joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1272

Artistul Mihai Chiuaru, despre expoziția personală ”Arhetip”: ”E vorba de o cercetare de câteva zeci de ani”

    Alexandra Vaman: De unde v-a venit inspirația pentru această expoziție?

    Mihai Chiuaru: Dar nu este vorba despre inspirație, e vorba de o cercetare mai veche, de câteva zeci de ani. E legată de sacru, structura bisericească, de motivele creștine vechi, chiar și de artă populară. Cam aceasta este toată scriitura care apare în pictura mea.

    Alexandra Vaman: În câteva cuvinte, cum ați defini această expoziție?

    Mihai Chiuaru: Este greu de spus. E o expoziție de lumină, de semne, de simboluri. E legată de ideea mea de arhetip, care nu înseamnă altceva decât modernul la care mă raportez. Cam asta este în mare.


    Alexandra Vaman: Ce semnificație au merele din picturile dumneavoastră?

    Mihai Chiuaru: De fapt, nu sunt mere. E o imagine arhetipală a mărului, care face trimitere la geneza biblică, este păcatul biblic, cu alte cuvinte. Se știe foarte bine.

    Alexandra Vaman: Cum v-ați ales culorile pentru lucrările din această expoziție?

    Mihai Chiuaru: Aici e o altă problemă. Culorile le-am ales în funcție de starea fiecărei zile. Cam asta e.

    Interviu realizat de Maria Alexandra Vaman, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

    Foto credits: Anisia Mardale, clasa a VII-a, elevă la Școala Gimnazială ”Al.I. Cuza” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

     

    Criticul de artă Maria Bilașevschi: ”Mihai Chiuaru este un brand al orașului Bacău”

      Anisia Maria Mardale: Ce are această expoziție diferit față de celelalte din Bacău?

      Maria Bilașevschi: Greu de răspuns. Mihai Chiuaru este un brand al orașului Bacău. Indiferent unde mergi în țară, indiferent la ce expoziție mergi, un artist știe sigur ce se întâmplă la Bacău, mai ales că îl aveți pe Mihai, care vine cu o expoziție care rupe tiparele contemporane. Suntem obișnuiți ca arta să reprezinte facilul, să fie ceva ușor de abordat, dar aveți o expoziție care, față de multe altele, și nu numai din Bacău, din întreaga țară, are sens și conținut.

      Anisia Maria Mardale: Ce părere aveți despre expoziție?

      Maria Bilașevschi: Expoziția continuă un traseu artistic început de cel puțin 50 de ani, faptul că e un artist autentic, un artist profund și cu o viziune asupra timpului său, face ca această expoziție să poată fi expusă indiferent că e în Bacău sau la New York, cu aceeași vigoare.

      Anisia Maria Mardale: Ce sentimente sau amintiri vă transmite expoziția?

      Maria Bilașevschi: Bună întrebare. E o expoziție în care trebuie să intri cu suflet de copil și să ieși cu inteligența unui bagaj emoțional. Sunt multe semne care ne amintesc de ceea ce înseamnă credința noastră, ceea ce înseamnă originile noastre, poveștile și miturile pe care le știm, dar merg un pic mai departe, merg într-o zonă a abstractului, a unei abstractizări care poate fi tradusă, atunci când te uiți, conform sentimentelor pe care le ai.

      Anisia Maria Mardale: Ce semnificație credeți că are acestă expoziție pentru autor?

      Maria Bilașevschi: Mă gândesc că la 70 de ani, indiferent cât de multe expoziții ai, e un moment aniversar, mai ales că îl faci în orașul tău, mai ales că îl faci cu publicul care te cunoaște și cu care ai evoluat, sunt sigură că Mihai are un sentiment de împlinire, pentru că, chiar dacă are un caracter retrospectiv, sunt multe lucrări care vin din ultimii doi ani, cei care ne-au afectat pe toți profund, și sunt sigură că e o realizare și ceea ce înseamnă pentru sufletul unui artist bucuria.

      Interviu realizat de Anisia Mardale, clasa a VII-a, elevă la Școala Gimnazială ”Al.I. Cuza” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

      Foto credits: Maria Alexandra Vaman, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

       

      ”Arhetip”, o expoziție de admirat îndelung, profund și calm

      În data de 7 aprilie 2022, a avut loc, la Galeria ”Alfa”, vernisajul expoziției de pictură, instalație și obiect “Arhetip” a artistului plastic Mihai Chiuaru, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Bacău. La eveniment au fost prezente persoane din toate categoriile de vârstă, participând atât elevi, cât și persoane importante din sfera culturală a Bacăului, artiști, profesori, scriitori, printre care prozatorul Petru Cimpoeșu, poeții Val Mănescu și Dan Petrușcă, profesorul Ioan Dănilă, Ovidiu Ungureanu, artist vizual, pictorul Dionis Pușcuță, șeful Secției de Artă a Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, Victor Eugen Mihai (VEM), caricaturist, criticul de artă Carmen Mihalache ș.a.m.d.

      În deschidere, doamna Mariana Popa, directoarea Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”,  a formulat câteva cuvinte referitoare la expoziție: “Când spui Mihai Chiuaru, spui, în primul rând, talent. Talent, dăruire, forță de muncă, forță de creație, implicare, asumare, și tot ce înseamnă un artist de cea mai înaltă cotă. Lucrările lui Mihai Chiuaru, nu numai ca diversitate, dar și ca spațiu în care se prezintă, am putea spune că au alergat pe tot mapamondul.”

      În continuare, critical de artă Maria Bilașevschi a împărtășit, de asemenea, câteva opinii despre artist și lucrările sale: “Arhetipul lui Mihai Chiuaru poate fi citit conform bagajului cu care venim fiecare în sala de expoziție. […] e o expoziție în care fragmentările în timp nu se traduc în fragmentări în stil. Există acea unicitate și unitate pe care arta lui Mihai Chiuaru o are, și dăinuie. […] iar o dimensiune specială a picturii lui Mihai Chiuaru este că, indiferent dacă noi, ca civilizație, vom mai fi sau nu peste 1000 de ani, pictura sa va transmite ceea ce ne transmite și nouă astăzi, indiferent cărui privitor, indiferent cât de culturalizați vor fi urmașii noștri. În fața acestor lucrări vor fi, probabil, cum suntem noi în fața Altamirei, sau în fața oricăror scrieri care semnifică un moment în timp și o sensibilitate. ”

      Autorul a împărtășit de asemenea niște cuvinte, mulțumind organizatorilor și persoanelor aflate la expoziție, și apoi făcând câteva urări de bine: “Vă doresc un an bun, să sperăm că vremurile astea tulburi se vor limpezi în viitorul apropiat.”

      Expoziția a fost concepută pentru aniversarea a 70 de ani de existență a artistului, împliniți în august 2021, în perioada pandemiei. Pentru venisaj a fost creat și un catalog cu lucrările expuse, pentru a revedea expoziția peste timp, conceptul grafic fiind stabilit de Marius Siminiceanu, iar fotografiile purtând semnătura lui Ovidiu Ungureanu (Chromatique).

      Lucrările vor rămâne în Galeria ”Alfa” pe parcursul lunilor aprilie și mai. Expoziția reprezintă o abordare diferită a istoriei și a trecutului nostru ca specie și merită admirată îndelung, cu disponibilitate și dorință, profund și calm.

      Anisia Maria Mardale, clasa VII-a, elevă la Școala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

      Foto credits: Maria Alexandra Vaman, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

      Prof. coord. Laura Huiban

        ,,Mama știa, din întreaga familie, cel mai bine limba lui Dumnezeu”

            – Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

      „Ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște”Eminescu. Am descoperit acest vers-profetic, cândva, în adâncile mele tinereți, când, deși „eram mult mai prost pe atunci” (Dan Barbilian), credeam să știu tot… Fericită perioadă a vieții! Întrebându-mă eu atunci, cum mă mai întreb încă și azi, am constatat cu stupoare, că  Eu însumi sunt pentru mine cea mai mare enigmă! Pe loc mi-am propus să fiu cât mai lucid, să mă uit cu mai multă atenție în oglinda cărților/ lumii. Am văzut, camil-petrescian vorbind, efectele tragice ale introspecției: „Câtă luciditate, atâta conștiință, câtă conștiință, atâta dramă”. Eram totuși „tulburat”, găsisem întâmplător, celebra frază a lui Socrate: ,,Știu că nu știu nimic”! Intuisem conceptul de agnosticism, altfel spus, inepuizabila morfologie a enigmelor lumii. Prima enigmă suntem noi înșine. Principiul ontologiei misterului pare simplu: cine se cunoaște pe sine cunoaște lumea și cine cunoaște lumea se cunoaște pe sine. Cercul vicios este creat! Incognoscibilitatea lumii este un fenomen fatal și este justificată de permanentele metamorfoze ale lumii și ale propriei deveniri. Minus-cunoașterea (în limbajul lui Blaga) îmi potențează și astăzi „corola de minuni a lumii” și-mi consolidează sancta simplicitas. Paradoxal: rămânem înstrăinați, orgolioși și însingurați,  în ignoranța noastră predestinată, pe care o construim cu răbdare benedictină. Principiul conservării enigmelor nu poate fi călcat decât de Dumnezeu și de legile uitării,

      – Dac-ați putea cârpi… esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

      – Întrebarea ta îmi amintește de titlul unui roman-parabolă, ,,Dac-aș fi fost Dumnezeu”scris de un prieten de-al meu. Ai înțeles deja ce fel de prieteni am? Singurul element „esențial” din FACEREA nu este nici Femeia, nici Șarpele, ci Bărbatul care, inexplicabil, ca hipnotizat, a ascultat-o pe Eva, deși se  știa un „chip de lut”, cu identitate prafului – „toate-s praf…” – , adică asemenea cu vanitas vanitatum. Îmi place verbul „a cârpi”! Exprimă un modus vivendi pur românesc. Ai  observat cât de cârpită este Istoria noastră de la origini până la „Operațiunile” din Lumea contemporană? Prin urmare, „peticul” meu l-aș grefa în mentalul lui Adam, cu ideea lui Homer. O știe toată intelectualitatea, dar nu a aplicat-o Nimeni, niciodată! Reamintesc teza antiheraclitiană a autorului „Iliadei” și „Odiseei”: „Vrajba să dispară atât din rândul oamenilor, cât și din rândul zeilor.” Adamul peticit de mine ar fi avut în El doar starea de pace. Nu ar mai fi existat Cain vs. Abel, nici incestul, nici canibalismul, nici războaiele fratricide, nici „războiul fiecăruia împotriva tuturor”, nici homo homini lupus și, mai ales, nu ar mai fost prescrisă, rescrisă și înscrisă Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul. Te-ai dezis la timp de această Casandră masculină, botezându-te Ion F. Peticul meu, grefat pe Adam cel înlănțuit de Eva, ar fi urmat să aibă scris cu litere de plumb – nu vreau să se supere Bacovia, pe noi! – următoarea lege nescrisă: homo homini Deus. Habar nu am care-i esențialul din Întâia Carte a lui Moise, am însă certitudinea: în tragi-comedia lumii de care suntem trăiți, nu există esențial vs. neesențial din moment ce suntem guvernați de frică, de dorință, de hazard etc.

      – Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

      – M-am trădat toată viața, doar pe mine. Cu satisfacția lui Sisif, și cu (ne)mulțumirea lui Prometeu. Nici nu aveam cum să trădez Lumea, decât, dacă considerăm principiul cine se trădează pe sine trădează lumea, o lege divină. Trădarea este o fatalitate tragică. Spune-mi pe cine trădezi ca să-ți spun cine ești. Doar apostolii trădează autentic. Cu sinceritate și ulterioare mustrări de conștiință. Nu doar Iuda este trădătorul dintre cei 12 apostoli ai lui Hristos. Fără trădare, Lumea nu ar exista. Trădăm trecutul, pentru viitor, părinții, pentru copii, pacea, pentru război, viața pentru moarte etc. Scriitorul, criticul, artistul este predestinat să se trădeze pe sine, să se înstrăineze în celălalt, adică să joace rolul celor doisprezece apostoli la un loc. Fără trădarea Apostolilor, Iisus nu ar fi înviat! Scriitorul asta face și va face: renaște permanent lumea, trădând-o și trădându-se pe sine. Sacrificiul este reciproc și tragic în zădărnicia lui. În același timp, sublim și gravid de adevăr. Care „adevăr” m-ar fi întrebat Pillat, singurul care a lăsat gloata să rezolve conflictul dintre cele două Împărății. Tot cei mulți, dar proști, rezolvă conflictul Kiev – Moscova. Se zice că trădarea mulțimilor urmează voința lui Dumnezeu. Încep să înțeleg de ce ai scris „Dac-aș fi fost…” Să-i mulțumim Domnului că nu ne retrage liberul arbitru!

       – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

      – Iadul și Raiul sunt două stări de spirit aparent antitetice, care ne guvernează „habitatul”, pe lumea asta. „Dincolo” voi trăi într-o altă lume „doldora” de ireal, un habitat mult mai înrobitor. Rugăciunea mea din labirintul metaforic, rai-iad de aici și de „dincolo”, este știută de toți bacovienii fascinați de versul : „Barbar cânta femeia aceea”. Totuși, ascultă-mi ruga: Robește-mă, Doamne, ca să fiu liber. Înțelegi, nu? Câtă libertate, atâta sclavie! Acolo voi trăi, probabil, o altă servitute, în limbajul lui Tocqueville, „o formă de servitute reglată, liniștită și pașnică”. Veșnica servitute a creaturii față de Creator, a sclavului față de Stăpân.

      – Stați uneori la… taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

      –  Stau. Nu, des, dar stau și cuget. Traducătorul convorbirilor mele – melancolice, grave, interogative, fără un scop anume, inefabile, neliniștite, întâmplătoare – cu Marele Anonim este întotdeauna mama. Doar ea știa din întreaga familie, cel mai bine, limba lui Dumnezeu. Tot Ea mi-a pus prima dată Biblia  în mână, cândva prin casa a VI-a, pe care însă nu mi-a explicat-o niciodată. Pe Dumnezeu trebuie „să-l vezi”, îmi spunea ea, cioranian, probabil, pentru a-mi opri șirul interogațiilor incomode. De pe atunci am intuit că „Biblia” este cea mai interogativă carte a Lumii, ce confirmă maxima lui Emil Cioran: Nimic nu se explică, nimic nu se dovedește, totul se vede. Știu de la moartea mamei, că acest fenomen misterios ce cuprinde în același nod, începutul și sfârșitul, încununează sacralitatea lumii pământene. Postul de Televiziune TRINITAS, al Patriarhiei Ortodoxe Române îmi asigură vizualizarea Ideii de Dumnezeu și corelația imanentă cu adevăratul creștin care merge în fiecare zi de Sărbătoare, la Biserică. Odată pe an mă cuprind de spiritul sacru al Mănăstirii Văratic. Întâlnirile cu Biserica, „șuetele” cu Marele Anonim îmi deschid spațiul rugăciunii…

      – Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

      – Fiul Risipitor și Fratele său nu pot fi despărțiți. Cei doi trăiesc confortabil în fiecare dintre noi. Lecția Tatălui este admirabilă. Tăierea vițelului cel mai gras și starea de sărbătoare pe care o creează la venirea Vinovatului ar trebui să ne cuprindă pe fiecare dintre noi. Imaginează-ți cum ar arăta România, dacă cei nouă milioane de Fii risipitori (exilați, emigranți, imigranți) s-ar întoarce acasă și i-am primi cu brațele deschise. Tatăl din parabola Fiului risipitor ne sugerează că numai printr-un altruism de acest tip putem învinge înstrăinarea  noastră originară. Atingem granițele tragicului, când Fiul nu mai are un acasă. Dezrădăcinarea, înstrăinarea sunt și au fost dintotdeauna, un real pericol pentru o familie, un neam, popor, națiune, continent. Fratele „risipitorului” nu a înțeles că el este acasă, el este rădăcina, atemporalul, el este celălalt alter ego. Nu pot să uit cum i-am primit cu niște ani în urmă, pe „diasporenii” de pretutindeni… Vezi ce eficientă politic este uitarea?!

       – Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

      – Pentru mine, cuvântul, semn al Ideii, cameleonic prin excelență, este vânt, fum, ceață, prin urmare nu poate fi sculptat, nu poate fi supus. El are o autonomie, autoritate, simultan divină și demonică. Este seducător și trădător, precum Dalila. O catedrală de cuvinte spune ce vrea ea, cititorului. Nu ce ai intenționat tu, scribul. În mod incredibil, catedrala de cuvinte  nu exprimă viața, spiritual vorbind, ci îl sculptează/ exprimă la modul ideal, pe lector. Tot în Text descoperim și statuia plutitoare a scriitorului. Altul este portretul interior al lui Homer, astăzi. Altfel arăta el, acum o mie de ani. Cuvântul este primul care-l trădează pe Autor, apoi Opera, personajele, ideile, mesajele ei. Vine apoi tirania absolută a cititorului. Pe el nu-l interesează ce valoare are pentru mine cuvântul, ci ce valoare are pentru El.  Se știe, el rescrie Textul, înscriindu-se. Scriitura lui nu va coincide niciodată cu a mea. Ar fi un total eșec atât pentru mine, cât și pentru El. Lectorul își face autoportretul în palimpsest, colorând valorile care-l interesează. Paradoxal, dar mutația valorilor estetice, resemantizarea Catedralei de cuvinte asigură longevitatea Operei. De ce? Pentru că într-un Text contează „necuvintele”, cum spunea Nichita, contează nespusul, negânditul, necontemplatul. Altfel spus, cuvântul, o ființă asemenea nouă, trăiește prin/ din inefabilul său Cea mai mare iluzie pentru un scriitor, ar fi să creadă că poate stăpâni cuvântul ori să-și închipuie că a găsit cuvântul care să-i exprime adevărul, să-i reveleze Lumea. Dimpotrivă!

       

       

      Ultrascurte

      În Elveția a apărut Vodca Zelensky, cu sloganul haștag „bea pentru pace”. Cei de la marketing și-au dat seama prea târziu că numele produsului are în componență cele două litere infame : V și Z.

      Se așteaptă ca Rusia să obțină aproximativ 321 de miliarde de dolari din exporturile de energie în 2022, a raportat Bloomberg. Este mai mult cu o treime față de anul trecut.

      Ca represalii la interdicția TIR-urilor bieloruse de a circula în UE, Minskul a decis să interzică intrarea în țară a autoturismelor și TIR-urilor înmatriculate în UE.  Din Bielorusia, UE importă lemn, metale neprețioase și minerale.

      Locuitorii din orașul ucrainean Krivoi Rog (Kryvyi Rih) sunt șocați de decizia primăriei de a cheltui 220 de milioane de grivne  (7.5 mil USD) pentru plantarea de flori anul acesta.

      Niciunul din marii democrați care-l sprijină pe Zelinsky nu l-a întrebat unde au dispărut sutele de opozanți luați pe sus din case de SBU sau de Azov după începerea războiului.

      Potrivit Departamentului Muncii al SUA, prețurile de consum din țară au crescut cu 8,5% în martie – aceasta este cea mai puternică creștere a prețurilor din 1981.

      Rusia consideră că vehiculele SUA și NATO care transportă arme în Ucraina sunt ținte militare legitime, a declarat adjunctul ministrului rus de externe Serghei Riabkov.

      Se relatează că un prim lot din cele 100 de tancuri T72 M din Polonia a fost trimis în Ucraina.  Spre deosebire de tancurile folosite de ruși – T72B – M-urile poloneze au blindajul mai subțire și un sistem de conducere a focului inferior, fiind versiunea de export, chiar dacă au fost construite sub licență în Polonia.

      Politico scrie că vicecancelarul german Robert Habeck a refuzat să trimită tancuri în Ucraina. El s-a răzgândit pe fondul dezacordurilor din cadrul partidelor de guvernământ de la Berlin cu privire la cât de activ merită să intervină în conflictul ucrainean-rus.

      Ministrul grec al Apărării, Nikos Panagiotopoulos, a spus că țara sa nu va mai furniza arme Ucrainei, deoarece transporturile continue de cantități mari de arme vor submina capacitatea de apărare a Greciei, în special pe insule (unde există o amenințare constantă de agresiune din partea aliatului din NATO, Turcia).

      NDA-Festival de muzică și dans

        Emoții și energie, asta s-a simțit sâmbătă, 16 aprilie, la Sala Ateneu a Filarmonicii „Mihail Jora” acolo unde s-a desfășurat prima ediție fizică a Festivalului de muzică și dans NDA, organizat de „Nicol Dance Academy” din Onești. Pe scenă au urcat în primă fază participanții la secțiunea dans.

        Timp de aproape 5 ore, peste 800 de participanți de la cluburi și școli de dans din Iași, Botoșani, Piatra Neamț, Târgu Neamț, Buhuși, Adjud, Galați, Buzău și evident Onești și Bacău, s-au „luptat” pentru medaliile și trofeele oferite de organizator. În partea a doua, la secțiunea muzică, volacal și instrumental, peste 80 de participanți și-au demonstrat calitățile și talentele în fața juraților.

        „Am avut parte de cea mai minunată zi. 16 Aprilie 2022 o să rămână una din zilele noastre glorioase. Alături de peste 800 de participanți am dansat, am cântat și am oferit premii minunate de la sponsorii noștri. Vouchere în bani, diplomele, medaliile și trofeele, nu au lipsit nici ele. Am avut parte de momente uimitoare alături de cei mai talentați și pasionați copii de dans și muzica.

        Juriul a fost pe măsură și au făcut față cu brio provocărilor marilor talente. Mulțumim tuturor pentru participare și promitem că edițiile următoare vor fi din ce în ce mai bune”, a declarat emoționată Nicoleta Popa, organizatoarea NDA-Festival de muzică și dans.

        Volei feminin/ Divizia A1, play-out: Știința câștigă și continuă în prima ligă!

        Prin victoria obținută cu 3-2 (21, 20, -23, -14, 11) sâmbătă, în deplasare, contra turdencelor de la ACS Cristina Pîrv, echipa antrenată de Florin Grapă și-a asigurat menținerea matematică în A1 cu două meciuri înainte de final

        Veți spune că este doar o salvare de la retrogradare. Noi vă vom spune, însă, că are savoarea câștigării unui campionat. Și noi știm bine cum este să te bucuri când iei titlul național; Știința Bacău ne-a oferit acest sentiment și în 1998, și în 2005, și în 2013, și în 2014. Iar acum, când voleibalistele băcăuane și-au asigurat permanența matematică ân A1 cu două meciuri înainte de final, trăim senzația unui nou titlu. Și nu e nicio exagerare, dacă ținem cont că ediția de campionat 2021-2022 a adus echipei de volei feminin a Științei cele mai grele încercări din istoria sa în prima ligă. Cu un buget la limită, cu un lot completat cu junioare de la CSȘ Bacău și fără aportul lui Florin Grapă vreme de luni bune (sau, mai degrabă rele), studentele păreau sortite retrogradării, alături de U NTT Data Cluj. Tradiția de echipă mare care o însoțește și acum, când echipă mare nu mai este, convingerea că locul ei nu poate fi altundeva decât în A1 și, mai ales, spiritul de luptă, îmbinat cu unitatea de grup au făcut însă ca Știința să obțină o salvare mare cât un titlu. Și încă în devans! În atingerea acestui obiectiv, come-back-ul antrenorului Florin Grapă s-a dovedit esențial. Deși măcinat de probleme medicale severe, antrenorul care a făcut din Știința un nume respectat nu doar în voleiul românesc, ci și în cel continental, și-a condus elevele, în decurs de numai trei zile, spre două victorii, una mai mare decât cealaltă. După acel 3-1 de miercurea trecută, pe teren propriu, cu Dacia Mioveni, a venit sâmbătă, succesul cu 3-2, în deplasarea de la Cluj, contra turdencelor de la ACS Volei Cristina Pârv. Jocul de sâmbătă, din runda a treia a play-out-ului nu a fost scutit de emoții. Băcăuancele au condus cu 2-0 la seturi (25-21, 25-20) , dar, având, ca de obicei, punctul de forță în cuplul Pascua- Castiglione (50 de puncte în total), Turda a revenit, egalând la general, după 25-23 și 25-24. Tie-break-ul a început tot sub semnul gazdelor, care au condus cu 7-2 înainte ca Florin Grapă să solicite un time-out cu valoare de baghetă magică. Studentele au punctat de șapte ori la rând, întorcând rezultatul la 9-7 în favoarea lor și, chiar dacă echipa Cristinei Pîrv și a brazilianului Rizola au egalat apoi la 11, finalul a fost numai și numai al Științei. Un atac precis și un as al Matijei Skoric, o diagonală a Anei Lupa și, în final, un block câștigat de Mădălina Airoaiei au adus Științei victoria cu 3-2, două puncte și garanția salvării de la retrogradare. Și să nu spuneți că nu e mare lucru pentru că noi vă vom spune că e! Pentru Știința mai urmează două jocuri cu importanță doar la nivel de palmares (sâmbătă, 23 aprulie, la Mioveni și miercurea viitoare, pe 27, acasă, returul cu Volei Cristina Pîrv), dar, mai ales, urmează o perioadă de pauză în care celor care le pasă cu adevărat de acest brand băcăuan-  autorități locale și sponsori- pot face din Știința ce a fost o dată, nu demult: o echipă de top în România și în Europa. O fi chiar așa greu?

        Știința Bacău: Marina Cojocaru 7 puncte, Marija Skoric 24, Ana-Maria Lupa 19, Georgiana Faleș 16, Carmina Bordea 6, Mădălina Airoaie 2, Alexandra Ciucu- libero, Iulia Matanie, Tijana Tvrdisic, Karina Gorbe.

        Rezultatele etapei a treia: Dacia Mioveni- U NTT Data Cluj 3-0, ACS Volei Cristina Pîrv Turda- Știința Bacău 2-3.

        Clasament play-out

        1 Știința Bacău                  26      10      16      40-59 29p.

        2 Dacia Mioveni                25      7        18      32-58 22p.

        3 Volei Cristina Pîrv           25      6        19      27-59 20p.

        4 U NTT Data Cluj            26      0        26      4-78   1p.

         

        Fotbal/ Liga a III-a: Bilanț pozitiv

        Etapa a treia a play-off-ului și play-out-ului Ligii a III-a a înregistrat un bilanț pozitiv pentru divizionarele C băcăuane. Astfel, în play-off-ul Seriei 2, Aerostar Bacău a încheiat la egalitate, 0-0, meciul jucat pe terenul echipei de pe locul 2, CSM Focșani 2007. La nivel de play-out, băcăuanii au fost învingători sâmbătă. În Seria 1, CSM Bacău a avut câștig de cauză cu 1-0, prin golul marcat de Cezar Strat (min. 85) , pe terenul Științei Miroslava, de care s-a apropiat la doar două puncte, în timp ce în Seria 2, FC Dinamo Bacău și-a continuat galopul de sănătate, impunându-se cu 4-1 (marcatori Al. Juncu-23, Băisan- 34, I. Tofan- 53 și 67, respectiv Chiburtă-36) în fața Făureiului.

         

        Seria 1/ Play-off

        Rezultatele etapei a treia: Foresta Suceava- Hușana Huși 5-1, Bucovina Rădăuți- Dante Botoșani 0-2.

        Programul etapei viitoare (22 aprilie, ora 17.00): Hușana Huși- Dante Botoșani, Bucovina Rădăuți- Foresta Suceava.

        Clasament: 1) Dante Botoșani 47p., 2) Foresta Suceava 41p., 3) Hușana Huși 30p., 4) Bucovina Rădăuți 29.

        Play-out

        Rezultatele etapei a treia: Sporting Juniorul Vaslui- CSM Pașcani 2-1, Șomuz Fălticeni- Ceahlăul Piatra Neamț 0-0, Știința Miroslava- CSM Bacău 0-1.

        Programul etapei viitoare (22 aprilie, ora 17.00): CSM Pașcani- CSM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamț- Știința Miroslava, Sporting Juniorul Vaslui- Șomuz Fălticeni.

        Clasament: 1) Ceahlăul 34p., 2) Șomuz 31p., 3) Sporting Juniorul 28p., 4) Știința Miroslava 23p., 4) CSM Bacău 21p., 6) CSM Paăcani 4p.

         

        Seria 2/ Play-off

        Rezultatele etapei a treia: Metalul Buzău- SC Oțelul Galați 0-3, CSM Focșani 2007- Aerostar Bacău 0-0.

        Programul etapei viitoare (22 aprilie, ora 17.00): Aerostar Bacău- SC Oțelul Galați, Metalul Buzău- CSM Focșani 2007.

        Clasament: 1) SC Oțelul Galați 55p., 2) CSM Focșani 2007 48p., 3) Aerostar Bacău 35p., 4) Metalul Buzău 33p.

        Playout

        Rezultatele etapei a treia: CSM Râmnicu-Sărat- Sporting Liești 2-2, Viitorul Ianca- Sportul Chișcani 4-5, FC Dinamo Bacău- CS Făurei 4-1.

        Programul etapei viitoare (22 aprilie, ora 17.00): Sportul Chișcani- CS Făurei, Sporting Liești- FC Dinamo Bacău, Viitorul Ianca- CSM Rîmnicu-Sărat.

        Clasament: 1) Sporting Liești 35p., 2) Viitorul Ianca 31p., 3) CSM Rîmnicu-Sărat 28p., 4) FC Dinamo Bacău 23p., 5) CS Făurei 11p., 6) Sportul Chișcani 3p.

         

         

         

        Amplasare de panouri informative Lacul Berești

          Mai multe panouri informative au „răsărit” zilele trecute în perimetrul Lacului Berești, lac de acumulare pe râul Siret, ce face parte din aria naturală protejată NATURA 2000 (situl „Lacurile de acumulare Buhuși-Bacău-Berești”, ROSPA0063).

          Asociația Culturală „Vasile Pârvan” a semnat un acord cu Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Bacău, în vederea întocmirii și amplasării unor panouri informative pentru zona amintită, dat fiind faptul că astfel de surse de informare nu existau.

          „În urma conclucrării dintre cele două echipe, au fost finalizate și montate, pentru început, două astfel de panouri, în proximitatea sudică a Lacului Berești.

          Cu această ocazie, echipa Asociației adresează alese mulțumiri colegilor de la ANANP Bacău, colegi cu totul profesioniști în acest domeniu, dar și echipei care a montat cele două panouri, în special d-lui Alin Alois Grădinaru. Această acțiune este un îndemn pentru fiecare dintre noi ca să respectăm natura. Natura chiar are nevoie de noi”, au notat pe un site de socializare reprezentanții Asociației Culturale „Vasile Pârvan”.

          Picnic la marginea parcului

          Informația nu-i oficială. Dar e beton armat. Și sună cam așa: unul dintre cei mai importanți și bogați producători de la Hollywood a decis să realizeze o nouă ecranizare a celebrului roman „Picnic la marginea drumului” aparținând fraților Strugațki, iar filmările- aici e aici!- să se desfășoare exclusiv în Bacău.

          Majoritatea scenelor vor fi turnate în Parcul Cancicov, în plan existând, se pare, și cadre cu fabrici băcăuane dezafectate. Până în urmă cu o lună, producătorul hollywoodian în cauză habar nu avea că pe harta lumii există un loc numit Bacău. A aflat de el din pură întâmplare, grație unei echipe de filmare care tranzita Moldova în drum spre Ucraina. Mașina echipei și-a nenorocit suspensiile pe străzile băcăuane, ceea ce a necesitat o oprire de urgență la unul din nenumăratele service-uri auto ale orașului, posibil chiar cel din buza parcului.

          În timp ce așteptau să li se repare microbuzul, doi dintre operatori au hotârăt să rătăcească prin parc pentru a trage niște cadre la întâmplare. Și rătăciți au fost! I-au căutat și cu serviciile secrete, dar nu i-au găsit nici cu urmașul lui Dan Spătaru, detectivul Sulea. Se pare că ultima dată au fost zăriți intrând în zona (Zona?) din spatele Complexului Muzeal de Științe ale Naturii „Ioan Borcea”. Cam pe acolo pe unde se aflau odinioară terenurile de bitum ale fostului stadion „Libertății”. Proștii-proștilor; să se aventureze fără nicio călăuză! Și să nu aibă la ei nici măcar o piuliță…

          Când a aflat de întâmplare, boss-ului de la Hollywood i-au sticlit ochii. Și a fost auzit mormăind „hmm, piftia vrăjitorului”, „mda, chelia țânțarului”, iar la urmă, la urmă de tot, șoptind ca pentru sine: „Globul…de…aur. Fericire pentru toți, pe gratis, și hai să nu plece nimeni supărat”. A sunat apoi solicitând să-i fie cumpărat și împachetat de îndată întregul oraș. Nu atât birocrația, cât șpăgile exorbitante au blocat tranzacția, dar asta nu l-a descurajat pe milionar, care a demarat întreaga procedură pentru ca filmările în Parcul Cancicov să înceapă chiar în această primăvară. Ce fericire pe oraș! Și ce noroc pe capul băcăuanilor! Dacă „Picnic la marginea parcului” va fi o reușită- și nu vedem de ce nu ar fi- iar producătorul are ochi de vizionar- și se pare că are- atunci întreg Bacăul ar putea deveni un platou de filmare.

          La milioanele de ciori care-și fac veacul acolo, Parcul Cancicov ar fi bun și pentru un remake al „Păsărilor”, stadionul „Municipal” al servi drept Colosseum pentru „Gladiatorul II”, iar unul din hotelurile din centru s-ar preta de minune pentru încă un „Shining”. Cât despre „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, locație mai potrivită decât Calea Mărășești 6 nici că există.

           

          Cum au sărbătorit evreii din Bacău Pesah – Paștele

            Comunitatea băcăuană a evreilor a sărbătorit, în seara zilei de 15 aprilie, prima zi a Paștelui (Pesah – anul 5782 de la Facerea Lumii, anul 2022 în calendarul actual internațional). Evenimentul a avut loc la Restaurantul Dumbrava, cu circa 95 de participanți, între care și invitații  Ramona Florea – consilieră la Consiliul Județean, președintele comunității evreilor din Roman, Iancu Wexler, reprezentanții minorităților din Bacău – Silviu Niță (italieni), Doru Tănase (romi) și Vasile Agop (armeni), reprezentanții Filialei Cultul Eroilor – Dănuț Voicu (președinte) și Petru Done (secretar) și alți oaspeți din Israel, din București și din alte orașe. 

            Președintele comunității a explicat, mai întâi, tuturor ce înseamnă pentru evrei Pesah, sărbătorit, în diaspora țării de origine, Israel, timp de opt zile. A fost explicat și cum se desfășoară ritualul de Seder la intrare în Pesah și a fost făcută urarea specifică sărbătorii –  „Hag Pesah Casher veSameah! 5782” (Un Pesah corespunzător și fericit!).

            Ceremonialul a început cu aprinderea lumânărilor, iar ritualul Seder a fost condus de ing. Hainrich Brif (președintele comunității băcăuane) și dr. Marcel Weisselberg. A fost marcată, totodată, și intrarea în Shabbat, pentru că a început și Ziua odihnei săptămânale la evrei. Pe masa lumânărilor a fost adus Kera – un platou ritual de Pesah, pe care erau pască (azimă), flaroset (amestec de nuci măcinate, mere, scorțișoară și miere), un ou, apă sărată, hrean foarte amar, karpas (cartofi fierți, cu pătrunjel) și Zeroah – carne friptă, care reprezintă mielul pascal. Binecuvântarea Kiddush a fost dată pe un pahar de vin casher.

            La masa de Pesah au fost aduse, apoi, participanților, preparate specifice acestei sărbători.

            Tinerii Raluca Boiangiu, Alexandra și David Gotesman au pus cele patru întrebări esențiale din Ma Nishtana (prin ce se deosebește această noapte de celelalte nopți ale anului). Apoi Corul Shalom al Comunității, dirijat de Mariana Herman, a interpretat melodii specifice sărbătorii, după care participanții au încins hore specifice evenimentului.

            Ce este Pesah

            Pesah (Paștele evreiesc) –  a explicat Hainrich Brif -, considerată Regina sărbătorilor evreiești, este una dintre cele trei mari Sărbători de Pelerinaj, când se făcea pelerinaj la Templul din Ierusalim: Pesah, Șavuot (Sărbătoarea săptămânilor, la 7 săptămâni după Pesah – Sărbătoarea primirii Torei pe Muntele Sinai) și Sukot (Sărbătoarea corturilor).

            Pesahul comemorează sfârșitul robiei poporului evreu din Egipt, iar ieșirea din casa sclaviei reprezintă momentul eliberării istorice a poporului evreu și este considerată una dintre cele mai mari minuni înfăptuită de Dumnezeu în istoria evreilor. Numele sărbătorii „Pesah“ vine de la verbul ebraic „Pasuh”, care arată că Îngerul morții „a sărit peste“, „a ocolit” casele evreilor atunci când asupra egiptenilor a fost trimisă ultima și cea mai grea dintre cele 10 plăgi (pedepse), „Moartea întâilor născuți“, din fiecare casă egipteană, plăgi care au avut rolul de a-i convinge pe Faraon și pe sfetnicii săi să elibereze din sclavie poporul evreu. Pesahul se celebrează, în Diaspora, timp de 8 zile, începând de la 15 Nisan, prima lună a calendarului religios evreiesc (anul acesta prima zi de Pesah cade pe 16 aprilie): primele și ultimele două zile sunt zile de  sărbătoare nelucrătoare, „Yom Tov“, iar cele patru din mijlocul perioadei sunt zile de sărbătoare- lucrătoare („Hol Hamoed”). În Israel, Pesah se celebrează timp de șapte zile.

            Nicio altă sărbătoare iudaică nu implică pregătiri atât de ample. Legea evreiască ne obligă să eliminăm, din ajunul Paștelui până la finalul său, orice urmă de aliment dospit (hametz) din casă (bdikat – căutarea, srefat – arderea și mehirat hametz- vânzarea simbolică a hametzului). Evreii credincioși folosesc o veselă specială, ținută deoparte, numai pentru Paște.

            Desfășurarea Sederului se face prin citirea și respectarea indicațiilor Hagadei (Povestirea Sederului), respectându-se și mitzva (porunca) din Tora „Vehigadeta“ – și vei povesti, fiilor tăi și aceștia, fiilor lor, din generație în generație, despre minunile care au fost înfăptuite atunci de Dumnezeu pentru salvarea poporului evreu din robie.  Un moment deosebit al Sederului îl reprezintă „Ma niștana” (Prin ce se deosebește) sau „Cele 4 întrebări“ pe care le pune copilul celui care conduce Sederul și prin care cel mic încearcă să afle de ce este atât de deosebită seara respectivă de celelalte seri ale anului.

            Trei termeni sunt definitorii pentru această sărbătoare: Pesah (jertfa mielului pascal), Matza (nedospite) și Maror (rădăcini amare).

             

            Și dacă zilele au culori?

            Pe șapte aprilie, a avut loc, la Galeriile ”Alfa”, vernisajul expoziției ”Arhetip”, a artistului Mihai Chiuaru. ”Este o expoziție legată de lumină, de semne, de simboluri. E legată de ideea de arhetip, care nu înseamnă altceva decât modernul la care acesta se raportează”, după cum a spus creatorul său. Expoziția ne oferă o cheie spre altă lume, în care, după cum ne-a dezvăluit autorul, nu avem, de exemplu, mere, ci ”o imagine arhetipală a mărului, care face trimitere la geneza biblică, este păcatul biblic, cu alte cuvinte”.

            Vernisajul a fost un eveniment cu un public numeros și divers, dar toată lumea s-a simțit bine. Pentru cei care nu au ajuns la deschidere, există și un album ”Arhetip”, cu lucrări din expoziție, realizat de Ovidiu Ungureanu și Marius Siminiceanu, însă, știți cum se spune, ”Live e mai bine”, așa că pentru cei dornici de-a privi face to face arta vor găsi expoziția la Galeriile ”Alfa”, de pe strada Mărășești 12, din Bacău, în lunile aprilie și mai 2022.

            Lucrările vă așteaptă pentru a vă decora viața cu încă puțin frumos. Fiecare pictură este unică, o idee nouă în această lume unde noutatea e în prim-plan. Astfel că ideile devin noutatea, ce atunci când este pusă în practică prinde viață. Una dintre întrebările ce apar când privești operele de artă este legată de culoare. De ce această culoare? Cum a fost aleasă? Ei bine se spune să trăiești momentul, să nu ratezi clipa. Asta s-a întâmplat. Dacă o culoare dominantă dintr-un tablou a fost aleasă după starea zilei, cred că e timpul să ne gândim la acest aspect zilnic. Ce ar fi dacă ne-am obișnui să privim culoarea fiecărei zile?

            Totul contează. Visele o fac, părerile, ideile, speranțele, culorile, pozele. Absolut totul contează. Într-o cantitate mai mare sau mai mică, dar o fac. Arta este unul dintre lucrurile care contează. A contat, contează și va conta. Nimeni nu știe când noi vom dispărea, când vecinul de la trei nu va mai fi sau oricare altă persoană. Se spune că dacă am face un horoscop serios, care chiar să coincidă și să funcționeze, ar avea o singură idee: vei muri. Chiar vom muri. Cu toții suntem pe moarte. Depinde doar ce înțelegem din asta. Ce nu va muri, însă, este arta. Aceasta va dăinui veșnic. Poate azi, pentru tine, ”Arhetip” e doar o altă expoziție. ”De ce să îmi pierd timpul cu ea?”. Pentru că e importantă, dar nu neapărat cum am crede la prima privire. Arta, această expoziție, e o altă privire asupre lucrurilor din jurul nostru. Pentru a fi sinceri unii cu alții, adevărata importanță o vom înțelege peste zece-cincisprezece ani de acum înainte, dar asta nu ar trebui să ne împiedice să o vizităm acum, ci, din contră, ar trebui să fie doar o altă sursă a speranței noastre.

            MARIA-ALEXANDRA VAMAN, 14 ANI, elevă, în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

            Depravarea spectacolului vocilor lumii (Sau despre agonia rușinii existențiale)

            Într-o tabletă din 20 martie a.c., ,,Somnul etern (fără Dumnezeu, discursuri și negocieri; doar război sângeros)”, notam: ,,Specia umană a ajuns din nou de tot plânsul. Începe să-mi fie rușine de faptul că sunt om”. O cititoare, plină de respect, mi-a spus că ,,acest lamento, de tip cioranian, este, de fapt, un fel de transcriere a unora dintre poemele mele”…
            Discursul meu din acea tabletă pornise de la neluatul în seamă ,,Mein Kampf”, o impardonabilă/ criminală greșeală a liderilor lumii, și cantonase spre final în acuzarea ignorării iresponsabile a avertismentelor belicoase care au anunțat insistent nenorocitul război de lângă noi. Diplomația lumii a rămas din nou repetentă. Începe să-mi fie rușine de faptul că sunt om? Da, începe să-mi fie din ce în ce mai mult rușine că fac parte din această specie care face din cruzimea față de semeni o mare virtute. Eu nu exclud existența unei (unor) civilizații extraterestre; nici faptul ca măcar una dintre aceste civilizații să fie alcătuită din indivizi morali, cu mare respect față de viața, demnitatea și confortul psihic al semenilor. Imaginați-vă că într-o zi, hodoronc-tronc, aș da bot în bot cu locatarul unei asemenea civilizații, care m-ar putea lua la rost, vis-à-vis de atitudinea mea (sunt doar un exemplar al arogantului/ belicosului homo sapiens, nu?…). Nu vi se pare că, lipsit și de argumente, mi-ar crăpa de tot obrazul de rușine? Cred că înfumuratei, devoratoarei noastre specii îi lipsește acest sentiment existențial: rușinea. Stau de vorbă cu multă lume. Ieri am zăbovit la o voroavă de taină cu George Bernard Shaw. Știți ce mi-a spus? Cică ,,un om devine mai respectabil pe măsură ce-i este rușine de mai multe lucruri”. Nu credeți că începe să ne fie rușine de din ce în ce mai puține lucruri?…
            Observația distinsei cititoare mi-a aruncat gândurile către vremea în care scriam și poezie. În volumul meu de debut (1966), ,,Iadul de paradă”, în poemul ,,bocet de mahala” notam: ,,și viața asta a noastră/ ca un bocet de mahala/ aruncat peste țipătul lumii/ nici măcar o jalnică lună/ la care să latre dogit/ a pierzanie/ amărâții câini din pompei”… Acum 20 de ani, într-un alt volum, ,,Amanții absurdului” (Iași, Editura Junimea), în poemul ,,e din ce în ce mai aiurea să fii om”, scriam: ,,câteodată nu mai suport să fiu om/ îmi cresc de-a-ndoaselea rădăcinile/ în lutul aerului/ parc-aș fi fost inventat/ pentru amuzamentul văzduhului/ se-adăpostesc păsări mute în mine/ ca-ntr-un paradis avortat fără eva/ numai cu un adam cătrănit/ care tot poartă războaie ciudate/ căsăpind oștiri dispărute/ chiar nu mai suport să fiu om/ dacă vreau să ascult cântecul privighetorii/ n-am de ales decât să cotrobăiesc/ prin arhiva de filme/ cu firul de iarbă mă întâlnesc/ doar prin ierbarele ponosite/ văd fluturi numai în colecții ucise cu ace/ livada cu pruni a copilăriei e strivită-n/ papirusul acesta-n care scriu amintiri/ despre buna mea moarte/ mă salut cu prietenii aiurea/ doar prin albumele burdușite cu poze/ nici marea nu mai are valul romantic al lui ulise/ e-o haldă de tragedii pentru presă și iad/ amorul a ajuns un banal exercițiu democratic/ recomandat pompos și cu rețetă de felceri/ doar pentru-a ucide durerea din vintre/ e din ce în ce mai primejdios să fii om”…
            Pe-atunci gândeam că universul meu a obosit ca un pribeag hăituit, că astrele lui se învârt de-a bușilea, nu-și mai răspund la salut, că au traiectorii hazlii care nu mai pot fi decriptate savant de nicio astrologie… Astăzi, în însemnări precum cele din ,,Somnul etern (fără Dumnezeu, discursuri și negocieri; doar război sângeros)”, nu mai vorbesc despre traiectoriile hazlii ale astrelor. Acestea au devenit absurde, tragice. Spectacolul vocilor/ faptelor lumii s-a depravat. Cei mai mulți am ajuns niște profesioniști ai mirării; atât. Sau poate că niște ciudați actori aplaudați de-o sală pustie, care-și trăiesc stearpa glorie de animale metafizice.

            Cum stăm cu sentimentul onoarei

            În lumea românească, unde totul este lesne tranzacționabil, luat în ușor (după o celebră expresie), sentimentul onoarei este o raritate. A fost o perioadă, însă, când punctul de onoare era foarte important, mai ales pentru cei de familie bună, cu educație, cu sensibilitate rafinată. Dar astăzi, cine mai pune preț pe cinste, curaj, demnitate sau, spun și eu o vorbă mare, pe eleganța morală. În perioada pașoptistă, tinerii bonjuriști nu erau lipsiți de frison vitejesc și își rezolvau deseori conflictele prin provocare la duel, deși, după cum spune Andrei Oișteanu, cele mai multe dueluri din Țările Române au fost unele ratate. Obiceiul venea în partea noastră de lume pe valul revoluției franceze, adus de cei refugiați aici, de ofițeri din armata țaristă, de junii români cu studii la Paris, Viena sau Berlin. Despre duel și onoarea masculină la români scrie pe larg Andrei Oișteanu în amplul său studiu „Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților”, care reconfirmă talentul special al etnologului, antropologului, istoricului religiilor de a capta atenția cititorului nu numai prin subiecte, ci și prin felul în care acestea sunt numite, puse în pagină. Și exemplific: „Bonjuriști și duelgi”, „România turcită”, „Viața ca o manea”, „ Politică și delicatese. Conotațiile culinare ale puterii și corupției” ”, „Schimbare de sex: Sentimentul de onor/onoare”, „Ciolanul-simbolul postmodern al puterii politice”, „Cărțile lui Platon ard mai bine, dar ale lui Homer sunt mai gustoase”, și am ales doar câteva astfel de titluri ademenitoare pentru curiozitatea cititorului, la întâmplare. Dincolo de jocurile de cuvinte, ingenios exploatate, se ascund adevăruri, unele greu de acceptat, de recunoscut, din mai multe motive, prejudecăți, teamă, falsă pudoare, interese de grup etc. Referitor la moravuri și năravuri, etnologul notează că primul termen vine din latină, însemnând „obicei, deprindere, caracter”, în timp ce al doilea este de proveniență slavă, desemnând un obicei rău, o patimă, un viciu. Apoi precizează că moravurile și năravurile, „cu cât sunt mai vechi, cu atât sunt mai înrădăcinate, mai puternice”, ceea ce unele proverbe românești spun foarte explicit, într-o formulare plastică: „Lupu-și schimbă părul, dar năravul ba”, „Năravul din fire n-are lecuire” și „Boala din născare leac nu are”.
            Să mă întorc la duel, pentru că de la el am pornit, ca modalitate de spălare a onoarei. Se pare că, după mai multe mărturii din trecutele vremi, tinerii români erau atrași de răfuiala cu arme, dar mai mult „se maimuțăreau”, folosind gloanțe oarbe în niște simulacre de duel. Interesant este cazul scriitorilor români influențați de poeții ruși Pușkin și Lermontov, unul dintre ei fiind B.P. Hasdeu. Care chiar s-a duelat în perioada lui cazonă, căpătând renumele de viteaz, dar în scrierile sale de mai târziu duelurile descrise „frizează derizoriul anecdotic”. Cert este că, în spațiul cultural românesc, cel mai des se recurge la bătăi sănătoase, la câte un cap în gură, la palme, pumni, înjurături strămoșești, „picioare spate gios”, fără urmări ireversibile ca în Caragiale, vezi cunoscuta schiță „Telegrame”. Lucrurile la noi se tărăgănează, se amână, se mimează, înfruntările reale sunt refuzate și, cel mai adesea, finalul este cu „pupat toți piața endependenți”. Iar cei care declară că au principii de onoare și demnitate sunt, paradoxal?!, total lipsiți de chiar sentimentul onoarei.

             

            LECȚIA FLORIILOR

            Călători pe drumul Învierii fiind, dăm slavă Cerului! Biserica ne îndreaptă pașii către întâia mare sărbătoare cu dată schimbătoare de dinainte de Paște. Duminica Floriilor sau Împărăteasca Intrare triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim marchează sfârșitul pelerinajului de șase săptămâni al Postului Mare.

            Totodată, prefațează începutul unui alt urcuș duhovnicesc, plin de emoție și de conținut. Pășim pe treapta Sfintelor Pătimiri, alături de Întâiul Călător al Vieții. O cale de-o săptămână… grea, apăsătoare și extrem de dureroasă. Un timp de dat slavă Cerului! O vreme de ieșit întru întâmpinarea Domnului, precum oarecând poporul din Ierusalim. Un interval în care ne vom putea analiza relele, păcatele și neajunsurile vieții. Un moment de mulțumire și de plângere cu amar, în care ni se oferă șansa de a răsturna ceva din preaplinul nostru, spre a mai face loc Cerului. O potecă pe care ușor ne-am împiedica și din care lesne am cădea, de n-am avea nădejdea Ridicării.

            Evanghelia zilei ne fixează în pacea conținutului a trei pericope adânci. Prima (Ioan XI, 1- 45) amintește de Lazăr cel din Betania. Învierea sa, după patru zile de la moarte și după ce trupu-i fusese deja așezat în mormânt și începe a se supune legilor firii, este prima etapă a praznicului Floriilor, căci de acolo începe șirul pătimirilor Domnului. La buza unei adâncituri de peșteră omenească se deschide profunzimea ce nu poate fi nicicând imaginată: mormântul lui Dumnezeu! Ni se dezvăluie faptul că există viață și după moarte. Nu întâmplător, mireasma morții lui Lazăr e vindecată de suflarea de viață a Domnului. Cei prezenți trec din mirare în admirare.

            Iar admirația aceasta, purtată din glas în glas, naște zorile Intrării în Ierusalim. Celelalte două pericope evanghelice (Matei XXI, 1-11; 15-17 și Ioan XII, 1-18) ne dezvăluie cum Împăratul Vieții urcă spre Templu, dinspre cetatea Betfaghe, călare pe un mânz de asin. Pe străzile înguste ca niște nervuri, Domnul intră în Cetate. Refrenul bucuriei tuturor este cântarea Osana! Și crenguțele de finic, aprinse de focul nădejdii că tot ceea ce trăiesc este biruință. Intuiește Domnul, fără nicio îndoială, că voroavele celor ce strigă acum Osana se vor uni cu buzele sărutului lui Iuda. Nu întâmplător, între Osana și Răstignește-L  pare a fi cuprinsă toată slava Intrării.
            Să ne furișăm și noi prin mulțimea Ierusalimului inimilor, într-o zi ca aceasta. Și să purtăm stâlpările făgăduinței că nu vom fi printre cei care vor striga ”Răstignește-L!”. Căci Domnul se va opri, spre a întreba și ochii inimii noastre: ”Nu cumva vei fi și tu printre cei care Mă vor răstigni?”… Să nu fie!

            Inspector scolar,
            pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

            PAŞTELE – „TRECEREA” DE LA MOARTE LA VIAŢĂ

            După un parcurs spiritual intens din perioada Postului Mare, am ajuns cu paşi repezi la celebrarea celei mai importante sărbători a anului liturgic şi a celei mai mari solemnităţi a lumii creştine, Paştele, adică Învierea Domnului. Creştinismul şi tot ceea ce ţine de el nu ar fi existat fără acest eveniment istoric. Sfântul Paul, la început puternic contestatar al creştinilor şi al lui Isus cel Înviat, avea să le scrie locuitorilor din Corint după convertirea sa: „…dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră şi zadarnică este credinţa voastră… Şi dacă ne-am pus speranţa în Cristos numai în viaţa aceasta, suntem cei mai de plâns dintre toţi oamenii” (1Cor 15, 14.19).
            În faţa unui astfel de eveniment, este un bun prilej să ne întrebăm: ce înseamnă Paștele pentru noi şi cum participăm la această celebrare? Este doar o „altă sărbătoare”, o altă ocazie de a petrece timpul într-un mod diferit, de a ne întâlni cu prietenii, cu rudele, de a ne odihni sau de a merge în vacanţă, aşa cum se întâmplă de multe ori la Crăciun (chiar dacă acum riscurile sunt ceva mai mici…) sau este cu adevărat un moment de celebrare a Învierii Domnului şi odată cu ea şi a „învierii” noastre?
            Cuvântul „Paşte” provine din limbile aramaică şi ebraică şi înseamnă „trecere” sau „a trece mai departe”, referindu-se la eliberarea poporului ales din robia Egiptului şi „trecerea” Mării Roşii, aşa cum sunt relatate în Vechiul Testament, în Cartea Exodului. În Noul Testament, Paştele se referă la o altă „trecere”, la învierea lui Isus, la trecerea sa de la moarte la viaţă. Acest eveniment constituie nucleul central al tuturor evangheliilor şi piatra de temelie a Bisericii.
            Reflectând asupra acestui mister, după cum ne este prezentat în Evanghelii, observăm că nu se poate vorbi de înviere fără a vorbi de moarte, adică trecerea la starea de „înviat” are loc pornind de la starea de „mort”. Isus cel Înviat care apare ucenicilor în mai multe rânduri, le arată semnul cuielor de la mâini şi de la picioare (semnul răstignirii), al suliţei cu care a fost străpuns. Isus cel Înviat este identic cu Isus cel Răstignit, doar că trupul său este acum glorificat, este un trup care nu mai e condiţionat de spaţiu şi timp; este trupul din care iradiază lumina victoriei asupra morţii şi a răului. Isus coborâse de la Tatăl pentru a lua firea noastră omenească, iar acum urcă la Tatăl şi duce această fire omenească în glorie, alături de Tatăl.
            Prin urmare, e important să înţelegem că Paştele este înainte de toate o sărbătoare a iubirii, a credinţei şi a speranţei. Trecerea lui Isus de la moarte la viaţă nu are legătură doar cu „destinul” său, ci şi cu al noastru; Învierea lui este chezăşia învierii noastre.
            Prin acest eveniment central al mântuirii, Cristos ne-a arătat care este scopul şi destinaţia pentru care am fost creaţi: fiecare om este chemat ca, prin moarte, să „treacă” la adevărata viaţă, să intre în viaţa veşnică, purtând în trupurile care vor fi glorificate „semnul cuielor”, „semnul crucii” pe care a avut-o de purtat înainte de moarte, în călătoria pe acest pământ.
            Însă, celebrarea în fiecare an a Paştelui ne aduce aminte că, înainte de marea şi definitiva noastră trecere de la moarte la viaţă, înainte de învierea noastră finală, suntem chemaţi să trăim deseori „momente de înviere”. Ca şi el, însă, nu putem vorbi de „înviere” fără a trece prin „moarte”. Iată de ce a fost nevoie de un timp de reflecţie în Postul Mare; trebuia să ne dăm seama fiecare dintre noi din ce fel de „moarte” trebuie să înviem.
            În această perioadă a anului o lecţie importantă ne-o oferă şi natura; peste tot vedem plantele în general şi mai ales florile care „învie”, vedem natura care „trece” de la moarte la viaţă.
            Toate acestea, alături de sărbătoarea Paştelui, devin şi pentru noi o reală invitaţie la înviere: o invitaţie pentru femeile și bărbații care au pierdut poate pe cineva drag, iar acum sunt în doliu, înviere pentru cineva care se simte trădat sau abandonat poate chiar de către cei mai apropiaţi, înviere pentru cineva care trece printr-o depresie sau printr-o boală dificilă şi este poate răstignit pe patul de suferinţă, înviere pentru cineva care a rămas fără loc de muncă şi îţi câştigă cu greu existenţa, înviere pentru copiii orfani şi pentru femeile văduve din cauza războaielor şi, mai ales, este valabil pentru toţi, înviere din sclăvia păcatului.
            Trebuie să credem în înviere chiar şi în mijlocul unei lumi în criză, în război, cum este cea în care ne aflăm acum. Trebuie să privim realităţile din jur cu „ochii celui înviat”. Cine îşi pune încrederea şi speranţa în Isus cel Înviat, poate vedea dincolo de moarte. E adevărat că din astfel de învieri se iese totdeauna cu „semnele cuielor”, ale crucii care a fost purtată (după cum am văzut, şi Isus le-a arătat după învierea sa), se iese cu cicatrici, dar numai cine moare poate învia.
            Vă invit să vă gândiţi cu speranţă şi încredere: eu oare din ce fel de moarte trebuie să fac „trecerea” (Paştele) în aceste zile ale anului 2022? Oare în ce fel de „mormânt” se află fiinţa mea? Care sunt temerile mele, fricile mele, grijile mele, preocupările mele?
            Vă doresc tuturor ca atunci când veți spune „Cristos a înviat!” să simţiţi că aţi înviat şi voi!
            Paşte binecuvântat tuturor!
            Cristos a înviat! Aleluia

            Pr. Benone Lucaci, Paroh și Decan de Bacău-Centru

            Cristos a înviat!

            Îngerii au spus femeilor venite la mormânt să ungă trupul lui Isus: Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat! Toată lumea creştină se salută cu bucurie în ziua de Paşte şi pe parcursul celor patruzeci de zile până la Înălţarea Domnului cu salutul: Cristos a înviat, la care se răspunde cu: Adevărat a înviat! Dar, ne-am întrebat vreodată în mod serios, ca apostolii care coborau cu Isus de pe muntele Tabor: Ce înseamnă a învia din morţi? (Mc 9,10).
            Învierea Domnului este minunea minunilor. E minunea fundamentală, care dovedește dumnezeirea lui Cristos şi originea divină a Bisericii sale. Dacă cineva ar putea să demonstreze că învierea lui Cristos e o minciună, un fals, dacă cineva ne-ar arăta osemintele lui găsite undeva, în acel moment, creștinismul ar dispărea pe loc, iar noi ar trebui să închidem imediat bisericile.
            Moartea, fie că vine prin acte de terorism, fie că vine prin represalii împotriva terorismului, nu poate schimba lumea decât în rău. Învierea lui Cristos, întrucât este victoria vieţii împotriva morţii, e aceea care schimbă lumea, dar în bine.
            Învierea lui Cristos nu a fost o simplă reanimare, o simplă întoarcere a sufletului în trup, în cadavru, ci trupul lui a fost transformat, spiritualizat, astfel încât nu mai poate să putrezească, să se întoarcă în pământ; e singura înviere adevărată, urmată de învierea trupului Preacuratei Fecioare Maria. Cristos, ne învaţă apostolul Paul, odată înviat, nu mai moare, moartea nu mai are stăpânire asupra lui. Învierea lui Lazăr, a fiicei lui Iair, a fiului văduvei din Naim, au fost nişte simple reanimări, nişte învieri provizorii; toţi aceştia, într-o bună zi, au murit din nou, definitiv, şi trupul lor s-a întors în pământ.
            „Bucură-te, suflete al meu. E mereu Paştele, deoarece Cristos înviat este învierea noastră”. Aceasta era rugăciunea pe care o repeta mereu un sfânt monah, Silvan Atonitul.
            Aceasta să fie şi rugăciunea noastră. Noi suntem, ne spune apostolul Petru, un popor dobândit de Dumnezeu ca să fim al lui, ca să vestim lucrările minunate ale celui care ne-a chemat din întuneric la lumina sa minunată, care ne-a chemat de la întunericul păcatului, al morţii şi al tristeţii la lumina harului, a vieţii şi a bucuriei.

            Pr. Richardo-Dominic Baciu

            Autoturisme de epocă în Retroparada Primăverii, în Bacău

            Peste 60 de automobile de epocă au fost expuse, sâmbătă, 16 aprilie, pentru două ore, în Piața Tricolorului din Bacău. Pe platoul din fața Casei de Cultură au fost aduse mașini fabricate cu începere din 1937, cel mai vechi astfel de model fiind un superb Citroen Traction Avant.

            Alături au stat numeroase alte mărci de autoturisme, dar și de mașini de teren sau de transport ușor. Dintre acestea nu au lipsit nici exemplarele de Dacia, dar nici automobilele superelegante, care au luat ochii tuturor privitorilor, precum un Morgan Plus 4 decapotabil, cu numai două locuri. Ușile lui Morgan Plus 4 sunt tăiate atât de jos încât, la volan, poți atinge cu brațul stâng asfaltul. Iar prin parbrizul plat, priveliștea este completă.

            „Retroparada Primăverii – ne-a declarat Nicolae Marin, președintele filialei Bacău-Neamț a Retromobil Club Român – este o sărbătoare a noastră, a pasionaților de vehicule istorice. Numărul participanților a fost un record, cu vehicule din Bacău, Neamț, Vrancea, București și Iași. Eu, personal, țin foarte mult la a ne întâlni, la a ne revedea, pentru că pasiunea ne unește. Și eu am venit cu două mașini, un Fiat 1300 din 1965 și un Trabant recondiționat de la zero”.

            Următoarea ediție a Retroparadei va avea loc, în Bacău, pe 15 octombrie, dar până atunci va fi organizat și un raid al mașinilor de epocă, la Slănic Moldova, în perioada 14-15 mai.

            Evenimentele organizate de Retromobil Club România – spun membrii lui – au un caracter cultural-sportiv și contribuie la menținerea în stare optimă a unor vehicule istorice, precum și la cultivarea pasiunii de colecționare și de restaurare a acestora. Clubul este, la ora actuală, cea mai importanta asociație de profil din țară”.

             

            Petru Done

            Câine scos de jandarmi din albia râului Slănic – VIDEO

            În acestă dimineață, jandarmii din cadrul Postului Balneoclimateric Târgu-Ocna au ajutat un cățel căzut în albia răului Slănic.

            O sesizare de la un cetățean i-a direcționat pe jandarmi în zona indicată, unde au găsit cățelul, care se pare că era în acel loc de mai bine de o săptămână, neavând posibilitatea să urce singur pereții înalți ai albiei.

            Jandarmii nu au stat pe gânduri și au coborât în albia râului, reușind să-l scoată în scurt timp.

             

            Cătelul s-a dovedit a fi intr-o stare bună de sănătate, foarte blând și prietenos, dar vizibil flămând.

            După ce l-au hrănit, jandarmii i-au dat drumul și acesta a intrat în curtea unei locuințe din apropiere, ai cărei proprietari însă nu erau acasă.

            Jandarmii vor încerca să ia legătura cu proprietarii locuinței pentru a stabili dacă patrupedul le aparține.

            Recomandăm cetățenilor să anunțe prin apel la numărul unic de urgență 112 situațiile de acest gen, pentru a putea fi luate măsurile necesare astfel încât animalele să nu sufere inutil.

            Șofer prins de radar cu 192 km/h

            Poliţiştii băcăuani continuă activităţile de prevenire şi combatere a accidentelor de circulaţie. Activităţile din trafic, de ieri, au vizat prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere îndeosebi viteza excesivă.

            Ieri, 15 aprilie a.c, efectivele  de poliție rutieră au efectuat o acțiune, pe drumurile publice din judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse de conducătorii auto care nu respectă limitele legale de viteză.

            Polițiștii au aplicat 80 de sanctiuni contravenţionale și au reținut 20 de permise de conducere, din care 17 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, polițiștii au retras 3 certificate de înmatriculare.

            Deşi poliţiştii băcăuani acţionează zilnic pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente de circulație, încă sunt participanţi la traficul rutier care nu respectă prevederile legale.

            La data de 15 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Bacău au depistat în trafic pe DN2-E85, pe raza localităţii Dumbrava, un autoturism ce se deplasa cu o viteză de 192 km/h pe un sector de drum unde limita maximă admisă este de 100 km/h. Conducătorul auto a fost sancționat de polițiști cu amendă în valoare de 1.305 lei și i-a fost reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.