vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1254

Criză majoră de asistenți medicali în România. Situația este valabilă și în județul Bacău

    Trei sunt cauzele care au dus la o asemenea criză în România. Ar fi scăderea cifrei anuale de școlarizare, doi – migrația asistenților spre țări care plătesc mai bine această profesie și, trei – îmbătrânirea populației și deteriorarea accentuată a sănătății categoriilor vulnerabile, în special copii și bătrâni, de aici nevoia mai mare de cadre medii pentru prevenție și îngrijiri, în diferite forme, la domiciliu, în special. Direcția Națională de statistică precizează că, astăzi și în viitorul apropiat, România va avea nevoie de 50.000 de asistenți medicali. Dacă nu luăm în calcul alte plecări, ieșiri la pensie etc., cu actualul sistem de pregătire, necesarul de asemenea cadre ar putea fi asigurat în peste 20 de ani, ca să nu mai spunem că pregătirea cadrelor medii cade exclusiv pe umerii școlilor private, liceele sanitare fiind aproape inexistente.

    Potrivit aceleași surse, populaţia vârstnică a depăşit-o cu peste 20 la sută pe cea tânără, cu vârste de până în 14 ani, iar perspectivele următorilor ani indică o accentuare ale acestui fenomen. Numărul bătrânilor de peste 65 de ani, de exemplu, a trecut de 3,8 milioane de persoane (17,5% din total), în timp ce numărul copiilor este de numai 3,19 milioane (14,5%). La 1 ianuarie 2022, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%), o categorie care peste 10-15 ani va ieşi la pensie.

    Cel mai văduvit sector este cel al medicinei de urgență și cel al intervenției de urgență (Salvare, SMURD), care suferă și de acută lipsă de medici, dovadă fiind timpul de intervenție, de la cinci minute (urgență roșie), la 5-6 ore, cazuri încadrate în culoare galbenă!

    Lipsa acută de cadre medii și infirmieri s-a văzut în timpul pandemiei, când timpul de răspuns și intervenție (la toate nivelurile) a fost cu mult peste standarde. Din păcate, în ultima perioadă am fost nevoit să apelez la Serviciul de urgență al unui spital din Bacău și la unul de tratament și intervenție chirurgicală din Iași. Aceeași situație, lungi perioade de așteptare, suprasolicitarea asistenților medicali, câte patru saloane, de câte patru bolnavi, pentru fiecare asistent.

    În ceea ce priveşte starea de sănătate, speranţa de viaţă în România este printre cele mai scăzute din Europa. Bolile cardiovasculare sunt principalele cauze ale mortalităţii, în timp ce cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces. Cauzele? Se știu, consumul de alcool și tutun, hrana proastă și lipsă inconștientă a controlului stării de sănătate, statisticile medicale arată că aproape jumătate din totalul deceselor sunt cauzate de comportamentele riscante în materie de sănătate.

     

     

     

    „Fapte pentru viitor”, o campanie socială a studenților băcăuani

    Campania sociala „Fapte pentru viitor” , realizată de către studenții Facultății de Științe Economice, programul de studii Marketing, anul III – ID, în cadrul disciplinei Marketing Social – Politic, disciplină coordonată de către conf. univ. dr. Prihoancă Diana, a fost de un real succes. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul Parohiei din cartierul Leorda, Comănești, județul Bacău, si a avut ca grup ținta un număr de aproximativ 40 de copii, cu vârste cuprinse intre 3 și 19 ani. Pentru aceștia s-a organizat un picnic cu ajutorul preotului Paroh, Codrin Laslău si al preotesei Andreea Laslău. Motivul principal al acestei campanii a fost acela de conștientizare a riscurilor abandonului școlar, situație din ce în ce mai gravă în România. Studenții au discutat cu tinerii prezenți, în încercarea de a-i motiva să își continue studiile, să nu abandoneze școala și să o trateze cu seriozitate și interes. Picnicul s-a desfășurat cu voie bună, veselie, jocuri, distracție și la final copiii au primit câte un cadou din partea studenților.

    Totodată, în cadrul acestei acțiuni, părintele Codrin Laslău, a menționat nevoia arzătoare de a ridica o terasă/un spațiu pentru a se putea desfășura un program de tip after school, diferite activități educaționale, un spațiu pentru tineri, primitor și călduros. În acest moment toate activitățile ce se desfășoară cu tinerii, au loc fie în biserică, fie în aer liber dacă vremea permite, fie în foișorul unei familii binevoitoare. Având în vedere acestea, studenții s-au mobilizat și au reușit să primească atât susținere financiară cât și materială de la persoane fizice dar și de la unele firme.

    „O zi perfectă petrecută în compania părintelui Laslău și a comunității din Leorda- Comănești, pe care dânsul o reprezintă. Oameni minunați, ospitalieri, care ne-au primit cu zâmbetul pe buze, mulțumind pentru sprijinul oferit. Ne-au adus la cunoștință și ne-au prezentat ideea de proiect pentru spațiul destinat activităților educative cu tinerii și ne-au invitat in Parohie ori de câte ori avem posibilitatea. Pe lângă bucuria părintelui, am simțit că au fost fericiți și copiii să ne aibă alături. Să nu mai vorbim de atmosfera familiară și de fericirea noastră, a studenților, care alături de îndrumătoarea noastră, ne-am jucat cu cei mici și am împărțit cadourile mult așteptate de aceștia. O zi pe care noi, studenții, nu o vom uita”, a declarat Nicoleta Mardare, studentă.

     

    Se reia programul Start-Up Nation. Cum se pot obține finanțări de până la 200.000 de lei

    Băcăuanii se pot înscrie din nou în programul Start-Up Nation, prin care pot primi finanțare neramburasabilă de maximum 200.000 de lei. Programul va rămâne deschis timp de 30 de zile.

    Vești bune pentru cei care vor să-și deschidă mici afaceri cu bani de la stat. Start-Up Nation, programul de finanțări nerambursabile cel mai accesat de băcăuanii cu idei inteligente de afaceri, va fi relansat în această lună. Decizia, anunțată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, vine după ce, timp de doi ani, cât a durat pandemia de Covid, motoarele de finanțare au încetinit până spre relanti. Astfel, potrivit oficialilor de la ministerul de resort, pe 17 mai, antreprenorii din toată țara, precum și românii din diaspora care vor să facă afaceri în România, pot depune planurile de afaceri pentru a putea primi o finanțare de până la 200.000 de lei. Noutatea acestei ediții este că finanțarea va fi separată pentru românii din diaspora, care revin în România și fac aici investiții, cu mențiunea că ambele categorii de antreprenori vor putea aplica doar cu o singură firmă deschisă în țară. În plus, vor fi excluși de la finanțare antreprenorii care au vândut în proporție de peste 49% firme calificate la finanțare în edițiile trecute ale Start-Up Nation. Nu vor putea primi bani pentru investiții sistemele de minare/stocare pentru criptomonede și nici videochat-urile. 500.000.000 lei vor fi disponibili la pilonul I Start-up Nation România și alte 20.031.000 lei, la pilonul II Start-up Nation Diaspora. Pentru a primi finanțarea maximă, de 200.000 de lei (din care 95% reprezintă ajutor nerambursabil și 5 % cofinanțare), aplicanții trebuie să creeze, în cadrul proiectului, minimum două noi locuri de muncă full time. Cei care își asumă crearea unui singur loc de muncă vor putea primi cel mult 100.000 de lei. Locurile de muncă vor trebui menținute cel puțin doi ani.

    Online, pe portalul ajutoarelor Covid

    Înscrierile se vor face online, pe același portal folosit pentru acordarea de granturi IMM-urilor afectate de criza Covid. Atenție, pentru că cei interesați de program vor trebui, mai întâi, să-și facă un profil de utilizator, cu user name și parolă. Abia în etapa următoare, care va dura 30 de zile (cu posibilitate de prelungire) se va face înscrierea propriu-zisă a planurilor de afaceri. Pot beneficia de finanțarea Start-Up Nation 2022, microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care au capital social integral privat, înființate de către persoane fizice începând cu data de 1 ianuarie 2020, inclusiv, care au codul CAEN eligibil (codul poate fi autorizat și după aprobarea proiectului) și nu au datorii la stat (firmele cu debite eșalonate sunt excluse). În plus, firma nu trebuie să fie în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității.

    La ce pot fi folosiți banii de la stat

    Sumele care vor fi primite de la stat vor putea fi folosite în diverse activități, cum ar fi cumpărarea de echipamente tehnologice (cu excepția jocurilor de noroc mecanice, electrice, electronice, meselor de biliard și automatelor muzicale) – mijloace fixe pentru locurile de joacă, săli de sport, fitness, drone, x-body și de forță, sisteme specifice în scopul obținerii unei economii de energie, sisteme care utilizează surse regenerabile de energie (panouri și sisteme fotovoltaice, panouri solare, pompe de căldură, mini-eoliene etc), inclusiv autoturismele 100% electrice. Grantul poate fi utilizat și pentru achiziția de spații de lucru, spații de producție și spații pentru prestări servicii și comerț, (inclusiv corturile pentru organizarea de evenimente și baloanele presostatice), evaluate, inițial, de un expert ANEVAR. Cu finațarea de la stat se pot plăti salariile, utilitățile (energia electrică, gazele, consumul de apă, salubritate, abonamentul la telefon și internet), serviciile de contabilitate și cheltuielile aferente chiriilor pentru spațiile de lucru, spațiile de producție sau spațiile pentru prestări de servicii și comerț.

    Urmează și alte programe de finanțare

    De reținut că, după ce se va reporni Start-Up Nation, autoritățile pregătesc programele Microindustrializare și Comerț, prin care se vor asigura granturi de 500.000 de lei pentru primii 1.000 de beneficiari, precum și alte patru programe pentru antreprenori: unul pentru comercializare şi servicii, unul pentru susţinerea şi stimularea agenţiilor de turism, menite să aducă mai mulţi turişti străini în România, un program de susţinere a mediului de afaceri cu credite cu dobândă subvenţionată, și nu în ultimul rând, a doua ediție a Schemei HoReCa, prin care firmele din domeniu pot primi despăgubiri pentru scăderea activității pe timpul  pandemiei de COVID.

    Restaurante, brutării și ateliere auto

    Înainte de apariția pandemiei, băcăuanii au reușit să obțină finanțare nerambursabilă prin Start-Up Nation, în valoare totală de aproape 34,6 milioane de lei. În medie, fiecare aplicant a primit aproximativ 198.850 lei. „Suma cea mai mare solicitată de un beneficiar din județul Bacău este de 200.000 lei, iar valoarea cea mai mică este de 187.904,6 lei”, au precizat reprezentanții ministerului de resort. Cei mai mulți dintre solicitanții băcăuani și-au deschis restaurante, unități de fabricare a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie, dar și-au finanțat și lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, precum și unități de întreținere și reparare a autovehiculelor.

    O nouă ediție a Revistei ATENEU. „N-am uitat chemarea vocalelor” și câteva observații asupra viitorului omenirii

      Dacă tot trăim într-o lume cotropită de poezie, ca să-l parafrazez pe poet, încep prezentarea ediției pe luna aprilie a revistei ATENEU (632), cu inspirata alegere de a publica, în pag. 8-9, a unui grupaj de poezii, semnate de trei poeți cunoscuți și citiți astăzi: Marta Petreu, Val Mănescu și Nichita Danilov, premiați ai revistei, în anii trecuți. Poeți care contrazic unul dintre „Cristalele de fum” ale lui Vasile Ghica: „Scriitorii noștri nu mai pot lepăda doliul. Pentru că cititorii dispar unul câte unul, și alții nu se mai nasc”, pe care le găsiți la pag. 10.

      Cum paradigma lecturii-cititului preocupă atât pe creator cât și pe critic, vă recomand „atelierul de lectură” a lui Daniel-Ștefan Pocovnicu: „Compasiunea cititului”, din care redau: „Problemă acută sau deja cronică a culturii e criza lecturii. Unii socotesc a-i fi găsit soluția, puțini o mai caută, câțiva s-au împăcat să conviețuiască alături de ea”. Citiți mai departe!

      După ce i-a venit rândul la lectura criticului (și a dospit suficient), Adrian Jicu aduce în fața cititorilor (revistei) noul volum al scriitorului Petru Cimpoeșu „Scrisori către Taisia” (Editura POLIROM 2021), „un poem elegiac despre îmbrătrânire și despre cum ne raportăm la propriul trecut (…) o autoficțiune tulburătoare prin sugestiile referitoare la fragilitatea umană” (pag. 3).

      La rubrica Cărți și autori, Marius Manta semnalează o carte de eseuri a scriitorului, criticului și poetului Cassian Maria Spiridon: „Gândurile cu vedere ale lui Nichita Stănescu”, Editura „Cartea Românescă Educațional” (pag. 11). Teatrul și problemele lui sunt permanent în atenția revistei, în această ediție, o cronică teatrală și a unei cărți superbe, semnate de Carmen Mihalache, critic de teatru și director al revistei. Mihai Chiuaru a cucerit definitiv publicul băcăuan, prin excelenta expoziție personală ARHETIP, de la Galeriile ALFA, și acum pe simeze, „arătată” cititorilor de criticul ieșean Maria Bilașevschi. Expoziție este fabuloasă.
      Gheorghe Iorga revine cu un eseu despre Arthur Rimbaud: „Fețele mitului”, Cornel Galben, neobosit, tenace, sondează „personalități băcăuane”: „Centenar Idy Ilian”, prozator, critic muzical, născut în Bacău, stabilit apoi în Israel. M-a incitat și frapat titlul cronicii semnată de Cristina-Casandra Pașcanu:

      „Unii dispar, alții caută”, la romanul lui Cosmin Perța – DISPARIȚIA (Ed. Polirom, Iași), care „poate fi considerat un roman fantastic, inspirat dintr-un caz real, trama pune în scenă dispariția unui număr mare de săteni dintr-o localitate din Ardeal”. La Cartea străină, Ionel Savitescu publică cronica-eseu „Câteva observații despre viitorul omenirii”, temă eternă și mereu actuală, la cartea lui Bernard Russell: „Viitorul omenirii și alte eseuri deloc populare”, apărută în 1950, an în care scriitorul a primit Premiul NOBEL pentru literatură, volumul a apărut la Editura Humanitas, 2021. Închei cu un excepțional reportaj, semnat, nu surprinzător, de un artist, un pictor-poet: Ioan Burlacu – „Calea Romei”, de pe ultima pagină a revistei.

      Tichete sociale, de la 1 iunie

        Tichetele sociale vor ajunge la familiile și persoanele cu venituri mici după data de 1 iunie 2022. Guvernul a aprobat deja distribuirea acestora la fiecare două luni și a stabilit că un tichet va avea valoarea de 250 lei (50 euro), respectiv 125 lei/lunar.

        Acest sprijin financiar le va fi acordat pensionarilor și beneficiarilor de drepturile prevăzute de anumite legi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, persoanelor (copii și adulți) cu handicap grav, accentuat sau mediu care, de asemenea, au un venit net de până în 1.500 lei, familiilor cu cel puțin 2 copii în întreținere, care au sub 600 lei pe fiecare membru component, celor care sunt beneficiare de ajutor social (Legea 416/2001) și celor fără adăpost. Tichetele vor fi trimise la destinatari prin Poșta Română și sunt sub forma cardului electronic.

        Acesta va fi alimentat automat de către stat cu 250 lei la fiecare două luni. Cu acest card vor putea fi cumpărate doar alimente de bază (cartofi, carne de pasăre, orez, ouă etc.) ori mese calde în rețeaua unităților afiliate. Banii vor putea fi utilizați în termen de maximum 12 luni de la data fiecărei alimentări (virări de către stat) și nu va fi posibil să fie retrași de pe card.

        De asemenea, acesta nu va putea fi schimbat în bani, iar la utilizare nu se va da rest. Sumele nu se impozitează, nu se iau în calcul la stabilirea contribuțiilor de asigurări sociale (la pensii), de sănătate și a celor asiguratorii pentru muncă și nici nu sunt supuse executării silite. Tichetele sociale vor fi acordate până la 31 decembrie 2022.

        Crocodilul încă mai plânge pe malul Nilului…

           Știți povestea celor trei crocodili care plângeau și se văitau, de zile întregi, pe malul Nilului, din cauza  unor indigestii cronice. Intervievați, aceștia au dezvăluit cauza  disconfortului lor: unul mâncase un american, altul un rus, celălalt un român… Americanul consumase un hot dog alterat, rusul admira Nilul cu pieptul plin de medalii, românul avea asupra sa zeci și zeci de diplome. Grave surse de indigestie…

        A fost trasă cortina peste olimpiadele naționale ale elevilor. Elita preadolescenților/ adolescenților țării s-a deplasat, uneori sute de kilometri, cu trenurile-melc, a fost cazată în internate care de multe ori au cochetat cu insalubrul. Masa, aceleași standarde. Un părinte acuză: ,,Mergi cu trenul aproape 18 ore ca să participi la marea olimpiadă românească. Ajungi obosit și înfrigurat la cazare și speri să ai noroc să găsești un loc rezonabil. N-ai avut. Mirosuri grele, de praf, de mucegai, de papuci nespălați, te întâmpină de la intrare”… Știți ce recompense bănești au primit cei care au urcat pe podiumul podiumurilor școlii românești?… Da, e de plânsul lumii… A trecut și vremea în care mediul privat investea mii de dolari/ euro în premierea acestei elite. Ca în plin stalinism, diploma este vedeta, mândria… Singurul avantaj: crocodilul de pe malul Nilului ne va proteja… Sorin Câmpeanu, ca și cum ar reprezenta ministerul de resort din Burundi, se vaită: ,,Nu s-au făcut investiții în infrastructura școlară, iar acum se vede”…

        Dacă ar fi fost organizat un concurs național pentru picioare lungi și fundulețe admirate în ,,Cancan”, ce darnice ar fi fost visteriile țării… Și când te gândești că doi președinți și duzini de prim-miniștri și miniștri au fost sau sunt profesori, nu te apucă groaza? De ce vor tot pleca minunații noștri preadolescenți și adolescenți în străinătate? De scârbă…

         

         

         

           

        Tinerii „eminescieni” au sărbătorit Ziua Europei

          În cadrul proiectului educativ „Suntem tineri și ne pasă! – Ziua Europei 2022”, elevii și profesorii Colegiului ,,Mihai Eminescu” Bacău au început luni, 9 mai, manifestările consacrate acestui eveniment însemnat.

          Într-un parteneriat de tradiție cu Centrul Europe Direct, coordonat de către conf.univ.dr.hab. Nadia-Nicoleta Morărașu, însoțită de un voluntar, în persoana studentei Calapod Miriam-Carla, absolventă a Colegiului „Eminescu”, au fost inițiate mai multe activități ce se vor desfășura pe parcursul acestei săptămâni.

          Prima dintre acestea a fost prezentarea interactivă a unor orașe europene vizitate cu prilejul mobilităților Erasmus+ de către prof. Andrioaie Ana-Maria, în numeroasele proiecte pe care le-a implementat. Produsele rezultate din efortul concertat al partenerilor europeni au fost dintre cele mai diverse, ceea ce accentuează posibilitățile creative ale tinerei generații și importanța comunicării dincolo de granițele convenționale. Pe site-ul școlii și pe blogul proiectelor cu finanțare europeană, se regăsesc detalii despre etapele derulate în anii anteriori, dar și despre cele care urmează să aibă loc în perspectivă.

          În seria de activități a urmat un concurs de cultură generală intitulat sugestiv „Cât de bine cunoști instituțiile Uniunii Europene”, propus de către dir.adj. Șuhan Andreea Laura, la care s-au înscris cinci dintre elevii prezenți. La finalul competiției, domnul director, prof. Bâzu Petru a înmânat diplome și premii câștigătorilor desemnați de jurați, profesori din aria curriculară Limbă și comunicare. Ziua a fost presărată de provocări pentru proeuropeni și eurosceptici, care au identificat deopotrivă oportunitățile și dezavantajele aderării la Uniunea Europeană.

          Toți participanții au primit broșuri informative oferite de invitați pentru a continua să exploreze ce înseamnă Europa în viața lor și a noastră, a tuturor. În agenda săptămânii, mai sunt cuprinse un quiz numit „Curiozități despre limbile Uniunii Europene” și un chestionar cu rol de feedback, pentru a stabili impactul acestor activități asupra elevilor prezenți și pentru a crește gradul lor de implicare în circumstanțe similare.

           

          Turnesol de mai

          A fost foarte distractiv să văd ce scriu politicienii noștri pe Facebook de 9 Mai. Precum se știe, orice politician care se respectă trebuie să posteze câte ceva cu ocazia evenimentelor memorabile: când bea o cafea, când merge pe jos sau când e vreo sărbătoare națională.

          De data aceasta, ideile din postările politicienilor noștri au fost ca o hârtie de turnesol. Ca să nu mai prelungim suspansul, pot să spun că aproape toți au început cu felicitarea alegătorilor lor de Ziua Europei. Europa care a primit și câteva pupături, mângâieri pe creștet și ceva jurăminte de loialitate veșnică. Doar se știe, Europa ne dă nouă lapte, brânză, carne ouă și până la UE n-am știut cum se face nodul la cravată sau ce curbură trebuie să aibă castravetele.

          Foarte puțini au amintit în postări și de Ziua Independenței. De momentul 9 Mai 1877, când Parlamentul a ceea ce se numea, atunci, România – o bucată de Moldova și o bucată de Muntenia – a votat independența față de Imperiul Otoman, în umbra căruia stătusem aproape jumătate de mileniu.

          În fine, foarte, foarte puțini au avut curajul să amintească de 9 Mai 1945, ziua în care forțele germane au semnat capitularea și în fața URSS, confirmându-se încheierea războiului în Europa.

          De câțiva ani de zile, politicienii noștri au primit semnalele cuvenite și dau semne, la fiecare prilej, că le-au priceput și că le respectă. Iar aceste semnale de la stăpânii coloniei spun că nu e voie cu idei naționale, despre independența, cu idei despre autonomia decizională a țărilor componente, despre protecția economică a națiunilor în fața atacului transnaționalelor și așa mai departe. În subsidiar, chestiunea cu încercarea de a se uita despre înfrângerea nazismului ar fi amuzantă dacă nu ar fi vorba de milioane de oameni uciși în chiar numele civilizației. Dacă ești puțin atent, pare chiar că statele occidentale își cer scuze pentru faptul că au luptat împotriva Germaniei și Berlinul a fost cel învins în loc de Moscova, după cum se propovăduiește azi.

          Asta este piesa, ei ne sunt actorii. Credeam că în „pandemie” a fost momentul de maximă îndepărtare a politicienilor de alegători; se vede că mai era loc. Ca într-un decembrie 1989 permanent vedem cum discursul autorităților nu mai are vreo legătură nici cu realitatea și nici cu interesele populației.

           

          Până la ultima trombocită de sânge ucrainian

           ,, Cu cât războiul este mai lung, cu atât Rusia este mai slabă. Dacă mai mulți ucraineni trebuie să piară într-un război prelungit, ei bine, este desigur regretabil. Nefericit – dar tolerabil. Este poate chiar necesar, după cum a spus regretatul secretar de stat Madeleine Albright despre moartea a 500.000 de copii irakieni din cauza sancțiunilor Statelor Unite: «Credem că prețul merită.» Nimeni nu i-a întrebat pe tinerii irakieni. Nici pe ucrainieni nu-i întreabă nimeni. … Statele Unite vor apăra Ucraina până la ultima trombocită de sânge ucrainian. Săptămâna aceasta, secretarul Apărării Austin ne-a confirmat suspiciunile: «Vrem să vedem Rusia slăbită în măsura în care nu mai poate face genul de lucruri pe care le-a făcut în invadarea Ucrainei»”, comenta Brian Maher, redactorul-șef al The Daily Reckoning în https://dailyreckoning.com/were-all-ukrainians-now/  și adăuga; Dacă Volodymyr Zelensky și Vladimir Putin se înțeleg mâine… guvernul Statelor Unite ar țipa despre „apăsarea agresiunii ruse”, „ și „trădarea valorilor noastre democratice”. Washington l-ar rechema pe domnul Zelensky la îndatoririle sale ca lider al unei națiuni libere: „Ce ar crede Winston Churchill despre tine? El a refuzat să negocieze cu Hitler și iată că tu te înțelegi cu Hitler-ul de astăzi. Să vă fie rușine. Luptă pentru libertatea ta!” Sigur că da, facem parte dintr-o alianță, NATO, care declarativ este defensivă. Acum alianța ne cere șă intervenim și să iubim politica Ucrainei, ocupantul pământului românesc din nord. Asta nu făcea parte din protocolul politico-militar la care ne-am angajat. Dar am cedat din suveranitatea noastră crezând în onestitatea acestei alianțe și am constatat că, aidoma practicilor oculte, ca să fii acceptat în clan trebuie să-ți mânjești mâinile cu sânge nevinovat. Am fost, ca parteneri NATO, în Afganistan dar și în Irak, țară acuzată că ar avea arme nucleare. Și nu avea. Coreea de Nord are. Dar ea nu are petrol și poate riposta atomic. Previzibil, nu a fost atacată. Exceptând victimele colaterale indirect legate de război, statistic între  268.000 – 295.000 irakieni au fost uciși cu violență în conflict,  conform (pct. Costul Războiului) din https://wikicro.icu/wiki/Casualties_of_the_Iraq_War. După alte analize, citate de aceeași sursă,  victimele s-ar ridica la peste un million de oameni. Dar problema nu e NATO ci SUA care folosește NATO ca aripă armată a politicii externe a Washingtonului. Ucraina nu e un stat membru al alianței și nici membru UE. Europa e împinsă să riște un război global pentru un stat care trebuie sprijinit sub aspect umanitar. Atât.  Nu este eligibil pentru a fi primit în NATO ori UE. Un stat cu politică discriminatorie pentru minorități, corupt și înțesat de facțiuni politice cu ideologie fascistă, care a eliminat partidele de opoziție, a introdus cenzura în media și nu a avut relații de amiciție cu vecinii săi. Ni se cere ca europeni să nu observăm derapajele provocatoare ale victimei și să intrăm într-un război vizibil, dar nedeclarat, cu Rusia. Pentru…ce? Pentru intensificarea dependenței militare a Europei de SUA. Dependență, la care UE voia în perspectivă să renunțe. Pe de altă parte, problema înlocuirii gazului rusesc, SUA nu o poate rezolva deși a impus-o, rămânând europenilor să se descurce. Dependența militară care mănâncă resursele europenilor e bună… pentru SUA. Banii se duc pe arme nu pe dezvoltare. SUA, folosind presiunea alianței, îngroapă economia Europei țintind spre Rusia. Astfel, o criză locală se transformă într-una regional, europenii fiind obligați să-și creeze un dușman declarat în est. Adică europenii trebuie să-și impună un dureros embargou energetic, să vadă cât suferă Rusia. Ciudată logică.  Cum nici o criză bună nu trebuie irosită, ea a fost amplificată în mod artificial de cei care conduc acum destinele SUA în numele idealurilor de democrație. Realitatea, dincolo de declarații, e alta. „  Războaiele ilegale ale NATO, o cronică din Cuba în Siria  ” este o carte lansată în 2016. Autorul, Daniele Ganser, un elvețian, profesor-cercetător în istorie e tradus în 19 limbi. Intr-o scurtă analiză a cărții, generată de actualul context, https://geopolitique-profonde.com/2022/02/23/otan-retour-sur-70-ans-de-guerres-illegales/ sublinia că; ,,…de la înființarea ONU, în 1945, a existat interdicția de a recurge la război pe scară globală, cu două excepții. Primul este dreptul la autoapărare, care dă autorizația unei țări atacate de a se apăra; al doilea este că un război împotriva unei țări poate fi întreprins doar cu un mandat explicit din partea Consiliului de Securitate al ONU. În afară de aceste două cazuri, orice război a fost interzis de mai bine de 70 de ani. (Ce mandate are NATO acum? N.n.) Autorul observă astfel că, țările NATO , în frunte cu SUA, sunt cele care au declanșat cele mai multe războaie ilegale în totală impunitate timp de 70 de ani . Acest lucru este logic având în vedere că NATO este suprareprezentată în Consiliul de Securitate al ONU cu membrii săi americani, britanici și francezi. Ceilalți doi membri sunt Rusia și China. Aceste  5 țări sunt cele care au pacea mondială în mână (față de celelalte 193 de state membre ale ONU) …și sunt în același timp cei mai mari exportatori de arme din lume;  Statele Unite ocupă 30% din piață, adică prima poziție în clasament.” Chiar dacă este dură analiza, autorul face cronologia războaielor ilegale ale NATO  de la crearea alianței militare. O să amintim doar câteva dintre ele pentru a vedea cât adevăr există în declarațiile oficiale. – La 15 martie 1951, parlamentul iranian a votat o lege de naționalizare ce punea capăt controlului companiei engleze British Petroleum  asupra exploatării petrolului iranian instituit în 1908. – Războiul împotriva Iranului a pornit în 1953. Prim-ministrul, Mohamed Mossadegh, a fost răsturnat de un putsch al CIA și MI6; aceasta s-a numit Operațiunea Ajax . Șeful poliției din Teheran a fost răpit și ucis de agenți iranieni în plata CIA. – Președintele Guatemalei, Jacobo Arbenz, ales în 1951 a început să reformeze țara și să împartă terenurile necultivate, beneficiarii fiind cca. 100.000 de țărani fără pământ. A înstrăinat astfel mari proprietăți, inclusiv  ale United Fruit Company (unul dintre cei mai mari producători de banane din lume). Directorul CIA la acea vreme, Allen Dulles, era acționar al companiei, la fel ca fratele său, John Foster. Pe 18 iunie 1954 SUA au invadat Guatemala prin vecina Honduras motivat de faptul că președintele guatemalez este comunist. Schimbarea de regim a avut loc în ciuda cererilor guvernului guatemalez de asistență din partea ONU. Liderul rebel, plătit de CIA , Castillo Armas, s-a declarat președinte al Guatemalei la 1 septembrie 1945 și a oprit reforma agrară. – Cu siguranță ați auzit deja de celebra invazie din Golful Porcilor, din 1961, respinsă de cubanezi. Revoluția cubaneză a lui Fidel Castro nu le-a plăcut americanilor, punctul central al programului revoluționar fiind… o reformă agrară care expropria companiile americane, și naționaliza rafinăriile de petrol. Președintele Eisenhower a autorizat CIA să organizeze, finanțeze, antreneze și să înarmeze exilații cubanezi din Guatemala pentru a sabota revoluția. Planul Northwood, din 13 martie 1962, viza organizarea de atacuri teroriste pe pământ american pentru a le atribui lui Castro și a permite astfel invadarea Cubei. Operațiunea a fost blocată de noul președinte Kennedy. Dar SUA a instituit  împotriva Cubei un embargo care s-a încheiat în 2016. (a durat mai mult de 50 de ani.) Împotriva lui Castro au fost inițiate 638  tentative de asasinat care au eșuat. – Dar alte tentative ,,încununate de succes” s-au produs împotriva liderilor Patrice Lumumba în Congo, Rafael Trujillo în Republica Dominicană, Ngo Din Diem în Vietnamul de Sud și René Schneider în Chile. Toate aceste țări, inclusiv Nicaragua, au simțit duritatea implementării ,,valorilor democrației occidentale”. – Egiptul a fost și el, în 1956, victima unui război ilegal, de data aceasta condus de Israel  ajutat de SUA, Franța și Marea Britanie, trei țări membre NATO, cu drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU. Operațiunea Musketeer a fost lansată împotriva Egiptului atunci când a naționalizat Compania Franco-Britanică, ce controla Canalul Suez prin care tranzitează gazul și petrolul către piața europeană. – În 20 decembrie 1989 a avut loc invazia SUA în Panama sub oblăduirea lui Bush Sr., pentru a le permite

          americanilor să păstreze controlul asupra Canalului Panama care era pe cale să le scape. Despre războaiele NATO cele mai apropiate, declanșate în numele principiilor democratice și ale statului de drept, proaspete în memorie, amintim  Serbia, supusă unui tir efectuat; ,,… de catre 1200 de avioane de vânătoare NATO împreună cu mii de rachete Tomahauk .… 200 de tone de combustibil nuclear au fost aruncate peste Serbia în urma bombardamentelor efectuate cu bombe cu uraniu sărăcit, unele zone din Serbia nemaifiind locuite nici în ziua de azi din cauza gradului ridicat al radioactivității.” Sursa; https://evz.ro/19-ani-de-la-debutul-bombardamentelor-nato-in-serbia-peste-2200.html Să nu uităm, Afganistanul, Siria, Yemen, și mai nou Ucraina… Nici o intervenție militară din aceste țări nu a generat pace și prosperitate. Care vor fi consecințele ce le va suporta România, urmare a demersului NATO în Ucraina? Deocamdată, oficial, 900.000 de refugiați ucrainieni sunt găzduiți de România (pe banii săi) și nu există limită de găzduire, declara dl. Iohanis pe 16 martie la Chișinău (fără o consultare parlamentară prealabilă). Spre comparație, în luna septembrie a anului trecut, Joe Biden a menţionat că în SUA plafonul aprobat pe anul fiscal 2022 pentru refugiaţii din întreaga lume ar fi maxim 100.000 majorat cu încă 25.000 pentru a fi incluși și ucrainienii, conform https://www.bzi.ro/romania-primeste-refugiati-ucraineni-fara-a-impune-o-limita-in-schimb-sua-actioneaza-diferit-klaus-iohannis-nu-am-de-gand-sa-refuz-4433466  ,,Întâietate vor avea cei din comunitatea LGBT și jurnaliștii”, spunea CNN făcând involuntar asocierea. Cam așa se împart… sarcinile.

           

          Jr. Adrian M. Ionescu

          Sărituri în apă/ CN juniori C și D: SCM Bacău, opt titluri din 12 posibile!

          Splendidă performanță pentru Sport Club Municipal Bacău la Campionatele Naționale de sărituri în apă pentru juniori C și D desfășurate la finalul săptămânii trecute, la Bazinul de Înot din Bacău. Gruparea antrenată de Anișoara Șufariu, Mihaela Negru și Clare Gherase a cucerit opt titluri din 12 posibile, bilanțul fiind completat cu alte opt medalii, dintre care trei de argint și cinci de bronz. Merită notat și faptul că la patru probe, podiumul a fost în întregime adjudecat de băcăuani. „Rezultatele evidențiază și răsplătesc munca și eforturile copiilor”, a punctat antrenoarea Anișoara Șufariu, care a ținut să sublinieze sprijinul celor de la Telesystem: „A fost și este în continuare alături de noi, sponsorizând echipamentul sportivilor mei”.

          Juniori C, feminin, platoformă: 1) Larisa Bărbuță (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 2) Amalia Chele (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 3) Daria Toderașc (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu).

          Juniori C, feminin, trambulină 3 m: 1) Daria Toderașc (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 2) Larisa Bărbuță (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 3) Amalia Chele (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu).

          Juniori C, feminin, trambulină 1 m: 1) Teodora Mătăsaru (SCM Bacău, antrenor Clara Gherase), 2) Larisa Bărbuță (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 3) Daria Toderașc (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu).

          Juniori D, feminin, platoformă: 1) Teodora Iacob (SCM Bacău, antrenor Mihaela Neagu), 2) Bianca Anasie (CSM Bacău, antrenor Mihaela Neagu), 3) Anda Balașa (CSM Bacău, antrenor Mihaela Neagu).

          Juniori D, feminin, trambulină 3m: 1) Teodora Iacob (SCM Bacău, antrenor Mihaela Neagu), 2) Bianca Anasie (CSM Bacău, antrenor Mihaela Neagu), 3) Ioana Dragomir (CSM Sibiu, antrenor Angelica Mărginean).

          Juniori D, feminin, trambulină 1m: 1) Teodora Iacob (SCM Bacău, antrenor Mihaela Neagu), 2) Ruxandra Buțiu (CSM Sibiu, antrenor Anca Șerb), 3) Bianca Anasie (CSM Bacău, antrenor Mihaela Neagu).

          Juniori D, masculin, platformă: 1) Tudor Chele (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 2) Tudor Ancan (Olimpia București, antrenor Ani Popescu), 3) Mateiu Craiu (SCM Bacău, antrenor Clara Gherase).

          Juniori D, masculin, trambulină 3 m: 1) Tudor Chele (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu), 2) Tudor Ancan (Olimpia București, antrenor Ani Popescu), 3) Radu Nițulescu (CSM Sibiu, antrenor Angelica Mărginean).

          Juniori D, masculin, trambulină 1 m: 1) Tudor Ancan (Olimpia București, antrenor Ani Popescu), 2) Radu Nițulescu (CSM Sibiu, antrenor Angelica Mărginean), 3) Tudor Chele (SCM Bacău, antrenor Anișoara Șufariu).

           

           

          Fotbal/ Liga a IV-a: Punct și de la capăt

          Sezonul regulat al Ligii a IV-a se apropie de final. Weekend-ul trecut s-a derulat etapa a 21-a, pentru ca astăzi și mâine să aibă loc runda de final.

          Pentru echipele care trag la titlu și, implicit, la promovarea în C nu va fi timp de pauză deoarece sâmbătă, 14 mai va debuta play-off-ul care va reuni primele două clasate din cele două serii posesoare de CIS eliberat de Ministerul Sportului: Unirea Bacău și Siretu Săucești din Seria 1, Sportul Onești și Viitorul Curița/ CSȘ Onești din Seria 2.

          Aceste patru echipe se vor înfrunta în sistem campionat tur-retur pe durata a șase etape, ultima rundă fiind programată pe 11 iunie. Câștigătoarea play-off-ului va deveni campioană județeană și va reprezenta Bacăul la barajul de promovare programat în manșă dublă pe 18 și 25 iunie, contra campioanei Vasluiului.

          Până la startul play-off-ului, să trecem în revistă rezultatele înregistrate în etapa a 21-a: FC Dinamo Bacău 2- AS Filipești 1-3, Gauss Bacău- CS Faraoani 0-3, Unirea Bacău- AS Negri 3-0, Flamura Roșie Sascut Viitorul Berești-Tazlău 7-2, Siretu Săucești- Voința Gârleni 4-0, Rapid Bacău- Viitorul Nicolae Bălcescu 4-1 (Seria 1); Viitorul Curița/ CSȘ Onești- UZU Dărmănești 2-0, Sportul Onești- CSM Moinești 3-0, Viitorul Căiuți- Măgura Târgu-Ocna 3-2, Viitorul Urechești- Vulturul Măgirești 3-0 (la masa verde, oaspeții fiind retrași din campionat), Voința Brătești- Bradul Mânăstirea Cașin 1-3, AS Bârsănești- AS Măgura Cașin 1-1 (Seria 2).

          Programul etapei a 22-a în Seria 1 (azi, ora 18.00): AS Filipești- Unirea Bacău, AS Negri –Gauss (teren Green Club, Șerbănești), CS Faraoani- Siretu Săucești, Voința Gârleni- Flamura Roșie Sascut. Mâine: Viitorul Berești-Tazlău- Rapid Bacău, Viitorul Nicolae Bălcescu- FC Dinamo Bacău 2. Programul etapei a 22-a în Seria 2 (azi, ora 18.00): CSM Moinești- Viitorul Curița/ CSȘ Onești, UZU Dărmănești- Viitorul Căiuți, CS Măgura Târgu-Ocna- Viitorul Urechești, AS Măgura Cașin- Sportul Onești. Mâine: Bradul Mânăstirea Cașin- AS Bârsănești.

          Noapte albă, colorată, la Galeriile „Alfa”. Expoziția Rezidenței Tescani 2021

            Sâmbătă, 14 mai, ora 18.00, cu prilejul evenimentului „Noaptea muzeelor”, la Galeriile de Artă „Alfa” ale Muzeului de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, va avea loc vernisajul „Rezidența Tescani 2021”.

            În cadrul expoziției organizate de Chromatique Photo Studio & Art Gallery, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Bacău și Muzeul Național „George Enescu” București – Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu”,vor fi prezentate lucrări realizate de artiștii invitați la Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani”, ediția 2021, inițiată de artistul fotograf Ovidiu Ungureanu.

            Expoziția, curatoriată de istoricul de artă Maria Pașc, va reuni lucrări de pictură, sculptură, grafică, ceramică și multimedia semnate de artiști importanți ai genului, din România, Spania și Ungaria. În deschiderea expoziției vor lua cuvântul Maria Pașc, istoric de artă, București, Dionis Pușcuța, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Ovidiu Ungureanu, organizatorul expoziției.

            Despre felul în care participarea la Tabăra Internațională de Creație „Rezidența Tescani” i-a inspirat pe artiștii expozanți, Maria Pașc, curatorul expoziției, remarcă:
            „Tescaniul, loc încărcat de istorie și bogat în motive picturale, este o provocare pentru artiști. Se găsesc rupți de spațiul ocrotitor al atelierului, puși laolaltă într-o confrerie stabilită din afară și chemați să redea splendoarea peisajului. Nu-i ușor să iei din natură, să traduci, să compui, să recompui în minte o imagine ca mai apoi, cu mijloacele limbajului plastic, să o faci să țâșnească pe pânză ori să o pui în volum. Artiștii participanți la Tabăra Internațională de Creație «Rezidența Tescani», ediția 2021, au reușit lucrul acesta.”

            La vernisaj vor fi vizionate o serie de interviuri de colecție realizate de Chromatique Studio cu artiștii participanți în cadrul expoziției, urmând ca lansarea catalogului să aibă loc într-un eveniment dedicat, în luna decembrie 2022.

            Expoziția Tescani 2021 va putea fi vizitată în perioada 14 mai – 14 iulie, respectând programul de funcționare al instituției muzeale.

             

            VIDEO: Drumul din România unde zăpada are ACUM peste 2 metri înălțime

            Pare incredibil, dar este adevărat!

            Pe Transalpina, pe anumite sectoare de drum, zăpada are peste 2 metri înăltime în prima decada a lunii mai.

            Ca urmare, drumarii deszăpezesc Transalpina, pe sectorul de drum cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului.

            A condus un autoturism, deși avea o alcoolemie de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat

              La data de 09 mai a.c, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 49 de ani, din localitate care conducea un autoturism pe strada Milcov, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

              În urma testării, bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

              Polițiștii au întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

              „9 MAI –ZIUA EUROPEI”, La Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi

                La Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, comuna Gârleni s-au desfășurat luni, 9 mai 2022, activități din cadrul proiectului educativ „9 Mai –Ziua Europei”, activități ce au avut ca scop îmbogățirea cunoștințelor elevilor cu informații despre Uniunea Europeană, scopul, anul constituirii, simbolurile Uniunii, țările membre.

                Elevii școlii coordonați de prof. Radu Cuțic au participat cu entuziasm la diverse activități pentru a sărbători Ziua Europei. Activitățile desfășurate au urmărit dezvoltarea sentimentului apartenenței la spațiul european, promovarea respectului și aprecierea valorilor culturale naționale și europene, dezvoltarea spiritului de competivitate și creativitate, dar nu în ultimul rând, formarea și dezvoltarea aptitudinilor de comunicare și cooperare.

                Fiecare copil a ales una dintre țările membre, pe care a reprezentat-o cu ajutorul drapelului – ca simbol național, dar și prin intermediul unor elemente precum: curcubeu, porumbei, inimioare, flori, copaci înfloriți, peisaje, clădiri, copii cu buchete de flori, baloane colorate și, bineînțeles, urări de „La mulți ani”!

                „Activitățile derulate i-au implicat activ pe toți elevii, fiecare participant având posibilitatea să își valorifice aptitudinile”, a concluzionat coordonatorul de proiecte și programe educative prof. Anamaria Domnina Gînju.

                Medalii la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do pentru sportivii din Comănești

                O delegație compusă din 13 sportivi practicanți de Qwan Ki Do, de la Clubul „Valea Muntelui Comănești”, sub îndrumarea lui Tao Su Preda Dorel, Centura Neagra 5 Dang, a participat în perioada 23-24 aprilie 2022 la Campionatul Mondial de Copii și Juniori desfășurat la Padova, în Italia. În fața a peste 500 de sportivi de la 47 de cluburi sportive, din 12 țări au fost obținute rezultate extraordinare, respectiv 4 medalii de bronz, 2 de argint si una de aur dupa cum urmeaza:

                – Categoria 13-15 ani, masculin, proba T.Q. Echipă, Achiriloaie Simion, Lungu Ștefan, Merlușcă Alecsandru, medalie de aur;

                – Categoria 13-15 ani, masculin-feminin, proba T.Q. Echipă, Achiriloaie Simion, Lungu Ștefan, Balaș Gerorgiana, medalie de argint;

                – Categoria 9-10 ani, masculin, proba S.L. Echipa , Horonceanu Bogdan și Boatcă Bogdan, medalie de argint, medalie de argint;

                – Categoria 7-8 ani, feminin, proba T.Q. Individual, Angheluță Tania, medalie de bronz;

                – Categoria 9-10 ani, masculin, proba T.Q. Individual, Horonceanu Bogdan, medalie de bronz;

                – Categoria 11-12 ani, masculin, proba S.L. Echipă, Preda Daniel și Ciubotaru Darius, medalie de bronz;

                – Categoria 13-15 ani, masculin, proba T.Q. Individual, Lungu Ștefan, medalie de bronz.

                De asemenea sportivii Pruteanu Thea (7-8 ani), Bălan Delia (13-15 ani) și Ujică Luigi (13-15 ani), au obținut rezultate meritorii, fiind clasați în primii 10 la categoriile lor.

                „Cu mândrie și onoare am fost și suntem entuziasmați când se prezenta în sală numele sportivilor, clubului sportiv, orașului nostru drag Comănești și țării noastre România. Mulțumim din suflet Consiliului Local Comănești, Primăriei Orașului Comănești și domnului primar Viorel Miron pentru tot sprijinul acordat clubului sportiv, fără de care nu am fi putut participa”, a precizat conducerea clubului sportiv din Comănești.

                România a avut o delegație sportivă foarte numeroasă, cuprinzând următoarele orașe: București, Iași, Bacău, Botoșani, Fălticeni și Comănești.

                 

                Femeie reținută dupa ce a furat telefoane și cosmetice

                  O femeie de 41 de ani, din Bacău a fost reținută de polițiștii Secției 2 Poliție, fiind bănuită de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.

                  Din cercetările efectuate de polițiștii de investigații criminale a rezultat faptul că, femeia în cauză, în perioada ianuarie –aprilie a.c.,  ar fi sustras bunuri, dintr-o locuință , din trei magazine și două săli de jocuri de pe raza mun.Bacău. Astfel, în timp ce se afla în incinta unor magazine din localitate, ar fi sustras de pe raft mai multe produse cosmetice și alimentare, pe care le-ar fi introdus sub îmbrăcăminte, trecând de casa de marcat fără a le achita, ulterior, prejudiciul cauzat fiind recuperat.

                  Totodată, femeia ar fi pătruns fără drept într-o locuinţă, după ce uşa ar fi fost deschisă de către fiul păgubitei, în vârstă de 6 ani şi ar fi sustras un telefon mobil.

                  De asemenea, bănuita ar fi pătruns în incinta a două săli de jocuri și, profitând de neatenția angajaților, ar fi sustras două telefoane mobile.

                  La data de 09 mai a.c, femeia de 41 de ani a fost reținută de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdusă în Arestul I.P.J.Bacău.

                  Amendat pentru nerespectarea legislației cu privire la câinii agresivi

                  Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat cu privire la faptul că, o persoană din comuna Secuieni ar fi comercializat pe un site publicitar, exemplare canine dintr-o rasă asimilată câinilor periculoși sau agresivi.

                  În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, bărbatul ar fi reprodus două exemplare canine, asimilate după caractere morfologice rasei agresive, sens în care, polițiștii l-au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei.

                  Totodată, cel în cauză nu a depus la sediul poliţiei, o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1 din O.U.G. 55/2002. De asemenea,  nu avea la intrarea în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul „Câine periculos” sau, după caz, „Câine agresiv”. Astfel, bărbatul a fost sancționat contravențional de polițiști.

                  Conform articolului 9, litera c) din O.U.G. 55/2002 (R) privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi* este interzisă reproducția câinilor de la art. 1 din OUG 55/2002 (R) (câinii de luptă şi de atac, asimilaţi prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog şi metişii lor și câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor), care nu au acte de origine recunoscute de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională.

                  Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor reamintesc tuturor deținătorilor de câini din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso şi metişii lor, următoarele :

                  Proprietarii de câini prevăzuţi la art. 1 din O.U.G. 55/2002 au obligaţia să depună la sediul poliţiei în a cărei rază este situat imobilul în care este deţinut câinele o adeverinţă în fotocopie, eliberată de Asociaţia Chinologică Română, afiliată la Federaţia Chinologică Internaţională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum şi o declaraţie pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:

                  1. a) numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
                  2. b) efectuarea vaccinării antirabice şi a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

                  Totodată, precizăm obligațiile tuturor deținătorilor de câini:

                  Este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și metișii acestora conform prevederilor art. 13^2 din O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Nerespectarea acestei obligații legale constituie contravenție, iar limitele sancțiunii sunt cuprinse între 5.000 și 10.000 lei.

                  Identificarea câinilor cu stăpân este obligatorie conform art 13^3, aliniatul 5 din OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

                  Vaccinarea contra rabiei a câinilor şi a pisicilor în vârstă de peste 3 luni în România este obligatorie, conform Normelor de aplicare a OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

                  Evenimentele istorice ale zilei de 10 Mai evocate în Parcul Unirii din Bacău

                    Asociația Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Infanterie 1877” și Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Parascheva”, din Bacău, au organizat marți, 10 mai, la Grupul statuar „România biruitoare” din Parcul Unirii, o manifestare dedicată celor trei evenimente importante din istoria României sărbătorite pe 10 Mai și care au legătură cu monarhia de la noi. Pe 10 mai 1866, a început domnia lui Carol I, tot pe 10 mai, dar în 1877, a fost promulgată de către suveran Proclamația de Independență a României, iar pe 10 mai 1881 România a devenit, din principat regat și Carol I a fost încoronat primul rege al țării.

                    La manifestare au venit elevi de la școlile gimnaziale „Domnița Maria” (cu învățătoarea Dana Sava Necula) și „Spiru Haret” (prof. Teodora Plăeșu) și de la colegiile „Mihai Eminescu” (elevi coordonați de prof. Mariana Iancu) și „N. V. Karpen” (prof. Paul Cucu). Alături de ei au fost și elevii care au purtat uniforme specifice Armatei Române în Războiul de Independență și în cele două Războaie Mondiale, organizați de col. (rtr) Stelia Cojocaru, președintele Asociației Tradiții Militare Românești. Și primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu-Viziteu, a onorat acest eveniment.

                    Manifestarea a început cu o slujbă de pomenire ținută de părintele Justinian Cimpoeru și a continuat cu scurte alocuțiuni susținute de prof. Tudor Andrei (Prezentarea casei regale a României și evocarea personalității Regelui Mihai I), Dana Sava Necula (Evocarea personalităților Regina Maria „Mama răniților” și Regele Fedinand  I Întregitorul). Evident, a fost evocată și personalitatea Regelui Carol I, dar și Înfăptuirea Independenței României în 1877 și chiar a cuplului regal Carol I-Regina Elisabeta. Un grup de elevi au susținut un recital de poezie, iar un grup folcloric al Școlii „Domnița Maria” a interpretat frumoase cântece populare.

                    Manifestarea a continuat cu prezentarea uniformelor militare în care au venit îmbrăcați elevii, făcută de col. (rtr) Stelian Cojocaru.

                    La final, au fost depuse coroane de flori, din partea instituțiilor de învățământ reprezentate, dar și din partea primarului Lucian Stanciu-Viziteu.

                    Liviu Miroșeanu, viceprimar, PNL: ”Sensurile giratorii și în intersecțiile mici vor fluidiza traficul în Bacău”

                      Viceprimarul Liviu Miroșeanu a solicitat Comisiei de Circulație înființarea de sensuri giratorii și în intersecțiile mici. Măsura poate fi implementată rapid, cu costuri reduse, iar efectul imediat este  fluidizarea traficului, cu consecințe benefice pentru conducătorii auto.

                      „Primele intersecții pentru care am făcut propunerea sunt: strada Venus cu strada Ion Ionescu, strada Venus cu strada 22 Decembrie și strada Venus cu strada Bucium.  Propunerea a fost avizată favorabil, pasul următor fiind obținerea acordului Biroului Rutier al Poliției Municipiului Bacău.

                      În Comisia de Circulație am luat în calcul și o serie de solicitări menite să îmbunătățească siguranța rutieră. Astfel, la trecerea de pietoni de pe str. Milcov, în zona Insulei de agrement, va fi amplasat un semafor cu buton.

                      Pentru siguranța pietonilor, am aprobat amplasarea de bolarzi în dreptul mai multor treceri de pietoni, pentru a asigura o vizibilitate mai mare conducătorilor auto. De asemenea, vom aplasa bolarzi și pe lungimea anumitor trotuare unde interdicția de a parca nu este respectată, aspect ce îngreunează circulația pietonilor”, a declarat Liviu Miroșeanu, viceprimar al municipiului Bacău.