30 aprilie 2024
ActualitateUn suporter a fost amendat și a primit interdicție de un an...

Un suporter a fost amendat și a primit interdicție de un an pe stadion

Sancțiuni aplicate de jandarmii băcăuani în acest weekend

Cu ocazia evenimentelor desfășurate în acest sfârșit de săptămână, care au avut loc pe raza județului nostru, jandarmii băcăuani au fost alături de cetățeni, asigurând măsurile de ordine și siguranță publică.

În urma misiunilor executate jandarmii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7200 de lei.



Sancțiunile au vizat, în principal, faptele de tulburare a ordinii și liniștii publice și adresarea de injurii.

De asemenea, în urma meciului de fotbal dintre C.S Sportul Onești și A.F.C.S. Viitorul Curița, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a sancționat contravențional un suporter, cu amendă în valoare totală de 1300 lei și s-a luat asupra acestuia măsura de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an.

Suporterul a fost sancționat pentru că la finalul partidei s-a apropiat de fanii echipei adverse cu intenția vădită de a-i provoca, adresând injurii și amenințări, provocând și participand la scandal în incinta arenei sportive.

Jandarmii prezenți în zona stadionului au intervenit prompt și au reușit să stopeze incidentul, iar persoana a fost legitimată pentru luarea măsurilor legale.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.

De asemenea, a fost sancționat contravențional organizatorul, cu amendă în valoarea de 3000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor ce-i revin conform legii, în ceea ce privește efectuarea unui control riguros al persoanelor la intrarea în stadion.

În ceea ce privește intervenția în sprijinul populației, jandarmii au fost solicitați să intervină prin intermediul numărului unic de urgență sau telefonic în nouă situații. Dintre acestea, un apel a semnalat prezența urșilor în stațiunea Slănic Moldova, ocazie cu care jandarmii s-au deplasat la locurile indicate unde au procedat la îndepărtarea acestora în mediul natural.

Reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea S.N.U.A.U. – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situația o impune.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri