Acasă Blog Pagina 1175

Forțe noi în poliția băcăuană

Ieri, 31 octombrie, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a avut loc procedura de repartizare pe funcții a 41 de absolvenți ai școlilor de agenți, promoția octombrie 2022.

Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Bacău, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Noua promoție a adus în județul Bacău polițiști care au avut medii de absolvire peste 8.00, cea mai mare notă fiind 9,61.

Specializările în care vor profesa noii polițiști sunt: investigații criminale, ordine publică și criminalistică.

Polițiștii vor debuta în carieră sub îndrumarea colegilor cu experiență profesională, astfel vor parcurge o perioadă de 6 luni de tutelă profesională.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bacău le urează bun venit și succes în activitatea profesională!

2 zile, 600 de amenzi, din care 200 pentru exces de viteză

    În perioada 28-30 octombrie a.c., poliţiştii rutieri au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru reducerea riscului rutier.

    Acțiunea a avut ca scop combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, îndeosebi consumul de alcool sau a substanţelor psihoactive și viteza excesivă.

    În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii au aplicat 597 de sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere.  Din totalul acestora, 184 au fost aplicate pentru viteză excesivă, iar 4 pentru conducere sub influența alcoolului. 68 de pietoni indisciplinați au fost sancționați de polițiști, 73 de bicicliști și 6 căruțași.

    De asemenea, polițiștii au reținut în vederea suspendării 78 de permise de conducere și au retras 28 de certificate de înmatriculare. Au fost reținute 59 de permise de conducere pentru încălcarea regimului legal de viteză, 6 pentru conducere sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri.

     

    Poliţiştii rutieri vor continua activităţile specifice, pe drumurile din judeţ, pentru siguranța traficului rutier.

    Recomandăm conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să respecte întocmai regulile de circulație pentru a ajunge cu bine la destinație!

    Consiliul Județean: Continuă alocarea de fonduri pentru modernizarea drumurilor din județ

    În cadrul întâlnirii convocate pentru începutul acestei luni, aleșii județeni au aprobat suplimentarea finanțării mai multor proiecte de reabilitare și modernizare a unor drumuri județene. Discuții aprinse s-au purtat pe marginea proiectului privind solicitarea trecerii fostului Spital Municipal, din domeniul public al Municipiului Bacău în cel al Județului Bacău. În plus, regretatul Petre Vlase a primit, post-mortem, distincția de „cetățean de onoare al județului”.

    Astfel, numai pentru localitatea Dofteana, unde vor fi reabilitați circa 2,5 kilometri de drum (în completarea segmentului de drum deja reabilitat cu fonduri PNDL), au fost aprobate în jur de 10,6 milioane de lei, „pentru a se asigura viabilitatea întregului drum”. „Comuna Dofteana nu poate susține financiar lucrările de modernizare a acestui sector de drum, aflat într-o stare avansată de degradare. Modernizarea în întregime a DC 13lA va decongestiona și traficul de pe Drumul Național DN 12A, prin preluarea traficului lent a utilajelor agricole, scurtând, astfel, distanța dintre zonele de·locuit și exploatațiile agricole. De asemenea, în comuna Dofteana fiind mai multe obiective turistice precum Castelul Ghika, Parcul dendrologic, există un trafic intens al autovehiculelor în și dinspre comună, iar modernizarea acestui drum va asigura accesul în condiții de siguranță și în localitățile învecinate”, se arată în referatul de aprobare. 95 % dintre cheltuieli vor fi asigurate de județul Bacău, lucrările urmând a fi executate pe durata a 12 luni. Printre beneficiile acestei investiții reținem atât accesul rapid al mijloacelor de intervenție pentru situații excepționale (salvare, poliție, ISU lnspectoratul pentru Situații de Urgență) și asigurarea accesului copiilor la școli și grădinițe, cât și realizarea unei economii de timp pentru transportul persoanelor și al bunurilor sau reducerea poluării, implicit economia de carburant etc.

    Săucești, o comună din ce în ce mai modernă

    O altă investiție de importanță județeană se numără și proiectul care vizează modernizarea a 3,2 kilometri din drumul care traversează comuna Săucești, prin care se va duce la îmbunătățirea infrastructurii rutiere și sporirea gradului de siguranță a circulației pe drumul județean DJ 207F. În total, au fost aprobate nu mai puțin de 18,39 de milioane de lei, bani alocați prin Programul „Anghel Saligny”, sumă care include o suplimentare cu circa 536.000 de lei, reprezentând cheltuieli care nu se pot finanța prin Programul „Anghel Saligny”. Investiția prezintă interes întrucât va duce la preluarea tranzitul și implicit relaxarea circulației pe drumul judetean DN 2F, precum și pe celelalte drumuri publice adiacente. În plus, se va face o mai bună legatură între localitățile Săucești, Siretu, Schineni și Itești, reducându-se astfel gradul de izolare a unor localități din zonă.

    De la Dămienești … la Roșiori

    Sume importante de bani vor ajunge și în comuna Dămienești, (localitate străbătută de drumul strategic ce traversează județul Bacău, din Neamț, în Vrancea, cu ajutorul unei finanțări europene de peste 40 de milioane de euro). Aici, pentru modernizarea drumului care face legătura cu județul Neamț – DJ 159 – se vor aloca sume suplimentare pentru finalizarea celor 5,2 kilometri de șosea. Astfel, pe lângă alocarea inițială, de 16,45 milioane de lei prin Programul „Anghel Saligny”, aleșii județeni au aprobat spulimentarea cu aproape 4 milioane de lei finanțarea acestor lucrări. La fel, și în comuna vecină, Roșiori, s-a aprobat suplimentarea cu peste 811.000 de lei a finanțării proiectului de modernizare și reabilitarea a drumului DJ 241A prin care se va reuși, printre altele, relaxarea traficului și o mai bună conexiune între localitățile Roșiori, Poieni și Pădureni. În aceeași întâlnire, consilierii județeni au mai aprobat și preluarea unei suprafețe de un hectar din proprietatea comunei Gura Văii în cea a județului Bacău. Măsura vine în sprijinul finalizării investiției în modernizarea segmentului de drumul din DJ 206B Parava – Rădoaia, care străbate cele două sate, până la intrarea în localitatea Dumbrava, comuna Gura Văii. În plus, s-a suplimentat cu 1,6 milioane de lei și finanțarea lucrărilor la un alt drum cu interes maxim pentru comunitățile din Sărata și Nicolae Bălcescu, dar și localitățile învecinate, respectiv DJ 119.

    Preluarea fostului Spital Municipal, mereu în dispută

    Discuții sterile (care s-au întins pe durata a mai multor zeci de minute, iritându-i la maximum pe unii aleși) s-au purtat pe marginea proiectului privind solicitarea trecerii clădirii fostului Spital Municipal din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al Județului Bacău, în scopul intergrării în Spitalul Județean de Urgență, astfel încât să poată fi accesate, pe ultima sută de metri, fondurile disponibile prin PNRR, necesare finalizării lucrărilor la această clădire (neterminată de 15 ani) și introducerii unității în circuitul sanitar. Consilierii PMP s-au abținut și nu au votat, proiectul fiind, însă, adoptat până la urmă, cu o majoritate de voturi.

    Petre Vlase, „cetățean de onoare al județului”

    La final, consilierii județeni au aprobat proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare al județului Bacău, celui care a fost Petre Vlase, directorul Ansamblului Busuiocul, „părintele” Ansamblului Profesionist de Folclor „Busuiocul”, cunoscut și pentru organizarea Alaiului Datinilor și Obiceiurilor de Crăciun, dar și a Festivalului de Folclor „Ion Drăgoi”. A fost omul care a activat 40 de ani la «Ansamblul „Busuiocul”», este «omul instituție». Nu cred că există cineva, la nivel național, internațional, nu doar județean, care să nu fi apreciat contribuția sa la patrimoniul folcloric și la păstrarea tradițiilor naționale (…) Un om de o vivacitate și o tenacitate în a-și consolida Ansamblul, a consolida tradiția noastră la nivel de județ, cum rar ne-a fost dat să vedem”, a punctat Valentin Ivancea, președintele CJ Bacău. Acesta a mai propus, la o viitoare întâlnire, înființarea Festivalului „Petrică Vlase” care să cuprindă, pe lângă alte spectacole, și „Alaiul datinilor de Crăciun”. Petre Vlase urma să împlinească, în această lună, 76 de ani.

     

    Prima rundă de atragere de fonduri în Programul „Fabrici de reciclare”

    În perioada 1 noiembrie 2022 (ora 12,00) – 15 februarie 2023 (ora 12,00), în limita bugetului maxim eligibil prealocat, se desfășoară prima rundă de atragere de fonduri în Programul „Fabrici de reciclare”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

    Alocarea financiară prin PNRR pentru lucrările destinate construirii instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat este de 286 de milioane de euro. Valoarea maximă eligibilă a ajutorului de stat în cadrul unui proiect este de 8,4 milioane de euro/proiect.
    Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația informatică destinată programului care va fi disponibilă pe site-ul instituției, www.afm.ro.

    Prin intermediul Programului vor fi sprijinite activitățile/acțiunile specifice pentru construirea instalațiilor noi de reciclare a deșeurilor colectate separat pentru reducerea impactului acestora asupra mediului și sănătății populației, reducerea consumului de resurse în scopul promovării dezvoltării economice sustenabile în toate regiunile și atingerii țintelor de reciclare în acord cu Strategia Națională privind economia circulară și Planul National de gestionare a deșeurilor/planurilor județene de gestionare a deșeurilor.

    Solicitanții care pot depune cereri de finanțare sunt operatorii economici care sunt autorizați să desfășoare tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase; tratarea și eliminarea deșeurilor periculoase; recuperarea materialelor reciclabile sortate; demontarea (dezasamblarea) mașinilor și echipamentelor scoase din uz pentru recuperarea materialelor; colectarea deșeurilor nepericuloase; colectarea deșeurilor periculoase. La data depunerii cererii de finanțare, solicitantul trebuie să fie autorizat să desfășoare cel puțin una dintre aceste activități.

     

    Poliția locală începe să-i amendeze pe cei care lipesc afișe publicitare pe stâlpii de iluminat public

    După ce s-a început modernizarea iluminatului public și stâlpii de iluminat stradal au fost schimbați, pe aceștia au apărut la doar câteva zile afișe publicitare lipite haotic și ilegal.

    Poliția Locală a Municipiului Bacău a demarat o acțiune de identificare a persoanelor care au amplasat aceste mijloace publicitare pe stâlpii de iluminat public situați pe străzile 22 Decembrie și Războieni.

    În urma acestor verificări persoanele în cauză au fost identificate și sancționate cu amendă în valoare de 3.000 lei. Totodată li s-a impus dezafectarea afișelor publicitare și aducere locațiilor la starea inițială.

    Potrivit art. 19, alin. (2) din H.C.L. nr. 110/2022 privind aprobarea REGULAMENTULUI LOCAL DE ARHITECTURĂ ŞI ESTETICĂ URBANĂ PENTRU MUNICIPIUL BACĂU se interzice amplasarea de afişe, postere, anunţuri pe stâlplii de iluminat stradal sau pe orice alt suport (garduri, faţadele clădirilor, puncte de transformare electrice etc.) amplasate pe domeniul public.

    Pe acestă cale Poliția Locală a Municipiului Bacău vă informează că astfel de verificări vor continua și în perioada următoare.

    Salariile băcăuanilor scad din cauza inflației

      Deși pare că cresc de la lună la lună, salariile băcăuanilor scad față de valorile de anul trecut când comparăm ceea ce se poate cumpăra cu banii respectivi. Direcția Județeană de Statistică Bacău a publicat datele referitoare la luna august 2022 și a comparat salariile de acum cu cele de anul trecut.

      Concluzia a fost că, deși atât salariul mediu brut cât și salariul mediu net au crescut în august 2022 față de luna precedentă, în termeni reali, salariile au scăzut față de august 2021.

      În luna AUGUST 2022 câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Bacău de 5.752 lei (RON)/persoană, cu 596 lei (RON)/persoană mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-9,4%). Salarii medii brute peste
      media judeţului s-au înregistrat în “servicii”, iar sub media salariului din judeţ se află activitățile “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” şi “industrie şi construcţii”.

      Faţă de luna IULIE 2022 câştigul salarial mediu brut la nivelul judeţului a crescut, în preţuri comparabile, cu +1,2%, iar faţă de luna AUGUST 2021 acesta a scăzut, în preţuri comparabile, cu –6,7%.

      Câştigul salarial mediu net a fost în judeţul Bacău de 3.634 lei (RON)/persoană, cu 299 lei (RON)/persoană mai
      mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-7,6%). Salarii medii nete peste media judeţului s-au
      înregistrat în “servicii”, iar sub media salariului din judeţ se află activitățile “agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit” şi “industrie şi construcţii”.

      Faţă de luna IULIE 2022 câştigul salarial mediu net la nivelul judeţului a crescut, în preţuri comparabile, cu +0,8%, iar faţă de luna AUGUST 2021 acesta a înregistrat o scădere, în preţuri comparabile, cu –5,8%.

      Să reținem că această scădere de 5,8 la sută este una medie, dar sunt domenii unde salariile au scaut și nominal, ceea ce înseamnă o diminuare a puterii de cumpărare cu pâna la 15 la suta fața de august 2021, cum este cazul salariaților din „Agricultură, vânătoare şi servicii anexe, Silvicultură şi Pescuit”.

      Am pierdut 40 de europeni, am câștigat 40 de români

      Proiectul „Județul Bacău, poartă de intrare în tezaurul folcloric românesc” a mai străbătut o etapă importantă, cea a taberei de folclor de la Travel Europa. Zeci de copii din sate și orașe băcăuane au învățat să danseze hora, sârba, bătuta, alunelul sau geamparalele și au cântat melodii populare. Ei vor face asta foarte des de-acum încolo, la toate evenimentele sociale din viața lor, ducând românismul mai departe.

      În proiectul mai larg, care a început pe 12 septembrie și care nu cuprinde doar dansul și cântecele, numărul celor incluși este de 40. Poate că în titlul de mai sus cuvântul „european„ ar avea un sens peiorativ, dar un om cu identitate națională puternică și purtător al unor tradiții originale valoroase este un european  de calitate, stimat oriunde pe continent. În timp ce un om care are doar învățătura tembelizorului și a internetului este un deculturalizat folosit de unul sau altul ca un obiect de inventar și tratat, în cel mai bun caz, cu un respect minimal, pur formal. Ei bine, ar trebui să îi evidențiem pe cei care au contribuit la această updatare (folosim acest neologism, doar suntem și noi în trend, nu?) a tinerilor incluși în proiect: Ioachim Dămoc, președintele Asociației Cultural-Educative „Vatra Satului” – în calitate de realizator al proiectului, și prof. Mitică Pricopie, fondator al Ansamblului „Ciobănașul”, coregraf de dans popular și soldat vechi în tranșeele folclorului românesc. Plus alte cadre didactice, care au fost trup și suflet alături de tineri.

      O tabără pentru o viață

      Travel Europa și, personal, inimosul manager Iulian Olteanu, au fost o gazdă excelentă pentru tabăra de folclor. Cazare excelentă, mâncare  foarte bună, libertate de mișcare și condiții propice pentru ”cursuri”. Zece la sută din valoarea proiectului a fost acoperită de beneficiar, prin atragerea unor sponsorizări, iar 90 la sută a fost contribuția Consiliului Județean  Bacău. Dincolo de îndeplinirea scopului, aceea de a-i învâța pe adolescenți să danseze și să cânte,  tabăra a fost importantă pentru că a legat prietenii pentru o viață. Nu a fost măcar unul care să nu spună că tabăra a fost prea scurtă și că nu va mai  veni la o a doua ediție. Profesorii Pricopie și Dămoc au fost excepționali, prin calitățile lor de dascăli, răbdare, concizie, simț al umorului. După patru zile de învățat, elevii – toți frumoși și isteți -, au susținut un spectacol în ziua a cincea. S-au prezentat așa cum se cuvine, în port popular. Și au dansat corect, perfect sincronizați, ca niște nuntași de nădejde. Au fost mai multe fete decât băieți și trebuie să recunoaștem că asta a fost una dintre cheile succesului, fetele fiind mult mai curajoase și conștiincioase decât băieții. Dar și băieții au avut contribuția lor. Între ei a fost unul care a înregistrat tot și a făcut un film cu valențe profesionale din toată această etapă a proiectului „Județul Bacău, poartă de intrare în tezaurul folcloric românesc”. La final, fiecare a fost răspătit cu o diplomă, care să rămână peste vremuri dovadă a acestei tabere scurte și minunate, în cadrul unei festivități la care au participat  inclusiv conf. univ. dr. Ioan Dănilă, primarul din Colonești – dl. Valentin Mârzac (care a susținut în mod consisten acest proiect), dir. Col. Naț. „Vasile Alecsandri” prof. Leon Boambă.

      Un efort  ce se cere continuat

      „Județul Bacău, poartă de intrare în tezaurul folcloric românesc” nu a apărut  întâmplător. Oamenii cu experiență și luciditate sunt conștienți că ne aflăm în ceasul al 12-lea al salvării identitâții de neam și, în definitiv, a independenței românești. Românismul este ultima linie de apărare în calea asaltului subtil, dar foarte puternic, al deculturalizării promovate prin internet. O națiune care nu are valori de apărat este ușor de cucerit. După pervertirea sufletelor, urmează preluarea pământului și a tot ceea ce este pe el, oriunde pe pământ, după cum s-a dovedit de-a lungul secolelor. Dacă tot suntem în noiembrie, trebuie să amintim că poate cele mai importante tradiții sunt  cele ale sărbătorilor de iarnă. Așteptăm cu nerăbdare cât mai multe acțiuni populare în tot județul. Dacă le salvăm și le ducem mai departe – deși este foarte greu, sub asaltul plasticului și sclipiciului din magazine și mass media -, ne salvăm pe noi înșine, ca români și europeni respectabili.

      Marius FUNDULEA

      Cazul Simona Halep. În caz că…

      De pe 7 octombrie 2022, dată la care a fost informată că a fost depistată pozitiv în urma unui test anti-doping la US Open, Simona Halep a încetat să mai fie o jucătoare de tenis. Iar de pe 21 octombrie, dată la care știrea a fost dată publicității, Halep a devenit un caz. Înainte de asta, de fapt cu mult înainte de asta, ea încetase să mai fie o campioană. Și nu din cauza dopingului.

      Dimpotrivă. Situația sa nu a fost, de exemplu, situația lui Diego Maradona, despre care scriitorul uruguayan Eduardo Galeano nota: „A jucat, a câștigat. S-a pișat, a pierdut”. Simona Halep juca și pierdea.

      Motiv pentru care există destule voci- și ele trebuie ascultate, la fel ca și cele ce pledează nevinovăția fostului nr. 1 WTA- care susțin că roxadustatul, substanța dopantă găsită în proba de urină a Simonei, putea fi una din rotițele menite să repună în mișcare caruselul victoriilor.

      Chestia cu vinovăția/ nevinovăția româncei e ca bătutul mingii la perete: poate continua la nesfârșit, fără a rezolva ceva în mod definitiv. Definitiv este un alt aspect și, cu toate că sună antipatic, trebuie spus: chiar și în cazul în care habar nu a știut de roxadustat, Simona Halep are partea sa de culpă, că doar nu vorbim de un copil intrat pentru prima oară în magazinul cu acadele. Vina ei trebuie căutată altundeva decât printre rafturile cu medicamente. Trebuie căutată în încrâncenarea cu care Halep și-a schimbat antrenorii și staff-ul ori de câte ori nu i-a mai mers jocul.

      Ca jurnalist de sport nu trebuie neapărat să fi citit „Olimpicul” lui Brian Glanville- deși la nivel de sporturi individuale ar merita să figureze ca lectură obligatorie- pentru a înțelege cum merg lucrurile. Și dacă lucrurile merg prost, cel care poartă cocoașa responsabilității și a eșecului este mai mereu antrenorul.

      Vezi asta în atletism, așa cum o vezi în box, pentru a nu mai vorbi de tenis, unde, încă din perioada primului ghiozdan și a primului set pierdut, părinții decid că antrenorul de de vină, iar dacă e vinovat, să plătească, în morții mă-si, adică să fie schimbat! Revenind la cazul Simonei Halep, asta în caz că mai avem dubii, trebuie să ne amintim că nimeni nu a obligat-o pe tenismena în vârstă de 31 de ani să-l aleagă pe Patrick Mouratoglu. Lumea tenisului e o mare a rechinilor, nu o plajă sidefată din Hawai, pentru numele lui Dumnezeu!

      Președintele interimar al Federației Române de Tenis, George Cosac anunța că „aș da cu tunul în Academia Mourtaoglu dacă aș ști că intenționat a fost făcută treaba asta”. Dar același Cosac recunoaște că „alegerea echipei a fost alegerea Simonei”, după cum tot el mărturisește că „eu cred că cel puțin în echipa sa trebuia să rămână Teo Cercel”.

      Acum, când răul a fost făcut, tot ce rămâne este să așteptăm să vedem pe cât se va întinde suspendarea Simonei Halep. Și, în caz că aceasta nu va număra ani buni sau mai degrabă răi, dacă Simona va mai fi vreodată o jucătoare de tenis. Pentru moment, însă, ea rămâne un caz. Și, cu precădere, un studiu de caz.

       

      Jurnalista Nicoleta Bichescu a devenit cetățean de onoare post-mortem

      Consiliul Local al municipiului Bacău a acordat, ieri, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău jurnalistei Nicoleta Bichescu. Titlul a fost acordat post – mortem și a fost primit de sora acesteia.

      „În urmă cu şase luni am pierdut un om care a marcat viaţa oraşului nostru, Nicoleta Bichescu. Cu toţii ştim, Nicoleta Bichescu a fost un ziarist de excepţie al Bacăului. Anchete, reportaje, interviuri, toate rămân mărturie unui talent desăvârşit, indiscutabil. Activitatea ei nu s-a rezumat doar la articole de presă, multe dintre ele apărând inclusiv în presa centrală, fiind ani buni cea care aducea Bacăul, în calitate de corespondent, în Cotidianul, Evenimentul Zilei, mai apoi fiind vocea Europa FM, ci şi la o implicare socială deosebită”, se arată în expunerea de motive.

      „Mereu atentă la problemele Bacăului, Nicoleta Bichescu a încercat şi a reuşit să facă bine, prin implicare şi devotament. Dincolo de cariera jumalistică de excepţie, pusă întotdeauna în slujba binelui public, Nicoleta Bichescu a fost şi un excepţional om de relaţii publice. Chiar dacă nu apărea aproape niciodată în prim-plan, ideile şi strategiile ei au schimbat de multe ori în bine comunitatea noastră. Nicoletei Bichescu îi datorăm primului album monografic al judeţului Bacău, „Mărturisiri”, album pe care şi astăzi Primăria Municipiului Bacău şi Consiliul Judeţean Bacău, dar şi alte UAT-uri îl oferă partenerilor interni şi externi, ca o dovadă a lucrului bine făcut. Lista continuă cu lucrarea „Bacău. Acasă la creştini”, o lucrare care trece în revistă continuitatea vocaţiei creştine a locuitorilor Bacăului, încă din secolul al XV-lea.

      O altă lucrare de referinţă pentru municipiul Bacău, semnată de Nicoleta Bichescu, este „Povestea mea printre avioane”, o excepţională monografie povestită, prietenoasă, a societătii Aerostar, o lectură facilă care scoate în evidenţă talentele celor care au lucrat şi lucrează în această unitate economică fanion a urbei noastre. Nu în ultimul rând, „7 zile în Comăneşti” promovează un loc de poveste, cu care natura a fost darnică, în proximitatea Bacăului”, se mai arată în documentul citat.

      „Toate aceste lucrări se află astăzi în biblioteci, în arhive, la Biblioteca Naţională a României şi contribuie efectiv la promovarea oraşului nostru. În ultima perioadă, Nicoleta Bichescu a lucrat la Comisia Permanentă Comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru Relaţia cu UNESCO, poziţie din care a militat activ pentru ca o serie de obiective naţionale să fie recunoscute în Patrimoniul Universal al UNESCO. Şi, de cele mai multe ori, a reuşit! Sunt de notorietate demersurile sale pentru includerea în Patrimoniul Universal UNESCO a mărţişorului, a cămăşii cu altiţă (ia românească), ori a ansamblului „Constantin Brâncuşi” de la Târgu Jiu. Toate acestea reprezintă eforturi considerabile întreprinse de Nicoleta Bichescu şi care trebuie recunoscute ca atare.

      Ţinând cont de toate aceste aspecte, considerăm că este oportun să îi acordăm titlul de cetăţean de onoare post-mortem, în semn de recunoaştere şi apreciere pentru contribuţia pe care a avut-o la promovarea valorilor româneşti, în general, şi a municipiului şi judeţului Bacău, în special”, a explicat viceprimarul Liviu Miroșeanu. Despre jurnalistul Nicoleta Bichescu a mai vorbit și jurnalistul Ionuț Tomescu, care a rememorat momentele din trecut și experiențele avute împreună. Viceprimarul Cristian Ghingheș a amintit, la rândul său, despre sprijinul primit pe vremea când era blogger iar consilierul Cristinel Manolache a vorbit despre activitatea jurnalistică a Nicoletei Bichescu. La propunerea consilierului Dorin Chirilescu s-a păstrat un minut de reculegere.

       

      Consilierii locali au mai aprobat:

      – acordarea unui premiu în valoare de 5000 lei doamnei Jora Maria, care a împlinit vârsta de 100 de ani

      – aprobarea documentatiei tehnico-economice la faza Proiect Tehnic si actualizarii DEVIZULUI GENERAL pentru obiectivul de investiții AMENAJARE GRUPURI SANITARE – GRADINITA NR. 25, DIN MUNICIPIUL BACAU

      – documentaţia tehnico-economice faza DALI pentru obiectivul de investitii „Punerea in siguranta in vederea protejarii constructiilor, imprejmuirilor si instalatiilor prin consolidare taluz la obiectivul de investitii “Construire Baza Sportiva – Sala Polivalenta a Sporturilor”

      – aprobarea DOCUMENTAȚIEI TEHNICO-ECONOMICE la faza DALI pentru obiectivul de investiții „Redimensionare canalizare Calea Republicii nr. 76, Municipiul Bacău“

      – aprobarea indicatorilor tehnico- economici faza DALI pentru obiectivul de investitii „Reabilitare și modernizare Căsuța Armonia”, str. Livezilor nr.1B”

      – transmiterea, fără plată, din proprietatea municipiului Bacău în proprietatea Episcopiei Romano-Catolice Iași, a unor imobile situate in Bacău, str. Tecuciului nr.21

      – Înființarea unei comisii care să analizeze posibilitatea cumpărării de către Consiliul local a pachetului majoritar de acțiuni de la societatea Transport Public SA

      – asocierea Municipiului Bacău cu Direcția Județeană de Sport Bacău, în vederea organizării evenimentului Cupa Bacău la Înot, ediția a XIII-a

      – asocierea Municipiului Bacău cu Fundația Comunitară Bacău în vederea organizării proiectului Swimathon, ediția a VIII a, ce se va desfășura la Bazinul de de Înot Bacău, în data de 25 Noiembrie 2022.

      Nu chiar ultrascurte

      Nou cuvânt în dicționar: GREVĂ. De la începutul războiului din Ucraina, românii care citesc Telegramul rusesc cu Google Translate au introdus un cuvânt nou în limba română. De fapt, cuvântul e vechi, sensul este nou. Știm ce este greva –  o oprire a lucrului în semn de protest. Noul sens al grevei este cel de atac, lovitură. „A fost o grevă cu rachete… grevele cu rachete au afectat… în urma grevelor au fost uciși…” Totul pornește de la o eroare în Google Translate. În engleză, STRIKE are și sensul de grevă și pe cel de lovitură (între altele). Presupun că nu există o traducere ruso-română directă, ci prin intermediul englezei, de unde și confuzia dintre sensurile cuvântului.

      Am vorbit, mai de mult, despre o carte – ‘Când armele vorbesc’ – care imagina acum vreo 10 ani un război între Ucraina și România. Pe scurt, un dictator ucrainian încearcă să distragă atenția de la problemele economice al țării și decide să invadeze România. Cartea prezintă lupta eroică a bravei armate române cu invadatorii și, evident, România câștigă cu sprijinul SUA. Ce e interesant este că multe episoade din carte își găsesc corespondentul în recentele evoluții din Ucraina. Are loc o mare bătălie între flotele celor două țări: România trimite o momeala formată din elicoptere care să distragă atenția navelor ucrainene, în timp ce avioane cu rachete antinavă zboară sub radar și atacă flota inamică pe la spate. Va amintiți cum au scufundat Moskva? România nu are elicoptere de transport, așa că închiriază de la SUA, le schimbă marcajele și le folosește ca să evacueze trupele prinse într-o încercuire în Dobrogea. Ne sună cunoscut conceptul de închiriere de armament? România folosește etnicii români din Ucraina pentru acțiuni de spionaj și diversiune. China atacă Taiwanul, șefii serviciilor secrete românești sunt asasinați, explodează mașini capcană, etc. Ne sună cunoscut, nu?!

      Dacă o să scoateți puțin capul peste gard, o să aveți surpriză să vedeți că ulița e plină cu găini fără cap, care aleargă de colo-colo, ciocnindu-se unele de altele. Liderii noștri politici, autoritățile, formatorii de opinie încep să realizeze că rămân fără opțiuni. Că toată șandramaua se dărâma și ei nu au altă cale de salvare decât să încerce să țină cosmelia pe umeri. De aici toată zvârcolirea, propaganda, ideile crețe care apar în fiecare zi. O, nu. Nu vă gândiți că băieții se tem de o revoltă a poporului. Poporul doarme bine, chiar sforăie. Schimbarea va veni din exterior. Desigur, cu costurile de rigoare. Economice și umane. Asta nu se mai poate evita, toate podurile au fost arse. Ce se mai poate evita este forța impactului. Dar liderii noștri nu par a se gândi la măsuri care să atenueze lovitura. Care va veni. Tic-Tac!

      Băieții de la Poliția Animalelor au mai dat două amenzi de câte 50 de milioane unor oameni care nu au vrut să-și castreze câinii. Unii vor spune că așa e legea, trebuie să ne supunem. În afară de faptul că amenzile sunt exagerate și nu vor fi plătite vreodată, legea nu este deloc perfectă și nu prevede excepțiile necesare. La o anumită vârstă a animalelor, anestezia poate fi foarte periculoasă. Și, în dulcele stil românesc, nu răspunde nimeni. Pentru că înainte să fie sterilizat animalul, proprietarul trebuie să semneze că știe că pot există probleme și-și asumă responsabilitatea. Și uite-așa te trezești că dimineață îl ai pe Lăbuș în curte și seară trebuie să-l îngropi pentru că „așa zice legea și trebuie să ne supunem!”…

      «Io, Mircea Voievod»… Există o întreagă galaxie de explicații pentru ce ar însemna acel „Io”. Iorga spune că vine de la Ioan, întrucât deasupra literei „o” se află un semn care evidenția faptul că era vorba de o prescurtare. Acel Ioan ar fi Ioan Asan, împăratul Țaratului bulgaro-român, iar voievozii români ar fi folosit acel „Io – Ioan” cum au folosit împărații romani numele de „Cezar” de la Iulius Cezar, adăugându-l numelor lor. Cert este că tradiția acelui Io românesc vine odată cu instaurarea cancelariilor slavone la curțile românești, unde-și găsesc adăpost sârbii și bulgarii rămași fără loc de muncă, în urma cuceririlor otomane. Totuși, „Io”, la sudul Dunării este mai vechi decât Țaratul româno-bulgar și se presupune că ar veni din greacă, Ioan însemnând „cel ales de Dumnezeu”, un titlu care era acordat de împărații bizantini.

      Îmbătrânirea populației se accentuează

        Îmbătrânirea populaţiei se accentuează de la un an la altul, potrivit ultimelor date venite de la de Institutul Naţional de Statistică. Peste o jumătate de milion este diferenţa dintre numărul de pensionari şi cel al copiilor de până la 14 ani

        Sunt cu 21% mai multe persoane de peste 65 de ani decât copii până în 14 ani, cifre în creștere față de anul trecut, potrivit INS.

        „Procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat comparativ cu 1 iulie 2021, prin creșterea (cu 0,2 puncte procentuale) a ponderii populației vârstnice (de 65 ani şi peste) și prin scăderea ușoară (cu 0,1 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani)”, arată Institutul Național de Statistică (INS), într-un comunicat de presă.

        Aproximativ 3,18 milioane de copii cu vârsta între 0 și 14 ani au domiciliul în România, fiind depășiți numeric cu 672.000 de către cei cu vârste peste 65 de ani, mai precizează INS. Data de referință este 1 iulie 2022 și urmează ca din iulie 2023 să se revină cu date precise, având în vedere că acestea sunt estimări după analiza datelor colectate recent la recensământul populație.

        Frederic Chopin Piano Masterclass în Bacău

          Asociația „Școala de Pian Dragoș Lungu”, împreuna cu finanțatorul proiectului-Consiliul Județean Bacău, au organizat în perioada 23-30 octombrie prima ediție a evenimentului „Frederic Chopin Piano Masterclass”.

          S-au înscris în cadrul Masterclass-ului, un număr de 32 de elevi din diferite orașe din România (Craiova, București, Constanța, Ploiești, Iași, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Focșani), cu vârste cuprinse între 11-18 ani, care au beneficiat de ore gratuite de pian. Profesorii care au susținut orele de pian sunt: asistent universitar doctor Jelena Simonovic Kovacevic – Academia de Arte a Universitatii din Novi Sad, Serbia; profesor Maurizio Moretti – Școala Cantorum din Paris / Conservatorio di Musica din Cagliari, Italia; profesor Tsarina Marinkova Krajncan – Music School of Trzic, Slovenia; conferențiar universitar doctor Toma Popovici – Universitatea Națională de Muzică din București.

          Cursurile de pian s-au finalizat cu un Recital de Pian, care a avut loc sâmbăta, 29 octombrie, la Sala Ateneu din Bacău, recital susținut de tinerii pianiști masteranzi.
          „În concluzie, toții participanții s-au declarat foarte multumiți de buna organizare și deosebit de încântați de cei patru profesori cu care au studiat. În calitate de organizator și director artistic al proiectului doresc să aduc mulțumiri conducerii Consiliului Județean pentru suportul financiar acordat, sperând într-o buna continuitate a acestui deosebit proiect cultural pianistic”, a declarat prof Dragoș Lungu, director artistic, preledinte Asociația „Școala de Pian Dragoș Lungu” Bacău.

          Sărbătoarea Artelor Moderne, ediția a X-a

            Proiectul „Sărbătoarea Artelor Moderne”, ediția a X-a, organizat de Asociația Culturală „Armonie și Culoare” și cofinanțat de Consiliul Județean Bacău are ca scop promovarea copiilor cu aptitudini artistice spre evoluţia lor pe planul măiestriei artistice. Valoarea totală a proiectului este de 40.499,83 lei: 4.454,98 finanțare proprie și 36.044,85 lei cofinanțare Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

            Prin acest proiect se urmăreşte descoperirea aptitudinilor artistice ale copiiilor preşcolari şi elevi de clasele I – XII. Vor fi vizaţi elevi care nu sunt înscrişi la şcolile vocaţionale de artă (elevii din şcolile vocaţionale pot participa la secţiile pe care nu le studiază în şcoală).
            Prin organizarea spectacolelor de muzică și dans, și a expozițiilor de artă plastică și fotografie din cadrul Evenimentului Cultural „Sărbătoarea artelor moderne”, dorim să oferim copiilor ocazia să iși arate talentul artistic și munca lor depusă pentru a-și dezvolta acest talent.

            În cadrul Evenimentului Cultural „Sărbătoarea artelor moderne” se vor întâlni toate stilurile de muzică (instrumentală și vocală, de factură clasică, populară și ușoară), dans (clasic, popular, modern) și diferite expoziții de arte plastice (design vestimentar, grafică, pictură) și fotografie, așa încât publicul se va bucura de o mare diversitate artistică.

            Sunt așteptate să participle peste 800 de persoane (copii participanţi, profesori, părinţi, membri ai comunităţii locale) la evenimentul cultural. Derularea proiectului a început de pe 8 septembrie prin realizarea primelor activități care au ca scop pregătirea evenimentelor culturale, urmată de derularea propriu-zisă a spectacolelor de de muzică și dans, și a expozițiilor de artă plastică și fotografie din cadrul Evenimentului Cultural „Sărbătoarea artelor moderne”. Proiectul se va finaliza la sfârșitul lunii noiembrie prin diseminarea activităților desfășurate și a rezultatelor obținute.

            Evenimentul propriu-zis va avea loc în perioada 4 – 9 noiembrie 2022 pentru secțiunile de Muzică, Dans și Arte Plastice în Sala Ateneului „Mihail Jora” din Bacău, după cum urmează:
            • 4 Noiembrie Muzică Instrumentală, Dans Clasic și Dans Modern, afișarea Expoziției de Artă Plastică
            • 5 Noiembrie Muzică Instrumentală și Muzică Vocală Populară
            • 6 Noiembrie Muzică Vocală Clasică și Ușoară
            • 9 Noiembrie Gala Laureaților

            Toţi copii participanţi şi profesorii lor vor primi diplome și medalii. Cei mai buni copii de la fiecare secţiune vor primi un trofeu ca semn de recunoaştere şi apreciere a talentului lor.
            Proiect cofinanțat de Consiliul Județean Bacău prin Programul finanțărilor nerambursabile din bugetul propriu pentru anul 2022 conform Legii nr. 350/2005.

            A noastră-i Cupa!

            Cunoașteți refrenul: „Să vină Cupa, să vină Cupa…”. Ei bine, Cupa României la sărituri în apă rezervată juniorilor C și D a venit în Bacău și aici a rămas! „Boboceii” antrenați la SCM și CSM de Mihaela Neagu, Clara Gherase și Anișoara Șufariu au monopolizat competiția derulată la finalul săptămânii trecute, la Bazinul de Înot din Bacău, cucerind nu mai puțin de 20 de medalii. 14 dintre acestea au fost adjudecate de SCM (șapte de aur, trei de argint și patru de bronz), în timp ce alte șase (una de aur, trei de argint și două de bronz) au revenit CSM-ului.

            „Rezultatele sunt foarte bune și constituie un imblod important pentru noi, antrenori și sportivi deopotrivă. Deși Cupa este sub campionat, ea s-a dovedit un exercițiu util, în condițiile în care numărul competițiilor este unul scăzut. Pe lângă munca pe care o depunem pentru a face performanță, facem eforturi susținute și pentru a ne păstra sportivii. Unii dintre ei, deși ajung campioni, sunt tentați să abandoneze activitatea, iar când reușim să-i întoarcem din drum- cum este, de exemplu cazul lui Ștefan Fofi Anghel- ne bucurăm ca la cucerirea unui titlu național”, a subliniat antrenoarea Anișoara Șufariu, ai cărei elevi continuă să conteze, în privința echipamentului sportiv, pe susținerea sponsorului Telesystem.

            Feminin

            Trambulină 1 metru, junioare D: 1) Teodora Iacob (SCM Bacău/ antrenoare Mihaela Neagu), 2) Bianca Anasie (CSM/ Mihaela Neagu), 3) Anda Bălașa (CSM/ Mihaela Neagu).

            Trambulină 1 m, junioare C: 1) Larisa Bărbuță (SCM/ Anișoara Șufariu), 2) Daria Toderașc (SCM/ Anișoara Șufariu), 3) Teodora Mătăsaru (SCM/ Clara gherase)

            Trambulină 3 m, junioare D: 1) Bianca Anasie (CSM/ Mihaela Neagu), 2) Anda Bălașa (CSM/ Mihaela Neagu), 3) Teodora Iacob (SCM/ Mihaela Neagu).

            Trambulină 3 m, junioare C: 1) Daria Toderașc (SCM/ Anișoara Șufariu), 2) Georgiana Iacob (SCM/ Mihaela Neagu), 3) Teodora Mătăsaru (SCM/ Clara Gherase).

            Platformă, junioare D: 1) Teodora Iacob (SCM/ Mihaela Neagu), 2) Bianca Anasie (CSM/ Mihaela Neagu), 3) Anda Bălașa (CSM/ Mihaela Neagu).

            Platformă, junioare C: 1) Georgiana Iacob (SCM/ Mihaela Neagu), 2) Daria Toderașc (SCM/ Anișoara Șufariu), 3) Larisa Bărbuță (SCM/ Anișoara Șufariu).

            Masculin

            Trambulină 1 m, juniori D: 1) Teodor Craiu (SCM Bacău/ antrenoare Clara Gherase), 2) Tudor Ancăn (CS Olimpia București), 3) Emil Greaba (CS Olimpia București).

            Platformă, juniori D: 1) 1) Teodor Craiu (SCM Bacău/ antrenoare Clara Gherase), 2) Tudor Ancăn (CS Olimpia București), 3) Emil Greaba (CS Olimpia București).

             

            O lună până la o nouă minivacanță

              Pe 1 decembrie, românii sărbătoresc Ziua Națională care este declarată zi liberă legală de la stat. Anul acesta, 1 decembrie pică într-o zi de joi, iar anterior, pe 30 noiembrie se sărbătorește Sfântul Andrei, care de asemenea este declarată zi liberă legală. Ceea ce înseamnă că angajații români au două zile libere una după alta.

              Mai mult decât atât, la începutul acestui an, Ministerul Muncii a anunțat că ziua de 2 decembrie va fi liberă pentru cei care lucrează în sectorul public. Asta însemnând că aceștia pot face punte între liberele de 30 noiembrie și 1 decembrie și weekend, și își pot organiza o minivacanță de patru zile.

              Și în 2023 vor fi trei minivacanțe

              Românii care lucrează în sistemul de stat vor avea anul viitor trei zile libere în plus față de cele 15 stabilite deja prin lege, potrivit unui proiect al Guvernului. Bugetarii vor avea zile libere pe 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.

              Se dorește, astfel, să se creeze punți între zilele deja libere și weekenduri. 23 ianuarie va fi luni, cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române, 2 iunie va fi vineri, a doia zi după Ziua Copilului, iar 14 august va fi tot luni, cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

              Astfel, bugetarii vor avea parte de trei minivacanțe a câte 4 zile libere fiecare, în perioada 21 – 24 ianuarie 2023, 1 – 4 iunie 2023, respectiv 12 – 15 august 2023.

               

              Patru cățeluși au fost salvați de pompieri

                Sg.maj. Laurențiu Badea

                În acest sfârșit de săptămână pompierii băcăuani au avut o nouă intervenție. Un apel primit pe 112 anunța producerea unui incendiu la o casă de locuit din cartierul CFR.

                Ajunși la fața locului, salvatorii noștri au acționat fără să ezite, verificând în primul rând ca toate persoanele din locuință să fie evacuate.

                Un plânset diferit i-a atras atenția colegului nostru Laurențiu. Când a verificat anexa locuinței, a înțeles că alte patru suflete au nevoie să se simtă în siguranță.

                Zgribuliți și nedumeriți, patru cățeluși așteptau ca o mână sigură să se îndrepte spre ei, pentru a-i scăpa din haosul în care se aflau.

                În astfel de situații, pagubele pot fi imense, dar din fericire, nicio viață nu a fost pierdută.

                CJ solicită preluarea șantierului Spitalului Municipal

                Consiliul Județean a aprobat în ședința de astăzi – cu 31 de voturi „pentru” (PSD, PNL, ALDE, PRO România) și 5 „abțineri” (USR, PMP) – proiectul de hotărâre privind solicitarea de preluare a șantierului fostului Spital Municipal ca obiectiv de investiții în domeniul public al județului.

                „Suntem în al 12-lea ceas și nu mai e loc de tertipuri politicianiste pe acest subiect, așa cum fac – de doi ani de zile – cei vremelnic aflați la conducerea Primăriei.  Ei nu urmăresc finalizarea clădirii, ci blocarea cu orice preț a finalizării clădirii! Chiar și cu prețul sacrificării sănătății băcăuanilor, așa cum vedem că se întâmplă din 2020 încoace, cu Primăria care a șicanat sistematic toate inițiativele CJ pentru finalizarea lucrărilor”, a declarat președintele Consiliului Județean, valentin Ivancea.

                „Acest atentat la adresa sănătății băcăuanilor trebuie stopat: s-a pierdut jumătate de an, timp în care se puteau face pași determinanți inclusiv pentru obținerea unei finanțări prin PNRR, acolo unde incompetenții Viziteu și Ghinea au pus un spital desființat (de guvernul Orban, in 2020) și o secție fără proiect („de arși”).

                Rog aleșii locali ca, în ceasul al 12-lea, să depășească măruntele mize politicianiste și să dea curs solicitării CJ, votând în cadrul CL un proiect similar, astfel încât lucrările la fostul Spital Municipal să se termine, după 15 ani de la deschiderea șantierului, iar clădirea – odată integrată circuitului medical al SJU – să servească scopului pentru care a fost concepută: oferirea de servicii medicale pacienților băcăuani.

                Solicit, în regim de urgență, o ședință comună CJ – CL în care să se aprobe trecerea obiectivului de investiții (șantierul fostului Spital Municipal) în domeniul public al județului!”, a mai declarat Valentin Ivancea.

                A murit profesorul Lucian-Gheorghe GAVRILĂ

                Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău anunță, cu regret, trecerea la cele veșnice a domnului Prof. univ. dr. ing. Lucian-Gheorghe GAVRILĂ (1960-2022).

                Absolvent al Facultății de Tehnologie Chimică de la Institutul Politehnic „Gh. Asachi” din Iași (1985), doctor în Chimie al Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași (1999), domnul Prof. univ. dr. ing. Lucian-Gheorghe GAVRILĂ și-a desfășurat cariera didactică de-a lungul a 34 de ani în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat, la Facultatea de Chimie Industrială – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași, în perioada 1988 – 1993 și la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, din 1993 până în prezent. Între 2004 și 2011 a deținut funcția de Secretar științific al Facultății de Inginerie. Începând din anul 2000 a fost Director al Laboratorului de „Ingineria Depoluării Activităților Industriale”, iar din 2006 a fost Director științific al Centrului de Cercetare „Chimie Aplicată și Inginerie de Proces”.

                De asemenea, a fost Editor fondator (2000) și Editor-șef (2000-2012) al publicației „Scientific Study & Research: Chemistry and Chemical Engineering – Biotechnology – Food Engineering” și membru în Comitetele Științifice pentru o serie de publicații internaționale. De-a lungul timpului, s-a implicat activ în comunitatea academică, atât ca membru în comitetele a numeroase manifestări științifice naționale și internaționale, cât și în calitate de coordonator în numeroase parteneriate încheiate cu universități din țară și străinătate.

                În perioada 1996 – 2000 a fost și Consultant tehnico-științific pe probleme de tratare, condiționare și epurare a apelor industriale la firma Gulf Coast Chemicals Inc., Houston, Texas, USA. Activitatea sa publicistică s-a concretizat în 10 cărți de specialitate axate preponderent pe topicul de Fenomene de Transfer și Operații Unitare din domeniul Ingineriei Chimice și Alimentare și în peste 100 de lucrări apărute în jurnale cu înaltă vizibilitate sau prezentate la conferințe din țară și străinătate.

                Domnul Prof. univ. dr. ing. Lucian-Gheorghe GAVRILĂ va rămâne în inima și sufletul tuturor colegilor și colaboratorilor, pentru care a reprezentat un exemplu de profesionalism în cercetarea științifică și un mentor dedicat pentru generații întregi de studenți și absolvenți.

                Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște!

                Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

                A condus un autoturism, deși avea o alcoolemie de 3,03 mg/l alcool pur în aerul expirat

                La data de 30 octombrie a.c., un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, au depistat în flagrant delict, un tânăr de 31 de ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Prelungirea Arcadie Septilici din localitate, având o îmbibaţie alcoolică de 3,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

                Tânărul a fost condus la spital unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

                Pentru evitarea evenimentelor rutiere cauzate de consumului de alcool, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău recomandă conducătorilor auto:

                NU VĂ URCAŢI LA VOLAN DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!

                Cercetat penal după ce a găsit un telefon

                  O femeie de 61 de ani, din Moinești a sesizat polițiștii cu privire la faptul că, la data de 24 octombrie a.c., nepotul său, de 9 ani, ar fi uitat telefonul mobil pe o bancă în parc și nu l-ar mai fi găsit ulterior.

                  În urma verificărilor efectuate de polițiștii de investigații criminale a fost identificat un bărbat de 47 de ani, din localitate. Telefonul mobil a fost recuperat şi restituit păgubitului.

                  Faţă de bărbatul în cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşirea bunului găsit.

                  Reamintim că, însuțirea bunului găsit reprezintă infracțiune, dacă bunul nu este predat poliției în termen de 10 zile și se pedepsește cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

                  ULTIMELE ȘTIRI