Un deținut din Penitenciarul Bacău va reprezenta România la Campionatul Intercontinental de Șah Online pentru Deținuți, competiție organizată de Federația Internațională de Șah (FIDE) și Biroul Șerifului din Cook County (Chicago, SUA).
Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, competiția reunește participanți din întreaga lume, oferindu-le persoanelor private de libertate șansa de a-și demonstra abilitățile strategice și spiritul competitiv într-un cadru...
Grupul UMB a reangajat peste 80% din muncitorii care au plecat în alte țări europene, potrivit declarațiilor secretarului de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, conform economica.net.
Acesta a subliniat faptul că salariile din domeniul construcțiilor au crescut foarte mult, iar UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, are...
,,E atât de obositor să le spui celorlalți ce știi că vor să audă, iar tu să știi că adevărul e cu totul altul”
Dintre contemporani, am invitat la această dezbatere filosof, un critic literar și doi scriitori. Vor privi către minciuna în genere, la aventurile acesteia în spațiul românesc...
Cum mai trece timpul! Trece? Nu, zboară! Da, da, timpul zboară: iată sloganul potrivit pentru călătoria noastră. O călătorie de poveste pentru că la la mijloc se află chiar o poveste: cea a echipei de fotbal CS Aerostar Bacău. La aniversarea celor 70 de ani de activitate ai principalului...
Garda de Mediu Bacău s-a autosesizat după ce a fost semnalată apariția unor deșeuri provenite din construcții și demolări, aruncate în mediul online în apropierea autostrăzii A7, pe raza comunei Letea Veche, județul Bacău.
După identificarea locației de unde provin deșeurile, s-a dispus comunei Letea Veche să curețe terenul...
Municipalitatea roagă șoferii să circule cu atenție pe Calea Mărășești deoarece se trasează noile marcaje rutiere, pentru a face loc frontului de lucru pentru pistele de biciclete.
Vor rămâne în continuare 4 benzi de circulație. Doar ca la bifurcația de la "Ciupercuțe": vor fi doar două benzi în loc de...
În perioada 27 martie - 2 aprilie 2023, în județul Bacău s-au înregistrat un număr total de 1691 de cazuri de infecţii acute de căi respiratorii superioare (IACRS), conform datelor furnizate de DSP Bacău. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în grupa de vârstă 5-14 ani (634 cazuri), urmată...
Contiuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași - BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada...
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a Programului privind protecția speciilor de faună sălbatică, prin instalarea de echipamente și/sau dispozitive de tipul gardurilor electrice ori a altor mijloace asemănătoare permise de lege, în vederea diminuării conflictelor și reducerii pagubelor cauzate de animale sălbatice. Bugetul alocat...
Ce este negrul? Am aflat ce este, sau poate tocmai ce nu este acesta, în cadrul expoziției „Colaj” de la Galeria „NOUĂ”, unde au fost expuse lucrările lui Dany și Gheorghe Zărnescu, ce se lasă îmbrățișate de negru, pentru a reflecta artistul în conștiința privitorului.
Vernisajul a avut loc vineri,...
Ministerul Transporturilor a emis autorizație de construire pentru loturile 2 și 3 din Autostrada Focșani - Bacău (A7) finanțată prin PNRR.
Aceasta înseamnă că lucrările sunt autorizate pe 12 din cele 13 loturi ale autostrăzii.
Valoarea lucrărilor pentru Lotul 2 este de 2,8 miliarde de lei fără TVA, iar...
Deunăzi mă uitam pe fereastră și, dacă nu aș fi avut în preajmă calendarul, aș fi jurat că ne pregătim de Slăvitul praznic al Nașterii Domnului. Totuși, atmosfera hibernală era brăzdată de verdele crud al copacilor și de mirosul acela de ”floare din zăpadă”, mireasmă ce te asigură că...
Mihai Olaeriu, în vârstă de 48 de ani, a devenit un lider respectat în zona ospitalității, după ce a muncit timp de aproape 30 de ani pe vasele de croazieră.
În prezent, îi coordonează cu succes pe cei 1200 de subordonați și se asigură că cei peste 3200 de turiști...
Vedem destul de des câte un elicopter SMURD care zboară grăbit deasupra orașului iar salvatorii duc o luptă contra cronometru pentru a salva oamenii aflați în stare gravă care au nevoie urgent de ajutor.
Astăzi, 09.04.2023, o pacientă în vârstă de 14 ani, din orașul Bacău, a fost adusă cu...
Ziua internaţională a romilor este sărbătorită anual de comunitatea internaţională, la 8 aprilie, în cinstea recunoaşterii culturii, istoriei şi drepturilor milioanelor de romi din toată lumea, dar şi pentru a atrage atenţia asupra provocărilor de discriminare cu care încă se confruntă comunităţile de romi din Europa şi de pretutindeni.
Ca...