duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1127

„Zilele Bacăului”, mutate în perioada 14-16  octombrie

Deși ar fi trebuit să se desfășoare între 7-9 octombrie pe Insula de Agrement, Zilele Bacăului au fost amânate pentru weekendul 14-16 octombrie iar locul a fost schimbat: în Piața Tricolorului.

Primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu a explicat că schimbarea perioadei a fost făcută pentru a coincide cu festivalul organizat de Teatrul Bacovia.

„Evenimentul este gândit pentru a folosi resursele și de la Gala Star și dorim să acoperim toate gusturile cetățenilor”, a spus primarul Bacăului.

În ceea ce privește schimbarea locului, edilul a spus că la mijlocul lui octombrie, la Insula ar fi vânt și umezeală și e mai bine ca evenimentul să fie mutat în centrul orașului, în ciuda plângerilor băcăuanilor care locuiesc în zonă, după cum a afirmat viceprimarul Cristian Ghingheș, care a reamintit ca data atestării documentare a Bacăului este 6 octombrie 1408.

Programul celor 3 zile ale evenimentului va cuprinde următoarele:

  • Street-food pe perioada celor 3 zile ale evenimentului, în intervalul orar

10:00-23:00;

  • Activități sportive și concursuri de divertisment dedicate atât copiilor, cât și

publicului larg;

  • 1 concert de muzică clasică și pop – opera;
  • 3 concerte de muzică tradițională susținute de artiști locali și naționali;
  • 3 concerte de muzică pop susținute de artiști naționali;
  • Concert muzică militară;
  • Retragerea cu torțe;
  • 1 spectacol de divertisment;
  • 1 Expoziție ”Bacăul vechi în imagini și artă”;
  • Expoziții lucrări plastice;
  • 2 evenimente teatrale;
  • Spectacol pirotehnic și lasere.

 

 

 

 

 

 

Au început „anchetele de circulație”. Coadă de autoturisme la Bălcescu

    Astăzi, la nivel național se va desfășura Ancheta de circulație Origine – Destinație. Studiul se va desfășura pe întreaga rețea de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din administrarea CNAIR SA și vizează constituirea unei baze de date statistice pentru determinarea curenților de trafic în scopul orientării investițiilor, alocării bugetelor și ajustării strategiilor de dezvoltare.
    Acțiunea se va desfășura în puncte determinate prin metode statistice, pe întreaga rețea rutieră din administrarea CNAIR SA. Vor fi echipaje mixte CNAIR – Poliția Română (recenzori și agenți de circulație) care vor invita conducătorii de vehicule pe o bandă de rezervă și le vor adresa un set de întrebări.
    Ancheta de circulație Origine – Destinație se va desfășura în intervalul orar 08:00-12:00 și 14:00-18:00, la nivelul DRDP Iași urmând a fi implicați aproximativ 450 de operatori, aferenți celor 75 de posturi amenajate pe rețeaua de drumuri naționale din administrare.
    La Nicolae Bălcescu este un astfel de punct și participanții la trafic anunță că s-a format deja o coadă considerabilă de vehicule.

    Încep lucrările la prima pistă pentru biciclete

    •  este vorba despre traseul Sud (Centru-Aeroport)

    Traseul Sud are lungime de 4 km și parcurge ruta Statuia lui Ștefan cel Mare – Policlinica Veche – Tic-Tac – Orizont – pasajul Letea – Narcisa – Bulevardul Republicii (până la intersecția cu strada Aeroportului).

    „Ordinul de începere va fi dat în luna octombrie, urmând ca lucrările să coste 14 milioane de lei (din fonduri europene) și să fie executate de o asociere de firme condusă de BVA Logistik, în baza proiectului tehnic realizat de FIP Consulting și a autorizației de construire 280/2021”, a anunțat viceprimarul Cristian Ghingheș.

    Pista pentru biciclete va fi amenajată, în funcție de segment, fie în regim de sens unic, fie pe dublu sens, va fi delimitată și marcată corespunzător din toate punctele de vedere, iar prin Pasajul Letea va beneficia de benzi transportoare pentru urcare, dotate cu sistem electric de tracțiune.

    Porțiunile cu dublu sens nu vor avea mai puțin de 2,2m lățime, iar cele cu sens unic sunt prevăzute fie cu 1,2m lățime, fie cu 1,7m, în funcție de zona traversată.

    În ceea ce privește materialele, pentru cele amenajate pe carosabil se va folosi un strat de uzură colorat de 4 cm și vor fi despărțite de traficul auto cu o bordură, iar pentru cele amenajate independent se vor folosi 3 straturi: 15 cm fundație de balast, 5 cm nisipi, iar apoi 6 cm din pavaj ornamental (care nu este cea mai bună alegere din punctul nostru de vedere).

    Vor fi montate 5 parcări publice pentru biciclete cu sistem de identificare utilizatori, acoperită, tip carusel, dar și 146 de rasteluri individuale pentru bicicliști. De-a lungul traseului vor fi modernizate trotuarele (2.500 metri), vor fi amenajate spațiile verzi (3.100 metri), vor fi plantați 76 de arbori maturi și vor fi montate mai multe piese de mobilier urban: 91 de bănci, 80 de coșuri de gunoi, 8 bănci smart și 30 de piese modulare

    Doamna de fier

    Istoria, mai ales istoria recentă, ne-a obișnuit cu acest apelativ (pentru a nu-i spune poreclă). De el mi-a adus aminte ceea ce s-a întâmplat zilele trecute în Italia, unde Coaliția de dreapta a câștigat alegerile parlamentare, iar principalul personaj din această grupare este o femeie, Giorgia Meloni, lidera unui partid numit Fratelli d’Italia. Ea ar putea fi noul premier al Italiei, perima femeie din Peninsulă pe acest post.

    Până aici totul pare normal, ca într-o democrație reală.

    Dar, ceea ce se spune despre Giorgia Meloni, despre partidul ei și despre politica pe care o face, ne dă fiori. Se vorbește din nou de fascism (și se știe ce fioros era, tot în Italia, Mussolini, aliatul lui Hitler) în legătură cu acest personaj și cu acest partid. Un ziarist spaniol chiar aseamănă ascensiunea ei cu un ciclon, cu un fenomen care ar putea avea consecințe enorme, grave.

    Fascism? Neo-fascism? Ți se face pielea de găină, după experiența trăită de omenire până în 1945. Ar putea fi Giorgia Meloni promotoarea unei noi experiențe de acest fel? Unii o aplaudă și sunt chiar din Uniunea Europeană, ba chiar din Europa care a stat mult timp sun cizma sovietică – premierii Ungariei și Poloniei. Pentru că ei cred că Meloni va sări la gâtul UE.

    Lumea se așteaptă ca Italia să aibă un guvern radical de acum încolo. Iar posibilul nou premier are numai 45 de ani, deci e în plină poftă de viață. Meloni şi partidul său sunt urmașii Mișcării Sociale Italiene (MSI), un partid neo-fascist creat după Al Doilea Război Mondial. La 19 ani declara pentru canalul France 3 că dictatorul Benito Mussolini a fost „un politician bun”. Deviza ei este „Dumnezeu, patrie, familie”, iar prioritățile sale vizează închiderea granițelor pentru a proteja Italia de islamizare, renegocierea tratatelor europene pentru ca Italia să-și recapete controlul asupra destinului său, lupta împotriva „lobby-urilor LGBT” și a „iernii demografice” pe care o traversează țara, unde vârsta medie este cea mai mare din țările industrializate, cu puțin în urma Japoniei. Pe 6 octombrie 2016, a denunțat pe Facebook „înlocuirea etnică în curs în Italia”, pe aceeași linie cu alte formațiuni europene de extremă dreaptă.

    Pe cine să credem?

    Omenirea a avut, de-a lungul timpului, mai multe „doamne de fier”, dar aceea pe care eu am auzit să fie chiar supranumită astfel a fost tot un prim-ministru, al Marii Britanii, Margaret Thatcher („Iron Lady”). Dar, era parcă alt fel de om, deși o arătau „ca de fier„ și înfățișarea ei și dârzenia. Însă de fascism, în acest caz, nu am auzit.

     

    Dacă ar fi existat o soluție politică, am fi aflat

    Dacă facem necesarul pas înapoi pentru a privi imaginea de ansamblu, am vedea cu claritate că situația este cât se poate de gravă. Războiul din Ucraina, criza energetică, revoluția sexuală, criza educației, pandemia, crizele politice și alte evenimente care ne mențin atenția trează nu sunt nici întâmplătoare și nici nu sunt independente.

    Toate crizele cu care ne confruntăm în acest moment au o cauza comună și anume conflictul Orient – Occident. Orientul a ajuns la o anumită maturitate politică și economică și nu mai dorește să fie mâna a doua; își revendică întâietatea în luarea deciziilor la nivel mondial și refuză să mai fie doar un rezervor de resurse și o piață de desfacere. Occidentul, învățat cu hegemonia sa de sute de ani nu vrea să predea ștafeta, conștient că acest lucru ar însemna nu doar o decădere politică ci și o prăbușire economică.

    Este prea devreme să ne pronunțăm dacă Orientul, în frunte cu China, a câștigat; conflictul este încă la început și se pot întâmpla multe. Dar, din ceea ce văd, se pare că vremea unei rezolvări politice a trecut; ne îndreptăm spre o inevitabilă confruntare militară întrucât nici una dintre părți nu dorește să cedeze. De fapt, îndrăznesc să susțin că ambițiile Occidentului au împins Orientul cu spatele la zid, nelăsându-i nici o soluție pașnică la acest diferend.

    Puțină lume a vrut să vadă ce s-a întâmplat la Samarkand, la summitul Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (OCS). După discuțiile dintre Putin și Xi, au urmat discuții extrem de detaliate, în China, între Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, și Yang Jiechi, șeful Comisiei pentru Afaceri Externe, și secretarul Comitetului Politic și Juridic Central, Guo Shengkun. Parteneriatul strategic militar dintre China și Rusia este pe cale să devină unul extrem de serios, având în vedere și problemele din Marea Chinei de Sud.

    Între timp, SUA continuă amenințările și înarmarea Ucrainei, în vreme ce Europa dezbate problema spinoasă a sexului îngerilor, pedalând cu putere spre marginea prăpastiei economice. Rusia mobilizează, transmițând un semnal extrem de puternic Occidentului care, însă, este prea orbit de propria propagandă ca să mai poată înțelege ce i se întâmplă.

    Dacă ați fi citit literatură de calitate despre cele două razboiae mondiale, ați fi văzut că majoritatea cetățenilor europeni abia așteptau declanșarea ostilităților, convinși că armatele țărilor lor vor tăbăci pieile inamicilor în câteva zile, cel mult săptămâni și vor rezolva toate chestiunile aflate în dispută. Zecile de milioane de morți care au urmat au spus, însă, o altă poveste.

    Situația se complică pe zi ce trece. Dacă ar fi existat o rezolvare politică, ea ar fi fost deja aplicată. Din păcate, ne îndreptăm cu pași rapizi spre o rezolvare violentă a problemei. În aplauzele a zeci de milioane de viitoare victime care mănâncă propagandă pe pâine în fiecare zi, convinse că lor nu li se poate întâmplă nimic.

     

    „Ai încredere în TINEri”

      Asociația BronxPeople desfășăară începând cu 10 septembrie un nou proiect, „Ai încredere în TINEri”, prin accesarea unei finanțări nerambursabile oferite de Consiliul Județean Bacău, în baza Legii 350/2005, proiect ce se va desfășura pe parcursul a 10 săptămâni.

      Acesta își propune crearea de condiții pentru tinerii care se confruntă cu diverse tulburari, pentru a putea participa la activitati recreative, pentru a crește participarea acestora la evenimente comunitare, pentru a diminua problemele de integrare socială și de încredere în forțele proprii ale tinerilor, prin integrarea lor în activități de petrecere a timpului liber, dar si prin promovarea sportului în combaterea riscului de apariție a acestora.

      Pe parcursul proiectului, tinerii vor participa la sesiuni sportive, după un program stabilit de către echipa de proiect în colaborare cu voluntarii BronxPeople, dar si la o tabără tematică ce se va desfășura la Slănic Moldova la sfârșitul lunii octombrie. În cadrul sesiunilor sportive accentul va fi pus asupra activităților de echipa deoarece acestea stimulează capacitatea de integrare sociala a beneficiarilor, ii ajuta sa se adapteze la contexte noi, să relaționeze, sa își exprime punctul de vedere, sa capete încredere în ei înșiși.

      Totodată, în cadrul taberei, se vor organiza atelierele tematice (comunicare si integrare socială, educație pentru sănătate, dezvoltare personală) care vor ajuta tinerii să se relaxeze și să sporească nivelul de energie necesar unei bune dezvoltări psihice și intelectuale.

      Prin activitățile de timp liber și joc tinerii își dezvoltă mai eficient abilitățile sociale, cooperarea cu ceilalți dar și strategii de rezolvare de probleme. Activitățile recreative ajută tinerii să-și însușească noi experiențe și cunoștințe, experimentând activități diverse, ajutându-i să-și dezvolte respectul pentru cei din jur.

      „Ca de fiecare dată, Asociația BronxPeople încurajează riminuarea riscului de excluziune socială și face apel la sprijinul comunității pentru a-i susține pe cei care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, întrucât toți oamenii au dreptul să fie încurajați să lupte pentru ceea ce doresc să realizeze și au nevoie de suport și speranță în acele puncte din viață în care le este mai greu, pentru a se ridica, a crește și a evolua și pentru a putea, la rândul lor, să ofere altora din ceea ce au primit”, au precizat printr-un comunicat reprezentanții asociației care derulează proiectul.

      Când divorțezi de realitate

      Cam asta se întâmplă cu vestul isterizat de perspectiva înfrângerii NATO în Ucraina. La data când acest material va fi publicat se vor  fi terminat și alegerile din Dombas, respectiv regiunile Lugansk, Donesk,  Herson și Zaporizhia. La o lună de la declanșarea ,,operațiunii speciale” în Ucraina, mai exact pe 16 martie, în această rubrică  https://www.desteptarea.ro/pretul-eroismului-miza-razboiului/ , relativ la refuzul președintelui Zelensky de a negocia încetarea conflictului, publicam un material contrar curentului  general  care pronostica înfrângerea Rusiei în câteva luni și ne permiteam un dubiu; ,,….dacă la finalul acestei confruntări, Ucraina va pierde mai mult decât teritoriile celor doua republici separatiste, ori poate doar acele teritorii, Volodimir Zelensky din perspectivă istorică va avea aceeași aură de erou? Și nu mă refer la percepția europenilor, ci la ucraineni;  poate unii dintre ei se vor întreba care a fost de fapt strategia politică și militară avută în vedere de președintele lor? ….”  Și mai spuneam ceva în cadrul aceluiași material; ,,…. În acest moment, Rusia se va reorienta către piețele de desfacere și capital alternativ, mai ales din Asia. Dacă conflictul va trece de jumătatea anului, UE și țările satelit se vor găsi într-o situație economică fără precedent, fără soluții de redresare, cu toată cohorta de consecințe ce se pot imagina. UE nu va mai fi o putere economică regională.  Razboiul a înlăturat deja un competitor….”  Faptul că prognoza a fost corectă nu-mi oferă nici o satisfacție și mă întreb cu amărăciune, ce anume i-a împiedicat pe specialiștii UE și NATO să întrezărească un viitor de altminteri previzibil? Generalii noștri care evoluau atunci pe micile ecrane, membri aceluiași cor, ne asigurau de la înălțimea gradelor lor că Rusia va fi pusă repede cu botul pe labe. Că nu a fost așa ne-o demonstrează realitatea obiectivă. Dincolo de comentariile privind falsificarea voturilor în cele patru regiuni și nerecunoașterea referendumurilor, acum 8 ani, două dintre regiunile aflate atunci sub control ucrainean ( Lugansk și Donesk) își declaraseră independența pe care au și impus-o cu arma în mână, fiind independente de facto la momentul acestor noi referendumuri. În ceea ce privește celelalte două regiuni, Herson  și Zaporizhia, dacă rușii sunt niște fiare însetate de sânge, așa cum sunt descriși de oficialitățile ucrainene, atunci cetățenii ucraineni au părăsit de mult zona, ori dacă au rămas vor fi considerați colaboraționiști de statul ucrainean și îi așteaptă închisoarea în cazul când rușii ar pierde partida. Așadar, cu simpatizanți ucraineni și o majoritate rusă în teritorii, mai  e nevoie de falsificarea voturilor privind referendumurile? Să ne amintim că și Transnistria și-a declarat independența, chiar dacă  nu e recunoscută oficial nici chiar de Rusia. Mai crede cineva astăzi că soldații ruși furau mașini de spălat din gospodăriile ucrainene să le sustragă componentele electronice ca piese de schimb pentru tancuri ? Mai crede cineva că a existat pilotul ,,Fantoma din Kiev”, ori că rușii bombardau centrala nucleară de la Zaporojie, pe care de fapt o și exploatau? Mai crede cineva că le pasă vânzătorilor de moarte  din NATO dacă țările de frontieră ca România vor fi implicate într-un război, fără miză pentru ele? Mai crede cineva că acesta e doar un conflict ruso-ucrainean și că nu e o luptă disperată a SUA  de a-și menține hegemonia? Mai crede cineva că Rusia a fost izolată pe plan global? Narațiunile false au invadat spațiul euro-atlantic, decredibilizându-se constant. Nici europenii nu mai înghit pe nemestecate poveștile oficiale.  Paradoxal, liderii care ne conduc iau decizii în acord cu propaganda pe care o promovează și asta într-un cerc vicios catastrofal pentru cetățenii țărilor pe care le conduc. Elitele conducătoare, occidentale, par să urmeze o filozofie numită constructivism. Ei cred că nu există o realitate obiectivă, că realitatea este creată de percepție. Ei cred că realitatea poate fi schimbată prin schimbarea percepției despre ceva. Aceasta este explicația pentru care există dintr-o dată 140 de genuri. Dacă credeți că existența a două sexe biologice nu este o realitate obiectivă, ci doar o percepție creată de biologi, atunci puteți schimba realitatea creând o altă percepție. Astfel, în interiorul acestui cadru filozofic, realitatea poate fi schimbată dacă aveți suficientă putere pentru a schimba percepția unor mase  de oameni.  Asta explică de ce pentru partea ucraineană victoriile în media sunt mai importante decât câștigurile reale pe câmpul de luptă. De asemenea, se explică de ce sunt globaliștii atât de obsedați să controleze mass-media și sistemul de învățământ;  acestea sunt ,,pârghii majore” pentru a controla modul în care oamenii percep lumea. În acest context, afirmația lui J. Goebbels, cum că oamenii vor crede orice minciună dacă este repetată destul de des, a devenit pentru elitele occidentale o strategie. Însă poți ignora realitatea, dar nu poți ignora consecințele realității. Și aceste consecințe se văd peste tot. În Irak, în Afganistan, în Siria, în Kosovo, în Ucraina,  etc. Elitele occidentale sunt pur și simplu incapabile să recunoască că există forțe în această lume pe care nu le pot controla și trebuie să găsească o modalitate de a coexista fie trebuie să dispara.  Presa non occidentală nu poate fi păcălită de retorica globalistă. Pe 20 sept., în materialul  Gafa Indiei la Samarkand – Indian Punchline , publicația indiană sublinia cu ocazia întâlnirii premierului Narendra Modi cu președintele rus Vladimir Putin la Samarkand, după summitul SCO, că  ,,…. multe țări își intensifică, de fapt, cooperarea cu Rusia – Turcia, Arabia Saudită, Egipt, Iran, de exemplu. În mod curios, chiar și companiile occidentale detestă să părăsească piața rusă extrem de atractivă, unde randamentele afacerilor sunt ridicate. Un raport publicat în revista Atlantic Council din 18 septembrie arată că, deși aproximativ 1.000 de corporații multinaționale au anunțat că vor părăsi Rusia în urma sancțiunilor occidentale, <<realitatea nefericită este că… trei sferturi dintre cele mai profitabile multinaționale străine rămân în Rusia>>. Astfel, statistic, în timp ce 106 companii occidentale au ieșit de pe piața rusă, peste 1.149 de internaționali rămân în continuare și pur și simplu tac în legătură cu asta…. întreaga lume știe că ceea ce se întâmplă este un război proxy între SUA și Rusia pe arena ucraineană care a incubat în ultimul sfert de secol de când NATO a început extinderea spre est cu o agendă de încercuire a Rusiei. Moscova a greșit grav tolerând ingerința SUA în Ucraina atât de mult timp, până când NATO a apărut la ușa sa. Este îndoielnic că India ar fi dat dovadă de o astfel de răbdare strategică dacă o putere adversă  ar fi avansat un proiect de încercuire și slăbire a acesteia…” 

      Dar să admitem că ar trebui să conservăm lucrurile așa cum sunt, o lume unipolară condusă de SUA; am fi mai fericiți, adică, să avem o democrație simulată?  Argument, să ne reamintim cum funcționează:  Decretul  Nr. 195/2020 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României  motivat de,  cităm; ,,…. Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice internaţionale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de ţări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate şi peste 5.800 au decedat, precum şi declararea „Pandemiei” de către OMS…. Preşedintele României decretează:…. este restrâns exerciţiul următoarelor drepturi, ….    a) libera circulaţie;    b) dreptul la viaţă intimă, familială şi privată;    c) inviolabilitatea domiciliului;    d) dreptul la învăţătură;    e) libertatea întrunirilor;    f) dreptul de proprietate privată;    g) dreptul la grevă;    h) libertatea economică. …” Au urmat vaccinuri  mai mult sau mai puțin obligatorii,  amenzile, măștile pe figură, declarațiile pe propria răspundere. Urmează cota de carbon, cota de apă e în discuție, limitarea consumului de energie, de  alimente, etc. Adică  implementarea Marii Resetări, care, iată, nu mai e o idée conspiraționistă, ci o realitate în care am fost introduși fără să ni se ceară acordul. Și pentru că le-a ieșit, măștile au început să cadă. Ursula von der Leyen ( preşedintă a CE) şi-a permis în perioada desfășurării scrutinului din Italia să anunţe public că, dacă va câştiga dreapta, Italiei i se vor tăia fondurile europene. De aceleași drăgălășenii s-au ,,bucurat”  Ungaria și Polonia, iar România a fost constant șantajată cu tăierea acestor fonduri până am fost ,,dezbrăcați ”de resurse. Țări ca Siria, Irak, Iran, Venezuela, Cuba, India, Vietnam, Pakistan, Serbia, ori țările africane etc. au simțit la modul cel mai dur și concret fața perversă a democrației occidentale; și ei știu că în conflictul din Ucraina e în joc și independența lor viitoare. Rusia nu e singură, așa cum încearcă să ne facă să credem presa corporatistă . Statele euro-atlantice reprezentând doar 12% din populația globului, ca un gospodar cu mințile rătăcite, în încercarea de a-și izola vecinii  care-l concurau, a ridicat un gard uriaș între gospodăria lui și a lor. A încuiat mai apoi poarta și aruncând cheia a constatat că nu vecinii erau izolați, ci el.

       

      Jr. Adrian M. Ionescu

       

       

       

      Handbal feminin/ Divizia A: „CSMeoaicele”, victorii pe linie

      La prima sa participare în Divizia A, echipa de handbal feminin a CSM Bacău ține fruntea sus. Gruparea pregătită de Adi Brezan și Costel Petrea a reușit trei victorii din trei meciuri, făcând parte din trio-ul fruntaș al Seriei B, întregit de cele două „forțe” ale campionatului, Corona Brașov și CNE Sfântu-Gheorghe. Ultimul succes repurtat de „CSMeoaice” a fost cel de sâmbătă, în etapa a trei, contra CSM Galați 2.

      În formula Sofron, Bordeianu- Daria Bârsan 8 goluri, Hermeziu 6, Dany Bârsan 5, Butnariu 4, Ungureanu 2, Todeilă 2, Motriuc 1 și Grădinaru, băcăuancele au trecut cu 28-26 (16-11) de „satelitul” gălățean.

      „Vurma jocuri mult mai grele, iar obiectivul nostru principal este ca jucătoarele acestea tinere să crească frumos. Sigur, aceste rezultate bune dau moral și ajută, dar noi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a declarat coordonatoarea secției, Gabriela Manea, care a anunțat și cooptarea în lot a experimentatei Raluca Ivan (39 de ani), ultima oară la Corona:

      „Pe lângă faptul că este băcăuancă, Raluca e o jucătoare a cărei vastă experiență va contribui cu siguranță la progresul fetelor noastre”. Spre deosebire de CSM Bacău, care a avut un start lansat, cealaltă divizionară A a Bacăului, CS Știința a început cu stângul, adunând înfrângere după înfrângere, bilanț care a țintui-o în coada clasamentului. Ultimul eșec, suferit pe teren propriu, contra Harghitei, a fost la un scor care ne scutește de comentarii: 27-42 (14-25).

      Știința a utilizat garnitura: Vântu- Pădurariu 11 goluri, Bucă 6, Rău 4, Brașovianu 3, Chitic 3, Cocu, Bracău, Ghiunghiuș, Ghența. Iar următoarea etapă programează confruntarea dintre CSM Bacău și Știința. Celelalte rezultate înregistrate în runda a treia în Seria B: CSM Iași 2020- CNE Sfântu-Gheorghe 23-26, CSM Roman- CSM Făgăraș 36-25, HCF Piatra Neamț- Corona Brașov 16-34.

      Clasamentul Seriei B

      1 Corona Brașov               3        3        0        0        116-48         9p.

      2 CNE Sf. Gheorghe           3        3        0        0        79-67           9p.

      3 CSM Bacău                    3        3        0        0        85-76           9p.

      4 Handbal Club Harghita    3        2        0        1        93-81           6p.

      5 CSM Iași 2020               3        1        0        2        68-72           3p.

      6 CSM Făgăraș                  3        1        0        2        79-83           3p.

      7 CSM Roman                  3        1        0        2        70-82           3p.

      8 HCF Piatra Neamț           3        1        0        2        62-80           3p.

      9 CSM Galați 2                  3        0        0        3        75-82           0p.

      10 Știința Bacău                3        0        0        3        64-120         0p.

       

      Fotbal feminin/ Liga a II-a: Fruntașele au dat-o pe goluri

      Etapa a patra din Seria 1 a Ligii a II-a la fotbal feminin a fost scutită de surprize. Fruntașele și-au continuat marșul triumfal, învingând la scoruri categorice. Cea mai clară victorie a aparținut tulcencelor de la ACS Liceenii Topolog, care s-au impus cu un neverosimil 20-1 în disputa cu CS Nicu Gane Fălticeni.

      Gruparea tutelată de Gheorghe Hagi, Farul Constanța a câștigat cu 10-0 pe terenul Asociației Juniorul 2014, în timp ce Chindia Târgoviște a trecut cu 7-2 de Măgura 2012, la Bacău. Succes extern și pentru romașcancele de la Vulpițele Galbene: 4-0 la Odorhei, cu Vasas Femina FC 2.

      Ultimul joc al rundei, cel dintre Prosport Football Academy și FCSB a fost amânat pentru data de 4 octombrie. Campionatul Seriei 1din eșalonul secund  se va relua pe 16 octombrie, odată cu jocurile din etapa a cincea: FCSB- Liceenii Topolog, Farul Constanța- Prosport Football Academy, Chindia Târgoviște- Asociația Juniorul 2014, Vulpițele Galbene Roman- Măgura 2012 Bacău și CS Nicu Gane Fălticeni- Vasas Femina FC 2.

      Clasament

      1 ACS Liceenii Topolog     4        4        0        0        44-3   12p.

      2 Farul Constanța              4        4        0        0        35-2   12p.

      3 Chindia Târgoviște         4        4        0        0        24-7   12p.

      4 FCSB                            3        2        1        0        4-0     7p.

      5 Vulpițele Galbene Roman          4        2        0        2        19-8   6p.

      6 Măgura 2012 Bacău        4        1        0        3        7-13   3p.

      7 Vasas Femina FC 2         4        0        1        3        1-17   1p.

      8 Prosport Football Acad.  2        0        0        2        0-10   0p.

      9 Asociația Juniorul 2014  3        0        0        3        0-27   0p.

      10 CS Nicu Gane Fălticeni  4        0        0        4        2-49   0p.

      Fotbal internațional/ Liga Națiunilor: Am bătut, dar am căzut

      Final dulce-amar pentru reprezentativa de fotbal a României în această ediție a Ligii Națiunilor.

      Luni seara, „tricolorii” au câștigat, în Giulești, cu 4-1 contra Bosniei, însă victoria nu i-a ajutat să evite ultimul loc în Grupa a III-a din Liga B a competiției. Și asta pentru că Finlanda s-a impus în Muntenegru cu 2-0, depășind astfel în clasament naționala antrenată de Edward Iordănescu.

      Ca ocupantă a ultimului loc, România a retrogradat în ceea ce am putea numi Divizia C a Ligii Națiunilor. Succesul contra Bosniei a fost parafat de golurile lui Dennis Man (min. 38), George Pușcaș (73 și 86) și Andrei Rațiu (79), punctul oaspeților fiind reușit de Edin Dzeko (73).

      În fine, să notăm (încă) două premiere negative pentru România: este prima dată când termină pe ultimul loc în grupă și tot prima oară când este depășită de Finlanda.

      Există cu adevărat liberul arbitru?

      Liberul arbitru are la bază ideea că oamenii au capacitatea de a face propriile alegeri și de a-și determina propria soartă. Problema liberului arbitru i-a provocat mult timp pe filosofi și pe gânditorii religioși, iar oamenii de știință au examinat problema și din perspective psihologice și neuroștiințifice. Întrebarea rămâne: Este voința unei persoane liberă sau viețile oamenilor sunt de fapt modelate de puteri în afara controlului lor?

      De-a lungul deceniilor, oamenii de știință au investigat conceptul de gândire umană la nivelul circuitelor neuronale, iar unele descoperiri au fost luate ca dovezi că deciziile conștiente nu sunt cu adevărat „libere”. Scepticii liberului arbitru susțin că sentimentul subiectiv al liberului arbitru este o iluzie. Cu toate acestea, mulți savanți, precum și oamenii obișnuiți, mărturisesc încă o credință în liberul arbitru, chiar dacă recunosc că alegerile sunt parțial modelate de forțe aflate în afara controlului cuiva.

      În opinia cunoscutului psiholog Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), comportamentale ale indivizilor sunt influențate de genetică, precum și de factorii din mediu care pot fi în afara controlului unei persoane. Acest lucru sugerează că există, cel puțin, unele constrângeri asupra gamei de decizii și comportamente pe care o persoană va fi înclinată să o ia (sau chiar să o ia în considerare) în orice situație dată.

      “Cei care provoacă ideea că oamenii acționează așa cum o fac datorită unor alegeri conștiente și neconstrânse indică, de asemenea, dovezi că activitatea creierului inconștient poate prezice parțial o alegere înainte de a lua o decizie conștientă. Deși există multe motive pentru a crede că voința unei persoane nu este complet liberă de influență, nu există un consens științific împotriva liberului arbitru. Unii folosesc termenul „liber arbitru” într-un sens mai liber pentru a reflecta faptul că deciziile conștiente joacă un rol în rezultatele vieții unei persoane – chiar dacă acestea sunt modelate de dispoziții înnăscute sau aleatoriu (criticii conceptului de liber arbitru ar putea numi pur și simplu acest tip de luare a deciziilor „voință”). Chiar și atunci când procesele inconștiente ajută la determinarea comportamentului conștient al unei persoane, unii susțin că astfel de procese pot fi totuși considerate ca parte a voinței individului”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

       

      Contează dacă o persoană crede că alegerile personale sunt complet ale ei și că alegerile altora sunt, de asemenea, făcute în mod liber?

      Psihologul Laura Maria Cojocaru a explorat conexiunile dintre credințele liberului arbitru – adesea evaluate prin acord cu afirmații precum „Sunt responsabil de acțiunile mele chiar și atunci când circumstanțele vieții mele sunt dificile” și, pur și simplu, „Am liberul arbitru” – și atitudinile oamenilor în ceea ce privește deciziile, producerea, vina și alte variabile de consecință.

      “Cu cât oamenii sunt mai mult de acord cu afirmațiile liberului arbitru, cu atât au tendința de a favoriza mai mult explicațiile interne decât externe pentru comportamentul altcuiva. Aceasta poate include, de exemplu, să afli despre fapta imorală a cuiva și să fii de acord că aceasta a fost un rezultat al caracterului persoanei și mai puțin că factori precum normele sociale sunt de vină totuși. De exemplu, un studiu privind reducerea credințelor liberului arbitru în influența deciziilor de condamnare ale judecătorilor nu a arătat niciun efect în acest sens”.

       

      Ce concepte din psihologie sunt similare cu credința în liberul arbitru?

      Două concepte din psihologie care se aseamănă cu credința în liberul arbitru sunt „locus de control” și „auto-eficacitatea”.

      1. Locusul de control se referă la credința unei persoane despre cât de multă putere are asupra vieții sale – cât de importante ar fi intențiile, obiectivele și munca, prin comparație cu forțele externe, cum ar fi norocul sau acțiunile altora.
      2. Auto-eficacitatea este simțul unei persoane cu privire la capacitatea ei de a performa la un anumit nivel, astfel încât să influențeze evenimentele care o afectează.

       

      “Deși toate aceste concepte se referă la factorii care conduc sau nu viața unei persoane, ele sunt distincte. De exemplu, se poate spune că putem pune la îndoială faptul că oamenii au un liberul arbitru absolut, dar, totuși, ei pot alege să fie încrezători în capacitatea lor de a hotărî contextul, modalitatea, resursele informaționale și umane, timpul și gradul de implicare necesare atingerii obiectivelor dorite”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

      Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga, formator acreditat CNFPA. De peste 13 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.

       

       

      Zid-Art: În căutarea „sufletului-perete”. 10 picturi pe zidurile blocurilor din Bacău

      În 30 de zile utopice, 7 artiști străini și 5 artiști români, susținuți de cei 50 de membri și voluntari ai echipei ZIDART, au extins galeria de artă stradală dintr-un capăt în celălalt al orașului Bacău, adăugând 1400 mp de culoare celor 6700 mp vopsiți în edițiile anterioare.

      „Anul acesta, la ZIDART, am luat o mică pauză de la realitățile complicate ale prezentului pentru a visa cu ochii deschiși și a ne imagina o lume ideală.

      Zece artiști, din România și din întreaga lume, ne-au împărtășit viziunea lor prin povești murale care să ne amintească de capacitatea imaginației și a creativității de a scoate la iveală părțile bune ale naturii umane și fascinanta magie a lumii în care trăim”, se arată într-un comunicat al artiștilor.

      Intuind ceea ce ne lipsește am explorat resursele de care dispunem și pe care le putem folosi pentru a construi un viitor mai frumos și ne-am ales cu 10 noi perspective în care să ne oglindim și prin care să ne explorăm propriile idealuri:
      Jacqueline De Montaigne – “Utopia”
      Wanda Hutira – “Team: me”
      Gijs Vanhee – “A second of life”
      Meri the zu – “Femeie ieșind din nisipuri mișcătoare”
      Diana Diaconu – “Întregzărire”
      Daria Minina – “Reborn”
      Sr Papá Chango – “Grow with the world”
      Tonita Andrei – “EnigmA”
      Alexa Lincu – “Utopic Reflections”
      Anna CondaArt – “Fată verde”

      „Drogurile, drum cu sens unic!”

      A fost lansată campania de conştientizare „Drogurile, drum cu sens unic!”, organizată de Prefectura Bacău în colaborare cu Agenția Națională Antidrog, Inspectoratul Şcolar Județean şi Inspectoratul de Poliție Județean Bacău.
      Peste 150 de elevi şi cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Comunicații „N.V. Karpen” au asistat la evenimentul de deschidere de azi, participând – ulterior – la lucrările pe ateliere tematice, organizate de reprezentanții ANA şi IPJ.
      Elevii din liceele şi colegiile arondate, preponderent, mediului urban sunt vizați de acest demers de conştientizare, dar – într-o măsură cel puțin identică – aşteptăm şi implicarea părinților, a căror contribuție rămâne determinantă în privința combaterii flagelului consumului de substanțe interzise.
      „Am gândit campania „Drogurile, drum cu sens unic!” urmărind să aducem la acelaşi numitor comun eforturi instituționale mai mult sau mai puțin disparate, cu scopul de a spori coerența, concretețea şi eficiența mesajului anti-drog în mediul liceal urban şi nu numai”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

      Urmăriți la nivel național și internațional, depistați de polițiști

      În urma acțiunilor efectuate în perioada 23-26.09.2022, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri au reușit prinderea unui bărbat de 37 de ani, urmărit la nivel naţional și internaţional de autorităţile din Italia, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, acesta fiind condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

      Persoana în cauză a fost reţinută pentru o perioadă de 24 de ore și introdusă în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.

       

      Tot în cadrul aceleași acțiuni, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, în colaborare cu polițiștii din cadrul Secţiei 8 Rurală Buhoci au reușit prinderea a doi tineri de 21 de ani, ambii urmăriţi la nivel naţional şi internaţional de autorităţile din Austria, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.

      Aceștia, la data de 18 septembrie a.c. au pătruns prin escaladarea unei ferestre în biroul angajatorului lor, din localitatea Wels – Austria, de unde au sustras suma de 60.000 de euro, precum şi mai multe dispozitive electronice.

      Tinerii au fost identificați în comuna Ungureni. Ulterior au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bacău.

      Cu 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat, la volan

        La data 26 septembrie a.c., în jurul orei 05:00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Onești au depistat în flagrant un tânăr de 20 de ani, din comuna Berzunți, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 117 din comuna Livezi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Onești, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

        Percheziții la Comănești într-un caz de înșelăciune și fals

          La data de 26 septembrie a.c. lucatorii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul lucratorilor din cadrul Poliției Orașului Comănești și ai Serviciului Criminalistic au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, pe raza localităților Bacău și Comănești, într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Bacău.

          Polițiștii efectuează cercetari sub aspectul savarșirii infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

           Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost identificate mai multe mijloace materiale de probă – înscrisuri, telefoane mobile, mijloace de stocare, care urmează să fie admnistrate ca probatoriu pentru stabilirea stării de fapt.

          Cercetările vor fi continuate în vederea probării întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor participanților la comiterea faptelor penale.

          Vineri, Noaptea Cercetătorilor

          26 de oraşe din România vor fi vineri, 30 septembrie, gazda celui mai captivant eveniment despre ştiinţă şi cercetare, Noaptea Cercetătorilor Europeni, care aduce mai aproape de publicul larg cei mai prietenoşi cercetători, alături de care vizitatorii vor învăţa cât de interesantă poate fi munca de cercetare, dar şi cât de utilă este aceasta pentru viaţa de zi cu zi.

          Știinţa şi cercetarea îşi dau întâlnire cu publicul larg şi la Alba Iulia, Arad, Bacău, Bârlad, Bumbeşti-Jiu, Buzău, Călăraşi, Câmpia Turzii, Constanţa, Deva, Galaţi, Hunedoara, Negreşti-Oaş, Oradea, Petroşani, Piatra Neamţ, Ploieşti, Suceava, Sulina, Târgu Jiu, Târgu Neamţ, Timişoara, Titu, Tulcea şi Zalău.

          Astfel, publicul curios şi dornic de cunoaştere este invitat să exploreze lumea ştiinţei împreună cu cercetătorii. Experimentele inedite îi vor ajuta pe participanţi să-şi însuşească cunoştinţe de bază despre lumea înconjurătoare.

          Astronomia îşi va dezvălui toate secretele, prin intermediul telescoapelor ce vor cerceta cerul plin de mistere, iar noile tehnologii îi vor ului pe vizitatori prin beneficiile pe care le aduc vieţii cotidiene.

          „O varietate de workshop-uri de programare şi utilizare a sistemelor de inteligenţă artificială vor fi prezente la evenimentele din întreaga ţară. Pasionaţii de robotică vor putea explora mai bine acest domeniu, interacţionând cu echipe de elevi ce au participat la competiţii naţionale şi internaţionale.

          Descoperirile arheologice recente vor fi bine puse în valoare, prin prezentări interactive ale cercetătorilor în acest domeniu, iar reconstituirile istorice vor transpune vizitatorii în epoci de poveste, oferindu-le o experienţă unică.

          Mai mult, publicul va putea realiza adevărate călătorii în diverse epoci istorice, prin intermediul tehnologiilor de realitate virtuală”, afirmă sursa citată.

          Cele mai premiate invenţii ale cercetătorilor români vor fi la îndemâna vizitatorilor, publicul având ocazia să afle rezultatele muncii de cercetare desfăşurată în diverse muzee, universităţi şi institute din România.

          Toate detaliile privind locaţiile şi programul de desfăşurare, precum şi agenda activităţilor din fiecare oraş se găsesc pe noapteacercetatorilor.eu.