Pe 11 mai, expiră polițele emise de falita City Insurance
Posesorii de polițe RCA emise de City Insurance trebuie să încheie o nouă asigurare, la un alt asigurător, până pe data de 11 mai 2022. Cine nu posedă o astfel de asigurare, încheiată la oricare firmă de profil din piață, riscă amenzi de până la 2.000 de lei, reținerea certificatul de înmatriculare și retragerea plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Băcăuanii care încă mai au încheiate polițe RCA la compania City Insurance ar trebui să știe că acestea mai au valabilitate până pe 11 mai. Reamintim că firma City Insurance se află, în prezent, în procedura de faliment, urmare a gravelor probleme descoperite de autoritățile din domeniu. Prin urmare, 11 mai este tocmai termenul la care se împlinesc cele 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. „Mai sunt destui proprietari de mașini care au polițe RCA emise de City. În general, cei mai mulți și-au făcut asigurarea pe șase luni, pentru că la acea vreme, erau cele mai ieftine. Între timp, polițele au expirat și nu le-au reînnoit tot la această companie. În cazul celor care au încheiat asigurări pe 12 luni, valabilitatea RCA-ului expiră pe 11 mai, ceea ce înseamnă că, după data aceasta, musai trebuie să aibă poliță valabilă, emisă de o altă firmă. În caz contrar, apar riscurile de a fi amendați, printre altele”, explică Gina Bujor, broker de asigurări în Bacău. Potrivit Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA), la data de 11 mai 2022, când se va produce denunțarea automată a contractelor de asigurare, vor mai fi în vigoare 498.255 de polițe de asigurare RCA emise de City Insurance șoferilor din toată țara.
Restul de primă se poate recupera
Practic, polițele de asigurare City Insurance ar mai acoperi riscurile de accidente doar o perioadă de o săptămână. Însă, potrivit brokerilor de asigurări, polițele RCA emise de City Insurance mai pot fi denunțate, până cel târziu la 11 mai. Procedura denunțării polițelor presupune transmiterea unei notificări direct la City Insurance, la adresa de e-mail: denuntare@cityinsurance.ro. În plus, clienții City Insurance ale căror contracte de asigurare sunt denunțate automat pe 11 mai 2022 pot solicita returnarea părții din prima de asigurare proporțională cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare. Pentru aceasta, posesorii de polițe RCA City Insurance trebuie să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraților, printr-o cerere de plată, transmisă la sediul acestuia, prin intermediul poștei, sau prin e-mail, la adresa cerere.plata@fgaromania.ro. „Problema plății este una deja cunoscută, știindu-se că, în general, banii le sunt virați păgubiților după un timp nedorit de mare. Normal, în 30 de zile ar trebui să le fie dat un răspuns, iar în maximum 90 de zile, să fie plătiți banii. Dar, nu se respectă aceste termene”, spun specialiștii din asigurări. Pașii care trebuie urmați pentru denunțarea contractului de asigurare sunt completarea „Cererii de denunțare a contractului de asigurare” (formular disponibil pe pagina de internet a City Insurance S.A., respectiv www.cityinsurance.ro) apoi depunerea cererii la City Insurance S.A., sau prin e-mail la adresa dedicată: denuntare@cityinsurance.ro. Urmează să depuneți la FGA, prin e-mail la adresa cerere.plata@fgaromania.ro, o cerere de plată (din Anexa 9) „Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă” (disponibilă pe www.fgaromania.ro), împreună cu actul de împuternicire, dacă este cazul, o copie după actul de identitate, una după contractul/polița de asigurare, o copie după dovada plății primelor de asigurare, dacă primele au fost plătite în rate, și dovada denunțării contractului de asigurare, depusă la asigurător.
Ce pot face păgubiții prejudiciați de șoferii cu RCA expirat
Șoferii păgubiți în accidente provocate de asigurați RCA ai City Insurance, fără valabilitate după 11 mai 2022, nu vor putea fi despăgubiți. Și asta deși datele înscrise pe RCA arată că se află încă în perioada de valabilitate. Prin urmare, doar în situația în care accidentul s-a soldat cu vătămări corporale sau decese, aceștia se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a fi despăgubiți din Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (FPVS). În restul cazurilor, pentru recuperarea prejudiciului de la șoferul vinovat, terții păgubiți vor fi nevoiți să apeleze la instanțele judecătorești. „Și aici e o întreagă poveste pentru că, și dacă instanța va decide, după ani de procese, că păgubitul trebuie plătit, stabilindu-seo poprire de maxim 35 % din venitul lunar al vinovatului, este posibil ca acesta să nu figureze cu încasări, și nici cu bunuri care ar putea fi vândute la licitație. Și atunci, păgubitul va aștepta mult și bine până își va recupera prejudiciul”, spun brokerii de asigurări. O soluție ar putea fi modificarea legislației astfel încât amenda să fie transformată în închisoare, oamenii fiind în general, mai precauți când vine vorba de privarea de libertate. „Era așa ceva în Ungaria, unde te putea aresta dacă te prindea fără asigurarare RCA. Pur și simplu, erai încarcerat, în funcție de valoarea amenzii, fără a mai fi judecat. După un timp, s-a renunțat, pentru că au costatat că s-ar fi cheltuit prea mult cu tot ce presupunea încarcerarea: documente, plata salariilor angajaților, mâncarea, «cazarea» etc”, subliniază cei din piața asigurărilor.
Riscul conducerii pe drumurile publice fără RCA valabil
Asigurații City Insurance care nu și-au denunțat polițele, și circulă în baza acestora și după pe 11 mai riscă să fie sancționați, dacă sunt prinși în trafic de autorități. Potrivit Legii 132/2017, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. În plus, polițiștii rutieri pot reține certificatul de înmatriculare sau înregistrare și retrage plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate.
Văduvă de veteran de război sărbătorită la 100 de ani de viață
În cartierul Tisești din Târgu Ocna, a fost sărbătorită la împlinirea vârstei de 100 de ani văduva de veteran de război Aneta Moise. Cu această ocazie, pragul casei venerabilei „Tanti Anica”, așa cum îi spun toți cei care o cunosc, a fost trecut de primarul Cristian-Aurelian Ciubotaru, de președintele Filialei Bacău a Asociației Veteranilor de Război – gr. flt. aer. (rtr) dr. Vasile Florea, de protopopul de Onești – dr. Ioan Bârgăoanu, de preotul paroh al bisericii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din cartier – Daniel Nichita și de șeful Serviciului asistență socială al Primăriei, Vasile Moscu. În familia Anetei Moise au fost doi veterani de război – tatăl său, veteran din Primul Război Mondial, și soțul său, veteran din Al Doilea Război Mondial.
Primarul orașului Târgu Ocna i-a adus în dar sărbătoritei flori, diploma aniversară „Un secol de viață”, un tort aniversar și i-a oferit și un premiu în bani, din partea Primăriei și a Consiliului Local. La rândul său, președintele Filialei Veteranilor de Război i-a oferit Anetei Moise o diplomă aniversară, Medalia Comemorativă a Celui de Al doilea Război Mondial, un drapel tricolor și cea mai recentă dintre cărțile scrise de domnia sa cu titlul „Glasul inimii și glasul mamei”, și i-au urat multă sănătate și zile senine în continuare.
Vădit emoționată, dar încă plină de energie și lucidă, veterana le-a mulțumit tuturor pentru surpriza și bucuria care i-au fost făcute, a stat de vorbă cu fiecare și a răspuns cu o claritate și o seninătate de invidiat la întrebările care i-au fost puse. „Sănătate și «păcăciune» să dea Dumnezeu la toată lumea. Eu am ajuns la această vârstă, dar numai eu știu câte am îndurat. Trăim și acum timpuri foarte grele, dar trebuie să fim puternici și să le îndurăm pe toate„ – a spus Aneta Moise, despre care am aflat că este și acum foarte atentă la ce se mai întâmplă prin lume și că la viața ei i-a plăcut enorm să citească.
Sărbătorita, familia ei și bucatele de pe masa de sărbătoare au fost binecuvântate de sfinții părinți. „Mulțumesc celor care ne-au primit astăzi – a spus, la final, părintele Ioan Bârgăoanu -, în casa care am înțeles că și ea se apropie de o sută de ani. Prezența noastră aici a fost binecuvântată de IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Impresionant a fost gestul primarului și Consiliului Local de a oferi bucurie și un premiu sărbătoritei, acum în situații atât de grele. Chiar măicuța Anica ne-a spus că trecem în prezent printr-o situație cum n-a mai trăit niciodată. Să ne dea Dumnezeu pace în lume și să nu mai avem noi veterani de război ca în alte timpuri!”.
Primarul Cristian Ciubotaru a precizat că în orașul Târgu Ocna sunt mulți veterani care au ajuns la suta de ani de viață, „într-un oraș în care se trăiește frumos, curat și armonios”. Iar generalul Vasile Florea ne-a amintit că a-i sărbători pe cei care au ajuns sau chiar au depășit suta de ani de viață a devenit o tradiție în Filiala Veteranilor de Război din județul Bacău. „Numai în acest an – a precizat președintele Filialei – am fost la doi veterani care au 101 ani, dar și la doi care se apropie de 103 ani. În Bacău mai avem un veteran care va atinge suta de ani în 2023. Unul dintre ei a fost avansat la gradul de general de brigadă, alți doi la gradul de locotenent colonel”.
De ce ar trebui să ne păstrăm neutralitatea
Cu riscul de a deranja, din nou, persoanele sensibile și cu idei fixe, o să repet că războiul din Ucraina nu este al nostru și, în mod normal, ar trebui să fim, pe de o parte, neutri, și, pe de altă, parte, să încercăm să tragem foloase de pe urma acestuia.
Neutralitatea trebuie să fie una politică și militară dar nimeni nu zice să nu profităm economic. Pare ciudat? Da, pare, câtă vreme UE încearcă să impună un embargo asupra resurselor energetice rusești. Dar, în vreme ce Bruxelles-ul încearcă să oblige țările Uniunii să renunțe la gazul și petrolul din Rusia, SUA și-a mărit importurile de hidrocarburi din această țară. Circa 10% din petrolul exportat de Rusia ajunge în SUA. Cum vine asta? Ei, bine, nimeni nu-și pune întrebarea. Sau nu e lăsat să întrebe, pentru că vin «fact checkerii» și-i spun că visează.
Exact asta mă enervează cel mai mult: ipocrizia. Pe de o parte ni se cere să strângem cureaua, să suportăm creșteri de prețuri, scăderea nivelului de trai, să facem baie mai rar ca „să-l enervăm pe Putin”, iar, pe de altă parte, cei care ne spun asta se aprovizionează din greu cu petrol ieftin din Rusia. Sau au evitat să pună pe lista de sancțiuni uraniul îmbogățit de care au nevoie pentru centralele nucleare.
Dar mai există o ipocrizie. Cea politică. Simplist, ni se spune că Rusia a atacat fără motiv Ucraina și pentru asta trebuie pedepsită. Ia să înlocuim Rusia cu NATO, Ucraina cu Iugoslavia iar Donbasul cu Kosovo. Da, știu, unora nu le place această analogie, dar faptele ne obligă să o facem. Pentru că cronologia evenimentelor a fost similară: Kosovo și-a declarat independența, Iugoslavia a reacționat militar, Kosovo a cerut ajutor internațional și NATO i l-a dat forțând Iugoslavia să părăsească provincia. Ulterior, Curtea Internațională de Justiție a decis că teritoriile nu sunt obligate să solicite autorităților centrale permisiunea atunci când își declară suveranitatea.
Să vedem ce s-a întâmplat în Ucraina. Donețkul și Luganskul și-au declarat independența, Ucraina le-a atacat (începând cu 2014) iar în 2022 Rusia le recunoaște și, la solicitarea lor de ajutor militar, intervine și le acordă protecție. Pentru aceasta a atact Ucraina, așa cum NATO a atacat Iugoslavia.
Bineînțeles, sunt multe alte amănunte, cum ar fi pozițiile defensive realizate de forțele ucrainene la granița cu cele două provincii rebele, ordinele de atac pentru finele lunii februarie pentru recucerirea lor și multe alte pregătiri de război anterioare. Trecem peste aceste amănunte și punem față în față elementele cronologice de bază. Din acest punct de vedere, putem spune că intervenția Rusiei în Ucraina este similară intervenției NATO în Iugoslavia. Și, în acest caz, ori le condamnăm pe amandoua, ori le acceptăm pe amandoua, pentru că nu putem lucra cu măsuri diferite.
De asta spun că tot ceea ce se întâmplă acum în Ucraina nu trebuie să ne intereseze din punct de vedere militar și politic; în mod normal, un guvern sănătos la cap ar oferi sprijin pentru refugiați, ajutor umanitar populației civile și ar insista pentru un embargo asupra armelor, încetarea ostilităților și tratative. Exact ceea ce nu se face.
În aceste condiții nu pot decât să sper că actualii lideri politici ai țării nu vor intra în paradigma Varșoviei și vor evita să trimită trupe în zona de conflict, așa cum se aude că se pregătesc liderii polonezi.
„Dansând cu viitorul”. Spectacol extraordinar al absolvenților de coregrafie de la Colegiul de Artă
Sala mare a Teatrului Municipal Bacovia a fost sâmbătă, 7 mai, gazda spectacolului „Dansând cu viitorul” pus în scenă de elevii absolvenți promoția 2022 ai secției coregrafie de la Colegiul Național de Artă „George Apostu”, spectacol ce a reprezentat lucrările de atestat al acestor absolvenți.
Pe lângă cei care au susținut lucrarea de atestat, în scenă au fost prezenți și alți elevi ai Colegiului de Artă și de la Asociația Reverance, dansatori care au întregit tobloul spectacolului. Practic, spectacolul a constituit una dintre probele examenului de certificare a competențelor profesionale care le va da absolvenților care se prezintă la aceste examene un certificat de instructor coregraf gradul IV.
Examenul cuprinde trei probe. În cadrul primei probe absolvenții au susținut studiul de dans clasic la sala de balet din cadrul liceului, proba a II-a a fost susținerea orală a lucrării scrise pe care fiecare dintre elevi a făcut-o pe marginea lucrării practice care a fost reprezentată în spectacol.
Alături de cei care au fost astfel evaluați au fost și profesorii lor. Șefa catedrei de coregrafie, prof. Simona Baicu, precum și profesorii îndrumători pentru lucrările practice, Ada Babiaș, Andra Romașcanu și Viorel Dascălu. În sala de spectacol a fost prezent și un public numeros, în cea mai mare parte membrii ai familiilor absolvenților, prieteni și iubitori de dans clasic și contemporan. A fost un spectacol valoros, care a transmis emoție și care a demonstrat încă odată puterea dansului care liberează mintea și înfrumusețează sufletul.
„Unii dintre ei au început să își facă cunoscute abilitățile artistice încă de când aveau 5 ani. Cu toții însă s-au perfecționat în cadrul cursurilor din colegiul nostru. În cadrul spectacolului au fost lucrări deosebite, întotdeauna nu ne-am cramponat de acest aspect, că este o probă de examen, ci l-am prezentat așa cum este, ca un spectacol. Subliniez că toți absolvenții au încercat să se autodepășească, au participat în general în toți acești ani la varii concursuri naționale, internaționale, workshop-uri și training-uri în toată lumea. Ne-am bucurat că în acest an, după cei doi ani de pandemie, am reușit să organizăm spectacolul de atestat.”
Prof. Simona Baicu
„Pentru mine această reprezentație are o însemnătate deosebită pentru că prin ea am putut să arăt evoluția pe care am dezvoltat-o pe parcursul anilor. Este un moment important care oglindește munca mea în cei cinci ani de dans clasic și contemporan. Preferatul meu este dansul clasic pentru că are multă eleganță. Mai departe voi continua cu baletul și vreau să mă duc să dau probe la Opera din Iași acolo unde doresc să continui și cu facultatea.”
Tudor Mancaș
„Am avut ceva emoții, mai ales că a fost ultimul spectacol din această postură. Emoțiile au fost mai mari și pentru că am evoluat în fața rudelor și a prietenilor. E mai ușor să fii în fața unui public larg. Astăzi, practic, am arătat cei 12 ani de muncă, chiar mai mult, pentru că eu de la 5 ani fac balet cu doamna Simona Baicu. Odată cu pandemia mi-am dat seama că artiștii nu prea pot supraviețui doar din asta, așa că voi încerca să combin baletul cel mai probabil cu jurnalismul. Am aplicat la mai multe facultăți în Olanda și acum aștept niște răspunsuri. Așa că încă nu știu ce îmi rezervă viitorul.”
Mara Bălăiță
„Fac dans de la 10 ani, mi-a plăcut foarte tare și am dezvoltat pe parcurs o pasiune pentru balet. Faptul că astăzi am susținut acest spectacol pentru atestat, pentru mine reprezintă un mare pas pentru evoluția mea personală și profesională și mă va ajuta foarte mult să îmi dezvolt capacitățile de a dansa pe scenă, și a fost o experiență unică. În continuare, îmi doresc să intru la Facultatea de Balet din Sibiu și mi-ar plăcea să evoluez pe scena Teatrului din Munchen.”
Stefano Miron
Bianca Ghelber, pe podiumul Grand Prix-ului de la Nairobi
Prezentă la Grand Prix-ul de aruncări de la Nairobi (Kenya), atleta băcăuancă Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 3, cea mai bună aruncare a sa fiind de 70, 71 m.
Aruncătoare de ciocan legitimată la SCM Bacău a fost devansată de campioana olimpică, poloneza Anita Wlodarczzyk, cu un rezultat care a mădurat 78, 06 m și de americanca Janee Kassanavoid, cu 76,82 m.
„Pentru Bia este un rezultat foarte bun, având în vedere atât compania selectă în care a evoluat, cât și faptul că, pentru prima oară în acest an, a reușit să dea peste 70 metri”, a declarat antrenoarea SCM Bacău, Mihaela Melinte.
De ieri, Bianca Ghelber a revenit în cantonamentul din Poiana Brașov, acolo unde pregătește marile competiții ale verii: Campionatul Mondial din iulie și Europenele din august.
Desene cu cărbuni aprinși
Declanșarea războiului din Ucraina nu a fost o mare surpriză pentru militari, analiști, combatanți sau rezerviști, dar mai ales pentru structurile operaționale militare sau politice, naționale și internaționale. Putin îl tot flutură de mai mulți ani, chiar de la venirea lui la Kremlin. S-a instalat în fotoliul de președinte cu lecția învățată, nu era un novice. Știa pe de rost Testamentul lui Petru cel Mare, ceea ce lăsase, după moarte Brejnev, apoi Gorbaciov sau Elțîn.
Dar cel mai bine o știau ucrainenii, după 2014, când Putin a intrat în Crimeea și a lăsat deschis conflictul din Dombas. Reacțiile internaționale, mai ales din partea europenilor au fost palide. Curios, nici în 2014 și nici acum, în 2022, nu s-au înregistrat, nu s-au văzut poziționări clare, antirăzboi, anti Rusia și politicii clar expansiomniste, niciun clopoțel nu a sunat, niciun lider european nu a dat semnale clare, serioase, ultimative chiar. L-au lăsat pe liderul de la Kremlin să se desfășoare, să-și pună în aplicare planul lui de a da foc Europei și, poate, lumii întregi.
Cine știe istorie – și nu sunt puțini – s-au limitat doar la a semnala prin presă, la conferințe, dezbateri, uneori păreau mai degrabă exerciții de inteligență, decât o îngrijorare și o analiză obiectivă. Când balonul s-a umflat și a pocnit, era un pic cam târziu. Hitler a încălcat condițiile capitulării, de după Primul Război Mondial, imediat după ce a ajuns la putere. Franța, Anglia, Rusia, SUA nu l-au luat în seamă pe „micul caporal”, astfel că, în trei ani era la porțile Moscovei, cu tot tratatul încheiat cu Stalin, după ce cucerise jumătate din Europa.
Ce a urmat, este istorie, din care nu am învățat aproape nimic. Putin atacă criminal o țară independentă, amenință cu prăpădul, iar comunitatea internațională nu și-a scos mănușile de gală, populațiile, organizațiile pacifiste, umanitare, altădată teribil de active, acum parcă au înghețat. ONU și președintele ei au fost umiliți de Kremlin, NATO nu-și găsește cadența, după ani de exerciții la tablă, UE pare prăbușită sub propria greutate și neputință. Ne plimbăm, trimitem mesaje, mai dăm un telefon, facem planuri, în timp ce Rusia, da, Rusia, închistată în trecut, un colos cu picioare de lut (vezi opiniile Occidentului) se joacă cu chibriturile. A se citi focoase nucleare, iar Putin desenează cu cărbuni aprinși noi granițe.
Biblioteca Radu Rosetti campioană la alfabetizare digitală
Biblioteca Municipală Radu Rosetti din Onești a fost desemnată printre câștigătorii de anul acesta a campaniei naționale „Hai pe net!”, dedicată alfabetizării digitale în România și a fost aleasă exemplu de bună practică pentru alte biblioteci din țară.
Proiectul Navigator 50+ al Bibliotecii Rosetti, coordonat de Olivera Lida Gisfan, a fost înscris pe harta evenimentelor https://www.alldigitalweek.eu/event-2022/navigator-50/.
„Eforturile de a îmbunătăți incluziunea digitală a cetățenilor din comunitatea noastră au dat roade – spune Ionuț Tenie, directorul Direcției Cultură a municipiului Onești. Suntem convinși că activitățile pe care le desfășuram la bibliotecă pot inspira alte inițiative locale și tocmai de aceea dorim să continuăm și să ne diversificăm serviciile”.
Campania Națională de Educație și Incluziune Digitală „Hai pe net!” este coordonată de EOS Romania împreună cu o comunitate activă de centre digitale, biblioteci publice, școli și alte organizații și instituții dedicate alfabetizării digitale în România.
„Hai pe net!” se desfășoară în cadrul ALL DIGITAL Week – o campanie anuală de promovare a competențelor digitale inițiată la nivel european de organizația ALL DIGITAL. Campania „Hai pe net!” urmează modelul propus de Good Things Foundation din Marea Britanie, prin GET ONLINE WEEK.
Petru Done
Recital extraordinar de vioară la Biblioteca Rosetti
Unul dintre cei mai mari violoniști din Europa, Antal Zalai, din Ungaria, va concerta, joi, 12 mai, de la ora 17,00, în spațiul multifuncțional al Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, din Onești. Violonistul va interpreta lucrări de Eugène Ysaÿe, Johann Sebastian Bach și Béla Bartók.
Concertul este organizat de Primăria Municipiului Onești și de Biblioteca „Radu Rosetti”.
Antal Zalai, un violonist clasic, este câștigătorul Premiului I la Concursul Internațional de Vioară Rodolfo Lipizer 2004 din Italia.
Activitățile sale artistice de excepție au inclus colaborări cu dirijori distinși, precum și apariții la festivalurile internaționale de muzică. A susținut recitaluri la Carnegie Hall Weill Recital Hall din New York, la Kennedy Center Terrace Theatre din Washington DC, la Grand Hall a Conservatorului din Moscova, la Victoria Hall din Geneva, la Sala de concerte a Conservatorului Regal din Bruxelles și la Centrul Chan pentru Artele Spectacoului din Vancouver.
„Un violonist ieșit din comun, caracterizat de o tehnică perfectă, un sunet strălucitor și amplu, o muzicalitate curată și matură și o personalitate nobilă” – îl caracteriza violonistul Igor Oistrach.
Concertul extraordinar are loc în Stagiunea muzicală 2022.
Intrarea este liberă, dar locurile sunt limitate!
Fotbal/ Liga a III-a: Surprize în play-out
La finalul săptămânii trecute s-a desfășurat etapa a șaptea din play-off-ul și play-out-ul Ligii a III-a. Surprizele rundei s-au consumat în play-out-ul Seriei 1, acolo unde ocupanta locului 5, CSM Bacău s-a apropiat la cinci puncte de echipa de pe 4, Știința Miroslava.
Reducerea ecartului a avut la bază remiza obținută de „CSMei”, 1-1, pe terenul Șomuzului Fălticeni (gazdele au deschis scorul în min. 3, prin Savin, băcăuanii egalând cu cinci minute de final, grație penalty-ului transformat de Adăscăliței) coroborată cu incredibila înfrângere suferită de Știința Miroslava acasă, 0-1, în fața „lanternei roșii” CSM Pașcani.
În acest context, partida de runda viitoare, dintre CSM Bacău și Știința Miroslava se anunță de maximă importanță pentru echipa antrenată de Codrin Mindirigiu în tentativa de a evita retrogradarea. O victorie băcăuană i-ar apropia pe „CSMei” la -2 de Miroslava, cu două etape înainte de final.
Cealaltă echipă băcăuană aflată în play-out, dar în Seria 2, FC Dinamo Bacău este scutită de orice emoție, mai ales după cea de-a opta victorie (din zece jocuri) obținută în 2022: 6-2 cu Sportul Chișcani prin „tripla” lui Ionuț Tofan, „dubla” lui Padovei și golul lui A. Juncu. Cu 32 de puncte la activ, dinamoviștii antrenați de Andrei Întuneric continuă să ocupe poziția a treia, păstrând un punct avans față de CSM Râmnicu-Sărat.
Iar seria rezultatelor faste se poate prelungi în condițiile în care sâmbăta viitoare, băcăuanii se vor deplasa la Făurei. În fine, în play-off-ul Seriei 2, Aerostar a fost învinsă la Galați, de lidera SC Oțelul cu 4-1, ca urmare a golurilor marcate de Cisotti (min. 7 și 63), M. Adăscăliței (28), Cârjan (66), respectiv Gavrilă (min. 17, din 11m).
În ciuda înfrângerii, „aviatorii” pregătiți de Mișu Ionescu rămân pe locul 3, cu același număr de puncte, 36, cu Metalul Buzău (învinsă cu 3-2 la Focșani), dar cu un golaveraj superior. Etapa viitoare programează, la Bacău, întâlnirea dintre Aerostar și Metalul Buzău, în fapt, finala pentru locurile 3-4 din play-off-ul Seriei 2.
Presupusa „Casă a lui Alecsandri” din Bacău stârnește zâzanie între politicieni după ce a fost filmată de Dan Negru
Vedeta TV Dan Negru a fost, azi, în Bacău, și a transmis live, pe Facebook, un video cu ruinele clădirii despre care se spune că ar fi aparținut familiei poetului Vasile Alecsandri.
Clipul și remarcile lui Dan Negru au atras atenția primarului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, care s-a grăbit sa arate către Consiliul Județean:
«Casa „Vasile Alecsandri” aparține Consiliului Județean Bacău, doar ei o pot reabilita . Vreau să menționez public încă o dată, că Primăria municipiului Bacău susține orice demers pentru restaurarea acestui imobil de patrimoniu», a scris edilul băcăuan pe pagina sa de Facebook.
Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, a replicat imediat:
«Grija față de Consiliul Judeţean a dl. primar este emoționantă, susținerea acestuia este patetică și sunt convins că ne va ajuta în finalizarea acestui obiectiv! Pentru corecta informare a opiniei publice precizez:
Casa „Vasile Alecsandri” a fost achiziționată de către Consiliul Judeţean tocmai pentru a o reabilita! Întârzierea în demararea refacerii acesteia se datorează (culmea ironiei) tocmai Comisiei de cultură care a dat avizul extrem de greu, după ce a fost refăcut proiect a doua oară.
Acum ne aflăm în etapa de scoatere la licitație a lucrărilor de consolidare a imobilului de patrimoniu.
Presupusul ajutor al dlui. Stanciu, vremelnic primar, ne-ar fi de folos dacă s-ar pune de acord cu dl. Viziteu şi ar susține, urgent, reabilitarea Hotelului Central a cărui cumpărare, răscumpărare şi expropriere a anunțat-o, până în prezent, de 200 de ori! Cât și dacă ar susține și reabilitarea fostului sediu al primăriei- fosta Bibliotecă, actual loc de întâlniri strategice!»
Nici prefectul de Bacău, Lucian Bogdănel, nu s-a lăsat mai prejos și i-a atras atenția primarului Bacăului că are în parohie clădiri de patrimoniu care se dărâmă:
«Dl. Viziteu sus-ține, adică ține (pe) sus mai ales nasul & coada, că patrimoniul Bacăului e numaidecât la… pământ!
Primarul s-a erijat (pe Facebook, cum altfel!?) în gardianul patrimoniului băcăuan, ale cărui clădiri emblematice – tocmai de la atâta consecventă sus-ținere – se fac una cu pământul chiar sub ochii indiferenți ai sus-ținătorului.
Cad bucăți din Hotelul Central, din clădirea fostei Biblioteci (fost sediu al Primăriei!) şi sus-ținătorul face ce ştie mai bine: sus-ține, din vorbe, patrimoniul local şi ale sale venerabile clădiri, doar că postările nu țin loc de reabilitarea & consolidarea acestora.
De ruşine, dar în principal din cauza tencuielii desprinse care periclitează siguranța & integritatea fizică a trecătorilor, fațada Hotelului Central a fost acoperită cu o prelată.
Vă mai amintiți cum dl. Sus-ținător anunța iminența cumpărării acestei clădiri şi a renovării ei cu fonduri europene?
Ei bine, foarte discret, primul pas a fost deja făcut :): Hotelul a fost cumpărat de o firmă privată (!), Primăria ratând lamentabil (cum altfel!?) achiziționarea imobilului.
Curat murdar, de la atâta sus-ținere din partea „conului” Viziteu, patrimoniul Bacăului – atunci când nu se face oale şi ulcele – încape pe mâna samsarilor imobiliari, care speculează impotența Primăriei Bacău: o instituție condusă de inşi care nu au nimic în comun cu respectul pentru băcăuani şi istoria noastră locală. Iar imaginile de mai jos cred că vorbesc de la sine.»
De ce „presupusa” casă?
Deși există persoane care susțin că imobilul care este numit „casa Vasile Alecsandri” ar fi aparținut familiei poetului, dovezile în acest sens sunt destul de subțiri. În plus, daca o să vă uitați pe peretele din stânga Casei de Cultură din Bacău, o sa vedeți o placă de marmură pe care scrie că acolo ar fi fost casa familiei Alecsandri.
Mai mult, în lucrarea «Bacăul de la 1850 la 1900», monografia orașului scrisă de fostul primar Costache Radu, apărută la 1906, scrie că “la anul 1894, marele comerciant Faivis Klain zidi o baie după cerințele timpului pe locul caselor unde s-a născut marele poet V. Alecsandri”. Așadar, cu 12 ani înainte de apariția lucrării, casele lui Alecsandri erau demolate, pe locul lor făcându-se o baie publică.
Actuala clădire a fost achiziționată de un investitor italian care, după ce a aflat că nu o poate demola și nu poate să facă chiar orice cu un obiectiv de patrimoniu – clădirea fusese declarat monument istoric pentru arhitectura sa, nu pentru legătura cu Alecsandri – a lăsat-o ani de zile în paragină până când a fost cumpărată de Consiliul Județean.
OLIMPIADA NAȚIONALĂ A SPORTULUI ȘCOLAR – BADMINTON – BACĂU, 2022
Etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar – BADMINTON (gimnaziu), organizată, în acest weekend, de Inspectoratul Școlar Județean Bacău, și-a desemnat câștigătorii.
Celor mai buni dintre cei aproximativ 80 de competitori din toată țara li s-au acordat premii, după cum urmează:
Badminton Fete:
Premiul I: Școala Gimnazială Comuna Berceni, Prahova
Premiul II: Liceul cu Program Sportiv Galați
Premiul III: Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Târgu Mureș
Premiul III: Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 7 Botoșani
Mențiune: Colegiul Național „Frații Buzești” Craiova
Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 80, București-Sector 3
Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 1 Bocșa, Caraș Severin
Badminton Băieți:
Premiul I: Colegiul Național „I. L.Caragiale” Ploiești
Premiul II: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
Premiul III: Colegiul Național ,,Petru Rares” Piatra-Neamț
Premiul III: Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes”, București – Sector 1
Mențiune: Școala Gimnazială Nr. 30 Timișoara
Mențiune: Colegiul Național „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeș
Mențiune: Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare
Mențiune: elevul David Sinculeț de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău
Impresiile inspectorului şcolar de educație fizică, prof. Iulian Vrînceanu, de la finalul acestui eveniment sportiv, accentuează beneficiile implicării elevilor în astfel de competiții: „Afectarea modului de desfășurare a orelor de educație fizică, respectiv a pregătirii în vederea obținerii de performanțe din perioada pandemiei, imposibilitarea desfășurării concursurilor și olimpiadelor sportive școlare în același context nefavorabil au scos în evidență ceea ce le-a lipsit, de fapt, copiilor: întâlnirile competiționale în cadrul cărora fair-play-ul, socializarea, munca din interiorul echipei elev/elevi – profesor-antrenor devin elemente motivante, generatoare de reușite.”
Felicitări pentru implicare!!!… pentru că implicarea înseamnă echipă, iar echipa înseamnă implicare!!!
Un părinte şi-a aruncat copiii într-un lac după o ceartă cu nevasta
Un bărbat din judeţul Bacău şi-a luat cei doi copii şi i-a aruncat în apele barajului Răcăciuni, după ce s-a certat cu soţia sa, informează HotNews.
Copiii – un băiat de 4 ani şi o fetiţă de cinci luni – au fost scoşi ,din apă de un poliţist, care a încercat să îi resusciteze însă fără rezultat.
Nu se ştie dacă bărbatul s-a aruncat şi el sau dacă a plecat de la locul faptei, el nefiind găsit.
Incidentul a avut loc duminică după amiază. La ora 13:10, o femeie de 23 de ani din localitatea Pânceşti a sunat la 112 şi a anunţat că soţul ei, în vârstă de 30 de ani, după ce s-a certat cu ea, a luat cei doi copii şi a plecat cu ei de acasă, ameninţând că se sinucide aruncându-se în apă împreună cu ce mici, scrie news.ro
Potrivit oficialilor Poliţiei Bacău, la ora 13:26 un prim echipaj de poliţie a ajuns în zona barajului Răcăciuni. Poliţistul a observat pe luciul apei trupurile copiilor, a intrat în lac şi i-a scos, a început manevrele de resuscitare.
Echipajele medicale trimise la faţa locului au continuat încercarea de a scoate copiii din stop cardio-respirator însă fără rezultat, fiind declarat decesul atât în cazul copilului de patru ani, cât şi în cazul surorii mai mici a acestuia.
Din primele informații, se pare că un al treilea copil al cuplului, de 6 ani, a reușit să scape, după ce a fugit cu bicicleta la bunici, atunci când a simțit că viața i-ar putea fi pusă în pericol.
Evenimentul tragic produs în această după-amiază este asemănător cu cel al mamei de 33 de ani din Timișoara, care s-a aruncat de la etajul zece al unui bloc, împreună cu cei doi copii. Iulia terminase facultatea de Psihologie, dar nu a profesat în acest domeniu niciodată. Luni dimineață, Iulia se îndrepta cu cei doi copii spre grădiniță. Deși a ajuns cu ei în fața instituției, femeia s-a răzgândit, și-a urcat fetița și băiatul în mașină și au mers până în fața unui bloc cu zece etaje.
Handbal feminin/ CN Junioare 1, Valoare: CSM Bacău, în careul de ași al campionatului!
Echipa antrenată de Costel Petrea, Adi Brezan și Gabriela Manea a încheiat pe locul patru turneul final de la Cisnădie
Performanță remarcabilă pentru echipa de handbal junioare 1 a CSM Bacău. La primul lor an la această categorie de vârstă, „CSMeoaicele” antrenate de Costel Petrea, Adi Brezan și Gabriela Manea au încheiat pe locul 4 turneul final Valoare desfășurat de miercuri și până duminică la Cisnădie.
În ciuda deficitului de experiență, talie și forță, băcăuancele au fost surpriza plăcută a turneului final. Repartizată în grupa 1, CSM Bacău a contabilizat o victorie (28-23 cu Știinșa București), o remiză, cu CSȘ 2 Baia Mare (29-29) și o o înfrângere (20-24 cu Sepsi Sfântu-Gheorghe), calificându-se, de pe locul secund, în semifinalele turneului. Sâmbătă, în semifinala cu marea favorită CSM București, surorile Bârsan și colegele lor au ținut aproape în prima repriză (12-13), însă plusurile bucureștencelor au făcut diferența după pauză, partida încheiindu-se cu victoria la cinci goluri diferență (25-20) a grupării din capitală.
Duminică, în finala pentru bronz, „CSMeoaicele” s-au reîntâlnit cu egala lor din grupă, CSȘ 2 Baia Mare, care pierduse accederea în finală în prelungiri, în fața celor de la Energetic Râmnicu-Vălcea. De data aceasta, băimărencele au avut câștig de cauză cu scorul de 31-26 (13-12), însă înfrângerea din finala mică nu a știrbit cu nimic evoluția din acest sezon a formației băcăuane.
„Toată admirația și toate felicitările pentru fetele noastre și antrenorii lor. Am ajuns în careul de ași al turneului final, în condițiile în care la Cisnădie au participat adevărate centre naționale. Am demonstrat că putem ține pasul, iar evoluția foarte bună a acestei echipe ne obligă să avem grijă de ea pe mai departe și să o sprijinim pentru a ajunge acolo unde merită”, a conclzionat coordonatoarea CSM Bacău, Gabriela Manea.
Rezultatele înregistrate de băcăuance în drumul spre finala mică
Grupa 1
Etapa 1: CSM Bacău- CSU Știința București 28-23 (11-13). CSM Bacău: Sofron, Bordeianu, Iordănescu- Daria Bârsan 11 goluri, Dinu 5, Poiana- Țârdea 5, Dany Bârsan 4, Hermeziu 1, Ungureanu 1, Păduraru 1, Iancu, Solonțanu, Tăbăcaru.
Etapa 2: CSM Bacău- CSȘ 2 Baia Mare 29-29 (17-16). CSM Bacău: Sofron, Bordeianu- Dany Bârsan 9 goluri, Daria Bârsan, Hermeziu 5, Poiană-Țârdea 4, Ungureanu 2, Tăbăcaru, Păduraru.
Etapa 3: CSM Bacău- Sepsi SIC Sfântu-Gheorghe 20-24 (12-8). CSM Bacău: Sofron, Bordeianu- Daria Bârsan 10 goluri, Poiană-Țârdea 5, Hermeziu 3, Dany Bârsan 1, Ungureanu 1, Grădinaru, Pozînărea, Anchidin, Tăbăcaru, Iancu, Păduraru, Solonțanu, Dinu.
Semifinale
CSM Bacău- CSM București 20-25 (12-13). CSM Bacău: Sofron, Bordeianu- Hermeziu 5 goluri, Daria Bârsan 4, Păduraru 3, Poiană-Țârdea 2, Ungureanu 2, Anchidin 2, Dany Bârsan 1, Solonțanu 1, Grădinaru, Pozînărea, Iancu, Dinu, Tăbăcaru.
Poezia și emoția filmelor documentare – eseul cinematografic
Pe 14 și 15 aprilie 2022 a avut loc în Bacău prima ediție, una pilot, a festivalului de film documentar FilmDocArt, organizat de Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Studioul de creațíe foto – video ”Chromatique” și artistul vizual Ovidiu Ungureanu, reluând și reinventând tradiția festivalului de videofilm documentar „Ethnos”, care a luat ființă în 1995 și a continuat până în anul 2005.
Aceste filme sunt de regulă obiective, fără ca punctul de vedere al realizatorului să fie vizibil, însă în cea de-a doua zi a festivalului, Ziua Eseului Cinematografic, am urmărit două filme documentare-eseu, în care se observă și viziunea autorului, emoționante și foarte interesante, iar urmărindu-le nici nu am mai remarcat trecerea timpului. Cele două creații ale artistului vizual Matei Bejenaru, alese pentru FilmDocArt 2022, sunt „Zidul lui J.O”, un film despre poetul Emil Brumaru, și „Abis” despre Irinel Liciu, o mare balerină a anilor 1950-1960.
„Și este extraordinar că stau să mă gândesc când văd astfel de filme că un moment al filmului documentar artistic la Bacău e posibil, pentru că el aduce un anumit tip de emoție care a dispărut din societatea noastră. Un anumit tip de emoție pe care nu-l mai regăsim nici la teatru, din păcate, nu-l mai găsim nici prin alte instituții importatnte, nu-l mai găsim în librării, unde ne întâlneam altădată.”, a declarat Geo Popa, directorul Centrului de Cultură ”George Apostu”, în cadrul discuțiilor de după vizionarea celor două filme, care, într-adevăr, au ajuns la sufletul întregului public, astfel, din punctul meu de vedere, unindu-ne.
Primul film al după-amiezii a fost „Zidul lui J.O”, la începutul căruia nu aveam prea multe așteptări, însă m-a surprins plăcut. Spiritul poetului și felul în care vorbea din tot sufletul, chiar și despre niște lucruri aparent nesemnificative, precum o rază de soare ce îi atingea oglinda câteva minute în fiecare zi, despre livada în care obișnuia să citească și despre faptul că nu suporta să mai fie cineva cu el atunci când scria, m-au impresionat profund.
Cel de-al doilea film, „Abis”, m-a lăsat mai curioasă și cu mai multe întrebări în privința lui Irinel Liciu decât înainte de urmărirea sa. Modul în care cei ce au întâlnit-o pe artistă vorbeau despre energia pe care o emana atunci când dansa, cum toată oboseala, frigul și problemele dispăreau atunci când o priveau, m-a făcut să îmi doresc să fi avut oportunitatea de a o vedea și eu personal cum face magie pe scenă, acompaniată de muzică, împreună cu un partener sau de una singură. Chiar dacă Irinel Liciu rămâne în continuare o persoană misterioasă, povestea ei care conține două mari retrageri, una din lumea dansului și una din lumea noastră, din viața ei, este foarte captivantă.
În concluzie, cele două filme documentare-eseu vizionate în cadrul celei de-a doua zile a festivalului FilmDocArt mi-au ajuns la inimă prin emoția și sensibilitatea prezente în conținutul lor și în declarațiile persoanelor intervievate și ale celor prezente la eveniment. Prima ediție a acestui festival a fost una remarcabilă și voi participa cu siguranță și la următoarele.
Mara Lazăr, 14 ani, clasa a VII-a, elevă la Școala Gimnazială ”Dr.Alexandru Șafran” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Țigan țăndări
Să-mi cumpăr cărți a fost dintotdeauna o bucurie pentru mine, dar zilele trecute am avut un sentiment special când mi-am luat una cu o destinație precisă. Vorbesc despre „Țigan țăndări”, cartea lui Valeriu Nicolae, tipărită din rațiuni umanitare. Scopul este de a schimba în bine viața unor copii care trăiesc în gheto, pentru că așa este colțul de lume numit Ferentari, din capitala României. Mi-am comandat, așadar, cartea, știind că banii dați pe ea vor merge într-un fond al Asociației Casa Bună, pentru a fi folosiți la construcția unei grădinițe pentru copiii nevoiași, de etnie romă. Asta s-a întâmplat într-o primă instanță, apoi a survenit și curiozitatea de a vedea ce cuprinde această carte cu un titlu atât de agățător, cum i-am zis eu.
Îl știam din presă pe Valeriu Nicolae, mai exact din „Dilema veche”, unde a ținut, o vreme, rubrica „rătăcit în Euro-Narnia”, scrisă extrem de dezinvolt, sincer, frust, în răspăr cu opiniile comune. Și așa este și cartea la care mă refer. Valeriu Nicolae este un activist foarte cunoscut, investigațiile lui deranjând multă lume, mai ales pe impostori, pe loazele ajunse în funcții importante. Indivizi obscuri care au stat departe de carte, nefiind prieteni cu învățătura, dar au avut și au alte abilități, viclenie, oportunism…Și nici nu s-au împiedicat de ceea ce se numește caracter, pentru că i-ar fi împovărat inutil. În fine, ăsta e alt subiect, greu de tot, care atârnă într-un fel grotesc de „România educată”, o trage în jos, o duce la fund.
Revenind la „Țigan țăndări”, pot să spun că e o carte fără pretenții de literatură, având însă calitatea autenticului, a sincerității depline a autorului ei, care își face, în fața noastră, a cititorilor, un fel de vivisecție. Ne povestește, adică, viața lui, deschizându-și larg sufletul, ne poartă prin multe locuri din lume, cât se poate de exotice, pe acolo pe unde a ajuns și a lucrat, pe unde a avut fel de fel de experiențe directe. Din care a învățat mult, pe lângă trainingurile făcute. A fost în zone extrem de sărace, de risc, cu migranți, refugiați, implicându-se total într-o muncă pe care și-a ales-o singur, pentru că vrea să ajute. Ar fi putut să trăiască mult mai ușor, mai confortabil, pentru că are o grămadă de diplome și de „tinichele”, premii, medalii. Dar el a ales să fie „tata Valeriu” , așa cum îl numesc toți puștii lui din Ferentari, pe care-i învață să scrie, să socotească, cărora le spune povești. Și pe care i-a îmbrăcat, le-a luat adidași, totul din banii lui.
În cartea lui, care este un bildungsroman modern, scris alert, în contrapunct, cu o desfășurare secvențială și o apreciabilă și savuroasă notă de umor și autoironie, conținând și o sensibilă poveste de dragoste, Valeriu Nicolae se oprește asupra multor probleme acute ale lumii contemporane; fenomene extreme, sărăcie, violență, rasism, discriminare, pe ultimele cunoscându-le bine, pe propria-i piele, din moment ce este pe jumătate țigan (doar după mamă). Atent observator al realității, autorul notează: „Mulți dintre oamenii care au bani și sunt deștepți devin colecționari. Colecționari de orice și mai ales de experiențe. De fapt ei trăiesc într-o lume forțată și mai mult sau mai puțin falsă. Își construiesc un ideal al lor și apoi sunt chinuiți să trăiască în imaginea pe care și-au construit-o. Oameni care citesc nu pentru că sunt curioși, ci pentru că ăsta e felul în care pot să impresioneze. Oameni care călătoresc nu pentru că le place, ci pentru că trebuie să aibă un portofoliu de călătorii.” Pe scurt, un mod neadevărat de a trăi, inautentic.
Unirea-n cuget și-n (ceva) simțiri, zborul și parașuta
Prin 1985 eram la Praga. Admiram de pe istoricul pod Carol, aruncat fabulos peste Vltava, cele 30 de statui și grupuri statuare baroce amplasate pe balustradă, fiind cuprins și de nerăbdarea de a ajunge la Pražský hrad, cea mai veche/ vastă incintă fortificată din lume (sediul liderilor politici), și pe Zlatá ulička, din același cartier/ district, Hradčany, unde, la nr. 22, locuise Franz Kafka. Auzul și privirea mi-au fost sensibilizate de un grup volubil, vesel. Se vorbea în limba română. O limbă română cu accente când arhaice, când slave… Erau turiști din Moldova de peste Prut. Oameni simpli, fără fițe, cu sufletul deschis către zările românești. Am intrat în atmosfera grupului. Unii mi-au povestit, cu mare emoție. despre faptul că fuseseră, în urmă cu doar câteva zile, musafirii stațiunii Poiana Brașov. Povesteau și simțeam cum le vibrează sentimentele pozitive. Unul dintre ei mi-a spus că parcă făcuse o vizită în Rai… Eram departe, cel puțin așa credeam, de ochii și urechile indiscrete ale lumii, motiv pentru care am îndrăznit: ,,Ce ziceți, nu ne unim?”… S-a lăsat tăcerea. Privirile lor căutau pe cineva din jur. Am priceput. Unul dintre ei a îndrăznit: ,,Vrei să murim împreună de foame?”… După 1990, când era vie povestea ,,podului de flori”, am ajuns la Chișinău. Pentru că poți lua cel mai bine pulsul unei comunități discutând cu oamenii obișnuiți, am mers, nota bene, pe strada Varlaam, în Piața Centrală. Mare mi-a fost mirarea când, vorbind românește, am întâlnit și priviri temătoare care au schimbat registrul conversației în limba rusă. Teama nu-i părăsise pe frați. Am îndrăznit în acea piață, dar și în alte locuri, aceeași întrebare: ,,Ce ziceți, nu ne unim?”… Am primit aceleași răspunsuri… ,,Dar cine ne mai dă curent electric?”… ,,Cine ne mai dă gaz metan?!”… Prin școli și universități mi s-a explicat că deja suntem uniți: ,,În cuget și-n simțiri”… M-am întâlnit, peste ani, cu scriitori, cu oameni de cultură și știință din Republica Moldova. Cu unii am întemeiat relații de prietenie. Despre Unire însă n-am mai vorbit. Dar nu de teamă. Aceasta se retrăsese mult din peisaj. Am vorbit însă despre suferințele culturii și limbii române. Uneori, într-un registru aparent umoristic, dar cu esențe tragice. Într-un rând, discutam cu fratele Leo Butnaru despre… aventurile limbii moldovenești. Impusă prin lege, în locul limbii românești, absurditatea a zămislit și bancuri cu rădăcini în realul kafkian al politicii din acea vreme de la Chișinău. Televiziunilor și posturilor de radio, ziarelor, le-a fost interzisă utilizarea sintagmei ,,limba română”. Dar, a doua zi de la intrarea în vigoare a acestei absurdități, la postul central de radio al Republicii Moldova o crainică a anunțat, zice cu umorul său de multe karate Leo Butnaru: ,,Urmează acum îndrăgita melodie moldovenească «Au plecat olteni la coasă»”…
Se agită apele doar în zvonuri?… Zice-se, chiar prin vocea unor cancelarii occidentale puternice, că Transnistria va deveni noul teatru de război. Și că Republica Moldova va fi în mare suferință. Un fost premier, Iurie Leancă, spune că în acest context ,,unicul scenariu este unirea, fiindcă în momentul în care România face acest pas, împreună cu Chișinăul, imediat intrăm sub umbrela securității NATO și a Uniunii Europene”. Premierul de azi, Maia Sandu, își biciuiește prudent resursele diplomatice: ,,Unirea este un lucru pe care îl pot decide cetățenii. […] Acest lucru se poate întâmpla doar cu susținerea poporului. Când poporul va spune că vrea acest lucru, acest lucru se va întâmpla. Atât timp cât poporul nu vrea acest lucru sau nu este o masă critică a oamenilor care să susțină acest deziderat, atunci…“ Într-un sondaj de opinie efectuat luna trecută, doar 36% dintre moldovenii de peste Prut au susținut ideea unirii Republicii Moldova cu România. 53 % s-au opus. În haosul politicii dâmbovițene, toate vocile sunt dogite cronic și atunci când abordează (doar electoral) această problematică.
Este, în actualul context internațional dinamitat de orgolii transnaționale și moarte, oportună abordarea abruptă, în regim de urgență, a problemei Unirii? Pesimiștii spun NU. Optimiștii încurajează ideea. La rigoare, s-ar putea spune că ambele orientări au dreptatea lor, dacă avem în vedere că optimiștii au inventat zborul, dar nici pesimiștii n-au pierdut vremea, inventând parașuta…
PUTEREA DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ A ÎNVIERII
Sinaxarul ne poziționează tot spre Înviere. Pentru a ne lumina întru înțelegerea faptului că Biserica nu este exclusivistă ori, mai rău, misogină. Și a ne încredința, prin textul Evangheliei zilei (Marcu 15, 43-47; 16, 1-8), de acea icoană de mare preț lăsată nouă la îndemână: chipul femeii creștine slujitoare și mărturisitoare a Vieții, fidelă Învățătorului nu doar până la suferință, ci și dincolo de pragul ei.
Prăznuirea Mironosițelor ne invită la a-L privi și primi pe Domnul Cel răstignit. Este paradoxul creștinismului! Căci, mulți pășesc după Iisus Omul atât timp cât El apare drept un făcător de minuni. Sau poftesc, pentru faimă și trufie, să-I devină apostoli. Nu puțini la număr sunt cei ce-L cercetează serios după Înviere. Cu gândul de a fi ucenici ai Săi, dar fără de Cruce… Doar femeile purtătoare de mir Îl caută atunci când nu-L știu a fi decât Răstignitul lepădat, batjocoritul și disprețuitul tuturor, mortul pe crucea infamă a făcătorilor de rele. Cu smerenie și cucernicie, pe când se revărsau zorile, în ziua cea dintâi a săptămânii, înfruntă întunericul, armata romană, stupiditatea norodului, teama apostolilor și merg la mormântul plin de slavă, pe care-l părăsiseră de câteva zile, cu sufletele rupte de durere. Socotind că trupului Domnului nu i s-au făcut toate cele meritate obiceiului, la porunca dragostei lor nemărginite, pregătesc miresmele cuvenite, atente fiind la cele ce aveau de îndeplinit. Nu știau prea bine cum se vor descurca. Ce vor spune și ce vor face în fața străjerilor puși de sinedriști să păzească mormântul cu strășnicie? Erau speriate doar de un singur gând: ”Cine ne va prăvăli piatra de la ușa mormântului?” Atitudine de evlavie, respect, preţuire şi dragoste, alăturată credinței lor fără de șovăială. Ce taină ascunde Dumnezeu în fragilitatea lor! Face din ele misionari către Apostoli. Sunt mesagerii unui mormânt gol și totuși plin de slavă, către cei ce vor fi trimişi să vestească Învierea!
Duminica Mironosiţelor este și ziua femeii creștine, chemată la a fi mărturisitoare a vieţii, dar și chip de smerenie și de mărturisire curajoasă a Mântuitorului în mijlocul unei lumi adâncite în materialitate şi parcă mai puţin sensibilă la valorile Evangheliei.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
De la sunet, la sonet
Teorie minimalistă
Îi aparţine lui Ştefan Augustin Doinaş (26 apr. 1922 – 25 mai 2002), celebrat pentru remarcabilele sale contribuţii la creşterea limbii româneşti nu numai prin creaţiile originale, ci şi prin traduceri. A început cu un opuscul din 1970, „Sunete fundamentale” (Editura „Univers”, colecţia „Poesis”), şi a continuat apoteotic cu o antologie de lux, „Atlas de sunete fundamentale” (Cluj-Napoca, Editura „Dacia”, 1988, format academic, 568 p.). Într-o cuprinzătoare postfaţă, „Despre traducerea fidelă a poeziei” (pp. 539-557), notează programatic: „Traducerea nu e o simplă translaţie de sensuri, ci «transportarea» unui «obiect estetic» verbal dintr-un spaţiu de cultură în alt spaţiu de cultură”.
Câştigătorul? Limba română
„Am început să traduc poezie pe la vârsta de 18 ani – mărturiseşte scriitorul –, întâi din limba franceză, şi pot să spun că ceea ce m-a îndemnat a fost atunci pura plăcere estetică de a găsi echivalenţe în limba mea maternă pentru frumuseţile verbale ale originalului.” Că a izbutit, încercăm să demonstrăm în continuare, ilustrând cu câteva secvenţe din creaţiile primilor mari sonetişti ai lumii.
Dante Alighieri (1265-1321)
„Iar ochii ei frumoşi, ce-au dat pierzării/ inima mea, şi după care jindui,/ i-aş ţintui privindu-i,/ să mă răzbun că-mi ocolesc privirea./ Apoi aş face pace cu iubirea” (Rime pentru donna Pietra).
Francesco Petrarca (1304-1374)
„Văd fără ochi; şi ţip, deşi n-am limbă;/ râvnesc pieirea, şi cer sprijin iute;/ iubesc pe alţii, mă urăsc pe mine;/ hrănit cu lacrimi, plânsu-n râs se schimbă,/ moartea şi viaţa-mi sunt la fel de crude./ Aici ajuns-am, Doamnă, pentru tine” (Sonetul CXXXIV).
François Villon (1431-1463)
„Prinţe, de săptămâna-n goană,/ Sau ani, de-ntrebi în ce noian/ S-au dus, rămâi la vorba-mi vană:/ Ci unde-i neaua fostui an?” (Balada doamnelor din alte vremuri)
Michelangelo Buonarroti (1475-1564)
„N-are nicio idee-artistul mare/ ca-n sine marmura să n-o conţină/ în prisosinţa ei; şi-i dă lumină/ doar mâna care-i minţii-ascultătoare” (Sonetul 151).
Pierre de Ronsard (1524-1585)
„Când ai să fii bătrână, târziu, la lumânare,/ Pe-un scaun lângă vatră, torcând şi depănând,/ Vei zice cu uimire un vers de-al meu cântând:/ Ronsard mă celebrase pe când eram în floare” (Sonete pentru Hélène – XLIII)
Luis de Góngora y Argote (1561-1627)
„idol frumos, umil iubit de mine,/ fii blând cu cel ce-n faţa ta suspină,/ înalţă imn şi rugă spre virtute” (Sonetul 17).
William Shakespeare (1564-1616)
„Astfel, când însumi jalnic îmi par mie,/ Tu îmi apari în gând: şi-atunci înalţ,/ Ca-n zori din lutul sumbru-o ciocârlie,/ Un imn spre-al Cerului portal de smalţ;/ Gândul la tine-atâta har mi-alege,/ Că n-aş schimba ursita mea cu-un Rege” (Sonetul XXIX).
Final provizoriu
„Epigonul care va izbuti să răpească silabele lui Faust din gura lui Goethe va fi asemenea lui”, declara Ştefan Augustin Doinaş, autodefinindu-se.
Cristos este Păstorul cel bun
„Nu vă atingeţi prea mult de idoli, ca să nu vă rămână pe mâini puţin din poleiala lor” sunt cuvinte spuse de Gustave Flaubert! La o primă lectură, aceste cuvinte pot părea banale sau chiar cu o uşoară tentă negativă, însă dacă sunt aplicate într-un context eliberat de prejudecăţi, atunci sensul lor se schimbă. Cum am putea să înţelegem noi, oamenii de astăzi, ce vor să spună cuvintele „Păstorul cel bun” dacă ne-am „eliberat” de mult de adevăratul context în care ele au apărut? Să fie vorba doar de o problemă de context?! Mai există astăzi, păstori şi turme? Mai poate creştinul „modern” să nu fie „jignit” atunci când se ştie membru al unei „turme”? Cât de relative pot fi înţelesurile unor afirmaţii atunci când ele sunt percepute doar superficial!
Dacă ar fi să luăm în considerare toate dificultăţile pe care turma lui Cristos le-a întâlnit de-a lungul celor aproximativ 2000 de ani de existenţă, am putea observa cu uşurinţă că ea a supravieţuit doar pentru că a fost susţinută întotdeauna de Dumnezeu.
Cine este păstorul? Conform Evangheliei, este cel care îşi cunoaşte turma, este cel care nu lasă ca cineva să fie răpit din mâna lui atunci când se apropie primejdia, dar, mai ales, este cel care nu lasă pe nimeni să piară. De ce păstorul este bun? Pentru că îşi iubeşte turma!
Deseori oamenii spun: „Avem nevoie de preoţi buni!”, însă dacă ar fi să analizăm ce înseamnă „bun” într-o lume secularizată, ne îndepărtăm de sensul bunătăţii despre care vorbeşte Cristos. Lumea are nevoie de „păstori” într-adevăr „buni”!
Ne plângem uneori de provocările cu care societatea întâmpină misiunea păstorilor. Cristos nu a trăit într-un context cu totul diferit de cel al societăţii de astăzi! Mentalităţile progresiste, mereu vulnerabile şi în mişcare, negarea tradiţiei şi derâderea adevăratelor valori umane împreună cu refuzul vădit al moralei creştine sunt câteva din elementele care fac obiectul cunoaşterii turmei, aşa cum şi Cristos o cunoaşte.
„Nu a lăsat pe nimeni să se piardă” (cf. In 10, 27-30) este chemarea pe care Cristos o dă fiecărui păstor în parte. Nu este oare această grijă rezonanţa bunătăţii ce izvorăşte din iubire? Atunci când păstorul îşi iubeşte cu adevărat turma este capabil de orice sacrificiu aşa cum a făcut Cristos „care iubindu-i pe ai săi, i-a iubit până la sfârşit”.
Pr. Richardo-Dominic Baciu
