Consider că începutul anului 2020 va rescrie istoria universală, faptele istorice se vor data, după puţin timp, înainte de pandemie şi după pandemie. Istoria umanităţii, a speciei umane, se scrie şi se rescrie chiar sub ochii noştri.

Am fost avertizaţi de la bun început. Viaţa noastră nu va mai fi la fel. Niciodată. Un virus[ii] nu este o fiinţă vie[iii]. O Nefiinţă a dus la dispariţia, nu a vieţii pe planeta Pământ, ci la moartea demnităţii, drepturilor şi libertăţilor Fiinţei umane.

Am fost avertizaţi de la bun început că acesta este un Război. Noi am crezut iniţial că este un război împotriva Nefiinţei, dar ne-am înşelat cu toţii: este un casus belli declarat împotriva noastră, împotriva Fiinţei umane, împotriva întregii umanităţii. Nu contează de către cine a fost declarat acest război, oficial de către Putere, important este ca Fiinţa umană să nu îl piardă.

Primum non nocere, principiul esenţial din bioetica medicală transpusă politico-social, ar trebui aplicat cu scopul primordial de a nu leza ceea ce mai reprezintă democraţia[iv] în epoca pandemică. Rolurile şi poziţiile Puterii, Nefiinţei şi Fiinţei umane încep să se definească din ce în ce mai clar. Nu are importanţă nici dacă există sau nu o pandemie reală, în raport cu alte pandemii anterioare în istoria umanităţii, nu are importanţă ce nume poartă Nefiinţa, nu are importanţă dacă a fost identificată sau nu această Nefiinţă în laboratoare, singurul aspect definitoriu este acela dacă vrem cu adevărat să ne reîntoarcem de unde am plecat, ca într-un cerc vicios, în totalitarism[v].

La început a fost o simplă „răceală”[vi]. Un fel de „gripă”. Am fost sfătuiţi să ne tratăm ca la orice răceală şi orice gripă. Să nu ne speriem, să nu ne ferim de cei bolnavi. Nici măcar să nu ne punem măşti dacă nu suntem bolnavi, numai bolnavii trebuie să poarte mască. Era obligatoriu să ne întâlnim cu Nefiinţa cu piepturile goale, fără nici o armă. Să dăm piept cu ea, să o îmbrăţişăm cu drag, să o onorăm cu încrederea noastră deşi, la data de 30 ianuarie 2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că focarul de Nefiinţă este o „urgență de sănătate publică de importanță  internațională”[vii]. Până la începutul lunii martie 2020, Europa devenise epicentrul pandemiei, iar la data de 16 martie 2020, a fost declarată, în România, prin decret prezidenţial nr. 195/16.03.2020, stare de urgenţă-fără a fi declarată anterior epidemie[viii] la nivel naţional, prin ordin de ministru al Ministerului Sănătăţii, doar în temeiul declarării pandemiei de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii din 11 martie 2020[ix].

O isterie colectivă, mondială, fără precedent în epoca abia apusă a democraţiei, faţă de necunoscutul pe care îl aducea Nefiinţa, s-a întins ca o umbră peste întregul glob şi peste România, iar starea de urgenţă se impunea neapărat a fi instituită[x]. Acum purtăm cu toţii mască, pretutindeni şi veşnic, suntem prezumaţi a fi cu toţii bolnavi sau purtători de Nefiinţă, după ce am trecut măcar pe lângă ea, cu siguranţă.

Iniţial, statul român era haotic în reacţii şi era incapabil a gestiona situaţia. Singurul mod în a gestiona situaţia a fost acela de a se transforma într-un stat tiranic şi despotic. Discursul public politic, medical şi administrativ demonstra că nu se primiseră încă directive şi ordine clare, situaţia internaţională încă nu se pusese în acord dacă vor continua sau nu cu pandemia. Între timp, China raporta deja că ţinea sub control epidemia. O epidemie care nu a cuprins întreaga Chină, căci s-a oprit la graniţele provinciei Wuhan, dar a cuprins, în schimb, întreaga lume.

Începe să se creeze o falie incomensurabilă, care se adânceşte pe zi ce trece, între Putere şi popor, odată cu publicarea imaginilor cu cetăţeni români plecaţi către Germania care se îmbulzeau pe aeroport şi plecau din localităţile de origine escortaţi de maşinile de poliţie, în plină stare de urgenţă. De altfel, şoferii români de transport internaţional persoane şi mărfuri au fost primii care au informat opinia publică din România că, ceea ce se vede în mass-media nu se reflectă şi în realitatea din ţările prin care ei tranzitau. Şoferii au fost primii „conspiraţionişti”, căci restul muritorilor de rând eram prizonieri în propria noastră ţară.

Contractul social[xi] este rupt. Starea de urgenţă a condus la solicitarea statului român, în temeiul art. 15 din Convenţie[xii], la derogarea de la obligaţiile prevăzute în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale[xiii], dar nu s-a mai revenit asupra deciziei până în prezent, iar statul român a încălcat permanent, începând cu 16 martie 2020, art. 17 şi art. 18 din Convenţie[xiv]. Chiar dacă derogarea de la Convenţie este încă în vigoare, de la Constituţia României, republicată, nu se poate deroga sub nici formă. Constituţia a rămas ultima armă de apărare şi de protecţie a poporului român împotriva abuzurilor autorităţilor de stat. Se declanşează permanentizarea unei stări excepţionale, presupus a fi provizorie, temporară, şi începe a a se desfăşura o teroare organizată, la nivel vizibil, de către stat, dar la nivel ocult, organizată de la nivel supra-statal, supra-constituţional, care conduce la anihilarea şi aneantizarea drepturilor şi libertăţilor individuale ale fiecărui cetăţean al lumii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii devine Noul Ierusalim, are şi Constituţie, se transformă în supra-stat, impunând ca o Nouă Inchiziţie trendul Noii Religii Mondiale – credinţa în Nefiinţă. Necredincioşii sunt puşi la zidul infamiei, terfeliţi şi acuzaţi de conspiraţionism, deşi conspiraţioniştii, mulţi dintre ei erau trecuţi deja prin simptomatologia dată de Nefiinţă şi se vindecaseră fără sechele, sau erau doar asimptomatici sau presimptomatici. Scenariul care se scrie şi se rescrie sub imperiul imprevizibilului şi al fărădelegii, zi de zi şi noapte de noapte, de aproape doi ani de zile,  frizează logica, ştiinţa, medicina, bunul simţ.

Secundum lege, fiecare rămâne pe cont propriu, sperând că va trece peste situaţia excepţională care a devenit o a doua natură umană,  măcar azi, măcar mâine, dacă nu poimâine, totuşi, fiecare, la rândul său, ştie şi simte că într-o bună zi îi va veni şi lui rândul la înregimentarea în rândul Noii Lumi.

Asistăm impasibili, ascunzându-ne capul în nisip, la devierea „binelui” individual, prezumat şi real,  într-un „bine” colectiv, teoretic şi pur virtual, deşi acest colectiv este suma indivizilor care îl constituie, nedefinindu-se exact dacă acest „colectiv” este masa cetăţenilor sau doar masa Puterii: „Lumea este astfel construită, încât despre libertate strigă cel mai tare supraveghetorii sclavilor”[xv], căci „binele” pentru o persoană, poate fi „rău” pentru o altă persoană, în  mod absolut justificat:„Există drepturi ale omului considerate ca intangibile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi suprimate, suspendate sau limitate sub nici o formă[xvi].

Pe durata stării de urgență este restrâns exercițiul următoarelor drepturi, decretul prezidenţial neprecizând nimic despre libertăţi, dar nominalizându-le: libera circulație; dreptul la viață intimă, familială și privată; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la învățătură; libertatea întrunirilor; dreptul de proprietate privată; dreptul la grevă; libertatea economică.

În Constituţia României, republicată, se prevăd aceste libertăţi fundamentale: libertatea individuală (art. 23)[xvii], libera circulaţie (art. 25)[xviii], libertatea conştiinţei (art. 29)[xix], libertatea de exprimare (art. 30)[xx], accesul la cultură-libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de accede la valorile culturii naţionale şi universale (art. 33)[xxi], libertatea întrunirilor (art. 39)[xxii], libertatea economică (art. 45)[xxiii]. În ciuda faptului că, în România nu existau condiţiile declarării unei epidemii, se decretează starea de urgenţă[xxiv] în baza decretului prezidenţial şi se interzice accesul în spitale[xxv], deşi decretul prezindenţial de instituire a stării de urgenţă nu stipula restrângerea dreptului la ocrotirea sănătăţii[xxvi], iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii declară că sănătatea este un drept fundamental[xxvii], situaţie menţinută în prezent prin ordine ale Comandantului acţiunii, căci orice război trebuie să aibă şi un comandant. Situaţia devine cu atât mai periculoasă pentru securitatea naţională şi sănătatea publică cu cât nici măcar cetătenii români care au acceptat în mod voluntar să participe la experimentul genetic mondial, primind a doza sau a treia doză de ser experimental din cele patru autorizate la nivelul Uniunii Europene, nu au unde să-şi trateze maladiile determinate de efectele adverse[xxviii].

Decretul prezidenţial a fost dat: „În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență[xxix], aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare”, deşi Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 a fost dată înainte de revizuirea Constituţiei României,  iar Legea nr. 453/2004[xxx] care aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 a fost dată după revizuirea Constituţiei, abia după 5 ani, într-atât de justificată a fost urgenţa şi starea excepţională în anul 1999: „Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale (…), a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre”.

Aceste prevederi legislative prevedeau prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre, dar în urma declarării stării de urgenţă prin decretul Preşedintelui României, Klaus Werner Iohannis, au creat ele însele un adevărat dezastru pe plan sanitar: bolnavi în stare terminală de maladii cronice lăsaţi să moară acasă şi incendierea bolnavilor în secţiile de anestezie şi terapie intensivă din spitalele din România, iar pe plan social au creat o adevărată catastrofă umanitară economico-financiară pe care o trăim şi azi şi care se va agrava pe zi ce trece, iar pe plan individual au determinat distrugerea drepturilor şi libertăţilor individuale. Deşi aceste prevederi legislative stipulau ca măsurile excepţionale să se instituie doar în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa democrației constituționale acest dezastru a fost creat, în realitate, chiar prin măsurile luate, iar prin restricţiile impuse s-a născut un pericol grav la adresa  democrației constituționale.

Individul se transformă în masă. Iniţial, o masă amorfă şi terifiată de mortalitate, de puterea Nefiinţei de a-l extermina pe loc, Fiinţă umană îşi punea pe reţele de socializare avataruri cu „Stai acasă, arată că îţi pasă”; „Poartă mască, arată ca îţi pasă”, devize care trebuiau să demonstreze că ne pasă de Nefiinţă, dar foarte curând începe să se trezească la viaţă şi la crunta realitate, şi frământată de îndoieli, îşi pune legitime întrebări care au rămas fără răspuns de aproape doi ani. Ce mai reprezintă drepturile şi libertăţile[xxxi] Fiinţei umane? Aproape nimic, o luptă deja aproape pierdută, în a 25-a oră[xxxii]. Se mai respectă mii de ani de luptă pentru câştigarea acestor drepturi şi libertăţi cu care, se susţine prin declaraţii universale, prin tratate internaţionale, prin constituţii de la nivel naţional, omul se naşte? Unde încep şi unde se termină drepturile şi libertăţile fundamentale? Încep de la naştere şi continuă şi dincolo de moarte[xxxiii]. De ce ar trebui să permitem unei Nefiinţe să ne distrugă cu totul? De ce ar trebui să ne inoculăm cu seminţele Nefiinţei, un act medical ireversibil, pentru o stare excepţională sau nu, dacă această stare, legal şi constituţional, nu este definitivă, ci doar temporară? Îşi poate asuma Fiinţa umană, la inocularea cu seminţele Nefiinţei, toate reacţiile adverse, inclusiv dispariţia sa fizică, statul fiind exonerat pe deplin de răspundere,  deşi obligă indirect, prin restricţii inumane, fără urmă de constituţionalitate, legalitate, rezultate ştiinţifice sau principii morale?

Se declanşează o adevărată „vânătoare de vrăjitoare”, toate opiniile personale şi curentele de opinie care erau contrare discursului oficial, toate manifestările de necredinţă în Nefiinţă,  încep să fie eliminate sub ştampila de fake-news. Cercetătorii şi oamenii de ştiinţă încep să fie eliminaţi, rând pe rând, întâi puşi la stâlpul infamiei, apoi, la modul fizic. Karry Mullis[xxxiv]– inventatorul testului de reacţie de polimerizare în lanţ, folosită pentru detectarea Nefiinţei – sucombă, extrem de convenabil, în anul 2019, înainte de a începe pandemia. Acestea au fost îndelung pregătite, după un scenariu foarte îndelung gândit, probabil de zeci de ani, probabil de milenii. Nu putem să înţelegem decât atunci când vom trăi realitatea profeţită la momentul scrierii Bibliei[xxxv].

Prima dată a înflorit eugenismul[xxxvi], primul teoretician al eugenismului fiind Platon în „Republica”, abia apoi a izbucnit Al Doilea Război Mondial şi Acest Război Mondial împotriva Fiinţei umane. Observăm cu toţii că „drepturile omului au devenit  un lux” şi „România întotdeauna s-a cam pripit atunci când a trebuit să-și asume niște obligații internaționale. (…) – ratificarea Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăţilor Fundamentale”[xxxvii], începând cu momentul în care teoria eugenică[xxxviii] capătă amploare şi în România. În anul 2010, Preşedintele Traian Băsescu ia decizia, la recomandările Fondului Monetar Internaţional, să închidă spitalele trimiţând pe cetăţenii români, şi mici, şi mari, către soluţia finală în faţa spitalelor închise[xxxix];  mai preconiza acesta să desfiinţeze 100.000 de paturi de spital[xl]– câte nu avea întreaga Europă, probabil, şi a bâiguit ceva de „cedare de suveranitate”[xli] uitând cu desăvârşire că art. 2 din Constituţia României stipulează că suveranitatea naţională aparţine poporului român[xlii]. În anul 2015, Peter Singer[xliii] primeşte titlul onorific al Universităţii din Bucureşti, deşi susţine că un copil cu dizabilităţi are aceeaşi valoare cu a unui porc[xliv], primordial esenţial fiind aducerea omului pe acelaşi palier cu cel al unui animal. „Şi în 1929, la conferința Partidului Nazist de la Nuremberg, Adolf Hitler avea ca deviză de salvat naţiunea austriacă şi germană din sărăcie ca: „Înlăturarea copiilor bolnavi înseamnă întărirea națiunii, nu slăbirea ei”. Între 1939 și 1945, regimul nazist a desfășurat programul Kinder-Euthanasie, folosind ca pretext cereri ale părinților buni național-socialiști de a le fi acordată copiilor lor handicapați „o moarte milostivă”, în urma căruia nu se cunoaște cu precizie câte mii de copii au fost uciși”[xlv].

Christine Lagarde[xlvi], fostă directoare a Fondului Monetar Internaţional, în prezent preşedintă a Băncii Central Europene, susţine în mod public, în anul 2018, la o conferinţă de la Washington, despre un „risc pentru persoanele care trăiesc mai mult decât se aştepta”[xlvii], în spaţiul public ajungând ideea spartană că bătrânii sunt o povară pentru sistem:„A acorda atenţie îmbătrânirii populaţiei şi riscului de longevitate suplimentară face parte din setul de reforme necesare pentru a restabili încrederea în viabilitatea bilanţurilor sectorului public şi privat. Recunoaşterea şi atenuarea acestui risc este un proces care ar trebui lansat acum”[xlviii].

Au folosit izoletele, sarcofage ale identificării unui paria, ca să arate Puterea câtă grijă are de poporul român, de sănătatea publică. Orice persoană, din prezumat a fi sănătoasă a devenit suspect prin efectul legii, fără a beneficia de prezumţia de nevinovăţie. Deşi faptele negative nu pot şi nu trebuie a fi dovedite, faptul negativ de a nu fi bolnav şi cuprins de Nefiinţă trebuie demonstrat pe bază de test, chiar dacă Fiinţa umană nu prezintă nici un simptom şi este în perfectă stare de sănătate.

Totuşi, statul român nu a dorit sa asigure teste gratuite dacă tot este în cauză vorba despre o problemă de sănătate publică, lăsând fiecare cetăţean pe cont propriu, deşi invocă permanent binele colectiv şi sănătatea publică. Interesul Puterii, iniţial, pentru binele nostru suprem, era să ne carantineze şi să confişte şi bunurile, mobile şi imobile, deoarece deţinerea acestora, dreptul la proprietate  privată ne pune  în pericol sănătatea individuală  şi binele colectiv. Nu s-a renunţat încă la această idee, căci legea confiscării proprietăţilor dormitează în minţile lor machiavelice şi în sertare. Au vrut să ne extragă din casele lor, bătrânii, să-i separe de familii, pentru binele lor, desigur. Mulţi bătrâni s-au speriat de separarea de casele şi de familiile lor şi, terifiaţi fiind, au suferit ori un infarct, ori un accident vascular cerebral. Nefiinţa, în anul 2020, era încă destul de caritabilă,  nu era periculoasă pentru copii, adolescenţi şi tineri, doar pentru bunici şi nevolnici care nu au avut acces la medici, medicamente şi spitale, pentru că suntem în război cu Nefiinţa. Bunicii au fost separaţi de nepoţi şi de proprii lor copii, se întâlneau de după geamuri. Au fost ignorate orice alte probleme de sănătate. Fiecare cetăţean poate părăsi locuinţa pentru un număr limitativ de motive bine întemeiate. Guvernul arată o mare grijă faţă de persoanele în vârstă şi le limitează timpul de ieşire la maximum două ore pe zi, ca la animalele de companie. Timp de două luni, în starea de urgenţă, nici o  persoană nu a avut acces la servicii medicale stomatologice.

Singura boală rămasă pe lume, de importanţă naţională şi universală este Nefiinţa[xlix]. În decurs de un an de zile, au ieşit pe cale naturală din sistem, de atâta grijă pentru sănătatea publică, peste 61.000 de pensionari[l] şi au decedat peste 88 % dintre bolnavii de cancer[li]. Şi, totul, pentru sănătatea publică şi pentru binele colectiv.

Aceste restricţii, cu momente de respiro între restricţii dure, cu restricţii mai puţin dure, distrug Fiinţa umană, psihic şi fizic, pentru că este guvernată de imprevizibil. Adevărata libertate este aceea în care nu eşti obligat să renunţi la un alt drept sau altă libertate în favoarea unui singur drept sau a unei singure libertăţi. Libertatea este un tot unitar, nu este un os de ros, o fărâmă de mâncare aruncată ca resturi de la masa stăpânilor. Libertatea este sau nu este. Nu există a fi liber cu doar umbre ale Libertăţii plimbate demonstrativ prin faţa ochilor noştri ca făcliile din Mitul Peşterii[lii] lui Platon. Dar un orb ar mai vedea acele făclii tremurânde prin faţa ochilor săi stinşi pentru a le putea percepe şi pentru a fi capabil a face diferenţa între lumini şi umbre? Noi încă mai avem capacitatea de percepţie a acestor lumini şi umbre, viitoarele generaţii vor uita pentru că vor fi incapabili să mai distingă ceva. Pe parcurs, asistăm ca spectatori terifiaţi la predarea democraţiei în ghearele unei tiranii şi autocraţii militaro-sanitare – în stare de urgenţă – timp de două luni fiind guvernaţi prin ordonanţe militare[liii], doar eram „în război”, chiar dacă nu eram în stare de asediu, cu încălcarea legii, deoarece ar fi trebuit să fim guvernaţi prin ordine în starea de urgenţă, cu glisare inevitabilă a puterii din mâinile guvernului României către organisme supra-statale şi corporaţiilor străine şi abandonarea poporului român în mâinile celor care deţin finanţele şi economia mondială, un sistem în care orice persoană riscă să devină proprietatea corporaţiilor, deoarece devine doar un produs social. Se anulează, în final, democraţia, deoarece statele şi guvernele lumii, implicit România, îşi predau definitiv suveranitatea naţională cu care au fost învestite de către popor: preşedinte, guvern, parlament ales, se aneantizează în faţa marilor corporaţii, iar cei care ar trebui să ne guverneze încep să îşi supună poporul prin legi neconstituţionale, prin măsuri restrictive şi sancţiuni aberante. Coerciţia că măsură de sănătate publică face parte dintr-un dresaj, prin efectul lui Pavlov, coborând Fiinţa umană de la natura sa divină, la natura animalieră. Suportăm măsuri coercitive fără sens şi abuzive, statul dovedind că nu este un bun pater familiae, cu impunerea de amenzi exorbitante şi pentru libertatea de respira, imposibil de achitat, fără a proba întinderea pagubei create; coerciţia care se aplică Fiinţei umane, nefiind admisă sub nici o formă, deoarece se crează premisele de rele tratamente şi de tortură, inclusiv de genocid şi de crime împotriva umanităţii. Demnitatea umană şi în viaţă, şi în moarte, este pângărită. Fiinţa umană nu se mai teme de Nefiinţă, ci de Puterea coercitivă a statului. Dresarea este aproape finalizată.

Are statul român dreptul să limiteze drepturile cetăţenilor români? Are, dar nu în mod discriminatoriu. Statul este obligat să respecte art. 53 din Constituţia României cu bună-credinţă, căci contractul social trebuie respectat obligatoriu – pacta sunt servanda. Poporul român a suportat stoic două luni de stare de urgenţă, sperând că, dacă se va supune, se va termina, ştiinţific vorbind lanţul trofic al Nefiinţei era rupt în decurs de două luni. Dar, un moment, nu speraţi voi, ca să nu disperaţi, căci nu se termină nimic: „Te vei supune crezând că se va sfârşi, dar nu se va sfârşi tocmai fiindcă te vei supune” ne avertizează  Diego Fusaro[liv]. Se introduce starea de alertă[lv], care a lăsat, iniţial, un moment de respiro. Începând cu 25 noiembrie 2021, se instaurează, aproape pe deplin, tirania în România. Puterea se dedulcise de curând la despotism şi, ameţită de succesele purtate împotriva naţiunii române, începuse să îi placă teroarea manifestată faţă de popor şi nu mai putea să lase din mână arma sa cea mai de preţ, căci începe să se teamă de revolte şi de faptul că pot fi deconspiraţi:„Şi ca să-şi uite frica, se baricadau în cruzime”[lvi].

Acum nu mai trebuie să demonstrezi că nu eşti bolnav de Nefiinţă, ci că deja esti înlănţuit în mrejele Nefiinţei, în mod benevol, cu consimţământul explicit, fără nici o recomandare medicală scrisă şi parafată de un medic, în absenţa oricăror liste oficiale cu contraindicaţiile medicale şi fără vreo o listă oficială de efecte adverse, leacul fiind prezentat ca panaceu universal. Nu orice tratament este aplicabil oricărei persoane. Suntem încă, unici, iar Dumnezeu sau Natura ne-a făcut perfecţi. Cine doreşte să modifice genetic perfecţiunea naturală a Creaţiei va da socoteală, conform legilor divine şi legilor lumeşti[lvii]. Suntem obligaţi a ne contamina de bunăvoie, ca să obţinem o adeverinţă că suntem purtători de seminţe ale Nefiinţei pentru a fi liberi în propria noastră ţară. Această Putere vremelnică, de proaspăt îmbogăţiti de război şi de politicieni, noii aristocraţi, nu mai este de multă vreme în slujba poporului. Gândirea diabolică a Puterii laice merge mână în mână cu Puterea religioasă. Vaticanul participă cu nesaţ la instaurarea Noului Ev Mediu: după ce nu a tresărit nici un muşchi pe faţa Papei Pius XII când a luat la cunoştinţă de ororile şi crimele regimului nazist[lviii],  susţine prin pledoaria Papei Francisc că trebuie să credem în Nefiinţă şi să nu cercetăm nimic, şi că participarea la acest experiment genetic este un act de iubire[lix], deşi dragostea cu forţa poartă denumirea de „viol” şi constituie infracţiune. Toate acestea doar spre a fi cu putinţă crearea unei Fiinţe transumane[lx] noi si să punem umărul, cu smerenie şi umilinţă, cu dragoste creştinească, la construcţia Marii Resetări[lxi] şi a comunismului cu faţa digitală[lxii]. Noi vrem să rămânem oameni, nu vrem să devenim transumani.

Constituţia României, republicată, la art. 53  prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: (…) a drepturilor și a libertăților cetățenilor, iar măsura trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu[lxiii]. Nu se pot discrimina cei care devin, peste noapte, paria unei societăţi, în raport cu cei care au fost deja cuprinşi de lanţurile Nefiinţei, în mod benevol, pe proprie răspundere şi pe proprie semnătură, şi Fiinţei umane să îi fie răpită ultima libertate, aceea fiind libertatea de a alege, de a decide, în mod liber, asupra propriului său trup, devenind cu forţa victimele unui proces criminal de selecţie umană şi nu naturală. Curtea Constituţională a României şi instanţele de judecată rămân, în ultimă instanţă, singuri veghetori ai statului de drept şi a democraţiei din România[lxiv]. Ultima redută a democraţiei.

Pe nevăzute, Fiinţa umană nu mai are drept la identitate, ci se transformă într-un simplu produs, într-o marfă, identificat nu prin nume şi prenume, ci printr-un cod, printr-un QR, după ce a fost dresat cu termometrizarea publică cu termometre pentru mărfuri, înfăşurat în mască care nu proteja de nici un fel de Nefiinţă, şi plimbat în public cu sarcofagul. Un produs, o marfă nu are ne-voie de drepturi şi libertăţi fundamentale, nu are voie să fie Fiinţă  umană şi este foarte posibil ca Nefiinţa să câştige acest război declarat împotriva Fiinţei umane dacă i se va permite. Nefiinţa se spune că provine din China şi asistăm la ridicarea Chinei la culmi nebănuite economico-financiare – căci testele, toate testele care detectează prezenţa Nefiinţei provin din China. Problema s-a născut în China, soluţia vine tot din China. China reprezintă ipoteza şi concluzia spre ceea ce ne îndreptăm. Spre sistemul de credit social, în care devenim produs social, indivizi dispensabili, rotiţe ale unui mecanism social, care pot fi scoase din uz, mai ales într-un „stat eşuat”[lxv] condus de un preşedinte absent[lxvi], cât ai clipi din ochi şi cât ai bate din palme, atunci când vom reîncepe să visăm după libertăţile noastre pierdute şi când ne vom aminte cât de frumos era la un botez, la o nuntă, la un Crăciun, la un Paşte. Nimeni nu mai cântă, nimeni nu mai dansează, nimeni nu se mai bucură.

Orice Fiinţă umană îşi vrea vieţile, drepturile şi libertăţile înapoi. Nu vrem să ne lăsăm îngenuncheaţi de Nefiinţă şi de cei care sunt guvernaţi de ea, căci nu există societate, ci doar indivizi şi familii[lxvii]. Cedarea oricărui drept sau oricărei libertăţi va provoca un efect de domino asupra întregului eşafodaj construit cu sânge şi pierderi de vieţi omeneşti de-a lungul mileniilor. Conştientizarea faptului că nu Nefiinţa îl constituie inamicul declarat al acestui război ne va obliga să realizăm dimensiunea daunelor provocate fiecărui individ, parte a unei colectivităţi, prin distrugerea drepturilor şi libertăţilor individuale fundamentale, în acest context pandemic, căci, actualmente, democraţia nu mai reprezintă esenţa societăţii, devenind un ideal social antic pe cale de dispariţie.

Quod erat demonstrandum, dacă ne întrebăm spre ce ne îndreptăm, este suficient să privim profeţiile anuale de pe coperta revistei „The Economist”. Pentru anul 2022, printre cele două culori stendhaliene-roşu şi negru-îl putem vedea pe Preşedintele Republicii Populare Chineze, în rol de învingător, şi pe Preşedintele Statelor Unite ale Americii, în rol de învins, ambii conducători de mega-naţiuni, înconjuraţi ca într-un nimb de coroanele Nefiinţei, seringi şi microscoape. Este înscris pe acordul pacientului la efectuare de teste, că toate datele medicale, confidenţiale sunt transferate către Uniunea Europeană, China şi Statele Unite ale Americii.

De la democraţie la tiranie nu a mai rămas decât un singur pas, şi ca trăitor în vremea Nefiinţei, nu pot decât să „mă revolt, deci exist”[lxviii]. Totul se va termina atunci când suficienţi revoltaţi care refuză să renunţe la statutul inerent Fiinţei umane, care refuză să devină un cod şi un produs, vor spune doar  un singur cuvânt: „Ajunge”!

Dorina-Margareta Gaftoniuc

DEDICATĂ : Mamei mele,  Catrina, care a refuzat să se testeze şi să se injecteze cu seruri experimentale, alegând  să moară acasă.

––––––––––––––––––––––––-

[i]Cioran, Emil M.,  Eseuri. Antologie, traducere şi cuvânt înainte de Modest Morariu, ed. Cartea Românească, 1988, Manual de descompunere – Cer şi Igienă (1949).

[ii]Sfetcu, Nicolae, Ontologia virusului: lucru, ființă, proces, sau informație?, SetThings (6 octombrie 2020),https://www.telework.ro/ro/ontologia-virusului-lucru-fiinta-proces-sau-informatie/.

[iii]https://www.scientificamerican.com/article/are-viruses-alive-2004/.

[iv]https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_(Platon). Platon, Republica, Platon acordă o importanță majoră statului ideal şi identifică patru forme greșite de guvernări: timocrația, oligarhia, democrația și tirania (despotism). În ceea ce priveşte timocraţia, Socrate definește timocrația ca o societate condusă de oameni care iubesc onoarea. El crede că această formă de guvernare rezultă din urmașii părinților care au alte mentalități caracteristice. Onoarea, baza acestei forme de guvernare strălucită duce la dorințe de posesiuni și bunăstare. Oligarhia – Aceste tentații creează o confuzie între statutul economic și onoare, proces care este responsabil pentru căderea în oligarhie. Aceasta injustiție împarte lumea în săraci și bogați, creând oportunități pentru infractori. Cei bogați complotează împotriva celor săraci și vice-versa. Democraţia – Împărțirea socioeconomică crește, la fel cresc și tensiunile dintre clasele sociale. Datorită conflictelor care izvorăsc din asemenea tensiuni, democrația înlocuiește la un moment dat oligarhia. Săracii înfrâng pe oligarhi, ca urmare democrația acordă libertăți cetățenilor. Tirania – Libertățile excesive acordate cetățenilor de către democrație duc la tiranie, cea mai violentă formă de guvernare. Aceste libertăți împart oamenii între clase socioeconomice: dominantă, capitalistă și muncitorească. Tensiunile dintre clasă dominantă și capitalistă, forțează clasă muncitorească să caute protecție în libertățile democratice. Ei investesc toată puterea lor în demagogul lor democratic, care este în schimb corupt de puterea obținută și devine un tiran. El are un anturaj mic, susținători care îi asigură protecție.

[v]https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf.

[vi]https://www.mediafax.ro/coronavirus/iohannis-dupa-primul-caz-de-coronavirus-in-romania-nu-exista-niciun-motiv-real-de-panica-acest-virus-provoaca-in-majoritatea-cazurilor-doar-simptome-usoare-dureri-in-gat-tuse-si-febra-18898952.

[vii]https://www.eca.europa.eu/lists/ecadocuments/rw21_01/rw_public_health_resp_covid-19_ro.pdf.

[viii]https://observatornews.ro/fii-observator/nelu-tataru-explica-de-ce-nu-a-fost-declarata-epidemia-covid19-in-romania-nu-mai-veneam-noi-cu-epidemie-pe-pandemie-412998.html

[ix]https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei: „Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020”.

[x]https://www.mediafax.ro/politic/klaus-iohannis-si-a-schimbat-radical-discursul-in-privinta-covid-19-19834625.

[xi]https://library.fes.de/pdf-files/bueros/bukarest/12415.pdf : „Se spune că, în situații îndoielnice, te ajută piața sau statul. Dacă totuși nu vrem să ne încredem că înalții funcționari ai administrației orașelor vor organiza petreceri dansante pentru pensionari (…) atunci nu ne rămâne decât să avem grijă singuri de noi. Și iată cum ajungem la societatea civilă.” (Herbert Riehl-Heyse, Süddeutsche Zeitung, 24/25 februarie 2001).

[xii]https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf. ARTICOLUL 15 Derogarea în caz de stare de urgenţă 1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice Înaltă Parte Contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta Convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional. 2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la articolele 3, 4 (paragraful1) şi 7. 3. Orice Înaltă Parte Contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe Secretarul General al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze Secretarul General al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile Convenţiei devin din nou deplin aplicabile.

[xiii]https://www.wolterskluwer.com/ro-ro/news/jurisprudenta-cedo-incidenta-in-starea-de-urgenta-pentru-prevenirea-raspandirii-covid-19.

[xiv]https://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf. ARTICOLUL 17 Interzicerea abuzului de drept Nicio dispoziţie din prezenta Convenţie nu poate fi interpretată ca autorizând unui stat, unui grup sau unui individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau libertăţilor recunoscute de prezenta Convenţie, sau de a aduce limitări acestor drepturi şi libertăţi, decât cele prevăzute de această Convenţie. ARTICOLUL 18 Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor Restricţiile care, în termenii prezentei Convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

[xv]https://saltmin.com/2013/10/08/drumul-spre-iad-este-pavat-cu-intentii-bune-samuel-johnson/.

[xvi]Bârsan, Corneliu, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi şi libertăţi, traducere din limba franceză realizată de Adriana Dăgăliţă, jurist asistent la grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Bucureşti, Ed. All Beck, 2005, p. 81:”Regimul juridic ai drepturilor omului. Indiferent de conţinutul lor, drepturile omului reglementate prin diversele instrumente internaţionale nu au acelaşi regim juridic. Exerciţiul lor poate fi circumstanţial sau chiar limitat în funcţie de alte interese generale sau individuale ce au a fi luate în consideraţie, într-adevăr, ca orice drept subiectiv, drepturile omului presupun exerciţiul lor în cadrul unor relaţii sociale, astfel că pot fi impuse limite ce ţin de protejarea unor valori colective sau de exerciţiul altor drepturi recunoscute individului. Este raţiunea pentru care, din acest punct de vedere, există drepturi ale omului considerate ca intangibile, ceea ce înseamnă că ele nu pot fi suprimate, suspendate sau limitate sub nici o formă”.

[xvii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 23 Libertatea individuală(1) Libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile.(2) Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzute de lege.(3) Reținerea nu poate depăși 24 de ore.(4) Arestarea preventivă se dispune de judecător și numai în cursul procesului penal.(5) În cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile și se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depășească un termen rezonabil, și nu mai mult de 180 de zile.(6) În faza de judecată instanța este obligată, în condițiile legii, sa verifice periodic, și nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive și sa dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanța constata că nu exista temeiuri noi care să justifice menținerea privarii de libertate.(7) Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.(8) Celui reținut sau arestat i se aduc de îndată la cunoștința, în limba pe care o înțelege, motivele reținerii sau ale arestării, iar învinuirea, în cel mai scurt termen; învinuirea se aduce la cunoștința numai în prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.(9) Punerea în libertate a celui reținut sau arestat este obligatorie, dacă motivele acestor măsuri au dispărut, precum și în alte situații prevăzute de lege.(10) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.(11) Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată.(12) Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.(13) Sancțiunea privativă de libertate nu poate fi decât de natura penală.

[xviii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 25 Libera circulație(1) Dreptul la libera circulație, în țara și în străinătate, este garantat. Legea stabilește condițiile exercitării acestui drept.(2) Fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țara, de a emigra, precum și de a reveni în țara.

[xix]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 29 Libertatea conștiinței(1) Libertatea gandirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credința religioasă, contrare convingerilor sale.(2) Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și de respect reciproc.(3) Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.(4) În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă.(5) Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate.(6) Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

[xx]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 30 Libertatea de exprimare(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă.(3) Libertatea presei implica și libertatea de a înființa publicații.(4) Nici o publicație nu poate fi suprimată.(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligația de a face publică sursa finanțării.(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.(7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naționala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.(8) Răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștința publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege.

[xxi]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 33 Accesul la cultură (1) Accesul la cultura este garantat, în condițiile legii.(2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită.(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativitatii contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume.

[xxii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003  Articolul 39 Libertatea întrunirilorMitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

[xxiii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată* )Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 45 Libertatea economică Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.

[xxiv]https://ro.wikipedia.org/wiki/Stare_de_urgen%C8%9B%C4%83Președintele Klaus Iohannis a anunțat, sâmbătă 14 martie 2020, că România va intra în stare de urgență începând de luni, 16 martie 2020 pe motiv de pandemie de coronavirus COVID-19.^[6] prin decretul nr. 195/16.03.2020. Aceasta a fost prima stare de urgență instaurată în Romania în perioada de după mineriada din 1999. Începând cu data de 15 aprilie 2020, președintele Klaus Iohannis prelungește cu 30 de zile starea de urgență pe întreg teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

[xxv]https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei Anexa 2 – 8. Limitarea activității spitalelor publice la internarea și rezolvarea cazurilor urgente:

1. urgențe de ordin I – pacienți internați prin Unități de primiri urgențe/Compartimente de primiri urgențe care își pot pierde viața în 24 de ore;
2. urgențe de ordin II – pacienți care trebuie tratați în cadrul aceleiași internări (odată diagnosticați nu pot fi externați);

iii. pacienții infectați cu virusul SARS-CoV-2, respectiv diagnosticați cu COVID-19.

[xxvi]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 34 Dreptul la ocrotirea sănătății (1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.(2) Statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boala, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

[xxvii]https://www.who.int/news-room/commentaries/detail/health-is-a-fundamental-human-right.

[xxviii]https://www.botosaneanul.ro/stiri/fost-jurnalist-botosanean-dupa-cea-de-a-doua-doza-am-facut-necroza-de-cap-femural-la-ambele-picioare-acuzaţii-catre-arafat/.https://www.activenews.ro/stiri/Jurnalistul-Ionel-Iloae-dupa-a-doua-doza-de-Pfizer-%E2%80%9EAcum-sunt-o-persoana-cu-handicap.-Sunt-mii-de-oameni-cu-probleme-post-vaccin.-Va-rabufni-si-asta-sunt-convins-171072

[xxix]ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 21 ianuarie 1999: Articolul 1 Starea de asediu și starea de urgență privesc situații de criză ce impun măsuri excepționale care se instituie în cazuri determinate de apariția unor pericole grave la adresa apărării țării și securității naționale, a democrației constituționale ori pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor unor dezastre.(la 15-11-2004, Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 453 din 1 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 12 noiembrie 2004. ).

[xxx] LEGE nr. 453 din 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 12 noiembrie 2004.

[xxxi]Dabu, Valerică şi Guşanu, Ana-Maria, Drept şi libertate. Inconsecvenţe legislative. Importanţa diferenţierii între drept şi libertate, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica – Volume 2. Issue 2/2013 – http://juridica.ugb.ro/. „În doctrină, în actele normative şi chiar în acte fundamentale, găsim expresiile „dreptul la libertate”, „dreptul este o libertate” şi „libertatea este un drept” sau că „dreptul diferă de libertate”. Jean Morange critică confuzia dintre libertăţi publice şi drepturi: „drepturile publice individuale se disting de libertăţile publice, acestea din urmă fiind doar posibilităţi recunoscute indivizilor de a exercita, la adăpost de orice presiune exterioară, un număr de activităţi determinate” [1]. Tot în doctrină şi chiar în practica judiciară, găsim expresia „dreptul la libertate şi siguranţă” într-un context discutabil, cum ar fi: „Dreptul la libertate şi siguranţă vizează protejarea libertăţii fizice a persoanei, împotriva oricărei arestări sau detenţii arbitrare ori abuzive” [2]. În opinia prof. I. Muraru, terminologia constituţională referitoare la aceste două concepte, drept şi libertate, deşi nuanţată, desemnează o singură categorie juridică, şi anume dreptul fundamental, susţinând că dreptul este o libertate iar libertatea este un drept. Prin libertate, potrivit D.E.X., se înţelege „posibilitatea de a acţiona după propria voinţă sau dorinţă; posibilitatea de acţiune conştientă a oamenilor în condiţiile cunoaşterii (şi stăpânirii) legilor de dezvoltare a societăţii şi naturii” [12]. Referindu-ne la legile sociale, care limitează libertatea, vom face apel la John Stuart Mill, care trasează o distincţie netă, între „sfera actelor şi conduitelor ce îl privesc pe individ, sferă în care nici statul, nici comunitatea nu au de ce să intervină, individul fiind pe deplin suveran, precum şi sfera actelor sau conduitelor ce îi privesc (îi ating) şi pe ceilalţi, aceasta fiind singura sferă în care statul şi societatea ar fi îndreptăţite să se amestece, fiind afectate interesele altora sau anumite interese generale” [14]. Montesquieu definea libertatea, ca reprezentând „posibilitatea de a face ceea ce îngăduie legile; dacă un cetăţean ar putea să facă ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru că şi ceilalţi ar putea să facă la fel” [17]. Patrick Wachsmann defineşte astfel libertatea: „Libertatea este starea celui care face ceea ce vrea, şi nu ceea ce vrea altul să facă; ea presupune absenţa unei constrângeri străine” [18]. Immanuel Kant definea ideea de drept, prin ideea de libertate a individului, libertate limitată însă de respectul libertăţii celorlalţi. După Jean Rivero, „libertatea este puterea de a se autodetermina, în virtutea căreia omul alege el însuşi comportamentul său” [19], deci libertatea este o putere pe care o exercită el însuşi. Alţi autori prezintă o accepţie a libertăţii, conform căreia „libertate” şi „putere” sunt „doi termeni antitetici”. În viziunea lui Rivero, libertatea şi puterea sunt două realităţi contrastante şi, deci, incompatibile, în raporturile dintre două persoane. Extinderea puterii uneia din ele, respectiv a puterii de a porunci sau de a interzice, diminuează libertatea negativă a celeilalte, şi invers, pe măsură ce cea de-a doua îşi lărgeşte sfera de libertate, scade puterea celei dintâi [20]. Observăm, astfel, că în această viziune se face raportarea libertăţii numai la puterea altuia, ceea ce nu include şi natura. Humboldt, într-un eseu, arată că obiectivul statului este exclusiv „siguranţa”, înţeleasă ca „certitudinea libertăţii în cadrul legii” [21]. Socotim că este discutabilă şi expresia „libertatea în cadrul legii”, deoarece considerăm că libertatea este infinită şi nu poate fi definită şi epuizată în lege, întrucât legea, prin conţinutul ei, defineşte libertatea, arătând ceea ce este interzis, şi nu ceea ce este permis. Astfel, potrivit art. 4 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789, ce face parte din Constituţia Franţei, se dispune: „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează altuia. Exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om, nu cunoaşte alte limite, decât acelea care sunt necesare altor membri ai societăţii, pentru a se bucura de aceleaşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât prin lege”.(…) în art. 5 se prevede: „Legea nu are dreptul să interzică decât acţiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis de către lege nu poate fi împiedicat, şi nimeni nu poate fi obligat să facă ceea ce legea nu ordonă”. În art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, se defineşte libertatea ţărmurind-o numai de drepturile şi libertăţile celorlalţi, de legile făcute de om, de justele cerinţe ale moralei, ale ordinii publice şi bunăstării generale într-o societate democratică, omiţând limitele trasate de necesitate, de legile naturii, de cauze şi efecte, de forţele naturii, etc. De facto, însă, avem în vedere că, „Libertatea constă tocmai în înţelegerea necesităţii, în cunoaşterea legilor obiective ale realităţii şi în stăpânirea forţelor naturii şi ale vieţii sociale, întemeiată pe această cunoaştere” [22]. De asemenea, F. Engels, citat de Pavel Apostol în lucrarea sa, arăta: „Libertatea nu constă în visata independenţă faţă de legile naturii, ci în cunoaşterea acestor legi şi în posibilitatea dată, de a le pune în mod sistematic în acţiune, pentru atingerea anumitor scopuri”.  

[xxxii]Gheorghiu, Constantin-Virgil, Ora 25 (La Vingt-cinquième heure), 1949. Romanul a fost scris în limba română, cu titlul Ora 25, și tradus în limba franceză de Monique Saint-Côme. În România a putut fi publicat după decesul autorului, mai precis, abia după căderea comunismului.

[xxxiii] Dabu, Valerică şi Guşanu, Ana-Maria, Drept şi libertate. Inconsecvenţe legislative. Importanţa diferenţierii între drept şi libertate, Acta Universitatis George Bacovia. Juridica – Volume 2. Issue 2/2013 – http://juridica.ugb.ro/.: „În Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, nu găsim expresiile: „dreptul la libertate” şi „acest drept cuprinde libertatea”, în schimb găsim expresii, precum: „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi”, în (art. 1), „Libertatea constă în a putea face tot ceea ce nu dăunează celuilalt” în (art. 4), precum şi „Legea nu are dreptul să interzică decât acţiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat, şi nimeni nu poate fi constrâns să facă ceea ce legea nu ordonă” în (art. 5). Totuşi, şi în art. 11 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului, găsim următoarea formulare: „libera comunicare a gândurilor şi a opiniilor este unul dintre cele mai preţioase drepturi ale omului”

[xxxiv] https://ro.wikipedia.org/wiki/Kary_Mullis.

[xxxv]Biblia, (Apocalipsa 13.15-18): „ I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înţelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Şi numărul ei este: şase sute şaizeci şi şase”.

[xxxvi] https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugenism

[xxxvii]https://www.stiripesurse.ro/drepturile-omului-sunt-un-lux-varianta-2019-presedintele-iccj-socheaza-cu-o-declaratie-despre-cedo-video_1337157.html.

[xxxviii]Sfetcu,Nicolae, Evoluţia şi etica eugeniei. https://www.researchgate.net/publication/324601474_Evolutia_si_etica_eugeniei.

[xxxix]https://www.hotnews.ro/stiri-doctorh_actualitate-7260666-inchiderea-200-spitale-din-sistemul-public-bune-rele-explicata-sorin-paveliu.htm.

[xl] https://www.cotidianul.ro/traian-basescu-vrea-sa-mai-reduca-100-000-de-paturi-de-spital/

[xli]https://www.facebook.com/miscareapopulara.tv/videos/traian-basescu-c%C3%A2nd-am-intrat-%C3%AEn-ue-am-cedat-din-suveranitate/1656556261049198/.

[xlii]CONSTITUȚIE*) din 21 noiembrie 1991 (*republicată*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 Articolul 2 Suveranitatea(1) Suveranitatea naționala aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum.(2) Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

[xliii]https://stirileprotv.ro/stiri/international/peter-singer-un-filosof-australian-va-primi-titlul-doctor-honoris-causa-ideile-sale-au-starnit-controverse-internationale.html.

[xliv]http://www.ziaristionline.ro/2015/05/15/universitatea-din-bucuresti-il-onoreaza-pe-profesorul-moarte-peter-singer-sustinator-al-pruncuciderii-zoofiliei-pedofiliei-si-casatoriilor-homosexuale-cu-doctor-honoris causa/Potrivit ActiveNews, în 1979, Singer a scris în cartea sa, “Practical Ethics”, (1st ed. Cambridge: Cambridge University Press, 1979): “Copiii umani nu au conștiință de sine și nu sunt capabili să priceapă faptul că există. Nu sunt persoane. În consecință, viața unui nou-născut are o valoare mai mică decât viața unui porc, a unui câine sau a unui cimpanzeu“. Referindu-se la copiii nou-născuţi şi cei cu disabilităţi, “profesorul de etică” foloseşte în scrierile sale pronumele pentru obiecte sau animale: “it”.

[xlv]https://republica.ro/nu-stiam-ca-dumnezeu-e-nazist.

[xlvi]https://en.wikipedia.org/wiki/Christine_Lagarde

[xlvii]http://www.slineamt.ro/apostolul/studii-si-sinteze/batranii-traiesc-prea-mult-si-este-un-risc-pentru-economia-globala-trebuie-facut-ceva/

[xlviii]https://mronline.org/2018/10/09/the-christine-lagarde-memo/:The ‘Christine Lagarde Memo’: FOR YOUR EYES ONLY, from ‘the Coalition’Old people live too long and this is a risk for the global economy. We must do something, urgently.—Christine Lagarde, Director of the International Monetary Fund
(Translated from the Spanish).This secret memo was discovered in the waste basket of a high-ranking staffer in the European Commission. It was sent to us by Dr. Margaret Morganroth Gullette, author of Ending Ageism, or How Not to Shoot Old People (2017). The memo from “the Coalition” begins “Dear Angela, Teresa, Emmanuel…” and has a further list of first names (heads of state and secretaries or ministers of finance, health and human services), mostly scribbled over with marker. Monthly Review is pleased to be publishing this important leaked document here for the first time.

Bătrânii trăiesc prea mult și acesta este un risc pentru economia globală. Trebuie să facem ceva, urgent.

—Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internațional Această notă secretă a fost descoperită în coșul de gunoi al unui angajat de rang înalt al Comisiei Europene. Ne-a fost trimisă de dr. Margaret Morganroth Gullette, autoarea cărții Ending Ageism, or How Not to Shoot Old People (2017). Nota de la „Coaliție” începe „Dragă Angela, Teresa, Emmanuel…” și are o listă suplimentară de prenume (șefi de stat și secretari sau miniștri ai finanțelor, sănătății și servicii umane), în mare parte mâzgălite cu marker. Monthly Review are plăcerea de a publica aici pentru prima dată acest important document scurs de informații.

[xlix]Parmenide  (apr. 540-  470 î. H.), Despre natură: ”Despre acest fapt este necesar de vorbit și cugetat ce trebuie să fie existența, numai existența este, neantul nu este”; ”Căci ce origine vrei tu să găsești pentru Ființă? Cum și de unde ar veni o creștere a ei? Ea nu poate veni din ființă, căci (atunci) ar fi dată o ființă înaintea ei. Și nici nu pot să–ți îngădui să spui că ea a venit din neființă. Căci nu se poate nici gândi nici exprima că ea nu ar fi fost…Ea trebuie, deci, să fie absolut dată sau să nu fie deloc…”.

[l]https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/scadere-record-a-numarului-de-pensionari-in-romania-peste-61-000-de-oameni-au-iesit-din-sistem-in-ultimul-an-1704341.

[li]https://www.libertatea.ro/stiri/cnas-a-iesit-public-cu-un-procent-macabru-88-din-bolnavii-de-cancer-tratati-in-romania-in-2019-ar-fi-murit-intr-un-an-care-este-adevarul-3740723.

[lii]https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_(Platon), Mitul peșterii: Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care sunt prizonieri într-o peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei. În spatele prizonierilor arde un foc continuu, ce reflectă, pe peretele din fața acestora, umbrele altor oameni care se plimbă, purtând în brațe diverse statui. Când prizonierii peșterii au văzut acele umbre, nu au realizat cât de lipsite de importanță sunt ele pentru viața lor și încep să atribuie acelor umbre diferite forme, precum « copac », « câine » sau « pisică ». Umbrele i-au făcut pe oamenii peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea. Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul. La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră. Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora din întuneric. De vreme ce filosoful este singurul capabil să recunoască ce este cu adevărat bun și singurul care poate atinge absolutul, el este singurul potrivit să conducă o societate, după spusele lui Platon.

[liii] http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/8551 DECIZIE nr. 103*) din 1 octombrie 1996 Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 20 ianuarie 1997: „Cu privire la excepţia ridicată, instanţa de judecată apreciază ca textul atacat este constituţional, deoarece „actele de comandament sunt definite ca acte emise de organele militare în scopul asigurării ordinii şi disciplinei militare, iar partea care s-a considerat vătămată are posibilitatea de a formul contestaţia împotriva unor asemenea acte la formatia militară competenţa”.

[liv]http://opinianationala.ro/diego-fusaro-un-ganditor-si-formator-de-opinie-italian/

[lv]https://www.juridice.ro/684035/problematica-limitarii-exercitiului-unor-drepturi-si-libertati-fundamentale-in-contextul-instituirii-starii-de-urgenta-sau-a-starii-de-alerta-ii.html Relativ la limitele în care exercițiul unor astfel de drepturi/libertăți poate fi restrâns, incidente devin disp. art. 53 din Constituție, cu o unică observație, relativă la criteriul proporționalității măsurii, care, în cazul stării de urgență se impune a fi raportată nu doar la criteriile prevăzute în alin. (2) al art. 53 din Constituție, ci și la cele derivate din tipul de risc care a generat situația de urgență și care, la rândul ei, a impus declararea stării de urgență, respectiv la amploarea și intensitatea efectelor produse de tipul de risc, acestea din urmă fiind criterii determinante în aprecierea duratei restrângerii exercițiului drepturilor/libertăților fundamentale, dat fiind că asemenea drepturi nu pot fi restricționate în exercițiul lor pe timp nelimitat, un astfel de caz echivalând cu afectarea a însăși existenței/substanței dreptului.

Cât privește starea de alertă, asemenea probleme nu se pun, dat fiind că regimul juridic al acestei stări este incompatibil cu ideea restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, la nivel formalizat, respectiv prin intermediul voinței statului. Intruziunile posibile în sfera unor drepturi/libertăți fundamentale sunt cele inevitabile și care derivă din acțiuni ale agenților statului, impuse acestora ca obligații, menite să salveze valori sociale fundamentale, de rang constituțional, în fața unor pericole grave și foarte grave, asimilate stărilor de forță majoră.

[lvi]Cioran, Emil M.,  Eseuri. Antologie, traducere şi cuvânt înainte de Modest Morariu, ed. Cartea Românească, 1988, Ispita de a exista. Cruzimea – un lux (1956),

[lvii]https://www.medlegtm.ro/CONVENTIE%20Oviedo.pdf CONVENŢIE EUROPEANĂ din 4 aprilie 1997 pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicatiile biologiei şi medicinei, Convenţia privind drepturile omului şi biomedicina*) Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 103 din 28 februarie 2001: Articolul 1 Scopul şi obiectul Părţile la aceasta convenţie protejeaza demnitatea şi identitatea fiinţei umane şi garantează oricărei persoane, fără discriminare, respectul integrităţii sale şi al celorlalte drepturi şi libertăţi fundamentale faţă de aplicatiile biologiei şi medicinei.Fiecare parte va lua în legislaţia sa interna măsurile necesare pentru a da efect dispoziţiilor prezentei convenţii.Articolul 2 Intaietatea fiinţei umaneInteresul şi binele fiinţei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societăţii sau al ştiinţei.Articolul 3 Accesul echitabil la ingrijirile de sănătate Părţile iau, ţinând seama de nevoile de sănătate şi de resursele disponibile, măsurile adecvate în scopul de a asigura, în sfera jurisdicţiei lor, accesul echitabil la îngrijiri de sănătate de calitate adecvată. Articolul 10 Viaţa privată şi dreptul la informaţie1. Orice persoană are dreptul la respectul vieţii sale private din punct de vedere al informaţiilor referitoare la sănătatea sa.2. Orice persoană are dreptul sa cunoască orice informaţie culeasa cu privire la sănătatea sa. Cu toate acestea, dorinţa unei persoane de a nu fi informată trebuie respectata.3. În cazuri excepţionale legea poate prevedea, în interesul pacientului, restrictii la exercitarea drepturilor menţionate la paragraful 2. Capitolul 4 Genomul uman Articolul 11 Nediscriminarea Orice forma de discriminare împotriva unei persoane pe motivul patrimoniului sau genetic este interzisă.

58https://ro.wikipedia.org/wiki/Amen.

[lix]https://m-partners.facebook.com/watch/?v=1012220942925201&_rdr. https://www.mediafax.ro/externe/papa-francisc-sa-ne-vaccinam-este-un-act-de-iubire-20236427

[lx]https://ro.wikipedia.org/wiki/Transumanism.

[lxi]https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Resetare.

[lxii] https://www.bursa.ro/opinii-spre-un-comunism-cu-o-fata-digitala-82025144.

[lxiii]Popescu, Corneliu-Liviu, Restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale prin decretele instituind sau prelungind starea de urgență sau de asediu și prin ordonanțele militare https://drept.unibuc.ro/dyn_img/aubd/Restrangerea%20exerci%C8%9Biului%20drepturilor.pdf: „Sub aspectul aplicabilității ratione materiae a acestui text, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1189/06.11.2008, că el are în vedere exclusiv drepturile și libertățile fundamentale, adică drepturile și libertățile consacrate constituțional, iar nu toate drepturile de care se bucură un subiect de drept. Altfel spus, numai drepturilor și libertăților consacrate de Constituție li se aplică regimul de protecție consacrat de art. 53 din Constituție. A contrario, drepturile consacrate prin legislația infra-constituțională pot fi supuse unor limitări fără respectarea garanțiilor constituționale aplicabile restrângerii exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale”.

[lxiv]https://www.agerpres.ro/justitie/2020/07/01/ccr-explica-de-ce-carantina-este-neconstitutionala-o-veritabila-privare-de-libertate-si-restrangere-a-drepturilor-fundamentale–533229. CCR recunoaşte că, în situaţii excepţionale, aşa cum este cea determinată de răspândirea infecţiei cu virusul COVID-19, instituirea unor măsuri energice, prompte şi adecvate gravităţii situaţiei reprezintă, în realitate, un răspuns al autorităţilor la obligaţia prevăzută în art.34 alin.(2) din Constituţie, potrivit căreia: „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”. De asemenea, Curtea reţine că atât internarea obligatorie în vederea prevenirii răspândirii unor boli transmisibile, cât şi măsura carantinei sunt restrângeri aduse exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale ce pot fi justificate în condiţiile în care raţiuni ce ţin de necesitatea asigurării siguranţei şi sănătăţii publice le impun. „Cu toate acestea, Curtea observă că măsurile amintite au efecte severe asupra drepturilor şi libertăţilor persoanei şi de aceea reglementările în materie trebuie să îndeplinească, în mod strict, toate condiţiile constituţionale. Caracterul excepţional, imprevizibil al unei situaţii nu poate constitui o justificare pentru a încălca ordinea de drept, prevederile legale şi constituţionale referitoare la competenţa autorităţilor publice ori cele privind condiţiile în care se pot aduce restrângeri exerciţiului drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.

[lxv]https://ro.wikipedia.org/wiki/Stat_e%C8%99uat Stat eșuat Un stat eșuat este un organism politic care s-a degradat într-un punct în care condițiile de bază și responsabilitățile unui guvern suveran nu mai funcționează în mod corespunzător. Un stat poate „eșua” dacă guvernul își pierde legitimitatea chiar dacă își îndeplinește funcțiile în mod corespunzător. Pentru o stare stabilă este necesar ca guvernul să se bucure atât de eficacitate, cât și de legitimitate. De asemenea, atunci când o națiune slăbește și binestarea acestuia scade, este introdusă posibilitatea unui colaps guvernamental total. ONG-ul Fund of Peace identifică un stat eșuat ca având următoarele caracteristici:Pierderea controlului asupra teritoriului său sau a monopolului cu privire la utilizarea legitimă a forței fizice în interiorul acestuia.Eroziunea autorității legitime de a lua decizii colective.Incapacitatea de a furniza serviciile publice.Incapacitatea de a interacționa cu alte state ca membru cu drepturi depline al comunității internaționale.Caracteristicile comune ale unei situații defectuoase includ un guvern central atât de slab sau ineficient, încât are incapacitatea de a ridica impozitele sau de alt tip de sprijin, și are un control practic redus pe o mare parte a teritoriului său și, prin urmare, există o lipsă a serviciilor publice. Când se întâmplă acest lucru, pot apărea corupția și criminalitatea răspândită, intervenția actorilor statali și nestatali, apariția refugiaților și mișcarea involuntară a populațiilor, declinul economic puternic și intervenția militară străină.[2] Nivelul controlului guvernamental necesar pentru a evita considerarea unui stat eșuat variază considerabil în rândul autorităților.[3] În plus, declarația faptului că un stat a eșuat poate fi, în general, controversată și, atunci când este făcută în mod autoritar, poate avea consecințe geopolitice semnificative.

[lxvi]https://adevarul.ro/news/politica/un-stat-esuat-guvern-esuat-sursele-criza-sistemica-romania-1_615ff6465163ec42712072b1/index.html.

[lxvii]Thatcher, Margaret. 1987. Interview for “Woman’s Own. (“No Such Thing as Society”).’ in Margaret Thatcher Foundation: Speeches, Interviews and Other Statements. London: “(…) who is society? There is no such thing! There are individual men and women and there are families and no government can do anything except through people and people look to themselves first”; „(…) cine este societatea? Nu există așa ceva! Există bărbați și femei individuali și există familii și niciun guvern nu poate face nimic decât prin oameni și oamenii se uită mai întâi la ei înșiși”. (tr.n.).

[lxviii] https://letstalkaboutbooks.blog/2020/09/18/ma-revolt-deci-suntem/.