joi, 25 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1157

Toamna noastră. Bacăul nostru

Brrr… pășim spre toamnă, dar mie-mi place! Nu că-s născut eu chiar de 1 septembrie, dar parcă trecerea aceasta înseamnă o bucurie suplimentară, întregitoare, pe lângă cele adunate de-a lungul anului. Mă rog, 2022 nu ne-a adus prea multe împliniri ori prea dulci recompense, dar orișicât, suntem sănătoși cât de cât, și încă mai tragem speranță că o vom scoate la capăt. Măcar până o cădea omătul, vorba greierului lui Topîrceanu – Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun (…). Dar guvernanții spun că (ne) va fi bine și cald la iarnă petnru că facturile la gazul natural și curentul electric vor fi subvenționate până în martie la anul. S-o vedem și pe asta, că prețurile prin piețe și supermarketuri deja le-am văzut și-am devenit cu toții bacovieni de De ultima oră: Război Mişcarea popoarelor.Comerţul a-ncetat.Mălai,Pâine,După alfabet.Progrese în ştiinţă,Semnale,Descoperiri,Cămin,Colibă,Adăpost…Nopţi roșii,Cutremur…
Renaşterea lumii.

Până la Ceruri și puțin înapoi

Vă rog să nu trecem peste străfulgerarea profetico-poetico-militaro-economică a simbolului local și să apreciem, totuși, că începem un nou an la 1 septembrie. Ce-i drept, unul bisericesc – Indictionul, bazat pe Legea Veche, care spunea că fix de la această dată a început Dumnezeu Facerea Lumii. Cel puțin așa au decis Sfinții Părinți adunați (unii spun că a fost cam cu anasâna!) de Constantin cel Mare la Niceea în 325. Dar tot în prima zi de toamnă creștinii ortodocși îl au în calendar pe Simenon Stâlpnicul, un sfânt fără rău de înălțime de vreme ce a trăit majoritatea vieții în vârful unor “stâlpi” de peste 16 metri, de fapt, niște coloane uriașe din piatră din vârful cărora Simeon era aproape de Dumnezeu, predica și făcea minuni din când în când. Mă rog, aceleași mărturii contemporane de prin anul 400 și ceva amintesc și de faptul că sfântul mai avea și momente de furie asupra celor adunați sub el și-i cam afurisea cu răceală când nu le simțea credința adevărată. Poate de aici și “porecla” de răpciune dată de români lunii septembrie, una în care începe sezonul tușitului și nasului cu nevoie de batistă. Aveți grijă, doar până de Ziua Crucii puteți culege ierburile de leac și cele ale descântecului, ca să legați-dezlegați oareșce îmbinări de bine prin viață!

Din trecutul aproape imediat

Oricum ar fi toamna, sunt atâtea bucurii pe care le așteptăm oferite în târgul nostru haștag nou ce ne-a fost oferit pe post momeală veche, dar ambalată progresist. Sincer, nu cred că va fi cineva în stare să aranjeze o mustărie pașnic-primitoare, în fundal cu Maria Tănase cântând Bun e vinul ghiurghiuliu și cu grătare pe care se lăfăie hălci de pastramă nesimțit de fragedă! Din păcate, văd mai degrabă Bacăul prin ochiul nebun al manieristului pictor Arcimboldo, cel alcătuia – la 1573 – din fructe și legume chipuri alegorice, atât de asemănătoare trăitorilor de lângă noi în ziua de azi. Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie poate fi o scuză și pentru manele, ca și pentru Șostakovici, așa că o dau iar în romantism, dar ce romantism! A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta,  cerea Nichita Stănescu în a sa Emoție de Toamnă, iar eu sunt în acord tomnatic cu ploieșteanul de geniu. Însă tot oful de băcăuan îl am și umbra lui septembrie mă leagă pentru totdeauna de Parcul Libertății, actualul Cancicov, unde mi-am trecut-petrecut povestioare amoroase și povești profunde de dragoste, ca mulți dintre voi. E locul unde mi-am luat rămas bun, de fapt un “adio” neștiut, de la iubirea perfectă a celor 18 ani. Eram tot în prag de toamnă și mierea soarelui ostenit în apus se prelingea înțelegător peste lacrimile ei și ale mele, cel ce pleca în Armata Republicii Socialiste România. Și ea urma să plece, muuuult mai departe, dar asta-i altă poveste. Cu tot junghiul care tot mai răsună în coastele încămășate într-o vârstă ce n-o vreau, tot îmi mai place parcul cam prea “deznudat” de vegetație, după gustul meu. Păi, cum rămâne cu Pupodromul unde veștedul frunzelor învelea timid șoaptele îndrăgostelilor și săruturile ulterioare? Ce mai contează o alee pierdut-ascunsă de acum 30-40 de ani, de vreme ce limbile împletite și pipăielile explicite made by 2022 au nevoie doar de o stradă centrală pentru a-și proclama Victoria Sexuală asupra Delicateții Iubirii?

Antinostalgia e leacul. Speranța e vindecarea!

Nu mă pot abține și mai vin cu niște versuri, de data asta ale Poetului Bacăului, Ovidiu Genaru: Am deschis ușa coliviei: Hai du-te o implor / Pasărea mea captivă / bâjbâie spațiul / se izbește de transparențe / plânge și-i este milă de libertate / Hai fugi unde vezi cu ochii / eu repejor voi sigila portița / Dar pasărea intră iarăși în carcera ei / în lumina prizonieră își pune / cătușa / E fericită și cântă jelind / cântă ca noi / dorința de a fi afară.Și acum ce facem? În niciun caz să plângem ca niște… aproape moșnegi pe scândurele ude moștenite de la Bacovia! Mai bine să gândim cu mintea noastră înțepată de o mândrie locală ce se pare c-am pierdut-o și să simțim puțintel într-o inimă ce are într-un colț fierbințeală băcăuană sinceră. Ca băcăuan dinamovist (câine de liga a doua în prezent!), mie mi-e tare dor să văd nocturna aprinsă pe stadionul nostru și să aud galeria cântând. Chiar dacă unele voci nu mai pot fi auzite, rămâne trăirea binecuvântată de a ne bucura că vine din nou Toamna în Bacău. Chiar și fără fotbal, cu prea puțină curățenie și mulți câini de pripas, cu speranțe puse-n paranteze colțoase, să rămânem vii viețuitori ai Locului nostru! Și să spunem doar primele versuri argheziene – Niciodată toamna nu fu mai frumoasă….

Nelu Broșteanu

Consiliul Județean: Stimulente majorate pentru sportivii premiați la competițiile naționale sau internaționale

    Consilierii județeni au fost convocați, ieri, 31 august, în ultima ședință ordinară din această lună. Aleșii județeni au avut la mapă nu mai puțin de 19 proiecte care vizează diferite zone de interes județean, de la infrastructură sanitară, transport public, până la cultură sau sport.

    Astfel, pe lângă aprobarea sumelor actualizate în vederea continuării unor investiții la diverse obiective din județ (modernizarea blocului operator din cadrul Spitalului Județean, reabilitarea Centrului Școlar C11), dar și începerea altor investiții (reabilitarea DJ care leagă localitățile Faraoani, Cleja și Ciucani – comuna Răcăciuni), aleșii județeni au fost solicitați să se pronunțe și în privința finanțării centrului integrat comunitar de la Parava. Investiția se ridică la peste 1,9 milioane de lei, din care 500.000 de lei va fi contribuția CJ. Practic, beneficiarii centrului comunitar integrat vor primi servicii medicale comunitare indiferent de statutul de asigurat sau neasigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Astfel, în Centru, va urma să funcționeze un punct de lucru de medicină de familie sau un cabinet individual de medicină de familie, un cabinet de stomatologie, un punct de recolatare de analize medicale, precum și alte servicii din acest domeniu.

    Bani pentru exproprieri, dar și pentru pregătirea sportivilor dansatori

    Pe de altă parte, consilierii județeni au fost convocați să-și exprime votul și în privința declanșării procedurilor de expropriere din zona lucrărilor la drumul județean  252, Buhoci – Bibireşti. Aici, sunt aproape finalizate investițiile în reabilitarea acestui sector de drum, procedura impunând acordarea de despăgubiri proprietarilor, fiind aprobată lista celor afectați de coridorul de expropriere, precum și sumele individuale pe care ar urma să le primească, ținându-se cont că pe aceste terenuri se află vegetație forestieră. Prin urmare, cu ajutorul Direcției Silvice, s-a stabilit valoarea masei lemnoase pentru suprafeţele de teren afectate de exproprieri, respectiv 164,00 lei/m3. Sume de bani urmează să primească și Asociaţia Club Sportiv Adamas din Bacău pentru pregătirea sportivilor în vederea participării la cea de-a șaptea ediție a Cupei „Adamas” la dans sportiv, programată în această toamnă, unde invitați vor fi cei mai buni dansatori-sportivi ai României, dar şi sportivi din Moldova, Ucraina şi Bulgaria. Astfel, Consiliul județean va finanța cu 45.000 de lei, din valoarea totală de 88.700 lei a bugetului programului sportiv.

    Premii speciale pentru sportivii merituoși

    Totodată, consilierii județeni au aprobat și sumele care vor fi acordate, ca stimulent, sportivilor legitimaţi în judeţul Bacău (dar și antrenorilor acestora) care au obţinut locuri fruntașe în cadrul competiţiilor sportive internaţionale si naţionale oficiale. „În urmă cu ceva timp, s-a ridicat problema premierii unui execelent înotător din județ care a obținut medalia de aur. Or, pentru asta este nevoie de adoptarea unui regulament care să ducă la mărirea acestor premii pe care le poate acorda Consiliul Județean. La fel se întâmplă și în cazul elevilor care sunt premiați pentru rezultatele excelente obținute. Suntem consecvenți cu lucrul acesta. Anul trecut, am premiat sportivi, dar și elevi merituoși. Doar că nu vrem să facem o discriminare în a-i premia pe unii acum, și pe alții mai târziu. Trebuie să avem o inventariere, la nivel de județ, astfel încât să nu scăpăm un sportiv sau un elev care îndeplinesc condițiile premierii. Va fi aceeași procedură pe care am adoptat-o în cazul finanțării ONG-urilor, pe bază de regulament, apoi sesiune ș.a.m.d.”, a arătat preșdintele Valentin Ivancea. Astfel, sportivii cu rezultate execlente în competiții vor primi stimulente fînanciare, sub formă de premii speciale, în funcție de distincţia obţinută, care vor putea fi între 1.500 lei/sportiv/antrenor (pentru câstigătorii premiului I, locului 1 sau medalia de aur, la competiţii sportive naţionale fază/etapă finală) și 2.500 lei/sportiv/antrenor (pentru câştigătorii locului 1 la competiţiile internaţionale fază/etapă finală). Sumele scad la jumătate sau un sfert în cazul sportivilor care s-au plasat pe locurile 2 și 3. Sume ceva mai mari au fost aprobate în cazul sportivilor câștigători la competițiile paralimpice, respectiv 3.000 de lei pentru sportivul (sau antrenorul) pentru calificare la Jocurile Olimpice/Paralimpice, 7.000 lei/sportiv/antrenor pentru câştigătorii medaliei de aur la Jocurile Olimpice/Paralimpice, 6.000 lei/sportiv/antrenor pentru câştigătorii medaliei de argint la Jocurile Olimpice Paralimpice și 5.000 lei/sportiv/antrenor pentru câştigătorii medaliei de bronz. Sumele se înjumătățesc în cazul câștigătorilor de aur, argint sau bronz la Campionatul Mondial/European.

    88,3 milioane de lei pentru modernizarea blocului operator din cadrul SJU

    Deloc lipsit de importanță este și proiectul de modernizare a blocului operator situat la etajul II al corpului A din clădirea Ambulatoriului integrat de specialitate a Spitalului județean. „Este un proiect amplu, mai vechi, aprobat prin anul 2020, și actualizat, ca urmare a creșterii prețurilor la toate, de reparație capitală a tuturor sălilor de operație, din cadrul Spitalului Județean. O sumă considerabilă pentru care încercăm să obținem o finanțare. Este un proiect ambițios pe care săperăm să-l vedem finalizat în termen. Deocamdată, suntem în faza de proiectare”, a precizat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău. Valoarea investiţiei este de peste 88,3 milioane de lei, lucrările urmând a fi finalizate în maximum 36 de luni. Importanța acestor lucrări va fi dată de calitatea și eficienţa actului medical, inclusiv reducerea costurilor cu energia și utilităţile. Astfel, pe lângă amenajarea şi dotarea celor 10 săli de operaţii existente și amenajarea și dotarea compartimentului de sterilizare, vor fi făcute consolidări structurale antiseismice la terasa peste etajul 2 până în subsol, dar și lucrări în vederea creșterii eficienţei energetice a pereţiłor exteriori. În plus, se va amenaja un cułoar medical neutru pe 3 laturi ale etajułui 2, precum și o scară metałică exterioară nouă, distinctă, cu spaţii tehnice necesare funcţionării blocułui operator.

     

    Bogdan Duca este vicecampion la Campionatul Național de Maraton (XCM)

    Asociația „I Will for Moinești” a organizat pe 27 august, la Moinești, Campionatul Național de Maraton (XCM), 96 km cu 3200 m diferența pozitiva de nivel, un eveniment la care au participat aproximativ 200 de sportivi de la mai multe cluburi din țară. Practic, a fost primul campionat național de gen organizat în Moldova.

    Între participanți s-a numărat și sportivul băcăuan Bogdan Duca, legitimate la clubul Dinamo, care a reușit să obțină cu această ocazit titlul de vicecampion național elite 2022, cu timpul de 4 ore 35 de minute. Din punct de vedere tehnic, competiția a constat într-un traseu greu atât din punct de vedere al diferenței de nivel și al distantei, cât și din punct de vedere al suprafeței de rulare. A fost o cursă rapidă și intensă de la început la final. Mai multe detalii despre cum a fost, dar ș ice urmează, am primit chiar de la Bogdan Duca:

    „M-am simțit bine încă de la început, am ramas 4 oameni în grupul fruntaș până în ultima oră când rămăsesem doar 2. Cu o seară înainte am avut ceva probleme cu somnul, reușind să dorm doar 3 ore iar asta s-a văzut în ultima oră de cursă. Sezonul competițional se termină curând, dar mă așteaptă o noua provocare. Organizarea unei curse de 2 zile pe șosea „Turul Colinelor Bacău” în  8-9 Octombrie 2022. Va fi o experiență nouă cu provocări pe măsură, un traseu circuit pe centrul Bacăului, cu startul și finishul în fața Prefecturii, iar a doua zi un circuit de 126 km în partea de est a județului, cu plecare și finish din Buhoci.”

     

    Zilele Bacăului vor costa 370.000 de lei

      Municipalitatea va organiza între 14-16 octombrie «Zilele Bacăului» la Insula de Agrement. Bugetul necesar organizării evenimentului va fi în valoare de maximum 370.090 RON.

      Artiștii care sunt vizați a performa sunt: Smiley, Horia Brenciu, Speak, Maximilian, DJ locali: Horatio, Dubshake, FUEGO, Maria Șalaru, Vasilica Tătaru, Oltița Todirică, Nicu Chiriță, Lucia și Oleg Sacaliuc (voce, vioară), Maria Tătaru, George Cojocărescu, Ștefan Deaconița (Iași) Ghiorghiță Rotaru (Suceava), ansamblu dans Robert Costrovanu, ansamblul Floricica de la Munte. Dacă artiștii enumerați anterior nu mai sunt disponibili, vor fi invitați artiști de același calibru.

      Programul celor 3 zile ale evenimentului va cuprinde următoarele:

      • Activități sportive și concursuri de divertisment dedicate atât copiilor, cât și publicului larg;
      • concert de muzică clasică și pop – opera;
      • concerte de muzică tradițională susținute de artiști locali și naționali;
      • concerte de muzică pop susținute de artiști naționali;
      • Concert muzică militară;
      • Retragerea cu torțe;
      • 1 spectacol de divertisment;
      • 1 Expoziție ”Bacăul vechi în imagini și artă”;
      • Expoziții lucrări plastice;
      • Spectacol pirotehnic și lasere.

      Festivalul Internațional “ Enescu – Orfeul Moldav”

      Astăzi începe a XLIII-a ediție a Festivalului dedicat memoriei lui George Enescu, compozitor care, asemenea prietenului său, Mihail Jora, al cărui nume îl poartă Filarmonica băcăuană, sunt și rămân în eternitate, nu doar creatori de marcă ci și exemple de moralitate,demnitate. Purtători de coloană vertebrală neînclinată de vremuri, situații și conjuncturi. Oameni care și-au jertfit, cu smerenie viețile, muzicii și semenilor. Mentori, conștiința le-a fost far în noaptea compromisurilor și au dat aurul științei lor, ca model pentru tot ce înseamnă artă. Arta muzicală: compoziție sau interpretare. Profesori și modele de demnitate.

      Prima seară a lunii septembrie coincide cu aceea de deschidere a Festivalului Internațional “ Enescu – Orfeul Moldav” și aparține orchestrei, care va susține la Sala Ateneu, de la 18,30 un concert simfonic dirijat de maestrul Valentin Doni. Acesta a ales un program superb cu Rapsodia I-a op.11 în La Major, (compusă în anul 1901 – poate cea mai populară lucrare a lui Enescu), Tzigane pentru vioară și orchestră de Maurice Ravel, în interpretarea Dianei Moș, rector al Universitășii de Muzică din București și Ceasul, lucrare compusă de Valentin Doni.

      Vineri, 2 septembrie violonista Natalia Pancec acompaniată de Adriana Toacsen, ne vor delecta, la Tescani, de la ora 17.00 cu lucrări de: George Enescu, Claude Debussy, Béla Bartók.

      Final de Festival, sâmbătă, 3 septembrie, ora 17.00 Tescani cu recitalul cameral realizat de soprana Bianca Manoleanu și pianistul Remus Manoleanu.

      Omagiu muzicii românești conține lucrări de: Theodor Grigoriu, Valentin Timaru, Dan Dediu, Dan Voiculescu, Andrei Tănăsescu, Felicia Donceanu, Dan Buciu, Dan Bălan, Liviu Dănceanu, Adrian Pop și George Enescu.

      Un regal muzical, cu bijuterii muzicale ce așteaptă a fi admirate de public. Să nu uităm cuvintele lui Enescu: “Muzica este o putere spirituală în stare să lege toţi oamenii între ei”.

      Ozana Kalmuski Zarea

      În sfârșit, o veste bună pentru pensionari!

        După o așteptare de 8 luni, pensionarilor li se promite o majorare cât de cât însemnată a pensiilor. Marți, 30 august, Mihai Tudose, vicepreședinte al PSD, a anunțat că acest partid propune creșterea cu minimum 10 la sută a punctului de pensie, începând cu 1 ianuarie 2023.

        Potrivit unor surse din PSD, la Ministerul Muncii au fost făcute deja mai multe calcule, respectiv cu majorări de 8 la sută, 10 la sută, 12 la sută și 15 la sută. Conducerea PSD ar opta pentru 10 la sută sau 12 la sută.

        Totodată, social-democrații propun creșterea indemnizației sociale (pensia minimă garantată) de la 1.000 lei la 1.100 lei și a salariului minim brut, de la 2.550 lei la 3.000 lei, tot de la 1 ianuarie 2023.

        În plus, se va păstra suma de 200 lei din salariul minim brut care va fi netaxabilă. Toate aceste propuneri nu au fost însă discutate de către PSD cu partenerii din coaliția guvernamentală, respectiv cu PNL și UDMR. Prin urmare, rămâne de văzut dacă și cele 2 partide vor fi de acord cu acest pachet de măsuri sociale. Cert este că atât pensionarii, cât și angajații retribuiți cu salariul minim au nevoie ca de aer de o creștere considerabilă a veniturilor. În prezent, valoarea punctului de pensie este de 1.586 lei.

        În județul Bacău, pensia medie de stat este în cuantum de 1.732 lei, dar, evident, cei mai mulți pensionari iau sub această sumă. Cât privește pensia medie de agricultor, aceasta este mult mai mică, adică de doar 711 lei. Dar statul vine în completare cu diferența de bani de până la 1.000 lei (indemnizația socială), astfel că nimeni nu are o pensie mai mică decât această sumă.

        De unde au apărut, peste noapte, zeci de câini în oraș?

          FOTO: Pamfil Tudor

          Mai mulți cetățeni dar și instituții acreditate (Poliția Locală, Jandarmeria) au sesizat în scris sau telefonic Serviciul de Gestionare al Câinilor fără Stăpân că pe străzile Bacăului au apărut în ultima perioadă, grupuri de 5-6 cîini care rătăcesc pe străzi.

          Ce au acești cîini în comun? Sînt speriați, confuzi, nu cunosc zona în care se află și nu știu să se ferească de mașini. Par pierduți prin oraș. Nu sînt niște cîini slabi, care se hrănesc cu resturi din tomberoane. Din contră, sînt bine hrăniți.

          „Cu câteva excepții, sînt de talie medie și mare. Am zărit și citiva metiși de pekinezi, de parcă pekinezii ar avea vreo șansă în jungla urbană. Încă o dovadă că acești cîini nu sînt de mult timp pe străzi. Nu trebuie să fii specialist în etologie canină că să îți dai seama că acești cîini au fost aduși și lăsați în oraș. Ne-au spus-o băcăuanii”, declară Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare al Câinilor fără Stăpân.

          Acesta spune că a analizat imaginile împreună cu instructori canini, cu oameni care lucrează cu câinii zi de zi. „Concluzia este una singură: sunt câini aduși și abandonați”, spune Dinu Păncescu.

          „Comportamentul lor nesigur, modul în care interacționează cu oamenii, caută atenție, rătăcesc pe străzi privind agitați în jur, indică clar că ei nu cunosc teritoriul. Încearcă să supraviețuiască, caută hrană, surse de apă.

          Cîinii care au deja un teritoriu al lor sînt relaxați, nu pleacă la plimbare prin oraș în căutare de hrană pentru că ei, cel mai adesea, primesc hrană și apă de la locatari. Ei stau la blocuri, nu își schimbă locul pentru că nu au motiv”, mai spune el.

          Dinu Păncescu a discutat problema cu echipa de la Poliția Animalelor si spune că se confirma apariția unor grupuri noi de câini adulți în oraș.

          „Ieri, am discutat telefonic cu domnul Lucian Iftene, directorul executiv al Poliției Locale Bacău care mi-a spus, bazându-se pe experiența sa în munca cu câinii, că e convins că o haită filmată în zona Milcov a fost adusă. Se vede din comportamentul lor.

          Fac un apel la cetățenii orașului, unii dintre ei proprietari sau simpli iubitori de câini, să semnaleze orice situație suspecta (câini descărcați din autovehicule, lăsați pe stradă în saci) la numărul de telefon 0234 -986, Poliția Locală Bacău.

          Filmați sau fotografiați orice situație suspectă, rețineți numărul de înmatriculare al autovehiculului”, mai spune Dinu Păncescu.

          Abandonul canin se pedepsește si este faptă de natură penală.

          „Nu vreau să fac speculații dar este foarte posibil ca abandonarea acestor cîini să nu fie întâmplătoare. Există interese ale unor persoane publice de a demonstra că orașul este asediat de cîini și trebuie adusă o firmă privată care să preia adăpostul și capturarea.
          Ca soluție propusă, uciderea tuturor câinilor aflati acum în adăpost (peste 2.000) cît și a celor care vor fi capturați”.
          Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestionare al Câinilor fără Stăpân

          De Ziua Limbii Române, Expoziția „Saloanele Moldovei” a desființat granițe și a reunit inimi, suflete și talent

          Organizatori, premianți și parteneri, la vernisajul Expoziției Saloanele Moșldovei

           O nou ediție, cea de-a XXXII-a, a „Saloanelor Moldovei”, expoziție-concurs, s-a încheiat, miercuri, 31 august, cu vernisajul lucrărilor premiate și nominalizate, concomitent, printr-un duplex Bacău-Chișinău, respectiv Galeriile ALFA din Bacău și Complexul Expozițional „Constantin Brâncuși”, din Chișinău, Republica Moldova. Și de o parte și de alta a Prutului, vernisajele au fost dedicate Zilei Limbii Române, sărbătorită, mai ales la Chișinău, cu mare fast și responsabilitate față de limba comună ce o vorbim, cu prezența artiștilor participanți, nominalizați și premiați, cât și a membrilor juriului. La Chișinău, pe simeze au fost lucrările artiștilor participanți din Republica Moldova, iar în Bacău, la Galeriile ALFA și Galeriile „Frunzetti, au fost expuse lucrărilor artiștilor din România. În deschidere (cu oarecare întârziere și desincronizare – tehnica, bat-o vina!, de fiecare dată) au salutat publicul Florina Breazu, președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova și Dionis Pușcuță, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu, inițiatorii și organizatorii acestei importante și singulare manifestări cultural-artistice, la care participă, încă din 1990, artiști plastici din cele două țări, considerată una dintre cele mai importante manifestări culturale care reunește talentul și mesajul celor peste 200 de artiști participanți, juriul nominalizând, pe 9 august, tot printr-un duplex, 40 de lucrări, dintre care 10 au fost propuse pentru premiere.

          Vernisaj la Chișinău

           „Bună seaara Bacău!, Bună seara România!, vă transmit sincere felicitări și urez La mulți ani! Limbii Române, limba noastră frumoasă și comună. Felicit participanții, nominalizații și premianții, din Chișinău și din România. Ne pare rău că nu suntem împreună, ne bucurăm însă că am reușit, împreună, să finalizăm, iată, cea de-a XXXII-a ediție a celei mai frumoase întâmplări de inimă și de suflet, de talent și muncă dăruite artei, care nu are granițe. Și noi, și voi decernăm premiile și diplomele, mulțumim tuturor celor care au asigurat și au acordat aprecierea artiștilor, mesagerii celei mai nobile misiuni de prietenie și înțelegere”, a spus Florina Breazu, din eleganta sală „Constantin Brâncuși”, de pe malul stâng al Prutului. La rândul lui, Dionis Pușcuță, manager al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, a felicitat artiștii moldoveni, participanți și premianți, după care a decernat premiile artiștilor din România, prezenți la vernisaj. A fost un moment emoționant, aplaudat de participanții din cele două țări.

          Premiile, la cea de-a XXXII-a ediție au fost: Premiul Ministerului Culturii al Republicii Moldova: Florina Breazu – Chișinău; – Premiul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău: Denis Brînzei – Galați; – Premiul „Mihail Grecu” al UAP din R. Moldova: Ionela-Cristina Dimuș – București; – Premiul UAP din România: Valeriu Herța – Chișinău; – Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei, Republica Moldova: Veaceslav Fisticanu – Chișinău; – Premiul Consiliului Judeţean Bacău: Sorin Otînjac – Iași; – Premiul Direcția Cultură a Consiliului Municipal Chișinău, Republica Moldova: Mihai Țăruș; – Premiul „Nicu Enea” – Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Bacău: Dumitru Macovei – Bacău; – Premiul Centrului de Cultură „George Apostu” Bacău: Alexandru Macovei – Chișinău.

          Din Bacău, au mai fost nominalizați artiștii Ovidiu Ungureanu, Gheorghe Zărnescu, Marius Crăiță Mândră, Mari Bucur, Mihai Chiuaru.

          Ca și la edițiile anterioare, pe lângă diplome, organizatorii și partenerii au acordat și sume simbolice în bani.

          Expoziția, una dintre cele mai reușite și frumoase, poate fi vizitată, la Galeriile ALFA și „Frunzetti” din Bacău, timp de o lună, iar cine are ocazia, poate intra în Complexul „Constantin Brâncuși, din Chișinău.

          Un băcăuan a încercat să trimită un dispozitiv de clonat carduri în Filipine. În ce a ascuns dispozitivul

          Polițistii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 54 de ani, care ar fi avut preocupări în efectuarea de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

          Din cercetări a reieșit că, la data de 19 iulie a.c., bănuitul, în vârstă de 54 de ani, ar fi disimultat componentele unui dispozitiv de tip skimming în interiorul unui receiver TV, pe care l-ar fi ambalat într-un colet, depus la punctul de lucru al unei firme de curierat, din municipiul Bacău, pentru a fi expediat în Filipine.

          La data de 30 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice Bacău au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiu, la locuința persoanei bănuite.

          În urma percheziţiei domiciliare, a fost descoperită o încăpere utilizată ca atelier de confecționare dispozitive utilizate pentru skimming, pentru copierea datelor de carduri bancare și înregistrarea codului PIN la bancomate.

          Astfel, au fost ridicate un laptop, 2 telefoane mobile, mai multe cartele SIM, înscrisuri, componente de bancomat, componente electronice, dispozitive de filmare ascunse și echipamente artizanale modificate/adaptate, cu privire la care există bănuiala că reprezintă componente ale unor dispozitive de skimming.

          Față de persoana bănuită, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de efectuarea de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fiind luată măsura reținerii pentru 24 de ore.

          Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul Centrului de Supraveghere și Control al Trecerii Frontierei – Aeroporturi București – Otopeni.

          Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

          La activități au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău.

          Analiza meteo: Vara 2022, mai caldă decât de obicei dar fără temperaturi extreme

          Ultima zi de vară calendaristică ne permite să facem câteva consideraţii sintetice asupra specificului meteo al acestui îndrăgit anotimp:

          Din punct de vedere termic, vara 2022 a fost o vară călduroasă, peste normele climatologice, prin cele 39 de zile tropicale (cu T > 30 ˚C) şi 41 zile de vară (cu T > 25 ˚C), care însumează 87% din numărul de zile ale perioadei. Am avut parte de o singură zi caniculară, 30 iunie, când s-au înregistrat 36,0 ˚C. Din acest punct de vedere, vara 2022 nu se remarcă prin valori termice extreme, specifice, spre exemplu, anilor 2007, 2012 sau 2017 (fig.1). Constanţa valorilor zilnice maxime de peste 25 ˚C a fost rar întreruptă prin câteva zile răcoroase, intermezzo binevenit pentru citadini (23,7˚C pe 11 iulie, 21,8 ˚C pe 10 august ş.a.).

          Fig.1: Temperaturi maxime înregistrate la staţia meteo Bacău în perioada 2000-2022

           Prin numărul de zile tropicale (8 în iunie, 17 în iulie şi 14 în luna august), vara acestui an urmează trendul ultimelor două decenii caracterizate printr-o creştere semnificativă, de peste două săptămâni, în comparaţie cu deceniul 9 (fig. 2). Se remarcă prin persistenţă, evoluţie timpurie şi starea de disconfort creată (prin combinarea temperaturilor mari cu o umiditate ridicată a aerului) primul val de căldură, manifestat în Bacău în intervalul 27 iunie – 6 iulie.

          Au urmat alte două perioade cu temperaturi de peste 30 ˚C, 19-24 iulie şi 19-29 august (aici cu o mică coborâre a mercurului la 29,8 ˚C, pe 22 august), valuri de căldură care, sub catalizatorul efectului de insulă termică urbană, au generat în cartierele centrale şi pericentrale un disconfort termic ridicat şi pe timpul nopţii. 

          Fig.2: Numărul de zile tropicale înregistrate la staţia meteo Bacău în lunile de vară (1989-2022) 

          Cele mai scăzute temperaturi care s-au înregistrat au fost de 9,6 ˚C în iunie (ziua 22), 8,3 ˚C (ziua 13) şi 13,2 ˚C în august (ziua 26).

          Din punct de vedere pluviometric, cele trei luni de vară au însumat 180,7 l/mp, cu aproape 50 l/mp mai puţin decât valorile multianuale ale perioadei 1901-2000. Ultimele ploi înregistrate la final de august maschează însă regimul puternic deficitar al verii din perspectivă agrometeorologică, precipitaţiile foarte reduse cantitativ din luna iulie, combinat cu primăvara secetoasă determinând gravele probleme de susţinere a culturilor agricole, cu efecte vizibile asupra producţiilor obţinute la majoritatea plantelor de cultură.

          Regimul puviometric atipic al acestei veri, caracterizat prin cantităţi reduse de precipitaţii la intervale mari de timp explică de ce, contrar percepţiei generale, vara acestui an ocupă poziţia a şasea în topul celor mai secetoase veri din ultimele două decenii (fig. 3). 

          Fig.3: Precipitaţii înregistrateîn lunile de vară în municipiul Bacău (2000-2022)

          Fenomenul de secetă este mai vizibil luând în calcul primele 8 luni ale anului (fig. 4). Cu cei 291,6 l/mp acumulaţi, anul 2022 reprezintă al doilea cel mai secetos an, după anul 2015, din perioada celor 23 de ani analizaţi. 

          Fig. 4: Precipitaţiile lunare înregistrate în primele 8 luni ale anului 2022 la staţia meteo Bacău.

          S-au înregistrat 18 zile cu precipitaţii de peste 1 l/mp, ploile fiind din păcate modeste cantitativ (1-5 l/mp) (fig. 5).

          Fig. 5: Climogramele celor trei luni de vară pentru staţia meteo Bacău (sursa: meteomanz.com)

          Se remarcă cele două zile din preajma sărbătorii Rusaliilor (11-12 iunie), care, prin valorile înregistrate (57 l şi respectiv 21 l), au reprezentat nu mai puţin de 43% din cantitatea totală de precipitaţii înregistrată pe parcursul verii. Cu valori de peste 10 l/mp se mai pot lăuda doar trei zile de la finalul sezonului cald (18, 22 şi 23 august), exemplificând regimul pluviometric deficitar de care aminteam. Ca un aspect pozitiv al verii 2022, se remarcă lipsa altor hazarduri specifice sezonului cald (grindină, vijelii, fenomene orajoase etc) care ar fi condus, alături de secetă, la accentuarea pierderilor de recoltă.

          Prof. Lucian Şerban

          http://www.deferlari.ro/

           

           

          Doar o treime din candidați a luat Bacalaureatul de toamnă

          La nivelul judeţului Bacău, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022 (înainte de contestaţii) este de 33,9%, mai mare decât rata națională (înainte de contestații), care este de 32.5%.

          În această a doua sesiune, au fost 915 candidați înscriși, iar dintre aceștia 753 au fost prezenți, 162 nu s-au mai prezentat, 255 dintre cei care au susținut examenul au fost declarați promovați și 498, respinși. Din totalul candidaților promovați, 185 fac parte din promoţia curentă, iar 70 sunt din promoţiile anterioare. Pentru candidaţii din promoția 2021-2022, rata de promovare este de 34,8%, iar în cazul promoțiilor anterioare, rata candidaților promovați este de 31,5%. Aceste procente de promovare sunt calculate la totalul candidaţilor prezenți.

          Cea mai mare medie pe judeţ, respectiv 9.76, a fost obţinută de un candidat absolvent al Colegiului „Mihai Eminescu” din Bacău. Următoarea medie este de 9.20 şi aparţine unui absolvent al Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău. S-au înregistrat și 4 medii peste 8 (opt), alte 40 de medii peste 7 (șapte) și 209 medii mai mari sau egale cu 6 (șase).

          Rezultatele (înainte de contestaţii) înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022 au fost afișate astăzi, 31 august, în cele 5 centre de examen organizate la nivel de judeţ, respectiv trei în Bacău (Colegiul Economic „Ion Ghica”, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” și Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”), unul în Oneşti (Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”) şi unul în Comăneşti (Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika”), dar şi pe pagina web dedicată a Ministerului Educaţiei http://bacalaureat.edu.ro/ . La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

          Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, tot astăzi, 31 august, până la ora 18.00, în centrele de examen unde candidații au susținut probele scrise. Aceștia completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

          După soluționarea contestațiilor, rezultatele finale vor fi comunicate pe 3 septembrie.

          Conducătorii microbuzelor școlare, instruiți de polițiști

            În contextul pregătirii noul an școlar, conducătorii de vehicule destinate transportului de elevi sunt instruiți de polițiști.

            Astfel, polițiștii Inspectoratului de |Poliție Județean Bacău au demarat activitățile de instruire a acestora și de verificare a documentelor necesare.

            Polițiștii rutieri și de ordine publică au discutat cu șoferii de microbuze școlare cărora le-au amintit aspecte legate de legislația rutieră și de conduita în trafic, pentru a nu fi înregistrate evenimente negative.Totodată, în cadrul activităților au fost verificate documentele și avizele necesare efectuării transportului de elevi.

            În această perioadă, polițiștii verifică și semnalizarea rutieră din zona unităților de învățământ, iar în cazul în care sunt constatate nereguli, acestea sunt aduse la cunoștința administratorului public pentru remedierea lor.

            Începe admiterea de toamnă la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

              Universitatea de stat „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează admiterea de toamnă pentru studiile universitare de licenţă, master și doctorat. Oferta educaţională a Universităţii include 35 de programe de studii universitare de licenţă, 26 programe de master şi 3 programe de doctorat, toate programele de studii fiind acreditate de către ARACIS.

              Perioada de înscriere la studiile universitare de licență: 1-22 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie), 5-15 septembrie 2022 (Facultatea de Litere), 5-16 septembrie 2022 (Facultatea de Științe), 1-16 septembrie 2022 (Facultatea de Științe Economice), 31 august-12 septembrie 2022 (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății). Perioada de înscriere la studiile universitare de master: 1-21 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie), 5-14 septembrie 2022 (Facultatea de Litere), 5-14 septembrie 2022 (Facultatea de Științe), 1-15 septembrie 2022 (Facultatea de Științe Economice), 05-19 septembrie 2022 (Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății).

              Admiterea la studiile universitare de doctorat se organizează pe 05-07 septembrie 2022  și 12-14 septembrie 2022. Informații suplimentare pot fi găsite pe pagina web a Școlii de Studii Doctorale: https://www.ub.ro/academic/scoala-doctorala/admitere

              Înscrierea pentru locurile alocate românilor de pretutindeni se face în perioada 29 august-07 septembrie 2022, accesând platforma www.adrp.ub.ro.

              Perioada de înscriere, pentru programele de conversie profesională a cadrelor didactice, este 1-28 septembrie 2022 (Facultatea de Inginerie și Facultatea de Științe) și 1-23 septembrie 2022 (Facultatea de Litere și Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății).

              Informaţii complete privind admiterea pot fi obţinute, accesând www.admitere.ub.ro, www.adrp.ub.ro şi www.facebook.com/UniversitateaVasileAlecsandriDinBacau, sau la secretariatele facultăţilor: Facultatea de Inginerie (0234 580 170); Facultatea de Litere (0234 588 884); Facultatea de Științe (0234 571 012); Facultatea de Științe Economice (0234 516 345); Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății (0234 517 715).

              Sergiu Urzică campion la dublu, J5 București.

              Sergiu-Constantin Urzică, alături de Matei Todoran, a câștigat proba de dublu, a turneului internațional TCB JUNIOR TROPHY, competiție de categoria J5, International Tennis Federation U 18, organizată de Tenis Club București, desfășurată la Pescariu Sports & Spa din București în perioada 21 August 2022-28 August 2022.

              În ciuda faptului că au fost printre mezinii competiției, Urzică și Todoran au confirmat încă odată că generația 2008 are un cuvânt de spus în competițiile internaționale! Parcursul învingătorilor a fost următorul: R1 6-4, 6-2 cu Balducci (Fra), Vukomanovic (Srb); R2 6-2, 2-6, 10-7 cu Haiduc (Rou), Maftei (Rou); QF 6-1, 6-3 cu Golescu (Rou), Mîndruț (Rou); SF 6-2, 7-6 (7) cu Paisvant (Rou), Berge-Nourescu (Rou); F 6-4, 4-6, 14-12 cu Ducariu (Ger), Simeonov (Bul).

              În proba de simplu, Sergiu Urzică după trei meciuri câștigate în calificări a obținut un loc pe tabloul principal, unde a pierdut în turul doi la Ghețu Gabriel, favorit numărul trei. Sportivul antrenat de Ciocan Brian-Mihai la C.S.M. Moinești, are vârsta de 14 ani, în timp ce majoritatea jucătorilor participanți la această competiție au împlinit deja vârsta de 17 ani.

              BACĂU FEST MONODRAME: 17-23 octombrie 2022

              Teatrul Municipal „Bacovia” anunță deschiderea sesiunii de înscriere pentru ediția a XXVIII-a (2022) a evenimentului BACĂU FEST MONODRAME. Festivalul Recitalurilor Dramatice se va desfășura în perioada 17 – 23 octombrie.

              BFM 2022 își va păstra structura consacrată, cu două secțiuni competiționale și o secțiune de recitaluri extraordinare.

              Singurul festival de teatru centrat pe Recitalul Actoricesc va alătura, și în această ediție, concursului rezervat unui singur actor oferta unor recitaluri extraordinare, de referință pentru scenele românești.

              Prestaţiile din concurs vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesionişti ai artelor spectacolului, care va decide câștigătorul TROFEULUI BACĂU FEST MONODRAME, în valoare de 3.000 de euro.

              Juriul va urmări capacitatea concurenților de a împleti varii mijloace de expresie (text, mișcare, teatru -dans, animație etc.).

              Regulament de participare:
              În competiție pot fi înscrise producții cu o durată cuprinsă între 40 şi 70 minute.
              Data limită de trimitere a propunerilor este: 16 septembrie 2022.
              Aplicațiile se transmit exclusiv online, la adresa teatrubacovia@gmail.com, și trebuie să conțină:
              – un link cu înregistrarea integrală a producţiei propuse
              – CV-ul artistului concurent

              La momentul selecției, vom solicita suplimentar și alte documente necesare participării la festival.

              Rezultatul selecţiei va fi anunţat ulterior pe site-ul instituției și pe alte canale de comunicare.

              Organizatorii asigură maximum două nopţi de cazare, precum și decontarea contravalorii transportului pe teritoriul României, conform legislaţiei în vigoare, pentru o echipă care nu poate depăși 6 (șase) membri. Nu se plătesc închirieri transport.

              Bacău Fest Monodrame este marcă înregistrată a Teatrului Municipal „Bacovia”.

              CONCURSUL DE DRAMATURGIE – MONODRAMĂ – EDIŢIA A IX-A

              Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău anunţă începutul sesiunii de înscrieri la cea de-a IX-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, secţiune competiţională din cadrul BFM 2022.
              Concursul de Dramaturgie – Monodramă este deschis tuturor dramaturgilor, textul putând fi piesă de teatru originală, scenariu pentru teatru, dans etc, care să presupună, însă, prezenţa în spaţiul de joc a unui singur actor.

              Regulament de participare:
              1. Nu sunt admise texte care au fost deja reprezentate ori premiate la alte concursuri de dramaturgie sau publicate. Menționăm că textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.
              2. Pentru a fi înscrise în concurs, toate lucrările vor fi trimise pe adresa:
              Concursul de Dramaturgie – Monodramă
              Teatrul Municipal „Bacovia“
              Str. Iernii, nr. 7, BACĂU
              Cod poştal 600050, judeţul Bacău
              1. Data limită a înscrierilor este: 16 septembrie 2022 (data poştei).
              2. Lucrările, trimise în trei exemplare, nu vor fi semnate, iar pe plic nu se va menţiona numele şi adresa expeditorului.
              3. În plicul ce conţine lucrarea va fi introdus un alt plic închis care va include numele, adresa autorului şi un motto care se va regăsi pe prima pagină a lucrării şi va servi drept element de recunoaştere. Acest plic se va deschide după desemnarea câştigătorului.

              Textele propuse vor fi citite şi apreciate de către un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii teatrale româneşti. Juriul nu are obligaţia motivării scrise a deciziilor.

              Premiul de Dramaturgie-Monodramă „Valentin Nicolau” este în valoare de 1.500 de euro.

              Audi cu sistem secret menit să păcălească inspecția RAR

              Inginerii de la RAR Bacău au descoperit un buton secret în torpedoul unui Audi adus de proprietarul care dorea să îşi recupereze talonul, după ce a fost prins fără ITP în trafic, informează Antena3.

              Şoferul a fost prins în trafic şi pentru că nu avea ITP valabil, poliţiştii i-au reţinut certificatul de înmatriculare. Pentru a-l putea recupera, proprietarul a fost nevoit să meargă la sediul RAR pentru o inspecţie tehnică, însă nu s-a gândit că va fi prins în flagrant de ingineri.

              Astfel, în timpul verificării, inginerii au descoperit un buton secret în torpedoul maşinii, iar după ce au stabilit ce făcea acel buton au decis să îi respingă pe loc inspecţia tehnică.

              „Posesorul acestui autovehicul a venit la RAR Bacău pentru redobândirea certificatului de înmatriculare, reținut pentru lipsa ITP. Până aici, nimic anormal am putea spune, cu excepția faptului că a circulat fără inspecția tehnică periodică valabilă. Si cu excepția lipsei filtrului de particule (DPF).

              Și cu excepția prezenței unui sistem de tipul “exhaust cut-off”, care putea fi activat cu telecomanda din torpedou. Practic, această improvizație face ca evacuarea gazelor și a sunetului să se facă înainte de toba finală.

              Lipsa filtrului de particule (DPF), combinată cu schimbarea fluxului normal al evacuării, nu mai asigură încadrarea în norma de poluare specifică acestui autovehicul și reprezintă o modificare neomologată adusă sistemului de evacuare. Pe scurt, motiv de respingere la inspecția tehnică periodică”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook – Registrul Auto Român Oficial.

              Ședința Consiliului Județean Bacău – VIDEO LIVE

                Ordinea de zi:

                Aprobarea procesului verbal al şedinţei extraordinare din 16.08.2022;

                2.Proiect de hotărâre privind constituirea unui drept de uz şi a unui drept de servitute asupra terenului în suprafaţă de 2 m.p, din zona drumului judeţean DJ 1 16D, situat în satul Hăghiac. comuna Dofteana din judeţul Bacău, aflat în domeniul public al Judeţului Bacău şi în administrarea Serviciului Public Judeţean de Drumuri Bacău, în favoarea S.C. DELGAZ GRID S.A.;
                Iniţiator: dL Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                3, Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Reabilitare şi modernizare DJ 119, km 14+300 – 25+740, Faraoani – Cleja – Ciucani, judeţul Bacău;
                Iniţiator: dl. Valentin lvancea preşedinte al Consiliulv,i Judeţean Bacău

                4. Proiect de hotărâre pentru modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr.86/20 15 privind aprobarea înfiinţării Echipei intersectoriale locale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei asupra copilului, exploatării prin muncă, a traficului de copii şi a violenţei în faniilie şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al acesteia, cu modificările ulterioare;
                Iniţiator: dl. Valentin Ivancea preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                5. Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de folosinţă gratuită constituit în favoarea Direcţiei Generale de Asistenţă Sociałă şi Protecţia Copilului Bacău asupra parterului şi subsolułui telinic din imobilul ,,Clădire stomatologie aflat în proprietate privată a Judeţului Bacău;
                Iniţiator: di. Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                6. Proiect de hotărâre privind plata cotizaţiei către Uniunea Naţională a Consiliiłor Judeţene din România pentru anul 2022;
                Iniţiator: dL Valentin lvancea preşedinte al Consiliului Judetean Bacău

                7. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 al Judeţului Bacău;
                Iniţiator: dl. Valentin lvancea yreşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                8. Proiect de hotărâre privind modificarea Anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr 47/2022 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii la Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău, cu modificările ulterioare;
                Iniţiator: dL Valentin Ivancea preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                9. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Serviciului Public
                Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Saivamont Bacău;
                Iniţiator: di. Valentin lvancea preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                10. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţei de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii serviciului pubłic de transport persoane, pentru Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, prestat între localităţile judeţului Bacău, valabil în perioada 2023-2032;
                Iniţiator: dl. Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                11, Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici actualizaţi pentru obiectivul de investiţii ,,Reparaţii capitale Clădire Centru Şcolar-C1 1
                Iniţiator: di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                12. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Bacău nr 232/2021 pentru modţfîcarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Bacău nr. 55/2017 privind aprobarea asigurării de la bugetul local a cheltuielilor care nu se Jinanţează de la bugetul de stat, pentru realizarea obiectivului de investiţii ,,Reparaţii cap itale Clădire Centru Şcolar-CJJ în cadrul Programului naţional de dezvoltare locală, cu modificăriłe ulterioare;
                Initiator: di. Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                13. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizaţi, faza P.Th, pentru obiectivul de investiţii: ,,RK-MODERNIZARE-DOTARE BLOC OPERATOR, (SĂLI OPERAŢII),CONSTRUIRE SCARA EXTERIOARA ŞI SPAŢII TEHNICE la Spitałul Judeţean de Urgenţă Bacău;
                Initiator dl Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judetean Bacău

                14. Proiect de hotărâre privind asocierea Judeţului Bacău cu Comuna Parava în vederea finanţării proiectului ,,Reabilitare, modernizare i extindere/mansardare centru integrat comunitar în comuna Parava, judeţul Bacău;
                Iniţiator: di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judetean Bacău

                15. Proiect de hotărâre pentru modificarea i completarea Hotărârii Consiliului Judeţean Bacău nr. 115 din data de 27.05.2022 privind dec1anarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridoruł de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes judeţean ,,Consolidare drum cu zid de sprijin DJ 252, Buhoci-Bibireti, km 121+630, judeţul Bacău, cu modificăriłe ulterioare;
                Iniţiator: di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                16. Proiect de hotărâre privind aprobarea frnanţării programului sportiv ,,Pregătire şi perfecţionare lot sportivi de performanţă a Bacăului secţia Dans Sportiv în perioada august- septembrie şi Cupa Adamas ed. a VII-a – octombrie 2022;
                Initiator: di. Valentin Ivancea – presedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                1 7.Proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii unui imobil-teren situat în Municipiul Bacău, având numărul cadastral 67837, din domeniul public al Municipiului Bacău în domeniul public al Judeţului Bacău;
                Iniţiator: dL Valentin Ivancea -preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind acordarea de stimulente financiare sportivilor din judeţul Bacău, care au obţinut premii/distincţii/medalii la competiţiile sportive internaţionale şi naţionale oficiale, precum şi antrenorilor care s-au ocupat de pregătirea acestora.
                Iniţiator: di. Valentin Ivancea -pre.edinte al Consiliului Judeţean Bacău

                19.Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bacău şi la Revista de Cultură ,,Ateneu Bacău;
                Iniţiator. di. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                20.Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici şi a cofrnanţării proiectului ,,Extinderea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţul Bacău în perioada 2020-2023;
                Iniţiator. dl. Valentin Ivancea – preşedinte al Consiliului Judeţean Bacău

                Jale în agricultură Pe lângă secetă, cerealele aduse din Ucraina afectează fermierii băcăuani

                Fermierii băcăuani au înregistrat, în acest an,  pierderi după pierderi, afacerile fiindu-le serios afectate atât de seceta prelungită, cât și de prețurile uriașe la îngrășăminte și combustibil. Zeci de mii de hectare au fost declarate calamitate, sumele pierdute cifrându-se la sute de mii de euro. În paralel, fermierii se luptă și cu cantitățile uriașe de cereale aduse, la preț de dumping, din Ucraina.

                Bacăul se numără printre județele din țară unde culturile agricole au fost grav afectate de temperaturile ridicate din termometre și de lipsa ploilor. Vorbim atât despre culturile de grâu, orz, orzoaică, rapiță, cât mai ales despre cele de  porumb și floarea-soarelui. Potrivit unei situații intermediare, la mijlocul lunii august, aproape 1.000 de fermieri din tot județul au raportat Direcției Agricole Bacău în jur de 20.000 de hectare cu diferite culturi (atât de toamnă, cât și de primăvară) afectate de secetă. Numai la culturile de toamnă, sunt 54 de UAT-uri din totalul de 85 (exceptând municipiile și orașele) care au raportat culturi compromise de seceta pedologică. Printre cele mai lovite de lipsa apei din sol au fost terenurile cultivate în toamna trecută din zonele Motoșeni – 1.500 hectare, Podu Turcului – cu aproape 1.200 de hecatre, Berești Bistrița – 650 hectare, Căiuți – 670 hectare, Tătărăști – 650 hectare, Răchitoasa – 600 hectare, Glăvănești – 650 hectare. Cifre îngrijorătoare vin și din localitățile unde există suprafețe cu diverse culturi înființate în această primăvară care, la fel, au fost distruse, în procente mari, de secetă, cum ar fi Filipești – 1.200 de hectare, Vultureni – peste 1.000 de hectare, Berești Bistrița –  925 de hectare, Buhuși – circa 880 de hectare sau Săucești – aproape 800 de hectare, Izvorul Berheciului – peste 600 de hectare etc. „Suntem în suferință. E greu anul ăsta. Să zicem că unora, puțini la număr, ploile de zilele trecute le-au mai salvat ceva din porumb. În rest, e jale. Gradul de compromitere este de 90%, la porumb, și undeva la 60-70%, la floarea soarelui. Cineva, de exemplu, recolta ieri vreo … 800 de kilograme de floarea soarelui la hectar. Nici furaj nu poți face din ce a mai rămas, pentru că porumbul  nu are talie, nu are știuleți…E urât”, spune Daniel Ciobanu, președintele Asociației Județene a Producătorilor Agricoli Bacău. Situația este provizorie, în continuare, cel puțin până la sfărșitul lunii, echipe de specialiștii de la Direcția Agricolă fiind prezente în teren pentru a continua evaluarea situației. Reamintim că, pentru culturile din anul 2022, utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură trebuie să depună înștiințări scrise despre suprafețele cu culturi agricole afectate de secetă.

                Avioanele și… ciorile, dușmanii agricultorilor

                Unul dintre sutele de fermieri afectați de condițiile potrivnice din acest an este și Nicolae Leuștean, care deține culturi agricole cantonate mai ales în localitățile din jurul Bacăului. „Toată lumea are probleme. Dar, la noi, care avem o parte din terenuri în zona Centurii Bacău, există un paradox. Adică, pe un anumit sector, pe unde trec avioanele care decolează sau aterizează în Bacău, nu a plouat mai deloc. Problema asta au ridicat-o și alții, de pe la Vaslui, care, la fel, s-au confruntat cam cu aceeași problemă. Mi-e clar că asta influiențează major precipitațiile. Poate să spună oricine altfel, eu tot cred că asta este una dintre cauzele lipsei de precipitații la noi în zonă”, explică omul de afaceri. În plus, și ciorile se înscriu în lista lungă a dușmanilor care le dijmuiesc culturile fermierilor. „De ciori nu mai vorbim. Sunt o mare problemă pentru împrejurimile orașului. Alea fac ravagii. Nu mai rămâne nimic, în urma lor, un bob, când începi să faci o cultură. Mai ales dacă semeni mai târziu. Îmi amintesc, pe la începuturile mele, când eram la CAP. Am trimis de vreo trei ori să semene porumb, de era să îl dau afară pe șeful de fermă, bănuindu-l că ar fi vândut sămânța. Dar, până la urmă, am constatat că ciorile erau bandiții”, mai spune Nicolae Leuștean.

                Cerealele ieftine din Ucraina, un alt motiv de îngrijorare

                Potrivit estimărilor, mulți dintre fermieri abia dacă-și scot cheltuielile făcute cu înființarea și întreținerea culturii, în condițiile în care, anul trecut, de exemplu, producția de porumb a fost de circa 15 tone boabe la hectar, iar acum dacă vor scoate 5-6 tone la hectar. Alții, în schimb, recoltează … pagubă. Din păcate, belelele au venit pe capul agricultorilor una după alta. Astfel, pe lângă seceta pedologică accentuată, fermierii se plâng atât de prețurile crescute la cele necesare înființării culturilor (îngrășăminte, motorină etc), cât și de prețul mic de valorificare a recoltelor. „Cheltuielile cu îngrășămintele au crescut de mimim trei ori, motorina aproape de două ori. Toate imputurile s-au scumpit enorm. Iar prețul recoltelor este aproape ca cel de anul trecut”, spun fermierii băcăuani. Oamenii pun toate acestea pe seama declanșării războiului din Ucraina, când, mai ales în această perioadă, în țară, au intrat cantități imense de cererale, cu scopul declarat de a tranzita teritoriul, dar care, în realitate, nu au mai trecut niciodată dincolo de granițe. „Cred că este o strategie, pentru că, orice merge în România … nu trebuie să meargă. Mai ales odată cu venirea camioanelor din Ucraina, am ajuns să avem cereale, în România, la discreție. Or, dacă ține doi ani asta, nu o să mai avem fermieri în țară, toți dau faliment”, spun fermierii.

                Fermierii, pregătiți de proteste

                În aceste condiții, asociațiile profesioniste ale fermierilor se luptă pentru a stopa volumul uriaș de cereale adus ilegal în țară. Sunt semnale certe, venite de la șoferii români care transportă cerealele vecinilor, potrivit cărora marfa este cumpărată de către oportuniști la un preț derizoriu din Ucraina și stocată în depozitele FNC-urilor din toată țara, inclusiv în cele din județ. „Din cauza asta, a scăzut prețul grâului, de exemplu, foarte mult, la 1,35 lei pe kilogram, deși pe Bursă e la 1,65 lei. Se pare că-l cumpără cu 70  de bani, din Ucraina, de teama rușilor. Suntem în cercetări, să adunăm cât mai multe dovezi”, mai aflăm de la Daniel Ciobanu, șeful agricultorilor băcăuani. Nu este exclus ca agricultorii să pornească, în perioada următoare, ample acțiuni de protest, imitând gestul fermierilor bulgari care au blocat drumurile și vămile, în semn de protest față de cerealele ieftine din Ucraina.

                Ședința Consiliului Local Bacău – VIDEO LIVE

                  Ordinea de zi:

                  1.Proiect de hotărâre privind acordarea unui premiu în valoare de 5000 lei domnului Rusu Ion, care a împlinit vârsta de 100 de ani
                  2.Proiect de hotărâre privind aprobarea premierii sportivului Mihai Denis-Florin de la Sport Club Municipal Bacău și a antrenorului acestuia, Butucaru Ioan, pentru performanțe deosebite
                  3.Proiect de hotărâre pentru modificarea art.1 din H.C.L. nr.212/2021 privind aprobarea Organigramei și Statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, modificată și completată prin HCL nr.196/29.04.2022.
                  4.Proiect de hotărâre pentru modificarea și completarea HCL nr.418/ 2021 privind demararea procedurilor legale de către UAT Bacău, de includere în ”Programul local multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe”, a blocurilor de locuințe din municipiul Bacău.
                  5.Proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile prin emisiune/emisiuni de obligațiuni municipale pentru refinanțarea datoriei publice locale
                  6.Proiect de hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 284/30.08.2021 privind aprobarea statului de funcții și organigrama aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău și al serviciilor publice de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău care a fost modificată prin HCL nr. 299/2022 .
                  7.Proiect de hotărâre prin care se ia act de datoria Municipiului Bacău către Societatea Thermoenergy Group SA Bacău, reprezentând pierderi induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat și neacceptate în preț/tarif, pentru perioada aprilie-iunie 2022
                  8.Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adițional nr. 1 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de colectare și transport deșeuri municipale în Municipiul Bacău și 22 de comune limitrofe nr. 1211/4003 din 6.05.2021.
                  9.Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării evenimentului „Zilele municipiului Bacău 2022”, în perioada 14-16 octombrie 2022, pe Insula de Agrement Bacău.
                  10.Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.227/2020 prin care s-au constituit comisiile de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Bacău .
                  11.Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 441/ 2010 prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare al Clubului Sportiv Municipal Bacău
                  12.Proiect de hotărâre privind punerea la dispoziție cu titlu gratuit pe o perioadă determinată a sălii Teatrului de Vară ”Radu Beligan” către Colegiul Național de Artă ”George Apostu” Bacău, în vederea organizării festivității de deschidere a anului școlar 2022-2023.
                  13.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării și a prețului de vânzare stabilit prin Raport de evaluare de către evaluator autorizat, încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința din fondul locativ de stat, ce se află în domeniul privat al Municipiului Bacău, situată în Bacău, str.Victor Babeș, nr.2, sc.A, ap.93
                  14.Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării și a prețului de vânzare stabilit prin Raport de evaluare de către evaluator autorizat, încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința din fondul locativ de stat, ce se află în domeniul privat al Municipiului Bacău, situată în Bacău, str. Proiectantului, nr.10, sc.A, ap.9
                  15.Proiect de hotărâre privind transmiterea în administrare și exploatare către SC COMPANIA REGIONALĂ DE APĂ SA a bunurilor aferente obiectivului de investiții „Rezerva de apă a Municipiului Bacău”.
                  16.Proiect de hotărâre privind aprobarea dreptului de uz și servitute către SC DELGAZ GRID S.A asupra unor suprafețe de teren situate în Bacău
                  17.Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii unor terenuri situate în Bacău, într-un singur corp de proprietate.
                  18.Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii a 18 corpuri de proprietate situate în municipiul Bacău, str. Digul Bârnat, într-un singur corp de proprietate, în suprafață totală de 1.649 mp
                  19.Proiect de hotărâre privind aprobarea PLANULUI URBANISTIC ZONAL, întocmit pentru CONSTRUIRE LOCUINȚĂ INDIVIDUALĂ; ORGANIZARE A EXECUȚIEI LUCRĂRILOR, STR.CUZA VODĂ, NR.11A din municipiul Bacău, obiectiv ce se va realiza pe proprietate privată, BENEFICIARI: GAVRILIU CIPRIAN-GHEORGHE ȘI GAVRILIU OANA-CRISTINA
                  20.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului de vecinătate pentru SC DAVLAND SRL pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiții ” MODERNIZARE ȘI EXTINDERE C2 ȘI C3 – INTRARE ÎN LEGALITATE, EXTINDERE, MODERNIZARE ȘI SCHIMBARE DESTINAȚIE C1 DIN LOCUINȚĂ INDIVIDUALĂ ÎN SPAȚIU PRESTĂRI SERVICII, ÎMPREJMUIRE TEREN” ce se va executa în municipiul Bacău, str. Miron Costin nr.77, din vecinătatea imobilului de pe laturile de Sud și Est – teren, proprietatea Municipiului Bacău
                  21.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului de vecinătate pentru SC POOL M&M SRL pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”MODIFICARE PROIECT AUTORIZAT AFLAT ÎN EXECUȚIE PRIN: EXTINDERE DEMISOL, RECOMPARTIMENTARE DEMISOL ȘI PARTER ȘI MODIFICARE FAȚADE CLĂDIRE AUTORIZATĂ BAZA SPORTIVĂ ȘI DE AGREMENT D+P, CONSOLIDARE STRUCTURĂ CONSTRUITĂ, CONSTRUIRE TERASĂ EXTERIOARĂ ȘI BAR EXTERIOR, CONSTRUIRE ANEXĂ PE STRUCTURĂ USOARĂ CU DESTINAȚIA OFICIU RECEPȚIE CLIENȚI, MODIFICARE FORMĂ PISCINĂ TINERET, RENUNȚARE LA CONSTRUIRE BAZIN DE ÎNOT, CONSTRUIRE TEREN FOTBAL – INTRARE ÎN LEGALITATE ȘI ÎMPREJMUIRE TEREN – INTRARE ÎN LEGALITATE” ce se va executa în municipiul Bacău, str. Pictor Theodor Aman nr.110B, din vecinătatea imobilului de pe latura de Est – teren, proprietatea Municipiului Bacău
                  22.Proiect de hotărâre privind emiterea acordului vecinilor Societății Comerciale SUED FOREST EXIM SRL pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiții ”EXTINDERE SPAȚIU DEPOZITARE ȘI GARAJE” ce se va executa în municipiul Bacău, str. Gh. Donici nr.12, din vecinătatea imobilului de pe latura de Nord-Est -teren liber de constructii, neintabulat, proprietate privată a Municipiului Bacău
                  23.Proiect de hotărâre privind emiterea avizului prealabil pentru realizarea lucrărilor de reparații capitale si modernizări la spatiile cu destinația cabinete medicale situate in imobilul din str. Pictor Andreescu, nr. 3 – 5 ocupate de S.C. TOTAL MEDCENTER S.R.L. in baza Contractelor de Concesionare nr. 69828 din 11.12.2018 si nr. 134739 din 14.04.2022.
                  24.Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în unele contracte de concesionare
                  25.Proiect de hotărâre privind completarea HCL nr. 251/ 2022 prin care s-au constituit comisiile de punere în aplicare a actelor procedurale aprobate în baza Legii nr. 350/ 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fondurile publice pentru activități nonprofit de interes general.
                  26.Proiect de hotărâre privind concesionarea serviciului public de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al Municipiului Bacău.
                  27.Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de administrare constituit în favoarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Bacău prin HCL nr.370/2008 asupra unei clădiri din Bacău, strada Șoimului.
                  28.Proiect de hotărâre privind actualizarea HCL nr.1/31.01.2022 prin care a fost aprobat proiectul de rețea școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și privat din municipiul Bacău pentru anul școlar 2022-2023.
                  29.Proiect de hotărâre de aprobare a Regulamentului privind organizarea concursului între asociațiile de proprietari ce se va desfășura sub genericul ”Grădina ta din inima orașului!”
                  30.Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului multianual ”La 7 ani învățăm să înotăm”
                  31.A.Proiect de hotarare privind aprobarea prelungirii duratei prevazuta in contractul de concesionare nr. 68530 din 01.06.2011 incheiat intre Municipiul Bacau si DL. CONEAC GEORGE-IOAN, reprezentant legal al C.M.I. DR. CONEAC GEORGE-IOAN

                  Începe școala. Cum începe școala?

                  În anii din urmă aproape ne învățasem cu faptul că la începutul unui an nou școlar se întâmpinau foarte multe probleme. Nu putem spune însă că anul acesta toate problemele sunt rezolvate, dar parcă nu mai sunt așa de multe ca anii trecuți.

                  Aproape toată vara, chiar dacă a fost vacanță, în școlile din oraș și din județ a fost de treabă. Practic au fost abordate problemele ivite în timp și s-a încercat rezolvarea acestora. De la reparații interioare și exterioare, schimb de mobilier și multe altele. Dacă ne uităm în calendar, doar cinci zile ne mai despart de momentul în care v-a suna din nou clopoțelul. Iar în școli toată lumea trage tare pentru ca luni, când copiii vor umple sălile de clasă, să fie totul în regulă.

                  „Mai sunt câteva lucruri de pus la punct dar le rezolvăm. Am făcut dezinfecție, deratizare, igienizare. Am terminat de pus la punct un laborator. Suntem pe ultima sută de metri dar suntem în grafic. La noi nu au fost niciodată probleme. Tot ce ne dorim este să începem școala și să avem prezență fizică”, a explicat prof. Monica Resmeriță, director la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”.

                  „Și noi suntem în grafic. De la 1 august avem lucrări, achiziționate pe SEAP. Am avut reparații la sala de sport, izolații la pereții exteriori ai clădirii școlii. La Grădinița 33 s-a văruit bucătăria și s-a schimbat o parte din mobilier și veselă. Și la Creșa nr. 6, care ne-a fost arondată din martie, s-a renovat bucătăria și vestiarele pentru personalul nedidactic. Mai avem de rezolvat problemele la centrale și instalațiile termice de la grădiniță și de la creșă care au nevoie de remediere. Noi suntem încrezători că anul școlar va începe în condiții optime. La noi nu au fost probleme deosebite pentru că tot timpul le-am ținut din scurt”, a precizat prof. Manuela Neculcea, director adjunct Școala Gimnazială „Constantin Platon”.

                  Cum stăm din punct de vedere al autorizațiilor de funcționare, ne-a explicat prof Ana-Maria Egarmin, inspector general la Inspectoratul Școlar Județean Bacău:

                  „La începutul acestui an școlar, numărul unităților de învățământ fără autorizații sanitare de funcționare a fost de 21 (4 mediul urban și 17 mediul rural). Principalele motive pentru care aceste unități nu au obținut autorizații sanitare de funcționare sunt: lipsa apei curente și a canalizării, curtea prezintă denivelări, exteriorul clădirii necesită recondiționări, planul de conformare expirat, clădiri care prezintă un grad avansat de uzură, acoperiș necorespunzător, săli subdimensionate, iluminare necorespunzătoare, clădiri în construcție, clădiri în reabilitare nefinalizată aflată în litigiu, locație nouă în curs de autorizare sau unități de învățământ. Pe motivul reabilitării clădirilor, 6 școli (2 din Onești, 4 din rural) nu încep cursurile în locațiile lor, elevii fiind relocati la alte unități de învățământ.”

                  Cam acestea par a fi condițiile în care va debuta noul an școlar și nutrim că în cele câteva zile rămase până când clopoțelul va suna din nou toate problemele să se rezolve.