joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1311

Autodenunț

Mă autodenunț, pentru că acum două zile am aruncat într-o singură pubelă de gunoi deșeuri casnice chiar dacă inițial le-am sortat meticulos – plastic, hârtie, cartoane. Le-am aruncat într-o pubelă unde scria „Deșeuri menajere”, pentru că pubelele pentru „Plastic și metal” și „Hârtie și carton” nu mai erau la locul lor. Nu le mai vedeam deloc! Ce era să fac?

În pubela pentru sticlă am aruncat doar un amărât de borcan.
În cartierul nostru din Bacău, anul trecut a apărut o modernă baterie de containere pentru deșeuri casnice „pe căprării” și am crezut că l-am prins pe Dumnezeu de un picior. Văzusem asemenea baterii prin două-trei locuri din oraș și eram ciudos că la noi, cam tot în buricul târgului fiind, încă nu apăruse așa ceva. Dar nu a durat mult și ne-am trezit cu minunea de baterie de pubele plasată chiar lângă peretele unei centrale termice de cartier.
Odată cu dotarea cartierului în asemenea condiții s-a simțit că suntem în altă lume: zona era mai curată, mai ales că celebrii căutători prin gunoaie nu mai puteau răscoli prin pubele făcând gunoaiele vraiște.

Dar, într-o zi tot am surprins acolo un „explorator” care tocmai deschisese ușa unei cabine și dădea la o parte conținutul cam cum face găina prin curte. Am rămas înlemnit: cum deschisese el ușa cabinei? A doua și a treia zi, fiind singur la fața locului, am studiat atent dacă și eu aș putea intra la o pubelă prin efracție. Am cam dedus că nu ar fi fost prea greu, dar tot mi-ar fi trebuit o sculă și ceva deprindere.

Pe spărgătorii de astfel de cabine nu i-am surprins mereu în flagrant, dar la un moment dat am văzut că chiar ușa unei cabine era scoasă din țâțâni și rezemată de un gard. Nu m-am mai mirat, pentru că și așa toate celelalte cabine arătau cam jalnic.

La noi în cartier au fost aduse opt asemenea cabine. Una lângă alta, șase fiind destinate gunoiului menajer. Acum vreo două-trei zile am auzit din casă niște bătăi sacadate și, evident, m-am gândit prima dată că semănau cu împușcăturile de prin locurile unde a ajuns, din păcate, războiul. Nu, era un picamer uriaș, manevrat de pe un tractor, care săpa lângă pubelele de gunoi o gaură, să se ajungă la ceva conducte de la centrala termică. Meșterii au lucrat câteva ore zilnic, iar miercurea trecută au separat, cu pubele cu tot, cabinele pentru sticlă și hârtie și le-au pitit pe o altă latură a centralei termice.

Eu, când am ajuns acolo cu deșeurile selectate, n-am mai văzut cabinele, am și crezut că le-or fi luat de tot. Și, astfel, am căzut în greșeală, aruncând totul la gunoiul menajer. Am descoperit imediat unde erau cabinele „ascunse”, dar era prea târziu să mai fac ceva, pentru că oricum încă nu știam să deschid prin efracție o ușă de cabină pentru a recupera ce am aruncat greșit. Și nici un „profesionist” în domeniu nu era pe acolo.

 

RECENSĂMÂNTUL populației și locuințelor, etapa AUTORECENZARE on-line: 14 martie – 15 mai 2022

    Începând cu 1 februarie 2022 a debutat recensământul populației și locuințelor, prin desfășurarea primei etape, cea de prelucrare a datelor din surse administrative și de creare și populare a bazei de date a recensământului cu acest prim set de date.

    Recensământul populației și locuințelor (RPL) se desfășoară în trei etape:

    ▶️ 1 februarie – 13 martie 2022: preluare date din surse administrative și popularea bazei de date a RPL 2021;

    ▶️ 14 martie – 15 mai 2022: autorecenzare;

    ▶️ 16 mai – 17 iulie 2022: colectare a datelor de către recenzori, prin interviuri față în față (înregistrarea datelor în chestionarul electronic, cu ajutorul tabletelor).

    Pentru etapa de #AUTORECENZARE, fiecare cetățean poate completa formularul de preînregistrare pe platforma on-line www.recensamantromania.ro și apoi chestionarul de recensământ primit pe email.

    Pentru a obține informații suplimentare puteți suna la 031.433.8300.

    Infracțiuni la regimul circulației rutiere

      La data de 09 martie a.c., în jurul orei 13:00, un echipaj de poliție rutieră a oprit un autoturism care circula cu o viteza de 108 km/h pe DN2-E85, în interiorul localităţii Dumbrava din comuna Filipești.
      În urma verificărilor polițiștii au constatat că autoturismul era condus de un bărbat, de 50 de ani, cu domiciliul în Croaţia, care deţinea un permis de conducere eliberat de autoritaţile din Argentina, dar care nu poseda permis de conducere internaţional.
      În cauză se efecutează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

      La data de 10 martie a.c., în jurul orei 02:45, un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, au depistat un tânăr de 26 ani, din com. Dofteana, în timp ce conducea au autovehicul având permisul de conducere reținut.
      Conducătorul auto a fost de asemenea testat cu aparatul etilotest marca Drager iar rezultatul a fost de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sancționat contravențional pentru conducerea unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

      În ziua de 09 martie a.c., în jurul orei 16:00, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată despre faptul că pe Str. Emil Rebreanu s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
      Din cercetări a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 49 de ani conducea un autoturism, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul care circula regulamentar în fața sa, condus de un bărbat de 61 de ani.
      În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 49 de ani, care a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
      În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

      Urmăriți internațional, reținuți de polițiști

        La data de 09 martie a.c., polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău şi polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul Investigații Criminale au pus în executare un număr de 6 mandate de percheziţie domiciliară, emise de Tribunalul Bucureşti, în baza unui Ordin European de Anchetă şi un număr de 5 Mandate Europene de Arestare, emise de autorităţile judiciare din Belgia, la locuinţele mai multor persoane suspecte de pe raza județului Bacău.

        Cu ocazia activităţilor desfășurate au fost identificate şi ridicate mai multe mijloace materiale de probă (sume de bani în euro şi lei, substanţe interzise, arme neletale supuse autorizării, instrumente bancare, etc).

        De asemenea, au fost depistate cele 5 persoane faţă de care au fost emise Mandatele Europene de Arestare, fiind urmărite la nivel internaţional.

        Acestea au fost preluate sub escortă și prezentate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în vederea luării măsurilor legale, fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de organizaţie criminală, fals în informatică şi utilizarea acestuia, inșelăciune informatică, hacking şi spălare de bani, fapte prevăzute de Codul penal belgian.

        Totodată, persoanele în cauză au fost reţinute și încarcerate în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Bacău, urmând să se efectueaze demersurile pentru declanşarea procedurii de predare către autorităţile judiciare belgiene.

        Un cetățean care-și făcuse stocuri de țigări și alcool, „călcat” de polițiști

        La data de 09 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu un tehnician criminalist din cadrul Poliţiei Municipiului Oneşti și doi reprezentanți din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași au desfăşurat în baza unui mandat o percheziţie domiciliară pe raza comunei Gura Văii, la domiciliul unui bărbat de 51 de ani.

        Acesta este cercetat într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzator ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste un kilogram de tutun de fumat, peste 40 litri de alcool etilic, peste 200 litri băuturi spirtoase, peste 300 litri produse intermediare de alcool, peste 300 litri de băuturi fermentate, altele decat bere și vinuri”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 452, alin. 1, lit. „h” din Legea 227/2015 privind Codul fiscal și de ,,producerea de produse accizabile care intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 452, alin. 1, lit. „a” din același act normativ.

        Cu această ocazie au fost identificate o instalație destinată producerii de băuturi alcoolice, cu privire la care persoana percheziționată a declarat verbal că o utilizeaza în vederea producerii de băuturi alcoolice spirtoase de tip țuică și cantitatea de 500 litri de băutură spirtoasă, toate în valoare de aproximativ 40.000 lei.

        Reprezentanții Direcției Regionale Vamale Iași au prelevat probe în vederea expertizării pentru stabilirea concentrației alcoolice și accizei datorate.

        Atât instalația de producție cât și recipientele cu băutură spirtoasă au fost indisponibilizate, sigilate și lăsate în custodie persoanei percheziționate, urmând a fi efectuată propunere de instituire a sechestrului de catre Parchetul de pe langa Judecatoria Onesti.
        Cercetările urmează a fi efectuate în continuare în vederea probării întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor participanților la comiterea infracțiunilor.

        Activități de prevenire a victimizării minorilor în școlile din județ

          Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat în primele luni ale anului 2022 numeroase activități de prevenire a victimizării minorilor în școlile din județ, pe teme precum siguranța proprie, bullying, agresiunile sexuale, violența domestică, criminalitate informatică, etc.

          În această perioadă s-au derulat o serie de campanii la nivel național, printre care „Atingeri nedorite”, „Apeluri abuzive la 112” și „Școala siguranței Tedi”, prilej cu care elevii mai multor instituții de învățământ au fost informați cu privire la diferite aspecte ce țin de siguranța lor, atât în perimetrul școlii, cât și în afara ei.

          Campania „Atingeri Nedorite” a fost lansată de Poliția Română încă din toamna anului 2021, împreună cu Asociația Telefonul Copilului și Ambasada Statelor Unite ale Americii în România și va continua până pe 31 mai 2022. Aceasta are ca obiectiv principal creșterea nivelului de informare al copiilor, părinţilor și publicului larg asupra necesităţii implicării în prevenirea şi combaterea acestui tip de abuz, respectiv creşterea gradului de conştientizare a efectelor negative ale acestuia. Activitățile au fost desfășurate la licee și școli gimnaziale atât din mediul urban, cât și din mediul rural.

          Campania „Apeluri Abuzive 112” s-a desfășurat în perioada 14 februarie – 4 martie anul curent și a fost una de conștientizare a minorilor cu privire la consecințele actelor de alertare abuzivă a autorităților. Elevii au înțeles ce înseamnă o urgență care necesită intervenția ajutoarelor specializate și au aflat cum se pedepsește apelul fals la 112.

          „Școala Sigurenței Tedi” este un program desfășurat de Poliţia Română împreună cu Ministerul Educației Naţionale, în parteneriat cu firma Tymbark Maspex România pe parcursul anului școlar 2021-2022, adresat elevilor de clasa I, care învață prin intermediul mai multor sesiuni interactive și distractive cum să fie în siguranță pe stradă, în drumul spre şcoală şi spre casă, precum și în perioada vacanțelor.

          Pe lângă campaniile descrise, polițiștii au mai discutat cu elevii și despre alte teme care rămân de actualitate, precum violența în mediul școlar, siguranța online sau prevenirea criminalității informatice.

          Printre școlile care au beneficiat de activitățile descrise, desfășurate de polițiști până acum în acest an, se numără Școala Gimnazială „Octavian Voicu”, Școala Gimnazială Horgești, Școala Gimnazială Răcăciuni, Școala Gimnazială nr. 10, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Școala Gimnazială Scorțeni, Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V. Karpen” și Colegiul Național Catolic „Sf. Iosif”.

          Polițiștii îi sfătuiesc pe elevi să aibă un comportament resposabil atât în cadrul școlii, cât și în afara ei, să fie prudenți în toate mediile în care desfășoară activități, inclusiv online și să mențină relații respectuoase cu cei din jurul lor.

          Admiterea la școlile militare de subofițeri jandarmi sesiunea martie-mai 2022

            Începând de luni, 7 martie, au început înscrierile pentru admiterea la școlile militare de subofițeri jandarmi, sesiunea martie – mai 2022.

            Cei care își doresc o carieră în Jandarmerie, se pot înscrie la concursul de admitere în școlile de subofițeri (postliceale) ale Jandarmeriei Române pentru cele 700 de locuri scoase la concurs de școlile militare de subofițeri jandarmi, respectiv 350 de locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani și 350 de locuri la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.

            Cererea tip de înscriere se completează de către candidat, în mod lizibil, se semnează și se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@grupareajandarmibacau.ropână pe data de 18 martie 2022, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

            Un candidat se poate înscrie la o singură unitate de învățământ postliceal.

            Dosarele de recrutare, în volum complet, se depun de către candidaţi, zilnic, de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, situat în municipiul Bacău, strada Henri Coandă, numărul 5-12, până la data de 27 martie 2022.

            Persoanele care intenţionează să susţină examen de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I., trebuie:

            • să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

            • să fie apte din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;

            să aibă vârsta între 18 și până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;

            • să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;

            • să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea și să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracțiuni;

            • să nu aibă tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;

            • să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00;

            • să dețină sau să obțină până la absolvire permis de conducere categoria B.

            Condițiile și criteriile complete de recrutare, formularele și informaţiile detaliate, precum și calendarul activităților le găsiţi în anunțul de concurs, accesând site-ul Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău, www.grupareajandarmibacau.rosecțiunea Carieră/Anunțuri admitere, precum și pe site-urile instituţiilor de învăţământ:

            www.jandarmeriafalticeni.ro/admitere/inscriere/ www.scoaladragasani.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=89&Itemid=102.

            Rezultatele finale ale admiterii sunt aduse la cunoștința candidaților prin afișarea pe siteu-rile oficiale ale unităților de învățământ Şcoala Militară de Subofiţeri Jadarmi “Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani și Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, până la data de 27 mai 2022.

            Relaţii suplimentare, precum şi îndrumarea candidaţilor pentru înscrierea la concursurile de admitere în instituţiile militare de învăţământ se face prin structura de resurse umane, la reşedinţa unităţii din Bacău, str. Henri Coandă, nr. 5-12. sau la tel. 0234585570, interior 24006 sau 24119.

            Totodată, în ziua de vineri 11 martie 2022, în intervalul orar 17.00 – 19.00, ne puteți găsi la parterul Centrului Comercial Arena Mall Bacău, unde vom distribui materiale informative și vă vom oferi detalii și informații cu privire la admiterea în școlile postliceale de subofițeri jandarmi.

            Spectacolul cărții la Centrul de Cultură „George Apostu”

              Vineri, 18 martie 2022, începând cu ora 17.00, Centrul de Cultură „George Apostu” pune în scenă un nou Spectacol al cărții, primul din stagiunea anului în curs, intitulat „eu scriu ca să generez existență”. Cu același respect pentru personalitățile vieții culturale locale, cu dorința de a omagia opera și creația lor, cu venerație pentru Artă, Cuvânt și Adevăr, Centrul pregătește pentru toți cei care mai cred în frumusețea lumii și în virtuțile umanității un adevărat kit (cultural) de supraviețuire. Atât timp cât lumea pare să-și fi rătăcit busola spre Pace și drumul spre propria sa umanitate, prezentul are mare nevoie de astfel de „instrumente”, de astfel de „soluții”; cu atât mai mult cu cât ele (încă) ne sunt la îndemână. Vă vor convinge de simplitatea acestui adevăr invitații de seamă ai Centrului, onorați și nerăbdători să-și asume „misiunea specială” de protecție a îngrijitorului de Cuvinte alese, dar și culese, protagonistul principal al Spectacolului, poetul Ion Tudor Iovian: pianista Ozana Kalmuski-Zarea, director adjunct al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău, actrița Eliza Noemi Judeu, universitarul, cronicarul literar și apreciatul animator cultural Adrian Jicu, și, nu în ultimul rând, actorul Gheorghe Geo Popa, asumând, ca de fiecare dată, atât producția cât și întregul concept artistic.

              „eu scriu ca să generez existență” (Editura Junimea, Iași, 2022) este cel mai recent volum de poezii semnat de cunoscutul și apreciatul poet băcăuan, o antologie de texte reprezentative din creația poetică ioviană, Credo-ul său poetic, manifestul său literar la capătul căruia, seduși de fermitatea convingerilor sale, dar și de sinceritatea cu care ne vorbește despre temerile sale, redescoperim un adevăr atât de simplu, un adevăr aflat la îndemâna oricărui creștin, un adevăr vechi de mii de ani, ilustrat atât de bine de Evanghelia după Ioan: „Întruʼnceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era. Acesta era dintruʼnceput la Dumnezeu; toate printrʼÎnsul sʼau făcut și fără El nimic nu sʼa făcut din ceea ce sʼa făcut. Viaţa era întrʼÎnsul, și viaţa era lumina oamenilor; și lumina întru întuneric luminează și întunericul nu a cuprins-o. Fost-a om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan”. Fără a exagera cu nimic, Ion Tudor Iov(ian) pare să-și tragă descendența din aceeași stirpe a oamenilor trimiși pe pământ de și în numele Cuvântului care se contopește cu Dumnezeu; de aici și concluzia lui Adrian Jicu privitoare la motivele profunde ale scrierii lui Ion Tudor Iovian, anunțate, de altfel, chiar de titulatura cărții: poetul „nu doar crede în capacitatea poeziei de a ne transfigura, ci și în forța ei demiurgică”.

              Vă invităm, așadar, la o veritabilă sărbătoare a cuvintelor rostite, pentru a fi martorii momentelor tainice de transformare a acestora în emoție pură, în pulsații generatoare de lumi ticsite de liniște și de încântări spirituale învăluite în lumină, grație momentului poetic asigurat de cei doi actori, Eliza Noemi Judeu și Geo Popa. Ozana Kalmuski-Zarea ne propune o călătorie în lumea sunetelor divine prin intermediul unui program muzical ce conține lucrări din creația compozitorilor Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Frédéric Chopin, Erik Satie, Edward MacDowell.

              Pentru anul 2022, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub genericul „Trecut și Viitor – Paradigme ale Ființării”.

              SNPAP Târgu Ocna, gazdă a vizitei de lucru a delegației din cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj – Napoca

                În perioada 08.03.2022 – 10.03.2022, o delegație a Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj – Napoca, sub coordonarea domnului comisar șef dr. Liviu-Gabriel DUMITRU, directorul școlii, a participat la un schimb de experiență la sediul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

                Întâlnirea de lucru a fost organizată în baza cooperării din cadrul Rețelei Școlilor de Învățământ Militar din  România (R-SIM) și în cadrul Proiectului „TRIDENT”, finanțat prin Programul ERASMUS PLUS al Uniunii Europene, aflat în implementare la școala din Cluj Napoca.

                Tema activității a fost „Tutori M.A.I. pregătiți – elevi M.A.I. instruiți” și a avut ca scop prezentarea aspectelor legate de conceptul de „tutore” pentru elevii școlilor de învățământ militar, aflați în stagiile de practică.

                Printre celelalte obiective ale întâlnirii s-au numărat și schimbul de bune practici și de informații privind atribuțiile și activitatea profesională a personalului din cadrul structurilor juridic, logistică și învățământ, cât și aspecte privind pregătirea viitorilor polițiști de penitenciare.

                În cadrul schimbului de experiență invitații au avut ocazia să viziteze școala, să cunoască facilitățile logistice și didactice prin care este sprijinit procesul de învățământ și să asiste la o aplicație practică în cadrul modulului de studiu „Siguranța deținerii”.

                Procesul de digitalizare al Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a fost un subiect de interes pentru oaspeții școlii noastre, cărora le-au fost prezentate funcționalitățile aplicației informatizate E.M.E.S. (Educational Management Electronic System), implementată în școala noastră începând cu anul 2021, printre care se numără: realizarea orarului, încărcarea, consultarea și descărcarea suporturilor de curs, încărcarea și consultarea rezultatelor evaluărilor, completarea datelor elevilor și a notelor acordate în cadrul stagiului de practică, completarea chestionarelor și a sondajelor, încărcarea și soluționarea cererilor elevilor etc.

                Achiziția și realizarea software-ului E.M.E.S. este unul dintre obiectivele proiectului Correctional, un proiect finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, programul „Justiție”, proiect în care Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna are calitatea de partener.

                Lumea investițiilor crypto evaluează pe zi ce trece

                Lumea investițiilor crypto evaluează pe zi ce trece. Acesta este principalul motiv care determină apariția continuă a proiectelor noi. În acest sens, este necesar de remarcat că nu fiecare proiect nou este un proiect de încredere, un proiect care va funcționa corect și transparent, exact așa cum se promite de la bun început, În acest articol descriem în detaliu cum poți face diferența dintre un proiect criptografic de încredere și un proiect fake.

                 Nu te lăsa ademenit de zvonuri și publicitate

                Deseori, de o publicitate puternică și amplă au nevoie anume proiectele care nu prezintă nici o valoare de facto. De obicei, proiectele care au utilitate sunt foarte repede popularizate într-un mod natural chiar de către utilizatori. Astfel, ca să nu cazi în plasa unui proiect mai puțin onest, este recomandat să nu atragi atenția publicitate dubioasă, precum și la anumite semnale distribuite de așa-numiții experți în domeniul investițiilor crypto.

                Chiar și atunci când este vorba despre un proiect HIYP – proiect în care investesc foarte mulți și foarte rapid, nu ezita să analizezi în detaliu acel proiect. Analizează cât de reală este această creștere și dacă există anumite premise logice care ar determina-o. În așa mod, vei putea face diferența dintre proiecte HIYP care cresc într-un mod justificat și proiectele HIYP care nu au nici un temei de creștere.

                Rentabilitate înaltă – motiv de a verifica proiectul mai minuțios

                O rentabilitate înaltă nu este întotdeauna un semn exclusiv bun pentru un proiect. Deseori, o asemenea rentabilitate este una nejustificată și poate să scadă la fel de repede precum crește. Acesta este principiul conform căruia, de fapt, destul de des sunt deconspirate piramidele financiare.

                Apropo, poți face acest lucru utilizând paltforma veridică Bitcoin Loophole Înscriere – aici găsești toate instrumentele necesare de care ai nevoie pentru a te simți în siguranță în timpul tranzacționării și a păstrării de criptomonede.

                O rentabilitate înaltă se consideră a fi o rentabilitate de peste 100% pe lună. Odată ce rentabilitatea depășește această valoarea, ar trebui să atragi atenție sporită la acest activ, și anume la faptul dacă rentabilitatea este una justificată și firească. Dacă nu, îți recomandăm să eviți deocamdată investiția într-un asemenea proiect.

                Caracteristicile unui proiect de eșec

                Proiectele care sunt predispuse să de eșec au anumite caracteristici comune. Observând una dintre aceste caracteristici, ar fi cazul să aprinzi becul și să-ți pui anumite întrebări referitor la proiectul pe care îl analizezi. Iată care sunt semnele roșii a unui proiect fake:

                • proiectul nu dispune de o bază tehnică bine-definită – aici este vorba despre același blockchain pe care rulează criptomoneda, precum și despre utilitatea pe care o prezintă proiectul. Orice proiect din lumea criptografică trebuie să ofere o listă clară de probleme a utilizatorilor pe care le poate rezolva această soluție.
                • Echipa nu este transparentă – proiectele oneste, dimpotrivă, nu ezită să-și promoveze echipa, deoarece în acest mod cresc nivelul de încredere față de proiect.
                • Lipsa unui plan de dezvoltare clar. Proiectele dubioase niciodată nu au un plan de dezvoltare și de acțiuni.

                Caracteristicile unui proiect de încredere

                Precum și proiectele de eșec, proiectele de încredere au și ele anumite caracteristici în comun. În continuare descriem aceste caracteristic.

                 

                • Listarea proiectului și evoluția lui în cadrul piețelor DeFi Mișcarea proiectului în cadrul tendințelor pieței (DeFi, NFT etc.);
                • Echipă transparentă – un proiect de încredere nu ezită să-și afișeze echipa care îl dezvoltă.
                • Soluții reale care rezolvă anumite probleme a utilizatorilor – acesta este factorul principal care, de facto, determină și valoarea propriu-zisă pe care o va avea criptomoneda respectivă.
                • Lichiditate înaltă
                • Tehnici de promovare etică – campaniile de promovare a proiectelor de încredere niciodată nu se vor baza pe instrumente și strategii dubioase. Acestea vor fi echidistante și etice.

                 

                Reieșind din caracteristicele pe care le-am descris mai sus, vei putea face diferența dintre proiecte crypto de încredere, și cele mai puțin oneste. Totodată, escrocii în prezent devin tot mai ingenioși, de aceea, trebuie să fii cât mai prudent.

                Concluzie

                Deși nimeni nu oferă garanții și un algoritm 100% exact de identificare a proiectelor fake, acest lucru poate fi totuși făcut printr-o analiză profundă și obiectivă a proiectului. Identificând proiectele dubioase din start vei putea să-ți păstrezi fondurile crypto în siguranță și să le investești, ulterior, în proiect de încredere.

                Se redeschide pârtia de schi ,,Nemira”!

                După o perioadă în care vremea nu a fost favorabilă practicării sporturilor de iarnă în condiții, de siguranță, pârtia de schi ,,Nemira” din stațiunea Slănic-Moldova se va redeschide în perioada weekend-ului (sâmbătă, 12 și duminică, 13 martie). Starea pârtiei este bună.

                Administrația pârtiei vă invită să profitați de zăpada depusă în Slănic-Moldova și să vă bucurați de sporturile de iarnă, dar și de aerul curat și peisajul minunat al înălțimilor.

                Tarife: https://bit.ly/3rKMeUI

                Program Schiori

                Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 20.00

                Program turiști

                Zilnic: 11.00 – 16.00

                Informații permanent actualizate privind starea pârtiei pot fi accesate pe prima pagină a site-ului pârtiei www.partianemira.ro, precum și pe pagina de Facebook a pârtiei.

                Romulus-Dan BUSNEA

                 

                Happy Cinema și Digital Cube donează încasările pentru proiecția filmului Donbass

                  În cele mai dificile momente este datoria noastră să ne unim forțele și să ajutăm. Aceasta este una dintre valorile care ne ghidează.

                 

                În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00.

                Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

                 

                Intrarea la film se va face pe baza biletului, care va avea prețul unic de 20 de lei. Toate încasările strânse din vânzarea biletelor vor fi donate către Crucea Roșie Română, în contul destinat refugiaților de război.

                 

                Regizat de cunoscutul documentarist ucrainean Serghei Loznitsa, Donbass (2018) a fost distins la Cannes cu Premiul pentru cea mai bună regie în cadrul secțiunii „Un Certain Regard”, fiind, conform publicației Variety „…un portret usturător al unei societăți în care interacțiunea umană a coborât la un nivel de barbarie mai potrivit cu Antichitatea târzie decât cu așa-zisa lume civilizată contemporană”.

                Donbass este un portret în 13 capitole al celei mai tulburate zone din Europa zilelor noastre.

                Din distribuție face parte și actorul Valeriu Andriuță, iar imaginea este semnată de Oleg Mutu.

                 

                Biletele pentru cele trei proiecții speciale au fost puse în vânzare la casele de bilete din cinematografe și online pe happycinema.ro

                 

                Filmul Donbass este disponibil și pe platforma VOD www.play.happycinema.ro  din data de 10 martie 2022, iar toate sumele provenite din vizionarea acestui titlu vor fi direcționate către aceeași cauză.

                 

                Mânați de dorința de a ajuta, Happy Cinema susține refugiații ajunși pe teritoriul României care sunt în căutarea unui loc de muncă și le oferă posibilitatea de a se angaja într-unul din cinematografele din București sau Bistrița. Pentru detalii contactați contact@happycinema.ro

                 

                „Evenimentele din ultimele zile au reașezat prioritățile tuturor, iar solidaritatea a devenit acum mai importantă ca oricând. Doar ajutându-ne unii pe alții putem aduce speranța unui viitor mai bun”spune Ecaterina Mateescu, administrator Happy Cinema.

                 

                          Happy Cinema rămâne atent la contextul actual și se va implica și prin alte acțiuni sociale, pe măsura desfășurării evenimentelor.

                 

                Dacă dorești să donezi în plus către Crucea Roșie Română:

                • donații online pe site-ul crucearosie.ro
                • donații prin SMS, la numărul 8825, cu textul UMANITATE. Donația are valoarea de 2 euro în toate rețelele de telefonie mobilă.
                • donații prin platforma Revolut
                • donații în conturile campaniei deschise la BRD Agenția Piața Romană:

                RO76BRDE410SV07590484100 (Lei)

                RO12BRDE410SV31714694100  (Euro)

                RO88BRDE410SV36413794100 (USD)

                 

                HAPPYCINEMA® este al doilea lanț de cineplexuri ca acoperire națională și este un brand construit cu un capital 100% românesc, fiind momentan prezent în opt orașe: București (Liberty Center), Focșani (Focșani Mall), Buzău (Galleria Mall Buzău), Alexandria (Winmarkt), Bistrița (Bistrița Retail Park), Bacău (Hello Shopping Park), Vaslui (Silver Mall) și Botoșani (Uvertura Mall). În curând vor fi deschise două noi locații, în Slobozia (Ialomița Shopping Center) și București (Colosseum Mall). De asemenea, Happy Cinema a dezvoltat în 2020 propria platformă de streaming online – www.play.happycinema.ro

                Măsuri speciale la pașapoarte din cauza aglomerației

                Încă de la primele semnale de creștere a volumului solicitărilor de pașapoarte, Ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Lucian BODE, a dispus măsuri pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare, printre care și dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum și suplimentarea, până la capacitatea maximă, a stațiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul structurilor teritoriale de pașapoarte.

                Deși termenul legal de eliberare a pașapoartelor simple electronice este de 15 zile lucrătoare, documentul se eliberează în două zile lucrătoare.

                În vederea reducerii timpului de răspuns, împreună cu instituțiile prefectului, se va lua măsura desfășurării activității de lucru cu publicul și în weekend.

                În prezent, în vederea personalizării pașapoartelor simple electronice, programul de lucru al Centrului Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice este de la ora 06.00 la ora 22.00, inclusiv în weekend.

                Pentru a asigura eliberarea pașapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluționării, a unei categorii de solicitări de la structurile de pașapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic (în perioada 03-09.03.2022 au fost relocate 3.713 cereri de la SPCP al mun. București, Constanța, Iași și Suceava către SPCP Argeș, Buzău, Bistrița-Năsăud, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Olt, Mehedinți, Mureș, Teleorman și Vrancea).

                În 20 de județe, unde s-a înregistrat un număr semnificativ de cereri a fost prelungit programul de lucru cu publicul cu cel puțin două ore.

                În data de 08.03.2022, termenul mediu, la nivel național, de eliberare a pașaportului simplu electronic a fost de 2 zile lucrătoare (totuși la unele județe precum CJ, CT, TM, VS termenul a fost de cca 3 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererilor și până la intrarea pașapoartelor simple electronice în gestiunea structurilor de pașapoarte).

                Precizăm faptul că, în data de 08.03.2022, s-au efectuat 48.593 de programări, pentru un număr de 85.197 de persoane, iar în data de 09.03.2022 până la orele 12:00 au fost efectuate 14.370 de programări pentru un număr de 25.259 de persoane (în scopul prezentării la ghișeu în următoarele de 90 de zile).

                Reamintim că cetățenii se pot înscrie pe platforma de programare online și în alte județe care au locuri disponibile pentru intervalul dorit.

                Direcția Generală de Pașapoarte a delegat 20 de polițiști pentru sprijinirea activității Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte din municipiul București.

                Au fost trimiși, zilnic, specialiști din cadrul Biroului Coordonare Metodologică și Serviciul Control pentru sprijinirea activității și fluidizarea afluxului de cetățeni pentru sediul Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte București și Ilfov din Mall Park Lake.

                La Școala „Cuza” elevii vor să șteargă lacrimi

                Elevii şi preșcolarii de la Școala Gimnazială „Al. I. Cuza”, nu au putut rămâne indiferenți la durerea refugiaților ucrainieni. Sufletele lor frumoase și mâinile lor mici au strâns în câteva zile, ca nişte furnicuțe, ajutoare extrem de necesare unor oameni pentru care ziua de mâine este atât de dureroasă și incertă.

                Printr-o mobilizare exemplară a copiilor, sprijiniți de părinți și coordonaţi de către cadrele didactice, s-au colectat următoarele produse: lapte praf, biberoane, pampers, șervețele, produse de igienă, conserve și alimente neperisabile, pături, perne, saci de dormit, dezinfectanți etc.

                „Am fost impresionaţi de dorința copiilor de a ajuta, de modul în care s-au implicat alături de părinți, empatizând profund față de durerea și lacrimile copiilor dezrădăcinați”, au precizat cadrele didactice ale școlii.

                Donațiile vor ajunge la cei aflați în nevoie, în cursul acestei săptămâni, prin parteneriat cu Crucea Roşie.

                 

                Amenzi pentru parcarea ilegală

                Polițiștii locali din cadrul Biroului Siguranță Rutieră și Eliberare Permise de Liberă Trecere au desfășurat, zilele trecute, o acțiune care a vizat respectarea prevederilor legale privind oprirea, staționarea și parcarea pentru diferite categorii de vehicule rutiere în municipiul Bacău, aspecte prevăzute și sancționate de H.C.L. nr. 295/2021.

                Acțiunea s-a desfășurat în zona centrală a municipiului Bacău în atenție fiind conducătorii auto care au parcat fără a respecta actul normativ mai sus menționat pe străzile: Războieni, Nicolae Bălcescu, Calea Mărășești, Dumbrava Roșie, Erou Gheorghe Rusu și Mihai Viteazul. Au fost verificate în această perioadă un număr de 105 autovehicule și aplicate 80 de sancțiuni contravenționale în valoare de 12.235 lei.

                Poliția Locală recomandă conducătorilor auto care utilizează drumurile publice din municipiul Bacău, să respecte legislația în vigoare, întrucât verificările efectuate pe acest segment de activitate vor avea caracter permanent.

                Fără comisioane la BCR, pentru schimburi valutare la ATM-uri și cumpărături prin POS

                BCR este prima bancă comercială din România care sare în sprijinul refugiaților ucraineni, oferindu-le posibilitatea de a converti moneda ucraineană – grivna –în lei, fără a fi percepute comisioane de schimb valutar. Refugiații pot schimba grivnele în limita a 2.000 de lei de persoană. Pentru asta este nevoie, însă, de un pașaport. Totodată, pot fi făcute și plăți folosind cardul, prin terminalele BCR de la comercianți.

                Decizia vine după ce miile de civili care s-au refugiat la noi din Ucraina au constatat că banii pe care-i aveau cu ei, respectiv grivnele ucrainene, nu puteau fi folosiți în niciun fel, nefiind primiți de nicio bancă, și nici de comercianți. Inclusiv la casele de schimb valutar, refugiații din țara vecină au fost refuzați, pe motiv că moneda națională nu era încă introdusă în schimbul valutar. Pe de altă parte, nu puteau fi folosite nici cardurile, întrucât acestea erau blocate. „Banca Comercială Română vine în ajutorul cetățenilor refugiați din Ucraina și implementează mai multe măsuri de asistență, atât la nivel operațional, cât și prin donații și sprijin pentru ONG-urile care au demarat acțiuni umanitare pentru refugiați. Inițiativele BCR sunt dezvoltate pe două paliere de intervenție: adaptarea rapidă a fluxurilor și serviciilor, astfel încât să răspundă imediat nevoilor cetățenilor refugiați din Ucraina, și, totodată, acțiuni umanitare esențiale, așa cum sunt donațiile directe și susținerea ONG-urilor active în sprijinirea refugiaților”, au transmis reprezentanții băncii. Prin urmare, BCR a dedicat un număr de telefon special cetățenilor refugiați din Ucraina – 0373514244 – la care pot primi non-stop asistență în servicii financiar-bancare, dar și o adresă de e-mail – suport.linia1@bcr.ro. Important de reținut și faptul că refugiații care vor să-și schimbe banii cash sau de pe card vor avea 0 costuri atât la la tranzacţiile efectuate la POS şi ATM cu cardurile emise în Ucraina, cât și la deschiderea şi administrarea unui cont curent ori pentru plăţile inter şi intra bancare. Oferta este valabilă doar pentru persoanele cu paşapoarte ucrainene, ca ajutor umanitar. Astfel, acestea pot schimba grivnele în lei, în condiții de costuri 0, la cursul BNR, în limita a 2.000 de lei de persoană/paşaport ucrainean. BCR mai anunță și că 11 sucursale ale sale din zonele de graniţă sunt pregătite pentru a acoperi, non-stop, nevoia de cash suplimentar, angajații săi acţionând constant pentru a asigura alimentarea bancomatelor, astfel încât zona de ATM-uri să fie complet funcţională. BCR vindea și cumpăra grivna (UAH) la cursul BNR, de 0,1467 lei.

                Donaţii financiare și nu numai

                Măsurile de asistență implementate de BCR se extind și în zona de acțiune umanitară. Astfel, pe lângă punerea la dispoziţia autorităţilor a clădirilor BCR aflate în zonele de proximitate a graniţei cu Ucraina, pentru a fi folosite ca spaţii logistice de depozitare a ajutoarelor sau a altor materiale de intervenţie, BCR a făcut donaţii financiare directe către „Salvaţi Copiii”, Crucea Roşie Română şi Asociaţia Tinerilor Ucraineni din România – ONG-uri care se implică susţinut în criza refugiaţilor din țara vecină. În plus, banca a încurajat activ cei aproximativ 5.400 de angajaţi ai Grupului BCR pentru a face donaţii către ONG-uri, prin dublarea sumei donate online, în aplicați „George”. „BCR a decis implementarea acestui program amplu de susţinere a cetăţenilor din Ucraina, prin măsuri care vor fi adaptate în permanenţă, în funcţie de evoluţia situaţiei, înţelegând momentele dificile prin care trec, dar şi necesitatea de a-şi accesa resursele financiare fără probleme, chiar şi din România”, au mai transmis reprezentanții băncii.

                Campanii … în Bacău

                Reamintim că, de la declanșarea războiului din Ucraina, mii de refugiați din această țară au ajuns sau au poposit în Bacău. Aceștia au fost cazați în diverse locații, atât de autorități, cât și de privați (persoane fizice, asociații non-guvernamentale sau firme). De altfel, încă de la începutul exodului, ISU Bacău a făcut publice sutele de locuri disponibile în diverse localități din județ, atât în municipiul reședință de județ, cât și în Onești, Moinești, Târgu Ocna, Buhuși, Slănic Moldova sau câteva comune. De exemplu, zeci de civili din Ucraina au fost primiți în spațiile de cazare ale Universității „Vasile Alecsandri”, beneficiind inclusiv de hrană gratuită. Aici, studenții basarabeni ai Universității, cunoscători de limbă rusă și ucraineană, s-au oferit voluntari în acest proces de adaptare, oferind sprijin în traducerea conversațiilor. Între timp, tone de ajutoare sunt trimise de băcăuani către punctul central de primire a ajutoarelor umanitare, amenajat în incinta pavilionului 2 de la Centrul de Afaceri și Expoziții. Cele mai multe sunt aduse prin partenerii din campaniile de colectare (ONG-uri, firme, instituții etc), dar aici ajung direct și persoanele fizice dispuse să facă un act de caritate. Un transport umanitar cu 3 tone de ajutoare a plecat, deja, spre Cernăuţi.

                 

                Acum 60 de ani. Vă mai amintiți?

                Tata fusese arestat. Refuzase să se înscrie în colectiv. Se așezase în fața tractorului care voia să-i are pământul. În casă, toți plângeam. În sat, mulți erau în situația noastră. Plângea satul. La școală, și învățătoarea mea plângea. Spunea că părinții trebuie să semneze cererea de înscriere în colectiv, altfel nu mă mai putea primi la școală. Dar nici ea nu credea în ,,idealurile” colectivizării. I se citea asta în lacrimi. Am auzit-o cum i-a șoptit mamei: ,,Ai auzit ce-a zis Dej? «Nimeni nu scapă de gospodăria agricolă, cum nu scapă de moarte»”.

                Era primăvară. Fusese declarată încheierea ,,cu succes” a colectivizării, pușcăriile erau pline, mulți nu se înscriseseră, tragediile continuau. Unii s-au spânzurat, nașul meu s-a aruncat în fața trenului, pe unul l-au găsit ascuns într-un sipet cu făină, pe alții i-au adus de prin păduri. Ne luaseră și din curte aproape totul: căruțe, animale, unelte agricole… Peste câteva zile, în mândrețea noastră de căruță se lăfăia unul dintre bețivii/ leneșii satului, ajuns șef. Atunci am învățat să înjur. Dumnezei, biserici și cruci… Prietenul meu Titu, Dumnezeu să-l ierte, copil cu bun simț, m-a certat; înjurând, păcătuiam grav. Și-a umplut iute buzunarele cu pietre și l-a bombardat pe ticălos…

                Când a ieșit tata din beciurile Securității, l-am așteptat ziua întreagă în drum. M-a luat în brațe și m-a mustrat: ,,Am auzit c-ai învățat să înjuri!”… Am pus privirea în pământ… O vecină, pe fază, m-a apărat: ,,Brava lui! A devenit bărbat!”…

                Apoi, ne-au omorât caii pe care ni-i luaseră. I-au aruncat în pârâul satului. Trebuiau să fie înlocuiți de tractoare. S-au umflat caii în albia pârâului, lângă dealul Chetrișului. Noi, copiii, îngroziți, ne uitam la dragii noștri cai, plângeam și înjuram. Acum șaizeci de ani, primăvara, vă mai amintiți?…

                 

                 

                 

                Ultrascurte

                • Cu câteva mici excepții, politicienii români nu mai scot un sunet despre război sau despre „starea de criză” care se pregătește…
                • Deci patru elicoptere ale Jandarmeriei ucrainene vin să-și facă mentenanța în România fix în timpul războiului? Sigur că da… Mai ales că trei dintre ele au mers cu transponderul oprit până aproape de Iași…
                • S-au dus autoritățile să se pozeze cu refugiații. Dar și-au pus niște cartoane sub tălpi, să nu se murdărească de noroi pe pantofii de firmă. Și pe urmă vor să-i credem că le pasă de cei aflați în necaz…
                • Dacă o ținem tot așa, în curând va trebui să ne declarăm refugiați că să beneficiem de niște drepturi minime în România…
                • Am convocat mâțele la o conferință. Discutăm ce vom face în cazul în care idioții de la conducere or să bage țara în război și o să rămânem fără mâncare de pisici. Care mâncare, evident, va fi mâncată de oameni; să vedeți ce sarmale o să iasă cu Whiskas!
                • Deci ne bagă starea de criză care spune că Armata preia controlul. Dar Armata Română va fi pusă sub comandă NATO, carevasăzică, NATO va comandă România. NATO care-i doar o alianța defensivă. Dacă nu credeți, întrebați-i pe iugoslavi.
                • Inteligentul Guvern românesc se pregătește să ne scape de grija facturilor la gaz și electricitate…
                • E cât se poate de clar: dacă ne luăm după definiții, Rusia este un stat agresor care a provocat o tragedie umanitară și valuri de refugiați. Dar același lucru l-a făcut și România în Irak și Afganistan. Sau considerați că irakienii sau afganii care luptau să-și apere teritoriul național în fața invadatorilor nu se pun și numai ucrainenii au acest drept?!
                • Pe nevăzute, rată de incidența la 14 zile a ajuns, în județ, la 2 la mie. Ah, am uitat, nu mai interesează pe nimeni virusul secolului…
                • Mie mi-a plăcut faza cu polonezul care-l pune pe premierulnostru să-și dea jos masca. Mai de cacao decât faza asta a fost doar atunci când premierul Tăriceanu s-a dus în vizită de stat în Croația îmbrăcat în ținută de camuflaj
                • Ca de obicei, alegerea este între adevăruri incomode și minciuni liniștitoare.

                 

                Lupte greco-romane/ CN U23: Denis Mihai, campionul nostru de bronz

                O nouă performanță pentru luptătorul antrenat de Ion Butucaru la SCM Bacău, care a urcat pe treapta a treia a podiumului Campionatului European U23 din Bulgaria

                Bacăul dă ora exactă în lupte și în 2022. Inclusiv sau mai ales pe plan internațional. După ce în 2021 s-a laureat cu bronz la Campionatul European Under 20, Denis Mihai (SCM Bacău) a ridicat ștacheta anul acesta, urcând pe treapta a treia a Europenelor U23 ce se desfășoară la Plovdiv, în Bulgaria. Marți seara, în finala mică a categoriei 55 kg din cadrul competiției continentale, luptătorul pregătit de Ion Butucaru l-a învins fără drept de apel, cu scorul de 6-0 pe armeanul Azat Sedrakyan. Plusurile incontestabile manifestate în ceea ce privește condiția fizică și lupta la parter i-au permis lui Denis Mihai să aducă României prima medalie în cadrul Europenelor de la Plovdiv. O reușită cu atât mai prețioasă cu cât ea a fost obținută la o categorie superioară de vârstă, Under 23, de către un sportiv de 19 ani, care mai are la dispoziție doi ani de juniorat U20! Nu numai din acest punct de vedere bronzul cucerit de Denisla Plovdiv are sclipiri de aur. Înainte de toate, să precizăm că Europenele U23 au fost adjudecate la 55 kg de turcul Emre Mutlu, pe care Denis Mihai l-a învins prin superioritate tehnică în urmă cu două luni la Grand Prix-ul de la Zagreb. Și probabil că istoria s-ar fi repetat, iar sportivul SCM Bacău ar fi devenit campion continental U23, dacă în semifinala de luni cu reprezentantul gazdelor, Denis Demirov (pe care Denis Mihai îl învinsese luna trecută, la turneul internațional de la Veliko Trnovo), arbitrajul nu ar fi înclinat discret balanța în favoarea bulgarului. „Din punctul meu de vedere, a existat o fază discutabilă, pe care arbitrii au judecat-o în favoarea bulgarului Demirov. Concret, cu 12 secunde înainte de final, când luptătorul nostru conducea cu 6-5- asta după ce prima repriză se încheiase cu scorul de 5-0 în favoarea bulgarului!- Demirov a atacat cu un procedeu riscant, respectiv o priză de cap/ braț prin săritură, după care a căzut pe spate, ducându-l mai departe pe Denis. În acest context, consider că primele puncte erau ale lui Denis; se cuvenea un 4-2 sau cel mult un 2-2 pe acțiunea respectivă. Din păcate, arbitrii au punctat doar în dreptul lui Demirov, care s-a impus astfel cu 9-6”, a declarat directorul SCM Bacău și, totodată, antrenorul de lupte, Ion Șarban, care a adăugat: „Putem spune că….organizatorii au făcut diferența. Rămâne însă faptul incontestabil că Denis este un luptător puternic, căruia pare să nu-i lipsească nimic pentru a atinge marea performanță. Începând cu experiența vastă pe care începe să o capete, continuînd cu capacitatea de muncă și de efort, curajul, forța fizică și, nu în ultimul rând, pregătirea tehnică pe care școala băcăuană de lupte, prin maestrul Ion Butucaru, și-a pus amprenta în mod pregnant”. Interesant este că la Europenele U23 din Bulgaria, România a deplasat doar doi sportivi, ambii de la SCM Bacău (unde dețin Contracte de Activitate Sportivă) și ambii pregătiți de Ion Butucaru: Denis Mihai și Vasile Cojoc. Așa cum aminteam, primul a cucerit bronzul la 55 kg, iar cel de-al doilea urma să lupte aseară pentru bronzul european în limitele categoriei 82 kg contra moldoveanului Semion Brekkeli. În vârstă de 20 de ani, Cojoc a trecut în fazele precedente ale competiției de ungurul Dominic Andras Mezei și de bulgarul Zahari Rosenov Zașev. Fără niciun dubiu, Bacăul continuă să dea ora exactă în luptele greco-romane din România.

                Atletism/ CN Masters: Martin Benchea Joca, 168

                O nouă medalie în contul atletului CSM Bacău, Martin Benchea Joca. A 168-a din carieră. Sau, după cum afirmă cu umor veteranul atletismului băcăuan: „Am încheiat 2021 obținând la Cluj medalia cu numărul o sută plus anii pe care îi aveam atunci, adică 67. Acum, la București, având în vedere că, între timp, am împlinit vârsta de 68 de ani, am cucerit medalia o sută, cifră la care se adaugă anii mei”. Cea de-a 168-a medalie a avut strălucuri de argint, fiind adjudecată de Benchea Joca în proba de 3000 metri la Naționalele Masters Indoor, categoria +65 ani, desfășurate weekendul trecut, la București. Timpul? „Unul nu prea grozav, având în vedere că nu sunt adeptul alergării în sală: 17 minute și trei secunde”, spune „Forrest Gump al Bacăului”, care se pregătește pentru Naționalele Masters de Cros de luna viitoare, de la Pitești.