Cuvânt pentru suflet
Când Cel Drept vindecă gârbovirea celei smerite (Luca 13, 10- 17)
Se simte apropierea Betleemului în duminica de după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Pe de o parte, suntem asezați în lumina binecuvântat rânduită a atenției noastre, ce trebuie îndreptată către fragilitatea nevoinței Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, spre discreția Sfântului Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, și decența cărturarului Sfânt Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cinstiți cuvioși ai...
Duminica a II din Advent
În a doua duminică a Adventului întâlnim în fragmentul evanghelic figura sfântului Ioan Botezătorul,...
Ortodoxia și neamul românesc
La timp de post al Nașterii Domnului, săptămâna sfârșitului de Noiembrie și cea de...
Cristos, Regele Universului
În ultima duminică a anului liturgic, Biserica ne invită să celebrăm solemnitatea lui Cristos,...
Duminica a XXXIII-a din Timpul de peste An (C)
A da mărturie despre Cristos este misiunea fiecărui creștin. Credința nu se poate limita...
Convorbirea Domnului Iisus cu Nicodim
Pe Mântuitorul Iisus astăzi îl întâlnim la Sf. Liturghie vorbind cu Nicodim, un fariseu de frunte şi unul din membrii Sinedriului. Acesta adresează Domnului o întrebare pe care cu siguranță ne-am pus-o fiecare dintre noi :” Cum se poate naşte cineva din nou”? Iisus i-a răspuns: "Adevărat, adevărat îţi...
A NE DESCHIDE MINTEA …
La vreme de întomnare, când tuturor ne miroase a ploaie, a frig, a struguri copți și a castane, ne revine în suflet freamătul drumului spre școală, al umbletului celui adevărat important după cel al Bisericii. Ortodoxia leagă acum pământul cu Cerul, prin prăznuirea trecerii timpului. Anul Nou Bisericesc, spre...
† DUMINICA a 23-a de peste an: Exempla trahunt, verba movent
Mesajul duminicii a 23-a de peste an, ne îndreaptă privirea către aproapele nostru. Fiecare creştin trebuie să fie conştient de datoria ce-i revine de a-l corecta pe aproapele său. Dar, a avea această capacitate, nu este un lucru uşor. Este uşor să dojeneşti, să ameninţi sau chiar să pedepseşti...
Duminica a XII a după Rusalii
În duminica aceasta ne întâlnim la Sf. Liturghie cu un tânăr bogat ce este preocupat de dobândirea Raiului. “Ce să fac”pentru aceasta? Enumeră apoi Domnului toate poruncile pe care le cunoştea şi le respectase din tinereţe. Urmează răspunsul Mântuitorului care-l pune pe gânduri şi-l întristează în acelaşi timp :...
Să ne luăm crucea și să-l urmăm
Evanghelia lui Cristos este o monedă cu două feţe: crucea şi coroana. Dacă vrem să îmbrăţişăm o parte, cea glorioasă, şi să o respingem pe cealaltă, a suferinţei, falsificăm Evanghelia. Acelaşi Isus care a spus: Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea...
Gândul bun și inima mare
Există o poveste, dragii mei, pe care am descoperit-o de curând: „Un vânător, în junglă, a constatat la un moment dat că i s-a umezit praful de pușcă și că, în consecință, aceasta nu mai funcționa. A apărut un leu. Văzându-l, și știindu-și arma nefuncțională, a început să alerge....
† DUMINICA a 21-a de peste an
Evanghelia din duminica a 21-a de peste an conține următoarea întrebare: Cine spun oamenii că este Fiul Omului? Rezolvarea o dă Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu!” Suntem de acord cu acest răspuns? Noi cine spunem că este Cristos? Dacă dăm răspunsul învăţat de la sfântul...
Despre izbăvirea de demoni…
Dumnezeu ne-a izbăvit pe fiecare dintre noi care petreceam în locaşurile cele stricăcioase pline de necurăţia şi putreziciunea lumii acesteia, precum a vindecat pe demonizatul din pericopa evangheliei duminicii de azi, care locuia prin morminte. „Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe...
† DUMINICA a 20-a de peste an
În lecturile din această duminică nu este prea greu să descoperim o temă unitară. În toate cele trei lecturi se află o opoziţie originară, între poporul lui Israel pe de o parte, şi „cei străini” (prima lectură), „păgânii” adică non-evreii (lectura a doua), şi „femeia canaaneană” (Evanghelia) pe de...
Șansa de a învia înaintea Marii Învieri
Se spune că într-o cetate îndepărtată, plină de oameni trişti şi împovăraţi, a intrat un Om care a început să le vorbească locuitorilor cetăţii despre adevăr, bine şi frumos, despre bucuria prezenţei Luminii şi a fericirii în viaţă. Văzându-l diferit de ei, locuitorii au dat năvală spre a-l vedea,...
† DUMINICA a 19-a de peste an
După înmulţirea pâinilor în pustiu, evanghelia de duminica trecută, poporul voia să-l facă pe Isus rege. Apostolii erau entuziasmaţi de acest gând, visându-se ca și miniştri. Nici nu erau conştienţi de furtuna care s-a abătut asupra lor. După ce şi-a arătat puterea de a vindeca bolnavii şi de a...
† DUMINICA a 18-a de peste an
Evanghelia din această duminică, a XVIII-a de peste an, ne vorbește despre două gesturi pe care Isus le-a făcut: vindecarea bolnavilor și înmulțirea pâinilor. În fața acestor minuni nu trebuie să pierdem din vedere un lucru important ce ne este relatat în evanghelie: mila care l-a cuprins pe Isus...
Duminica a VII a după Rusalii-Postul Maicii Domnului
Trăim într-o lume secularizată şi tot mai plină de încercări, în care lupta cu lipsurile materiale , a celor necesare vieţii de zi cu zi este permanentă, așa încât tema din duminica aceasta “Care sunt grijile noastre raportate la viaţa personală...
Vindecarea a doi orbi şi a unui mut din Capernaum
Mântuitorul, respectând libertatea fiecăruia, nu vindeca pe nimeni împotriva voinţei şi a credinţei personale, fapt pe care îl remarcăm în multe alte locuri din Evanghelii. Întrucât la Roma credinţa creştină abia se născuse, fiind în multe privinţe amestecată cu elemente păgâne, totodată cu obiceiuri iudaice care nu mai erau...






