Venirea pe lume a copiilor este, poate, cea mai mare minune si bucurie venita de la Dumnezeu. Responsabilitatile sunt insa imense. Respiri, traiesti pentru a face din pruncul tau „cineva”. Ce se intampla insa daca ramai un parinte singur, fara casa, fara un loc de munca stabil, cu patru suflete in grija?
Liviu Valther Ciasnog. El este eroul nostru. Un barbat de 33 de ani din comuna Magura. Este acum si mama si tata pentru patru micuti, dupa ce sotia sa a fost rapusa de o boala crunta, neiertatoare. De la moartea femeii, ghinionul pare sa-l urmareasca pe tanarul tata. In august se implinesc doi ani de cand Liviu se chinuie in fiecare zi sa se ingrijeasca de micutii ramasi doar in grija sa. Ionela Catalina are 14 ani si este cea mai mare dintre copii. Este urmata de Liviu Vasilica, de 7 ani, Livia Maria de 6 ani si de mezina familiei, in varsta de 5 ani, Lorena Elena. I-am gasit in curte, la umbra unui copac. Intreaga familie era asezata in jurul unei mese de lemn. Tatal, in brate cu cea mica, se chinuia sa dea de capat unui joc. Ne-a primit cu bucurie. Nu se intampla des ca cineva sa-i calce pragul. Nu a durat mult si a inceput sa ne impartaseasca din experienta lui. O experienta mult prea crunta pentru un barbat atat de tanar. „Este greu pentru noi. Mult prea greu. Responsabilitatea cea mai mare este sa am grija de ei, sa merg la munca, sa fac mancare, sa ii spal, sa le calc. Merg la munca pentru a le da ceva de mancare. Imi doresc sa faca o scoala, sa aiba o educatie”, a marturisit Liviu Ciasnog.
Putea sa-si piarda copiii
Se descurca greu pentru ca banii sunt putini. Ajutorul de la stat nu depaseste 500 de lei pe luna. Pana acum ceva timp, Liviu a avut un serviciu stabil. A lucrat la o firma de constructii, insa aceasta s-a inchis. Acum lucreaza cu ziua si spune ca nu-si mai permite un serviciu de 12 ore. Nu vrea sa-i lase singuri pe copii. Tanarul tata a fost insa la un pas sa-si piarda familia, din cauza greutatilor si neajunsurilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, cum spune el, a reusit sa se adune si sa realizeze ca cei mici sunt tot ce i-a mai ramas de pret. „Acum doi ani, cand a murit sotia, am trecut prin momente grele. Am avut o cadere nervoasa si pentru ca ne descurcam greu am vrut sa-i dau pe cei mici in plasament. Cu ajutorul asistentilor sociali si al unui psiholog am reusit sa-mi revin. Mi-am dat seama ca ar fi cea mai mare greseala si acum nu-mi pare rau. Ma bucur de ei chiar daca este dificil”, a spus tatal.
Le este ca o mama
Liviu isi imparte responsabilitatile cu fiica cea mare, Ionela, sau Ioana, cum ii spune el. E mana lui dreapta, cea in care-si pune toata baza. Cu schimbul fac curatenie, de mancare, spala si au grija de cei mai mici. Desi preocupata de scoala, fata nu se plange. Cateodata isi doreste mai mult timp liber pentru ea, dar isi da seama ca tatal este coplesit. „Cateodata e greu sa am grija de fratii mei. Ma striga «mama», pentru ca eu i-am crescut cu ajutorul tatalui meu. Sunt cuminti. Cand am treaba in casa ei se joaca si apoi, impreuna, desenam”, povesteste Ionela. Liviu se mandreste cu cei mici. Invata bine, iar Ioana este premianta. Temele sunt la zi. Le face dimineata, cand cei mici sunt la gradinita si este mai multa liniste. „Scriu temele acasa, dar sa invat nu mai am timp. Din aceasta cauza sunt atenta la ore si invat cand predau profesorii. Dupa scoala vin imediat acasa si le fac de mancare fratilor”, a spus fata. De prieteni nu are timp. Rolul de „mama” ii ocupa toata ziua. In aceasta toamna insa, Vasilica va merge la scoala. Pentru ca nu au bani, tatal se gandeste sa mai amane plata chiriei, pentru a-i lua fiului sau rechizite, un ghiozdan si haine bune. „Pentru ca sunt copii care invata bine trebuie sa fac sacrificii si sa-i dau pe toti la scoala. Nu stiu cum ma voi descurca, dar trebuie sa-i cumpar baiatului tot ce-i trebuie pentru clasa I”, marturiseste Liviu.
Viseaza la o cariera
Chiar daca traiesc mai mult decat modest, cei mici nu inceteaza sa viseze. Saracia si nevoile nu-i impiedica sa spere la o viata mai buna. Fiecare dintre copii isi doreste sa ajunga „un om mare”. Pentru ca Ionela iubeste copiii si invatatura, vrea sa ajunga profesoara. Nu s-a gandit inca ce materie vrea sa predea, dar este sigura ca acesta este drumul ei. Liviu Vasilica, la cei 7 ani ai sai, vrea sa ajunga pompier, sa salveze vieti, in timp ce Livia Maria cu siguranta va fi medic „de consult”, cum spune ea. Isi exerseaza abilitatile pe papusile capatate de prin vecini. Pe chipul celui mai mic dintre copii se vede insa un gol, un gol pe care nimeni nu i l-a putut umple: dorul de mama. De aceea, Lorena isi doreste sa fie mama cand va fi mare. Niciunul dintre cei mici nu constientizeaza ce s-a intamplat cu mama lor. Ei cred ca „e plecata la ingeri” si se vor intalni candva cu ea. Doar cea mare, Ionela, stie ce s-a intamplat. Nu vorbeste despre nenorocirea care a lovit-o. Sta cu ochii in pamant, tacuta, cu frica parca sa nu fie intrebata.
Nu au casa
Animale nu au. Tatal nu s-a incumetat sa cumpere. In primul rand, nu are posibilitati, iar in al doilea rand nu ar avea unde sa le tina. Locuiesc cu chirie intr-o casa cu o camera si o bucatarie. Traiesc acum cu frica in suflet sa nu fie dati afara intr-o zi. Nu ar avea unde sa se duca. Parintii lui Liviu traiesc in Bacau, intr-un apartament cu doua camere si o duc la fel de greu ca si el, iar socrii… l-au renegat de mult. De nepoti nici nu mai intreaba. Au ramas doar ei cinci. Bunica de la Bacau vine cand poate si incearca se la mai aduca celor mici cate ceva. Sunt zile cand tatal nu munceste. Se roaga in fiecare seara, ca dimineata sa aiba incotro s-o ia pentru ca grija lui este sa aiba ce le da de mancare copiilor. Nu-si doresc multe. Vor doar sa scape de grija care-i macina. Am intrebat-o pe Ionela ce-i lipseste. Ne-a spus ca „o masina de spalat rufe”. Mainile ei nu-i arata varsta. Palmele s-au asprit pentru ca spala in fiecare zi. Si Liviu are o dorinta: sa aiba o casa doar a lor. Pentru asta insa ar avea nevoie de un petic de pamant. „Daca am avea un teren m-as chinui sa ridic o casa. Nu mare, dar nu am posibilitati. Parintii mei au spus ca ma ajuta. Daca o sa avem o bucata de pamant ei vand apartamentul si cu banii obtinuti ridicam casa si ne mutam impreuna”, a explicat Liviu. Va mai trece insa mult pana atunci. Sperante nu sunt deocamdata, pentru ca familia Ciasnog traieste de azi pe maine.
Sinziana Filimon
