marți, 30 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1076

Proteste împotriva Autostrăzii Brașov – Bacău

    Locuitorii comunelor Hărman din județul Brașov și Ilieni din județul Covasna protestează marți, la Ministerul Transporturilor nemulțumiți de traseul propus al Autostrăzii A 13 Brașov-Bacău. Conform economedia.ro, aceștia susțin că traseul Autostrăzii A 13 ar fi ,,confidențial” și solicită Companiei de Drumuri să reproiecteze traseul pentru segmentul Brașov-Sfântu Gheorghe.

    CNAIR urmează să lanseze o nouă licitație pentru Studiul de Fezabilitate și Proiect Tehnic al Autostrăzii Brașov-Bacău, contractul semnat în 2020 cu Search fiind în procedură de reziliere la cererea proiectantului care nu se mai poate încadra în costurile inițiale.

    Locuitorii din Hărman și Ilieni avertizează că nu vor permite firmei de proiectare care va câștiga noua licitație să facă studii geotehnice de pe terenurile pe care le dețin.

    Noul contract pentru proiectarea Autostrăzii Brașov-Bacău are o durată de 28 de luni din care 24 sunt pentru realizarea Studiului de Fezabilitate, a transmis șeful CNAIR, Cristian Pistol:

    „Am relansat procedura pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate necesar construcției Autostrăzii Brașov-Bacău! Colegii mei au transmis astăzi la SICAP, spre validare, documentația pentru atribuirea unui nou contract care va avea o perioadă de 28 de luni, din care 24 de luni pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate. După validarea documentației, CNAIR va putea lansa licitația propriu-zisă pentru Contractului de proiectare. Autostrada Brașov – Bacău va asigura o legătură rutieră modernă între regiunile Moldova și Transilvania. Proiectul este cuprins în strategia de finanțare din fonduri europene nerambursabile prin noul Program Operațional de Transport 2021-2027.”
    -Cristian Pistol.

    Campionat național de karate în județul Bacău

    În perioada 26-27 noiembrie 2022, se va desfasura la Centrul de Agrement Trotus – Ionut Iftimoaie, in orasul Comanesti, judetul Bacau, Campionatul National de Qwan-Ki-Do – Co-Vo-Dao, arme traditionale. Printre armele prezentate, se vor gasi bastonul lung, nunchaku, sabia traditionala si multe altele.
    In QWAN KI DO se pot studia peste 20 de arme traditionale. Unele sunt specific chinezesti, altele specific vietnameze iar altele comune ambelor culturi.

     

    Spre deosebire de timpurile stravechi cand armele erau folosite in lupta si pentru pregatirea militara, astazi studierea lor are ca scop obtinerea coordonarii motrice, a rezistentei fizice si a perseverentei.

    Va asteptam sa sustineti toti sportivii din toata tara, dar cu precadere, sportivii judetului nostru! Dupa acest Campionat, urmeaza Cupa Mos Craciun, in zilele de 3-4 decembrie pentru micutii sportivi!

    Noi centre și adăposturi pentru oamenii străzii

    Zilele trecute, Guvernul României a aprobat o propunere de politică publică pentru  integrarea socială a celor care își duc viața pe străzi. Această propunere vizează o Strategie națională privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost, pentru perioada 2021-2027, un Plan de acțiune pentru aceeași perioadă și un Program de interes național pentru dezvoltarea serviciilor sociale destinate celor vizați.

    Toate aceste documente au fost elaborate în baza rezultatelor evaluării, la nivelul fiecărui județ, a nevoilor persoanelor fără adăpost și a impactului pe care serviciile sociale existente îl au asupra calității vieții acestora. Acțiunea a relevat faptul că majoritatea persoanelor care trăiesc pe străzi sunt adulte, de sex masculin, necăsătorite, cu nivel de studii mediu și se află pe o perioadă mai mare de 3 ani în stare de vulnerabilitate. Ele întâmpină dificultăți din cauza lipsei documentelor de identificare, a problemelor în asigurarea nevoilor de bază și a celor de sănătate, inclusiv mintală, pentru că nu au medic de familie, nu au o ocupație și, deci, nici surse de venit.

    Pentru a preveni cronicizarea acestui fenomen, Ministerul Muncii propune două soluții. Prima are în vedere dezvoltarea de noi servicii sociale care să se adreseze nevoilor persoanelor fără adăpost. A doua soluție vizează introducerea unui beneficiu de asistență socială, care constă în decontarea costului pentru plata chiriei și utilităților (într-un cuantum maxim) pentru o perioadă limitată de timp, cu condiția îndeplinirii măsurilor incluse în planul de intervenție, întocmit după derularea anchetei sociale. Comparând impactul financiar al celor două soluții, Ministerul Muncii optează pentru înființarea și susținerea a 61 servicii sociale, acestea urmând să aibă o capacitate medie de asistare pe lună a 5.528 persoane fără adăpost.

    Cele 61 servicii sociale ar urma să se concretizeze în centre rezidențiale, adăposturi de noapte, centre de zi pentru informare și consiliere, dar și pentru integrare/reintegrare socială. Totodată ar urma să se constituie echipe mobile și să se achiziționeze ambulanțe sociale, concomitent cu susținerea cheltuielilor pentru construirea, dotarea și funcționarea centrelor, inclusiv pentru cursurile de pregătire a personalului de specialitate. În funcție de nevoile pe care le are, evident că și județul Bacău va beneficia de o parte din serviciile sociale amintite.

    Deocamdată, pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost, autoritatea locală din fiecare oraș din județ le asigură acestora condiții de cazare (în unele localități se dă și o masă caldă), în anumite spații, mai ales acum, când a venit iarna. În municipiul Bacău, bunăoară, în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială, funcționează Centrul de cazare temporară a persoanelor fără adăpost, de pe Calea Moldovei, nr.96-98, în locația Taberei de sinistrați. Capacitatea de cazare a centrului este de 30 persoane, lor asigurându-li-se și o masă caldă. Să mai notăm că în întreaga țară, potrivit Ministerului Muncii, la începutul acestui an erau 80 centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoanele fără adăpost, din care 18 publice, și 6 centre de zi (8 publice), toate licențiate.

    Pagube de milioane, produse de hoții de curent și gaze

    De la începutul anului, aproape 150 de racordări ilegale la rețelele de curent electric și de gaze naturale au fost depistate, în tot județul, de specialiștii Delgaz Grid. Anul trecut, o persoană a decedat din cauza improvizației făcute în scopul de a sustrage curent din rețeaua electrică.

    Peste 900 de cazuri de consum fraudulos de energie electrică și gaze naturale au fost identificate, de la începutul acestui an, de compania Delgaz Grid, principalul furnizor din zona Moldovei. Hoții de curent și de gaze au provocat companiei o pagubă de circa 10 milioane de lei. Mai mult de 15% din totalul furturilor din zona Moldovei s-au produs în județul Bacău. Astfel, nu mai puțin de 144 de cazuri de furt au fost depistate în județul nostru (119 din sistemul de energie electrică și alte 25 din rețeaua de gaze naturale). Din păcate, situația este în creștere față de anul trecut, când în aceeași perioadă au fost depistate „doar” 118 cazuri de furt (85 de energie electrică și 34 cazuri, din rețeaua de gaze naturale).

    Dosare penale

    Conform legilor în vigoare, sustragerea de energie constituie infracțiune de furt și se pedepsește. Astfel, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. În plus, executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Chiar și tentativa la aceste infracțiuni se pedespește. „Delgaz Grid nu tolerează aceste acțiuni ilegale. De aceea, acțiunile de identificare și limitare a consumului fraudulos derulate de specialiștii noștri au caracter permanent”, avertizează reprezentanții Delgaz Grid. Cert este că pentru identificarea persoanelor vinovate și recuperarea prejudiciului, au fost întocmite și transmise plângeri penale către instituțiile abilitate. Se estimează că pagubele provocate în acest an de hoții din județul Bacău s-ar ridica la circa 1,5 milioane de lei. Cantitatea de energie sustrasă ar fi putut fi folosită pentru alimentarea a sute de locuințe (la un consum mediu de 150 kWh/lună) sau pentru încălzirea a zeci de de apartamente (la un consum de 1.000 mc/an, echivalent cu aproximativ 10.000 kWh/an). Situațiile de consumuri frauduloase pot fi transmise la adresa de e-mail raporteazafrauda@eon-romania.ro sau celei mai apropiate unități de poliție.

    Victime umane

    Dincolo de aspectele financiare, trebuie reținut riscul care planează asupra celor care vor să ocolească legea, dar și asupra persoanelor nevinovate care, din păcate, au de suferit din cauza acestor intervenții ilegale în sistemul național de energie electrică și gaze. Asta pentru că improvizațiile în scop de fraudă pot duce, în primul rând, la accidente cu urmări ireversibile. Amintim, în acest sens, cazul tragic înregistrat, anul trecut, în județ, când o persoană a decedat ca urmare a improvizațiilor făcute în scopul sustragerii de curent. Cazul s-a înregistrat la o casă racordată la rețeaua de distribuție a energiei, printr-o instalație improvizată, folosită atât pentru  iluminat, cât și pentru încălzire (o rezistență electrică amplasată într-un bloc de tip BCA  -bolțar). „De cele mai multe ori, consumul fraudulos se realizează prin instalații clandestine, cu materiale de o calitate îndoielnică și evident, fără nicio respectare a normelor de construcție a instalațiilor și de siguranță și sunt executate de așa-ziși „meseriași” ce nu au nicio calificare în domeniul energiei electrice sau al gazelor naturale. Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, iluzoriu, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața. Pot avea de suferit atât cei care „beneficiază” direct de consumul fraudulos, dar și persoanele, locuințele, agenții economici din apropiere”, ne-a transmis Sorin Munteanu, purtătorul de cuvânt al Delgaz Grid. Pe de altă parte, important este de precizat și faptul că astfel de intervenții ilegale afectează și calitatea serviciului de distribuție, urmare a perturbațiilor induse în rețea. Astfel, sunt afectate performanțele rețelelor de distribuție, la fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate în funcție de un consum cunoscut, declarat. „În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și, atunci, nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile. Consumul fraudulos înseamnă și pierderi financiare pentru compania noastră, dar și creșterea unor cheltuieli pentru consumatori. Intervențiile ilegale afectează consumatorii onești prin întreruperi ale serviciului de distribuție, parametri neconformi ai energie furnizate”,  au subliniat reprezentanții furnizorului de servicii energetice.

     

    La hotarele istoriei: Dialog artistic între milenii

    O nouă expoziţie la Galeriile ALFA din Bacău, de data aceasta, la fel ca anul trecut, organizatorii, Muzeul de Artă şi Muzeul de Arheologie-Istorie, din Cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, prezintă vizitatorilor 80 de lucrări ale unor artişti plastici băcăuani şi din Republica Moldova, membri ai uniunilor de creaţie din cele două ţări, aflate în patrimoniul Muzeului de Artă şi 50 de piese arheologice, datate din renumita cultură Cucuteni, descoperite pe teritoriul județului Bacău, cum ar fi: Mărgineni, Poduri-Rusăiești, Aldești-Cârligi și Fulgeriș, rod al cercetărilor arheologilor băcăuani. Pe simeze s-a iniţiat, astfel, un dialog estetic peste milenii, ceea ce specialiştii numesc artă comparată, sculptură de acum 5000 de ani şi artă contemporană – pictură şi sculptură.

    Dialogul estetic care se inițiază între exponate ce  îndeamnă la re-descoperirea și re-semnificarea fiecărui obiect, fie el o frumoasă statuetă feminină sau masculină sau un vas ornamental, modelate  cu o deosebită măiestrie de artristul anonim, folosind apoi culori naturale, alb, roşu şi negru, îmbinate şi astăzi, puse alături de operele unor artişti, ca Ilie Boca sau Dumitru Macovei.

    „Nu este pentru prima dată când organizăm o expoziţie de artă comparată, prima a fost în 2006, când am deschis Galeria de artă contemporană, acum Bibilioteca pentru copii, atunci am expus artă contemporană, alături de lucrări de etnografie, am continuat în 2021, cu aceeaşi colaborare, iar acum, este o noutate absolută: în acelaşi spaţiu, artă plastică contemporană şi artă cucuteniană, un dialog peste milenii, de unde şi genericul expoziţiei: „Artă la hotarele istoriei”, a spus Dionios Puşcuţă, director al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.

    O incursiune în istoria artei ceramicii cucutiene şi a procedeelor folosite a prezentat publicului dr. Lăcrămioara Istina, şef secţie Arheologie-Istorie: „Pe lângă arta ceramicii, vedeţi în expoziţie şi obiecte de cult, de vestimentaţie şi chiar de coafură, inclusiv părţile anatomice, ceea ce demonstrează o îndelungă experienţă în reprezentările obiectelor de o rară frumuseţe şi utilitate, fiind, de altfel, reprezentative pentru cultura Cucuteni”.

    Printre autorii lucrărilor de artă plastică se regăsesc nume cunoscute ale artei românești contemporane: Pavel Codiță, Ion Pacea, Corneliu Vasilescu, Dan Perjovschi, Dumitru Bolboceanu, Ilie Boca, Ion Sfeclă, Simion Zamșa, Gheorghe Zărnescu, Mihai Chiuaru, Dany Zărnescu, Luminiţa Radu, Constantin Platon, Dumitru Macovei, Silvia Tiperciuc, Diana Brăescu, Mihnea Baran, Mihai Bejenariu, Liviu Suhar, Anatoli Rurac, Lucica Filimon etc.

    Despre arta contemporană şi unele similitudini între arta de acum 5000 de ani şi cea de astăzi, a vorbit Marcela Gavrilă, şef secţie Artă a complexului muzeal: „După ceea am realizat în anii trecuţi, astăzi putem vorbi de o inovaţie, fiind vorba o asociere între arta plastică contemporană şi obiecte arheologice, mărind astfel perioada de dialog, de la câteva sute de ani, la milenii, incitând imaginaţia şi interesul privitorului. Se mai observă că lucrările de artă plastică sunt din zona abstractului, în care nu povestea este importantă,  figurativul, ci semnificaţia, simbolul, oferind privitorului ocazia să se manifeste activ, o mai mare libertate de mişcare, de imaginaţie, în aprecierea lucrărilor.

    Expoziția va fi deschisă publicului pentru vizitare până luni, 12 decembrie a.c.

     

     

     

     

    Câți adolescenți băcăuani conduc în trafic

    Șoferii din Bacău au sesizat în ultima perioadă că în trafic au apărut din ce în ce mai multe mașini de calibru mic. „E plin de „ascuțitori de astea”, a remarcat un șofer băcăuan fără să se plângă de ceva anume din această privință. Aceste mașinuțe sunt conduse de adolescenți cu vârsta între 16 și 18 ani. Cum pot face asta?

    Câte permise de conducere pentru adolescenți sunt înregistrate în Bacău

    În încercarea de a afla mai multe în această direcție, am zis că trebuie să urmăm un curs firesc al lucrurilor. Așa că am solicitat de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere să ne comunice câte persoane cu vârsta între 16 și 18 ani posedă permise de conducere.

    „În județul Bacău există în acest moment 116 permise de conducere pentru persoanele între 16 și 18 ani, dintre care, 55 sunt posesori de permis A1 și 61 posesori de B1”, a declarat comisar șef Ovidiu Geneș, șef serviciu Permise de la Instutuția Prefectului județul Bacău.

    Câte mașini pentru adolescenți sunt în Bacău

    Aceste mașini cu motoare mici au un regim special și sunt înregistrate în cadrul primăriilor. Astfel, în Bacău, doar în cirsul anului 2022 au fost înregistrate până acum un număr de 14 vehicule ce pot fi conduse de persoanele cu vârsta de peste 16 ani, după cum ne-a spus Bogdan Borș, șeful sericiului din Primăria Municipiului Bacău, care se ocupă de acestă gestionare.

    Zilele trecute, am cunoscut-o pe Roberta Jacotă, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, posesoare a unui astfel de automobil și care face parte dintr-un club pe care și l-au făcut adolescenții. „Exsită o comunitate a adolescenților deținători de astfel de mașini, dar și motociclete, grupul nostru numindu-se Mafia Microcar”, ne-a spus Roberta care a precizat că în grupul lor sunt cam 13 mașini și 2-3 motoare. În Bacău sunt mult mai multe mașini de acest fel, dar acestea sunt doar acelea care fac parte din grup și care ies seară de seară împreună. „Ne plimbăm prin Bacău, ieșim și urcăm la Măgura, prin Gherăiești”, a mai spus Roberta care este „mămica” grupului, fiind cea mai mare de vârstă. Tocmai a împlinit 18 ani și trebuie să dea de permis pentru categoria B, lucru ce nu o va face să părăsească grupul. Roberta conduce de un an și jumătate iar mașina pe care o conduce a primit-o cadou de la părinți. „Când m-am întors de la mare am găsit-o în curte, cu fundiță”, își amintește Roberta cu plăcere. Tot ea ne-a spus că o astfel de mașină costă între 3 și 8.000 de euro, dar second hand. Totuși, în Bacău sunt și mașini noi de acest fel, mașini care au prețul mult mai mare dar și dotările sunt pe măsură. „Eu mă regăsesc foarte mult în condus. Ca să mă liniștesc, sau dacă vreau să stau eu singură, eu cu mine, mă urc la volan și conduc, chiar dacă nu am o destinație anume. Mie îmi place foarte mult să conduc și nu regret deloc alegerea asta, că am dat de permis de la 16 ani. Mă regăsesc în asta și mă ajută foarte mult. Le recomand tinerilor să încerce asta”, a mai spus Roberta care a precizar că ea este singura fată din grupul ei, ceea ce traduce prin fapul că există o majoritate covârșitoare a băieților cu permis pentru 16-18 ani, și din câte știe ea, mai sunt doar două sau trei fete care conduc. Chiar dacă sunt mai multe grupuri de astfel de adolescenți, nu există o rivalitate între ei, așa cum vedem prin filme. Mai fac și câte o „liniuță” din când în când, dar doar în spații…speciale, dar acestea nu sunt foarte periculoase pentru că, după cum spune Roberta, mașinile pe care le conduc nu dezvoltă viteze foarte mari. Am înțeles că cele diesel nu depășesc 70 km/oră, iar cele pe benzină nu duc mai mult de 90-100 km/oră. Cum spuneam, Roberta a împlinit deja 18 ani, a dat de permis pentru categoria B și va trebui să își schimbe mașina. „Trebuie să îmi schimb mașina. Am să o dau, pun diferența șo îmi cumpăr mașină pentru peste 18 ani. O să îmi pară foarte rău când am să o dau pentru că m-am atașat foarte tare de ea. Am botezat-o Shawty pentru că se ține de șotii. Vreau să o dau la cineva care o să aibă grijă de ea”, ne-a mai spus Roberta care a transmis și un mesaj tinerilor care conduc sau celor care îți propun asta: „Cât timp sunt conștienți de ceea ce fac, totul e ok. Când ești conștient că te poți stăpâni pe tine și mașina, e ok. Trebuie să conduci preventiv, să fii atent la ceilalți participanți la trafic. Pentru noi este un mod de distracție și un stil de viață. Dar trebuie să fii responabil.”

    Ce trebuie să faci să obții permis de conducere la 16 ani

    Vrei să conduci o mașină dar nu ai încă vârsta de 18 ani, necesară susținerii examenului pentru permisul auto? Există totuși o soluție. Legislația din România permite conducerea de autovehicule de către persoanele care au împlinit 16 ani, în baza unui atestat primit de la o școala de șoferi autorizată. Așa că, am stat de vorbă cu John Popa de la Școala de Șoferi SMART ABC care pregătește tinerii din Bacău și nu numai pentru a obține permis de conducere pentru astfel de autovehicule.

    „În orașul Bacău am cel puțin 3-4 cursanți adolescenți pe lună, dar am și în alte județe. Noi deținem 3 mașini de școlarizare pentru categoria B1. Școlarizarea în privința permisului B1 este asemănătoarea cu categoria B. Examenul la sală este similar, pregătirea la traseu este exact la fel – 30 de ore de conducere. Se dă „sala”, programarea la „oraș”…este exact la fel, doar că mașina este automată”, ne-a spus John Popa.

    Vârsta la care se începe școala este 15 ani și 9 luni, iar în ziua când se împlinește 16 ani se dă examen cu Poliția pentru obținerea permisului. Astfel, vei acumula experiență pentru când vei putea da și de permis pentru categoria B. Potrivit Codului Rutier, persoanele de până la 18 ani pot obține permisul de conducere pentru categoriile de vehiculele AM, A1 și B1. Din categoria B1 pentru care poți face școala de șoferi la 16 ani, fac parte autovehiculele cu trei sau patru roți, având masa proprie de peste 400 kg dar nu mai mare de 550 kg, echipate cu motor cu ardere internă cu capacitate cilindrică mai mare de 45 cmc sau cu orice alt motor cu o putere echivalentă ori cu viteza prin construcție mai mare de 50 km/h. Altfel spus, la categoria de permis B1 ești obligat să conduci autovehicule mai mici și mai ușoare decât dacă ai deține un permis categoria B.

    Cu ce viteză ești obligat să circuli

    Viteza maxima admisă pentru posesorii unui permis B1 este de 90km/h pe autostrăzi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe cele naționale europene (E) și 70 km/h pentru celelalte categorii de drumuri.

    Viteza maximă admisă în afara localităților pentru autovehiculele ai căror conducători au mai puţin de un an practică de conducere sau pentru persoanele care efectuează pregătirea practică în vederea obţinerii permisului de conducere este cu 20 km/h mai mică decât viteza maximă admisă pentru categoria din care fac parte autovehiculele conduse.

    În ce constă examenul la categoria B1

    Examenul pentru obținerea permisului de conducere la categoria B1 constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor respectiv în rezolvarea unui chestionar cu 26 de întrebări, în 30 de minute, cu minim 22 răspunsuri corecte pentru promovarea acestui examen și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzătoare categoriei de permis solicitate, împreună cu un examinator din partea DRPCIV.

     

    Copiii de la o trupă a Teatrului Fain premiați la festivalul „Mihail Sorbul”

      În ziua de azi există multe posibilități de petrecere a timpului liber, unele dintre acestea ajutându-ne să ne descoperim, să evoluăm și să ne clădim armonios. Cred că cel mai bun exemplu este cel al unor copii care iubesc teatrul și vor să fie în pielea unor actori.

      Așa că au mers la Teatru Fain acolo unde sub îndrumarea actriței Alina Neagu s-au reunit în trupa Young Teatru Fain. După ce s-au pregătit și și-au însușit tehnicile acestei arte, au catadicsit că este cazul să arate cât sunt de buni pe o scenă.

      Astfel că, la prima lor participare au obținut premiul special al juriului în cadrul Festivalului Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru într- un Act „Mihail Sorbul”, ediția a XXVIII-a. Festivalul a avut loc weekendul trecut la Săveni, județul Botoșani fiind organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani și Primăria Săveni. Piesa jucată a fost „Țara cadourilor” pe un text de de Vali Bolat (numele de dramaturg) sau Valentin Braniște cum îl cunoaștem ca actor al Teatrului Municipal Bacovia. Rezumatul pe scurt al piesei:

      „În ultimii doi ani copiii au primit tot felul de cadouri. O data cu ei chiar și părinții. Nimeni nu mai vrea trenulețe, păpuși și mașinuțe sau ursuleți de plus. Toti vor telefoane inteligente. Așa că Moș Crăciun a fost nu în Laponia ci în iesle ca să rescrie lista de surprise… Copiii au fost eroii din linia întâi și au fost decorați de magii de la răsărit cu cadouri de care nu se vor plictisi niciodată.”

      Spectacolul „Țara cadourilor” a fost premieră absolută în festival pe scena din Săvești. Din distribuție fac parte urmatorii copii: Carina Condrea, Caterina Luncașu Rădulescu, Anastasia Anicăi, Antonia Arhip, Sofia Cojocaru, Ștefania Sandu, David Ivanof, Miruna Ioniță. Coordonatorul trupei Young Teatru Fain, Alina Neagu, este actriță a Teatrului Municipal Bacovia, secția animație și îi place să descoperă tinere talente, încurajează copiii să iubească și să respecte arta actorului.

      Alina Neagu pregărește și alte surprize, prima fiind pe 25 noiembrie, de la ora 19.30 când la Teatru Fain va susține spectacolul premieră „Optic” cu text și în regia aceluiași Vali Bolat. Apoi, chiar de ziua ei, pe 10 decembrie, pe aceiași scenă va juca spectacolul pamflet one woman show „Festival”, comedie programată la ora 19.30. Și nu în ultimul rând, dacă doriți să vedeți spectacolul premiat „Țara cadourilor”, copiii de la Teatru Fain vor fi încântați să joace în fața băcăuanilor pe 16 decembrie, de la ora 18.00, unde altundeva decât pe scena Teatrului Fain.

       

      Interferențe culturale la Buhuși

        Cinci cărți de eseuri, de critică și istorie literară, dar și un roman polifonic și un roman polițist de investigații, vor fi prezentate, pe 24 noiembrie, la Biblioteca Orășenească „George Bacovia” din Buhuși.

         

        Evenimentul a fost intitulat de organizatori „Interferențe culturale. Maratonul ideilor pierdute” și va fi moderat de cunoscutul scriitor, ziarist și filosof Ion Fercu.

        Iar autorii prezenți și cărțile lor sunt Petre Isachi – „Conversații în oglindă cu Mircea Eliade” (vol. II, Exilul-Între farsă tragică și destin), Ioan Holban – „Literatura română de azi. Poezia. Proza” (ed. a III-a), Ștefan Munteanu – „O istorie a opiniilor privind filosofia lui Eminescu” (vol. III), Mihai Stîncaru – „Panopticum la purtător. Eseuri narative. Narațiuni eseistice” și Petru Nica – „InfrActori și infrAcțiuni”.

        Cărțile vor fi prezentate, „cu știuta dumnealor capacitate de esențializare și celeritate”, cum spune chiar Ion Fercu, de Ion Dinvale, Viorel Savin, Adrian Matei, Petre Isachi și Dumitru Brăneanu (sau Aurel Ștefanache). Dar tot cu „cu știuta dumnealor capacitate de esențializare și celeritate”, aflăm, și autorii vor susține discursuri despre cărțile lor, iar invitații , de asemenea „cu știuta dumnealor capacitate de esențializare și celeritate” vor putea interveni cu întrebări și comentarii. Moderatorul face însă, pentru toți, recomandarea „Multum in parvo” (concizie, concentrarea ideilor), pentru ca reuniunea să dureze cel mult o oră și jumătate, cu începere de la ora 11,00.

        Alți invitați sunt Cristina Ștefan, Dan Sandu, Oana Savin, Cornel Galben, Sorin Francu, Adrian Lungu, Petru Botezatu, Petru Done și Pavel Șova.

        Viața ca o șaorma cu de toate

        Campionatul Mondial de Fotbal mutat în deșert la sfârșitul lui noiembrie și începutul de decembrie doar de dragul sutelor de miliarde ale șeicilor generoși. Târgurile de Crăciun din toată Europa sunt deschise cu mult fast și milioane de beculețe (cică economice!), deși prin august-septembrie ne speriau șefii UE că o să înghețăm de frig și-o să bâjbâim pe întuneric. Blocaje exasperante pe străzile mari și mici din toate orașele, deși toți posesorii de mașini înjurau vârtos Guvernul că-i benzina scumpă, iar motorina și mai și. PNL e mai socialist decât PSD-ul în vremurile de glorie și vrea mărirea pensiilor cu 15% pentru toată lumea, în timp ce social-democrații par a fi ceva mai chibzuiți și se uită-n traista cam golașă a bugetului național. Americanii le spun în față ucrainienilor că ar cam trebui să negocieze cu Rusia, deși prin vară trâmbițau că armele Made in USA îl vor da de-a berbeleacul pe scările de la Kemlin

        Știam că s-a cam întors lumea cu susul în jos, dar parcă sunt prea multe adunate și vin cu viteză tot mai mare. Iar toate cele de zi cu zi  – mici, mărunte, dar foarte importante pentru sănătatea noastră la cap – nu se mai leagă într-un rost știut și necesar. Cât despre marile ”principii statornice și strategii pentru viitor”, se pare că au fost uitate, puse la naftalină, sub presiunea populației sărăcite și nemulțumite. Probabil, zăbala se relaxează până după Anul Nou, urmând ca de la începutul lui 2023 jupânii să ne strângă din noul frâul bunăstării și să înfingă pintentii austerității.

        Și noi ce facem acum? Să ne uităm bucuria naivă care picură în fiecare dintre noi pe măsură ce se apropie Sărbătorile? Ori să ne refuzăm mititelele răsfățuri de sezon doar pentru a mai pune deoparte un bax de ulei, unul de hârtie igienică și ceva făină? Dar așa oare nu vom deveni roboțeii pe care – spun iubitorii conspirațiilor – îi doresc cei din Oculta Mondială, cea pe cât de misterios ascunsă, pe atât de banal vizibilă?

        Scăpați de prigoana COVID-ului care aproape ne-a dezumanizat, deja obișnuiți cu războiul devenit fapt divers la știri, secați la buzunare de lăcomia celor ce ne vând curentul electric și gazul natural (și nu doar de ei), stăm cu un picior pe pragul dintre ani și parcă nu prea ne vine să pășim dincolo. Dar trebuie să îndrăznim, că oricum n-avem încotro! Poate mai curajoși când vine vorba despre drepturile noastre, puțin mai îndărătnici în fața abuzurilor de Stat sau corporatiste și, neapărat, ceva mai înțelegători între noi. Nu de alta, dar în toată brambureala asta cred că scăparea este om cu om, nevoie cu nevoie și încredere cu încredere.

         

        Dedeman deschide un magazin și la Bârlad

        Compania Dedeman, lider național în retailul materialelor de construcții și al amenajărilor interioare, cu capital integral românesc, deschide miercuri, 23 noiembrie, magazinul din Bârlad – al 59-lea din întreaga sa rețea și al doilea din județul Vaslui.

         Noul magazin este situat pe un teren cu o suprafață de aproximativ 24.000 mp și face parte din complexul comercial Bârlad Value Center. Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 14,5 milioane de euro.

        Dedeman Bârlad are o suprafață construită de aproximativ 11.000 mp, dintre care 1.100 sunt destinați serei în care sunt expuse plantele, articolele de grădină și cele pentru activitățile în aer liber. Magazinul a fost prevăzut și cu un showroom de mobilă de 700 mp și cu unul dedicat mobilierului de baie și gamei de gresie și faianță.

        Proporțional cu spațiul disponibil, în noul magazin au fost instalate 8 case de marcat.

        Zona de exterior este amenajată cu 263 locuri de parcare. Tot aici, clienții vor avea la dispoziție și o stație pentru încărcarea autoturismelor electrice.

        Dedeman Bârlad primește în echipă 137 de colegi și este al doilea magazin inaugurat de companie în 2022, după cel din Brașov.

        Dragoș PAVĂL, președintele Dedeman: „Deși eram prezenți deja în județul Vaslui cu un magazin Dedeman, ne bucurăm că reușim să ajungem și la Bârlad, un alt oraș important al acestui județ. Astfel, vom fi mai aproape de clienții noștri, cu o gamă variată de produse și servicii menite să le îndeplinească orice plan sau proiect pentru casă și grădină.”

        Tot despre racheta din Polonia

        Dorzeczy.pl scrie că două surse de informații poloneze au susținut că președinția știa că racheta este ucrainiană chiar din timpul Consiliului de Securitate al țării. Dar s-a decis să se aștepte până se trezește Biden din Indonezia ca să spună acesta că nu e vorba de o rachetă rusească. „Guvernul știa de racheta ucraineană din Przewodów” – acesta este titlul textului publicat joi după-amiază de site-ul Onet.pl. Descrie culisele tragediei petrecute marți. „În timpul unui atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, trupele ruse au tras, marți, un număr record de aproximativ 100 de rachete. Una dintre ele a vizat o centrală electrică la 60 de km de Lviv. Pentru a neutraliza racheta rusă, o unitate ucraineană staționată în apropiere de Lviv a tras două sau trei rachete de la un lansator S-300. La una dintre ele, autodistructorul nu s-a activat după ce a depășit ținta” – scrie site-ul.

        „Gazeta Wyborcza” a relatat, citând sursele sale, că „s-a decis să se aștepte informații de la Casă Albă”. Între timp, în acel moment, președintele SUA, aflat la summitul G20 de la Bali, dormea. Așa că totul avea să fie amânat din cauza aceasta. În cadrul ședinței de miercuri a Consiliului Național de Securitate, președintele [Poloniei] ar fi spus că „a fost tentat să anunțe rapid că o rachetă rusă a aterizat acolo”. Cu toate acestea, el a renunțat când militarii au recomandat prudență. Pe de altă parte, Onet susține că „armata poloneză a știut imediat, marți seara, că o rachetă antiaeriană ucraineană a căzut la Przewodowo”. „A existat consternare cu privire la modul de a comunica acest lucru”, s-a subliniat. Evident, președinția poloneză neagă și susține că toate acestea sunt „fabulatii”.

        Fără alte comentarii, dacă informația este adevărată, este clar deranjul provocat în cabinetele granzilor din NATO și atenționările liderilor militari și politici care erau să înceapă un război mondial din cauza polonezilor.

        Destul de previzibil, răcnetele apocaliptice ale liderilor noștri nici nu au fost băgate în seama, semn că n-au afectat nici stabilitatea Europei, nici planurile marilor capitale. Asta dacă le-or fi auzit; că, oricum, nu ne mai întreabă nimeni dacă vrem sau nu vrem ceva. Iar acest lucru spune totul despre modul în care liderii noștri sunt percepuți în exterior: gargaragii fără relevanță…

        Răzvan Bibire

        Gheorghe Antochi a preluat statutul de octogenar

          Cunoscutul și carismaticul om de afaceri băcăuan dr. ing. Gheorghe Antochi, unul dintre corifeii și dintre acționarii majoritari ai Grupului Agricola din Bacău, a bătut, luni, 21 noiembrie, la poarta ținutului octogenarilor. Nu a făcut-o de oriunde, ci tocmai din Seattle (SUA), unde se află în vizită la una dintre fiicele sale.

          Gheorghe Antochi a ajuns în Bacău din Hudeștii Botoșanilor, după ce a absolvit cursurile Facultății de agronomie a Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.

          S-a remarcat imediat ca un veritabil profesionist și a condus ani buni destinele agriculturii băcăuane. Eu mi-l amintesc ca pe un erudit al domeniului său de activitate, pe care îl puteai asculta ore întregi vorbind despre agricultură și zootehnie, cum rar puteau auzi pe altcineva.

          După 1990 l-a urmat la conducerea actualului Grup Agricola pe eminentul inginer Petru Plăcintă și a devenit – cum chiar domnia sa a opinat – „părintele unui «Neam de gospodari»” așa cum frumos s-a autointitulat celebra firmă băcăuană de pe piața aviculturii și a industriei preparatelor de carne.

          Gheorghe Antochi a fost mereu omul lângă care te simțeai bine și a rămas așa și acum. A venit mereu lângă prietenii și colegii săi, la evenimente deosebite, și a ajutat oricând acolo unde era nevoie. O astfel de disponibilitate l-a mânat și printre politicieni și a parcurs chiar un mandat de deputat în Parlamentul României, o experiență despre care îmi spunea, la final, că nu ar mai repeta-o nici dacă ar fi plătit în aur. N-am comentat atunci opinia sa, așa cum nu o fac nici acum!

          Dar marea sa dragoste profesională înclin să cred că tot compania Agricola rămâne. Recent, când aceasta a împlinit 30 de ani sub noua identitate, îmi declara despre ea: „Am statutul unui părinte fericit al unei familii care și-a văzut împlinite visurile, copiii crescând, așezați la casa lor și făcând performanță. Cum să nu te bucuri când vezi cât de apreciate sunt produsele Agricola în raport cu cele ale altor firme din grup”.

          Acesta este, acum, doar în câteva tușe conturat, portretul la cele 80 de primăveri împlinite al inginerului agronom, al familistului excepțional și al unui prieten mereu cu inima caldă – Gheorghe Antochi.

          La mulți ani, cu sănătate și inimă bună, domnule președinte!

          „Îmi voi lepăda din cojile/ în care atâta m-am gătit/ până voi rămâne sâmbure nud”

           Interviu cu prof. Cecilia MOLDOVAN, scriitoare

           

          • Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul  pe care-l investiți în operă?
          • Scriitorul se identifică cu materia sensibilă a Cuvântului. Prin puterea sângelui și a propriei cărni, zi/ noapte, el se luptă, corp la corp, cu acesta, „negociază” nuanțe, figuri de stil, îl stoarce de vlagă, dresându-l să-i cânte, să-i plângă, să dănțuiască în voie, nestingherit. Dar i-am curtat și vocația per se de a exprima adevărul, de a se indigna, mai direct, mimând viața reală – punându-l în dialog dramatic și urcându-l pe scenă/ film – conform introspecției mele pe mesajul socio-moral sau istoriografic scontat. (Cuvântul pus să educe și să construiască o lume mai bună!)

          –  Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?

          – Am experimentat impulsurile ambilor frați: pe de-o parte – a cere și a accepta iertarea, pe de alta, mânia fratelui și judecarea aproapelui. Eroică rămâne, totuși, decizia întoarcerii, a convertirii ființiale, metanoia. Dar cum să pornim schimbarea? Avem modelul parabolic, dar am primit și Învățătura adiacentă: „De după pâcla din nor/ fiori de transcendent/ se-ngrămădeau pe Tabor./ Iată Magicianul pe brațe aducea/ hăinuță nouă, simplă de copil/ pe fiecare ne-ndeamnă a o purta./ Cu multă caznă îmi lepăd zdrențele,/ oricine vrea e liber să o poarte,/ să-și încătușeze dependențele/ toate… toate” (,,Metanoie”). Adică „Îmi voi lepăda din cojile/ în care atâta m-am gătit/ până voi rămâne sâmbure nud/ și-o voi lua frumușel de la capăt/ într-o ediție cu vechi adnotări/ urcate în titluri de capitol” (,,De la capăt”).

           – Stați uneori la taclale, la o șuetă cu  Dumnezeu?

          –TACLALE cu Dumnezeu, adică cu a ta constiință, în tăcere și rugăciune, „De vrei să vezi/ și nu poți pătrunde până acolo/ lipește pleoapa/ și rămâi cu tine/ în tine/ să guști din ceea ce credeai/ că nu există.// liniștea infinitului te include/ doar viața aleargă fără tine/ în urmă-ți și înainte/ lăsându-te un pic mai copil/ lângă o grămadă de păcate” (,,Al treilea ochi”). Întrebări existențiale, precum… Care-i rostul meu pe pământ ?… („Vorbele ce-am mâzgălit/ Le-o lua la socotit/ Ușa de la paradis/ Voi vedea-o doar în vis?!”) și o frecventă cercetare a cugetului („La răboj se scrijelește/ Nu ceea ce bagi în gură/ Ci pofta de-ați înmuia/ Limba aspră în cianură” (,,Ușa de la Paradis”)… „În piatra altarului îți aud răsuflarea/ cu parfum de cer, edenică și distantă/ îți credeam nesfârșirea/ dar Tu prea devreme ai plănuit întâlnirea…// păsări cu pene de bănuți/ îmi tot cerșesc alintul,/ clonțul lovește în coaja plăcerii/ de somnul rațiunii să mă scutur” (,,Mi-e foame de Ceva”). Conștiința trezită, mereu activată ca să mă reconstruiesc în acceptarea aproapelui și practicarea iubirii: „Chipul Tău tremură în oglinda apei/ din vasul samaritenei. /Numai atât am/ am voie să te zăresc…/ semn că atâta lumină/ este în fântână/ câtă apă de dar/ golesc din ciutură” (,,Mi-e sete de Ceva”).

          – Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului dumneavoastră habitat?

          • Depășind, totuși, viziunea ubicuuă (Raiul și Iadul, or fi fiind în cer or chiar pe pământ?!), e cert că prefigurăm viitorul nostru etern aici, pe pământ. Conștient sau nu, bifăm pe tablițele lui Moise una din cele 10 legi/ porunci, le scrijelim cu carnea și sângele propriu, făcând uz de liberul arbitru, permanent curtând Binele ori Răul, Adevărul sau Falsitatea, Frumosul sau Urâtul. Conștient de inconsecvența umană. Numai purtând permanent în buzunar cheia infailibilă încredințată – aceea care păstrează tripticul de aur (credința, speranța și dragostea) – putem înainta convenabil sau nu, armonios, sau nu. Fugim de ceea ce atentează la comoditatea noastră: „Voi fugiți de formele colțuroase/ Eu domnesc plenar în împărăția Pătratului/ alerg croșetând între unghiurile opuse/ de dimineața până iarna/ dar noaptea iau poziția bufniței/ pe mările ignoranței,/ chiar în mijlocul formei perfecte,/ să văd întocmai,/ să pot asculta nepărtinitor,/ având pe limbă un grano salis/… să nu-mi zdobesc de pereți năzuințele…” (,,Echidistanța pătratului”).

          Nonconformarea cu standardele schimbătoare ale lumii, cu fiecare modă, precum corectitudinea politică, stima de SINE (nu de tine!), și alte sloganuri/ atitudini care pot deveni conduite de viață – sloganuri venite de oriunde  („tinichele transformate în giuvaiere”) – și adoptate imediat prin obediența recentă a românilor, mode NEproductive de BINE, ba, dimpotrivă: „NU vreau să mă întind/ în patul lui Procust din magazia voastră/ mutați-l în camera de sus,/ de n-am să-l ocup plenar!/ dați-mi răgaz să mai înfloresc/ câte o petală/ pe lună…/ pe an… (,,Procustiană”). Diluarea valorilor fundamentale sădite în ființa noastră de către Creator (și prin Fiu) – și cultivate de secole de poporul creștin – distorsionează ființa noastră morală, socială, mediul înconjurător, specia, treptat și inexorabil, conduc la autodesființare: „Excesele necuprinse între coperțile istoriei/ deschid porțile marii extincții”…„În laboratorul Meu,/ se tot forțează ușa și mâna-mi/ să clonez ce și cum vrei tu.// Frenkensteini hermafrodiți/ se vor întoarce pe călcâiul pocit/ cu o zvastică de foc în mână” (,,s.o.s. mankind”). Să fie acesta Iadul pe care-l prefigurăm de aici, de acum? Pentru Mâine!

          • Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?

          – Trădarea – aceea care ține de inconsecvență, incoerența cu Învățătura  pare a fi o slăbiciune frecventă. Oricum, după o „trădare”, de orice culoare ar fi, omenește și creștinește vorbind, o cumplită mustrare de conștiință mă biciuiește. După ce-ai reusit să-ți alegi, cu trudă, un oarecare drumeag pe coordonatele Învățăturii, – acumulată în ani – urmează lupta de a persevera – proba de foc, de-a nu apuca altul mai convenabil, unul gardat de lâncezeală și indiferență sau, poate, vreo unul maculat: „Sunt așa cum sunt/ cum am fost/ în ultimii două mii de ani/ fără chimicale/ fără alchimii/ cu un al treilea ochi de serviciu” (,,Ediția Princeps”).

          Acceptarea resemnată în ORICE situație, alegere, conștientizând că ceea ce experimentăm în clipă e doar un simptom, un episod pasager din epopeea personală, PRE/scrisă de Creator: „ Aceeași casă – cu altă masă/ același cap – altă minte(cea de pe urmă)/ același salariu – alte taxe si impozite// ACEEAȘI Penelopă – ACELAȘI Ulise!// același drum – alți trecători/ aceeași viață – altă vârstă/ aceeași pădure – alt anotimp în copaci/ aceeași mare – alt val/ aceeași moarte – altă viață(de apoi) // ACELAȘI Dumnezeu – ACEEAȘI iertare!” (,,Altul este, de fapt, Același”).

          – Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea Facerii,  ce ar viza acest  petic?

          • Zăboviți, un pic, cu mine! În fundal, tocmai am pus oratoriul lui Hyden „Creațiunea” – luat din telefon. Să ne înălțăm inima și mintea urmând Cântarea prorocului Daniel: „Binecuvântați-l… pe Domnul… toate… tot …”. Să ne minunăm, așadar, de Perfecțiunea universului, a Terrei, cu tot ce și cum a pus EL, în acestea. Operă divină… desăvărșită! Mult prea anemic apare acest epitet, ros de atâta improprie supra/evaluare! O nouă formă superlativă cu această unică referențialitate se clamează: Încerc să vizualizez sublimul: „Osana in excelsis!//Slavă Ție!// Îmbraci în culori/ și caldul și frigul/ limpezești gândul/ alini vântul/ stârnești cântul// Pentru atâtea/ primește coroană de lapis lasuli/ și-acest oratoriu albastru” (Oratoriul ,,Imperialul albastru” din volumul ,,Simfonia mea albastră”). Într-un alt volum, în pregtire, am zăbovit la acest mirabolant și cutremurător Incipit al Omenirii. După o viață de observare și experimentare firească a lumii, poate, un dram mai mult decât aceea rutinieră!, tot mai mult mă tulbură anvergura și perfecția universului, dar și a FIINȚEI umane, cea primordială – versus devenirea ei. De pildă, am reflectat/ scris despre capodopera Zilei a 6-a a Facerii – probabil, proba divină de foc în conturarea universului intim al Omului: alcătuirea complexității, dar și a subtilității Femeii (pornită, de fapt!, din reziduala coastă a lui Adam). O scânteiere divină! – prin tot ce-a pus în ea: frumusețe, multă, multă durere – compensată de bucurie, – gingășie, răbdare, o rară putere interioară de a ierta sau, uneori, dimpotrivă…! Dar, cert e, că pe Ea, pe femeie, a implicat-o mai mult și și-a luat-o drept colaboratoare la Creațiune (vs. Job-ul lui Adam?!). Cred că ,,Via dolorosa este de genul feminin”: „Mai aruncă o dată zarul cu putere/ «Femelă, va să fie!»/ și o făcu apetisantă la vedere./ Legă în trup un nod anume/ cu un sigiliu sacru, fără nume./ Mult timp n-am prins de veste/ că în păduri doar ele poartă lanțul viu/ și eu – meșteșugită verigă în poveste”. Da, durere, dar i-a dat, totuși, mângâierea copilului, ca să poată răzbi pe cale. Fie ca iubirea filială să rămână veșnic – pe Pământ și Ființa umană, armonios mobilată cu afectele primordiale, puse exclusiv în OM. Să ne potrivim trăitul având inima deschisă, zâmbet, armonie!, dar și trăirea, cultivându-ne latura spirituală, incluzând, desigur, reflexele artelor, regina fiind sublima armonie a marii Muzici. Pretinsa Credință ca și cearta/ răutatea/ războiul – de orice anvergură, la orice nivel – nu au sursă divină. Marile RĂZBOAIE pornesc de la micile conflicte dintre noi! Este suma energiilor negative a/cumulate în jurul nostru/ în noi înșine! Falsitatea și somnul rațiunii naște monștri! Parcă tot mai hidoși, de când Goya dixit. Fie ca ,,Non-rațiunea” să nască îngeri, fantezii artistice înălțătoare…!
          • Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…

          – „Orice ai da unei femei, ea îl va înmulți. Dacă-i dai spermă, ea îți va oferi un copil. Dacă-i dai o casă, ea îi va oferi un cămin. Dacă-i dai alimente, ea îți va da hrană. Dacă-i dai un zâmbet, ea îți va oferi inima ei” (William Golding).

           

          Argint și bronz din Bulgaria

          Trei judoka pregătiți de Dorin Cruceanu la CSM Bacău au urcat pe podiumul de premiere la Sofia. Giulia Mihai a cedat doar în finala mare, în timp ce Matei Anghel și Robin Pârâiac au câștigat finala mică la categoriile lor

          Finalul de an întețește ritmul participărilor competiționale în ceea ce-i privește pe judoka pregătiți de Dorin Cruceanu la CSM Bacău. Ultima provocare, cea de-a 17-a ediție a „Olympia Trofey”, de la Sofia, a consemnat rezultate de prestigiu pentru „CSMei”, în condițiile în care aceștia au concurat în capitala Bulgariei alături de peste 650 de sportivi din Grecia, Turcia, Ungaria, Ucraina, România și, bineînțeles, țara gazdă.

          Băcăuanii au adus de la Sud de Dunăre un mic tezaur: o medalie de argint și două de bronz. Argintul i-a revenit Giuliei Mihai, care, în ciuda unei accidentări suferite la Naționalele Under 15, a ajuns în finala categoriei 44 kg pe care a pierdut-o în fața campioanei din acest an a Bulgariei. Pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere au urcat Matei Anghel și Robin Pârâiac. Primul și-a adjudecat, după patru meciuri dificile, finala mică a categoriei 46 kg, în timp ce al doilea a bifat cinci meciuri înainte de a se laurea cu bronz. Cele două medalii de bronz puteau fi trei, însă Ana Lucia Patea a ocupat locul 5, după ce a cedat finala mică în fața reprezentantei Turciei.

          „Per ansamblu, sunt mulțumit de rezultate. Giulia a acuzat o ușoară accidentare, dar a făcut față cu brio, la fel ca și Matei Anghel, o tânără speranță a judo-ului băcăuan și Robin Pârâiac, sportiv crescut la grupa de avansați”, a declarat antrenorul CSM Bacău Dorin Cruceanu, care a adăugat:

          „Turneul din Bulgaria a fost puternic și, mai ales, foarte obositor. Gândiți-vă că doar în prima zi au luptat 427 de sportivi, cu reguli oarceum modificate față de cele ale noastre naționale. Concret, toate meciurile sportivilor până în 12 ani trebuiau să înceapă din Kumi Kata, iar priza după ceafă din prima nu era permisă. Genul acesta de luptă l-am mai întâlnit la un turneu internațional din Italia.

          Important este că ne-am adaptat repede, iar evoluția sportivilor noștri a fost una apreciată. Turneele internaționale oferă un reper însemnat în privința pregătirii și valorii participanților, fiind de bun augur, mai ales la final de an, când facem bilanțul”.

          CS „Dan Botezatu”, două titluri naționale

          Patru echipe, trei medalii. Acesta este bilanțul CS „Dan Botezatu” la ultima competiție oficială din acest an, Campionatul Național de Karate pe echipe derulat la finalul săptămânii trecute.  Toate cele patru echipe ale clubului condus de Ionuț Cășeru au concurat doar la kumite, iar două dintre ele s-au laureat campioane naționale.

          Astfel, la Kumite echipe juniori plus seniori masculin, 6-4 kyu, Robert Coșerariu, Tudor Cioltan și Alex Dospinescu au urcat pe cea mai înaltă treaptă, la fel ca și cea formată din Ioana Năstase, Corina Botezatu, Mara Dospinescu și Marta Popa, medaliată cu aur la kumite echipe juniori plus seniori feminin, 6-4 kyu. În contul băcăuanilor a fost bifată și o medalie de bronz, adjudecată în componența Robert Coșerariu, Tudor Cioltan, Răzvan Băisan și Alex Dospinescu la kumite echipe juniori masculin 3 kyu-Dan.

          „Este un sfârșit de an competițional frumos, cu două medalii de aur și una de bronz”, a declarat Ionuț Cășeru, proaspăt laureat cu titlul de antrenor emerit de Ministerul Sportului (pe lângă cel de Maestru Emerit al Sportului, acordat anul trecut), care a completat:

          „Fetele au luptat foarte bine, mai ales Ioana Năstase, care a câștigat toate meciurile sale și a dus echipa în finală către victorie. La fel și juniorii, care au adus acasă aur și bronz.

          Mă bucură revenirea în lotul competițional a lui Răzvan Băisan, sportiv care a lipsit o vreme din competițiile oficiale și care a avut acum un come-back de bronz. De asemenea, ultimele achiziții ale clubului, frații Dospinescu și Marta Popa au luat aur la primul contact cu tatami-ul competițiilor în sistem SKDUN, motiv pentru care ținem să aducem mulțumiri antrenorului Lică Hermeziu.

          Din păcate, echipa de tineret masculin 3 kyu-Dan formată din Darius Robu-Lungu, Tudor Cioltan și Răzvan Băisan nu a intrat în medalii, dar trag speranțe că acești sportivi își vor lua revanșa pentru meciurile pierdute la Naționalele individuale de anul viitor. Nu pot încheia fără a aminti că dedicăm aceste medalii mentorului nostru, Dan Botezatu, sperând ca prin ele să menținem mereu flacăra aprinsă pentru acest mare campion din istoria karate-ului băcăuan”.

          Barman amendat pe polițiștii locali pentru că a vândut băuturi alcoolice unor minori

            Zilnic patrulele de polițiști locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei acționeză în zona unităților de învățământ arondate pe căile de afluire/defluire a elevilor, precum și în zonele de alimentație publică din preajma acestora. Astfel, de la începutul anului până în prezent au fost efectuate pe această linie peste 1.360 controale și aplicate pentru diferite nereguli constatate de polițiștii locali 353 sancțiuni, în valoare de 90.370 lei.

            Cu ocazia controalelor efectuate, polițiștii locali au mai avut în atenție și elevii care absentează de la orele de curs, în ultimele două luni fiind depistați un număr de 20 elevi.

            Vineri, 18.11.2022, în urma unei acțiuni punctuale au fost depistați în trei unități de alimentație publică 8 elevi care absentau de la orele de curs. Polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale minorilor depistați consumând băuturi alcoolice, dar și unui barman. Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor legale, pentru sevirea minorilor cu băuturi alcoolice.

            Acțiunile vor continua și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în imediata apropiere a unităților de învățământ arondate Poliției Locale Bacău.

            S-a constituit Comandamentul de Deszăpezire la nivelul Municipiului Bacău

              În conformitate cu prevederile normative specifice, în data de 11 noiembrie 2022, Primarului Municipiului Bacău a emis dispoziția nr.3427/11.11.2022 privind constituirea Comandamentului de Deszăpezire la nivelul Municipiului Bacău şi asigurarea structurii de coordonare operativă şi informare, în scopul organizării activităţii privind curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ în sezonul 2022-2023, subsecvent fiind emisă decizia nr.463/14.11.2022 a directorului SMUP. 

              Au fost stabilite următoarele măsuri:               

              1. Categorie drum public: drumuri locale, drumuri naţionale

              Administrator drum public : Primăria Municipiului Bacău

              2. Asigurarea stocului de material antiderapant*

              Produs

              Stoc (t)

              Observaţii

              Sare

              280 t

              Acord – cadru de furnizare sare industriala pentru deszăpezire nr.139/03.10.2022, incheiat cu Societatea Nationala a Sarii, Sucursala Salina Targu Ocna

               

              Cantitate maximă: 1500 tone

              Antiderapant

              103 t

              Acord-cadru nr.123/09.09.2022 încheiat cu SC MUV SRL,

              Cantitate maximă 1000 t.

              Clorură de calciu

              59,4 t

              Acord-cadru nr.127 din 09.09.2022 încheiat cu SC CHIMCOMPLEX SA Borzeşti,

              Cantitate maximă 300 t.

              Clorură de calciu tehnica 77%

              10 t

              Acord-cadru nr.127 din 09.09.2022 încheiat cu SC CHIMCOMPLEX SA Borzeşti,

              Cantitate maximă 50 t.

              Inhibitor

              4,56 t

               

              *Situaţia la 21.11.2022

              3. Verificarea utilajelor de deszăpezire şi instruirea personalului care le deserveşte:

              2.1 Dotării proprii ale Serviciului Municipal de Utilităţi Publice:

              Tip utilaj

              Existent

              Necesar

              Observaţii

              Auto RSP cu lamă

              12

              12

              3 autospeciale Unimog, 3 autospeciale Man, 5 autospeciale Multihog, 1 Amarok

              Autofreză zăpadă

              1

              1

              se montează în caz de necesitate pe autospecială deszăpezire tip Unimog

              Buldoexcavator

              1

              1

               

              Cisternă clorură de calciu

              1

              1

              Capacitate 8 mc

              Cisternă clorură de calciu

              1

              1

              Capacitate 3 mc

              Plug semipurtat

              2

              2

               

                Alte dotări

              Motofreze zăpadă

              16 buc.

              16.buc

               

              Sărăriţe manuale

              30 buc.

              30 buc.

               

              Lăzi 1 mc antiderapant

              70 buc.

              70 buc.

              Urmează să fie amplasate în puncte de interes auto şi pietonal şi vor fi alimentate în funcţie de necesităţi

                Carburanţi şi lubrifianţi

              Motorină

              Se furnizează în funcţie de stoc, pe bază de comandă

              Contract subsecvent nr. 6/182457/23.09.2022, inregistrat la SMUP c132/23.09.2022 furnizare motorină încheiat cu SC Rompetrol Downstream SRL Bucureşti – cantitate maxină 42.000 l (valabil 6 luni)

               

              2.2 Dotări ale Primăriei Municipiului Bacău

              Tip utilaj

              Existent

              Necesar

              Observaţii

              Buldoexcavator

              1

              1

              Prin Dispoziţia nr.3427/11.11.2022 în situaţii deosebite utilajele Primăriei acţionează sub coord. Comandamentului

              Plug semipurtat

              2

              2

               

               4. Asigurarea continuităţii comandamentului de iarnă în perioadele cu avertizări meteorologice specifice anotimpului de iarnă:

               

              Serviciul de permanenţă şi comunicarea operativă se asigură prin intermediul dispeceratului din sediul unităţii, str.Constantin Ene nr.3 Bacău, prin următoarele mijloace de comunicare:

              – tel.mobil/whatsapp: 0730-635-462;

              – tel.fix: 0372-887-238;

              – fax: 0372-887-243;

              – email: dispecerat@smupbacau.ro; 

              Serviciul Municipal de Utilități Publice Bacău asigură, începând cu data de 15.11.2022, permanența în baza de deszăpezire, în vederea intervenției imediate în caz de prognoză/condiții meteorologice nefavorabile cu 4 utilaje (3 utilaje RSP, cisternă clorură de calciu). 

              Primăria Municipiului Bacău reamintește și atrage atenţia deţinătorilor şi utilizatorilor de spaţii comerciale că au obligaţia, conform legii, să cureţe zăpada de pe trotuarele din faţa acestora, să îndepărteze gheața si țurțurii de la streșini, pentru asigurarea circulației normale a pietenilor.

              Aceleași măsuri sunt valabile și pentru asociațiile de proprietari, pentru aleile și intrările în scările de bloc. 

              În perioada următoare urmează, prin licitație, și contractarea unor firme private, pentru deszăpezirea pe loturi, în special pentru activitatea de încărcat și transportat zăpadă, în cazul unor ninsori abundente.

              Au fost aprobate bursele pentru elevii din municipiul Bacău

                Consiliul local a aprobat astăzi cuantumul și tipurile de burse care se alocă elevilor din Municipiul Bacău pentru anul școlar în curs.
                Potrivit OMEC 5379/2022, cuantumul bursei de performanță este de 500 de lei, a celei de merit de 200 de lei, a celei de studiu de 150 de lei și a celei de ajutor social de 200 de lei.
                „Am inițiat proiectul de HCL imediat cum școlile au finalizat procedura de selecție și analiză a elevilor beneficiari. Banii pentru plata burselor sunt deja în conturile unităților de învățământ, urmând ca acestea să efectueze plățile în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.
                Conform centralizării primite, vorbim despre 105 burse de performanță, 4.177 burse de merit, 1.214 burse de studiu și 2.292 burse de ajutor social. Efortul bugetar lunar este de 1,52 milioane de lei.

                Peste 70 de permise reținute în weekend. Majoritatea, pentru depășirea vitezei

                În cadrul activităţilor desfăşurate, în weekend-ul trecut, de către poliţiştii rutieri și de ordine publică, au fost aplicate 429 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, polițiștii au reținut 73 de permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare.

                În perioada 18-20 noiembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.

                Acțiunea a avut ca scop combaterea unora dintre principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, respectiv, viteza neadaptată la condițiile de drum şi combaterea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

                În cadrul activităţilor desfăşurate, polițiștii rutieri au efectuat peste 550 de testări cu aparatul etilotest și drugtest conducătorilor auto, fiind constatate 4 infracțiuni de conducere sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii au reținut 73 de permise de conducere, din care 53 șoferilor care au încălcat viteza legală admisă pe anumite sectoare de drum.

                Și ceilalți participanți la traficul rutier au fost în atenția polițiștilor care au sancționat 14 pietoni indisciplinați și 12 bicicliști.

                De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic, au aplicat 429 de contravenții, din care 214 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru abateri de la regimul legal de viteză.

                Totodată, au fost retrase 14 certificate de înmatriculare.

                Reamintim că, polițiștii acționează zilnic, pentru monitorizarea traficului rutier și prevenirea accidentelor de circulație.

                 Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic.

                S-a cosit vegetația de pe Lacul Bacău

                Angajații de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău au finalizat operațiunile de cosire a vegetației de pe Lacul de Agrement Bacău.

                Timp de câteva săptămâni, s-a igienizat luciul apei și malurile acestuia, lăsând lacul curat, numai bun de admirat și fotografiat.

                Operațiunea nu a fost ușoară și nici lipsită de incidente, din cauza dimensiunilor lacului și a accesului dificil în anumite zone, însă totul e bine când se termină cu bine.

                În unele sectoare, vegetația a fost păstrată, pentru a asigura lebedelor și rațelor condiții pentru iernat.

                Amenajarea formată din barajul și lacul de agrement a fost construită pe râul Bistrița în perioada 1972-1974, a fost pusă în funcțiune în decembrie 1974 și se află în administrarea Apelor Române Siret prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău.

                Lacul de agrement are o suprafață de 53 de hectare și un volum de 1,68 milioane metri cubi.

                Principalele funcțiuni ale amenajării erau: redresarea debitelor evacuate în aval din acumularea Bacău II, prin barajul deversor, apărarea împotriva inundațiilor prin execuția digului pe malul drept, asigurarea diluției pentru apele uzate epurate orășenești și a debitelor de servitute necesare sistemelor acvatice, și nu în ultimul rând agrement.

                Insula de Agrement a fost creată artificial și este administrată de Primăria Municipiului Bacău.