duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1140

Blue Air: reluarea zborurilor depinde de ajutorul primit de la autorități

Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor Blue Air şi de sprijinul autorităţilor pentru a redresa compania, se arată într-un comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES.

Redresarea Blue Air, respectiv reluarea operaţiunilor de transport aerian de pasageri, implică o colaborare strânsă şi sprijinul din partea tuturor partenerilor comerciali, dar şi al tuturor instituţiilor publice şi autorităţilor din România, eforturile depuse de managementul executiv, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul societăţii, fiind insuficiente în lipsa unei astfel de colaborări, spun oficialii companiei.

Blue Air îşi exprimă disponibilitatea permanenta a conducerii executive a societăţii, de a transmite toate informaţiile şi informările necesare, şi de a participa la absolut orice discuţie necesară cu factorii decizionali din cadrul instituţiilor publice şi autorităţilor ce pot ajuta la redresarea companiei, într-o manieră unitară şi organizată.

„Precizăm faptul că până la acest moment, în urma discuţiilor purtate de conducerea executivă a Blue Air, putem confirma sprijinul primit din partea majorităţii aeroporturilor din străinătate, incluzând aeroporturile din Italia, Israel, Spania, Marea Britanie, precum şi a furnizorilor de combustibil din aceste aeroporturi, pentru a putea relua prestarea serviciilor către Blue Air, sub condiţia plăţii în avans a serviciilor oferite şi mizăm pe acelaşi sprijin şi din partea aeroporturilor din România, Bacău, Cluj-Napoca, Bucureşti- Otopeni şi Iaşi”, se mai arată în comunicat.

Având în vedere suspendarea activităţii de transport aerian de pasageri din perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, compania informează că numărul total de pasageri afectaţi de anulările zborurilor în această perioadă este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.

„Rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziţionate depinde esenţial de reluarea operaţiunilor şi a activităţii de vânzare a Blue Air, şi, aşa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esenţial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuţii”, mai spun responsabilii Blue Air.

Toţi pasagerii au fost notificaţi de anularea zborurilor şi au primit 3 opţiuni disponibile: reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, rambursarea în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziţionat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor noştri) sau rambursarea biletelor achiziţionate.

În ultimele zile au fost create peste 17.500 de portofele electronice, totalizând 1,9 milioane de euro, iar pasagerii care au ales această opţiune vor putea folosi sumele în vederea achiziţionării de bilete imediat ce vom activa procesul de vânzare.

„În cel mai scurt timp cu putinţă vom reveni cu detalii despre modalitatea în care va fi reluată activitatea de transport aerian de pasageri de către Blue Air, în funcţie şi de rezultatele înregistrare în negocierile cu investitorii, dar şi de disponibilitatea autorităţilor de a ne sprijini în acest proces dificil”, au mai precizat reprezentanţii companiei.

Blue Air Aviation a anunţat marţi, 6 septembrie, că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Deşi Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat o zi mai târziu, respectiv pe 7 septembrie, că a decis suspendarea popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale companiei Blue Air Aviation şi stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanţei, operatorul aerian low-cost a anunţat ulterior că va relua zborurile abia din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

Totodată, operatorul aerian a transmis pasagerilor cu zboruri programate până în data de 10 octombrie 2022 să nu se mai prezinte la aeroporturile de plecare pentru că aceste zboruri nu pot fi operate.

În acest context, Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Call centerul MAE, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au primit până pe 8 septembrie, 2.663 de solicitări de ajutor din partea românilor afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, a informat Guvernul

Let’s do it, Bacău! Vino la cea mai mare zi de Curățenie Națională!

La nivelul județului Bacău s-au înscris 22 de instituții școlare .

Instituțiile partenere în cadrul activității Ziua Națională a Curățeniei la nivelul județului Bacău sunt: Consiliul Județean Bacău, Instituția Prefectului Județul Bacău, Consiliul Local Bacău, Primăria Municipiului Bacău, Primăria Municipiului Onești,Direcția generală de Asistență Socială Onești, toate structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne, Crucea Roșie Bacău, Romsilva Bacău, Agenția Națională pentru Protecția Mediului Bacău.
Voluntarii sunt așteptați în zonele stabilite împreună cu unitățile administrativ teritoriale sâmbătă, 17 Septembrie 2022, începând cu ora 9.00, pentru a petrece o zi în care energia pozitivă și implicarea proactivă vor transforma Ziua Națională a Curățeniei 2022 Bacău într-o activitate cu sens și impact pentru comunitate.

Zonele în care vor acționa voluntarii înscriși sunt:

Municipiul Bacău

Bacău: Calea Romanului (in spate Piazetta Serbanesti), Zona interseție Chimiei –Str Bicaz (Izvor), Calea de acces Canalul de Fugă- partea cartierului Șerbănești, Parcul Gherăiești, Str Ctin Mușat Calea dr Alexandru Șafran E574.

Municipiul Onești

Onești: Cursul Râului Cașin, Cursul Râului Trotuș

Județul Bacău

Buhoci: Școala Gimnazială Bijghir, Centrul satului Bijghir, Cimitir Bijghir
Școala Gimnazială Constantin Popovici Buhoci , Centrul satului Buhoci, Cimitir Bijghir

Cleja: Sat Cleja -Strada Eroilor , Strada Unirii, zona paraului Cleja, Sat Somușca, Sat Valea Mică

Dărmănești: Coada Lacului /Lacul Poiana Uzului

Filipești : Aria de protecție avifaunistică Lunca Siretului Mijlociu

Girlenii de Sus –Lespezi: Albia Bistricioarei

Helegiu : Sat Deleni- La Ciușnea, pârâul Helegiu, Râul Tazlău, Str. Învățător Donțu Ioan str. Pârâul Helegiu –sat Drăgugești

Hemeiuș : Str. Prisacii (de la herghelie la Luparie), Canalul râului Bistrița, Poligonul de tragere, Zona de protecție a căii ferate, Islazul comunal

Izvorul Berheciului: Zona Școlii Gimnaziale Ctin Moscu, DJ 241A Izvorul Berheciului

Structurile teritoriale ale M.A.I-: Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău; Inspectoratul pentu Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău; Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău; Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, vor opta împreună sa ecologizeze Parcul Gherăiești si malurile Gherăiești din Bacău.
Voluntari din cadrul Agenției Naționale Pentru Protecția Mediului Bacău în colaborare cu Ocolul Silvic Fântânele vor participa la activitatea de ecologizare în liziera padurii din zona Racova, UP IV, (langa fermele Agricola).

Voluntarii vor fi dotați cu mănuși și saci.

Pentru inscrieri și locații puteți accesa site-ul Let’s do it, Romania!

https://letsdoitromania.ro/, https://membership.letsdoitromania.ro/registration-points/2022

„Obiectivul meu, ca președinte ales, este ferm asumat: C.O.A.L. trebuie să devină o voce cât mai puternică a antreprenorilor locali”

    În urmă cu mai bine de doi ani, a fost lansat și la Bacău Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali (C.O.A.L.). Astăzi, C.O.A.L. Bacău are în componența sa antreprenori locali care asigură peste 1.000 de locuri de muncă.

    Onoarea de a fi ales președinte al acestui organism, după ce am deținut această funcție ca interimar, este dublată de reponsabilitate. Am candidat la funcția de președinte cu un obiectiv foarte clar: C.O.A.L. Bacău trebuie să devină o voce cât mai puternică a antreprenorilor locali. Vreau ca împreună cu întreaga echipă de conducere a C.O.A.L. să ne facem auziți, vreau ca legile să nu se mai facă pe genunchi, vreau să fim consultați. Asta înseamnă să fii o voce puternică.

    În general, oamenii de afaceri sunt pragmatici, nu au obișnuința pierderii timpului. Economia se dezvoltă în jurul sectorului privat. Acesta reprezintă cea mai importantă verigă din economie. Iar oamenii de afaceri trebuie să fie auziți, consultați, întrebați atunci când se creionează pachete legislative la nivel central, ori hotărâri de consiliu, la nivel local.

    Activăm sub această titulatură, pentru că PNL este partidul care înțelege cel mai bine importanța sectorului privat. La nivel local am descoperit parteneri de dialog onești și pragmatici, precum Mircea Fechet, președintele organizației județene a PNL, și Liviu Miroșeanu, viceprimar, cel care conduce și municipala băcăuană a PNL.

     

    Plecăm la acest drum încrezători că vom determina factorii decizionali de la nivel central și local să ne considere parteneri și să sprijine prin deciziile lor toate eforturile noastre de dezvoltare a comunității.

    Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali are filiale în toate județele țării, iar la nivel național este condus de Sebastian Buși.

     

    Operatori economici verificați de polițiști

      La data de 14 septembrie a.c, polițiștii Seviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune, în intervalul orar 11:00 – 14:00, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

      În cadrul activităţilor au fost verificați 45 de operatori economici.

      Totodată, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenționale conform O.U.G 28/1999 în valoare de 22.500 de lei și a fost confiscată suma de 1.300 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi nefiscalizate.

      Cu ocazia verificării economice efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din Bacău, s-a constatat că aceasta desfăşura activităţi specifice saloanelor de înfrumuseţare fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

      În acest sens, polițiștii au identificat în unitatea de vânzare o sumă nejustificată de aproximativ 800 de lei, sens în care au aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în valoare de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de confiscare a sumei de bani nejustificate, reprezentând servicii specifice saloanelor de înfrumuseţare prestate şi nefiscalizate.

      Acțiuni ale poliției în Comănești și Buhuși

        La data de 14 septembrie a.c., polițiștii din Comănești au acționat pe raza de competență, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, menţinerea ordinii şi liniştii publice, prevenirea faptelor de comerţ neautorizat, a infracţiunilor contra patrimoniului și prevenirea evenimentelor rutiere.

        Polițiști și jandarmi au desfășurat activități în zona piețelor, a centrelor comerciale, a târgurilor și a altor zone de interes.

        Astfel, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate în trafic 20 de autovehicule. De asemenea, au fost verificate 8 societăți comerciale.

        Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.000 de lei.

        La aceeași dată, în intervalul orar 08:00-12:00, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Buhuşi, împreună cu cei de la economic, de la protecția animalelor, polițiști rutieri și jandarmi, au acţionat pe raza orasului pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale şi a altor fapte de natură penală şi contravenţională cu ocazia târgului săptămânal şi bâlciului anual tradiţional organizate.

        au fost legitimate peste 60 de persoane, controlate în trafic 43 de autovehicule și 20 de atelaje hipo. Totodată, au fost verificați 15 agenți economici.

        În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.350 de lei.

        Posesor de mandat european de arestare, preluat din aeroport de polițiști

          La data de 14 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră au legitimat la Punctul de Trecere a Frontierei din cadrul Aeroportului Internaţional George Enescu, Bacău, un bărbat, de 30 de ani, din județul Galați, posesor al unui mandat european de arestare, emis de autorităţile din Italia pentru săvârşirea infracţiunilor de furt și furt în formă agravată, fapte prevăzute de Codul penal italian.

          Persoana în cauză a fost preluată sub escortă de polițiștii de investigații criminale şi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care în baza ordonanţei de reţinere a fost încarcerată în Arestul I.P.J. Bacău, urmând să se efectueaze demersurile necesare declanşării procedurii de predare către autorităţile judiciare italiene.

          Deținători de animale, instruiți de polițiști

            La data de 14 septembrie a.c., polițiștii Secţiei 4 Poliție Rurală Podu Turcului au desfăşurat pe raza de competenţă, o campanie de prevenire a furturilor de animale.

            Astfel, peste 60 de persoane deţinătorare de animale au fost instruite pe linia prevenirii furturilor de animale, fiindu-le aduse la cunoştinţă riscurile la care se supun în momentul în care îsi lasă animalele nesupravegheate, precum şi măsuri de asigure a locurilor unde îşi ţin animalele.

            De asemenea acestora li s-au adus la cunoştinţă şi prevederile legale vizavi de lăsarea animalelor nesupravegheate. 

            Polițiștii reamintesc cauzele şi condiţiile care favorizează şi generează furturile de animale:
            –  neglijenta  în  asigurarea  locurilor  unde  sunt  adăpostite  animalele , în  cadrul gospodăriilor;
            –  lăsarea  liberă a  animalelor la  păşunat sau pe islazuri, fără a fi organizată paza acestora;
            –  neasigurarea corespunzătoare a  iluminatului public în  localităţi, a gospodăriilor, a perimetrelor zonelor zootehnice, precum şi lipsa sistemelor de pază şi alarmare corespunzătoare;
            –  lipsa de vigilenţă a paznicilor sau lipsa pazei la fermele de creştere a  animalelor şi păsărilor.

            Centrul PHRONESIS din Comănești pornește un proiect educațional pentru copiii supradotați

              Centrul Educațional PHRONESIS lansează Bee Phronesis IQ, proiect pilot, finanțat prin intermediul programului Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow, prin care își propune să acorde suport copiilor cu abilități înalte din orașul Comănești și împrejurimi pe trei direcții distincte: creativitate, pictură și limba engleză.

              Astfel, copiii pasionaţi de artă, limba engleză sau cei cu abilități din zona emisferei cerebrale drepte, cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani, înscriși în program vor avea parte timp de 10 săptămâni de workshopuri săptămânale specifice abilităților lor în care își vor putea dezvolta și pune în valoare talentul și dorința de cunoaștere pe aceste 3 direcții .

              Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educaţie, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplicat instrument de nanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

              Proiectul PHRONESIS (gr. φρόνησις (phrónēsis) = inteligență practică, virtute practică, inteligența aplicată, înțelepciunea practică; este un proiect educațional inițiat de un grup de tineri entuziaști, formați în universități importante ale țării sau de peste hotare, reîntorși acasă și care și-au propus să ofere copiilor din zona orașului Comănești și nu numai, experiențe educative inedite, care nu se (mai) regasesc în sistemul educațional românesc și prin care să-și poată cunoaște și dezvolta abilitățile native într-un mod personalizat, practic și experiențial.

              Echipa Phronesis este formată din tineri de toate vârstele, profesioniști în domeniilor lor de activitate, în special profesori sau pedagogi și care își propun să ofere copiilor supradotați și nu numai, activități educative care vizează în special dezvoltarea emisferei cerebrale drepte (creativitatea) prin metode educative inovative cu caracter cât se poate de practic, experențial.

              Se sistează apa caldă pentru abonații racordați la PT 115

                Thermoenergy Group S. A. Bacau, informează că, în perioada 15 – 09.2022, va sista furnizarea apei calde pentru consumatorii arondați la PT 115, din cauza unor lucrari de reparații.

                S-a constatat apariția unorei pierderi consistente de agent termic  în zona 9 Mai la Agroland.

                Compania își cere scuze pe aceasta cale tuturor consumatorilor afectați.

                Dr. Bianca Purcărin îl interpelează pe ministrul Educației în problema cabinetelor medicale școlare

                Senatorul Bianca Purcărin trage un semnal de alarmă și supune atenției ministrului Educației una dintre multiplele probleme existente, care trebuie rezolvată de urgență: Situația dramatică a cabinetelor medicale din școli.

                Cadrul legislativ impune și conferă un rol esențial în domeniu cabinetelor medicale și stomatologice din școli.

                Însă, din păcate, realitatea de pe teren este cu totul alta! Doar 18,6% din școlile romanești dispun de un cabinet medical și doar 3% de un cabinet stomatologic.

                Și aceasta în ciuda faptului că respectivele unități de învățământ sunt obligate, prin lege, să asigure asistența medicală gratuită a elevilor.

                Iar dacă ne raportăm la mediul rural, situația este cu mult mai gravă! În total, în mediul rural, există doar 88 de cabinete medicale școlare!

                Senatorul de Bacăul vrea să știe de la Ministerul educației ce măsuri concrete are în vedere pentru remedierea situației dramatice a cabinetelor medicale și stomatologice din școli, complet deficitare ca număr și confruntate cu o lipsă acută de personal și de dotări. In al doilea rând, parlamentarul întreabă Ministerul educației ce proiecte concrete, cu finanțare europeană, inițiază Ministerul Educației pentru reabilitarea cabinetelor medicale și stomatologice școlare?

                Vă asigur că, la fel ca și până acum, potrivit prerogativelor mele parlamentare și angajamentului luat față de dumneavoastră ca senator și medic, voi rămâne la fel de implicată pentru ca domenii vitale, cum sunt sănătatea și educația, să beneficieze de măsurile corecte și eficiente pentru a fi capabile să vă răspundă nevoilor.

                Bianca Purcărin
                senator de Bacău

                16 septembrie 2022 – Ziua Mondială a Ozonului

                Protocolul Montreal @35: cooperare globală protejând viața pe pământ” 

                În data de 16 septembrie 2022 APM Bacău celebrează Ziua Mondială pentru Protecția Stratului de Ozon pentru a atrage atenția asupra necesității de protejare a mediului și pentru sănătatea noastră.

                Pentru a sărbători această zi, APM Bacău desfășoară în perioada 14 – 19
                septembrie 2022, o campanie de informare în unitățile școlare din județul Bacău
                . Vor fi diseminate materiale educative la temă (pliant, prezentare ppt, clip video), în format electronic, și va desășura o serie de dezbateri / seminarii în școli din municipiul Bacău.

                Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), a declarat data de 16
                septembrie 1991, „ZIUA MONDIALĂ A OZONULUI”, luând în considerare ziua de 16 septembrie 1987 când s-a adoptat Protocolul de la Montreal privind substanțele care epuizează ozonul, ca o promisiune din partea guvemelor de a proteja stratul de ozon. România a aderat la acest protocol în anul 1993, asumându-și obligația de a se conforma prevederilor acestuia.

                 

                În anul 2022 se aniversează 35 de ani de la semnarea și adoptarea Protocolului de la Montreal si se serbează a 32-a zi a Ozonului sub deviza: .”Protocolul Montreal @35: cooperare globală protejând viața pe pământ”. Tema anului 2022 celebrează 35 de ani de cooperare internațională remarcabilă pentru protejarea stratului de ozon și a climatului. Și-n acest an, mesajul tratatelor de colaborare în armonie și pentru binele colectiv este mai important ca oricând. „Continuitatea în fața adversității” face din Protocolul de la Montreal un exemplu grăitor al colaborării internaționale și-al eforturilor individuale, care asigură continuarea protejării mediului la nivel global, chiar și-n perioade de pandemie sau război.

                 

                Cum tratatul aniversează 35 de ani în Ziua Mondială a Ozonului, vom înțelege cum Protocolul de la Montreal a ajuns cel mai mare adversar al amenințării cu care s-a confruntat vreodată umanitatea: gaura din stratul de ozon. Când oamenii au aflat că gazele care degradează ozonul folosite în aerosoli și sisteme de răcire au creat o gaură în cer, s-au aliat. Și-au arătat că multilateralitatea și cooperarea globală efectivă au funcționat și au înlocuit acele gaze. Acum, stratul de ozon se însănătoșește, permițând acestuia încă o dată să protejeze umanitatea de efectele radiației solare ultraviolete. Acest demers a protejat milioane de oameni de amenințarea cancerelor de piele și-a cataractelor, în decursul anilor. A permis ecosistemelor să supraviețuiască și să se mențină și asta a protejat viața de pe pământ. De asemenea, a atenuat schimbările climatice: dacă substanțele care degradează ozonul n-ar fi fost interzise, ne-am fi confruntat c-o creștere a temperaturii globale cu 2,5°C până la sfârșitul acestui secol. Și asta ar fi devenit o catastrofă.

                 

                În această Zi a Ozonului ne sărbătorim succesul. Dar trebuie să continuăm lupta ca să menținem aceste rezultate, în special pentru a preîntâmpina apariția surselor ilegale de substanțe care degradează stratul de ozon. Trebuie să susținem deschis Amendamentul Kigali la Protocolul de la Montreal privind reducerea progresivă a utilizării hidrofluorocarburilor (freoni) la nivel mondial, care se aplică începând cu 1 ianuarie 2019. Prin renunțarea la freoni, gaze cu efect puternic în încălzirea globală, acest amendament poate preveni creșterea temperaturii globale cu 0.4°C până la sfârșitul secolului, continuând astfel protejarea stratului de ozon. Prin combinarea acțiunii de renunțare la freoni cu îmbunătățirea eficienței energetice în industria de refrigerare, se pot obține beneficii climatice însemnate.

                 

                În viața unui om, vârsta de 35 de ani poate fi un moment de reflecție: să ne gândim la ce-am realizat și să medităm la ce putem îndeplini în continuare.

                Să continuăm lupta pentru însănătoșire împreună!

                Primul parc de street workout din Bacău se deschide oficial joi seară pe Insula de Agrement!

                  Datorită eforturilor din ultimul an și jumătate a unui grup format din 3 tineri ambițioși: Andreea Ungureanu, Anca-Maria Macsim și Mircea-Ștefan Popeanu, care au scris un proiect și nu s-au dat bătuți până nu l-au văzut devenit realitate, comunitatea băcăuană este astăzi mai bogată cu un ansamblu sportiv dedicat mișcării în aer liber.

                  Astfel, băcăuanii au un motiv în plus de a opta pentru o viață activă și sănătoasă în detrimentul sedentarismului. Parcul se află pe Insula de Agrement, în apropierea skatepark-ului, iar suprafața pe care este amplasat este de 200 mp, având în compoziția sa diverse tipuri de echipamente specifice.

                  Deschiderea oficială are loc joi, 15 septembrie, la ora 18:30, toți curioșii sau pasionații fiind așteptați la locație în haine comode, pregătiți de mișcare și demonstrații.

                  Grupul format din cei 3 tineri s-a transformat în Asociația GIVES – Grupul de Inițiativă pentru o Viață Educată și Sănătoasă care își propune să realizeze și alte astfel de proiecte în viitorul apropiat.

                  “Pentru un oraș cu peste 50 de mii de tineri, zonele amenajate pentru practicarea sportului în aer liber sunt într-un raport dezechilibrat. Statisticile arată că numărul limitat de posibilități de petrecere a timpului liber poate duce la depresie, consum de alcool sau alte substanțe, neintegrarea în societate și izolarea de aceasta.

                  În mod cert este nevoie de mai multe locuri dedicate sportului, care pot fi utilizate în adoptarea unui stil de viață sănătos și unde se pot forma comunități în jurul unei pasiuni comune, motiv pentru care Asociația GIVES – Grupul de Inițiativă pentru o Viață Educată și Sănătoasă și-a dorit să aducă o schimbare în acest sens prin amenajarea unui spațiu de mari dimensiuni (200 mp) echipat special pentru practicarea sportului în aer liber (calisthenics) şi prin menţinerea lui activă pe termen lung. Astfel, GIVES și-a propus să ofere nu doar nişte facilităţi unui anumit grup ţintă, ci să se asigure că dimensiunea lui creşte semnificativ, nivelul de educaţie privind sănătatea creşte şi el, iar comunitatea devine ca un organism auto-sustenabil capabil de reale schimbări la nivelul calităţii vieţii tinerilor băcăuani”, afirmă tinerii pe pagina de Facebook a evenimentului.

                  În urma unei donații făcute prin reprezentanta unui grup de inițiativă (devenit ulterior asociația GIVES), realizată ca urmare a finanțării obținute prin programul Fondul pentru un viitor mai bun în comunități și cu sprijinul primăriei și a Consiliului Local, care au aprobat și susținut parțial de la buget construirea ansamblului sportiv, trei tineri din Bacău au reușit să convingă autoritățile de necesitatea unui astfel de spațiu și să aducă pentru prima dată în Bacău un teren de sport de tip calisthenics/ street workout deschis publicului larg.

                  Evenimentul de deschidere are loc joi, 15 septembrie, la ora 18:30 și va cuprinde o demonstrație extraordinară performată de membrii echipei BarMan Street Workout, cunoscuți pentru spectacolul pe care îl fac la balurile de boboci și alte evenimente, dar și un antrenament care va fi adaptat pentru nevoile individuale ale fiecărui participant. Acest antrenament este primul dintr-o serie de 8 ateliere de învățare ce se vor desfășura sub îndrumarea unui instructor de fitness specializat și în kinetoterapie, membru fondator al asociației, care vor fi anunțate de fiecare dată pe pagina de Facebook a proiectului, având rolul de a familiariza publicul cu echipamentele și cu exercițiile specifice care pot fi realizate.

                  Tinerii pasionați sunt invitați să se alăture comunității pe paginile sau grupul de social media, sau postând imagini de la antrenamente pe rețelele de socializare folosind hashtag-ul #StreetWorkoutBacau.

                  În urma implementării acestui proiect, cei trei tineri de 26 și 27 de ani au înființat și un ONG – asociația GIVES. Menirea acestuia este să contribuie în mod pozitiv la educația în spiritul unei vieți sănătoase în comunitate, urmărind nu doar continuarea activării parcului de street workout prin ateliere de învățare, competiții, demonstrații, ci și alte proiecte cu focus pe tineri și pe dezvoltarea preocupării pentru sănătate și mișcare, mediul înconjurător și reciclare, dar și dezvoltare personală și inter-personală. Ei fac pe această cale și un apel către alți tineri cu viziune și care vor să se implice să se înscrie ca voluntari pentru scrierea și/sau implementarea proiectelor asociației.

                  Calisthenics-ul, cunoscut și sub numele de street workout, însemnând “antrenament de stradă”, este un sport recunoscut internațional și o formă de antrenament fizic bazată pe un sistem de exerciții care are ca scop stăpânirea propriei greutăți corporale prin folosirea unui echipament minim. Cuvântul „calisthenics” este, de fapt, derivat din cuvintele grecești „kallos” și „sthenos”, care se traduc prin „frumos” și „putere”. La baza lui stau exerciții precum flotările, tracțiunile, genuflexiunile, săriturile și exercițiile izometrice, sfidând gravitația și folosind mai mulți mușchi ai corpului în același timp.

                  Te interesează o carieră la Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău?

                    Inspectoratul General al Jandarmeriei Române organizează concurs pentru ocuparea a șapte posturi de execuție vacante, prin rechemare în activitate sau încadrare directă, de ofițer în specialitatea structura de securitate, din care un post de ofițer specialist II în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

                    Pentru a candida pe postul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, cei interesați trebuie aibă, ca pregătire de bază, studii universitare de licență – ciclul I Bologna sau studii superioare de lungă durată cu licență, în: ramura de știință Matematică (specializarea Matematică – informatică), Informatică, Fizică (specializarea Fizică – informatică),Chimie (specializarea Chimie – Informatică), Inginerie electrică (specializările Inginerie electrică și calculatoare, Informatică aplicată în inginerie electrică), Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale, Calculatoare și tehnologia informației, Ingineria sistemelor, Științe inginerești aplicate (specializările Informatică industrială și Matematică și informatică aplicată în inginerie), Ingineria materialelor ( specializarea Informatică aplicată în ingineria materialelor), Științe administrative ( specializarea Administrație publică – brevet de ofițer în arma/serviciul comunicații și informatică, specialitatea militară transmisiuni), Științe militare, informații și ordine publică
                    (specializările Managementul sistemelor de comunicații militare și Managementul organizației –brevet de ofițer în arma/serviciul comunicații și informatică, specialitatea militară transmisiuni),Cibernetică, statistică și informatică economică (specializările Cibernetică economică și Informatică economică), Contabilitate ( specializarea Contabilitate și informatică de gestiune).

                    Cererea de înscriere la concurs, declarația de confirmare a cunoaşterii și acceptării condițiilor de recrutare și cartea de identitate se transmit scanate lizibil, preferabil în format PDF, la adresa de e-mail – resurse.umane@jandarmeriabacau.ro.ro, doar în perioada 12.09.2022, ora 00.00 – 20.09.2022, ora 23.59.

                    Toate informațiile necesare candidaților pot fi obținute din anunțul de concurs și anexele la acesta, postate pe site-ul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău – www.jandarmeriabacau.ro, în secțiunea Carieră, precum și la avizierul inspectoratului din municipiul Bacău, str. Constantin Mușat, nr.4.

                    Recomandăm citirea cu atenție a anunțului de concurs și a eratelor la acesta, precum și verificarea permanentă a site-ul inspectoratului în vederea luării la cunoștință a eventualelor modificări (candidații nu vor fi anunțați personal).

                    În cazul unor nelămuriri privind postul vacant din cadrul I.J.J. Bacău, candidații pot solicita precizări de la lucrătorii Biroului Resurse Umane, la numărul de telefon 0234 543131, interior 24537.

                    Festivalul Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „STEA printre Stele” la ediția a X-a

                    Asociatia „Centrul Daniel” Bacău, în parteneriat cu Municipiul Bacău, organizează vineri și sâmbătă, 16 și 17 septembrie 2022, cea de a X-a ediție – Ediție Jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „STEA Printre Stele”.
                    Scopul organizării acestui eveniment de promovare tip festival a pornit încă din anul 2012, din dorința de a schimba percepția legată de persoana cu dizabilități.

                    „Evenimentul este organizat într-o manieră integrativă și participativă la viaţa socio – culturală a comunităţii din care fac parte, tocmai pentru a demonstra că handicapul nu trebuie să conducă la izolare, nu trebuie să îngrădească accesul la viața culturală, nu trebuie să afecteze viața copilului/tânărului cu dizabilități, deoarece toți copiii merită o șansă de a se autovaloriza, indiferent de existența talentului sau handicapului, și pot fi educați astfel încât, împreună, să construiască o lume mai buna”, au precizat organizatorii într-un comunicat.

                    Juriul acestei ediții de festival va fi compus din artiști consacrați precum:
                    -Mihai Alexandru – chitarist, solist vocal, producător și compozitor, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – președintele juriului;
                    -Luminița Anghel – interpretă de muzică ușoară;
                    -Nico – Nicoleta Matei – interpretă de muzică usoară;
                    -George Vanvu – Profesor, compozitor și coordonator muzical al studioului Radio Iaşi, realizator „Pro Musica” şi „Hiturile Radio Iași”;
                    -Bogdan Dragomir – muzician și realizator emisiuni la Radio România Regional, membru al Uniunii Naționale a Artiștilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România;
                    -Ovidiu Iordache – compositor;
                    -Claudiu Bulete – compozitor – manager CB Media și compozitorul imnului festivalului.

                    Și-au anunțat participarea la festival peste 150 copii și tineri din toată țara și din Republica Moldova, aceștia concurând pe 11 categorii de vârsta. Evenimentul se va desfasura in Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Spectacolul Galei de Premiere va avea loc sâmbata, 17 septembrie 2022, începand cu orele 15.00 și va cuprinde recitalurile artiștilor: Luminița Anghel, Nico, Lexxy și Emilian. Intrarea va fi liberă.

                    Un bărbat cu peste 70 kg de trufe, reținut de polițiști

                      Un șofer care transporta 73 de kilograme de trufe cu mașina a fost reținut de polițiști pe motiv că nu avea acte de transport pentru marfă.

                      Conform ProTV, după controlul maşinii, poliţiştii au descoperit în mai multe cutii frigorifice 73 de kilograme de trufe. Șoferul a susţinut în faţa poliţiştilor că a cumpărat trufele pentru consum propriu, și nu pentru vânzare. A spus că nu mai ştie de la cine le-a cumpărat şi nici câţi bani a plătit cu exactitate pentru ele.

                      „Am cumpărat-o pe bani marfa, nu am furat. Ca să cumpăr marfa să o mănânc, ce acte să am? Eu vreau să mănânc nişte trufe, ce acte să am? Care e problema de valoare? Dacă eu vreau să mănânc caviar, nu am voie pentru că este scump? Eu am foarte mulţi bani şi vreau să mănânc numai trufe, mă alimentez numai din trufe”, a declarat șoferul.

                      Poliţiştii au cerut sprijinul pădurarilor din zonă şi au inventariat cantitatea de trufe la ocolul silvic.

                      „Din verificări s-a stabilit că la volan se afla un bărbat de 32 de ani din judeţul Maramureş care transporta circa 80 de kg de trufe fără a deţine documente legale. Cantitatea de trufe a fost ridicată în vederea stabilirii provenienţei”, a declarat Cătălina Păduraru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.

                      Trufele sunt un gen de ciuperci comestibile din încrengătura Ascomycota în ordinul Pezizales și familia Tuberaceae care coabitează cu rădăcinile diferitor arbori (alun, fag, pin, plop, stejar, tei). Sunt considerate alimente de lux, fiind folosite numai la prepararea celor mai rafinate rețete, în cele mai extravagante restaurante.

                      16 – 22 septembrie 2022 – Săptămâna Europeană a Mobilității

                        În perioada 16 – 22 septembrie 2022 se va desfășura a douăzeci și una  ediție a
                        „Săptămânii Europene a Mobilității” (European Mobility Week) cu sloganul “Combină și deplasează-te!” (Mix & Move). Tema anului 2022 „Conexiuni mai bune” (Better Connections) încurajează orașele participante să stimuleze sinergia dintre locuri și oameni, care-și pun la dispoziție experiența, creativitatea și dedicarea pentru creșterea conștientizării privind mobilitatea sustenabilă și promovarea schimbării comportamentului în favoarea unor soluții de mobilitate active și curate. Tema a fost aleasă pentru a reflecta dorința persoanelor din întreaga Europă de a se reconecta unele cu altele după mai multe luni de izolare, restricții și limitări. Oamenii se pot conecta atunci când se întâlnesc într-o piațetă din cartierul lor și rămân conectați prin intermediul transportului public. Un transport mai bine conectat înseamnă locuri și oameni mai bine conectați, ceea ce reprezintă un obiectiv-cheie al Pactului verde european. Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă solicită, de asemenea, conexiuni mai bune între factorii decizionali, furnizorii de servicii, planificatorii urbani și oameni. Oamenii au fost în centrul Săptămânii Europene a Mobilității timp de peste 20 de ani și rămân forța motrice a campaniei.

                         

                        Pentru a sărbatori acest eveniment, APM Bacău a solicitat celor 8 primării
                        urbane din județul Bacău înscrierea pe site-ul oficial al manifestării la adresa: https://mobilityweek.eu/register-for-mobilityweek/precum și organizarea de activități pe tema mobilității. Din județul Bacău, primăriile a 5 orașe (Buhuși, Dărmănești, Moinești, Onești și Târgu Ocna) s-au înscris ca participante în  această campanie și au demarat acțiunile propuse în planurile de activități.

                         

                        După ce în anul 2021 s-a pus un accent puternic pe aspectele legate de sănătate ale mobilității urbane, tema anului 2022 celebrează obiectivul campaniei de a aduce oamenii împreună. Având în vedere faptul că transporturile sunt al doilea cel mai mare sector poluant din Europa, iar emisiile din transportul intern din UE au crescut chiar cu 0,8% între 2018 și 2019, trebuie depuse eforturi semnificative pentru a atinge obiectivul european privind emisiile nete zero de gaze cu efect de seră până în 2050, așa cum prevede Pactul verde european. Deoarece aceasta este o provocare majoră, este esențial ca toate părțile interesate și orașele să coopereze pentru a reduce semnificativ emisiile generate de mobilitatea urbană.

                         

                        „Conexiuni mai bune” acoperă fiecare aspect al transportului durabil din mediul urban, care poate fi rezumat prin următoarele cuvinte care încep cu litera „p” în limba engleză: people (oameni), places (locuri), packages (pachete) și policy & planning (politică și planificare). În plus, transportul public este partenerul nostru pe tot parcursul vieții pentru a ne conecta, pentru a călători în siguranță și pentru a proteja mediul înconjurător – împreună cu mobilitatea activă și partajată și cu alte opțiuni de transport conectat, la cerere și durabil. Conectarea modurilor de transport „tradiționale” cu noile soluții digitale rămâne un aspect-cheie pentru viitor.

                         

                        Și să nu uităm: suntem CU TOȚII răspunzători de transformarea în bine a mediului urban în care trăim și ne deplasăm.

                        Haideți să facem din orașele noastre spații mai sigure, mai verzi și mai sănătoase!

                        15 Septembrie, încă o Sărbătoare pierdută

                        Pentru mulți, era una dintre cele mai frumoase zile. Și au motive să simtă asta. Pentru puțin alții, e o dată fără sens, care poate fi schimbată după bunul-plac. Eu, dimpreună cu generații dinainte și după, aveam în 15 Septembrie un reper. Care ne-a fost aruncat la coș în numele unei reforme fără cap și fără coadă, ce poartă numele pompos de „România Educată”. De acord că e obligatoriu să modernizăm, dar modernitatea fără rădăcini, tradiții și continuitate înseamnă doar o formă plină de… nimic. Și nu-i doar părerea mea! Am pierdut încă o dată esențială din calendarul ce ne regla viața normală, așa cum am pierdut și altele. Ce mai urmează? E în pericol 8 Martie, care nu se va mai numi Ziua Mamei, ci Ziua Părintelui I (sau Părintelui II – depinde de combinațiile neomarxiste ?). Nici Crăciunul nu se simte mai bine din cauza celor pentru care Miracolul înseamnă doar cifre profitabile la nivel global și se vrea înlocuit cu o sesiune de cumpărături tâmpite. Mai scăpăm?

                        Ce-am avut și ce-am pierdut

                        Ne păstrăm credințele, mai ales când e vorba de cele religioase. Nu-i rău, într-o epocă a desacralizării, care nu-l aduce neapărat pe Satana printre noi, ci ne îndepărtează de Dumnezeu și ne face mai răi. Crăciunul, Paștele, Sărbătorirele Maicii Domnului și Apostoilor sunt zile în care românii regăsesc întru simțire și împreună trăire. Mai rău stăm când e vorba despre timpul sărbătorii dintre o slujbă și două pomeniri, atunci când identitatea noastră are nevoie de întregitoare definire. Și n-au fost multe de pe la 1900! Să le luăm într-o ordine nu neapărat cronologic-istorică. A fost 1 Mai, o inveție a socialismului primar europeano-american, transformată într-o sărbătoare câmpenească distractiv-propagandistică după 1945. Sistemul a dus clasa muncitoare pe străzi la manifestații, iar apoi i-a dat liber la petreceri primăvăratece în aer liber, poate în compensarea interzicerii Învierii. Dinastia de Hohenzollern și-a inventat Ziua Regelui de 10 Mai, repede acceptată de popor, și datorită propagandei talentat-deșănțată a veselului Alecsandri”, care-a pupat deopotrivă sceptrul Regelui Carol I și stema Reginei Elisabeta. Apropo de regii noștri, a fost și Sărbătoarea de 23 August, când monarhiștii spun că Mihai I a făcut toată treba, iar comuniștii că PCR  rezolvat-o! Oricum, actualul Partener Strategic de peste Ocean și imediatul inamic din Est se pare că ne-au interzis-o și pe asta. Bunicii și părinții, chiar și unii dintre noi, își aduc aminte ce defilări frumoase erau, urmate de beri rece de la Mărgineni completate cu mici chiar din carne de la Avicola!

                        Timpul actriței care mai școlărește

                        “Când începea școala pe 15 septembrie, oamenii erau mai așezați în suflet. Erau mai siguri. Erau mai conștienti și mai lucizi.

                        Începea un soi de disciplină, o cadență… Știam că n-o să fim perfecți, dar ne străduiam. Aveam orele de Atelier, la care învățam să gătim, să împletim, să coasem manual, apoi, la mașina de cusut, aveam competiții sportive (da, după ’89!), handbal (fetele) și fotbal (băieții)… aveam teze… făceam ore de caligrafie…

                        Când începea școala pe 15 septembrie, aveam timpul să ne despărțim de vară cu tandrețe, cu amintiri, fără regrete.

                        Astăzi, timpul nu mai are răbdare. Timpul sau oamenii?

                        Oamenii sau conducătorii lor, oameni și ei (cred, nu mai sunt sigură)…?

                        De-acum trăim alte vremuri, progresul primează, eficiența și eficacitatea. Bine, asta se impune, dar nu știe nimeni scopul.

                        Nu mai gândește nimeni în perspectivă, ci în imediat.

                        Nu mai gândește nimeni Omul, ci populația…

                        «Noi trăim azi! », mi se spune clar și răspicat.

                        Și nu vreți să trăim azi pentru mâine și poimâine…?

                        «De ce să fugiți, mă, încet nu puteți merge?»

                        Școala a început anul acesta pe 5 septembrie… E noua regulă.

                        Unde vă grăbiți, mă!? Încotro…? ”

                        Eliza Noemi Judeu, actriță

                         

                        Școală – scuola, tot aia e!

                        Larissa Soltaniuc s-a născut în Italia din părinți români plecați din țară în 1999. A învățat exclusiv în italiană de la grădiniță și până acum, când e studentă la Milano, mereu cu note bune și recunoașterea profesorilor. Are un frățior mai mic, Roberto, care e în clasa a doua, și el învățăcel doar în limba lui Dante și a lui… Berlusconi. Larissa nu știe mai nimic despre învățământul românesc, doar povestirile mamei și tatei fiind legătura cu școala românească. Deși anul școlar din Italia nu a avut un 15 septembrie, emoțiile celor mici și mari sunt aceleași.

                        „Știu despre școala din România de la părinți, care mi-au mai spus cum au învățat acasă, înainte și după 1989. Multe mi-au povestit și bunicii despre cum era să fii părinte, inclusiv că au mai făcut pozne și mama, și tata. Dar nu asta e important, ci faptul că mi-au spus mereu că trebuie să învăț pentru ca viața mea să fie mai bună, mai ușoară, mai ales că am fost mereu în competiție cu majoritatea colegilor italieni. Cât despre începerea școlii, și în Italia atmosfera dinaintea primei zile începe cu magazinele pline de rechizite, cu părinți îngrijorați care tot îi întreabă pe copii ce le mai trebuie. Poate sunt mai ochioase obiectele de aici, dar, la urma urmelor, tot cărți, caiete, pixuri și creioane sunt, important e ce faci cu ele. În prima zi, fiecare simte emoția unui început cu puțină teamă, dar și cu speranțele pe care le porți în suflet și-n ghiozdan. Cred că pentru un elev începutul școlii este comparabil cu Revelionul, când mii de gănduri și promisiuni făcute în fiecare an se înnoiesc. Elevul se întreabă cum este posibil că vara a fost doar cât o clipire de ochi, iar timpul școli pare a fi interminabil. Dar sunetul clopoțelului răsună și, în clasă cu tabla neagră în față, cu noii sau vechii colegi, cu profesorii cunoscuți sau nu, deși n-ar vrea să admită, elevii spun că le-a lipsit Școala!”

                        Larissa Soltaniuc, studentă la Milano

                         

                        „Începutul de an școlar este complet diferit acum, prin comparație cu momentul când am început eu școala, în 1994 – prima generație a unei școli abia deschise, cu un număr mare de elevi și tot atât de mare de clase. Cred că unul dintre aspectele diferite este faptul că am început cu toții egali atunci.  Ne-am diferențiat prin învățătură, fiind stimulați de competiția după… coroniță și premiul I, deși la drept vorbind, nu toți primeau o recompensă după obținerea acestui râvnit și muncit premiu. Stiloul cu cerneală, uniforma obligatorie, serbările din anii de clasa primară, respectul deplin față de profesori, rigiditatea sistemului, notele, cum am învățat tabla înmulțirii, cum am „ratat” premiul I în clasa I – probabil toate au fost lecții pentru viitor. Sau așa vreau să le privesc.

                        Cum am văzut începutul de an școlar ca ziarist?  De regulă, „evenimentele” cum sunt numite în presă,  înseamnă multă muncă pentru ziariști, din dorința de a „acoperi” cât mai bine subiectul. Îmi amintesc că într-un an am fost la grădiniță să relatez  începutul de an școlar și era să plec însoțită fără voie de un copil care plângea după mama și aștepta să se deschidă o ușă să o ia la fugă spre ea. Și bineînțeles, nu pot să nu asociez începutul de an școlar cu multitudinea de buchete de flori și mulțimea de părinți și bunici pe care i-am văzut în toți anii de presă.

                        Cel mai greu început de an școlar este însă din postura de părinte. Mă bucur că au mai dispărut din festivitățile lungi la care participau mereu „oficialitățile”. Tot acel festivism  nu are nici un sens sau, mă rog, înseamnă prea puțin pentru elevii care sunt pur și simplu bucuroși că se revăd cu ai  lor colegi.  Începutul de an școlar e un șir de frământări : să învețe cu plăcere, dar totuși să aibă cadre didactice  riguroase, să caute performanța, deși acum se practică mai mult politically corectness-ul, să fie într-un colectiv în care să conteze mai puțin cum te îmbraci, dacă ai ghiozdan nou în fiecare an, și mai mult dacă ești politicos, înveți, ești un bun coleg. Și da, să conteze mai puțin ce nume de familie ai. Mi-am dorit pentru copiii mei cadre empatice și bine pregătite, o școală mai bine dotată, iar noi, părinții, să fim mai mult acel „sat” de care e nevoie să crești un copil. Cred că și noi, actualele generații de părinți suntem în schimbare, tributari sistemului din care am venit și totuși cu dorința de a vedea schimbări în bine. Problema este că timpul nu stă în loc așteptându-ne pe noi să ne decidem de care parte să fim, a trecutului sau prezentului. Așa că, nu ne rămâne decât să facem alegerile pe care considerăm bune la un anumit moment și să compensăm acolo unde sistemul nu dă rezultatele așteptate. Practic, încercăm să fim mai buni, a doua oară la școală, cu o răspundere mult mai mare.”

                        Andreea Gavrilă, PR Teatrul ”BACOVIA”

                         

                         

                        Start în Programul IMM Invest Plus

                        De astăzi, începând cu ora 10,00, IMM-urile se pot înscrie la creditele bancare garantate de stat din programul IMM Invest Plus, cu toate componentele sale, în valoare de 4 miliarde de euro. Debutul programului fusese anunțat, inițial, pentru data de 12 septembrie, termen nerespectat, însă, întrucât nu fusese emisă o decizie a Comisiei Europene. Numărul estimat de beneficiari este de aproape 25.000.

                        Cert este că perioada derulării Programului este 15 septembrie 2022 – 31 decembrie 2022, timp în care antreprenorii se pot înscrie pe site-ul imminvest.ro, cu posibilitatea de a obține garanții de stat la creditare. Antreprenorii vor putea, astfel, accesa fondurile puse la dispoziție prin intermediul Programului IMM Invest Plus, utilizând oricare din componentele sale: IMM Invest România, Agro IMM Invest, IMM Prod, Garant Construct, Innovation şi Rural Invest. Programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), Fondul Român de Contragarantare (FRC) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR). Se estimează că cele 4 miliarde de euro alocate acestui program vor ajunge pentru circa 25.000 de beneficiari. Subvențiile acordate de stat vor ajuta firmele să își mențină locurile de muncă, asigurând, totodată, viabilitatea afacerilor și dezvoltarea acestora.

                        Comisioanele bancare și dobânzile, subvenționate de stat

                        Ajutoarele de stat vor fi acordate sub forma de garanții pentru împrumuturi și granturi care vor acoperi comisionul de risc, precum și comisionul de administrare pe toată durata de valabilitate a garanției acordate. În plus, dobânzile aferente creditelor vor fi subvenționate pe o perioadă de până la 12 luni. Valoarea maximă de finanțare acordate unui beneficiar este de până la  5.000.000 lei pentru creditele/liniile de credit pentru finanțarea capitalului de lucru (cu excepția domeniului producției primare de produse agricole, unde beneficiarii pot primi până la 62.000 euro/întreprindere sau de 75.000 euro pentru beneficiarii din domeniul acvaculturii și pescuitului), respectiv 10.000.000 lei pentru creditele de investiții, cu un procent de garantare de maximum de 90%. Durata maximă a finanțărilor va fi de 72 de luni, pentru creditele de investiții, și de 36 luni, pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru.

                        Detalii despre program

                        În structura programului IMM Invest Plus intră componenta IMM Invest România prin care se facilitează accesul la finanțare a întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv a profesioniștilor. Aceștia pot accesa unul sau a mai multe credite pentru realizarea de investiții sau credite/linii de credit pentru capital de lucru, inclusiv pentru refinanțarea altor credite de investiții sau cheltuieli destinate achiziției de părți sociale și acțiuni. O altă componenta a programului este Agro IMM Invest, dedicată întreprinderilor mici și mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, inclusiv profesioniștiilor din domeniile agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar. Acest subprogram include și o componentă nerambursabilă, de maximum 10% din valoarea finanţării garantate.

                        Condiția este încadrarea în plafonul de 345.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, 290.000 euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 2.300.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar. Componenta IMM Prod vizează acordarea de garanții guvernamentale solicitate pentru asigurarea lichidităților și finanțarea investițiilor de către IMM-uri, inclusiv start-up-uri din zona urbană, care activează în sectoare productive. Sunt eligibile achiziția de echipamente și utilaje, inclusiv pentru reconversia de la intermediere la producție sau demararea de activități noi de producție, achiziția, amenajarea de terenuri și achiziția/construcția de hale destinate producției, achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMM-urilor, inclusiv proiecte de retehnologizare pentru IMM-urile care activează și dezvoltă proiecte în industria producătoare, achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu care să genereze eficiență energetică consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare ș.a.

                        Prin componenta Garant Construct se dorește acordarea de garanții guvernamentale pentru îmbunătățirea eficienței energetice, susținerea investițiilor în domeniul energiei verzi și alinierea la obiectivele de mediul implementate de IMM-uri şi întreprinderi mici cu capitalizare de piaţă medie din sectorul construcțiilor, inclusiv start-up-uri, precum și arhitecți și birouri individuale de arhitectură, dar și Unitățile Administrativ Teritoriale (municipii, orașe, comune). Și aici există o componentă neramburasabilă de până la cel mult 10% din valoarea finanțării garantate.

                        În fine, prin subprogramul Innovation, se sprijină capacitatea de inovare, susținerea la export a IMM-urilor cu activitate în comerț și servicii, cu cifra de afaceri mai mică de 1 milion euro, iar prin Rural Invest, se susține activitatea întreprinderilor care își localizează producția în mediul rural și urban mic (fermieri, asociaţii agricole, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale, precum şi întreprinderile care își desfășoară activitatea în alte domenii decât al agriculturii, pescuitului sau acvaculturii și industriei alimentare, și care au făcut investiții din fonduri europene).

                         

                        7 consilieri locali din Cleja și-au pierdut mandatele pentru că au absentat de la ședințe

                        Prefectul județului Bacău a semnat ordinele de încetare a mandatelor de consilieri locali pentru 7 aleși care au încălcat prevederile Codului Administrativ și, în intervalul 31 mai – 31 august, au absentat – nemotivat – de la ședințele forului deliberativ local.

                        În perioada menționată, au fost convocate 7 ședințe ordinare și extraordinare, absența nemotivată a celor 7 consilieri locali punând CL Cleja în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea și de a decide ce e mai bine pentru comună.

                        De altfel, din luna mai până în prezent comuna se află într-un blocaj administrativ fără precedent, cauzat de faptul că respectivii aleși – nesocotind fățiș prevederile art. 221 și 222 din Codul Administrativ – refuză participarea la ședințele CL.

                        „Pentru corecta informare a opiniei publice precizez că, la art. 221, Codul Administrativ statuează obligația aleșilor locali de a participa la ședințele consiliului local („consilierii locali … nu pot lipsi de la lucrările consiliului local”), respectiv „consilierii locali, … aflați în serviciul colectivității locale…, au îndatorirea de a participa, pe durata mandatului, la exercitarea competențelor autorităților administrației publice locale din care fac parte … cu bună-credință și fidelitate față de țară și de colectivitatea care i-a ales” (art. 222).

                        Cum Codul Administrativ este fără echivoc și nu lasă loc de întors în această privință, iar din referatul constatator al secretarului general al UAT Comuna Cleja rezultă – indubitabil – că cei 7 aleși au absentat nemotivat la 7 ședințe consecutive de CL (ordinare & extraordinare), convocate în intervalul precizat, ordinele de prefect pe care le-am semnat vin să reașeze, în matca legalității şi a normalității (!), activitatea administrativă de la Cleja”, a declarat predectul Lucian Bogdănel.

                        Acesta atrage atenția „celor care se joacă de-a administrația prin consiliile locale din județ” să ia aminte la obligațiile consacrate de Codul Administrativ în sarcina aleșilor locali, să respecte calitatea de ales local (și, mai ales, îndatoririle ce decurg din ea), precum și să nu blocheze funcționarea autorității administrației publice locale (atât în latura sa deliberativă, cât și în cea executivă).

                        „A șicana sau bloca activitatea administrativă la nivel local, de dragul unor meschine obiective personale, este o conduită intolerabilă în raport de care Instituția Prefectului va acționa prompt şi adecvat, cu intransigență, ori de câte ori va fi sesizată în acest sens!”, a mai declarat prefectul județului.