Laureată cu bronz la Mondialele de junioare de la Manila, sportiva descoperită, formată și antrenată de Vasilica și Cornel Agop la SCM Bacău a fost plasată pe locul secund în ierarhia de final de an a FRG la secțiunea gimnastică artistică feminină, ea fiind devansată doar de cvadrupla medaliată la Europenele de la Lepizig, Ana Bărbosu
E vremea ierarhiilor de...
ACS Karate Tradițional Initio Bacău continuă să se afle la înălțime. Prin natura locației care a găzduit ultima competiție la care a participat, Cupa Carpathia de la Cheile Grădiștei, dar, mai ales, prin prisma faptului că gruparea băcăuană urcă mereu cât mai sus pe podium. Așa a fost și...
322 de sportivi din Republica Moldova, Ucraina și România a reunit cea de-a 44-a ediție a Cupei Mărțișorul la judo derulată în ultimul weekend din februarie, în Bacău. Și la ediția din acest an, judoka CSM Bacău pregătiți de Simona Aruș și Aurel Chelariu s-au aflat în prim-plan, totalizând...
Prima sâmbătă din martie aduce o surpriză plăcută pentru studenții Facultății de Științe ale Mișcării, Sportului și Sănătății din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Astfel, pe 4 martie, de la ora 11.00, în aula Universității „Vasile Alcesandri” va avea loc manifestarea „Studenții de azi, antrenorii de mâine”, care...
Ministerul Educației, prin Federația Sportului Școlar și Universitar, în parteneriat cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Științe ale Mișcării, Sportului şi Sănătății, a organizat, în perioada 25-26 februarie 2023, la Bacău, Campionatul Național Universitar de Atletism - Sală. A devenit deja o tradiție ca această competiție...
Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău a găzduit duminică, 26 februarie, cea de-a XLIV-a ediție a Turneului Internațional „Cupa Mărțișorul”, eveniment sportiv cu tradiție în comunitatea băcăuană și punct de lansare pentru numeroși judoka de renume. Competiția a fost organizată de către Asociația Județeană de Judo Bacău, Direcția Județeană...
Timp de cinci zile, 254 de copii de la 29 cluburi din țară au concurat în cadrul Cupei Rotary-Contratimp la înot desfășurată la Complexul Turistic de Natație din Târgoviște. La această a doua ediție a competiției organizată de Rotary Club Târgoviște și AS Contratimp Câmpina, un rol de prim-plan...
Ce vine după bronz? În cazul băcăuanului Mircea Croitoru, aur. La două săptămâni după ce a urcat pe treapta a treia a European Openului de judo la Sofia, sportivul legitimat la CSM Bacău a ridicat ștacheta.
Astfel, weekendul trecut, Mircea Croitoru și-a adjudecat finala la +100 kg a European Openului...
Liga Zimbrilor la handbal masculin se pregătește să ia o pauză vreme de două săptămâni. Dar înainte de pauză, cade etapa a 20-a. Una în care CSM Bacău se va deplasa azi, de la ora 18.00, pe terenul Vasluiului. Clasamentul, care reflectă just diferența de valoare dintre cele două...
Campioana europeană la aruncarea ciocanului și-a păstrat aurul național grație unui rezultat fără precedent în această perioadă din an: 73,09m
Bianca Ghelber rămâne o forță. Putem scrie asta o dată și încă o dată și încă de peste 73 de ori. Weekendul trecut, atleta antrenată la SCM Bacău de Mihaela...
Știința Bacău s-a aflat la un punct de calificarea la turneul de promovare. În meciul decisiv pentru accederea la „baraj”, echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu s-a impus cu 3-2 în fața celor de la CSM Râmnicu-Sărat, în condițiile în care ar fi avut nevoie de o victorie cu 3-1
Un...
Purtată pe brațe de o sală întreagă, CSM Bacău a subordonat-o pe CSM București sâmbătă, în etapa a 19-a, scor 23-20 (14-12), la capătul unui meci de pus în ramă
Cea mai frumoasă victorie pentru CSM Bacău în acest sezon. Cea mai importantă. Dar și cea mai puțin așteptată. Și...
CSM- Știința Bacău s-a impus cu 3-0 (23, 17, 13) pe terenul ultimei clasate, U NTT Data Cluj, făcând un nou pas important către salvarea de retrogradare
O nouă victorie pentru prim-divizionara de volei feminin CSM-Știința Bacău. A doua la rând după cea obținută în urmă cu o săptămână, în...
Sâmbătă, de la ora 18.00, CSM Bacău va întâlni, pe teren propriu, pe CSM București, iar primii 500 de spectatori care vor intra în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” vor primi din partea grupării „CSMeilor” câte un fular cu însemnele clubului și al sponsorului Simba Invest
Sâmbătă, de la ora 18.00,...
Miercuri, divizionarele C băcăuane CSM și Aerostar au înfruntat, în meciuri de verificare, liderele primelor două serii, CSM Râmnicu-Sărat și Foresta Suceava. Într-un test programat la Râmnicu-Sărat, CSM Bacău a ținut în șah, 2-2, gazdele de la CSM, care ocupă locul 1 în Seria 2. Pentru „CSMeii” antrenați de...