Fostul portar al echipei naționale de fotbal a României, Costel Pantilimon, s-a declarat dezamăgit de starea în care a ajuns Stadionul Municipal din Bacău și de declinul sportului local, într-un interviu acordat Sport.ro.
Pantilimon, care a adunat 27 de selecții la echipa națională, și-a început cariera la Academia Aerostar Bacău, înainte de a se transfera la Politehnica Timișoara, unde a...
Luptătorul CSM Bacău Igor Botez rămâne unul dintre competitorii redutabili. La juniori, nivelul său de vârstă, dar, mai nou, și la seniori. Elevul lui Irinel și Mihai Botez (fratele, respectiv tatăl său), a demonstrat-o din plin la Cupa României pentru seniori de la Târgu-Mureș, unde și-a adjudecat în mod...
Avându-i în componență pe Ionuț Furtună, desemnat cel mai bun jucător al competiției și pe Sergiu Matei, AEK Oradea a terminat pe locul 2 turneul final de la Râmnicu-Vâlcea, câștigându-și dreptul de participare în Champions League
Minifotbalul băcăuan rămâne conectat la marea performanță chiar și în absența unui campionat local....
Un nou rezultat de prim-plan pentru atletismul băcăuan la Campionatele Mondiale în aer liber desfășurate la Eugene (Oregon), în Statele Unite ale Americii.
Astfel, după ce duminică seara Bianca Ghelber (SCM Bacău) s-a clasat a șasea în finala probei de aruncare a ciocanului, ieri dimineață, Alin Firfirică, atlet cu dublă...
Așa cum anticipam în numărul de ieri al ziarului, CSM Bacău va activa în Liga a III-a și în ediția 2022-2023. Reunit marți, Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a dispus ocuparea locurilor vacante din eșalonul al teilea de către CSM Bacău, FC Unirea 1924, ACS Progresul...
Deși retrogradați, „CSMeii” pot profita de retragerea mai multor echipe, așteptând OK-ul FRF pentru a evolua în eșalonul al treilea și în sezonul ce va debuta pe 27 august
Nu este oficial. Sau, mai bine spus, nu încă. Dar e aproape sigur: și în ediția 2022-2023 ce va debuta pe...
Cel mai important turneu anual de tenis al Bacăului, „Dedeman Simba Trophy” a intrat în ultima linie dreaptă a pregătirilor de start. Competiția ITF dotată cu premii în valoare de 25.000 dolari plus ospitalitate se pregătește să-și definitiveze lista celor 20 de tenismeni acceptați direct pe tablou.
Deocamdată, pe această...
În perioada 05-10.07.2022, s-a desfășurat la Otopeni, Campionatul European de Înot pentru Juniori, competiție organizată de LEN (Liga Europeană de Natație) și FRNPM (Federația Română de Natație și Pentatlon Modern). La această competiție a participat și Lector univ. dr. Ovidiu GALERU de la Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului...
200 de puncte pentru câștigători în ierarhiile internaționale, peste 50 de concurenți, 12 categorii de concurs și, în sfârșit, vreme excelentă. Acesta a fost cadrul în care s-a derulat, pe terenurile de tenis ale SCM Bacău, la finalul săptămânii trecute, Trofeul Simba-Invest, competiție ITF rezervată Seniorilor/ Veterani.
„A fost cea...
La întrecerile din Statele Unite, atleta SCM Bacău a obținut aceeași clasare ca la Olimpiada de anul trecut, de la Tokyo
Ce vine după o finală olimpică? Una mondială. Și ce urmează după un loc 6 la Olimpiada de anul trecut, de la Tokyo, din Japonia? Un alt loc 6...
CSM Bacău și-a reluat pregătirile într-o atmosferă dătătoare de speranțe
Prima săptămână de pregătire plină pentru prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău, care și-a reluat antrenamentele joi, în formulă aproape completă. De la reunirea lotului antrenat de Sandu Iacob și Alexandru Acsinte și manageriat de Sorin Târcă a lipsit doar...
Cu un rezultat de 72 metri, sportiva SCM Bacău antrenată de Mihaela Melinte figurează printre cele 12 aruncătoare de ciocan ce urmau să se înfrunte aseară pentru podium la Eugene, în Statele Unitea ale Americii
Excelent parcursul Biancăi Ghelber în 2022. Încununată- pentru a câta oară?- campioană națională de...
„Aviatorii” au remizat în primul amical al sezonului: 4-4 pe terenul Științei Miroslava
Divizionara C Aerostar Bacău a bifat weekendul trecut primul joc de pregătire al verii. Sâmbătă, „aviatorii” antrenați de Mihai Ionescu au remizat, 4-4 (2-2) pe terenul Științei Miroslava, echipă de liga a treia care a fost preluată...
Aruncătoarea de ciocan Bianca Ghelber (SCM Bacău) și antrenoarea sa, Mihaela Melinte iau astăzi, la Oregon, în Statele Unite, startul celei mai importante întreceri atletice din lume
Cotată, ca anvergură, drept cea de-a treia întrecere sportivă a lumii după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială de fotbal, Campionatele Mondiale de atletism...
Divizionara C Aerostar Bacău își va încheia prima săptămână de pregătire cu un joc de verificare în compania unei alte formații din Liga a III-a, Știința Miroslava. Programată inițial la Roman, partida se va desfășura pe terenul Miroslavei, data și ora rămânând neschimbate: sâmbătă, 16 iulie, de la ora...