După o vară toridă, cum parcă nu s-a mai văzut demult, Toamna își reintră în drepturi în Bacău. Și unde oare să o facă mai bine, decât în cel mai mare parc al orașului și… pe la mustărie! Pentru că Toamna își etalează măreția și pastelul de culori exact pe unde vara a risipit mai mult verde, dar și pe unde începe să se simtă gustul dulce de must și aroma genială, ademenitoare, de pastramă la grătar. Iar în Bacău toate acestea sunt o realitate, de joi seara, pe cea mai veche și căutată terasă a restaurantului care acum poartă numele Urbo Parc, unde a fost deschisă Mustăria.
„Am vrut să readucem în oraș o tradiție care în ultimii ani parcă a cam dispărut – ne spunea, doar cu o zi înainte, managerul Urbo Parc, Ștefana Neacșu-Elisei. Iar terasa restaurantului nostru este locul ideal pentru aceasta, căutat an de an pentru ambientalul pe care îl oferă, pentru oferta culinară a casei. Mustăria de la noi, prima deschisă în oraș (poate și singura), promite clienților pastramă de oaie, mici, cârnați de oaie afumați, plăcinte poale-n brâu, dar și must dulce, țuică de casă, vișinată și chiar vinuri de renume. Toate pregătite după un rețetar tradițional pe care știu că îl respecta de fiecare dată tatăl meu, Gheorghe Elisei. Îl respect și eu, cum îi voi respecta permanent memoria”.
Terasa Urbo Parc a îmbrăcat și ea haine noi pentru acest eveniment. Renovată și reorganizată, etalează generos atmosfera de mustărie tradițională și, evident, cu tot ceea ce își poate dori fiecare client să vadă pe masă. Acum, toate sub ghirlande de păpuriș, de care atârnă generoase funii de usturoi și pe sub care fac cu ochiul și panerele cu fructe de sezon. Însă atmosfera prinde acolo alt contur când vezi și ospătarii costumați cu tradiționalele ii și dacă asculți muzica divină care a dat de secole splendoare zilelor de toamnă, unul dintre motivele pentru care un celebru poet a scris frumosul vers „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă!”.
Mănânci de crapă centironul
În plină zi sau la vreme de seară, în decorul rustic al restaurantului sau pe terasă, sub lumina blândă a felinarelor, viața se vede altfel dacă ai pe masă pastramă de oaie, un cotlet de berbecuț sau cârnați de aceeași proveniență. Nu strică nici să iei de pe grătar un cotlet sau o ceafă de porc.
Și, credeți că ar strica, la un moment dat, chiar o fasole cu ciolan? Parcă și simt în nări mirosul de mujdei și parcă și văd feliile galbene de mămăligă tolănite pe fund de lemn. De la grătar vine un damf de îți ia mințile, nu poți rezista și dai comandă de două porții. Ar crăpa centironul dacă ți-ai pune mintea cu tot ce vezi pe jar. Mănânci și nu poți crede că tot mai poftești. Dai de fundul copului în care ai must și te uiți cu jind la butoaiele de lângă gard. Parcă ar mai merge o oală! Ce ar mai lipsi? Evident, un păhărel de vinișor vechi, să pui capac la tot festinul.
Mustărie, dulce nostalgie
Așadar, s-a dat cep butoaielor cu must. La mustărie, evident, pentru că mustăria vine dintr-o tradiție care nu poate fi ocolită nici în zilele noastre, deși vremurile și obiceiurile s-au mai schimbat între timp. Parcă aud și acum glasul inegalabil al marelui Sadoveanu citind dintr-o povestire a lui în care aventura unei plănuite vânători pe urmele unei prădalnice vulpi s-a sfârșit exact într-o mustărie. Însă în una dintre cele care pe atunci se organizau în viile din care tocmai începea culesul strugurilor, iar mustul se făcea chiar acolo, la botul calului. Și cred că vă imaginați: în asemenea condiții, biata vulpe a scăpat cu viață.
Ei, acum alte gusturi, alte idealuri pun stăpânire pe noi. Dar nu pe toți. Mulți am rămas cu nostalgia vremurilor trecute, așa cum le-am cunoscut din cărți sau din poveștile altora și le mai căutăm, toamnă de toamnă, urmele. Iar vremea parcă ține cu băcăuanii. Se anunță, deci, și astăzi și poate și în zilele următoare, câte o seară subțire la mustărie și îmi imaginez destule neveste care cu greu își vor mai convinge consorții să plece acasă. Să le îngăduie, însă, dorul de „binele de altădată”, pentru că cine știe cât de lungă va fi toamna, cu toate semnele ei bune de acum.
