19 mai 2024
EconomieTermen pentru legumicultorii care vor subvenții prin Programul Tomata

Termen pentru legumicultorii care vor subvenții prin Programul Tomata

Fermierii băcăuani care vor să se înscrie în Programul Tomata_, primind, astfel, sprijin financiar de la stat, ar trebui să se grăbească, întrucât termenul final expiră la sfârșitul lunii martie. Astfel, 1 aprilie este ultima zi când mai pot fi depuse solicitările.

Anul acesta, ziua de 1 aprilie pică sâmbăta. Prin urmare, se recomandă fermierilor să nu amâne depunerea cererii până în ultima zi. Demersul se face la Direcția pentru Agricultură a Județului Bacău (DAJ), angajații instituției fiind și cei care se vor ocupa de verificarea documentației, inclusiv a modului în care se respectă regulile în timpul vegetației. Tot Direcția Agricolă va  face și plata subvențiilor. Trebuie reținut că există și primării care preiau cererile și le transmit mai departe către DAJ, scutindu-i, astfel, pe fermierii de un drum spre Bacău.

3.000 de euro pentru 1.000 metri pătrați



În acest an, survin mai multe schimbări în derularea programului de sprijinire a legumicultorilor care cultivă roșiile în solar sau sere. Noutățile vizează aspecte legate termene, condiții și plăți pentru legumicultori. Beneficiarii admiși în program sunt producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, valabil până la 31 decembrie 2023, precum și producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale. Pot subscrie programului și producătorii agricoli societăți agricole, precum și producătorii agricoli persoane juridice. Ajutorul de minimis este de 3.000 de euro pentru fiecare beneficiar eligibil care cultivă cu roșii o suprafață minimă de 1.000 de metri pătrați de solar sau seră. De pe aceste suprafețe, fermierul va trebui să valorifice minimum 3 kilograme de roșii la fiecare metru pătrat. Un producător nu poate încasa mai mult de 20.000 de euro, în trei ani de subvenție.

Bani, doar pentru Ciclul I

Imortant de reținut că, în acest an, culturile eligibile pentru programul Tomata sunt exclusiv cele extratimpurii, cultivate în spații protejate (sere și solarii), subvențiile de 3.000 de euro fiind plătite doar pentru primul ciclu de producție – Ciclu I. Din acest motiv, mulți fermieri au început deja, încă de luna trecută, să pună răsadurile de roșii. Potrivit Direcției Agricole, până acum, doar trei fermieri au făcut demersurile pentru a primi subvenția de la stat. Se apreciază că, în jur de 12-15 beneficiari se vor înscrie anul acesta în program. În 2022, numai în ciclul I au fost 12 solicitanți, iar în ciclul II, alți 21. Legumicultorii trebuie să obțină o producție de minimum 3 kilograme de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de cel puțin 3.000 kilograme de pe mia de metri pătrați. Vânzarea roșiilor trebuie făcută până pe 30 iunie 2023. Plățile subvențiilor se vor face începând cu data de 15 august 2023.

Doar un singur control în teren

Solicitanții ajutorului trebuie neapărat să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primării și să dețină Registrul de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor. Prin urmare, tomatele obținute nu vor trebui să conțină reziduuri de pesticide peste limita admisă de lege. Nu în utlimul rând, beneficiarul ajutorului de stat trebuie să facă dovada obținerii producției minime realizate, prin documente justificative, în funcție de forma de organizare. Lotul pe care vor fi cultivate roșii va trebui semnalizat cu o pancartă pe care vor fi trecute găsească inscripția _Program susținere tomate în spații protejate, anul 2023_, numărul beneficiarului, Direcția pentru Agricultură a Județului Bacău, precum și dimensiunea minimă recomandată – de 50 cm/70 cm. Suprafața minimă admisă trebuie să fie de 1.000 de metri pătrați (seră sau solariu). Pentru suprafața de minimum 1.000 mp se acceptă o diferență de -50 mp rezultați în urma stabilirii suprafeței înființate cu tomate. De punctat și că verificările în teren se vor face doar o singură dată, înainte de recoltare, și nu de două ori, ca până anul trecut. Cu această ocazie, se vor stabili atât suprafețele exacte de producție, cât și cantitățile care se vor recolta.

Acte necesare

Beneficiarii eligibili trebuie să depună la DAJ o cerere până cel târziu la data de 1 aprilie 2023 inclusiv. Cererea va fi însoțită de o copie a B.I./C.I. al/a solicitantului persoană fizică sau al/a reprezentantului legal dacă cererea este depusă prin reprezentant legal/împuternicit, o copie a atestatului de producător al solicitantului persoană fizică valabil până la 31 decembrie 2023, împuternicirea/procura și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz, o copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/Registrul național al asociațiilor și fundațiilor sau a actului în baza căruia își desfășoară activitatea, dovada contului activ bancă/trezorerie și o adeverință, în original, care să ateste, conform înscrisurilor din Registrul agricol, aferente anului 2023, suprafața de teren cu spatii protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosință asupra terenului în cauză. Dosarul poate fi transmisa la DAJ și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate conform cu originalul de către solicitant.

Florentin Radu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri