Un deținut din Penitenciarul Bacău va reprezenta România la Campionatul Intercontinental de Șah Online pentru Deținuți, competiție organizată de Federația Internațională de Șah (FIDE) și Biroul Șerifului din Cook County (Chicago, SUA).
Ajunsă la cea de-a IV-a ediție, competiția reunește participanți din întreaga lume, oferindu-le persoanelor private de libertate șansa de a-și demonstra abilitățile strategice și spiritul competitiv într-un cadru...
Miercuri, 31 mai a.c., structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, din județul Bacău, respectiv – Inspectoratul de Poliție Județean, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Gruparea de Jandarmi Mobilă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului și Centrul de Prevenire și Consiliere Antidrog invită toți copiii, în Parcul Cancicov din municipiul...
Turneul final al Cupei Tymbark junior-ONSS, disputat în Capitală în perioada 25-28 mai, i-a avut în prim plan pe elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Bacău care au avut o prestație lăudabilă în urma căreia s-au încununat cu titlul de vicecampioni.
Parcursul echipei, a fost unul plin de victorii,...
La data de 26 mai, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Grebănu din județul Buzău au descoperit trei bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, în timp ce recoltau trufe în zona împădurită din comuna Buda. Aceștia erau originari din județul Bacău și nu dețineau...
Asociația AGRICOLA – Neam de Gospodari îndeamnă la alimentație sănătoasă și dezvoltare armonioasă
Asociația AGRICOLA – Neam de Gosdpodari, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, Instituția Prefectului și Grădinița Agricola, a organizat joi, 25 mai, la sediul companiei AGRICOLA, o Conferință sub genericul Familia crește împreună, dedicată conștientizării...
județul Bacău, campion la contoare inteligente
acestea devin obligatorii treptat, în funcție de consum
contorul raportează automat indexul iar firma de distribuție poate opri, de la distanță, furnizarea curentului electric
În jur de 46 de milioane de lei vor fi investite, în perioada următoare, în instalarea de contoare smart...
Astăzi, la Târgu Ocna, a avut loc concursul "Prietenii pompierilor", organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Bacău (ISUJ Bacău). Evenimentul a adunat peste 200 de elevi și cadre didactice din 13 localități, care au concurat pentru a câștiga primul loc pe podium în cadrul probelor pregătite...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat că înscrierile pentru Programul "Casa Verde Fotovoltaice" în Regiunea Nord-Est s-au încheiat rapid, în primele cinci minute de la deschiderea sesiunii de finanţare. Într-un comunicat de presă, AFM a precizat că bugetul alocat acestei regiuni, în valoare de 279.480.000 de lei, a...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat plăţile pentru trusourile destinate nou-născuţilor în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Peste 10.000 de beneficiari, cupluri mamă-copil din întreaga ţară, vor primi sumele aferente în următoarele zile. Aceste ajutoare sunt parte a unui program finanţat cu un buget total de...
Zeci de medici seniori, aflați la pensie de mai puțină sau mai multă vreme, din întreg județul, au trăit la sfârșitul săptămânii trecute clipe cu o imensă încărcătură emoțională. În semn de mare prețuire față de întreaga lor activitate și dăruirea pentru pacienți, de care au dat dovadă de-a...
Autoritățile au efectuat verificări detaliate pe șantierul lotului 1 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7), care leagă localitățile Săucești și Trifești. Lucrările în execuție sunt în plină desfășurare și urmează să ofere o nouă rută de transport modernă și eficientă pentru această regiune.
Potrivit informațiilor disponibile, pe șantier se desfășoară...
La data de 28 mai a.c, în jurul orei 06.30, Poliţia Municipiului Bacău a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că, pe raza comunei Săucești, s-a produs un accident de circulaţie.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Bacău, în timp...
Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare Filiala Penitenciar Bacău, membru al Federației Publisind, împreună cu Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din Penitenciarul Bacău, membru al Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, declanșează noi proteste începând cu data de 31 mai 2023, prin adopatrea unei prime măsuri de protest prin...
Sancțiuni aplicate de jandarmii băcăuani în acest weekend
Cu ocazia evenimentelor desfășurate în acest sfârșit de săptămână, care au avut loc pe raza județului nostru, jandarmii băcăuani au fost alături de cetățeni, asigurând măsurile de ordine și siguranță publică.
În urma misiunilor executate jandarmii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare...
Învingătoare cu 5-3 după loviturile de departajare (2-2 la sfârșitul timpului regulamentar), în finala cu CSȘ Craiova, echipa antrenată de Bogdan Cristea a adus primul trofeu din istoria Academiei „Cristian Ciocoiu”
E primul trofeu național adjudecat de fotbalul juvenil băcăuan după o pauză de 17 ani. Și cel dintâi care...