miercuri, 24 decembrie 2025

Karting: La Bucuresti, pentru Europa

Trei etape

Duminica, la o saptamana dupa ce a gazduit etapa a doua a Campionatului National de karting, Bucurestiul isi va deschide portile si pentru cea de-a doua runda a Campionatului Europei de Sud-Est. Spre deosebire de anii trecuti, competitia include in actualul sezon doar trei runde, urmatoarele curse urmand sa se desfasoare pe 25 iulie, in Bulgaria. Campionatul sud-est european va avea ca apendice Cupa Balcanica, programata la finalul lunii octombrie, in Turcia.

Mini-max

Selena Motor Sport Bacau mizeaza pe doi piloti, ambii inscrisi la clasa Mini: Denis Marcu si Alexandra Marinescu. Primul este laureatul editiei 2009 a Campionatului Europei de Sud-Est si, totodata, castigatorul, cu maximum de puncte al primei etape, derulata luna trecuta, pe circuitul de la Salonic, in Grecia. Aflata la sezonul de debut, Alexandra Marinescu a concurat si ea la Salonic, unde a a depasit asteptarile, clasandu-se in primii zece piloti.

Obiective diferite

"Este clar ca astept de la Denis un parcurs fara greseala. Asta inseamna o noua pozitionare pe locul intai, cu ambele curse castigate", a declarat directorul sportiv al Selenei Motor Sport, Vladimir Bortov. "In ceea ce o priveste pe Alexandra, ea trebuie sa urce treapta cu treapta si sa se foloseasca de toate aceste competitii pentru a-si imbogati experienta", a adaugat Bortov.

Dan Sion


spot_img