Nănescu, membru fondator al FCE acum 30 de ani, și cu membrii colectivului, lângă tortul aniversar.
    La mulți ani, prin toată lumea!

     

    Număr unic de telefon pentru cazarea refugiatilor în județul Bacău

      La nivelul CJCCI Bacău funcționează un NUMĂR UNIC DE TELEFON la care persoanele fizice & juridice din județ – care au preluat în cazare cetățeni ucraineni sau intenționează să o facă – vor notifica autoritățile, în vederea luării în evidență a acestor persoane de către instituțiile abilitate.

      Spații de cazare pentru refugiați

        Consiliul Județean, prin DGASPC Bacău, a operaționalizat, în regim de urgență, spaţii de cazare în cadrul centrelor rezidențiale pe care le coordonează.
        În centrele protejate din Bacău, Onești și Buhuși, într-o primă etapă, sunt pregătite 77 de locuri, cu posibilitate de suplimentare până la 90-100 de locuri pentru femei, copii și vârstnici.
        „Este important ca ajutorul pe care îl oferim refugiaților să fie corelat și centralizat la nivelul județului, astfel încât să avem o evidență clară a necesităților acestora și un plan de acțiune pentru următoarea perioadă!”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.
        Persoanele care deja au preluat în cazare refugiați ucraineni sau intenționează să o facă, sunt rugate să apeleze NUMĂRUL UNIC DE TELEFON- 0758.025.216, în vederea luării în evidență a acestora de către instituțiile abilitate și aplicarea măsurilor care se impun pentru protejarea lor.

        Ajutoarele pentru refugiații din Ucraina vor fi primite la Centrul de Afaceri și Expoziții

        În acord cu prevederile Dispoziției nr. 619/26.02.2022, emisă de Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a aprobat, în această dimineață, măsuri pentru organizarea – la nivelul județului Bacău – a sprijinului acordat refugiaților & persoanelor strămutate din Ucraina, în contextul conflictului militar din statul vecin.

        Astfel, a fost stabilită înființarea unui PUNCT CENTRAL de primire a ajutoarelor umanitare destinate refugiaților, acesta urmând să funcționeze în incinta pavilionului 2 de la Centrul de Afaceri și Expoziții.

        Punctul de primire va fi deservit de lucrători ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență și ai Poliției Locale, cu susținerea voluntarilor Societății Naționale de Cruce Roșie (filiala Bacău).

        Cetățenii care intenționează să ofere ajutoare sunt rugați să aibă în vedere ca acestea să fie alcătuite îndeosebi din BUNURI NEPERISABILE, produse de primă necesitate, îmbrăcăminte, produse de igienă personală etc. Ajutoarele centralizate la punctul de primire vor fi ulterior distribuite beneficiarilor, potrivit solicitărilor și nevoilor, de către lucrătorii instituțiilor cu atribuții în acest sens.

        De asemenea, s-a solicitat primăriilor să prioritizeze spațiile de cazare imediat operabile în plan local, astfel încât în cazul unui posibil aflux de imigranți acesta să poată fi direcționat, în mod ordonat, către respectivele locații.

        O astfel de clasificare a fost realizată pe zona urbană a județului (orașe & municipii).

        IMPORTANT
        La nivelul CJCCI Bacău va funcționa un NUMĂR UNIC DE TELEFON la care persoanele fizice/juridice din județ – care deja au preluat în cazare refugiați ucraineni sau intenționează să o facă – vor notifica autoritățile, în vederea luării în evidență a acestor persoane de către instituțiile abilitate.

        NUMĂRUL UNIC DE TELEFON:
        0758.025.216.

        Doar împreună, instituții – antreprenori – societate civilă, călăuziți de #altruismul cerut de situația deosebită prin care trecem, putem oferi un ajutor neprețuit vecinilor loviți de război, dincolo de orice diferend istoric mai vechi sau mai nou.
        Toate instituțiile responsabile se află la post, acționând cu promptitudine, în conformitate cu atribuțiile ce le revin.

        IMPORTANT

        Persoanele fizice și juridice care, în contextul crizei umanitare menționate, sunt dispuse să dea o mână de ajutor sunt rugate SĂ COMPLETEZE FORMULARUL de la adresa umanitar.dsu@mai.gov.ro, pentru ca propunerea lor umanitară (ajutoare & cazare) să fie luată în evidența Guvernului României, în cadrul celulei de coordonare operațională a relației cu societatea civilă.

        Întâlniri pe nevăzute

        Nu sunt sigură ce înțelege fiecare persoană din acest titlu, pentru că gândurile unora ar putea merge spre ideea de întâlnire între doi oameni ce ar putea deveni îndrăgostiți mai târziu. Iar cei care sunt fani Netflix s-ar putea regăsi în ideea celor trei filme ce au făcut ravagii: The Kissing Booth/Cabina de Săruturi (1,2,3). Dar această categorie este doar o varietate mică, pentru că alte persoane, ce citesc și folosesc și partea din rețelele de socializare dedicată cărților, sunt familiarizate deja cu fenomenul ”Blind date with a Book”.
        Pentru a explica la ce mă refer, acest concept ne face să mergem literalmente la o întâlnire pe nevăzute… cu o carte. Avantajul acesteia, față de o întâlnire între doi oameni, este că aparențele ce ne prezintă nu sunt un factor de care trebuie să ne îngrijorăm. Înfățișarea noastră nu va influența percepția, deci vă veți putea bucura de ”întâlnire”.
        Dar să vă spun cum funcționează exact acest trend și de ce ar trebui să îl încercați. Cărțile care fac parte din conceptul „întâlnire pe nevăzute” sunt împachetate în hârtie (de obicei maro, dar găsesc, ca fapt divers, că hârtiile de ambalaj colorate sunt mult mai drăguțe), ce te împiedică să le vezi coperta, ducând popularul „nu judeca o carte după copertă” la un cu totul alt nivel. Și, evident, nu ai cum nici să-i răsfoiești paginile. Deci, habar n-ai cum arată cărțile, în afară poate de grosime și dimensiune. Dar, hei!, ”mister” și ”confort” nu sunt chiar cuvintele ce s-ar potrivi cel mai bine unul lângă altul. Singurele informații pe care le primim despre cărțile pe care le alegem ”pe nevăzute” sunt câteva cuvinte scrise pe ele, care ne oferă niște indicii în ceea ce privește genul, intriga, personajele. În mare parte depinde și de unde le achiziționăm, deoarece unele locuri aleg sau nu să ne dezvăluie autorul. Însă un plus de mister nu poate strica nimic în afară de capacitatea noastră de a avea răbdare. Aceste indicii pot arăta astfel: ”Eroină, aventură, pirați, mesaje puternice” (Aceasta este mai mult o variantă simplă și modestă în informații, ce o veți observa mai mult în străinătate) sau ”Londra victoriană devine un oraș romantic și întunecat. Răsturnări de situație. Suspans, putere și dragoste. O aventură alertă. Fantezie.” (o variantă de prezentare întâlnită în afacerile mici cu cărți, care au reinterpretat ideea).
        De ce să încercați un ”Blind Date with a Book?”. În primul rând, veți scăpa de o grijă: alegerea următoarei lecturi. Posibil ca majoritatea dintre voi să vă fi petrecut mult timp în fața bibliotecii sau într-o librărie, în misiunea imposibilă de a alege cartea ce vă va fi portalul nostru spre următoarea dimensiune. Având în vedere că suntem totuși în secolul al XXI-lea, această dilemă s-ar putea să fi avut loc și în fața laptopului sau a telefonului, în fața unei noi comenzi de cărți.
        În al doilea rând, trebuie să recunoașteți că este incitant, nu-i așa? Cui nu-i plac surprizele? Mai ales când sunt implicate cărți. Și gândul că o persoană dintr-o altă parte a lumii sau a țării și-a dedicat timpul și atenția să aleagă o carte, să o împacheteze cu grijă și să pună câteva mici cadouri împreună cu ea pentru a-ți face o mică bucurie face acest concept și mai atrăgător.
        Totuși, mereu există și a doua variantă a poveștii, fie că ne place sau nu să acceptăm acest lucru: există riscul de a nimeri o carte care nu ne este pe plac sau pe care o avem deja în bibliotecă. Însă, dacă ne gândim bine, ne asumăm riscuri zilnic, în orice moment. Deci? Ce avem de pierdut? Poate vom descoperi o carte ce nu este neapărat pe stilul nostru în clipa de față, dar viitorul nu îl știm. De aceea totul este și mai palpitant, nu? Sau poate vom primi doar o carte pe care o avem deja. Jocurile pe care le jucăm zilnic, cu bună știință sau nu, ne vor conduce spre oportunitatea de-a găsi momentul și întrebuințarea potrivită pentru tot și toate. Așa că, îndrăznește să îți dai și tu ”întâlnire pe nevăzute” cu o carte!

        Maria – Alexandra Vaman, 13 ani, clasa aVII-a, Școala Gimnazială ”Doctor Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiiilor Bacău

         

        O unitate magică

        În romanul „Luntrea lui Caron”, soția lui Lucian Blaga apare sub numele de Flavia. Era al doilea prenume al Corneliei Brediceanu, provenită dintr-o familie de vază, din marea burghezie bănățeană. Marta Petreu, bazându-se pe multe dovezi, pe mărturii ale celor care au cunoscut-o în mod direct, spune că era bine educată, că avea studii medicale, dotată fiind cu „o vie inteligență critică și un gust sigur”. Era modernă în spirit și în atitudine, se îmbrăca după ultimele tendințe din modă și era la curent cu noutățile literar-artistice. „Frumoasa bănățeancă” (Sextil Pușcariu) era creolă și cu o siluetă fină, subțire, cu picioare lungi. Pentru că avea un ten măsliniu, Blaga i-a zis „ghiocel negru”. S-au îndrăgostit după ce s-au revăzut la biblioteca universitară din Viena (se știau mai dinainte, de la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov), când amândoi au avut sentimentul unei „întâlniri definitive”. Interesant este și că relația lor „a fost clădită de la început pe premisa, acceptată de amândoi, a excepționalei lui valori”. Dar rolul Corneliei a fost unul major, pentru că ea „l-a modelat ca pe o operă de mare artă”, șlefuind pe unde era cazul, începând de la comportamentul în societate, până la gusturile intelectuale, artistice. Iar Lucian Blaga, având deplină încredere în iubita lui, „s-a lăsat pe mâna ei”. Poetul o numește „mireasă și stăpână, promițând că-i va dărui „lucruri frumoase și unice, în felul lor”. Cornelia i s-a dedicat întru totul, „a lucrat cu el și pentru el”, după cum scrie Marta Petreu, care amintește și faptul că, în timp ce Blaga nu avea slujbă (universitarii din Cluj nu-l voiau printre ei), petrecându-și timpul „cu cititul și cugetatul”, soția sa practica stomatologia în cabinetul pe care-l avea deschis în casa familiei ei. A muncit enorm pentru soțul ei, asumându-și o mulțime de treburi, de secretară-dactilografă, de asistentă care-i organiza poetului toate întrevederile, toate contactele profesionale, pe când era atașat de presă, la Lisabona, de pildă. Dar șirul lucrurilor pe care Cornelia le rezolva este mult mai lung, impresionant de-a dreptul, impunând respect și admirație pentru această femeie de o inteligență și o sensibilitate speciale, cu o fire nobilă, care a înțeles că libertatea unui creator de geniu trebuie apărată. Mereu „încântătoare”, chiar dacă era peste măsură de ocupată, ea a avut și înțelepciunea de a accepta „muzele” poetului. Care, cu egocentrismul artistului, preocupat exclusiv de opera sa, considera că „orice dragoste care duce la creație își dobândește legitimitatea”. Numai că, specifică Marta Petreu, între cei doi exista o înțelegere deasupra moralei comune, și asta pentru că Blaga le-a conferit inspiratoarelor sale doar „un statut secundar și pasager”, care nu atingea, nu afecta monada, „unitatea magică” alcătuită de el și Cornelia. Și apoi, soția lui Blaga, la fel ca soția lui Thomas Mann, Katia, între cele două femei Marta Petreu găsind multe apropieri, dincolo de unele inconveniente, de lucruri, de situații socotite paradoxale de oamenii obișnuiți, „s-au bucurat, fiecare, de marele dar al prezenței unui partener atât de ieșit din comun…”, remarcă autoarea cărții „Domni și Doamne”. Ea făcând și observația de mare finețe că, în nemărginita ei devoțiune, Cornelia, care l-a modelat pe Blaga, luptând pentru el, pentru triumful operei lui, cu o voință de fier, a ales să fie discretă atunci când și-a distrus scrisorile de dragoste și altele adresate poetului. A șters astfel urmele facerii, ale șantierului, pentru ca el „să apară în lumina augustă a creației și persoanei lui, ieșit direct din centrul marelui Anonim”.

        La o șuetă cu Max

        (Despre o nouă frământare a lumii de către Dumnezeu și fudulia lui Ițicu)
        E zarvă de canibali în lume. Istoria, cu toate dramele ei, nu ne este un bun sfetnic. Sau poate că noi nu suntem buni de elevi ai ei. Memoria de lungă durată a speciei noastre păstrează active doar reflexele de fiară umană. De-o vreme, stând de vorbă cu bunul meu prieten Max, îmi tot cer zilnic scuze din cauză că autointitulatul homo sapiens îl include în categoria animalelor inferioare. Max, dragul meu câine, labrador care n-ar mușca în viața sa pe cineva, mă privește cu îngăduință și-mi spune din priviri că noi, ,,superiorii”, avem într-adevăr o problemă, dar…
        Știi, Max, i-am zis ieri, pe la 1828, un domn numit Goethe i-a scris prietenului său Eckermann, referindu-se la omenire: ,,Văd venind vremea în care Dumnezeu nu se va mai bucura de ea și va trebui să frământe iarăși totul pentru o creație regenerată”… Privindu-mă prietenos, îmi spune: ,,Cam așa gândești și tu. Mă-nșel?” Cu știuta sa competență de critic și istoric literar, îmi aduce aminte de ce spunea protagonistul romanului meu ,,Z”: ,,Am ajuns o specie defectă, Doamne! Ce zici de un nou punct zero al aventurii noastre prin lume? Nu se poate să nu vezi că între proiectul Tău și devenirea noastră s-au așezat prăpăstii”…
        Of, Max, sunt de-a dreptul siderat! Un ziarist scria cu entuziasm că noile bombardiere americane și rusești vor avea zboruri divine! Auzi, divine! Ca și cum proiectul lui Dumnezeu avea ca vedetă fabricarea armelor de distrugere a speciei. Apoi l-am văzut pe ministrul economiei noastre asediat de o bucurie hâdă. Vorbea cu atâta satisfacție despre proiectul de revitalizare a industriei noastre de armament! Doar asta avea în cap: arme, arme, arme! L-am văzut și pe Iohannis. Țanțoș rău, în costumație originală de război, cum se gudura pe lângă Stoltenberg, șoptindu-i că este fruntaș pe ramură europeană la alocarea paralelor pentru cheltuieli militare. Of, Max! M-a apucat un fel de scârbă amestecată cu multă milă… Aproape că n-ai după ce bea apă și-ți faci uzină de bucurii din contextul belicos nenorocit. E ca și cum ai fi cu mortul pe năsălie și tu-ți plămădești din asta o bucurie, o fudulie fără margini…
        ,,A”, îmi zice Max, cu știuta sa competență, știi de ce-mi aduce aminte atitudinea asta? De un personaj din «Desculț», romanul lui Zaharia Stancu, de acel «Ițic, fudul că are mort în casă»”… Hai, Max, îi zic, nu mă îmbârliga cu proletcultisme!… ,,Dragule”, mă privi el îngăduitor, ,,nu te oțărî ca un om la mine, de parcă aș fi turbat. Uite, în pustiul ăsta de proletcultism am găsit o oază. Un prunc flămând dintr-un sat flămând, într-o vreme a flămânzirilor, se roagă de un prieten să fie admis la praznicul întru pomenirea unui frate mort al acestuia: «Iţicule, îngăduie-mă și pe mine la voi în casă, pâine cu vin să mănânc și eu, c-o să moară și Tudorache al nostru și-o să te îngădui și eu pe tine la noi, să mănânci și tu pâine cu vin»… Las la o parte faptul că Iţicu nu se înduplecă, nu-l admite la praznic, întrucât el nu crede că Tudorache va muri atât de curând”…
        Max, zău că ai nimerit-o! Îți rămân îndatorat și pentru asta. Îți voi pregăti un premiu special… Cu știința pavloviană în gene, Max a început să saliveze, să dea din coadă, bănuind că va urma un prânz cu scofeturi noi. L-am adus însă cu picioarele pe pământ… Max, nu este un secret faptul că te consider – am mărturisit și public – nu doar un critic și istoric literar de excepție (te-am propus deja pentru lista acelor puțini zei autohtoni care decid valoarea unui scriitor), ci și un antropolog de excepție. Acum constat că ai și stofă de analist politic. Voi trage sforile pentru tine și, în curând, sper să ai emisiunea ta la postul TV cu ratingul cel mai grozav, ca să-ți poți prezenta pe larg doctrina care vizează salvarea omenirii… Dezamăgit de ratarea doritului meniu, Max își trădă totuși bucuria, căci era flatat de propunere… ,,Dar la care doctrină faci trimitere? Căci am mai multe”, reacționă el… Aia cu incașii, zic… ,,A, da… Cea cu incașii care la vreme de pandemii, războaie, nenorociri le aduceau zeilor, ca jertfă, pe conducătorii lor. Frumoase obiceiuri! Și eficiente! Dar nu vor relua unii istoria cu acei câini care latră și caravana nenorocită își vede de drumul ei?”…
        Hai, Max, fii serios! Dacă nici de vocea competenței tale nu vor asculta, suntem pierduți! Nu ne rămâne decât să-L rugăm pe Dumnezeu, împreună cu Goethe, dacă nu te deranjează compania acestuia, să frământe din nou Lumea.

         

        Exercițiul adevăratei smerinii…

        Se simte începutul timpului luptelor celor duhovnicești din Postul Mare. Căci, pericopa evanghelică de astăzi devine definitorie pentru felul în care putem începe a ne judeca eliberarea de sub anestezia modicității scenariilor apocaliptice din jur. Ca o chemare și o întărire întru împlinirea vieților noastre. De aceea, textul scripturistic (Matei 25, 21-46) punctează un lucru extraordinar: Hristos, Domnul, ne cere deprinderi simple și, tocmai de aceea, greu de îndeplinit. Nu suntem îndemnați a construi fabrici de panificație, ci a oferi o pâine. Nu ni se solicită a înălța spitale, ci a-l cerceta pe cel bolnav. Nu ne este impus a fi judecători sau veghetori pentru cei ferecați, ci suntem rugați să-l cercetăm pe cel care este renegat, respins și părăsit. De ce? Spre a înțelege faptul că simplitatea trebuie să fie exercițiul real al smereniei și al răstignirii noastre.
        Textul biblic prezentat este remarcabil. La vremea când a expus acestă alegorie ucenicilor, Mântuitorul nu a fost deloc înțeles. Însă, peste numai câteva zile, El va fi însetatul, flămândul, străinul, golul, bolnavul, întemnițatul și răstignitul lumii. Exerciții de reală smerenie, aduse astăzi înainte. Pentru a nu uita că oricât de greu ni s-ar părea urcușul duhovnicesc al postului, nimic nu se asemănă cu Pătimirea și cu Răstignirea Lui. Și pentru a înțelege că a te identifica cu cei ce trec prin încercările vieții înseamnă a fi alături de Domnul. La o faptă distanță!
        A nu te semeți cu ceea ce ai realizat și cu ceea ce ai practicat, ci a te mustra și dojeni din cauza celor pe care nu le-ai înfăptuit încă, este adevăratul exercițiu al celui smerit. Se zice că smeritul rege Frederik al VI-lea al Danemarcei, călătorind prin regat, a intrat într-o școală. Acolo a întâlnit copii inteligenți și vioi, cărora le-a adresat o întrebare: ”Care este numele celui mai important suveran al țării?” Învățătoarea șopti ceva la urechea unei fetițe, care ridică de îndată firava mânuța. ”Spune-mi!”, o rugă monarhul.”Da, Frederick al VI-lea.” Adică chiar el. Îi va fi plăcut regelui, dar a cercetat-o: ”Ce mari fapte a săvârșit?” Fata lăsă capul în jos și rușinată răspunse: ”Nu știu”. ”Nu te mâhni , fetițo – îi spuse zâmbitor regele. Nici eu nu știu!”
        Un exemplu de smerenie, delicat și pedagogic!

        Inspector scolar,
        pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

        Picioare frumoase înseamnă sănătate

        Din tainele şi evoluţia serviciilor de pedichiură, ne împărtăşeşte chestiuni esenţiale Mariana Zorilă, sufletul şi „motorul” Art Pedi Bacău.

         

        1. În urmă cu câțiva ani, serviciile de pedichiură se adresau exclusiv doamnelor și vizau partea de înfrumusețare a unghiilor de la picioare. De ceva timp, acest sector a evoluat și are o altă adresabilitate, dar mai ales, nu vizează doar aspectul estetic. Puteți  face o succintă trecere în revistă a evoluției acestui domeniu?

        După cum am observat cu toții, nimic nu mai este cum „era înainte” , dar pentru Art Pedi acest lucru este un mare plus, deoarece ne- am lărgit publicul țintă, acum partea masculină fiind parte integrantă din proiectul Art Pedi, atât pe partea de estetică, cât și pe partea de pedichiură Medicală.

        1. Ați participat la cursuri de formare în străinătate. Vă putem considera pionier în zona Moldovei – Bacăului, în ceea ce privește pedichiura medicală?

        DA, și o spun fără modestie.  Am participat, particip și voi participa, deoarece pregătirea mea profesională este ca un perpetuum mobile.

        Întotdeauna apare ceva nou, o tehnică nouă, un dispozitiv nou, o procedură revoluționară, iar eu îmi doresc ca serviciile mele să fie la cele mai înalte standarde.

        1. Care sunt semnele care indică faptul că picioarele noastre au nevoie de îngrijire de specialitate?

        Prezența la specialist este imperios necesară atunci când apar infecții fungice, degradare progresivă a calității unghiei. În timpul sarcinii, cand se practică sport și ne confruntăm cu piciorul sportivului și în cazul persoanelor cu diabet și orice problemă care îți provoacă disconfort la nivel fizic și vizual.

        1. Care sunt principalele servicii de care pot beneficia băcăuanii la Art Pedi Bacău?

        -Îndepărtarea stratului de hiperkeratoză (piele îngroșată) fără tăiere

        -Curățarea unghiilor îngroșate,denivelate, precum și a unghiilor cu micoză

        -Protezarea unghiilor deteriorate

        -Tratarea călcâielor cu crăpături

        -Îndepărtarea bătăturilor

        -Îngrijirea piciorului diabetic

        -Corectarea unghiilor încarnate fără durere cu ajutorul sistemelor

        – Orteze confecționate manual

        – Produse profesionale pentru îngrijirea mâinilor și picioarelor precum și pentru tratarea micozelor

        1. Ajunși în salon, pe cine vor întâlni clienții? Cine sunt persoanele din colectivul Art Pedi Bacău?

        În primul rând vor întâlni o echipă foarte bine pregătită, sudată și disponibilă 100% pentru tine. Rareș, Raluca, Mădălina, Daniela, Mihaela și nu în ultimul rând eu, Mariana Zorilă, suntem reprezentanții conceptului Art Pedi.

        1. În mod evident, evoluția vă caracterizează parcursul. Ce urmează în viitor? Ce planuri aveți?

        Planurile noastre de viitor vizează două direcții.

        Prima se referă la Pedichiura Geriatrică, căreia îi vom acorda o atenție deosebită, oferindu-le clienților posibilitatea de a beneficia de ședința de consiliere gratis- în acest mod putem preveni consecințe dramatice, de exemplu amputarea unui membru.

        Cel de-al doilea proiect se învârte tot în jurul acestei tematici, dar este de anvergură și implică o mobilizare mai mare din partea Art Pedi.

        „Art Ped to go” reprezintă echipa mobilă a cabinetului  nostru și se adresează persoanelor aflate în incapacitatea de a se deplasa.

        1. Dacă am asociat cuvântul „evoluție” cu salonul dvs., un alt cuvânt care vă caracterizează este „pasiune”. În activitatea zilnică, ce vă mulțumește și vă împlinește?

        Înainte de toate, tot ceea ce fac eu s-a transformat în pasiune, am depășit de mult stadiul de job. Mă împlinește fericirea pe care o văd pe fața celui din fața mea când scapă de durere,  aspect inestetic și își recapătă sănătatea și frumusețea picioarelor. Acest lucru îl apreciezi de 10 ori mai mult abia după ce îl pierzi.

        Așa că profit de ocazie și vă invit la sedința de consiliere!

        Minim 1 dată pe an și de 2 ori pe an cei care au ajuns la o anumită vârstă și pentru care sănătatea picioarelor este primordială.

        1. Este evident că un aspect îngrijit și sănătos al picioarelor întregește frumusețea unui om. Dacă mai sunt oameni care nu sunt conștienți de acest lucru, ce mesaj le adresați?

        În viziunea mea, în urma experienței pe care am dobândit-o, frumusețea pleacă de la picioare, mâini,  ten.

        Degeaba ai gene, sprâncene dacă le „accesorizezi” cu unghii inestetice, călcâie crăpate, unghii roase.

        Teleşcoala noastră (XXIV)

        Didactica fortificată

        Observăm un interes tot mai larg pentru modalitatea de comunicare a profesorului-TV cu elevii. Altfel spus, acesta imaginează stratageme pentru a le capta şi menţine atenţia pe durata celor circa 25 de minute. O profesoară de matematică a aşezat pe tablă un cursiv ca acesta, de la mic la mare: MATE (font 8) MATE (font 9) MATE (font 10) MATE (font 11) MATE (font 12) etc., sugerând acel crescendo pe care trebuie să-l înregistreze orice lecţie. Fontul cel mai mic marchează „spargerea gheţii”, în vreme ce fontul maxim semnalează ultimul eveniment al lecţiei: transferul cunoştinţelor. Recunoaştem aici normative pedagogice: de la simplu, la complex; de la cunoscut, la necunoscut; de la apropiat, la depărtat. Alexandra Tatu, descoperită târziu de TVR 2, predă substantivul delectându-se odată cu privitorii prin jocul ŢOMAPAN (ţări, oraşe, munţi, ape, plante, animale, nume). Alteori didactica e expusă direct. Delia Maier scrie pe tablă „Obiectivele noastre, azi”, dar continuă în ton ludic, enunţând primul dintre ele: „să ne distrăm cu cea mai veche întrebare a copilăriei – de ce?” (pentru circumstanţialul de cauză) sau „să ne mirăm (cu folos!) de complexitatea comunicării noastre orale” ori, cu modul indicativ, „inventariem personajele din diverse lecturi”. Raluca-Mihaela Diaconu îşi începe discursul didactic cu precizarea competenţelor generale şi a celor specifice, pentru o lecţie despre verbele copulative.

         

        Văzut, dar neauzit

        E interesant tot ce se petrece pe micul ecran, dar privirea ne alunecă uneori către colţul din dreapta jos al acestuia, unde îşi face datoria un domn sau o doamnă, convertind mesajele verbale în limbajul persoanelor cu deficienţe de auz. Se numeşte interpret mimico-gestual (Lavinia Chiţu, de pildă) şi completează, pentru toată lumea, atmosfera unui text literar (ca să amintim cel mai complex dintre mesaje). În alt context, cel al artistului aflat pe scena (ne)văzută a spectacolului muzical, regulile se aplică spontan şi fără pregătire profesională. Ni le prezintă etnologii: limbajul nonverbal/ paraverbal „constituie un răspuns la codul mimico-gesticulator utilizat de emițător, dar și o reacție la mesajul receptat – cântecul –, în ultimă instanță una dintre formele de manifestare a feedbackului provocat de actul de comunicare prin cântec. Un rol important în acest tip de comunicare îl joacă ceea ce psihologii denumesc «contact prin ochi» (eye contact) și căruia psihologia socială îi acordă o importanță anumită pentru stabilirea relației intergrup. Privirea, zâmbetul, mișcarea capului etc. constituie procedee atât de firești pentru comunicare, încât receptorii le consideră un fapt banal, dar care sunt înregistrate, în mod inconștient, ca elemente ale comunicării. Lipsa lor, pe parcursul transmiterii mesajului, ar avea drept rezultat sărăcirea de sens a acestuia – de atmosferă, în ultimă instanță – şi deci o comunicare incompletă” (Ligia Bârgu-Georgescu).

        Cunoaşterea de sine

        Thales, unul dintre cei şapte înţelepţi ai Greciei antice, a fost întrebat: Care este cea mai grea știință? El a răspuns: cunoaşterea de sine. Între cei din vechime era renumit dictonul: Cunoaşte-te pe tine însuţi (Socrate). Sfinţii Augustin şi Bernard afirmă în această privinţă că dictonul – Gnoti se auton – Cunoaşte-te pe tine însuţi -, pus în practică, duce la cea mai înaltă şi la cea mai folositoare ştiinţă, duce la formarea omului de caracter.
        Cunoaşterea de sine duce la umilinţă; umilinţa duce la roade bogate de virtute; roadele duc la Dumnezeu prin aproapele pentru care sunt făcute.
        Fariseii socoteau că o faptă bună este cu adevărat bună în măsura în care este în conformitate cu Legea. Isus o consideră bună în măsura în care corespunde intenţiei drepte, pornită din inimă, din iubire şi este bazată pe smerenie, fiind făcută sub inspiraţia Duhului Sfânt.
        Ce este smerenia? Fără o descoperire divină, susţine sfântul Laurenţiu Iustiniani, nimeni nu poate şti ce este smerenia; de aceea, cei mai mulţi îmbrăţişează numai umbra smereniei. Numai smerenia stă la temelia sfinţeniei, ea este mama, rădăcina şi izvorul tuturor virtuţilor.
        Ca faptele să aibă puterea necesară de a face fericit pe autorul lor atât pe pământ cât şi în ceruri, trebuie să pornească dintr-o inimă smerită, fiindcă Învăţătorul spune: Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor (Mt 5,3). Isus, în calitate de Fiu al Omului, este smerenia divină întrupată, este pe cea mai înaltă treaptă, fiindcă s-a smerit făcându-se om şi ducându-şi crucea.
        Trebuie să fie un lucru foarte preţios smerenia, dacă şi mândriei îi place să se ascundă sub mantia ei pentru a nu cădea în dispreţ; iar, pe de altă parte, trebuie să fie un lucru deosebit de urât mândria, când nu îndrăzneşte să se arate descoperită, dar este constrânsă să se acopere cu vălul smereniei, spune sfântul Bernard.
        Fiindcă inima smerită dă valoare faptelor noastre, să ne rugăm asemenea sfântului Francisc de Assisi: Doamne, dacă vrei să-mi dăruieşti darurile tale, să-mi fii şi păzitor, deoarece eu nu mă pot încrede în mine, fiindcă sunt un tâlhar atât de mare încât pot fura şi de la tine!

        Pr. Richardo-Dominic Baciu

        O fetita care voia să-și facă selfie a căzut în râul Trotuș. Un jandarm s-a aruncat în râu și a salvat-o

        O fetiță de 12 ani din orașul Târgu Ocna, a fost salvată ieri după-amiază de un jandarm aflat în timpul liber din apa rece a râului Trotuș.

        Fetița era cu o prietenă și, în timp ce făcea selfie-uri pe o stâncă, a scăpat telefonul, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în apă.

        Jandarmul, plutonier Pomuț Daniel aflat în apropiere a auzit strigătele disperate de ajutor ale fetelor și a sărit în scurt timp în râu, reușind să o scoată pe fetiță la mal înainte de a fi luată de curentul apei.

        Fetița a plecat împreună cu prietena ei spre casă, pentru a se schimba de hainele ude, speriată mai mult de ideea că părinții vor afla ce i s-a întâmplat, decât de pericolul din care scăpase cu bine.

        Recomandăm celor care doresc să imortalizeze momentele frumoase să evite locurile care prezintă un potențial risc de accidentare, iar în situația în care totuși procedează precum fetița în cauză, să se asigure că și-au luat toate măsurile de prevenire necesare.

        De asemenea, cei care observă persoane aflate în pericol trebuie să solicite în cel mai scurt timp ajutorul autorităților competente prin apel la numărul unic de urgență 112, deoarece orice clipă poate face diferența în privința sănătății și integrității corporale a celor implicați.

        Actrița Anamaria Vartolomei, originară din județul Bacău, desemnată „cea mai bună speranță feminina” la Premiile Cesar

        Actriţa franco-română Anamaria Vartolomei, în vârstă de 22 de ani, a fost premiată vineri seară la premiile César – cele mai prestigioase distincţii atribuite de cinematografia franceză -, la categoria „cea mai bună speranţă feminină”, datorită rolului interpretat în filmul „L’événement”, informează contul de Twitter al postului de televiziune Canal+.

        Anamaria Vartolomei, născută la Bacău pe 9 aprilie 1999, a concurat la premiile Cesar din acest an la categoria „cea mai bună speranţă feminină” alături de Noée Abita („Slalom”), Salomé Dewaels („Illusions perdues”), Agathe Rousselle („Titane”) şi Lucie Zhang („Les olympiades”).

        Anamaria Vartolomei a debutat în cinematografie la vârsta de zece ani şi jumătate, când a fost aleasă din 500 de candidaţi pentru a interpreta unul dintre cele două roluri principale din filmul „My Little Princess” (2011), alături de celebra Isabelle Huppert. Personajul ei era puternic inspirat din copilăria regizoarei acelei pelicule, Eva Ionesco. Acel prim rol i-a adus tinerei actriţe franco-române o nominalizare la premiul Lumiere pentru cea mai bună speranţă feminină. În anul următor, la Festivalul de la Cannes, ea a fost aleasă pentru a apărea pe afişul oficial al secţiunii Semaine de la Critique.

        Anamaria Vartolomei a interpretat apoi mai multe roluri secundare în filme precum „Jacky au royaume des filles” (2014) şi „L’Ideal” (2016). În anul 2017, a interpretat unul dintre personajele principale din filmul „L’Echange des princesses”.

        În 2021, a jucat rolul principal în filmul „L’Evenement”, o dramă regizată de Audrey Diwan despre perioada în care avorturile erau ilegale în Franţa, care a câştigat Leul de Aur şi Premiul FIPRESCI la Festivalul de la Veneţia. Prestaţia ei a fost salutată de criticii de specialitate, care au considerat-o „excepţională” (Le Monde) şi „spectaculoasă” (Slate).

        Premiile César recompensează începând din anul 1976 cele mai bune realizări şi interpretări din cinematografia franceză. Aceste trofee – al căror design a fost creat de sculptorul César – sunt atribuite în fiecare an la Paris de Academia de tehnici şi arte cinematografice. Printre cele mai premiate filme din istoria premiilor César se află producţiile „Le Dernier Metro” şi „Cyrago de Bergerac” (10 premii fiecare), „Un prophete” (9 premii) şi „De battre mon coeur s’est arrete” (8 premii).

        Cea de-a 47-a ediţie a galei de decernare a premiilor Cesar are loc la ora transmiterii acestor informaţii în sala de spectacole Olympia din Paris şi este prezidată de scenarista şi regizoarea Daniele Thompson.

        Prezentatorul principal al evenimentului este Antoine de Caunes, care a fost desemnat pentru a zecea oară în calitate de „maestru de ceremonii” al galei premiilor Cesar. AGERPRES

        Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală

          Odată cu Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, polițiștii de siguranță școlară au inițiat ”Proiectul pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar”, proiect adresat elevilor de gimnaziu din patru școli de la nivelul județului Bacău.

          În această săptămână s-au derulat primele activități informativ – educative care vizează dezvoltarea abilităților non – violente de rezolvare a conflictelor în rândul elevilor.

          Astfel, polițiștii de siguranță școlară s-au întâlnit cu elevii Școlii Gimnaziale nr.1 Onești și elevii Școlii Gimnaziale ”Nicu Enea” Bacău.

          Violența școlară este o formă a violenței cotidiene și o problemă globală. Deși nu este un fenomen nou, a crescut și a devenit tot mai vizibil în societatea actuală.

          În acest sens, după dezbateri, explicații și discuții, toți elevii au înțeles că, dacă la violență se răspunde cu violență, conflictele nu se rezolvă iar consecințele pot fi cu adevărat foarte grave pentru sănătatea, libertatea și viața lor.

          Școala este locul unde copiii vin să învețe și să lege prietenii. De aceea școala trebuie să ofere toate condițiile necesare bunei desfășurări ale activității didactice, care are drept scop formarea unor personalități armonioase, active și creatoare, în concordanță cu cerințele sociale și individuale.

          Toți elevii au primit sfaturile polițiștilor cu interes, au adresat întrebări pline de curiozitate și imaginație, dar la finalul orei au fost cu toții de acord că trebuie să fie mai buni, mai ascultători și mai harnici în fiecare zi. Lucrurile frumoase vin doar dacă sunt autorii faptelor frumoase.

          Elev de liceu, prins cu droguri asupra sa

          Vineri, 25 februarie a.c., în jurul orei 10.30, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Bacău, în timp ce desfășurau activități de menținere a ordinii publice în zona instituțiilor de învățământ din municipiul Bacău, au observat un grup de tineri adunați într-o parcare, la o distanță de aproximativ 200 de metri de o instituție de învățământ și la doar 50 de metri de sediul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care au devenit agitați la apariția lor.

          În urma verificărilor efectuate, jandarmii au descoperit asupra unui tânăr din grup un recipient care conținea o masă vegetală de culoare galben-verzui cu miros înțepător, susceptibilă de a fi substanță interzisă, precum și o rolă de foițe de hârtie folosită pentru rulat țigări.

          Tânărul, de 19 ani, elev la un colegiu din municipiul Bacău, a recunoscut că produsele depistate asupra lui îi aparțin și că sunt pentru consumul propriu.

          Acestuia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru „deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, faptă care constituie infracțiune în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

          Documentele întocmite de jandarmi, împreună cu bunurile găsite asupra persoanei în cauză au fost predate B.C.C.O. Bacău pentru continuarea cercetărilor.

          Primăria Bacău solicită donații pentru refugiații ucraineni

            Municipalitatea face apel umanitar la toți băcăuanii pentru a dona:
            * PRODUSE ALIMENTARE AMBALATE, NEPERISABILE
            * LENJERII DE PAT, PILOTE, PĂTURI, PERNE
            * CONSUMABILE
            * JUCĂRII
            De luni până joi, între orele 8:00 – 16:00 vor fi deschise următoarele centre:
            Direcția de asistenta sociala Bacău, str. Ștefan cel Mare, nr. 17/ A
            Primăria Municipiului Bacău, str. Mărășești, nr. 6
            Evidența Populatiei, str. Henri Coandă, nr. 2
            Pentru eventualitatea sosirii refugiaților în municipiul Bacău, Primăria dispune de spații de cazare cu capacitate imediată de extindere.

            Cercetați penal de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului

            La data de 24 februarie a.c, în jurul orei 17.20, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Onești au depistat, un bărbat de 68 de ani, din Tg. Ocna, în timp ce conducea un autoturism, pe str. Tineretului din mun. Onești, sub influenţa alcoolului.

            Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

             Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe. 

              La aceeași dată, în jurul orei 17:05, polițiști din cadul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe raza comunei Orbeni, au depistat un bărbat, de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism cu o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

              Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

            Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

            Trei adolescenți au furat telefoanele unor octogenare

               Urmare a unor sesizări primite la data de 17 și 18 februarie a.c., privind faptul că persoane necunoscute ar fi deposedat o femeie de 80 de ani și una de 78 de ani, din Onești, de bunuri pe care le avea asupra lor, respectiv geanta, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Onești au efectuat activităţi specifice şi au reuşit identificarea a trei tineri de 18, 20 şi 18 ani, din Onești și comuna Bogdănești, bănuiţi de comiterea faptelor.

              Cu ocazia cercetărilor telefoanele mobile sustrase au fost recuperate şi predate victimelor.

              În cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a celor trei tineri, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.