„UNIȚI pentru VIAȚĂ”, CAMPANIE DE PREVENIRE A CONSUMULUI DE SUBSTANȚE PSIHOACTIVE, DERULATĂ DE CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ȘI CONSILIERE ANTIDROG BACĂU – Centrul de Prevenire, Evaluare Și Consiliere Antidrog Bacău, structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă” Alexandru cel Bun” Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bacău, implementează, la nivel local, campania de prevenire a consumului de substanțe psihoactive (tutun, alcool și droguri).

În cadrul campaniei, au fost desfășurate ateliere de informare, educare și conștientizare în Centrele de zi, Școlile și Taberele de vară organizate de către partenerii băcăuani: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Inspectoratul Școlar al Județului Bacău; Protopopiatul Bacău și Protopopiatul Moinești; Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău; Fundația de Sprijin Comunitar Bacău; Fundația ”Sf. Ioan Bosco” Bacău, Penitenciarul Bacău și Biblioteca Județeană ”Costache Sturdza” Bacău.

În perioada 3 – 31 august a.c., au fost susținute 28 de ateliere specifice, destinate unui număr de 550 copii, adolescenți și tineri și 140 adulți, în cadrul Școlilor de vară, a centrelor sau a proiectelor organizate de colaboratorii noști în comunitate: Fundația de Sprijin Comunitar – la Școala de vară Răchitoasa; Protopopiatul Bacău prin Parohia Siretu, Parohia Chetriș, Filia Gioseni, Parohia Învierea Domnului Bacău, Parohia Sf. Gheorghe Bacău; Penitenciarul Bacău, proiectul Biblioteca vie; Centrul Comunitar Colonești și Centrul Comunitar Integrat Corbasca, din localitatea Scărișoara.

De asemenea, în luna septembrie au avut loc 2 ateliere destinate unui număr de 30 de elevi, participanți la Școala de vară de științe organizată de Colegiul Național ”Grigore Moisil” Onești.

• Interviu cu Victor MUNTEANU, scriitor

– Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul pe care-l sculptați în operă?

– Taină înfricoșătoare este cuvântul!

Nu doar cel rostit prin vorbire sau cel comunicat în limbaje diferite prin văz, auz, pipăit, gust, miros, revelație, intuiție. Întreaga existență a omului, cu exprimabilul și inexprimabilul ei, se adună în cuvânt, tot ceea ce reușești să-ți închipui primeşte viață prin cuvânt. Când numești lucrurile, le faci vii. Până și infinitul se strânge în cuvânt. Toate străzile, țipetele, copacii, furtunile, defetismul, gândurile ascunse, inconsecvențele, limba inimii, anxietatea, toate se adăpostesc în cuvintele propriilor nume…

   Pentru că la început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu, Care a făcut cele văzute și nevăzute.

Dar și omul, prin cuvântul sfinților, mută munții, învie morții, oprește furtuna, războaiele, vindecă de cancer. Când numești, dai sens, viață, vecinătate, scop lucrului numit sau îl smulgi din înțelesul său rău și-l arunci.

A trebuit să curgă multă apă pe Bistrița până să-mi dau seama că dumnezeul lui Spinoza (cel iubit de Einstein), care miroase a ,,omul este măsura tuturor lucrurilor” și desființeză pocăința, jertfa, rugăciunea și iertarea, și care dă frâîu liber hedonismului, nu este Dumnezeul meu.

Nicolai Berdiaev crede că genialul Pușkin este mai important pentru omenire decât contemporanul său Sfântul Serafim din Sarov care, de exemplu, a stat 1000 de zile în genunchi rugându-se pe o piatră. Până acum, n-am știre ca vreun cuvânt de scriitor să vindece omul măcar de lepră sau de orbire!

Strigat peste păsări și animale, spațiu și timp, omul duce cuvântul cu ,,duhul umilit, inima înfrântă și smerită” să dea Jertfă de neputință și slavă lui Dumnezeu.

Dacă pentru Blaga cuvântul este rana tăcerii, pentru mine e un panaceu care vindecă omul de mușcătura câinelui îndoielii și de bolile sufletului!

 – Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

– De două mii de ani mintea omului continuă să-l condamne pe Rătăcitor și să-l pună pe tronul iubitorilor de normalitate pe Fratele lui mai mare. E-adevărat că Rătăcitorul și-a luat partea de avere și a sărit direct în cazanul clocotit al plăcerilor şi căutărilor, în viforul poftelor și dezmățului, adică al morții. Nu mult după această săritură în pieire, Rătăcitorul primește, deodată, pe când păzea porcii, un ultimatum din partea conștiinței și, în urma zguduiturii, are loc căderea în sine! Așadar, după o experiență tragică de viață, Rătăcitorul se-ntoarce, documentat, acasă, unde Tatăl, în loc să-l beștelească pentru traiul ratat, îl acoperă cu iubire și milă!

Nu același lucru găsește și la Fratele cel mare, care, fără să-și riște sensul vieții, trăiește beteag în tihnă și armonie!

Dar ce să vezi la acest fiu ideal pentru toate familiile, care n-a prea sărit peste limitele existenței? El nu numai că nu își iubește fratele și nu se bucură de revederea lui, dar, după cum îl judecă, s-ar părea chiar că-l urăște!

Cât despre iertare, nici vorbă!

Păi, ce să mă fac cu un astfel de frate ucis de perfecțiune, care nu mă iartă și nici el nu vrea să fie iertat de Dumnezeu?

Iată că n-ajunge să locuiești în lumina ascultării, păcii și dreptei socoteli ca să înțelegi gestul copleșitor al Tatălui! Cum s-ajungă durerea bucuriei și a disperării la omul care nu își riscă sensul vieții și care, asemenea Fiului cel mare, se încăpățânează să nu înțeleagă scopul tăierii vițelului?!

Cumpărând experiența amarnică a vieții, Rătăcitorul se întoarce acasă, învins, cu o lecție pe care a învățat-o cu prețul unei tinereți hăcuite pe care Fratele cel mare, rămas în liniștea familiei fără a se hrăni din folosul iubirii și al iertării, n-a avut de unde s-o învețe.

– Stați uneori la taclale, la o șuetă cu Dumnezeu?

– Mi se pare mie, sau cu Dumnezeu nu prea poți sta la taclale, palavre? Oare poți persifla Fără de Începutul, Absolutul și Infinitul? Poți să minimalizezi un dialog cu Cel Care știe dinainte ce Îl întrebi și ce îți va răspunde?

De câte ori stau de vorbă cu mine însumi, vorbesc cu Dumnezeu, fiindcă El locuiește în mine!

Nu trebuie să-L caut departe, în învățături ezoterice, sau prin zborul vreunui stol de grauri, fiindcă este chiar aici, în mine, înlăuntrul meu cel răzvrătit, plin de contradicții și prejudecăți. Uneori, îmi mai trimite câte o pâlpâire de lumină prin încâlciturile gândurilor, alteori Se uită cu milă la bâlbâielile mele lăuntrice și așteaptă să-L întreb de care perete să dau cu capul.

Cu Dumnezeu nu poți vorbi când ești gol pe dinlăuntru, când n-ai nici întrebări, nici furtună și nici tunet cu fulgerături.

Părintele Iustin Pârvu a ajuns până acolo încât spune că, de când i-e frică de Dumnezeu, nu-i mai este frică de nimic! Eu, locuind în păgânătatea limitei mele, n-am ajuns la o astfel de performanță a trăirii. Cu cât realizez că sunt o ființă vie și rațională, cu atât sunt mai buimăcit și stupefiat de darurile ce mă înconjoară.

Am ajuns plin de răzvrătire la întâmplarea vieții și știu și eu, ca Anatole France, că această întâmplare este pseudonimul lui Dumnezeu atunci când nu vrea să Se semneze pe ea.

Uneori rămân în afara cadrului realității și tot aștept ceva ce nu mai vine. Știu că vremea acelui ceva n-a sosit și de aceea stau de vorbă cu Dumnezeu prin durere!

– Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

– Raiul suferinței și Iadul desfătării sunt în sufletul meu, cum să fie utopie? Cine va gusta din veșnicie va vedea că nu mai există vreun viitor în care să-ți proiectezi fanteziile. Omul a sărit din destinația sa și merge clătinându-se în bătaia întâmpărilor, sprijinindu-se încet de nădejde.

  – Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

– Intuind parcă această întrebare, am răspuns deja la ea printr-un poem:

Cu adevărul pe umeri

– Nu cumva cămaşa ta, descheiată la piept,

                                  este cămaşa lui Iuda?

– Nu, îi răspund liniştit,

  bându-mi cafeaua pe prispă.

– Nu că aş vrea să te necăjesc, zice, dar

  cămaşa asta pe care o porţi

                                  nu e cămaşa lui Iuda?

– Nu, dom’le, zic,

  privind îndelung la cel din oglindă,

  şi o mulţime de ochi mă urmăresc cu mare atenţie.

– Şi totuşi, îmi zice, din întâmplare,

  cămaşa asta afurisită şi tare neagră pe care-o îmbraci

                           nu e cămaşa trădării, pe care o ştiu?

– Nu, doar ţi-am mai spus, zic,

                                             şi

  sorb încet din cafeaua fierbinte.

Deci, nu sunt eu cel care a trădat, deși toate aparențele mă arată pe mine. Totuși, cred că de cele mai multe ori alții m-au trădat pe mine! Nu zice Apostolul: ,,nu binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu îl voiesc, pe acela îl săvârșesc?”

Dintre toate ticăloșiile omului, trădarea are gustul cel mai toxic!

– Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii, ce ar viza acest petic?

– Am înțeles metafora acestei ziceri pentru că, prin cuvânt, omul poate ,,cârpi” un ocean sau o Gaură Neagră, unde s-ar spune că stă ascunsă durata fără de capăt.

Ehei, câte nu aș face cu mintea mea de lut! Cu riscul de a mă murdări cu refuzul de a înțelege înălțimile necuprinse ale Jertfei divine pentru iubirea de oameni, care transcende dincolo de logica rațiunii, aș spune ,,Doamne, Tu, Care ai făcut albina, fluturele și Galaxiile, nu-L lăsa pe Iisus Hristos gol pe Cruce între doi tâlhari, la o asemenea batjocură și suferință pentru păcatele mele, ci pune-i acolo pe Ana și Caiafa și mântuiește lumea fără suferința Celui nevinovat!”

Aș suporta și eu, perplex ca Sfântul Petru, mustrarea Domnului: „Înapoia Mea, Satano, tu ești o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri ale oamenilor!” (Matei, 16:23). În dominația minții mele, nu pot ajunge la cele înalte ca să înțeleg Jertfa supremă Care este Iubirea, cu mântuirea Ei pentru om!

– Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

– Orice vers sau frază aș alege, mi-ar părea rău că nu am găsit alt exemplu mai bun.

cum ar fi, bunăoară, să dau acest enunț fundamental ,,Iubește și fă ce vrei!” al Sfântului Augustin sau ,,Nu piroanele L-au răstignit pe Iisus Hristos, ci Iubirea!”, al lui Dostoievski. E ca și cum aș spune că îmi plac mai mult picioarele care mă poarta prin bătăliile zilei decât mâinile cu care apuc să trag luna la mine sau decât ochii minții ce-mi arată sfârșitul. Niciun citat nu stă zăvorât într-un superlativ. N-aș vrea să pozez într-o postură artificială precum unii care, vrând să-și asorteze părerea cu câte o fulgerătură din Faulkner sau Hegel, deschid o fereastră prin care nu intră lumina.

Toamna rămâne anotimpul preferat de pescari. Peștele devine mai activ – a câștigat în dimensiuni – umblând după hrană, acumulând energie pentru perioada friguroasă. Pescuitul la răpitor oferă acum cele mai frumoase partide, motiv de relaxare activă în mijlocul naturii.

Împreună cu Cătălin Niță, pescar sportiv în adevăratul sens al cuvântului, vă invit să facem un periplu, cu undița în mână și echipamentul de rigoare, prin zonele care oferă cele mai mari satisfacții la pescuit: „Primul meu pește prins la undiță a fost la Vatra Dornei, acum vre-o 45 de ani. Boala asta a pescuitului nu știu dacă este moștenită genetic, dar sigur îți intră în ADN. În zona aceea, cu ape curgătoare repezi, se prindea peștele mic și cu mâna, dar montura era tot cea clasică la vargă: cârlig, plumb, plută. Bistița, rău de munte, era mult mai mare pe vremea aceea, cu ape repezi care formau dolii, cu adâncimi de la 2 la 10 metri. Nu prea făceam baie acolo, se înecau oameni maturi. Și am început așa: cu boișteanul, porcușorul, grindelul, baba, până când aveam vreo 10 ani și am văzut un pescar cum dădea la muscă, la lipan. La muscă uscată care plutea, dusă de curent. Instantaneu, parcă mi s-a pus pata. L-am întrebat ce și cum și mi-a explicat. M-a trimis la un moșneag care stătea la un bloc, pe Strada Unirii în Vatra Dornei. El  confecționa muște. Era 6 lei bucata. Mult pentru vremea eceea. Dar nu m-am lăsat. Am vândut toate borcanele și sticlele adunate de mama în beci, și mi-am luat un băț din bambus chinezesc, din ăla cu  tronsoane care se îmbinau la capete, să se prelungească. Am dat pe el 60 de lei. Așa m-am apucat de pescuit la lipan, la muscă uscată, pe Dorna. Eram prin clasa a V-a, 1978 -79.  Prindeam lipan de 15-20 de cm, mai intra și câte un păstrăv, dar pe atunci peștele era destul de hăituit datorită poluării, mai ales pe Bistrița. Aproape că a dispărut, nu atât datorită braconajului, cât chimicalelor care se deversau în apă. Am abandonat acest stil de pescuit pentru mulți ani, până după Revoluție, când incet-încet natura s-a refăcut. S-au făcut și repopulări – sunt niște oameni inimoși acolo în zonă – și au început să apară iarăși păstrăvul și lipanul. La lipan a fost interzis mulți ani pescuitul, pentru refacere. Dar acum se pot face niște partide de pescuit foarte faine încolo, spre Ciocănești, Cârlibaba, Rotunda… unde de câțiva ani se organizează și „Festivalul păstrăvului”, chiar de Sfânta Maria. S-a revenit iar la pescuitul la muscă. Am devenit băcăuan de mulți ani, dar acea zonă rămâne pe primul loc în preferințele mele, pentru acest stil de pescuit.”

1 de 8

Cătălin Niță a venit în Bacău după absolvirea facultății la Iași, profil tehnic, domeniu în care și lucrează la o societate cunoscută din oraș. S-a căsătorit cu Ana, care îl însoțește și ea în această aventură, când timpul îi permite. Cu toată înclinația spre tehnică nu s-a complicat să-și confecționeze singur nălucile. Preferă să le cumpere. „Muștele au și ele calendarul lor. Peștii își cunosc meniul, care diferă în cursul anului. E ca și cum ți-ar da cineva să mănânci cireșe iarna și-ți spune că abia le-a cules din grădină. Pescarii au încercat cu de toate, unele arată fantezist, mai ales că iernile sunt lungi la noi ca și perioada de prohibiție. Cel mai des se folosesc cele care imită stadiul de nimfă, larvă, și cele uscate, care imită musca adultă care a murit și plutește pe apă. Seara este momentul cel mai bun de pescuit cu stilul acesta, pentru că ziua sunt foarte multe gâze, efemeride, care dimineața se nasc și seara mor, plutind pe apă. Păstrăvul și lipanul știu treaba asta și se activează automat. Este un pescuit activ, foarte spectaculos, de fințe, care necesită un echipament destul de scump față de pescuitul clasic, la crap sau plătică.”

Locuri frumoase avem și în Bacău. Mai puține pe Bistrița pentru acest gen de pescuit, unde se mai prinde clean, dar mai multe pe râurile de munte, în amonte pe Trotuș, Tazlău, Uz. Păcat că sunt foarte puțin populate. „Pe Uz s-ar putea organiza competiții, zona este superbă, dar cine să se ocupe? Eu prefer să merg 200 de km, în Harghita, pe Târnava Mare. Este o zonă foarte curată, asociația de acolo care se ocupă de asta își face treaba impecabil. Zic că se merită. Sistemul este Catch & Release, unde peștele prins este eliberat, dar ai ocazia unor capturi spectaculoase. S-ar putea și la noi. Trebuie doar să se populeze, cineva să-l păzească, și să fie înterzis pescuitul o perioadă, să se înmulțească. Așa, la liber, de unde să mai rămână pește?”

1 de 9

Pe Cătălin nu-l atrage pescuitul staționar. „Poate când voi ieși la pensie și nu voi mai putea să mă mișc așa repde, sau să dau la vâsle.” Nu te numești pescar adevărat dacă nu ai și barcă. Altfel găsești locurile bune când te deplasezi pe lângă maluri, mai ales în Deltă, unde poți experimenta tot felul de lanseuri. „Mergem cu prietenii de vreo 20 de ani, cu cortul, și stăm mai multe zile, dar nu mai mult de o săptămână. Te saturi de același meniu. Am fost la pescuit și afară, în Finlanda, la 300 de km de Cercul Polar. Pe unde se spune că este casa lui Moș Crăciun. Am pescuit pe râul Tornio, care se întinde peste 1000 de km, la granița dintre Suedia și Finlanda. Am fost o echipă formată din 6 pescari, de aici din Bacău, dar nu s-a pescuit cum ne așteptam noi. Eram însoțit de un ghid local, Tony, care ne-a spus că el nu a mai avut parte de o așa vreme  Am prins niște călduri care nu au mai fost acolo de peste 100 de ani. Peștele nu a mâncat deloc, cu toate că la câțiva metri de noi săreau somoni mari, de peste 10 kg. Înaintea noastră avsese loc în apropiere, la vreo 300 de km, un concurs de pescuit organizat pentru pescarii profesioniști. Au fost 80 de pescari în 40 debărci și s-au prins doar 9 pești. A fost totuși o experiență interesantă.”

Revenind la apele noastre, principala problemă, cu care se confruntă și de care se plâng toți pescarii, este lipsa peștelui. Apele sunt de calitate. Nu mai sunt poluate nici Siretul nici Bistrița. Lacurile pe care le alimentează ar putea deveni lacuri de concurs internațional. Nu numai cel de la Horgești. Degeaba se populează, se restricționează pescuitul, dacă nu se respectă cota înscrisă pe autorizațiile emise pentru pescuitul industrial, dacă echipajele de jandarmi și de la CRE, continuâ să scoată din apă plase monofilament.

1 de 6

Pescarul sportiv Cătălin Niță nu este un fan al concursurilor. „Am participat de câteva ori. Nu mă atrag pentru că eu văd în pescuit o relaxare. La o competiție tot se acumulează un fel de presiune, o formă de stres. Nu am avut capturi mari la viața mea. Nu ăsta a fost scopul. Cea mai tare senzație pe care am trăit-o nu a fost cea a unei cupe, primită la un concurs. Acum  vreo 20 de ani am avut un dril la o lostriță, în zona Zugreni, pe râul Bistrița. Am pierdut-o când eram mai sigur pe mine. Practic a fost greșeala mea. M-am grăbit să o scot pe mal, oricum o eliberam, e protejată și de lege. Era frumoasă! Avea peste un metru. Am stat în dril aproape cinci minute până am adus-o pe prundiș. Stătea pe burtă. Am apucat să-i fac o fotografie – trebuie să o caut. M-am aplecat peste ea s-o apuc, n-aveam mincioc, și-am alunecat în apă. Mi-a tras o coadă peste cap și s-a dus exact în mijlocul puhoiului. S-a oprit acolo. Stătea pe loc în splendoarea ei și dădea numai din coadă, să-mi facă în ciudă. O super senzație. Oricum, am visat-o vreo trei nopți la rând.

Anul acesta, deși nu m-am așteptat, singura captură notabilă a fost pe Bicaz, din barcă, la o gumă. A intrat un șalău frumos, de 64 de cm. Avea vreo 2,5 kg. Nu a atacat brutal, cum face în general șalăul. Mi-a dat două țacuri extraordinar de fine. Abia l-am simțit. Și pescuitul de noapte este bun, dar recomandat dacă ai o ladă frigorifică lângă tine, cu bere la rece. La grătar merge peștele mai gras: crapul și somnul, șalăul și știuca filetate – făcute pane, scrumbia de dunăre. Până la urmă… orice pește mai măricel, numai să-l prinzi.”

Sfaturi pentru un pescar tânăr? „Dacă vrea să facă performanță trebuie să investească în scule. Acum se găsesc de toate. Sunt foarte multe modele pe piață, dar scumpe. Depinde și de stilul de pescuit pe care îl alege. Împortant este să aibă pasiune, răbdare, să exerseze mult, și… foarte important, să elibereze peștele care nu a ajuns la dimensiunea și greutatea impusă de normele care asigură perpetuarea speciei.” Cătălin Niță așteaptă cu bucurie toamna. Pescuitul nu reprezintă un scop în sine. Este o artă care cere timp,  pasiune, ceva resurse, dar și respect pentru natură.  Ioan Bîșcă.

Din sumarul acestui episod: Redacția ia atitudine împotriva ,,franțuzimului” tot mai exacerbat al vizitatorilor. Modul în care se efectueză consultațiile medicale și reguli cu privire la cura internă în stațiune

Continuăm serialul dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), prima publicație care a apărut într-o stațiune din România. În fapt, un jurnal istoric al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică a stațiunii mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”.

În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului”, Nr. 8, Miercuri, 7 iulie 1904.

Prima pagină din acest număr se deschide cu articolul ,,Slănicul în sărbătoare”, care îl omagiază în ziua de 2 iulie, pe domnitorul Ștefan cel Mare, (în ziar apare în mod eronat data de 3 iulie), zi în care acesta a trecut la cele veșnice în urmă cu 400 de ani (2 iulie 1504 – 2 iulie 1904):

(…) Colo, câțiva pași departe de Slănic, în satul Borzești, pentru întâia dată lumina tremurătoare a văzduhului curat a mângâiat pleoapa micului Ștefan – a Marelui Ștefan cel sfânt din urmă”.

Iar un bătrân unchiaș din Borzești i-a povestit semnatarului articolului (fiind un editorial, probabil a fost scris de același M. Miereanu, redactorul-șef al ziarului, n. a.), ,,chipul cum e gravată în mintea poporului de la țară, nașterea marelui nostru erou național”. Potrivit povestirii, se zice că Ștefan cel Mare s-a născut în mijlocul unei furtuni groaznice, care însă a încetat, imediat ce copilul a apărut pe lume, ,,luminos și plin de noroc, precum firea de belșug”, iar Slănicul ,,a serbat și el această zi, cu toată pompa și inimoșia cuvenită, pentru că, de strălucirea frumuseților lui fără seamăn e legată cea mai strălucitoare glorie ce a luminat viața trecutului nostru național”.

Mai departe, în rubrica ,,Din Domnia lui Ștefan cel Mare” sunt înfățișate părerile mai multor istorici din vremea domnitorului moldovean și de mai târziu. Astfel, cu subtitlul ,,Senatul Venețian și Ștefan Vodă după lupta de la Racova” (cunoscută ca ,,Bătălia de la Vaslui” sau de la ,,Podul Înalt”, purtată la 10 ianuarie 1475, într-o vale mlaștinoasă, la gurile de vărsare ale Racovei în râul Bârlad, considerată cea mai importantă victorie câștigată împotriva Imperiului Otoman, de către creștinătate, în secolul al XV-lea), ziarul consemnează intervenția Senatului Venețian, principalul organ deliberativ și legislativ din Republica Veneția (697 – 1797 d. Hr.), care, într-o scrisoare trimisă lui Ștefan cel Mare, ,,înălțând meritele lui”, exclamă printre altele: ,,de ar fi și ceilalți principi creștini cu o astfel de inimă și de voință, sau dacă singur ați avea atâta putere câtă convine măreției sufletului vostru!” De altfel, în 1476, Senatul Venețian i-a oferit lui Ștefan Vodă, alianța Republicii, care îl consideră ca pe ,,cel mai bun amic al ei și-l admiră pentru mărețele-i fapte ce-l făcură un nume strălucit între creștini, câștigându-i o deosebită simpatie”.

În ,,Vitejia străveche a Moldovenilor” alți istorici și cărturari străini laudă faptele de vitejie ale moldovenilor, unul dintre aceștia fiind și savantul german Sebastian Münster (1488 – 1552), autorul capodoperei „Cosmographia Universalis”, una dintre primele descrieri ale lumii în limba germană, în care domnia sa spune despre moldoveni că sunt ,,aspri și aprigi, un bici greu pentru Transilvania, oameni războinici și viteji, totdeauna gata de luptă”. Iar în ,,Polonezii și Ștefan cel Mare”, vestitul istoric polonez, Ioan Stricovskie, descrie epilogul strălucitei izbânzi a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt: ,,Au căzut într-acel război, la o sută de mii de trupuri; am văzut cu ochii mei grămezile de oase unde a fost acel război, la acel loc venind din țara Turcească în anul 1575. Erau puse trei cruci de piatră în amintirea acelei vestite buruinți a lui Ștefan Vodă.

Perit-au mulți pași aleși înt-acel război și mai mult de o sută de steaguri (pași însemnând aici pluralul de la pașă, care definea în trecut funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman). Pe câți i-au prins vii, i-au înțepat. Iar pe patru robi turci mai aleși, oameni de frunte și 36 de steaguri și o parte din dobândă i-a trimis împreună cu toate astea, craiului Leșesc în Litva”.

Dar poate că, cea mai cruntă caracterizare a lui Ștefan Vodă vine din partea istoricului și cărturarului turc, Hoca Efendi (1536 sau 1537 – 1599): ,,Afurisitul domn al Moldovei, în privința diabolicei viclenii și înrăutățiri întrece pe însuși diavolul…” Și apoi, după ce vorbește de lupta de la Podul Înalt, încheie astfel: ,,Plin de durere pentru această nenorocire, Pașa (conducătorul armatei, adică Suleiman Pașa) abia putea scăpa, el singur, din periculoasa prăpastie”.

Interesant este și articolul ,,De la moartea lui Ștefan Vodă”, în care este reprodus un fragment semnificativ despre domnitorul moldovean, din ,,Letopisețul Țării Moldovei”, al primului cronicar moldovean de seamă, Grigore Ureche: ,,Fost-au Ștefan Vodă om nu mare de stat, mânios și de grabu a vărsa sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omora fără județ. Amintrelea era om întreg la fire, neleneș și lucrul său îl știa a-l acoperi și unde nu gândeai, acolo îl aflai.

La lucru de războaie meșter, unde era nevoe însuși se vâra, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăpteze și pentru aceia rar războiu de nu biruia și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, știindu-se căzut jos, se ridica deasupra biruitorilor” (câteva aspecte inedite din viața privată a domnitorului vor fi prezentate în numărul viitor, o dată cu descrierea satului și a bisericii din Borzești).

Referitor la manifestările derulate cu prilejul sărbătorii dedicată lui Ștefan cel Mare, în articolul ,,Festivalul de Sâmbătă” se precizează că ,,în afară de numeroasele petreceri organizate, muzici, iluminații etc a avut loc și un mare festival artistic, din inițiativa epitropului Ath. Gheorghiu (prezentat în acest număr la ,,Galeria Epitropilor”), la care a participat tot ce Slănicul are mai cult, mai distins și mai de inimă”. Iar toate acestea, adică recitalurile muzicale, scenetele și fragmentele de teatru, potpuriile naționale s-au desfășurat în Sala teatrului din incinta Cazinoului Regal, program care s-a deschis cu intonarea Imnului Regal și s-a încheiat cu ,,Deșteaptă-te Române”, interpretate de Muzica Militară a Regimentului 4 Roșiori ,,Regina Maria”, în timp ce ,,sala teatrului răsuna de manifestațiuni entuziaste, pornite din naționalismul sincer care îi stăpânea pe toți”.

În altă ordine de idei, în articolul ,,Franțuzismul la Slănic”, ziarul mai atacă o problemă stringentă a realității de zi cu zi, înfierând ,,franțuzismul” de neînvins (o influență exagerată a limbii franceze asupra limbii române), mai ales cel din repertoriul cucoanelor aflate în stațiune:

,,În Slănic nu faci doi pași să n-auzi franțuzește. La cură, la baie, la plimbare, la masă, la căișori (unul dintre jocurile de noroc de la Cazinou), la bal, pretutindeni! Ori, unde văd acest obicei îl detest. La Slănic însă, mai mult decât oriunde. Căci, dacă la Sinaia, cei care vorbesc toată ziua franțuzește au cel puțin scuza educației lor aristocratice aproape exclusiv franceză, la Slănic și în celelalte stațiuni balneare, vizitatorii sunt în mare parte oameni care în limba românească au crescut și nu în alta… Și atunci, cu ce scop și la ce bun o franțuzească, ca vai de ea, în locul limbii tale românești, destul de bogată și destul de frumoasă pentru cantitatea și calitatea `ideilor` ce se schimbă în dialogul băilor noastre?! Când ne-om pătrunde oare că e o adevărată rușine pentru neamul nostru, căruia toți îi aparținem, să disprețuim o limbă sonoră și armonioasă, o limbă în care a scris Creangă, Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Gane, Vlahuță?

(…) Și când se vor convinge, în special frumoasele românce, că nimic nu le-ar ajuta mai mult să ne cucerească decât graiul românesc, ce dobândește în gura lor, o dulceață și un farmec pe care probabil nici nu-l bănuiesc?! Am stârpit noi urșii din vechiul Slănic, și n-am putea oare stârpi franțuzeasca, gentile cititoare?”

În rubrica ,,Slănicul medical”, vizitatorii stațiunii sunt înștiințați despre modul în care se efectuează consultațiile medicale, pentru că ,,nimeni nu trebuie să înceapă cura mai înainte de a fi consultat de unul dintre medicii stațiunii” și că, ,,avizul medicului din orasul din care vine oricare, este foarte prețios pentru medicul curent de la băi, căruia bolnavul trebuie să i-l facă neapărat cunoscut”. Și se mai atenționează aici, că în cursul curei la Slănic pot surveni diferite accidente, dintre care, cele mai multe se întâmplă din cauza imprudenței pacienților, doar medicul fiind singurul în stare să remedieze și să conducă pe bolnav la completa însănătoșire”.

În plus, cititorilor li se mai prezintă și o serie de reguli cu privire la cura internă: ,,Apele minerale Nr. 1 și Nr. 3, în special ultima, se beau dimineața, între orele 6.00 și 8.00 (în care timp cântă și muzica). Această perioadă a zilei este cea mai propice, căci corpul este repauzat și stomacul deșert. În timpul curei, bolnavii trebuie să se preumble liniștiți și să nu se agite în discuțiuni mai aprinse, fumatul în tot acest timp fiind strict interzis. După ce pacientul a luat cel de pe urmă pahar de apă minerală e bine ca să aștepte 30 – 60 de minute și apoi să treacă în restaurant pentru a comanda micului dejun”. Reguli care au rămas valabile și astăzi, în multe dintre cazuri…

Rubrica ,,De toate” înfățișează și în acest număr, activitățile din viața stațiunii, de la cele medicale și administrative, până la cele culturale și la excursiile organizate.

Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU) și cotidianului ,,Deșteptarea”.

Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA

Sursa: BCU Iași

Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Fotografia din acest număr este din 1904 și apare și pe prima pagină a ziarului, respectiv hotelul ,,Cerbul”.

Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.

Următorul episod: Vineri, 9 septembrie 2022

La începutul acestei luni, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a primit o nouă serie (a XIII-a din anul în curs) de bilete la tratament balnear, destinate pensionarilor și asiguraților. Astfel, CJP Bacău are la dispoziție 163 bilete, din care 162 le sunt alocate celor care și-au exprimat anterior dorința de a merge într-o stațiune în luna septembrie.

Cei cărora le-a fost repartizat un bilet vor trebui să-l ridice de la CJP Bacău până în data de 9 septembrie, inclusiv. Locurile rezervate sunt în stațiunile 1 Mai, Amara, Buziaș, Căciulata, Covasna, Eforie Nord, Felix, Herculane, Lacu Sărat, Mangalia, Moneasa, Neptun, Ocna Șugatag, Olănești, Pucioasa, Sarata Monteoru, Slănic Moldova, Tîrgu Ocna și Vatra Dornei. Locul disponibil este în stațiunea Buziaș.

La cumpărarea biletului de la CJP Bacău, pensionarii și asigurații în sistemul public de pensii vor prezenta recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate, pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

În plus, cei cu dizabilități, dacă vor să beneficieze de gratuitate, trebuie să arate certificatul de încadrare în grad de handicap și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie). Acest document se eliberează de către Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Beneficiarii unui bilet vor pleca la tratament în 15, 16, 17 sau 18 septembrie, în funcție de stațiunea și hotelul la care au fost repartizați. Să mai notăm că următoarea serie va debuta în data de 1, 2, 3 ori 4 octombrie.

Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vor semna marţi, la Focşani, contractele pentru loturile 1 şi 4 din Autostrada Buzău – Focşani, a anunţat, luni, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

„Mâine (marţi – n. r.), la Focşani, CNAIR va semna contractele pe două loturi din A7, pe secţiunea Buzău – Focşani. Totodată, tot mâine, CNAIR va semna un protocol cu Primăria Buzău – acele protocoale prin care încercăm să descentralizăm activitatea, asemănător dacă vreţi şi cu ceea ce s-a întâmplat astăzi. A fost transmis către ANAP şi s-a şi primit răspunsul legat de celelalte două loturi de pe Buzău – Focşani. Deci, vom desemna celelalte două care n-au desemnat încă câştigătorul licitaţiei – 2 şi 3. Deci, în zilele următoare, va fi anunţat câştigătorul şi pe celelalte două loturi – 2 şi 3 – urmând ca la jumătatea lunii septembrie, tot pe A7, să le semnăm. E termenul de depunere de oferte şi pe Bacău – Paşcani şi pe Focşani – Bacău. Deci, acele termene sunt la jumătatea lunii septembrie, suntem în grafic. Ştiţi că borna este la anul, cu 50% contracte semnate pe rutier. Borna în PNRR”, a anunţat Grindeanu, la conferinţa prilejuită se semnarea unui protocol, între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Metrorex şi Primăria Sectorului 4, pentru modernizarea a nouă staţii de metrou din sectorul 4.

Potrivit acestuia, pe 12 septembrie, CNAIR trebuie să desemneze câştigătorul pe Margina – Holdea, „celebrul tronson cu pasaje pentru urşi”.

„Termenul pentru finalizarea licitaţiei este 12 septembrie pe celebrii 14 kilometri de la Margina la Holdea. Termenul să menţine. Deci, într-o săptămână, vom anunţa câştigătorul. Am avut o discuţie cu cei de la CNAIR legat de acest subiect şi şi-au întărit poziţia de a menţine termenul asumat iniţial”, a precizat ministrul.

Şeful de la Transporturi a adăugat că firma desemnată câştigătoare pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru A13 a înştiinţat CNAIR că vrea să renunţe la contract.

„În această săptămână, probabil, se va adopta acel OUG prin care se fac anumite reglaje şi care ne vor da posibilitatea ca această reziliere să poată fi făcută fără alte chestiuni care ar îngreuna viitorul calendar. O să vă spun despre ce e vorba. Totodată, le-am cerut celor de la CNAIR, odată cu adoptarea acestui OUG – şi în această situaţie nu e doar A13, este şi Piteşti-Mioveni, şi acolo aceeaşi companie a înştiinţat CNAIR că vrea să renunţe la contract – am cerut CNAIR, aşa cum am spus, un calendar foarte strâns de licitaţie pentru reluarea lui A13 şi a acestei licitaţii”, a susţinut el.

Ofertantul desemnat câştigător pe loturile 1 şi 4 este Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL. Valoarea contractelor este, pentru lotul 1, de 689.285.996,26 lei, fără TVA, iar pentru lotul 4 de 763.720.833,05 lei, fără TVA, a informat CNAIR, pe 22 august.

Durata de execuţie a contractelor este de 20 de luni, iar perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani.

Autostrada Buzău – Focşani face parte din Coridorul 3 – Bucureşti – Regiunea NE (Moldova) (OR3) şi reprezintă o prioritate absolută la nivel naţional, conform analizei din Modelul Naţional de Transport. Dezvoltarea infrastructurii rutiere prin construcţia unei autostrăzi în lungul acestui coridor va conduce la creşterea traficului rutier prin generarea de noi călătorii şi atragerea de noi investiţii în ariile urbane.

Coridorul facilitează accesul în zona turistică Neamţ sau nordul Moldovei. Acesta se desfăşoară la contactul dintre Subcarpaţii Curburii şi Câmpia Română între Ploieşti şi Mărăşeşti, Culoarul Siretului între Mărăşeşti şi Paşcani, Podişul Sucevei între Paşcani şi Siret. AGERPRES