6 mai 2024
ActualitateDe la 1 august, la braț cu Fiscul, vacanță în Balconia

De la 1 august, la braț cu Fiscul, vacanță în Balconia

Scumpirile semnificative (dar și repetate) la cam toate produsele și serviciile au pus deja frână shopping-ului, dar ceea ce se anunță de la Fisc cu începere de la 1 august pare să complice lucrurile. Iar lucrurile vor continua și de la 1 ianuarie. Între efectele acuzate acum de populație sunt și cele care afectează perioada vacanțelor. „În vara aceasta, la ce scumpiri sunt – spunea o doamnă –, plecăm în vacanță în Balconia”. Guvernul a modificat deja Codul Fiscal, iar efectele de care vorbeam sunt și ele pe rol. Sunt vizate prețurile și tarifele, dar și taxele și impozitele. Împovărarea angajatorilor se reflectă și asupra salariaților. Dar, dacă vă consolează, gândiți-vă că scumpiri sunt și în alte țări ale lumii.

Un glumeț spunea, zilele acestea, că pentru el coșul de cumpărături a rămas la fel de mare, numai că acum se umple doar pe jumătate. Un produs „de vară” din coș poate fi și mult așteptata vacanță. Unii, care au consumat deja un astfel de produs au văzut ce înseamnă o vacanță în acest an și nu dau alt exemplu decât pe cel al Litoralului de la noi, cu prețurile și tarifele exorbitante mai ale din Mamaia. Um amic, aflat acum în Marea Britanie, e îngrijorat că de la 1 august se va scumpi și berea, dar atât de mult că doar te vei uita la ea prin sticlele de pe rafturile magazinelor. Iar unii spun că vacanțele din acest an sunt cele mai scumpe din ultimii 30 de ani. Scumpirea carburanților a fost prima cauză înfierată.

 Cum atacă Fiscul bugetul de vacanță



 La noi, însă, de la 1 august Fiscul prevede, în primul rând scumpirea țigărilor și a băuturilor alcoolice, dar și majorarea taxelor pentru jocurile de noroc. Vor fi ajustate accizele la tutun, inclusiv tutunul încălzit, începând cu 1 august și la alcool, având în vedere că aceste accize la tutun nu au fost actualizate în acest an, iar pentru alcool încă din 2015. De asemenea, va fi redus pragul pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară și în construcţii și va fi modificată taxarea contractelor part-time.

Dar, de la 1 ianuarie se prevede pentru sectorul HoReCa eliminarea impozitului specific și înlocuirea lui cu unul mai greu. Se vor elimină și unele excepții, cum e cea de cotă redusă de TVA de 5% la serviciile de restaurant, cazare și catering și revenirea la cota de 9% de TVA. La fel, o eliminare de cotă redusă de TVA de 9% la băuturile pe bază de îndulcitori sau zahăr și revenirea la cota de 16%.

Va crește și impozitul pe dividente, de la 5% la 8%, va fi ajustat plafonul privind veniturile din activități independente, PFA, întreprinderi individuale și familiale, microîntreprinderile vor fi obligate să aibă cel puțin un angajat, iar impozitul pe venitul microîntreprinderilor va fi de 1% din cifra de afaceri pentru cele care au cel puțin un angajat. Se elimină astfel varianta de impozit de 3% pe venitul microîntreprinderilor fără angajați. Însă firmele care nu au angajați vor trece la impozit pe profit de 16%. Și va scădea pragul pentru încadrarea firmei la impozit pe venitul microîntreprinderii, de la 1 milion la 500.000 de euro.

Toate acestea afectează și bugetul pentru vacanță. Exact când, după ciudata pandemie românii au revenit la vechile obiceiuri de vacanță.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri