Acasă Blog Pagina 1101

Un bărbat din Bacău şi-a ucis fratele abia ieşit din puşcărie, după ce acesta a omorât-o pe mama lor

    Un bărbat din Bacău şi-a ucis fratele care ieşise recent din puşcărie, informează Antena3.

    Bărbatul ucis fusese închis 17 ani, după ce şi-a omorât mama. Agresorul nu s-a împăcat deloc cu ceea ce făcuse fratele său, ameninţându-l de mai multe ori cu moartea de când a fost eliberat.

    După ce consumau alcool, între cei doi izbucneau mereu altercații, care se încheiau cu acte de violență asupra bărbatului care își omorâse mama. Cei doi locuiau în aceeași casă.

    La un moment dat, între cei doi fraţi a izbucnit un conflict în urma căruia bărbatul de 47 de ani i-a aplicat fratelui său lovituri repetate cu pumnii, picioarele şi cu o cârjă de lemn. La scurt timp, victima a murit în urma traumatismelor suferite.

    Atât în fața polițiștilor, dar și a instanței, agresorul a negat comiterea crimei, susținând că era plecat de acasă în acea zi ca să taie lemne la un vecin. Instanța l-a condamnat la 15 ani de închisoare, însă decizia nu este definitivă.

    Prokofiev și Ceaikovski la Ateneu

     

    Astăzi, de la ora 18.30, Filarmonica Mihail Jora din Bacău așteaptă melomanii la Sala Ateneu un concert simfonic oferit de orchestra băcăuană și doi artiști de elită, dirijorul Leonard Boga și pianista israeliană Alexandra Segal, câștigătoarea Concursului Internațional George Enescu, ediția de anul trecut.

    Programul serii va fi unul dedicat muzicii rusești:

    • Serghei Prokofiev – Concertul nr.3 pentru pian și orchestră
    • Piotr Ilici Ceaikovski – Selecțiuni din baletul „Spărgătorul de nuci”.

    Oraș în service

    De vreo 30 de ani, pentru noi, băcăuanii, orașul arată cam la fel. Și asta pentru că, nu-i așa?, trăim mai tot timpul în el și nu vedem schimbările (stagnările), așa de evident, ca alții, străini de Bacău. Nu mai departe de zilele trecute, l-am reîntâlnit pe un amic pe care nu-l văzusem de vreo două decenii, „pe când era Seche primar” – îmi zice el. Oripilat de cum arată Bacău, mă ia la „împins vagoane”. „Ce naiba ați făcut, băi, în anii ăștia? Voi cum de n-ați mers înainte, cu lumea?”, mă chestionează „străinul”, comparându-ne cu restul marilor orașe, de dincolo de Carpați.

    „Stai, Hanț”, îi răspund. „Șezi blând, că prea ți s-a umflat jugulara”. I-am sugerat, enervat, să mai stea încă două decenii prin „Germănica”, unde s-a pripășit, poate între timp, cu puțin noroc, va regăsi altfel urbea. Bacăul e așa pentru că a fost confiscat de un individ care, înconjurat de o șleahtă de profitori, nu a văzut decât să dezbine și care, până la urmă, a achitat singur nota de plată, înfundând pușcăria. Nu comentez dosarele folosite pentru a-l „agăța”. Sunt sigur că ar fi fost altele, mult mai grele.

    În fine. Mai apoi, când credeam c-am ieșit din tunel, am avut un „trecător” prin administrație, care, deși promitea mai multe decât predecesorul, s-a dovedit a fi mai interesat de propria-i căciulă, și mai deloc de oraș. Iar, acum, ghinion!, ne-am pricopsit, din nou, cu un primar, care parcă intenționat își conturează profilul postând imagini de-a dreptul penibile pe „social media”. Din păcate, încă din clipa când a ajuns la primărie, și-a arătat latura conflictuală. A se citi despre scandalul angajărilor din primărie.

    Crezând că impresionează publicul, a mimat austeritatea, însă doar în primul an, arborând teatral grija exagerată față de banii băcăuanilor. Să ne amintim de caricatura pe post de brad de Crăciun, din 2020, în realitate, un stâlp împodobit cu cetină. Anul următor, după ce s-a uitat mai atent în vistieria orașului, a trecut direct pe „barosăneală”.

    Cert este că, iată!, au cam trecut doi ani de mandat, iar orașul nu se desprinde din griul care l-a consacrat. Vorbesc despre construcțiile din cartierul meu, începute în prag de iarnă, după o vară numai bună pentru muncit, timp în care, însă, nimeni n-a mișcat un os. Mă bucur că se schimbă ceva prin cartier, aș fi nătâng să zic altceva. Doar că te irită ritmul nefiresc de lent în care se lucrează, în condițiile unei ierni așa de blânde (cel puțin, până acum). Păi, fratele meu alb, dacă oamenii în veste portocalii ar fi lucrat așa pe șantierele lui Umbrărescu, îți spun sincer, ar fi zburat cu viteze supersonice, direct în … Patagonia.

    Adică, să nu văd, timp de câteva zile, niciun muncitor, în zonă, măcar dând din mâini ca să-și regleze circulația?! Pentru ca, mai apoi, doar vreo 2-3 să se chinuie să așeze dalele pe așternutul de nisip tasat. Și asta, timp de …. săptămâni. Să-mi fie cu iertare, căci nu sunt specialist, dar un amărât de trotuar să-ți ia atât de mult timp … Habar n-am de termenul în care trebuie finalizată lucrarea, dar mi-e limpede că nu se va termina mai devreme decât scrie în contract. Pesemne, nici constructorul nu e așa de … competitiv, ca Umbrărescu. Pe șantierele băcăuanului, se lucrează mai ceva ca-n manual.

    Acolo, bețivii n-au ce căuta, nici leneșii sau nepricepuții. Program ca la armată. E drept, le și plătește priceperea și hărnicia. Regește. Nu-mi rămâne decât să aștept, cu nerăbdare, vindecarea orașului nostru, bolnav din cauza deciziilor nefericite adoptate de edilii ultimilor zeci de ani. Și minte luminată celor care-și vor alege următoarea echipă de la Primărie. Altfel, griul ne va acoperi, în continuare, ca plumbul bacovian.

    O viață trăită ca o operă de artă

    A venit, pe neașteptate, vestea dispariției din viață a lui George Banu, critic și istoric de teatru, strălucit eseist, profesor universitar la Sorbona, un om de teatru complet, cunoscut și stimat în toată lumea. L-am întâlnit și l-am ascultat, în dese rânduri, la multe festivaluri, simpozioane, colocvii teatrale, și prezența domniei sale era pentru mine un prilej de reconfort spiritual și sufletesc. Mă simțeam cumva securizată privind un om care respira eleganță, echilibru, firesc, o umanitate empatică. Așa că, trista veste m-a tulburat nespus, pentru că am avut senzația unei pierderi imense, unui gol pe care nu știam cu ce îl voi mai putea umple.

    Fără frumusețe, nimic nu este împlinit. Iar o viață trăită ca o operă de artă cred că este împlinită. La asta mă gândeam tot timpul când am citit „Viața secundă“, un captivant dialog între George Banu și criticul de teatru Mircea Morariu. O carte pe care am savurat-o, într-o lectură îndrăgostită. Nu am parcurs-o toată odată, în mod ordonat, ci am deschis-o, ad libitum, în unele după-amieze liniștite, la câte o secvență din „capitalul memorial“ livrat nouă, cititorilor curioși. Și m-am oprit, prima dată, la răspunsurile lui George Banu despre prietenie, floare rară în lumea noastră și, mai ales, în lumea teatrului, minată de atâtea excesive orgolii, de vanitate, nu arareori. Pentru George Banu, prietenia, în virtutea căreia credea, cunoscând-o mai divers și mai intens decât pe cea a iubirii, era o „valoare refugiu“. Vedea prietenia  „ca pe o grădină ce trebuie regulat cultivată, udată, curățată, îngrijită“. Pe lângă prieteniile generaționiste, cu Aureliu Manea, Ovidiu Iuliu Moldovan, Andrei Șerban, Ivan Helmer, George Banu a avut prietenii doar cu artiști a căror operă o respecta. Printre ei, Grotowski, Brook, Bernard Dort. Prietenii de viață și de lucru, bazate pe „afinități elective“, pe o „complicitate de discurs”. Cartea este un spectacol al gândirii pe viu, al memoriei active, exercitând o puternică seducție intelectuală prin dimensiunea filosofică, bogăția de idei, fulguranța impresiilor, toate sclipitoare, subtilitatea observațiilor, acuitatea diverselor notații, prin delicatele confidențe. „Viața secundă“ palpită, are căldură umană. Și, din această perspectivă, „secundă“ nu înseamnă deloc ceva de gradul doi, mai puțin important. Dimpotrivă, este o viață trăită cu rost, cu sens, la temperatură înaltă. O viață frumoasă. Îmi plăcea mult la George Banu deschiderea, marea disponibilitate, lipsa unei afișate autorități, gândirea sensibilă, conștiința acută a relativului, interesul și relația directă cu concretul vieții și al scenei, vitalitatea care provenea (după propria-i mărturisire) dintr-o anumită dezordine. Una artistică, inspiratoare, străină de orice sterile teoretizări și metode. Am parcurs cu încântare cronicile sale din fragedă tinerețe (grupate în secțiunea „Fragmente dintr-o memorie salvată”), scrise cu o siguranță a gustului, o justețe a diagnosticului și o eleganță a stilului uluitoare. Cronici de „acompaniament“, de afirmare, de susținere a valorii, de revelare a unui talent autentic. Și din care, autorul lor declara că nu ar schimba nimic în momentul unui „temps retrouvé“. Pentru că iubesc eu însămi pictura, m-au atras în mod special asocierile cu imagini din universul acesteia, dar toate asocierile estetice făcute de critic sunt deosebit de sugestive, fecunde, în spiritul adagiului „Cultura luminează cultura“.

    Nu ne despărțim cu totul de George Banu, pentru că ne putem bucura în continuare de minunatele sale cărți și pentru că ne-a lăsat o tandră amintire, de neșters. Și asta fiindcă avea o delicatețe sufletească, o politețe a inimii cu totul și cu totul rare, manifestate în cele mai mărunte gesturi. Care spun însă atât de mult! După cum rememorează acum Matei Vișniec: „George era omul care, la zece minute după o întâlnire cu el, trimitea un SMS ca să-ți spună cât de mult i-a plăcut să ia masa sau să schimbe câteva gânduri cu tine”. De aceea, ne-a lăsat, pe mulți dintre noi, triști și mai însingurați.

    Carmen MIHALACHE

    Primul meci de campionat acasă

    Astăzi, de la ora 14.00, CSM Bacău va juca în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” partida cu Handbal Club Harghita, care va deschide etapa a 11-a a Seriei B din liga secundă

    Runda a 11-a a Seriei B din cadrul Diviziei A de handbal feminin va avea ca uvertură partida de astăzi, dintre CSM Bacău și Handbal Club Harghita. Spre deosebire de restul etapei, care este programată sâmbătă, jocul de la Bacău a fost devansat deoarece weekendul acesta se anunță unul congestionat în condițiile în care Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” va găzdui și turneul de volei masculin din Seria Est/ A2, și partida de volei feminin de A1, CSM-Știința Bacău -CSO Voluntari 2005, și jocul de handbal feminin dintre codașele Seriei B din Divizia A, Știința Bacău și CSM Făgăraș.

    Prin urmare, confruntarea CSM Bacău- Handbal Club Harghita va deschide azi, de la ora 14.00, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, etapa cu numărul 11 a campionatului cadet de handbal feminin. Este primul joc de campionat disputat de „CSMeoaice” acasă în 2023, un joc care ar trebui să propulseze echipa antrenată de Adi Brezan la cota 21 de puncte, cu șase în plus față de CSM Roman și HCF Piatra Neamț, care au de înfruntat la finalul săptămânii primele două clasate, Corona Brașov și CNE Sfântu-Gheorghe.

    Băcăuancele au început returul cu dreptul, impunându-se sâmbăta trecută, grație unui final în forță, cu 24-23, pe terenul Făgărașului. Chiar dacă adversara de azi, HC Harghita se află pe antepenultimul loc în clasamentul Seriei B, gazdele sunt conștiente că meciul nu va fi unul foarte facil, dar, în egală măsură, CSM Bacău are toate atuurile pentru a repeta victoria din tur (31-26) și pentru a-și răsplăti fanii care vor lua azi drumul Sălii Sporturilor.

    Celelalte jocuri din etapa a 11-a (sâmbătă, 28 ianuarie): CSM Iași 2020- CSM Galați 2, HCF Piatra Neamț- CNE Sfântu-Gheorghe, CSM Roman- Corona Brașov, Știința Bacău- CSM Făgăraș (ora 19.00).

    Clasamentul Seriei B

    1 Corona Brașov               10      10      0        0        430-190       30p.

    2 CNE Sfântu-Gheorghe     10      9        0        1        292-243       27p.

    3 CSM Iași 2020               10      7        0        3        268-246       21p.

    4 CSM Bacău                    10      6        0        4        257-257       18p.

    5 CSM Roman                  10      5        0        5        282-262       15p.

    6 HCF Piatra Neamț           10      5        0        5        281-267       15p.

    7 CSM Galați II                 10      4        0        6        286-282       12p.

    8 Handbal Club Harghita    10      2        0        8        284-335       6p.

    9 CSM Făgăraș                  10      2        0        8        232-315       6p.

    10 Știința Bacău                10      0        0        10      199-414       0p.

     

    Cei mai mulți șomeri au un nivel extrem de scăzut de pregătire profesională

      De ani de zile oferta de locuri de muncă se menține aproape constantă, foarte multe posturi rămânând neocupate, deși numărul șomerilor este de peste 8 ori mai mare. Și aceasta nu pentru că șomerii nu ar dori să se angajeze, ci deoarece nu corespund  din punct de vedere al nivelului de pregătire profesională.

      Marea majoritate au un nivel extrem de scăzut de instrucție și educație și mulți alții dintre ei sunt, practic, analfabeți. Mai exact, 6,48 la sută dintre cei aproximativ 11.000 șomeri, aflați, la sfârșitul lunii decembrie 2022, în evideța Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, nu au deloc studii.

      Alți 66,68 la sută au terminat cursurile doar ale unei școli primare, gimnaziale ori ale unei unități de învățământ profesional sau de arte și meserii. 20,26 la sută dintre șomeri au finalizat cursurile unui liceu sau ale unei școli postliceale și numai 3,58 la sută au absolvit o facultate. Revenind la șomerii fără studii sau cu un nivel extrem de redus de pregătire profesională, ponderea acestora o reprezintă cei din mediul rural.

      Din cauza pregătirii lor slabe sau chiar inexistente, ei au îngroșat rândurile șomerilor de lungă durată, foarte greu ocupabili.

       

      Windsurfing pe lacurile Bacăului, în anii ’80 – VIDEO

      Windsurfing este un sport acvatic, denumit și „sailboarding” și „boardsailing”, și a apărut la sfârșitul anilor 1960 în California, când cineva a avut ideea să pună velă la o placa de surf.

      Windsurfing-ul a câștigat o mare popularitate în Europa și America de Nord până la sfârșitul anilor 1970 și a atins o popularitate globală semnificativă până în anii 1980, devenind, în 1984, sport olimpic.

      Se pare că acest sport a fost oarecum cunoscut și la noi, în anii ’80, în plină epocă comunistă. Pe YouTube au apărut câteva videoclipuri în care este prezentat un bărbat care practică acest sport pe Lacul Galbeni. Ce este mai ciudat este că, deși este un sport de vară, unul dintre clipuri este filmat… iarna.

      Cel care a postat filmele spune că le-a cumpărat din talcioc, fiind, probabil, filmate pe pelicula de 8mm și, apoi, convertite în format digital.

      În afară de secvențele de surf, sunt intercalate și secvențe alb-negru și color cu imagini din Bacău dar și din viața de familie la țara, în anii ’80.

      Începutul poveștii unuia dintre cei mai mari patru creatori de modă americani: Tommy Hilfiger  

      Un vis care a devenit un succes global. Acesta este modul în care designerul Tommy Hilfiger își definește cariera și proiectul de viață.

       

      La sfârșitul anilor 1960, The Beatles tocmai vizitaseră Statele Unite, iar trupe precum The Rolling Stones și The Who și cântăreți ca Jimmy Hendrix deveniseră un punct de referință pentru tinerii din acea vreme. Woodstock a transformat în modă părul lung, imprimeurile psihedelice și pantalonii cu clopoței, un stil care reflecta o tendință vestimentară specifică pentru acea generație. Thomas Jacob Hilfiger, un băiat din Elmira, New York, avea 18 ani și voia să se îmbrace ca starurile rock. Firea sa vizionară, talentul său de antreprenor și determinarea sa au făcut posibil visul său de a crea Tommy Hilfiger, un brand global care promovează optimismul și susține „cool-ul american clasic” cu o identitate proprie.

       

      Avea părul lung și purta pantaloni evazați la școală. Văzând succesul pe care l-a stârnit în rândul colegilor săi de clasă, a decis să-și folosească economiile – 150 de dolari – pentru a cumpăra 20 de perechi de pantaloni și a le vinde prietenilor săi. În 1971, avea destui clienți și a decis să deschidă magazinul People’s Place în Elmira County, un loc unde oamenii puteau cumpăra piese retro, blugi, geci bărbați și femei și în care puteau asculta muzică bună.

       

      Trei ani mai târziu, a deschis un al doilea magazin la intersecția dintre North Main și West Gray Street. Afacerea și magazinele au crescut rapid, iar în 1975 avea 10 puncte de vânzare. A fost dificil pentru Hilfiger să înțeleagă, atât de tânăr, afacerea de modă, așa că a ajuns în faliment. „Am dat faliment până la 25 de ani. A fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, echivalentul unui MBA”, avea să spună designerul peste ani.

       

      Povestea sa nu s-a oprit, însă, acolo. În 1985, un investitor pe nume Mohan Murjani l-a convins să lanseze o marcă de îmbrăcăminte sub propriul nume și să creeze pentru el însuși. De aici a început ascensiunea celui considerat unul dintre cei patru mari designeri ai Americii, alături de Calvin Klein, Ralph Lauren și Perry Ellis, giganți ai modei din acea vreme.

       

      Era începutul anilor ’90, când tinerii purtau haine bărbați și haine femei sport, iar cântăreții de hip-hop alegeau hainele lui Tommy. Memorabilă a fost apariția rapperului Snoop Dogg în emisiunea Saturday Night Live, unde a purtat o geacă Tommy Hilfiger bărbați supradimensionată cu brandul Tommy inscripționat pe piept. Acel model de geaca Tommy Hilfiger barbati avea să fie epuizat apoi în câteva zile din magazine.

       

      Astăzi, 33 de ani mai târziu, brandul Tommy Hilfiger este sinonimă cu stiluri de haine bărbați premium de cea mai înaltă calitate și cu accent pe stilul popular All-American din ultimele decenii. Tommy Hilfiger creează piese de designer în stil sportiv, în denim, adesea în culorile drapelului american și în corespondență cu binecunoscutul logo. Brandul acordă o mare importanță designului și producției durabile, motiv pentru care, printre altele, se folosește numai denim 100% reciclat.

       

      Brandul Tommy Hilfiger are în prezent peste 15.000 de angajați în 100 de țări și peste 2.000 de magazine de vânzare cu amănuntul de haine barbati, haine femei și îmbrăcăminte pentru copii. Pe lângă marca principală „Tommy Hilfiger”, există și marca „Tommy Jeans”, care produce îmbrăcăminte din denim 100% reciclat. Întregul brand produce îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și alte produse de înaltă calitate pentru copii și adulți și oferă, de asemenea, o gamă largă de parfumuri, ochelari și textile pentru casă.

       

      Logo-ul Tommy Hilfiger: culori cu iz american

       

      Logo-ul cunoscutei companii este format din culorile steagului american: albastru, roșu și alb, conform intenției designerului. Logo-ul bine-cunoscut nu s-a schimbat de la înființarea companiei și se presupune că se bazează pe originea, precum și pe stilul clasic american al mărcii. Faptul că litera „H” poate fi identificată în grafica logo-ului demonstrează încă o dată precizia și grija din spatele designului logo-ului și al companiei. Din 1985, acest logo celebru a împodobit fiecare îmbrăcăminte Tommy Hilfiger, simbolizând identitatea vizuală a brandului și originea americană, care este atât de importantă pentru Tommy Hilfiger.

       

      Îmbrăcăminte: jachete, pantofi, genți și multe altele

       

      Tommy Hilfiger oferă tot ceea ce își dorește inima ta în materie de modă și reîmprospătează stilurile în fiecare sezon cu cele mai noi colecții și articole de îmbrăcăminte. Brandul de lux este specializat în îmbrăcăminte în stil american și produce, de asemenea, îmbrăcăminte din denim, cum ar fi geci barbati și geci femei din denim, blugi și alte haine bărbați și femei din acest material popular. Pe lângă hainele pentru adulți – printre cele mai populare produse ale brandului este geaca Tommy Hilfiger bărbați -, dar există și o colecție pentru copii și bebeluși, precum și numeroase accesorii, cum ar fi ceasuri, bijuterii, genți și parfumuri.

      Încep să fie implementate proiectele europene. Deocamdată, cu organizarea de șantier

      A început organizarea de șantier pentru două proiecte ce urmează a fi implementate de către municipalitate, din fonduri europene.

      1. Sistemul de management al traficului.

      Sistemul prevede instalarea unor automate de dirijare a circulaţiei, montarea echipamentelor care să permită comunicarea între intersecţii, dispozitive acustice şi dispozitive push-button.
      În carosabil vor fi introduse bucle inductive de trafic şi senzori wireless pentru monitorizarea traficului şi vor fi montate camere video şi echipamente de transmitere a datelor.

      2. ,,Traseu pentru biciclete – semicircular – Mioriței”.

      Investiția propusă urmărește îndeplinirea obiectivelor strategice si operaționale stabilite prin Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a municipiului Bacău, privind reducerea emisiilor de CO2 și a gazelor cu efect de seră datorate utilizării autoturismului personal, concomitent cu încurajarea si dezvoltarea de infrastructuri pentru moduri de transport alternative și durabile, nepoluante — transport public, transport velo si pietonal.

      Proiectul investițional presupune crearea infrastructurii dedicate deplasărilor cu bicicleta în zona centrală de mobilitate a municipiului, prin reorganizarea neintruzivă a spațiului carosabil de pe străzile Mioriței, Vadul Bistritei și Gării, precum si valorificarea spațiilor publice existente în aliniamentul traseelor si valorificarea potențialului antropic al acestor spații prin creșterea atractivității acestora în urma amplasarii elementelor de mobilier urban.

      Poliția Locală se războiește cu bannerele publicitare

      Pe parcursul anului 2022, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat un număr de 822 controale privind legalitatea amplasării mijloacelor publicitare în municipiul Bacău.

      Cu prioritate au fost verificate mijloacele publicitare de tip mesh și banner, întrucât, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 110/2022 privind aprobarea REGULAMENTULUI LOCAL DE ARHITECTURĂ ȘI ESTETICA URBANĂ, amplasarea acestora este interzisă pe raza municipiului Bacău.

      Totodată, au fost verificate și mijloacele publicitare care necesită autorizație de construire sau aviz pentru publicitate temporară emise de U.A.T. Bacău (firme luminoase, plăcuțe indicatoare, panouri publicitare etc.), în vederea intrării acestora în legalitate.

      Cele amplasate cu forme legale atât pe domeniul public, cât și pe proprietate privată au fost atent monitorizate astfel încât acestea să fie într-o stare de întreținere corespunzătoare.

      Polițiștii locali au întocmit un număr de 616 notificări, prin care proprietarii mijloacelor publicitare au fost informați asupra aspectelor constatate în teren și îndrumați în vederea intrării în legalitate. În urma acestor înștiințări transmise către persoanele fizice și juridice, un număr de 293 de mijloace de publicitate de pe raza municipiului Bacău au fost dezafectate. Au fost aplicate și sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 51.000 lei.

      ❗Menționăm că verificările efectuate de polițiștii locali pe această linie de activitate vor continua și pe parcursul anului 2023, pentru a se asigura că prevederile Regulamentului Local de Arhitectură și Estetică Urbană vor fi respectate în tot municipiul Bacău.

      Aproape 800 de amenzi de circulație într-o singură săptamână

      În perioada 16 – 22 ianuarie a.c., poliţiştii rutieri și de ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au acționat pe drumurile publice din județ, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

      Astfel, pentru abaterile constatate, au fost aplicate 788 de sancțiuni contravenționale.

      Dintre acestea, 773 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv 432 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 12 pentru conducere sub influența alcoolului.

      De asemenea, au mai fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 145 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 16 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și restul pentru alte abateri.

      Totodată, au fost reținute 112 permise de conducere și au fost constatate 7 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

      Poliţiştii le recomandă participanților la traficul rutier să respecte toate regulile de circulație.

      Poșta Română a început printarea cardurilor de energie

        Cardurile pentru plata facturilor la energie au început să fie printate la Fabrica de Timbre, sucursală specializată a Companiei Naționale Poșta Română. Poștașii vor distribui cardurile pentru tranșa I în perioada 1-28 februarie.

        Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, și Valentin Ștefan, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, au vizitat, astăzi, Fabrica de Timbre, cu ocazia lansării procesului de printare și împlicuire a cardurilor de energie.

        Echipamentele care servesc printării și împlicuirii, achiziție recentă a Companiei, sunt printre cele mai moderne linii tehnologice din domeniu. Capacitatea de împlicuire a liniei de insert, de pildă, se ridică la 22.000 de materiale/oră.

        ”De la 20 februarie vor putea fi făcute plăți cu cardurile de energie. Alături de cardurile pentru alimente și mese calde pe care le-am oferit încă din vara anului trecut, voucherele pentru plata facturilor vor ajuta milioane de oameni aflați în situații dificile să aibă condiții decente de viață și mă refer în mod special la persoanele vârstnice, care constituie cea mai vulnerabilă categorie socială. Țin să mulțumesc Companiei Naționale Poșta Română, cu care avem deja o bună colaborare în derularea acestui tip de proiecte, dar și celorlalte instituții care sunt direct implicate, după cum știți, în stabilirea beneficiarilor măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene”, a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

        Pentru persoanele care au întrebări punctuale legate de plata ajutorului la încălzire, Poșta Română a deschis un call center specializat pe această problemă. Numărul de telefon la care pot obține informații de la angajații Companiei este: 031 9966, de luni până vineri, între orele 08:00-20:00.

        ”În tot acest proces, fluxul logistic este asigurat de Poșta Română. Întreg calendarul proiectului este respectat întocmai și nu există niciun fel de întârziere. De asemenea, pentru fiecare etapă a proiectului, angajații noștri au parte de training. De exemplu, pentru declarațiile pe propria răspundere a existat o pregătire prealabilă, astfel încât poștașii să știe cum și ce date trebuie să adune. De altfel, Poșta Română asigură instruirea necesară la fiecare contract nou pe care îl desfășoară. Este firesc să fie așa; ne customizăm serviciile în funcție de clienți”, a declarat Valentin Ștefan, director general Compania Națională Poșta Română.

        Plățile facturilor la energie vor fi realizate după următorul calendar:

        a) Pentru tranșa I – valoare de 700 lei, în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
        b) Pentru tranșa II – valoare de 700 lei, în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.

        Plățile se vor face la orice subunitate a Poștei Române SAU la direct la poștaș, la domiciliul beneficiarului.

        Procedura este următoarea: se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/locatari). Apoi, se primește dovada plății. Pe aceasta este scrisă suma rămasă după ce plata a fost făcută, valoarea plății/plăților realizate, precum și furnizorul/furnizorii către care s-a efectuat plata.

        Accident pe Podul Narcisa. Trei mașini implicate

          Azi-dimineață, pe Podul Narcisa, din Bacău a avut loc un accident în care au fost implicate trei autoturisme.

          Evenimentul a avut loc în jurul orei 8.10. Conform polițiștilor, un șofer de 18 ani, nu ar fi păstrat distanța regulamentară și a lovit un autoturism care se afla în fața sa.

          Acesta, condus de un bărbat de 54 de ani, a lovit un alt autoturism, condus de un șofer de 49 de ani.

          Cei trei șoferi au fost testați cu etilotestul; nici unul cu consumase băuturi alcoolice.

          Polițiștii au întocmit proces-verbal de contravenție și l-au amendat pe șoferul de 18 ani cu 870 de lei.

          Trei ONG-uri cer retragerea autorizațiilor pentru tratarea culturilor agricole cu neonicotinoide

            Organizaţiile Eco Ruralis, Romapis şi WWF România solicită retragerea autorizaţiilor emise de Ministerul Agriculturii pentru tratarea seminţelor de porumb, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr cu neonicotinoide şi conformarea la hotărârea Curţii de Justiţie Europene, care a decis pe 19 ianuarie 2023 că aceste derogări sunt nelegale.

            „În cazul în care derogarea nu este anulată, dorim să informăm apicultorii şi cetăţenii că sfecla de zahăr se va trata cu clotianidin şi tiametoxam şi se va semăna în judeţele Alba, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Cluj, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Mureş, Neamţ, Sibiu, Suceava, Vaslui, în perioada 1 martie – 30 mai. Iar tratamentele la porumb şi floarea-soarelui, cu imidacloprid şi tiametoxam, au început în 23 ianuarie şi se vor cultiva în toată ţara, „pe suprafeţele puternic afectate”, conform textului derogării. Menţionăm că imidaclopridul poate „beneficia” de derogări şi în cursul anului pentru culturile de toamnă (de cereale păioase), de pildă, în baza aceleiaşi motivări devenită standard şi tot la cererea cultivatorilor pe suprafeţe mari, în acest caz cultivatorii de porumb. Deci, o lungă perioadă din an, oamenii şi mediul sunt expuşi la riscurile asociate acestei substanţe, la care se adaugă multiplele alte tipuri de pesticide chimice care mai sunt folosite punctual, pe culturi/seminţe şi suprafeţe mai mici sau mai mari”, susţin reprezentaţii WWF România într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

            Aceştia afirmă că Ministerul Agriculturii a emis din nou o serie de autorizaţii „de urgenţă” pentru a permite şi anul acesta tratarea seminţelor de porumb, floarea-soarelui şi sfeclă de zahăr cu substanţe chimice extrem de toxice pentru albine, mediu şi om, decizia fiind luată înainte de Crăciun fără consultarea părţilor afectate (apicultori, societate civilă), la cererea şi în beneficiul a cinci organizaţii de fermieri mari.

            Potrivit sursei citate, aceste substanţe (neonicotinoide) sunt interzise în Uniunea Europeană din anul 2018, iar Curtea de Justiţie Europeană a decis pe 19 ianuarie a.c. că aceste autorizaţii (derogări) sunt nelegale şi Statele Membre UE nu au voie să aprobe folosirea seminţelor tratate cu neonicotinoide.

            „Substanţele în cauză sunt clothianidin, imidacloprid şi thiamethoxam şi sunt destinate a combate anumite insecte din sol care pot ataca seminţele plantelor, însă problema majoră este că acestea rămân în plantă şi afectează şi alte insecte „benefice” – albinele şi alţi polenizatori, prin faptul că se hrănesc cu polenul, nectarul şi gutaţia contaminate. De asemenea, la semănatul seminţelor tratate se produce praf încărcat cu pesticide care se dispersează în aer, constând într-o sursă suplimentară de stres atât pentru polenizatori, cât şi pentru mediu în general şi oameni. Pentru a se reduce această problemă (atenţie, e vorba de a se reduce, nu elimina), există numeroase reguli şi un anumit tip de echipament ce poate fi folosit la semănat, însă nerespectarea acestora duce doar la retragerea autorizaţiei de folosire a seminţelor tratate, iar societatea şi mediul înconjurător rămân să suporte costurile de sănătate asociate cu prezenţa pesticidelor în plante, sol, apă, aer, produse agricole şi alimentare”, explică WWF în comunicat.

            Organizaţia de mediu afirmă că aproape trei sferturi dintre culturile agricole din lume depind, cel puţin parţial, de albine şi de alţi polenizatori. Dincolo de rolul în securitatea alimentară, polenizatorii sunt o componentă absolut vitală a ecosistemelor, prin rolul lor în asigurarea reproducerii plantelor din flora sălbatică. Declinul lor rapid, consemnat în tot mai multe cercetări ştiinţifice, anunţă o reală criză sistemică pentru sănătatea mediului şi securitatea alimentară, precizează WWF.

            Un raport întocmit de Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii în cadrul proiectului WWF „BeeActive”, ce va fi publicat în perioada următoare, arată că 37% din speciile de albine din Europa au populaţii în scădere (din care 9,1% sunt în pragul dispariţiei) şi 31% din speciile de fluturi de asemenea sunt în scădere (din care 9% sunt ameninţate cu dispariţia). Cauzele principale sunt pierderea habitatului şi a resurselor de hrană (de exemplu prin transformarea pajiştilor în teren arabil, eliminarea vegetaţiei naturale de pe aceste terenuri), poluarea cu pesticide, schimbările climatice.

            De asemenea, apicultorii fac şi ei propria monitorizare a albinelor pe care le pierd în fiecare an, iar sondajul anual COLOSS (Prevention of honey bee COlony LOSSes) arată că există pierderi însemnate în perioada de iernare: 15% în 2019-2020, 32,5% în 2020-2021, 15,2% în 2021-2022.

            „În toamna anului 2022, începând cu septembrie, s-au înregistrat depopulări masive şi chiar moartea unor colonii de albine într-o perioadă a anului total neobişnuită pentru apariţia unor asemenea cazuri. Din sondajul publicat luna aceasta rezultă că 83% dintre respondenţi s-au confruntat cu depopulări mari, iar 35% dintre ei au raportat şi dispariţii de colonii de albine. Ne aşteptăm ca cifrele să se schimbe în primăvară, luna cu cele mai multe cazuri de mortalitate fiind februarie. Dintre apicultorii care au avut culturi de floarea-soarelui în apropierea stupilor cu probleme, 94,2% au avut depopulări masive şi/sau pierderi totale şi numai 5,8% nu s-au confruntat cu asemenea probleme”, a subliniat Constantin Dobrescu, vicepreşedinte ROMAPIS.

            Potrivit sursei citate, deşi neonicotinoidele au fost interzise de Comisia Europeană parţial în 2014 şi apoi complet, în 2018, România a început cu excepţiile de la regulă încă din 2014.

            Derogările au fost emise anual pentru a permite continuarea utilizării de neonicotinoide pentru culturile de porumb, floarea soarelui, rapiţă şi sfeclă de zahăr. În urma unei atenţionări primite de România din partea Comisiei Europene, în 2020 şi 2021 ţara noastră nu a mai permis tratarea culturilor de rapiţă, dar nici de floarea-soarelui.

            „Însă în 2022 şi încă o dată anul acesta, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale revine la „tradiţia” mai veche de a permite tratarea tuturor culturilor (cu excepţia rapiţei). An de an e invocată „urgenţa” şi situaţia excepţională, însă Ministerul nu s-a preocupat şi nu a investit nimic în cercetarea, testarea, încurajarea metodelor alternative – exemplu tehnici de management integrat al dăunătorilor (rotaţia culturilor pe mai mulţi ani, controlul biologic, diferite tehnici de cultivare). Dar de-acum România va fi obligată să facă acest lucru, după hotărârea Curţii de Justiţie Europeană”, susţin sursele citate.

            De altfel, Strategia „De la fermă la furculiţă” prevede reducerea utilizării şi riscurilor asociate pesticidelor chimice cu 50% până în 2030, iar Strategia privind Biodiversitatea pentru 2030 stabileşte ca 25% din terenurile agricole din UE să fie gestionate ecologic (de la 8,5% în prezent). România are 2,9% din suprafaţa agricolă gestionată în regim ecologic.

            Peste 700 de oameni de ştiinţă cer înăsprirea legislaţiei şi cetăţenii din toată Europa solicită de asemenea reducerea drastică a folosirii pesticidelor, petiţia semnată de peste un milion de oameni fiind prezentată şi dezbătută marţi, 24 ianuarie, în Parlamentul European, după ce a trecut pragul necesar de semnături pentru a produce efecte juridice.

            „Micii producători din România sunt împotriva folosirii neonicotinoidelor şi substanţelor toxice periculoase. Suntem pentru reglementarea cât mai strictă a acestora, întrucât avem convingerea că putem şi trebuie să producem hrană folosind practici agroecologice”, a susţinut şi Ramona Duminicioiu, membru Comitet de Coordonare Eco Ruralis.

            La rândul său, vicepreşedintele ROMAPIS a adăugat că sănătatea albinelor şi o piaţă a mierii bazată pe concurenţă loială (unde calitatea mierii are un rol primordial) sunt provocări majore ale apicultorilor, iar recenta hotărâre a CJUE care afirmă că Statele Membre nu pot deroga de la interdicţia folosirii neonicotinoidelor în UE reprezintă un pas foarte important în acest parcurs.

            De asemenea, raportul ştiinţific Planeta Vie publicat de WWF la fiecare doi ani dezvăluie o scădere medie de 69% a populaţiilor de specii din 1970, producţia agricolă cauzând 70% din pierderea biodiversităţii pe uscat. „Sunt state precum SUA care au ajuns să practice polenizarea nomadă, cu insecte aduse să polenizeze culturile agricole pentru că fără acestea producţia alimentelor este afectată. Ne dorim ca România să nu fie un altfel de exemplu, să nu ajungă să repare ci să păstreze ceea ce are preţios, anume biodiversitatea împreună cu hrana sănătoasă, prin practici agroecologice. Acum este momentul pentru a decide diferit, iar renunţarea la neonicotinoide este o decizie înţeleaptă nu numai pentru natură, ci mai ales pentru om”, spune Monia Martini, manager proiect BeeActive, WWF România.

            Proiectul BeeActive este derulat de WWF România în parteneriat cu Institutul Norvegian pentru Cercetarea Naturii (NINA) cu sprijinul financiar Active Citizens Fund Romania, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este mobilizarea cetăţenilor pentru conservarea albinelor şi a altor polenizatori din România. AGERPRES

            Șoferi cu alcoolemii de peste 1 la mie, depistați de polițiști

              La data de 22 ianuarie a.c., Poliția oraşului Comăneşti a fost sesizată prin SNUAU 112, de către un bărbat de 46 de ani, din comuna Corbasca, despre faptul că, pe strada Dorobanţi din localitate s-a produs o coliziune între două autovehicule soldată cu pagube materiale, iar conducătorul auto a plecat de la faţa locului.

              În urma verificărilor efectuate de către echipajul de poliţie, a fost identificat conducătorul auto, respectiv, un bărbat de 49 de ani, din oraşul Comăneşti.
              Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

              Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

              La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 01:30, pe strada Milcov din mun. Bacău, un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier a depistat în trafic, un autoturism, condus de un localnic de 47 de ani, care avea o alcoolemie de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.
              Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

              Depunerea jurământului la I.P.J Bacău

                Astăzi, 25 ianuarie a.c., 24 de polițiști au jurat credință, în cadrul festivității care s-a desfășurat în sala de ședințe de la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

                Cei 24 de polițiști care au promovat concursul pentru ocuparea unor posturi de ofițeri și agenți, prin încadrare din sursă externă, își vor desfășura activitatea în domeniile ordine publică, acțiuni speciale, poliție rutieră, logistică și siguranță școlară.

                Timp de 4 luni, aceștia vor participa la cursul de inițiere în carieră, un curs de pregătire intensivă. În acest timp, vor fi instruiți de profesori și polițiști specializați la una din instituțiile de învățământ ale Poliției Române.Totodată, noii polițiști vor beneficia și de îndrumare din partea unor colegi cu experiență care le vor arăta ce presupune munca de poliție.

                Ceremonialul s-a încheiat cu felicitarea noilor polițiști de către conducerea instituției.

                70 de intervenții ale pompierilor în minivacanța de Ziua Unirii

                În minivacanța prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române, pompierii băcăuani au răspuns unui număr de 70 solicitări primite pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Astfel, salvatorii din cadrul detașamentelor de pompieri din județ au intervenit în 49 de cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, în cinci misiuni pentru asistența persoanelor, au lichidat zece incendii și au gestionat alte șase intervenții în sprijinul comunităților.

                Printre intervențiile înregistrate în perioada 20-25 ianuarie a.c., amintim incendiul din satul Viișoara, com. Tg. Trotuș.
                În cursul nopții de sâmbătă (21 ianuarie a.c.), un apel primit pe Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112, anunța producerea unui incendiu la o anexă.

                De urgență, la locul indicat s-au deplasat următoarele mijloace de intervenție: două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

                La sosirea forțelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 50 mp, fiind lichidat de pompierii militari în limitele găsite.

                Din cercetările efecutate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul de fum deteriorat.

                Pompierii băcăuani trag din nou un semnal de alarmă și solicită cetățenilor să respecte o serie de măsuri minime în ceea ce privește exploatarea mijloacelor de încălzire. Pentru a preîntâmpina producerea unor tragedii, vă aducem la cunoștință următorele aspecte:

                • Se interzice amplasarea produselor, materialelor și substanțelor combustibile în apropierea surselor de căldură;

                • Se interzice utilizarea reșourilor, aparatelor de călcat, aerotermelor electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;

                • Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.

                De asemenea, în intervalul de referință, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău au desfășurat controale la patru obiective din județ. În urma acțiunilor de control, au fost constatate șapte deficiențe, sancționate contravențional astfel: cinci avertismente și două amenzi în cuantum de 3000 de lei. Sancțiunile sunt prevăzute de Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

                Printre neregulile constatate se numără: exploatarea cu deficiențe a instalațiilor electrice aferente consumatorilor cu rol în asigurarea cerinței esențiale „securitate la incendiu” și exploatarea cu deficiențe a căilor de evacuare.

                Pompierii militari băcăuani rămân la datorie 24/24, pregătiți în permanență să intervină în sprijinul cetățenilor. Vă solicităm să anunțați orice eveniment care poate pune în pericol viața și bunurile materiale la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112!

                Olimpiada de Bucătari și Ospătari

                În data de 26 ianuarie 2023, la Slănic Moldova va avea loc Olimpiada WorldSkills de Bucătari și Ospătari, bazată exclusiv pe probe practice de concurs și cu juriu internațional. Olimpiada este adresată elevilor de liceu și școală profesională.

                Prima ediție a Olimpiadei este găzduită de Complexul Panoramic din Slănic Moldova, județul Bacău. Olimpiada se adresează elevilor de liceu și școală profesională care se pregătesc pentru o carieră în domeniul gastronomiei și, urmând modelul internațional WorldSkills, se bazează exclusiv pe probe practice de concurs.

                Cinci experți din Belgia fac parte din juriul competiției, alături de profesori de specialitate din cele două licee. Olimpiada este organizată de Colegiul N. V. Karpen din Bacău și Liceul Tehnologic „Meserii și Servicii” Buzău, cu sprijinul Fundației WorldSkills România.

                Profesorii celor doua licee au învățat modelul competițional WorldSkills în urma a două stagii de formare în Franța, în cadrul proiectului Erasmus Plus Exchange of Good Practices in the Implementation of VET Competitions.

                Se apropie luna iubirii – februarie. Tu știi ce cadou să îi faci persoanei iubite?

                Fiecare perioada a anului are un moment special, in care oamenii isi reamintesc faptul ca trebuie sa fie mai atenti cu persoanele din jurul lor, mai ales cu persoana iubita. Astfel ca daca luna ianuarie reprezinta inceputul unui nou an, in care oamenii isi stabilesc noi rezolutii, urmatoarea luna este dedicata dragostei, in special dragostei dintr-un cuplu.
                Luna februarie este speciala nu numai pentru ca este cea mai scurta luna din an, ci si pentru ca in anumite zile din aceasta se sarbatoreste dragostea. Indiferent ca se prefera varianta traditional romaneasca de Dragobete – care se sarbatoreste pe 24 februarie – sau se sarbatoreste Ziua Indragostitilor imprumutata de la americani – Valentines Day – ori poate chiar pe amandoua, romanii au de celebrat dragostea, in toate formele ei.

                Cum sarbatoresc romanii Ziua Indragostitilor?
                Cu toate ca este o sarbatoare imprumutata, ziua de Sfantul Valentin, cunoscuta si ca Ziua Indragostitilor, a cunoscut o popularitate foarte mare in ultimii ani, fiind sarbatorita la o scara mai larga decat Dragobetele, sarbatoarea traditional romaneasca prin care se celebreaza dragostea. De aceea exista si numeroase voci care contesta aceasta sarbatoare si autenticitatea sa.
                Cu toate acestea, numarul romanilor care petrec de Sf. Valentin este tot mai mare, iar sectorul Horeca vine cu numeroase oferte si promotii tentante pentru acestia, indiferent ca isi doresc sa petreaca o noapte in oras sau un weekend la munte, de exemplu. In plus, majoritatea pub-urilor si restaurantelor organizeaza petreceri tematice in aceasta perioada, fiind un bun prilej pentru oameni de a iesi in oras si sa socializeze.

                Ce cadouri pot fi oferite de Ziua Indragostitilor?
                Orice modalitate de a petrece aleg sau in ce zi sa sarbatoreasca dragostea, nu pot lipsi cadourile facute in cuplu, care sa reaminteasca partenerului cat de important si iubit este. In ceea ce priveste cadourile care pot fi oferite cu aceasta ocazie, diversitatea este foarte mare, fiecare indragostit sau cuplu alegand in functie de preferintele sale.
                De exemplu, un city break sau un weekend petrecut impreuna, intr-o locatie speciala, poate fi o idee de cadou pentru cei carora le place sa exploreze, pe cand romanticii vor aprecia intotdeauna un cadou personalizat, cum ar fi un set de cani personalizate cu nume, cu fotografie sau cu un mesaj special.
                Cei mai practici insa pot opta pentru un cadou care sa fie si util, mai ales daca stiu ca partenerul lor de viata si-l doreste foarte mult. Daca in cazul barbatilor, un device electronic smart poate fi o idee foarte buna, pentru femei o piesa de imbracaminte sau o bijuterie va fi intotdeauna bine primita. In plus, acestea pot fi insotite si de o perna pufoasa, care sa le reaminteasca dragostea pe care si-o poarta.

                De ce este contestata Ziua internationala a indragostitilor?
                Celebrata pe 14 februarie, Ziua Indragostitilor este o sarbatoare care provine din occident si care a fost preluata de mai multe popoare, inclusiv cel roman. Tocmai pentru ca se sarbatoreste in mai multe tari, in aceeasi zi, aceasta mai este cunoscuta si ca Ziua internationala a indragostitilor.
                Principalul motiv pentru care Ziua Indragostitilor este contestata de multi romani este faptul ca poporul roman avea deja o sarbatoare a iubirii, tot in luna februarie, pe 24, cunoscuta si ca Dragobetele. Ca urmare a cresterii popularitatii Sf. Valentin sau Zilei Indragostitilor, Dragobetele a devenit mai putin cunoscut si sarbatorit, aparand astfel teama ca se pierd tot mai multe traditii si obiceiuri populare.
                Cu toate acestea, oamenii ar trebui sa profite de orice prilej pentru a celebra iubirea, iar faptul ca aceasta se poate face de doua ori nu ar trebui sa fie motiv de disputa, ci motiv pentru a se promova ambele sarbatori. Faptul ca acestea au loc in aceeasi luna au facut ca luna februarie sa fie denumita si luna iubirii.
                Astfel, cu aceasta ocazie, oamenii ar trebui sa fie mai atenti si mai dragastosi cu partenerii lor de cuplu, mai ales ca in acest secol al vitezei si al tehnologiei, interactiunea si crearea unei conexiuni intre oameni este tot mai greu de realizat. De asemenea, orice prilej cu care se poate oferi si primi cadouri este un alt motiv pentru care ar trebui sa se profite de orice motiv de celebrare a iubirii, atat de Sf. Valentin, cat si de Dragobete.

                Ziua Unirii, în siguranță

                  Datorită mobilizării din aceste zile, la nivel judeţului Bacău nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice.

                  În perioada 20 – 24 ianuarie 2023, poliţiştii au acţionat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, pe raza judeţului, inclusiv pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

                  Poliţiştii au intervenit la 405 evenimente, dintre care 360 sesizate prin SNUAU 112.

                  De asemenea, poliţiştii au organizat 7 acțiuni și au confiscat bunuri în valoare de 253.000 de lei.

                  În cadrul activităților desfășurate, au fost aplicate 1.200 de sancţiuni, în valoare de 380.000 de lei.

                  Totodată, poliţiştii au fost sesizați cu privire la 71 de infracţiuni, au retras 37 de certificate de înmatriculare şi au reţinut 107 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din care 45 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 13 pentru conducere sub influența alcoolului.

                  Activităţile s-au desfășurat în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

                  ULTIMELE ȘTIRI