25 aprilie 2024
ActualitateCeremonial militar comemorativ pe Dealul Coșna

Ceremonial militar comemorativ pe Dealul Coșna

La Ansamblul monumental ridicat pe Dealul Coșna pentru cinstirea memoriei Eroilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial va avea loc, vineri, 12 august, Ceremonialul militar anual. Manifestarea, care va începe de la ora 10,00, va fi organizată de Primăria Pârgărești, de Asociația Prospectorii Istoriei, de Asociația Regimentul 15 Infanterie, de Statul Major al Apărării și de Filiala Iași a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand”.

 

La acest eveniment sunt anunțate prezentarea de mesaje făcută de reprezentanții Grupului de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna”, Ambasadei Republicii Franceze în România, Ambasadei Republicii Federale a Germaniei în România și Statului Major al Apărării.



După slujbele religioase și alocuțiuni vor fi depuse coroane și jerbe de flori la Ansamblul Monumental. Zona Coșna va fi survolată de aeronave ale Bazei 95 Aeriană, din Bacău, și ale Bazei 90 Transport Aerian, din Otopeni (pentru prima oară la astfel de ceremonial), și va avea loc defilarea structurilor militare prezente. La final, ca în fiecare an, în tranșeele reconstituite pe locul în care s-au dat bătălii acum peste 100 de ani va fi prezentat un moment de luptă, realizat de Asociația „Tradiția Militară”.

Ansamblul Monumental ridicat pe Dealul Coșna are și rolul de a evidenția solidaritatea și respectul acordat militarilor francezi care s-au jertfit alături de trupele române pentru izbânda comună în Marele Război. Prima cruce a Ansamblului este dedicată memoriei ostașilor români, iar cea de-a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna pe 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”.

Dealul Coșna reprezenta, potrivit aprecierii adversarilor armatei române, ,,ultima redută a înaintării germane spre Moldova”. Printre comandanții trupelor germane de elită aduse în acest sector (Alpenkorps, Regimentul Württenberg) se afla și locotenentul Erwin Rommel, viitorul feldmareșal din Al Doilea Război Mondial. „Dealul Coșna, alături de rezistența la Măgura Cașinului, Dealul Cireșoaia și în alte locuri din zonă – spune directorul Filialei Iași a Muzeului Militar Național, col. (r) dr. Dan Prisăcaru -, este aliniamentul unde jertfa și eroismul Armatei Române au înfrânt ambițiile invadatorilor sub deviza «Pe aici nu se trece!», alăturându-se în mod strălucit victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au asigurat supraviețuirea statului roman și premisele înfăptuirii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”.

În anul 2023, Ansamblul Monumental de pe Dealul Coșna va fi completat cu cea de-a treia Cruce Comemorativă, precum și cu o Placă de Onoare pe care va fi inscripționat următorul text: ,,Onoare și respect ostașilor căzuți la datorie pentru țara lor, în această zonă, în confruntările armate din anii 1916-1918”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri