luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1183

Cheia Taiwanului

Dorinţa lui Nancy Pelosi de a vizita Taiwanul nu trebuie văzută ca o iniţiativă proprie a babetei blocate în politica SUA. Este de fapt politica oficială a deep state-ului american. Motivul e transparent: odată cu preluarea Taiwan-ului de către China s-ar prăbuşi întreaga dominaţie americană asupra mărilor şi oceanelor. De fapt, dacă ar fi să fim obiectivi, am înţelege că supremaţia militară a SUA a încetat să mai existe încă de prin 2018, doar că încă mai există inerţia care face ca SUA încă să fie o forţă de temut.

Ne-am putea întreba care-i motivul îngrijorării chinezilor întrucât, la prima vedere, vizita nu-i nimic altceva decât o prostie. Ceea ce însă pentru noi, oamenii de rând, este cel mult o chestie care-ar umfla ştirile cu titluri de-o şchioapă, la nivel simbolic are o greutate impresionantă. Iar cei care pierd lupta la nivel de simboluri pierd totul. Treburile se judecă în mod radical diferit în politica mare.

Din punct de vedere politic, Taiwanul este China. Culmea, opinia nu este contestată nici în China continentală şi nici în insulă. Diferă doar radical diferit răspunsul la întrebarea „care este China?”. Taiwanul spune că ei sunt China, în timp ce China continentală spune ceea ce este logic. De fapt, între cele două părţi este o diferenţă radicală de viziune politică şi de apartenenţă geopolitică. În timp ce Taiwanul grupează forţele liberale(de apă), China continentală grupează forţele stupului(ale pământului). În fapt, discuţia dintre cele două părţi este legată de ideologia care ar trebui să guverneze China. Răspunsul este din nou limpede: nu poţi lega destinul unui popor aparţinând eminamente „pământului” – şi asta într-o proporţie colosală – de aspiraţiile unor zone aparţinând apei. Măsura logică – şi care ar pune capăt conflictului – este aceeaşi cu cea din Hong Kong, anume păstrarea organizării politice a insulei, dar în cadrul Chinei.

Însă nu tot ce e logic este pus în aplicare atunci când vine vorba de politica mare, influenţată de interesele marilor puteri. În cazul Taiwanului, SUA are un interes imens pentru a trage cât de mult posibil la actuala stare de fapt. În principal nu e vorba de insulă, ci de Strâmtoarea Formosa, o veritabilă mega-autostradă a mărilor şi o zonă cu un impact strategic deosebit. În cazul în care China ar face regulile în Strâmtoare, influenţa acesteia ar creşte colosal.

Deep state-ul american trage cu disperare să păstreze actuala stare de incertitudine pentru cel puţin încă jumătate de secol. Însă China nu-şi mai permite acum să-şi piardă teritoriul. Într-adevăr, va fi extrem de complicat întrucât în ultima jumătate de secol propaganda Washingtonului a fost infernală. Practic s-au spălat creierii unor întreg generaţii de taiwanezi, înspăimântaţi de temeri legate de crimele abominabile pe care le-ar comite barbarii de pe Continent într-o invazie.

De aceea, vizita lui Nancy Pelosi ar avea ca scop obţinerea unei victorii simbolice care, speră think tank-urile americane – ar putea avea efectul pe care l-a avut plasarea Flotei a Şaptea în Războiul Coreei. Altă idee cretină emisă de minţile odihnite ale unor puberi în gândire.

Pentru chinezi, aterizarea unui înalt oficial american în Taiwan este pur şi simplu o violare a graniţelor ţării. Indiferent de regim şi de ceea ce vor locuitorii insulei, Taiwanul este parte a Chinei. Iar China, prin intermediul preşedintelui Xi a avertizat acest lucru în cadrul convorbirii telefonice cu Biden. Mai mult, armata Chinei a intrat în stare de alertă, transmiţându-se clar că, în cazul vizitei, doborârea avionului care-o cară pe Pelosi este cât se poate de justificată. Efectiv nu-i de glumit!

Care-i însă situaţia în cazul unui război? Bob Work, fost Secretar Adjunct al Apărării susţine că Pentagonul a făcut 18 scenarii ultra-realiste de război şi că, în toate acele scenarii, SUA iese înfrântă. Atunci vine întrebarea logică: ce-i mână în luptă? Iar răspunsul este cât se poate de cert în clipa de faţă: iraţionalul şi prostia.

Iraţionalul e reprezentat de calculele absolut aberante ale complexului militar american care-şi doreşte cu ardoare un război pentru a-şi creşte veniturile. În fapt aceasta e situaţia actuală a SUA, în care complexul industrial, din vector al dezvoltării, s-a transformat într-un imens parazit care atârnă ca o roată de moară de grumazul sleit al statului. Calculele complexului industrial sunt meschine, iar ele întâlnesc prostia politicienilor americani care-şi închipuie că pot, în continuare, să dea cu bâta-n baltă ori de câte ori au chef.

Menţionez că actualul război din Ucraina, început fără doar şi poate de agresiunea SUA asupra integrităţii teritoriale a Rusiei, s-a concretizat într-o diluare fără precedent a puterii dolarului. Cei care cred că prin confiscarea rezervelor financiare ale Rusiei depuse în băncile străine s-ar fi dat vreo lovitură ursului se înşală amarnic. De fapt am avut de-a face cu o lovitură de bumerang care i-a trăsnit în moalele capului. Acum există o cantitate imensă de mărfuri care nu se mai tranzacţionează în dolari. De asemenea, văd că sistemul financiar iranian s-a integrat în cel rusesc întrucât au început să apară acolo cardurile Mir. Însă efectul cu adevărat devastator se va înregistra în momentul în care ţările „rebele” vor fonda Banca BRICS. Iar momentul acela e mai aproape decât s-ar putea crede. Imaginaţi-vă ce va fi când puteri regionale precum China, India, Rusia, Iran, Africa de Sud, Brazilia, Argentina s.a.m.d. vor tranzacţiona între ele ocolind dolarul. Momentan mecanismele de transfer nu snt puse la punct, dar există suficiente resurse pentru o replicare aproape instantanee a SWIFT.

Este posibil ca în faţa acestor evidenţe SUA să încerce să dea o ultimă lovitură, punând la dispoziţie absolut tot ce poate oferi atât ea cât şi aliaţii săi. Un fel de mega-cacialma în adevăratul punct nevralgic al arhitecturii sale de putere, anume Taiwanul. Posibil ca, bazându-se pe imaginaţia prostească a politicienilor şi pe dorinţa iraţională de bani a complexului militar, SUA să rişte un nou Război Mondial. Fără doar şi poate o spun apăsat: într-un asemenea scenariu consecinţele asupra Occidentului vor fi dintre cele mai tragice.

Dan Diaconu

Când posesiile devin obsesii

Posesiile sunt necesare pentru viaţă. Dar posesiile pot dobândi o asemenea importanţă în viaţa cuiva încât să devină obsesii. Când cineva este atât de consumat de lucrurile pe care le-ar putea avea încât nu mai aude chemarea urgentă a lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă a încurcat ordinea priorităţilor.

Aşa este şi omul din Evanghelia de duminica ce urmează, care îi cere lui Isus să vină să îi spună fratelui său să împartă cu el moştenirea familiei lui. Isus nu are nimic împotrivă ca el să posede mai multe bogăţii, nici nu este împotriva faptului de a se face dreptate între acest om şi fratele lui. Isus este mai degrabă dezamăgit de faptul că după ce a ascultat predicarea lui, prima grijă a acestui om a rămas în continuare partea lui de moştenire.

Isus, temându-se că ar putea fi mai mulţi oameni în mulţime asemenea acestui bărbat, s-a întors spre ei şi le-a spus: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie deoarece chiar şi atunci când cineva este bogat, viaţa lui nu constă în ceea ce are” (Lc 12,15). Lăcomie? Ce lăcomie? Bărbatul cerea doar să se facă dreptate între el şi fratele lui. Nu ar trebui oare ca un om al lui Dumnezeu să fie preocupat de corectitudine? Ba da. Isus ne avertizează că lăcomia vine sub diferite înfăţişări, chiar şi sub înfăţişarea dreptăţii.

De aceea, Isus ne avertizează şi subliniază: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de orice lăcomie”. Lăcomia poate fi pe faţă sau subtilă, conştientizată sau nu. Trebuie să ne păzim de lăcomie în toate formele ei.
Sir Fred Catherwood a spus că lăcomia este „credinţa că nu există viaţă după moarte. Adunăm ce putem, cât timp putem şi oricum putem şi apoi ţinem de toate acestea cu putere”. Acum vedem de ce omul bogat constituie un exemplu pentru lăcomie. Vedem de ce Isus a fost atât de aspru în privinţa lăcomiei. Lăcomia este adorarea unui alt dumnezeu.
Isus nu osândeşte bogăţia, ci pur şi simplu îl face atent pe om spre a nu-şi face dintr-însa un idol, care să ia locul Domnului. Siguranţa omului nu-i este dată numai de ceea ce el a adunat, ci de valorile propriei sale vieţi.

Pr. Richardo-Dominic Baciu

Vara examenelor

1. Evaluarea naţională

Bilă albă (+)

De puţină vreme, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie pare să aibă în atenţie scopul fundamental al învăţării limbii române: formarea deprinderilor de exprimare corectă, prin asigurarea funcţionalităţii actului didactic la această disciplină. Chiar dacă unele cerinţe sunt mai puţin dificile (de completat un enunţ cu formele corecte ale cuvintelor indicate între paranteze), obiectivul este atins. De exemplu, am notat punctul a cărui rezolvare privea scrierea cu doi „i” la verb („să fii”, la conjunctiv prezent, persoana a II-a, singular) şi la substantiv („străzii”, la genitiv singular), dar şi scrierea cu un „i” pentru combinaţia cu consoana precedentă „r”: „suntem mândri”. De dificultate ridicată a fost realizarea acordului prin încrucişare între articolul posesiv şi pronumele relativ: „clădiri de a căror arhitectură”.

 

Bilă gri… (±)

Din grijă exagerată pentru corectitudinea exprimării, ajungem să punem virgula acolo unde nu e neapărată nevoie. La punctul 6 de la grupajul B. (subiectul I), prima virgulă nu este total greşită, dar este inutilă, de vreme ce ar respinge logica enunţului: „Alcătuieşte un enunţ asertiv, în care substantivul comun «lampă» să fie în cazul genitiv” (atributiva „în care substantivul comun «lampă»…” este determinativă, nu explicativă).

 

Bilă neagră (-)

Se… acordă comisiei de revizie finală a corectitudinii subiectelor, pentru că nu a observat absenţa celei de-a doua virgule în enunţurile care transmit cerinţele. Cauza este una procedurală: solicitarea privitoare la limba română normativă nu include probleme de punctuaţie, ceea ce aduce prejudicii obiectivului relativ la scrierea corectă. Exemplul este în parte cel de la „bila gri”: „Alcătuieşte un enunţ asertiv, în care substantivul comun «lampă» să fie în cazul genitiv (1) şi un enunţ interogativ. Se vede limpede că voita atributivă explicativă „în care substantivul comun «lampă» să fie în cazul genitiv (1)” trebuie încheiată cu încă o virgulă. Proba este eliminarea subordonatei, rezultând un enunţ corect: „Alcătuieşte un enunţ asertiv [..] şi un enunţ interogativ”. Să fie de vină conjuncţia „şi”, despre care ştim că nu suportă să aibă în faţa ei o virgulă? Da, dar nu totdeauna.

Inclusiv textul dat spre analiză (secvenţă din romanul „Toate pânzele sus!”, de Radu Tudoran) se cerea a fi corectat. Şi aici lipseşte a doua virgulă şi tot înaintea lui „şi”: „Erau cabluri […], cutii de vopsea, pânză groasă de vele, cu urzeală de cânepă şi bătătura de bumbac şi încă multe altele […]”. Sintagma explicativă „cu urzeală de cânepă şi bătătura de bumbac” se impunea a fi izolată prin virgule, proba fiind cea prezentată mai sus: suprimarea grupului de cuvinte şi păstrarea înţelesului: „Erau cabluri […], cutii de vopsea, pânză groasă de vele […] şi încă multe altele […]”. Se va spune că nu e voie să intervenim în textul autorului, dar trebuie salvat prestigiul acestuia.

 

 

Aproape de Domnul

În ultima și destul de recenta sa lucrare, Panorama des idées philosophiques, Jacqueline Russ insistă a evoca acele cuvinte despre care Blaise Pascal afirma că i-ar fi fost glăsuite de către Mântuitorul Hristos în noaptea marelui său extaz mistic întâmplat în luna noiembrie, anul 1654. Hristos, relatează Pascal, a grăit: Din Sângele Meu, vărsat pe Cruce, o picătură a fost pentru tine. Se poate opina, desigur, despre faptul că Pascal nu L-a înțeles bine pe Mântuitorul. Domnul nu i-a putut declara: Am vărsat, din sângele Meu, o picătură pentru tine. El nu a putut glăsui altceva decât: tot sângele Meu L-am dat pentru tine, tot trupul Meu omenesc, toată sudoarea Mea însângerată, toată suferința Mea. Căci Hristos ni se dă tuturor întreg, întreg și fiecăruia dintre noi în întregime. Și cum se poate realiza aceasta? În cadrul fiecărei Sfintei Liturghii nu ni se dăruiește El neștirbit și la infinit? Acolo trupul omenesc se unește cu întreg trupul lui Hristos, cu întreg sângele Său, cu întreaga voință, dorință și gândire a Domnului, pentru că Sfânta Euharistie este o taină vie. Acolo, omul nu primește părți din Hristos, ci-L primește nefragmentat, neînceput, neciuntit. A fi creștin înseamnă a nu pierde din vedere, la început de post și de schimbare, această realitate. În ritualul jertfei euharistice, pentru o clipă, viața eternă a Mântuitorului devine vizibilă și se desfășoară în întreaga Sa cronologie. Hristos se întrupează ca om, sub forma pâinii și a vinului, suferă, este ucis, este pus în mormânt, zdrobește puterea iadului și Învie întru Slavă. Este o fericire, o taină dulce, un secret minunat… să știi că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, că-L putem avea drept exemplu, că este mereu cu ochii pe noi, gata să ne sară în ajutor, sub chipul prietenului care se cunoaște la nevoie, că față de El suntem răspunzători în tot ceea ce facem ori nu facem. Ce fericire mai acută poate fi în clipele de încercare, liniște ori bucurie?
Ne aflăm pe cale, nedepărtându-ne din Capernaumul duminicii trecute. Spre a vedea cum Domnul se vădește a fi iarăși, ca-ntr-un extaz mistic, grijuliu și tandru. Aplecat cu aceeași disponibilitate față de suferința umană. Vindecă astăzi doi orbi și redă unui mut grăirea. Nu alta putea fi isprava Celui care n-a venit să piardă lumea, ci spre a o mântui. El este Viu. El este Cel ce Este prea mărinimos, nobil și paradoxal ca să poată fi bănuit a dărui cu zgârcenie. El este un Dumnezeu mereu de partea noastră!
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Tragedie la Gioseni! Un bărbat a ucis o femeie și o fetiță, apoi s-a sinucis

Un bărbat în vârstă de 47 ani a înjunghiat mortal o fetiţă în vârstă de 10 ani şi o femeie în vârstă de 35 ani, după care s-a sinucis, evenimentul având loc în comuna Gioseni din judeţul Bacău.

„La data de 30 Iulie a.c, în jurul orei 17.40, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat prin 112, despre faptul că, în comuna Gioseni ar fi 3 persoane înjunghiate. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare, formată din polițiști de investigații criminale, criminaliști și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău”, transmite poliția.

„Din primele cercetări s-a stabilit că un bărbat, de 47 de ani, din comuna Gioseni, ar fi înjunghiat o femeie de 35 de ani şi o minoră de 10 ani, ambele decedând. Totodată, bărbatul în cauză şi-ar fi provocat leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Cronicile presei: Nebunul care nu era nebun și miza unei internări cu forța

Cumva, mi-am făcut o reputație de toate cazurile ciudate ajungeau la mine. Când apărea un cititor haotic cu care nimeni nu se putea înțelege, redactorul-șef mă striga să-l preiau. Și de obicei ieșea ceva spectaculos. Ca în cazul de acum, când o femeie cu părul alb și vâlvoi mi-a spus dintr-o suflare: Amantul meu a fost internat cu forța la nebuni!

 

Schema unei operațiuni sofisticate

 

Când am auzit amant și m-am uitat la doamna tulburată, am crezut că poate nu aud bine sau nu înțeleg. Mi-a repetat, dar nu era niciun amant, ci iubitul ei. Ea considera că sunt amanți pentru că nu erau căsătoriți. Așadar, doamna D. și domnul F. formau un cuplu de ceva ani, dar erau trecuți de o anumită etate. Domnul F. avea o problemă: era alcoolic. Unul inofensiv. Și a ajuns la Spitalul de Psihitrie din Târgu Ocna, după ce într-o noapte a fost scos din casă de fiica lui, care i-a promis o plimbare cu mașina prin centru, când el era deja beat mort. L-a plimbat doar până la spital, să-l interneze pe motiv că este violent și apoi a obținut tutela. De ce? Pentru apartamentul din centrul orașului, la doi pași de Liceul Sportiv. Fata era asistentă și avea ceva relații. Totul a mers ca uns până a ajuns iubita bătrânului la mine.

Voi ieși de aici doar cu picioarele înainte

Am studiat povestea, iar totul părea perfect legal, dar m-am dus la Târgu Ocna pentru a vorbi cu domnul F. Nu-i venea să creadă când m-a văzut, de parcă eram vreo rudă descoperită după n ani. Era un bărbat îngrijit, fost inginer și extrem de rațional. Mi-a spus resemnat: Voi ieși de aici doar cu picioarele înainte. Aici este un spital pentru pacienți incurabili, a completat.

Am mers mai departe pe fir și-am ajuns până la fiica pacientului internat așa mai cu forța la miezul nopții. Ea a încercat să mă corupă, în sensul că nu are nimic de ascuns, dar mi se oferă ca premiu de consolare că am ascultat toate părțile. Am refuzat-o, am solicitat de la Direcția de Sănătate Publică o comisie de analiză a cazului (pentru a se vedea dacă domnul F. este chiar nebun periculos) și am făcut presiuni pentru o întrunire grabnică. Paranteză, ziarul la care lucram atunci era în război cu DSP, iar eu era unul dintre artizanii acestui conflict. Cu toate astea, lucrurile s-au mișcat repede.

Șeful care mă spiona și felicitările

Unul dintre șefii din redacție tot mă descusea ce mai e cu cazul, după ce subtil s-a opus la publicarea lui. Peste o vreme, am aflat că se afla într-o relație amoroasă cu fiica pacientului fără vină. Și minunea s-a produs. DSP a infirmat diagnosticul, omul a fost externat, s-a ridicat tutela și povestea s-a încheiat cu happy end. În două săptămâni de campanie de presă, omul a respirat din nou cel mai scump aer: al libertății. Ca răsplată pentru efortul meu, domnul F. mi-a adus o carte de teatru, care trecuse deja prin nenumărate anticariate, apoi an de an m-a sunat să-mi ureze la mulți ani de Revelion sau sărbători fericite de Crăciun și Paști. Până într-o zi când am aflat că s-a stins. O recunoștință care a valorat mai mult ca orice altceva. Ca o morala a acestei amintiri: Presa poate și salva, nu doar îngropa pe cineva. Doar că e nevoie de răbdare, de respect pentru orice cititor și de un efort susținut de a săpa pentru dezgroparea adevărului. Și nu pentru bani se fac astfel de eforturi, ci din pasiune.

 

Despre autor pe scurt

Tiberiu Lovin lucrează de 30 de ani în presă, a debutat la Deșteptarea, a scris la cele mai importante ziare ale timpului, iar de 12 ani este freelancer, colaborează la diverse publicații și conduce un site de știri și anchete din Transilvania: Ceasul Cetății.

 

Andreea Lichi, absolventă cu 10 de facultate, scriitoare și fotomodel…în scaun rulant

Cu toții trecem prin momente dificile, însă cred că ceea ce ne diferențiază este felul în care ajungem să ne regăsim echilibrul interior. Acel echilibru care îți dă șansa să vezi din nou viața prin ochii bucuriei, împlinirii și ai stării de bine.

Asta am înțeles din povestea Andreei Lichi, o tânără de aproape 22 de ani, ce s-a confruntat cu o experiență tulburătoare încă de la 14 ani, când un accident rutier a obligat-o să se obișnuiască cu scaunul cu rotile, dar care astăzi este o inspirație pentru cei din jur, prin rezultatele ei remarcabile și felul în care alege să își trăiască viața.

Este autoarea cărții Suflet de porțelan”, este model în evenimentul Atipic Beauty, reprezintă diverse proiecte importante și a acumulat deja sute de ore de voluntariat, pentru a le oferi și altora un strop de bine. De curând a absolvit facultatea de psihologie, luând 10 la examenul de licență, iar în prezent își continuă studiile cu un master în psihologie clinică și psihoterapie.

– Andreea, de unde ai acest curaj? De unde atâta voință pentru a înfrunta toate momentele grele prin care ai trecut?

– Consider că voința nu reprezintă altceva decât un impuls de a trece de la un sentiment de neîmplinire la sentimentul împlinirii. Asta am și făcut. Am trecut de la momentele în care nu îmi mai apreciam existența, la momentele în care mi-am dorit să evoluez, să mă dezvolt. Sigur că nu s-a întâmplat peste noapte. A durat mult acest proces, dar am reușit pana la urmă. A trebuit să ies din zona de confort. Nu e ușor, dar nici imposibil. Cred că pentru fiecare dintre noi există o ușă” care ne aduce mai aproape de dorințele noastre. E nevoie doar de muncă și perseverență.

– Ai terminat facultatea de psihologie, ce planuri ai pentru viitor?

– Tocmai am intrat la masterul de psihologie clinică și psihoterapie, dar voi urma și o formare în psihotraumă. Îmi doresc să ajung să lucrez într-un spital, pe cazuri clinice, diagnoză și recuperarea după traumă. Momentan mă implic cât pot în activități de voluntariat, cu specific clinic, pentru a acumula cât mai multă experiență și deprinderi. Din punctul meu de vedere, trebuie să fii foarte bine pregătit când te pui în poziția de ajutător. De asemenea, îmi doresc să îmi continui evoluția și în plan personal, pentru a le putea oferi viitorilor mei pacienți o ghidare cât mai corectă. Există o idee în psihoterapie care spune că nu putem să ducem pe nimeni mai departe decât am ajuns noi înșine. Și atunci fiecare zi pentru mine înseamnă o ocazie către dezvoltare.

Andreea participă des și în cadrul prezentărilor Atipic Beauty, un eveniment despre conștientizare, emoție și spirit de învingător, următoarea ediție având loc pe 6 august, în Iași. Pe scena Atipic Beauty urcă doar persoane remarcabile, care au reușit să se facă vizibile prin ceea ce oferă societății, prin realizările lor și atitudinea după care se ghidează în viață.

De asemenea, prima ei carte s-a bucurat de foarte mulți cititori, iar acum a fost tradusă și urmează să aibă lansarea în Marea Britanie, ceea ce dovedește că publicul a apreciat foarte mult povestea autoarei. Andreea scrie în continuare despre diverse experiențe, iar cât de curând va publica o nouă carte.

– Ai doar puțin peste 20 de ani și ai reușit să treci de o traumă imensă și să bifezi realizare după realizare. Care e secretul? Cum reușești să rămâi mereu motivată? Mă gândesc că nu ai întotdeauna doar momente bune.

– Cu siguranță nimeni nu are doar momente bune. Cu toții avem ceva care ne macină, ne frământă sau ne umbrește o zi luminoasă, mai ales că omul e învățat să se uite în curtea vecinului și să caute mereu un motiv că îi lipsește ceva. Eu am învățat că dacă mă voi uita doar deasupra mea, voi crede mereu că îmi lipsește ceva și că nu mă pot bucura de viață, pentru că alții au mai mult ca mine. De fiecare dată când merg la recuperare, mă încarc cu tot optimismul si toată motivația din lume. Tocmai pentru că nu pot să nu reflectez asupra faptului că, în salonul de ATI, unii luptă pentru viață, pentru o respirație în plus. Alții sunt în stare vegetativă și nu se știe prea multe despre evoluția lor. În timp ce o altă parte, tocmai a închis ochii. Așa îmi dau seama că am mai mult ca ei: aud, văd, simt, mă exprim, mă mișc (într-o oarecare măsură)… și TRĂIESC, nu doar exist! Îmi închei fiecare zi în recunoștință către Dumnezeu, către cei din jurul meu, către părinții mei. Pentru ziua de astăzi, pentru gândurile acestea, pentru cei ce mă citesc, pentru fiecare oportunitate, pentru fiecare zâmbet. Pentru tot ce am! În final, cred că despre asta e viața. Cred că doar așa te poți bucura de ceea ce ai, uitându-te în „curtea” ta. Și nu e niciun secret, important e doar să te oprești din a mai evalua fericirea prin comparație cu alte persoane, altfel s-ar putea să nu cunoști fericirea vreodată. Bineînțeles și să muncești mult pentru fiecare vis pe care îl ai. Dacă nu aș fi perseverat și nu m-aș fi ținut de o organizare zilnică, nu aș fi realizat nimic. Am un principiu sănătos pe care mi-l repet și îl urmez zilnic: Visează, dorește-ți, muncește, realizează și trăiește!”.

Pe lângă toate realizările ei, pe lângă inspirația, curajul și optimismul pe care le oferă tuturor celor care o cunosc, Andreea nu a renunțat să muncească și pentru independența fizică. Pe lângă toate activitățile pe care le face, ea luptă permanent și în sala de terapie pentru a face cât mai multe progrese fizice, în speranța că intr-o zi scaunul cu rotile va dispărea din viața ei. Curând va începe un plan de recuperare intensiv în America, acolo unde costurile sunt enorme. Ea oferă atât de multe celor din jur, așa că și noi putem să îi fim aproape, donând pentru ea, fiind astfel alături de ea în procesul de recuperare. Puteți dona în conturile de mai jos:

RO22BTRLRONCRT0473206001 (RON)

RO69BTRLEURCRT0473206001 (EURO)

Lichi Andreea Alexandra

REVOLUT

RO72 BREL 0005 5138 4428 0100

Andreea va pleca în America pe 15 august, terapia va dura două luni iar costul aproximativ este de 45.000 de euro.

,,Vorbesc uneori cu Dumnezeu și sunt momente în care simt că-mi răspunde… E ca o vindecare…”

 – Interviu cu Adrian MATEI, scriitor, publicist –

 – Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l sculptați în operă?

 – Friedrich Nietzsche vorbea despre creație ca fiind „singurul surâs al tragediei
noastre”, iar Emil Cioran ca fiind „o salvare temporară din ghearele morții”.
Deci pot să afirm că ceea ce așez pe hârtie are o valoare expresivă, insesizabilă
pentru început, dar benefică pentru autor.
  Până să ajungă să salveze temporar tragedia noastră, sculptura literelor trebuie să salveze creatorul ei, sufletul lui zbuciumat, să-i calmeze creierul zgâlțâit de șocurile imaginației. Dacă am privi-o ca pe o valoare intrinsecă, pentru ,,devoratorul de cărți” ar fi vitală, ca aerul pe care nu-l vezi, nu-l miroși, dar te ține în viață. O viață frumoasă, boemă pe alocuri, pentru că alta e starea de spirit atunci când te trezești într-un peisaj inundat de imaginea soarelui ce sărută în răsărit valurile mării. Există riscul (asumat deja de creator) ca aici să intervină lipsa de modestie. A folosi cuvântul valoare în jurul propriei opere este un act de blasfemie artistică, dacă ar fi să ne luăm după deja arhicunoscutul clișeu „Valoarea unui artist o dă posteritatea”. Așa că, mulți scriitori contemporani mai au ceva ani de așteptat până când, din locul acela cu verdeață, vor privi cum rafturile librăriilor vor fi doldora cu volumele dumnealor, iar cuvântul din ele propovăduit ca a nouă evanghelie. Concluzionând, nu cunosc unitatea de măsură a valorii cuvântului meu, dar lucrez asiduu la acest aspect.

–  Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

– Întrebarea aceasta, care s-ar traduce în „Prihănit vs. Neprihănit?”, își are originile în ale omenirii începuturi și îmi trimite gândul la o altă întrebare, de complexitate asemănătoare – „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” Dacă aș răspunde filosofic, l-aș cita pe Platon – „Lumea sensibilă nu este decât o copie palidă a lumii ideilor și aș accepta că ambii sunt diferențiați ca idei ce reprezintă parametri importanți ai conduitei sociale. Dacă aș răspunde religios, m-aș folosi de cuvintele părintelui Teofil Părăian – „E toată Evanghelia cuprinsă aici în pilda aceasta cu fiul risipitor. Pentru că fiul risipitor îl închipuie pe omul păcătos, fiul care a rămas acasă îl închipuie pe omul drept care se încrede în dreptatea lui, iar tatăl este Dumnezeu, care e bun şi primitor”. Poate că teologii au cele mai apropiate argumente pentru a căuta ,,lipirea de suflet” din pilda scrisă în Capitolului 15 al Evangheliei după Luca… Asta și pentru că a fost născocită de o minte din tagma lor. Dacă aș răspunde mirean, îi înțeleg pe ambii frați, am trecut prin experiența amândurora, dar nu pot spune răspicat că mi-e mai bine în pielea unuia sau celuilalt. Adunând răspunsurile din toate cele trei planuri pot afirma că nu îi pot diferenția ca grad de posesie al sufletului meu, ambii fiind prezenți acolo și având roluri esențiale.

Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

 – Câteodată, dar nu ca Moise pe muntele Sinai… Nu mă consider într-atât de credincios, încât să primesc de la divinitate legi pentru poporul meu și nici atât de abil pentru a le implementa. A sta de vorbă cu Dumnezeu ar fi echivalentul trecerii printr-o mare cumpănă a vieții personale, a fi într-un mare păcat. Mulți oameni aleg aceasta formă de comunicare spirituală. Izbăvirea venită din acest ,,efect al discuției cu Dumnezeu” – o călătorie metafizică tulburătoare care îți lasă doar corpul pe Pământ, este mai tămăduitoare ca multe tratamente pentru anxietate, frică, depresie, atac de panică. Chiar dacă este un monolog interior, de cele mai multe ori e și o rugă trimisă spre ocrotire sau rezolvare divină a unei probleme majore. Răspunsul, dacă vine, ar fi perceput în subconștient, pentru că nu cred că entitatea misterioasă din ceruri s-ar deconspira așa de ușor vorbind direct cu conștientul nostru. Da, vorbesc uneori cu Dumnezeu și sunt momente în care simt că-mi răspunde… E ca o vindecare… Avem momentele noastre!

Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

 – Îmi este aproape imposibil să nu accept existența acestor tărâmuri antemergătoare vieții. Dacă îmi accept condiția umană de a fi poet, de a lupta în bătăliile creației, trebuie să mă încred în călătoriile lui Dante din „Divina Comedie”, în care este ajutat să meargă prin Infern de un poet – Vergilius, ca simbol al rațiunii. Dacă accept Iadul, accept, ca simbol al iraționalității, și existența stăpânului lui, fapt întărit și de Goethe în al lui ,,Faust”. Dacă îl accept pe Satan – cel izgonit din rândul îngerilor lui Dumnezeu, atunci accept și căderea lui din Eden, acele Câmpii Elizee descrise acum de același poet Publius Vergilius Maro în „Eneida” lui. Din punct de vedere cultural, Raiul și Iadul au trecut, prezent și viitor… Pentru a fi conștientizate s-a vărsat multă cerneală, s-au consumat multe vopseluri, s-au spart multe pietre și s-au tocit multe arcușuri.

Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

Trădarea este un păcat pe care îl înfăptuim cu sau fără voia noastră, convinși pe deplin sau nu. Cea mai recentă trădare a mea a fost că m-am îndepărtat de versul clasic. Culmea este că am trecut exact prin stările enumerate în enunț. Ură – pentru că am fost nevoit să aleg versul alb care nu mai curge, ci șerpuiește versificator, Satisfacție – pentru că sunt în pas cu vremurile ce se schimbă și cu trecerea aproape ,,pe nesimțite” în postmodernism, Eliberare – pentru că am ieșit din sfera îngrădirii rimei și al vocabularului poetic clasic și Regrete – Oh! Da!, regrete pentru că mă îndepărtez de prozodia eminesciană, de muzica și de paleta coloristică în care genialul nostru poet și-a deschis sufletul către noi. Dar îmi pot trăda oricând trădarea, întorcându-mă la vechile obiceiuri, ca apoi să revin cu detalii despre trăirile noi la care am fost supus.

Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

– Într-o asemenea conjunctură nu pot fi decât un simplu consultant, de cârpit nu prea aș avea mari șanse de izbândă în fața Creatorului. M-aș opri doar la a șasea zi și aș încerca să domolesc tăria cuvintelor, fără a le scoate din context „Să facem om […] ca să stăpânească […] tot pamântul. […] Umpleți pământul și-l supuneți!”. Sunt sigur că niciun scrib nu a intuit că transcrierile felului în care Dumnezeu a creat lumea vor fi răstălmăcite și vor da naștere la tot felul de interpretări care au fost dezastruoase de-a lungul istoriei. Ca portaluri către tenebrele răului, le bănui ca ar fi decisive în apariția cuvintelor „inuman” și „dezumanizare”. Speranța moare ultima, așa că, dacă aș fi mâine un fel de ,,croitoraș viteaz”, aș petici întreaga noastră geneză cu doar cinci cuvinte – ,,cu blândețe și înțelepciune” așezate după acele verbe cu colți ascuțiți. „Să facem om [..] ca să stăpânească cu blândețe și înțelepciune [..] tot pamântul. [..] Umpleți pământul și-l supuneți cu blândețe și înțelepciune!”. Amin!

Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

Mintea umană ajunsă la maturitate reușește să conștientieze principalul element al conștientizării, nevoia apariției și a existenței lui – anume certitudinea. Conștientizarea certitudinii are conotație morbidă – după viață urmează moarte. Artistul însă are parte de o pomenire veșnică, chiar dacă trupul se transformă în lut, scrisul rămâne (scripta manent). M-au marcat, în această direcție, versurile a doi mari poeți ai literaturii universale. Primul ar fi persanul Omar Khayyam, cu ale lui versuri din poemul ,,Ulciorul”: ,,Și trupul tău care mi-e astăzi cel mai iubit dintre limanuri/ Va fi un vechi ulcior din care vor bea drumeții pe la hanuri ”. Al doilea ar fi poetul nostru național, Mihai Eminescu, cu primul vers al poeziei ,,Odă în metru antic”: ,,Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”. Diferența de opt secole dintre cei doi nu a reprezentant o piedică în fața puterii poetice de a tulbura sufletele sensibile ale cititorilor din toate timpurile și de pe toate meleagurile. A încerca să le deslușești întreg misterul îngropat în sarcofage filosofice, înseamnă a te opri din a mai rezona la vibrațiile versurilor lor. Și acest lucru chiar că îmi displace!

– Îmi iau libertatea de a vă cita două poeme din grozavul volum ,,Poemele unui îndrăgostit”…

  ,,În ora ce a trecut/ de nouăzeci și nouă de ori/ m-am gândit la tine/, de treizeci și trei de ori/ mi-am amintit/ de cele trei minuni ale tale,/ de unsprezece ori/ nu ți-am putut alunga imaginea/ preț de nouă secunde/ și o singură dată/ te-am iubit” (,,Al nouăzeci și nouălea poem”)... ,,Dacă mi-e dor de tine/ Îmi întind mâna/ Și ating luna,/ Dacă mi-e dor de tine/ Îmi înec frământul/ și sărut pământul,/ Dacă mi-e dor de tine,/ Îmi închid pleoapele/ Și calc peste ape.// Dar, nu am motive/ Să-ți caut iubirea/ Atâta timp cât/ respiri lângă mine./ Încă, nu mi-e dor,/ Mi-e bine…” (,,Al zecelea poem”).

Scandal cu Rezerva de Apă. CL a votat împotriva trecerii investiției în domeniul public

Consilierii PSD, PER și alți doi consilieri au votat, vineri, împotriva trecerii Rezervei de Apă în domniul public al municipiului, ceea ce a reaprins spiritele încă nepotolite după scandalul cu „Spitalul Municipal”.

În vreme ce primarul Viziteu acuză un complot împotriva cetățenilor, președintele Consiliului Județean spune că un document nu ține loc de apă la robinet și avertizează funcționarii publici care semnează recepția lucrării să aibă grijă ale cui interese le apără.

Problema rezervei de Apă a Bacăului datează din vremea fostei administrații când Guvernul României a alocat o sumă consistentă pentru realizarea acestei investiții. Lucrările s-au desfășurat anevoie, mai ales că a fost și „pandemia” iar unii politicieni au acuzat calitatea proasta a acestora si faptul că lucrarea nu ar fi în parametrii normali.

Vineri, când Consiliul Local Bacău ar fi trebuit să voteze preluarea lucrării în domeniul public al orașului pentru a fi predată, apoi, Companiei Regionale de Apă, proiectul de hotărâre a fost respins prin votul consilierilor PSD, PER, al viceprimarului Cristian Ghingheș si al independentului Dorin Chirilescu.

„Deși au avut în fața proiectul de hotărâre privind includerea în domeniul public a Rezervei de apă a municipiului Bacău, au invocat tot felul de argumente și în final s-au abținut la vot, ceea ce a condus la picarea proiectului! Concret, în cazul unei avarii la conducta de apă a orașului, vom rămâne din nou fără apă, chiar dacă avem posibilitatea alimentării a întregului oraș”, acuză primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

Acesta spune despre vot că este un „atentat la sănătatea băcăuanilor” și că rezerva de apă a municipiului Bacău a fost recepționată conform legii.

Președintele Consiliului Județean, Valentin Ivancea, pe de altă parte, spune că și aducțiunea actuală care se sparge de câteva ori pe an are toate hârtiile în regulă:

„Avem o conductă de aducțiune care a nenorocit şi nenoroceşte oraşul Bacău prin avarii şi defecțiuni – care a stat perfect în acte, dar plină de cusururi şi greşeli de execuție pentru care nu plăteşte nimeni. Nu aș dori să avem şi o Rezervă de apă perfectă în acte, dar la fel de plină de hibe şi neconformități care, odată pusă în funcțiune, ar fi la fel de «trainică» precum aducțiunea. Îmi doresc o Rezervă capabilă să funcționeze la parametri din contract şi care să acopere toate nevoile oraşului în privința furnizării apei”, a spus Ivancea.

La rândul său, prefectul Lucian Bogdănel spune că „toți cei prezenți în plenul şedinței CL de astăzi trebuie să înțeleagă ceva foarte simplu: că amenințările, sesizările, plângerile sau dramoletele puerile puse în scenă, pe Facebook, de pseudo-primarul Bacăului nu țin loc de apă la robinete”!

„Sunt stupefiat că, din 23 de consilieri locali, plus funcționarii din executivul Primăriei, niciunul nu a simțit nevoia să invite reprezentanții operatorului CRAB, companie care urmează să administreze Rezerva de Apă, la dezbaterile privind înscrierea obiectivului în domeniul public al UAT, după aşa-zisa recepționare a lucrărilor”, a declarat prefectul județului.

În ceea ce privește votul, Lucian Bogdănel spune că PSD are în Consilul Local Bacău doar 2 consilieri din 23 și că doar cu două voturi nu poate împiedica nimic, nici dacă – prin absurd – şi-ar dori aşa ceva.

Sistemul de învățământ, schimbat din temelii, după aplicarea noilor legi ale Educației

Noile legi ale Educației, aflate în dezbatere publică, și care vor schimba din temelii sistemul de învățământ a fost tema principală a conferinței de presă organizată, vineri, de reprezentanții Partidului Național Liberal Bacău. La întâlnirea cu mass media, s-au aflat deputatul Mircea Fechet, președintele organizației județene a PNL, și cei doi adjuncți ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bacău, Ida Vlad și Lavinia Misăilă.

„Acest pachet de legi este rezultatul unei foarte ample consultări naționale, nu mai puțin de 10.000 de specialiști au lucrat în ultimii ani pentru a face educația mai eficientă, mai flexibililă, mai inclusivă și mai accesibilă. Cu titlul de informații generale și, mai ales, pentru că avem două universități, în Bacău, aș menționa faptul că acestea nu doar că-și vor păstra autonomia, dar o vor și consolida. Adaug și faptul că urmează investiții masive în digitalizare, iar cercetarea va fi pusă acolo unde îi este locul, la unul de cinste, în educația din România”, a declarat în deschiderea întâlnirii, deputatul Mircea Fechet, șeful PNL Bacău.

La rândul său, adjuncta ISJ, Lavinia Misăilă, a scos în evidență o serie de elemente de noutate care vor interveni odată cu intrarea în vigoare a noilor legi ale educației menite a transforma școala într-un instrument de modelare a dezvoltării individuale a elevului, în funcție de capacitățile și aptitudinile fiecăruia. „Astfel, urmărirea traseului și a progresului fiecărui elev va fi mult mai ușoară prin apariția acelui «portofoliu personal educațional», care va începe cu grupa mijlocie, din grădiniță. Elevii vor beneficia de o educație personalizată, pe capacități și aptitudini, pentru atingerea unui potențial maxim, deoarece fiecare elev contează, fiecare elev este important”, a precizat adjuncta Inspectoratului Școlar Județean Bacău, Lavinia Misăilă.

Aceasta a explicat că portofoliul personal educațional va cuprinde un catalog electronic, la care vor avea acces profesorii, dar și elevii și părinții acestora, alături de evaluări de profil și recomandări de recuperare, precum și diplome, certificate sau alte înscrisuri obținute în urma evaluărilor competențelor dobândite de elev sau a participării acestuia la activități de învățare în diferite contexte – formale, informale sau non -formale. „Acest portofoliu va fi un element central al evaluării. Astfel, la sfârșitul clasei a VIII, profesorul diriginte, împreună cu consilierul școlar, va emite o recomandare care va avea un caracter orientativ.

La realizarea recomandării, vor fi consultați profesorii de la clasă”, a precizat Lavinia Misăilă. În privința examenelor de evaluare națională, noile legi le vor permite colegiilor naționale organizarea examenenlor de admitere pentru 90 % din locurile aprobate prin planul de școlarizare, urmând ca, pentru diferența de 10% din locurile rămase neocupate, admiterea să se facă prin repartizare computerizată. Colegiile naționale vor organiza aceste examene în baza unei metodologii proprii, aprobate de consiliile de administrație ale fiecărei unități de învățământ, publicată la începutul anului școlar, pe paginile proprii de internet.

În schimb, examenul de bacalaureat va suferi o modificare mai consistentă. Astfel, BAC-ul va fi struturat pe nu mai puțin de cinci probe. Prima este Proba A, unică pentru toți absolvenții, care va fi dată în scris și va viza evaluarea competențelor generale dobândite prin studiul materiilor din trunchiul comun, și anume limba și literatura română, matematică și științe – istorie, geografie și științe sociale.

Proba B va viza evaluarea competențelor lingvistice la două limbi de circulație internațională, Proba C va fi de evaluare a competențelor digitale, Proba D, va fi sub formă de examen scris la limba și literatura modernă.

Ultima probă – E – va fi neeliminatorie, se va da tot în scris, la disciplinele conform specializării și profilului absolvit de fiecare candidat în parte.

„Vor fi declarați admiși elevii care vor obține minimum nota 6 la Proba A și la Proba D, precum și elevii care vor obține nivelul «independent» la proba de competențe digitale și la cea de competențe lingvistice. Proba E nu condiționează promovarea examenului de bacalaureat”, a subliniat inspectorul școlar general adjunct Lavinia Misăilă. Aceste reguli se vor aplica elevilor care vor intra în clasa a IX-a în anul școlar 2023 – 2024, promoțiile în curs mergând pe vechea lege a educației.

Curierul Băilor Slănic (2): Lumea bună se trata ziua cu ape minerale, iar seara, cu cele mai bune vinuri franțuzești și jocuri de noroc

    Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Băilor Slănic” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România, în fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, difuzat în premieră, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg.
    Așadar, avem în față ,,Curierul Băilor Slănic”, numărul 3, din 8 iulie 1897, care se deschide cu o descriere, tot în premieră, a izvoarelor minerale, o dată cu inaugurarea celui de-al zecelea.

    ,,Acest izvor abundent și bine caracterizat se transportă prin tuburi de spijă, sub podul cel mare, între izvoarele Nr. 1 și Nr. 2 și a fost botezat `Izvorul Alexandru`, în onoarea dlui epitrop Alexandru Vârnav Liteanu, ale cărui merite speciale pentru ridicarea băilor de la Slănic sunt recunoscute de toți”, se arată în articolul ,,Izvoarele minerale ale Slănicului, cu proprietățile lor chimice și fizice”, extras din lucrarea ,,Băile de la Slănic”, de dr. S. Konya, Ediția a II-a, 1887.
    În finalul introducerii se menționează că ,,Slănicul numără astăzi în total zece izvoare utilizate, toate alcaline muriatice (care conțin cloruri, n. a.), afară de Nr. 4 și Nr. 5, care sunt feruginoase”.

    În continuare sunt prezentate două din cele zece surse captate: Izvorul ,,Mihail Nr.1”, ,,primul izvor pe care îl întâlnim la mâna stângă, dacă trecem micul podeț peste pârâul Slănicului” și a cărui apă ,,este mult întrebuințată ca băutură de lux și se bea cu plăcere amestecându-se cu vin”; Izvorul ,,Alexandru”, denumire menționată mai sus și primită la 23 aprilie 1895, ,,izvor din toate părțile ermetic închis prin zidire, din care apa minerală curge printr-un tub gros din fontă, care stă în legătură cu un alt tub lung de vreo 100 de metri, prin care apa este transportată înainte pe chei, lângă bazinul Izvorului Nr. 2”. Urmează apoi un ,,Cântec din munți”, poezie de Virgiliu N. Cișman, dar și un articol cu un titlu care producea fiori reci cititorului: ,,Crima de la trei fagi”, de fapt, o glumă jurnalistică semnată cu pseudonimul Gazetar modern. În aceeași tentă mai apare și poezia ,,La Cascadă – versuri sinistre”, autorul folosind pseudonimul Băiat sarcastic.

    Mai putem citi în paginile acestui număr informații diverse, o listă a vizitatorilor Băilor Slănic, anunțuri și publicitate. Ne mai atrage atenția și oferta pusă la dispoziție de către administrația Cazinoului Regal: cofetărie asortată cu felurite bomboane fine de Paris, patiserie, restaurant cu delicatese culinare și cele mai bune vinuri aduse direct din Franța. Printre soiurile pomenite se numărau Louis Roederer, o șampanie considerată deosebit de armonioasă și structurată, elegantă și plină de viață, cu o exuberanță unică (astăzi o sticlă de 0,750 ml costă peste 300 lei). La fel de bine cotată și consumată era și șampania Pommery Royal Brut, cu o culoare de un galben pal, auriu, cu reflexii verzurii, notele și aromele resimțite cel mai intens fiind cele clasice, de struguri (astăzi, la un preț de peste 200 lei sticla de 0,750 ml).

    Se pare că mulți dintre vizitatorii foloseau o apreciată rețetă bahică a lui Păstorel Teodoreanu, perfectă pentru o stațiune balneară: ,,Băutura cea mai bună este apa de izvor, dacă pui o picătură într-un kil de vinișor!”

    Serile petrecute la cazinou prilejuiau și alte activități de recreere activă: ruletă, biliard, blackjack, baccara, poker, șah, table, căișori (un joc de noroc cu niște căluți din lemn activați mecanic, n. a.)

    Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău, cu sprijinul BCU Iași și cotidianului Deșteptarea.
    Sursa: BCU Iași

    Următorul episod: marți, 2 august 2022. Lectură plăcută!
    Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

    ”Alături de elevi și în vacanță”

      S-a încheiat o nouă săptămână petrecută de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în mijlocul elevilor care au ales să-și petreacă vacanța la diferitele școli de vară organizate în județul Bacău.

      Astfel, în această săptămână au fost desfășurate activități educativ-preventive în sistem integrat, alături de polițiști fiind prezenți jandarmi și specialiști de la Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane.
      Polițiștii de la Biroul Siguranță Școlară au abordat teme diverse, dar cu precădere s-au axat pe cele din sfera prevenirii delincvenței juvenile (răspunderea penală, consecințele săvârșirii de infracțiuni, anturajul, medierea conflictelor, violență și bullying). Activitățile fac parte din campania derulată de aceștia pe perioada verii – ”Alături de elevi și în vacanță”.
      Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au purtat discuții cu elevii despre metodele de siguranță și despre ce ar trebui să facă în diferite situații pentru a nu deveni victimile unor infracțiuni. De asemenea, teme ca siguranța on-line și prevenirea consumului de droguri au fost abordate pentru o ”Vacanță în siguranță”.

      Polițiștii de la Serviciul Rutier i-au învățat pe elevi despre importanța respectării regulilor de circulație, mesajul transmis de aceștia fiind unul foarte clar :”viața contează, alege corect și înțelept”.

      Și nu în ultimul rând, polițiștii de la Serviciul Criminalistic le-au împărtășit elevilor din nou despre tainele cercetării la fața locului, amprentarea fiind de mare interes în rândul acestora.

      În total, peste 600 de elevi care au ales să-și petreacă vacanța la școala de vară organizată de Parohia Răducanu din Târgu Ocna, Fundația ”Don Bosco” Bacău și Primăria Gura Văii în cadrul activității ”ABC-ul cunoașterii” s-au întâlnit cu polițiștii pentru a învăța să trăiască în siguranță.

      Ziua Imnului Național sărbătorită în Piața Tricolorului

      În fiecare an, la 29 iulie, se celebrează ziua imnului național, sărbătoare proclamată prin legea nr. 99 din 1998. Așa că, evenimentul nu a scăpat din atenția autorităților care au organizat o manifestare în Piața Tricolorului.

      Garnizoana Bacău în colaborare cu Unitatea Administrativ-Teritorială Bacău au organizat astăzi o ceremonie militară și religioasă dedicată Zilei Imnului Naţional al României.

      Despre semnificația acestei zile a vorbit comandantul Garnizoanei Bacău, comandorul Ioan Mischie: ,,Sărbătoarea de astăzi, Ziua Imnului Național, simbol al unității Revoluției Române de la 1848 este atât un prilej de a invoca virtuțile înaintașilor noștri, precum și un moment de rememorare a faptelor glorioase ale acestora. Să prețuim, să respectăm și să cinstim Imnul nostru Național!”

      În acest context, soprana Daniela-Maria Dumitru, acompaniată de Muzica Militară a Garnizoanei Bacău, sub bagheta dirijorului Valeriu Balan au intonat vocal și instrumental Imnul Național al României.

      Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998 Ziua Imnului Național al României – ,,Deșteaptă-te române!”, simbol al Revoluției Române de la 1848.

      Compus de Anton Pann, pe versurile poetului Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848. Primul imn a fost intonat începând din 1862 și se numea „Marşul triumfal şi primirea steagului şi a Măriei Sale Prinţul Domnitor”.

      A fost înlocuit, în 1884, cu „Trăiască Regele!”. Abdicarea Regelui Mihai şi instaurarea republicii au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, se intitula “Zdrobite cătuşe“ și s-a intonat pâna în 1953, când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!”.

      A urmat imnul României Socialiste „Trei culori”, pe muzica lui Ciprian Porumbescu.

      „Deșteaptă-te, române!” a fost reales drept imn național după Revoluția din 1989.

      La mulți ani, cu ocazia Zilei Imnului Național al României, catalizator al coeziunii naționale și sociale și chintesența tuturor eforturilor!

      Lucian Bogdănel: „În noiembrie 2021, Viziteu anunța Ministerul Sănătății că nu mai vrea „secție de arşi” prin PNRR”

        Discuțiile pe tema „Spitalului Municipal” care nu mai există din punct de vedere juridic nu s-au încheiat. După ce Ministerul Sănătății a anunțat că unitatea medicală nu poate primi nici un leu din PNRR întrucât nu mai există juridic, fiind anulată Hotărârea de Guvern prin care a fost înființată, a urmat contra-atacul primarului Bacăului, care a spus că spitalul există, se poate vedea.

        „Consider nu doar inacceptabil, după atâția ani de muncă și investiții, ci și strigător la cer, să fie exclus din lista de investiții prin PNRR singurul spital din România finalizat în proporție de peste 85 la sută. E șocantă și atitudinea publică a prefectului de Bacău. În locul unui reprezentant al Guvernului, obiectiv și imparțial, orientat către cetățean, băcăuanii văd aceeași aroganță și lipsă de bun simț marca PSD, din păcate chiar cu exprimări publice demne de ușa cortului”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.

        „Am înaintat încă o adresă către Ministerul Sănătății, în speță ministrului PSD Alexandru Rafila, referitoare la obiectivul de investiții ”Spitalul municipal ”Sf. Maria”! I-am transmis argumentat motivele pentru care afirmațiile dumnealui făcute în spațiul public denotă fie o dezinformare venită pe filieră politică locală, fie o rea voință”, a mai argumentat primarul Bacăului.

        De cealaltă parte, prefectul Lucian Bogdănel spune că singura modalitate prin care se poate finaliza clădirea fostului Spital Municipal este că Primăria să accepte soluția identificată de Ministerul Sănătății încă din primăvara acestui an: trecerea clădirii spitalului desființat în domeniul public al județului şi integrarea ei în circuitul sanitar al SJU BACĂU, singurul spital generalist funcțional în municipiul Bacău.

        În ceea ce privește discuția asupra secției de arși care ar fi trebuit finanțată prin PNRR, prefectul îi amintește primarului că, printr-o adresă adresată Ministerului Sănătătii, informa autoritatea ca nu mai dorește această secție:

        „Ați uitat de propria adresă, nr. 174841 din 02.11.2021 (FOTO), în care îl anunțați pe ministrul Sănătății de atunci, dl. Cseke Attila, că nu mai vreți secția fantomă de arşi, că „prinderea” secției este o inadvertență, după ce chiar dvs ați băgat-o în PNRR-ul moşit de Ghinea, aşa cum v-ați împăunat pe Facebook?”, spune prefectul Lucian Bogdănel.

        Deputatul Paul Ichim: „Cei de la USR au descoperit că au fugit din restaurant cu o pălărie mult mai mare decât capul lor”

          „Impostura politică românească are două forme delirante. Prima a fost să spui că faci de toate fără să faci nimic și e practica tipică partidelor de tip PSD. A doua e cea în care nu faci nimic și te vaiți toată ziua că nu te lasă alții să faci ce ai promis. E inventată de câțiva dintre foștii mei colegi de la USR care au descoperit cu anxietate ca au fugit din restaurant cu o pălărie mult mai mare decât capul lor”, spune deputatul Cristian Paul Ichim.

          „Am citit cu stupoare în urmă cu câteva ore apelul disperat al senatorului USR de Bacău Sebastian Cernic de a face rost de bani pentru spitalul din urbea noastră. La prima vedere, e un apel legitim. Doar la prima vedere, pentru că în realitate domnul senator face ce scrie în fișa sa de partid: împroașcă pe toată lumea cu invective, îl perie pe primarul Viziteu și se victimizează leșinând la fiecare două fraze de indignare și de grijă pentru cetățeni. Îmi permit să vă explic cele trei greșeli fundamentale ale unui politician care nu pricepe ce se cere de la el, dar are suficientă lipsă de înțelegere a decenței încât să nu-i fie rușine cu ce zice”, mai comentează acesta.

          Deputatul băcăuan spune că, în primul rând, apelul e adresat parlamentarilor de Bacău care, în opinia domniei sale, ar trebui să îl încolțească pe ministrul Sănătății și să îi ia banii pentru spitalul poporului. „Îmi e greu să înțeleg dacă domnia sa pricepe ce caută în Parlament sau e un naiv gata să treacă la trafic de influență pentru că e convins că face un lucru bun sau corect. Legea, care în România pare-se că e mereu interpretabilă, se respectă indiferent de emoțiile cetățenilor. Așa funcționează o societate care are în centru credința în lege. Când îți închipui că emoția ta îți permite să încalci legea și ești politician, ei bine, se cheamă că ești populist, iar domnul Cernic ar trebui să meargă la AUR”, spune deputatul Ichim.

          „În al doilea rând, observ că USR Bacău și senatorul Cernic au descoperit că nu mai au bani. Sunt din nou uimit, pentru că mă așteptam că, atunci când promiți cetățenilor că vrei să administrezi un oraș sau o țară, te pricepi la proiecții bugetare, investiții si administrarea financiară a bugetului local. Să știți că banii de la buget nu vin și nu pleacă de pe o zi pe alta. Sau nu ar trebui să se întâmple așa ceva. Or, domnul senator ar trebui să cunoască lucrurile acestea, motiv pentru care îl bănuiesc din nou de populism și de servilism față de primarul Viziteu. Sunt convins că amândoi știau situația financiară în care se găsesc, dar au preferat să își acopere incompetența prin campanii de imagine.

          Vreau să subliniez că tonul postării domnului senator Cernic este inutil de inflamant, populist până la ultima virgulă și la fel de neplăcut ca cel al pesediștilor care vedeau dușmani imaginari peste tot. Nu vă împiedică nimeni să vă faceți treaba. Dacă vi se pare că sunteți în această situație, explicația este cu siguranță una singură: incompetența.

          Domnule Cernic, dacă vreți să faceți trafic de influență, vă informez că sunteți liber să-l faceți singur și deliberat. Nu trimiteți alți oameni să facă acest lucru în locul dumneavoastră. Știu că poziția pe care o aveți e obținută prin capul plecat și lustruit atent al pantofilor altor oameni. Dar aveți decența să vă asumați infracțiunile și să nu mai îndemnați pe alții să le facă. Modelul personal sau intern al organizațiilor în care vă găsiți nu trebuie replicat și în societate”, a mai spus deputatul Cristian Paul Ichim.

          De la 1 august, la braț cu Fiscul, vacanță în Balconia

          Scumpirile semnificative (dar și repetate) la cam toate produsele și serviciile au pus deja frână shopping-ului, dar ceea ce se anunță de la Fisc cu începere de la 1 august pare să complice lucrurile. Iar lucrurile vor continua și de la 1 ianuarie. Între efectele acuzate acum de populație sunt și cele care afectează perioada vacanțelor. „În vara aceasta, la ce scumpiri sunt – spunea o doamnă –, plecăm în vacanță în Balconia”. Guvernul a modificat deja Codul Fiscal, iar efectele de care vorbeam sunt și ele pe rol. Sunt vizate prețurile și tarifele, dar și taxele și impozitele. Împovărarea angajatorilor se reflectă și asupra salariaților. Dar, dacă vă consolează, gândiți-vă că scumpiri sunt și în alte țări ale lumii.

          Un glumeț spunea, zilele acestea, că pentru el coșul de cumpărături a rămas la fel de mare, numai că acum se umple doar pe jumătate. Un produs „de vară” din coș poate fi și mult așteptata vacanță. Unii, care au consumat deja un astfel de produs au văzut ce înseamnă o vacanță în acest an și nu dau alt exemplu decât pe cel al Litoralului de la noi, cu prețurile și tarifele exorbitante mai ale din Mamaia. Um amic, aflat acum în Marea Britanie, e îngrijorat că de la 1 august se va scumpi și berea, dar atât de mult că doar te vei uita la ea prin sticlele de pe rafturile magazinelor. Iar unii spun că vacanțele din acest an sunt cele mai scumpe din ultimii 30 de ani. Scumpirea carburanților a fost prima cauză înfierată.

           Cum atacă Fiscul bugetul de vacanță

           La noi, însă, de la 1 august Fiscul prevede, în primul rând scumpirea țigărilor și a băuturilor alcoolice, dar și majorarea taxelor pentru jocurile de noroc. Vor fi ajustate accizele la tutun, inclusiv tutunul încălzit, începând cu 1 august și la alcool, având în vedere că aceste accize la tutun nu au fost actualizate în acest an, iar pentru alcool încă din 2015. De asemenea, va fi redus pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară și în construcţii și va fi modificată taxarea contractelor part-time.

          Dar, de la 1 ianuarie se prevede pentru sectorul HoReCa eliminarea impozitului specific și înlocuirea lui cu unul mai greu. Se vor elimină și unele excepții, cum e cea de cotă redusă de TVA de 5% la serviciile de restaurant, cazare și catering și revenirea la cota de 9% de TVA. La fel, o eliminare de cotă redusă de TVA de 9% la băuturile pe bază de îndulcitori sau zahăr și revenirea la cota de 16%.

          Va crește și impozitul pe dividente, de la 5% la 8%, va fi ajustat plafonul privind veniturile din activități independente, PFA, întreprinderi individuale și familiale, microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puțin un angajat, iar impozitul pe venitul microîntreprinderilor va fi de 1% din cifra de afaceri pentru cele care au cel puțin un angajat. Se elimină astfel varianta de impozit de 3% pe venitul microîntreprinderilor fără angajați. Însă firmele care nu au angajați vor trece la impozit pe profit de 16%. Și va scădea pragul pentru încadrarea firmei la impozit pe venitul microîntreprinderii, de la 1 milion la 500.000 de euro.

          Toate acestea afectează și bugetul pentru vacanță. Exact când, după ciudata pandemie românii au revenit la vechile obiceiuri de vacanță.

           

          Ajutoare de 15.000 – 200.000 de euro pentru societățile din industria prelucrătoare

          Din toamnă, firmele din industria prelucrătoare vor putea solicita sprijin de stat nerambursabil pentru retehnologizare şi pentru amenajarea de noi linii de producție nepoluante. Aceasta este prima schemă de ajutor de stat, gestionată de Ministerul Economiei, dedicată acestui sector industrial.

          Banii se vor aloca printr-o nouă schemă de ajutor de stat în scopul realizării de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice diverse. Printre acestea, se numără fabricarea băuturilor, a produselor textile, articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea hârtiei, a substanțelor și produselor chimice, a produselor din mase plastice, fabricarea de mașini, utilaje, de mobilă, dar și colectarea, tratarea sau eliminarea deșeurilor, precum și activități de recuperare a materialelor reciclabile. Granturile vor putea fi accesate inclusiv de companiile care sunt în proces de relocare din Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus, dar nu numai.

          Cofinanțare de minimum 25% din costurile eligibile

          Astfel, solicitanții pot primi între 15.000 și 200.000 de euro, cu condiția de a asigura o contribuţie financiară de cel puţin 25% din costurile eligibile, fie prin resurse proprii, fie printr-o finanţare externă, alta decât un ajutor public. Granturile vor putea fi folosite pentru a face investiții în active corporale și necorporale sau pentru a acoperi costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două. Ajutoarele pot fi folosite și pentru diversificarea producției unei unități prin produse care nu au fost fabricate anterior în unitate sau chiar schimbarea fundamentală a procesului general de producție al unei unități existente. În cazul companiilor mari, costurile activelor necorporale nu trebuie să depășească jumătate din costurile totale eligibile ale investiţiei iniţiale. Pentru a beneficia de ajutor de stat, firma solicitantă trebuie să obţină un acord pentru finanţare din partea Ministerului Economiei. În plus, mai este nevoie ca, în următoarele 30 de zile, Ministerul Economiei să publice Ghidul solicitantului. Acesta va include toate aspectele tehnice legate de documentele și modalitatea prin care firmele interesate pot aplica pentru această schemă.

          Înotătorul Ștefan Cozma, premiat de Consiliul Local

            Consiliul Local al municipiului Bacău l-a premiat, astăzi, pe sportivul Ștefan Cozma și pe antrenorul său, lect. univ. Ovidiu Galeru.

            La Campionatul European de Înot pentru Juniori, competiție organizată de LEN (Liga Europeană de Natație) și FRNPM (Federația Română de Natație și Pentatlon Modern), Ștefan a obținut Medalia de AUR și titlul de CAMPION EUROPEAN DE JUNIORI cu ștafeta României de 4 x 100m liber masculin și Medalia de ARGINT și titlul de VICECAMPION EUROPEAN DE JUNIORI cu ștafeta României de 4 x 100m liber combinat.

            „Felicitări pentru performanță! Suntem mândri de tine, Ștefan! Felicitări celor care te-au ajutat în carieră!”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

            Program Happy Cinema Bacau, 29 iulie – 4 august

            Vineri,29 Iulie
            13:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            14:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            15:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            16:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            17:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            17:30 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            18:20 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            19:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            19:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            20:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:30 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            21:00 Minionii 2 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            22:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            22:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Sâmbătă,30 Iulie
            10:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            11:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            11:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            12:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            12:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            13:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            14:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:40 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            15:10 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            15:20 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            16:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            17:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            17:40 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            18:20 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            19:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            19:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            20:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:30 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            21:00 Minionii 2 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            22:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            22:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Duminică,31 Iulie
            10:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            10:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            11:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            11:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            12:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            12:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            13:10 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:10 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            14:40 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            15:40 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            17:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            17:40 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            18:10 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            18:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            19:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:00 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            20:30 Minionii 2 3D – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            21:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            21:30 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Luni,1 August
            13:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            13:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            14:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            15:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            16:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:10 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            17:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            17:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            18:10 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            18:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            19:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:00 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            20:30 The Black Phone – Horror, Normal, N15
            21:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            21:30 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Marţi,2 August
            13:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            13:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            14:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            15:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            16:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:10 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            17:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            17:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            18:10 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            18:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            19:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:00 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            20:30 The Black Phone – Horror, Normal, N15
            21:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            21:30 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Miercuri,3 August
            13:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            13:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            14:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            15:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            16:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:10 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            17:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            17:30 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            18:10 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            18:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            19:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:00 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            20:30 The Black Phone – Horror, Normal, N15
            21:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            21:30 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Joi,4 August
            13:00 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            13:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            14:00 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            14:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            15:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            16:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            16:10 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            17:00 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            17:30 Minions: The Rise of Gru – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Normal, AG
            18:20 Gașca Animăluțelor DC (dub) – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Crimă, Familie, Fantastic, SF, Premiera, AG
            18:30 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            19:10 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18
            20:00 Bullet Train – Acţiune, Thriller, Avanpremiera, N15
            20:30 Elvis – Biografic, Dramă, Muzical, Normal, AP12
            21:00 Thor: Love and Thunder 3D – Acţiune, Aventuri, Fantastic, Normal, AP12
            21:30 Orphan: First Kill – Crimă, Dramă, Horror, Mister, Thriller, Premiera, IM18

            Bun venit în Frizeria Alecu Russo

            Tot ce înseamnă „de cartier” nu are musai conotația din cântecele hip-hop, ci dimpotrivă. Atunci când spui, „de cartier”, practic definești ceva „ca la tine acasă”. Așa se face că mulți băcăuani preferă ceva „de cartier” în detrimentul altor lucruri de acel gen din „centru” sau din centre comerciale. Și ne gândim la magazine de tot felul sau firme de servicii. De cele mai multe ori, dacă te aprovizionezi din cartier, ieși mai prietenos cu buzunarul tău. Nu mai pui faptul că și relația cu cel din spatele tejghelei e una specială… Astăzi ne „scăldăm” în această zonă, „de cartier”, și am trecut pragul unei frizerii. Frizeria Alecu Russo.

            Situată pe strada care îi poartă și numele, la numărul 35, Frizeria Alecu Russo este cunoscută în rândul locuitorilor din cartier, dar nu numai. Deschisă încă din 2019, frizeria se adresează bărbaților dar și copiilor și oferă, în general, servicii de tuns și chiar bărbierit. La început lucrurile au mers foarte bine, dar, ca în toate domeniile, pandemia a îngreunat lucrurile. După ce s-au mai lămurit lucrurile iar oamenii s-au învățat cu situația, treburile au revenit pe făgașul normal.

            În Frizeria Alecu Russo îi găsim pe Daniel și Ștefan. Ei sunt cei doi frizeri care rezolvă orice problemă în materie de…păr a celor din această zonă a orașului. Băcăuanii de aici sunt foarte mulțumiți de serviciile lor și vin ori de câte ori situația o impune. Și vin cu drag, pentru că Daniel și Ștefan îi primesc mereu cu brațele deschise. De multe ori vin și fără programare și stau până se eliberează un scaun. Abia mai vorbesc și ei despre una, despre alta, de fotbal sau chiar politică. Doar așa se face la frizerie încă din cele mai vechi timpuri. Daniel și Ștefan sunt în Frizeria Alecu Russo zilnic, de luni până sâmbătă, de la 10.30 la 19.00, dar sâmbăta e un program mai scurt. Iar dacă ai timpul bine limitat și nu vrei să îl irosești, poți face o programare telefonică. De altfel este și recomandarea celor doi frizeri. Iar programarea se poate face la numărul 0755.543.148.

            Daniel Dalban este și cel care administrează frizeria. El a fost pasionat încă din anii de liceu de acest domeniu așa că puțin mai târziu a decis să urmeze cursurile Școlii Comerciale de Servicii Bacău. Acolo l-a avut mentor pe Bogdan Cernat, hair-stilist și administratorul unui cunoscut salon din Brașov. „Bogdan a fost mai mult decât un profesor. Pe lângă calitățile de predare a acestui curs, se descurca foarte bine în plan motivațional. Practic mi-a deschis orizonturile”, ne-a povestit Daniel Dalban, după care ne-a vorbit despre serviciile pe care le prestează la Frizeria Alecu Russo. Și ne-a spus niște denumiri moderne dar și clasice, tunsori cerute atât de tineri și copii dar și de cei mai…trecuți prin viață. „Lumea este mulțumită atât de calitate cât și de preț”, a mai spus Daniel, atingând astfel cel mai sensibil punct al vieții tuturor. Prețul! Așa că, serviciile de la Frizeria Alecu Russo sunt cu 10-15% mai mici decât în alte saloane, calitatea fiind cel puțin la fel. „Suntem într-o zonă periferică și automat avem prețuri mai mici. Dar noi ne gândim și la oamenii de aici din zonă, și știm ce venituri au. Și apoi, aici suntem ca în familie…”, întărește ideea Daniel care mai spune că pentru a se menține, un băcăuan ar trebui să treacă pragul frizeriei cam la două-trei săptămâni, atunci când părul începe să nu se mai așeze, ceea ce știrbește din imaginea fiecăruia dintre noi. Iar pentru ca prestația celor de la Frizeria Alecu Russo să fie desăvârșită, e bine să știți că Daniel și Ștefan folosesc „scule” WAHL, cele mai folosite în saloanele din Bacău, „scule” profesionale americane. Și ca să punem bomboana pe tort, cei doi execută orice fel de tunsori, chiar și după fotografii. Păr de tuns să ai.

            Cu alte cuvinte, dacă vrei să arăți bine, să ai un luck în trend și care să te pună în valoare, apelați la Daniel și la Ștefan. La Frizeria Alecu Russo!