4 mai 2024
ActualitatePeste 15.000 carnete de muncă abandonate de către posesori

Peste 15.000 carnete de muncă abandonate de către posesori

După 12 ani de când a intrat în vigoare un act normativ prin care s-a stabilit ca toate carnetele de muncă să fie predate titularilor, o mulțime dintre aceștia încă nu s-a prezentat la instituția care le gestiona, pentru a le ridica.

Astfel, în continuare, arhiva Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, care le-a avut în custodie, este sufocată de nu mai puțin de 15.169 cărți de muncă (atâtea erau la 1 ianuarie 2023).

Practic, pe parcursul anului 2022 numai 282 persoane s-au prezentat la ITM Bacău pentru a intra în posesia documentului, esențial în demonstrarea vechimii în muncă pe care a acumulat-o o persoană de-a lungul vieții, în vederea acordării și calculării pensiei din sistemul public.



Reamintim că printr-un act normativ adoptat în 2010 s-a decis ca toate carnetele de muncă să fie înlocuite cu registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), în format electronic, precum și cu adeverințele de stagiu de cotizare la pensie. Tot atunci s-a hotărât ca toate cărțile de muncă să fie înmânate posesorilor. Această acțiune ar fi trebuit să se încheie la 1 ianuarie 2011.

Numai că, după cum se vede, nu este finalizată nici în prezent, pentru că foarte mulți titulari au uitat de acest document, care nu este deloc de neglijat. E adevărat că toate carnetele de muncă au fost scanate de către Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău, astfel că aceasta deține baza de date privind activitatea fiecărei persoane care a fost sau este angajată.

Dar, potrivit legislației în vigoare, fiecare persoană, în momentul în care depune cererea și dosarul de pensionare, trebuie să prezinte la CJP Bacău și carnetul de muncă în original și copie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri