marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1109

Începe Festivalul de Teatru Bacău Fest Monodrame 2022

În perioada 17-23 octombrie, Bacăul și Teatrul Municipal Bacovia sunt gazda celui mai important festival de teatru din județul nostru și unicul din țară care are în centrul atenției actorul singur în scenă, în lumina reflectoarelor. Festivalul revine pe scenă după doi ani de întrerupere, când evenimentele s-au ținut doar în format online.

Este un bun prilej pentru băcăuani să vadă spectacole de teatru variate, atât în concurs, cu acces gratuit, cât și extraordinare, nume importante ale scenei românești urmând să evolueze pe scena teatrului băcăuan. Printre acestea se află Claudiu Bleonț, Răzvan Vasilescu, Dan Badea, Florin Piersic Jr.

Tabloul evenimentului este completat de o serie de concerte care vor avea loc în aer liber, în Piața Tricolorului, tot cu titlu gratuit. 

„Rostul unui festival început de circa o jumătate de secol se dovedește și în acest an pe scenele festivalului născut și crescut de Teatrul Bacovia. Cea dintâi dovadă sunt cei care și-au manifestat interesul participării la secțiunile concurențiale, din peste 40 de propuneri de spectacol urmând să poată fi urmăriți 7 actori din Bulgaria, Spania și, desigur, România.

Axul acestui festival este actorul care, singur în fața spectatorilor, încearcă să îi convingă pe aceștia că numai așa, împreună, nu există singurătate, iar comunicarea poate circula eficient dacă se construiește pe soclul valorii”, explică Doru Mareș, critic de teatru, secretar literar al Teatrului Bacovia.

În cadrul concursului, spectatorii îi vor putea urmări pe actori performând pe scena Teatrului Bacovia, dar și la Teatrul de Vară, intrarea fiind liberă.

Spectacolele actorilor din concurs au loc zilnic, începând cu 18 octombrie și până pe 23 octombrie, chiar în ultima zi de festival.

Un juriu cu nume sonore

În acest an, vor asigura jurizarea spectacolelor din concurs actorul și profesorul Adrian Titieni,  cunoscut pentru numeroasele roluri de teatru și film, criticul de teatru Alina Epîngeac și actorul și regizorul Alex Bogdan, el însuși fost câștigător al Galei Star.

„Consider inspirat, binevenit și aproape necesar acest festival de monodrame,  genul ca atare reprezentând o mare provocare pentru orice actor, punându-l în condiția de a-și certifica măsura valorii. Monodrama nepracticată suficient de mult ca gen teatral la noi în tară, iată, își poate găsi locul la Teatrul “Bacovia” din Bacău, cu fiecare ediție a acestui festival”, a declarat Adrian Titieni.

„Aveam 26 de ani când câștigam marele trofeu la Gala Star Bacău. Au trecut 10 ani de atunci, dar parcă simt și acum emoțiile pe care le aveam pe scenă pentru că în juriu era Irina Petrescu. În naivitatea vârstei, am dat tot ce am avut mai bun și am câștigat. La 10 ani distanță, mă întorc la Bacău ca membru al juriului. Este un rol nou pentru mine, care mă responsabilizează și mă onorează în aceeași măsură. Abia aștept să văd performanțele actorilor la această ediție, îi asigur că vor avea o pereche de ochi blânzi în sală care să-i susțină. E foarte greu să fii singur pe scenă, dar și mai greu e să fii singur pe scenă alături de alți colegi. Deci să terminăm într-o notă pozitivă, vă aștept pe toți în public, să participăm la sărbătoarea monoloagelor. Un singur actor pe scenă, o mulțime de oameni în public”, a declarat Alex Bogdan.

Concurenții se vor „lupta” în ale actoriei pentru Trofeul Bacău Fest Monodrame premiat substanțial anul acesta, cu 3.000 de euro.

Nu doar un concurs, ci două

Ca în fiecare an, concursul actorilor este dublat de cel de scriere dramaturgică, „Valentin Nicolau”. Din cele 19 texte de monodramă, 3 spectacole-lectură vor genera premiile acestei ediții, în încercarea de a provoca interesul dramaturgilor cu experiență, dar și al celor la început de drum pentru acest fel de exprimare teatrală. Juriul este format din secretarul literar al teatrului, Doru Mareș, criticul de teatru Monica Andronescu și actorul Adrian Nicolae. „Am acceptat provocarea de a fi în acest juriu pentru că miza mi se pare foarte importantă. Pe de o parte, miza mare, care ne privește pe toți, de a încuraja un suflu proaspăt în dramaturgia română, pe de cealaltă parte, miza mea personală de a cunoaște și de a intra în dialog cu voci artistice noi”, spune Adrian Nicolae, din postura de dramaturg, mai puțin cunoscută publicului larg.

„Au trecut aproape zece ani de când în Bacău se desfășoară Concursul de Dramaturgie dedicat Monodramei și mi se pare extrem de important semnalul pe care o astfel de competiție îl dă. Pentru că, iată, deja există o tradiție, pentru că, iată, în aproape un deceniu s-au născut texte valoroase care apoi au fost puse în scenă. Textele intrate în concurs în acest an sunt puternice, sunt, multe dintre ele, încărcate de întregul context social pe care-l trăim, sunt texte care alcătuiesc un mic puzzle al lumii noastre. Încurajarea dramaturgiei este un act necesar, cu atât mai mult a monodramei, și înseamnă o aliniere la ceea ce se întâmplă pe plan internațional”, a declarat Monica Andronescu, critic de teatru.

Spectacole extraordinare pentru iubitorii de teatru!

În fiecare seară, băcăuanii sunt invitați să urmărească spectacole extraordinare, cu începere de la ora 18.00.

Invitații din acest an sunt Claudiu Bleonț, cu spectacolul „Paracliserul” (18 octombrie), Răzvan Vasilescu în spectacolul „Cu o singură viață” (19 octombrie), alături de Lucian Sabados (muzică live), Dan Badea cu un show de stand-up comedy (20 octombrie), Teatrul „Alexei Mateevici” din Chișinău cu spectacolul manifest „Să le spunem pe nume” (21 octombrie), Florin Piersic Jr. cu Freak Show vol.2 (22 octombrie) și Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași cu „Plugarul și moartea”, regia Silviu Purcărete, spectacol cu numeroase premii UNITER (23 octombrie). Deschiderea festivalului se va face cu spectacolul „Insecte”, producție a teatrului băcăuan, cea mai recentă premieră (17 octombrie). 

O suită de evenimente interesante

Două colocvii despre rolul teatrului în colectivitate și profesionalizarea lui, spectacole de improvizație și stand up, concerte în aer liber fac din zilele de octombrie (17-23) ale Bacăului un eveniment în egală măsură artistic și al solidarității.

În fiecare dimineață, iubitorii de teatru sunt invitați la spectacole lectură – bazate pe textele din concursul de dramaturgie și la colocvii de specialitate, iar seara, de la ora 20.00, Piața Tricolorului va răsuna de muzică bună. Sunt așteptați să cânte Maria Buză și Taraful George Pătrașcu (17 octombrie), Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanul (18 octombrie), Monica Odagiu și Vlad Nicolici (20 octombrie), Nadia Trohin și Mircea Tiberian (21 octombrie), Byron (22 octombrie). La închiderea festivalului are loc concertul Damian Drăghici & Brothers (23 octombrie). Seara de miercuri, 19 octombrie este rezervată improvizației, Backstage Boys revenind în Bacău pentru un show inedit.

O notă aparte o va face trupa de Teatru Oriunde, care va prezenta spectacole de teatru într-un mod inedit, dintr-o rulotă care se transformă în scenă, în trei reprezentații care vor avea loc în Parcul Cancicov (11-12), Parcul Catedralei (14-15) și Piața Tricolorului (17-18).

Casetă: Biletele pentru spectacolele extraordinare au fost puse în vânzare la agenția de bilete a teatrului și pe site. Programul detaliat poate fi consultat și pe pagina de Facebook și pe site-ul instituției. Alte informații se pot afla la tel: 0234 51.00.86 sau la tel. agenției de bilete: 0234/52.28.28.

Le mulțumim partenerilor media: Deșteptarea, Ziarul de Bacău, DeBacău, Etv, Radio România, Radio România Cultural, Teatrul Azi, Ziarul Metropolisd, TVR Iași, Radio România Iași, Revista Ateneu și sponsorilor: Dedeman, Asociația Heart, Simba Invest, Agricola, Casa de Vinuri Cotnari, Fiald, Florăria Expresii Florale și nu în ultimul rând, pentru susținere, Primăriei Municipiului Bacău și Consiliului Local Bacău.

„În ediția de anul acesta, prin Bacău Fest Monodrame, ne dorim să creăm contextul și oportunitatea unor întâlniri valoroase. Având în vedere că ediția de anul trecut, în contextul pandemic, s-a desfășurat exclusiv online, anul acesta ne propunem să facilităm întâlnirile dintre profesioniști pentru  schimbul de know-how și întâlnirile dintre artiști și publicul băcăuan, atât prin evenimente indoor (spectacole concurs, spectacole lectură, colocvii și spectacole extraordinare), cât și prin concerte outdoor  și spectacole stradale.

Suntem onorați de interesul acordat festivalului Bacău Fest Monodrame de artiștii din întreaga lume, prin numărul mare de înscrieri în concurs. În urma selecției, pe șapte dintre ei aveți ocazia să îi vedeți performând pe scenă.

Totodată, pentru spectacolele extraordinare și spectacolele concert, artiștii invitați sunt personalități importante, profesioniști cu o operă valoroasă, recunoscuți și premiați atât la nivel național, cât și internațional,  și care abia așteaptă să se întâlnească cu publicul băcăuan.

Prin urmare, ne dorim să ne fiți alături de noi într-un număr cât mai mare, atât în sălile de spectacol (Teatrul Municipal Bacovia, Teatrul de Vară „Radu Beligan”), cât și în spațiile special amenajate pentru concerte (Piața Tricolorului) și spectacole stradale (Piața Tricolorului, Parcul Cancicov, Parcul Catedralei).”

Eduard Burghelea, manager al Teatrului Bacovia

Expoziția de artă plastică contemporană „Generații, generații…” poate fi vizionată

Galeriile de Artă „ALFA” de pe str. Mărășești nr. 12 găzduiesc începând de vineri, 14 octombrie, o nouă expoziție de artă plastică contemporană, intitulată „Generații, generații…”, ce se află la prima ediție.

Vernisajul expoziției, la care au fost prezenți câteva zeci de băcăuani iubitori de frumos, a fost prezentat de prof. univ. dr. Constantin Tofan iar pictorul Aurel Stanciu a pomenit de toți expozanții, despre evoluția lor dar și despre calitățile lor artistice. Expoziția cuprinde lucrări de pictură, grafică, sculptură și tapiserie, lucrări ce aparțin foștilor elevi și profesori ai Liceului de Artă Bacău și poate fi vizionată până pe 10 noiembrie 2022.

„Bucuria revederii cu foști colegi de liceu…emoții, amintiri, sentimente amestecate cu lacrimi ,îmbrățișări. Prima ediție a expoziției „Generații, generații…”, a fost salutată prin prezența diversificată de lucrări: pictură, grafică, sculptură și tapiserie.

Au fost prezenți la vernisaj majoritatea expozanților și dorim să mergem mai departe cu această expoziție, la cât mai multe ediții. Mulțumim Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” și managerului Dionis Pușcuță pentru implicarea în acest proiect cultural”, a declarat Carmen Voisei, directorul Școlii Populare de Arte și Mesrii Bacău, organizator al evenimentului alături de Consilul Județean Bacău și Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.

 

 

Accident mortal la Secuieni. O mașină cu 5 persoane a intrat într-un cap de pod

O persoană a murit, în această seară, într-un accident rutier petrecut în comuna băcăuană Secuieni.

Conform primelor relatări, în satul Câmpeni, un autoturism a intrat într-un cap de pod.

În autoturism se aflau 5 persoane, dintre care una – un bărbat de circa 60 de ani –  a fost declarată decedată de catre echipajul SAJ.

Celelalte persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale și au refuzat transportul la spital.

Un profesor și o studentă au depus, azi noapte, o coroană la monumentul „România biruitoare”

Pentru că centenarul încoronării regilor României reîntregite a trecut nemarcat, în Bacău, profesorul Ioan Dănilă și studenta Irina-Elena Diţu au depus, azi-noapte, o coroană la monumentul „România biruitoare” din Parcul 1 Decembrie 1918, mai cunsocut sub numele de „Parcul Catedralei”.

Un centenar, două centenare

Primul a fost sâmbătă, 15 octombrie, când în urmă cu 100 de ani, la Alba Iulia, s-a petrecut încoronarea suveranilor Unirii. La Teatrul „Bacovia” Bacău, în foaier, la ora 18, am vizionat un promo (DOOM 3 îi spune trailer, rostit /treilăr/, spre a-l deosebi de trailer „remorcă”, rostit /trailer/) la filmul artistic-documentar „Regina Maria”, de Cecilia Moldovan, sub genericul „Centenarul încoronării”. A urmat, în regia şi cu scenariul aceleiaşi autoare, filmul „Primăverile Elenei (Dragoste… moarte… istorie…, prin lentila idilei dintre Vasile Alecsandri şi Elena Negri)”.

Am vorbit asistenţei despre Yin Yuguo, care a ţinut să viziteze Alba Iulia la 1 Decembrie 2018, dar şi despre „Imnul regal”, compus de Vasile Alecsandri, iar Flaviu-Marius Panaite, profesor de pian la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”, a mărturisit bucuria de a fi fost coleg de studii cu Radu Ciobanu, sculptorul sătmărean care a realizat ansamblul artistic din centrul Bacăului, închinat Centenarului Marii Uniri.

De la Teatru, în Parc (puţin după ora 19), pentru că o imagine apropiată de cea din cetatea Alba Carolina deţine Bacăul, prin grupul statuar din Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918 (fostul parc al Catedralei), înfăţişându-i pe regina Maria şi pe regele Ferdinand I.

Împreună cu Irina-Elena Diţu, studentă la Literele băcăuane (originară din Caşin, la un pas de Mănăstirea-Caşin, unde Şcoala Gimnazială „Regina Maria” a marcat vineri centenarul încoronării), am depus la baza monumentului „România biruitoare” o coroană cu înscrisul „Centenarul încoronării. Omagiu!/ Societatea Cultural-Ştiinţifică «Vasile Alecsandri» Bacău”. Din păcate, singura coroană, de fapt singurul semn floral…

Aici Aurel Stanciu ne-a vorbit despre al doilea centenar: cel al inaugurării Arcului de Triumf din Capitală, la 16 octombrie 1922. Artistul plastic şi profesorul, autor al unei teze de doctorat despre porţile tradiţionale din Berzunţi, a precizat că monumentul din Bucureşti a fost închinat eroilor din Primul Război Mondial. (Ioan Dănilă)

Cămin cultural de jumătate de milion de euro inaugurat la Pâncești

Astăzi, căminul cultural al comunei Pâncești, reabilitat şi dotat cu o finanțare europeană de aprox. 500.000 de euro, a fost sfințit şi deschis comunității.
„Bunul-simț, modestia şi hărnicia primarului Vişinel Grădinaru înrâuresc de 6 ani mersul comunei Pânceşti pe drumul dezvoltării.
Mă bucur să văd că printre preocupările domnului primar Grădinaru se numără şi reînvierea tradițiilor noastre autentice şi că aşezământul inaugurat astăzi va avea o destinație culturală exclusivă.
De asemenea, sunt ferm convins că strădaniile primarului nu vor trece neobservate, iar pânceştenii îi vor acorda domnului Grădinaru – în 2024 – un nou mandat în fruntea comunei”, a declarat prefectul Lucian Bogdănel.

Băcăuanca ajunsă croitoreasă pentru regina Angliei

Claudia Florian, o croitoreasă din Bacău, România, a reușit să transforme un vis în realitate prin determinare și muncă asiduă. Povestea ei impresionantă începe în România, unde era deja o croitoreasă apreciată. Cu toate acestea, destinul avea să o ducă pe un alt drum, într-o altă țară și într-o lume cu totul diferită, scrie Anuntul UK.

În Anglia, Claudia a fost nevoită să înceapă de jos, făcând munci precum curățenia pentru a-și câștiga existența. Dar pasiunea și ambiția ei nu au fost niciodată umbrite de aceste începuturi modeste. Un moment de cotitură în viața ei a fost întâlnirea cu o compatrioată stabilită în Anglia, care deținea un magazin de rochii de mireasă. Aici, Claudia și-a dezvoltat și mai mult abilitățile în croitorie și și-a îmbunătățit cunoștințele de limba engleză. După ce a lucrat timp de doi ani și jumătate în magazinul Anei Cristache, Claudia a trebuit să-și caute alte oportunități de muncă, deoarece Ana a decis să-și închidă afacerea.

„În anul 2007, soțul meu s-a hotărât să plece în Anglia. Nu își mai găsea locul în țară, iar eu nu am vrut să mai stăm departe unul de altul. Multe familii s-au despărțit și au divorțat din cauza distanței, iar eu nu îmi doream asta. Așa că am decis să plecăm împreună. Începutul a fost foarte greu, pentru că nu știam să vorbesc limba engleză. Am început să fac muncă de jos. De la o croitoreasă cunoscută în România, am ajuns să fac curățenie. Am făcut asta o perioadă, până m-am hotărât că e momentul să-mi urmez visul, acela de a deveni croitoreasă. Am avut noroc și am întâlnit-o pe Ana Cristache, o altă româncă stabilită în Londra”, a povestit Claudia.

Destinul Claudiei avea să îi surâdă curând. Creatiile ei au fost remarcate de o casă de lux din Anglia, și astfel Claudia și-a găsit un post acolo, marcând începutul ascensiunii sale. A călătorit în întreaga lume, fiind implicată în prezentări de modă inclusiv la Paris. Cu toate acestea, adevărata sa reușită a venit când i s-a oferit oportunitatea de a deveni croitoreasa personală a Reginei Elisabeta a II-a.

„Primisem oferta să lucrez la compania de haine și accesorii de lux „Ralph and Russo” între 2013 și 2016. Era visul meu, era exact ceea ce îmi doream. Două colecții pe an la Paris, plimbări în toată lumea, sună ca locul de muncă perfect. Am mers cu prezentări de modă în Qatar, Dubai, Arabia Saudită, Italia, Franța și Monaco. Devenisem în scurt timp una dintre cele mai bune croitorese ale companiei, așa că m-au numit șef de atelier”, a povestit Claudia.

Dar culmea succesului ei a fost atinsă când a fost contactată să lucreze pentru Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. O întâlnire surpriză cu asistenta personală a reginei a marcat un nou început în cariera ei.

„Nu îmi venea să cred. Am fost foarte încântată de oferta ei. Am avut un alt interviu la Buckingham Palace, era un nou început pentru mine. După interviu, am fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei, să o întâlnesc personal și să facem probe la diverse materiale pentru a confecționa piesele vestimentare pe care le purta. Materialele folosite erau 100% mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta”, își amintește Claudia.

Experiența ei a fost una incredibilă. În fiecare zi era supusă unor riguroase controale de securitate la intrarea în palatul Reginei, iar în prezența acesteia trebuia să își manifeste respectul conform protocolului regal.

„Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge și mai ales pe forțele proprii”, a încheiat Claudia, cu un zâmbet de satisfacție pe buze.

Povestea Claudiei Florian este una despre curaj, perseverență și talent. De la munca de jos până la statutul de croitoreasă personală a unei regine, Claudia a demonstrat că visele pot deveni realitate cu suficientă hotărâre și efort.

Ziua Bastonului Alb: Expoziție de pictură la Asociația Nevăzătorilor

    Încă din 1921, la 15 octombrie, în lume, se sărbătorește Ziua Internațională a Bastonului Alb sau Ziua Internațională a Nevăzătorilor. Astfel, evenimentul a fost marcat și la Asociația Nevăzătorilor din România Filiala Bacău cu un spectacol oferit de grupul vocal „Izvorașul” dar și cu ceva inedit.

    Un membru al Asociației, cu rest de vedere, de la Târgu Ocna, este vorba de Gheorghe Lazăr, a expus sub formă de expoziție mai multe tablouri pictate de el.
    „Colegul nostru a pictat niște peisaje de suflet inspirate din Bacovia, din Eminescu și Goga. Din păcate domnul Lazăr, din motive de sănătate nu a putut să fie astăzi cu noi. Este însă foarte interesant cum colegul nostru pictează.

    Acesta pictează doar noaptea, își pune pe masă lângă șevalet sau unde pictează o veioză cu un bec foarte puternic și pictează mai mult la vârful degetului. Cred că este prima persoană cu handicap de vedere care a avut curajul să expună”, a precizat Laura Damian, președintele Asociației Nevăzătorilor Filiala Bacău. Expoziția cuprinde 26 de lucrări din cele 50 ale pictorului cu deficiențe de vedere.

    Prezent la fața locului a fost și Ion Stamate, asistent guvernator Club Rotary Bacău-Neamț, care susțin în totalitate activitățile celor de la Asociația Nevăzătorilor și care a precizat că la o întâlnire a membrilor clubului din luna noiembrie va oferi spre licitație tablourile expuse la această expoziție.

    Lucrările lui Gheorghe Lazăr pot fi vizionate la sediul Asociației Nevăzătorilor de pe str. Vadul Bistriței până vineri, 21 octombrie.
    Florin Ștefănescu

    Marea distracție a băcăuanilor

    Cu multă bucurie, băcăuanii au luat cu asalt zona centrală a orașului, acolo unde timp de trei zile s-a desfășurat marea sărbătoare Zilele Bacăului 2022.

    Evenimentul a fost unul, în primul rând, foarte așteptat, având în vedere numărul celor prezenți la manifestări și nu numai.

    Programele artistice gândite de organizatori dar și zonele de recreere și petecere a timpului liber au fost aglomerate.

    Concerte

    Numărul artiștilor dar și calitatea acestora a fost pe placul publicului băcăuan. De la cei mai mici la cei mai mari, băcăuanii au umplut Piața Tricolorului unde au ascultat, au cântat și au dansat.

    Numele mari ale muzicii românești, Irina Rimes, Speak si Maximilian, au făcut ca zona din fața Palatului Administrativ să fie arhiplină, să vibreze și să cânte refrene cunoscute. Și Fuego a umplut Piața Tricolorului și a cântat cu publicul.

    Atmosfera a fost incredibilă iar băcăuanii au arătat că le-a fost dor de acest gen de manifestări și că știu să petreacă.

    Oameni și…oameni

    În mulțime lucrurile au fost clare. Toți băcăuanii au fost chitiți pe distracție. De la câteva copile de vreo 10 -11 ani care cântau cu aplomb „Nu știi tu să fii bărbat” de parcă aveau toată experiența din lume, la un tip care a venit la concertul lui Fuego cu un…brad.

    Lucru care nu a trecut neobservat de artist care l-a invitat pe băcăuan să „împodobească împreună bradul” la un spectacol din decembrie.

    Tot în mulțime, pe lângă dârle de miros de parfumuri care mai de care, de la cele mai scumpe la ieftineli, și-a făcut loc și renumita…naftalină. Semn că oamenii și-au scos hainele mai groase la purtat. Că or fi cele bune…asta e altă poveste…

    Mâncăruri și râuri de bere

    Nu e petrecere fără mâncare și băutură. Iar Zilele Bacăului nu puteau ieși din tipare. Numai că… Și băcăuanii sunt cel puțin de două feluri. Unii care pun accent pe calitate, iar ceilalți pe…cantitate. Într-o zonă de food, pe lângă un animal la proțap (nu știu ce era că era demult început), găseai toate…bunătățurile.

    Pe lângă fructele de…coteț, erau și fructe de mare. Tigăi pline, dar probabil puțin solicitate, după aspectul mâncărurilor care păreau reci. În toate zonele de mâncare, micii au sfârit mai tare decât la 23 august. Și erau de toate. De la hamsii la burgheri, la fleici, cârnați și pastrame. Cartofi prăjiți și tot felul de murături. Și vin fiert, și țuică, chiar must și râuri de bere la pahare de plastic.

    Dar ce mai contează când pe chipul băcăuanilor se citea … fericirea, că pot petrece împreună… De calitate să nu vorbim acum, deși mă mănâncă buricele degetelor de la tastatură și nu pot să nu trec în revistă măcar o pățanie a unei băcăuance care a scris pe facebook că a dat 103 lei și nu a înțeles nimic pentru că…coastele pe care le-a cumpărat au ajuns la gunoi, pastrama era nașpa rău iar micii…a mâncat alții mult mai buni. Dar, gusturile nu se discută…

     

     

     

     Film controversat, actriță senzațională

    Cam asta e „Blonde”, filmul regizorului australian Andrew Dominik, în cea mai concentrată formulă. Să lămurim puțin lucrurile: filmul, lansat de curând pe Netflix, a stârnit un val de discuții contradictorii, unii critici susținându-l, alții considerându-l de prot-gust, scandalos. Publicul este și el, la fel de împărțit. Într-adevăr, „Blonde” nu este un film comod, pentru că este unul de viziune regizorală à outrance, de experiment estetic dintr-o zonă a provocării. Este cert faptul că regizorul nu a intenționat să facă un film biografic, un biopic, având ca subiect un mit al cinematografiei, un sex symbol încă neîntrecut, unic, obsesiv: pe Marilyn Monroe. Andrew Dominik a mizat mult pe această transpunere foarte personală pentru ecran a cărții lui Joyce Carol Oates, lucrând la scenariu timp de zece ani. Și-a dorit un film ca o „experiență de viață, una emoțională”, concentrându-se asupra câtorva idei, în primul rând, pe traumele care au marcat viața actriței, încă din copilăria ei de orfană. Apoi pe problema sfâșierii personalității lui Marilyn, pendulând mereu, dramatic, nevrotic, între fata cu numele de Norma Jean și cea care, devenind fotomodel și, mai târziu, actriță, a ajuns  o imagine a senzualității, un  corp de dorit,  o „bucată de carne” trezind fantezii erotice. Instabilă psihic, cu tulburări de personalitate, identitate fragilă, vulnerabilă, Marilyn este o femeie profund rănită, nefericită, căreia îi este refuzată maternitatea, o victimă supusă unor abuzuri îngrozitoare, degradante, umilitoare. În linii mari, așa vede regizorul personajul,  influențat și de post-mișcarea Me Too. Nu adevărul unor fapte biografice l-a interesat pe Dominik, ci realizarea unui film de autor îndrăzneț, violent, cu imagini șocante. Bulversant, baroc, iritant, hipnotic, oniric, coșmaresc, vulgar, pornografic (interzis celor sub 18 ani), iată câteva dintre calificativele lipite de „Blonde”, după  vizionarea peliculei.

    În schimb, când este vorba despre frumoasa Ana de Armas, cu un nume la fel de frumos cum este și ea, elogiile curg: formidabilă, excepțională, sensibilă, cu un sex-appeal răvășitor, magnetică, magică, o adevărată reîncarnare a lui Marilyn. Cariera tineri actrițe cubaneze cunoaște o ascensiune fulminantă, de unde, până mai acum ceva timp, tabloidele se ocupau de ea în primul rând ca iubită a lui Ben Affleck, el fiind cel faimos. Însă Ana de Armas (care are câteva reușite profesionale certe, fiind și o nouă fată Bond, printre altele, astfel că Daniel Craig a lăudat-o, după ce a avut-o parteneră în „Nu e vreme de murit”, spunând că „știe să  joace totul”) este o actriță tenace, ambițioasă, foarte versatilă și de un curaj nebun, în „Blonde” având de jucat și scene incendiare, unele de-a dreptul scabroase. Dar era greu să-ți poți dezlipi privirea de pe chipul ei luminos, cu ochii aceia de ciută, cu o gură senzuală, cu o extraordinară intensitate a trăirii unor emoții dintr-o gamă foarte largă, cu treceri rapide la o stare la alta. De la expresia dureroasă, de victimă, de ființă timidă, timorată, pe fața ei se ivea un zâmbet sclipitor. Părea o copilă cu un surâs radios, așa cum a descris-o pe Marilyn scriitorul  Truman Capote. Irezistibilă, fascinantă, transmițând mereu un acut sentiment de vulnerabilitate, Ana de Armas e magnifică în acest rol, construit cu  rigoare și minuție, în cel mai fin detaliu, care va însemna mult în cariera ei, cu siguranță.

    Carmen MIHALACHE

    Doi prieteni, un dramaturg și un actor-manager,  ne-au dăruit  Ziua Dramaturgiei Românești

    Ziua Dramaturgiei Româneşti este sărbătorită, începând cu anul 2019, la 13 noiembrie. Este data la care se aniversează premiera spectacolului cu piesa ,,O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale, în anul 1884. Dar, până când să se ajungă la această sărbătoare, a fost  o cale tare lungă. Puțini știu că datorăm acest regal național al spiritului unor oameni minunați de lângă noi: Mircea M. Ionescu, dramaturgul, adoratul crainic sportiv TV, laureat al Academiei Române, și grozavului manager de cultură și actor, Gheorghe Geo Popa. Cei doi sunt și foarte buni prieteni…

    Dramaturgul  Mircea M. Ionescu îmi mărturisește: ,,Cu Ziua Dramaturgiei Românești e o povestioară… Eram la Festivalul de Teatru Scurt, mă plimbam prin frumoasa Oradea cu remarcabilul teatrolog Zeno Fodor, cel care cândva a fost directorul Naționalului din Tg. Mureș. La un moment dat, am văzut că o stradă avea un nume aparte. Era a unui dramaturg maghiar! Încă unul! «Maghiarii își respectă mult și dramaturgii!», mi-a zis Zeno. «Au chiar și o Zi a Dramaturgiei Maghiare!”, a punctat el… «Ar trebui măcar asta să avem și noi, în Țara în care dramaturgii autohtoni sunt marginalizați, chiar umiliți!»… Când am ajuns Consilierul Ministrului Secretar de Stat Gheorghe Geo Popa, în Ministerul Culturii, Ziua Dramaturgiei Românești a fost întâia mea propunere, crezând sincer în dramaturgii noștri, dovadă fiind renunțarea la Televiziune (și la salariul dublu!), pentru a face în briza Dunării – «GIURGIU-CETATEA DRAMATURGILOR ROMÂNI»! În 5 ani, 7 luni, 22 de zile, cât a durat mandatul meu de director al Teatrului giurgiuvean (găsit Valah, lăsat Tudor Vianu!), am montat numai piese românești (40), semn că se poate, că EXISTĂ Dramaturgie Românească! Fără zbuciumul lui GHEORGHE GEO POPA, însă, nu doar în Ministerul Culturii, ci și în Parlamentul României, ZIUA DRAMATUTGIEI ROMÂNEȘTI rămânea o frumoasă propunere acoperită de colbul nepăsării și birocrației!”.

    În 2019, când sărbătoarea a devenit oficială, Mircea M. Ionescu îmi spunea: ,,Nu se vrea un eveniment formal, nu se vrea doar omagierea lui Alecsandri, Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Hașdeu, Camil Petrescu sau a dramaturgilor în viaţă – Dumitru Radu Popescu, Matei Vișniec, Doru Moțoc, Viorel Cacoveanu, Mircea Radu Iacoban, Horia Gârbea, Lucia Verona şi mulţi alţii. Această zi se doreşte a fi un stimul pentru dramaturgii de azi şi, mai ales, pentru cei de mâine, dramaturgii români fiind, o spun cu toată convingerea, marginalizați pe nedrept de către directori de teatre şi regizori”.

    În această săptămână, cei doi prieteni s-au reîntâlnit în cadrul Simpozionului Național de Estetică, ediția a XXVII-a, sub genericul ,,Estetica spectacolului”, gestionat grozav de Centrul de Cultură ,,George Apostu”. Între altele, dramaturgul Mircea M. Ionescu a făcut cadou băcăuanilor și dramaturgiei românești alte două aplaudate izvodiri teatrale – ,,Beethoven cântă din pistol”, ,,Revolta lui Rasputin”, cu lansări emoționante. În seara aceasta, Simpozionul va trage cortina peste manifestările sale de suflet cu piesa aceluiași Mircea M. Ionescu, ,,La Est de Sud”, în regia bunului său prieten Gheorghe Geo Popa. Minunată declarație de dragoste făcută Zilei Dramaturgiei Românești! Printre cei care vor aplauda reprezentația se vor afla regizorul și scenaristul Alexa Visarion – care și-a lansat, aniversar, volumele ,,Caragiale vizionarul” și ,,Alexa Visarion sau destinul vocației –Ecourile amintirii”–,  prof. univ. dr. Petru Bejan, prof. dr. Gheorghe Iorga, scriitor (care și-a lansat volumul ,,Când muzele mai purtau corset”), scriitorii Leo Butnaru și Daniel Pocovnicu, prof. univ. dr. Neculai Eugen Seghedin, prof. univ. dr. Dragoș Pătrașcu,  prof. univ. dr. Iulian Bălăiță și mulți alții.

                                                                            

    Paraschiva sau Parascheva? (I)

    De când dilema?

    Se pare că e relativ recentă. Acum un secol şi mai bine, îl aveam doar pe i în numele sfintei prăznuite la 14 octombrie, aşa cum apare în ediţia I a broşurii „Paraclisul şi acatistul cuvioasei maicii noastre Paraschiva” (Bucureşti, 1889; cota 607870/2002, Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău), îngrijită de episcopul academician Melchisedec Ştefănescu. Cartea cuprinde şi altceva: „Viaţa şi minunile cuvioasei maicii noastre Paraschivii celei nouă” (pp. 37-110), cu precizarea că trebuie deosebită de „altă sfântă Paraschivă veche, cunoscută sub numirea de Cuvioasa muceniţă Paraschiva, care a pătimit în veacul al 2-lea după Hristos şi pe care Biserica o serbează la 26 iulie” (în calendarul ortodox, „Sf. Mc. Paraschevi din Roma”, iar la 14 octombrie, „Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi”).

     

    De unde e-ul?

    Am căutat în trei lucrări lexicografice solide (N.A. Constantinescu, „Dicţionar onomastic românesc”, Buc., Editura Academiei R.P.R., 1963; Christian Ionescu, „Mică enciclopedie onomastică”, Buc., Editura Enciclopedică Română, 1975; Gh. Guţu, „Dicţionar latin-român”, Buc., Ed. Humanitas, 2003) etimologia cuvântului şi am găsit detalii interesante. La origine, în onomastica creştină, se află grecescul paraskeue, prezent în Noul Testament, cu sensul de pregătire. În latina ecleziastică era într-o formă aproape identică: parasceve, având acelaşi înţeles („pregătire”), cu specificarea de „veghere în ajunul zilei de sabat, la evrei”. Revenind la forma primară din greacă, ajungem la verbul paraskeuazein „a pregăti”, alcătuit din prepoziţia para „în afara, pe lângă, alături, de-a lungul” şi skeuazein, de la skeuos „instrument, unealtă”. „Dictionnaire Hachette de la langue française” (1980) include o descriere apropiată: „parascève n.f., RELIG. Veille du sabbat, dans la religion judaique; gr. paraskeue «preparation»”. O lectură a tuturor etimoanelor amintite până aici descoperă vocala e în fragmentul paraske-/parasce-, cu trimitere la radicalul grecesc skeuos, şi elimină total varianta cu i.

     

    O întâmplare

    Unele lucrări vorbesc despre legătura strânsă cu a cincea zi din săptămână, identificând numele sfintei cu substantivul comun „vineri” sau cu numele proprii „Vinerea Mare” ori „Sfânta Vinerea” (Lucian Predescu, „Enciclopedia României”, 1940). S-ar deduce că e o dată fixă în calendar, ca Ispasul (Înălţarea Domnului). Faptul că în anul 2022 ziua de 14 octombrie a căzut vineri e o coincidenţă.

     

    Un sinonim

    Corespondentul pentru slavii din sud este petka „a cincea [zi din săptămână], adică vineri”, din numeralul piati „cinci”. La bulgari este în forma onomastică Petka/Petko (în ultimii ani a existat un harnic corespondent al Radiodifuziunii Române la Sofia şi al Europei Libere, Petio Petkov), prezentă în numele româneşti Petcu, Petca, Pătcă, Petculescu, Petculeasa sau Peci, Peciu.

     

    Să îndrăznim să sperăm

    Există o pictură cu o casă arsă în totalitate. Tot ce a rămas din ea este şemineul – o grămadă de pietre din ceea ce era singura avuţie a acelei familii. În faţa casei distruse stă un bătrân şi un copil care plânge. Sub imagine sunt scrise cuvintele pe care bătrânul i le spune băiatului. Sunt cuvinte simple, dar care dau dovadă cu toate acestea de un profund simţ al credinţei şi speranţei. Cuvintele sunt: „Linişte copile, Dumnezeu nu a murit!” Oamenii de credinţă ştiu că nu există situaţii disperate, sunt doar oameni disperaţi de situaţiile în care se află. Evanghelia duminicii ce urmează ne oferă un alt exemplu, al unei femei credincioase, o văduvă, şi ne îndeamnă să nu ne pierdem niciodată speranţa.
    În societatea iudaică, o femeie depindea de soţul ei ca statut social, dar şi pentru a supravieţui. Fără soț, femeia devenea săracă şi fără apărare, în special dacă văduva nu avea nici un fiu. Aceasta era cea mai disperată situaţie ce se putea imagina. Măreţia văduvei din parabolă constă în refuzul ei de a accepta situaţia opresivă şi abuzivă în care se găsea, sub pretextul „păi aşa stau lucrurile”. Unele femei pioase, mai puţin curajoase, i-au spus chiar să accepte situaţia ca fiind dorinţa lui Dumnezeu. Dar ea ştia mai bine. Şi-a păstrat speranţa în dreptatea finală şi a făcut tot ce îi stătea în putinţă pentru a îndrepta nedreptăţile la care era supusă de semeni. Încăpăţânarea ei i-a adus în final victoria. Nu există situaţii disperate; sunt doar persoane care cad în disperare în faţa unor situaţii.
    Însă vi s-a întâmplat şi dumneavoastră, mi s-a întâmplat şi mie, ca nu de puţine ori, deşi ne-am rugam cu post şi lacrimi fierbinţi, Dumnezeu a făcut să ni se întâmple contrariul. De ce? Pentru că Dumnezeu nu poate rândui lucrurile decât spre binele omului. Dumnezeu în preştiinţa lui ştie că acel bine dorit s-ar fi întors într-o bună zi în defavoarea noastră. Perspectiva lui Dumnezeu este mult mai largă decât a noastră.
    Implicaţia practică a parabolei pentru viaţa de zi cu zi a creştinului este dată de primul verset: „să vă rugaţi întotdeauna şi să nu vă pierdeţi nădejdea”. Rugăciunea exprimă speranţa noastră şi ne hrăneşte credinţa. Să îi cerem lui Dumnezeu să ne facă tari în credinţă, de neclintit în speranţă şi perseverenţi în rugăciune.
    Pr. Richardo-Dominic Baciu

    Târgul produselor tradiționale naturale băcăuane

      Direcția pentru Agricultură Județeană Bacău organizează „Târgul produselor tradiționale naturale băcăuane. Târgul se desfășoară în perioada 14-16 octombrie, în centrul Bacăului.

      Evenimentul este dedicat promovării consumului de produse alimentare și nealimentare tradiționale autohtone.

      În cadrul evenimentului participa producători din mai multe zone ale Bacăului și anume: Cooperativa Agricolă Carpatica Ghimeș (Degustarium), Cooperativa Agricolă Agrolact Moldova, SC Casa Ursachi Srl, Pfa Anghel G. Adrian, Pf Manole Maricica, Pfa Oltyan Ioan, Ferma Pas Strâmtu Srl, Sc Gherguț ‘s Rancho Srl, Pfa Lupchian Adrian, Sc Savonarium Srl, Pfa Ana Neculai, Pfa Pivniceru Mădălina, Sc Dulcețica Mamei, Pf Huiban Petru, Pf Carausu Ionuț.

      „Ne dorim că prin organizarea acestui târg să sprijinim producătorii care pun pasiune în munca lor, au produse de calitate superioară și au puține ocazii unde să-și promoveze produsele lor”, se arată într-un comunicat al Direcției Agricole.

      Investiții de 20 de milioane de lei într-o școală din Tg Ocna

      Primarul orașului Tg. Ocna- Cristian-Aurelian Ciubotaru a prezentat astăzi principalele proiecte investiționale care se derulează în comunitatea pe care o conduce.

      Aproximativ 20 milioane lei, obținuți prin POR, transformă Școala nr.1 într-o unitate de învățământ model, cu săli de clasă echipate modern. Remarcabilă este sala de sport, proiect care oferă elevilor condiții de top pentru practicarea mișcării fizice. Pe o structură de excepție, construcția impresionează atât prin concept, dar mai ales prin utilitatea pentru desfășurarea orelor de educație fizică și a diverselor evenimente sportive care se pot organiza de acum în oraș.

      Prin finanțările obținute, se va reface infrastructura în stațiune, se vor construi piste de biciclete și se va moderniza sistemul de iluminat public.

      „Evident, toate aceste investiții vor fi puse în valoare și prin asigurarea unor căi rutiere care să facă tranzitul turiștilor spre Tg. Ocna cât mai facil. Realizăm acest lucru prin finanțarea de către Consiliul Județean a lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere din zonă.

      Împreună cu Dragos Benea- europarlamentar, Ionel Floroiu- deputat, Cristina Breahnă-Pravăț – senator, Lucian Bogdanel- prefect, Gelu Panfil- vicepreședinte CJ, Anca Egarmin- inspector general IȘJ, Vasile Budacă- consilier județean am participat și la Conferința Orășenească a PSD Tg. Ocna, în cadrul căreia Cristian-Aurelian Ciubotaru a fost reconfirmat în funcția de președinte al Organizației orășenești PSD Tg. Ocna.

      Trendul ascendent pe care se situează UAT Târgu Ocna este, în mod cert, meritul edilului Ciubotaru și al echipei pe care o conduce! Îl felicit pentru maniera în care pune în practică misiunea asumată prin mandatul de primar & îl asigur de sprijin și pentru proiectele viitoare!”, a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

      Un telefon pierdut de un copil, înapoiat de jandarmi

        Marius și Mihai, colegi în cadrul unei patrule de jandarmerie, acționau în zona de desfășurare a Zilelor Municipiului Bacău când doi copii au venit către ei, pentru a le spune că au pierdut un telefon mobil.
        Au avut noroc, deoarece jandarmii tocmai ce primiseră de la un tânăr cu spirit civic un telefon găsit și încercau să afle cui îi aparține.

        După ce s-au convins că telefonul este al unuia dintre copii, jandarmii l-au înapoiat, nu înainte de a le face câteva recomandări privind protejarea bunurilor de valoare în locuri aglomerate:

        – manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă geanta şi celelalte bunuri aflate asupra voastră;

        – păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil;

        – când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi toată suma de bani aflată asupra voastră, ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora.

        Polițiștii au dat lovitura: au amendat un magazin din Gioseni cu 10.000 de lei

          Poliția Economică a dat o lovitură masivă evaziunii: a descoperit un magazin din Gioseni că nu are casă de marcat. I-a confiscat cei aproape 700 de lei încasați și i-a mai dat și o amendă de 10.000 de lei, să-i fie învățătură de minte!

          La data de 13 septembrie a.c, polițiștii Seviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat o acţiune, în intervalul orar 09:00 – 12:00, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

          În cadrul activităţilor au fost verificați 23 de operatori economici.

          Totodată, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenționale conform O.U.G 28/1999 în valoare de 20.500 de lei și a fost confiscată suma de 1.627 de lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi nefiscalizate.

          Cu ocazia verificării economice efectuate la punctul de lucru al unei societăți comerciale din comuna Gioseni, s-a constatat că aceasta desfăşura activităţi de comercializare produse agroalimentare fără a respecta prevederile Ordonanţei Guvernului 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

          În acest sens, polițiștii au identificat în unitatea de vânzare o sumă nejustificată de aproximativ 698,08 de lei, sens în care au aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii în valoare de 10.000 de lei şi sancţiunea complementară de confiscare a sumei de bani nejustificate, reprezentând produse agroalimentare comercializate şi nefiscalizate.

          „Săptămâna prevenirii traficului de persoane” 17 octombrie– 21 octombrie 2022

            Săptămâna 17 octombrie– 21 octombrie a.c. este perioada de desfăşurare a evenimentului naţional sub titlul „Săptămâna prevenirii traficului de persoane”.

            „Săptămâna prevenirii traficului de persoane” implică organizarea unor evenimente dedicate marcării Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 octombrie.

            Evenimentul vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen.

            Inspectoratul de Poliție Județean Bacău prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară împreună cu Centrul Regional împotriva traficului de Persoane Bacău, Agenția Națională Antidrog – CPECA Bacău și Europe Direct Bacău, v-a desfășura, în sistem integrat, activități cu această temă, în instituții de învățământ de pe raza județului Bacău.

            Astfel, în această săptămână, polițiștii și specialiștii Centrul Regional împotriva traficului de Persoane Bacău, alături de partenerii lor, vor discuta cu elevii Liceului Tehnologic ,,Jacques M. Elias” Sascut, Școlii Generale Orbeni, Școalii Generale ,,Grigore Tăbăcaru” Hemeiuși și Colegiului Tehnic ,,Anghel Saligny” din municipiul Bacău.

            Menționăm faptul că această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu.

            Reținut pentru o pagubă de peste 1 milion de lei în comerțul cu cereale

            Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bacău au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău privind săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnatură privată, falsificare de instrumente oficiale şi folosirea instrumentelor false.

            La data de 13 octombrie a.c., poliţiştii băcăuani, specializaţi în investigarea criminalităţii economice au reținut un bărbat de 30 de ani județul Bacău existând suspiciunea că acesta a indus în eroare 3 persoanele vătămate ce îşi desfăşoara activitatea în domeniul intermedierii comerțului cerealelor şi produselor chimice folosite în agricultură.

            Bărbatul, prin prezentarea ca adevărate a unor înscrisuri falsificate ce nu reprezentau realitatea (facturi fiscale, facturi proforme, dovezi de efectuare a plăţilor), a determinat 3 persoane să-i livreze cantităţi de cereale şi îngrăşăminte pe care ulterior nu le-a achitat, respectiv să efectueze plăţi în avans pentru livrări de produse chimice destinate agriculturii fără ca ulterior să onoreze aceste înţelegeri.

            Prejudiciul cauzat se ridică la aproximativ 1,05 milioane lei.

            În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținuţi de polițiști pentru 24 de ore.

            Recoltă proaspătă de șoferi beți

              La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 18:25, pe strada Chimiei din municipiul Bacău, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Bacău, a depistat în flagrant, un bărbat de 66 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal de Urgenţă Bacău, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              La data de 14 octombrie a.c., un conducător auto de 53 de ani, din comuna Dămienești, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Dămienești, a fost identificat de către polițiștii Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul de 53 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condusă la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

              La aceeași dată, polițiștii Secţiei 7 Poliție Rurală Brusturoasa, au depistat în trafic, un bărbat de 47 de ani, din comuna Agăș, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, sub influenţa băuturilor alcoolice.
              Bărbatul avea o alcoolemie de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la Spitalul Orașului Comănești, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

              La data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 21:30, pe raza municipiului Onești, un echipaj din cadrul Biroului Rutier, a depistat în flagrant, pe strada George Bacovia, un bărbat de 55 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
              Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentraţie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Onești, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

              Dosare penale întocmite de polițiști pentru abateri la regimul circulației

                La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 09:54, polițiști din cadrul Biroului Rutier Bacău au depistat pe strada Calea Bârladului, din municipiul Bacău, un bărbat de 23 de ani din comuna Luizi Călugăra.
                Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, autorizaţia de circulaţie provizorie a autoturismului era expirată din data de 08 octombrie a.c.
                În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

                La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în trafic pe strada George Călinescu din municipiul Onești, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 67 de ani, din comuna Oituz. S-a procedat la verificarea acesteia în bazele de date ale Poliţiei Române şi s-a stabilit faptul că figurează cu permisul de conducere suspendat. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu permisul suspendat.