Plânge cerul și plângem și noi cei care, pentru a-l găsi de acum înainte pe Florin Grapă, va trebui să privim numai și numai în sus, spre cer. Florin Grapă s-a urcat la cer în dimineața zilei de marți, 27 decembrie, la 68 de ani, răpus de o boală ce i-a împuținat trupul, dar nu i-a micșorat cu nimic inima mare, în care încăpeau toți și toate și, mai presus de toți și de toate, echipa de volei feminin.
„Scrii Florin Grapă, citești Știința Bacău”, titram în urmă cu câțiva ani un articol-portret al celui care se confunda cu echipa de volei feminin a Bacăului. O echipă care, sub comanda sa, a cucerit patru titluri de campioană națională și cinci Cupe ale României și care, vreme de mai bine de un sfert de veac a bătut, necontenit, drumurile Europei, reprezentând România în competițiile continentale inter-cluburi.
Și pentru că avea o teamă teribilă de avion, Florin Grapă bătea și el drumurile Europei cu mașina, pentru a se alătura echipei sale, uneori doar cu câteva zeci de minute înainte de începerea meciului, pe la Novara, pe la Nantes ori pe la Dresda. „Familia mea este compusă din nevastă-mea, Nușa, din fiu-miu, Vlăduț și din tot ce înseamnă Știința”, mărturisea, la un moment dat, cel care nu concepe să stea departe de Știința:
„N-am avut și nu voi avea niciodată o vacanță perfectă. Adevărul este că nu pot sta undeva, în liniște, departe de echipă, de club, prea multe zile. Anul trecut, în 2019, am fost plecat vreo patru zile cu soția și parcă stăteam pe ghimpi”. În ciuda privirii de dur și a limbajului adesea ca o lamă de cuțit, Florin Grapă a fost și un sentimental. Și chiar dacă s-a ferit să o arate, uneori a fost trădat, fie de un zâmbet, fie de o lacrimă. Da, da, de o lacrimă sau chiar de mai multe, așa cum s-a întâmplat în 2013, după cel de-al treilea titlu de campioană câștigat cu Știința, când îl ținea îmbrățișat strâns pe cel care i-a fost, la rândul său, mentor, profesorul Vasile Ghenadi:
„Am crescut alături de nea Lică, iar anul acesta se face un sfert de veac de când, preluând ștafeta, conduc această echipă”. Profesorul Grapă a continuat să conducă echipa, iar în 2014 a mai venit un titlu național. Ultimul. După care, s-au îngrămădit problemele. Iar în ultimii trei ani, necontenitele problemele financiare cu care s-a confruntat echipa, amenințându-i la un moment dat existența, au făcut ca și starea de sănătate a lui Florin Grapă să se înrăutățească.
Nici nu putea fi altfel: Florin Grapă a fost Știința. Prin urmare, astăzi, când stăm sub cerul care plânge cu lacrimi mărunte, nu ne luăm rămas bun doar de la profesorul universitar și de la antrenorul de club si de echipă națională, ci, mai ales de la omul Florin Grapă. Și pentru că în 2009, atunci când ne-a părăsit medicul Teofil Bora, prietenul meu Florin Grapă a fost mișcat de un titlu de ziar „Ne-a părăsit medicul de profesie om, Teofil Bora”, astăzi, în această zi plumburie de final de an și de lume, preiau acel titlu de demult și, modificându-l, vestesc lumii că „Ne-a părăsit antrenorul de profesie om, Florin Grapă”. Dumnezeu să vă aibă în pace, domnule profesor!
Citiți și (S)PORTretul săptămânii: Scrii„ Florin Grapă”, citești „Știința Bacău”
