Joi, 12 noiembrie, cea mai mare gimnastă din istorie împlinește 65 de ani. În urmă cu o săptămână, „Zeița de la Montreal” a trimis un mesaj special, de mulțumire și apreciere ziarului nostru, prima publicație care a scris vreodată despre Nadia. „Îmi amintesc cu infinită recunoștință și respect de regretatul jurnalist Ștefan Olteanu. Faptul că ziarul dumneavoastră- pe atunci...
Consilierii județeni, întruniți miercuri, 29 septembrie 2021, în ședință ordinară, au aprobat alocarea de fonduri suplimentare necesare finalizării unei serii de investiții importante pentru județ. S-au actualizat sumele necesare încheierii lucrărilor la spitalul din Onești (sediul ambulanței) și la cel din Bacău (heliport și UPU), dar și la drumurile...
Câteva familii din satul Răcătău de Jos, comuna Horgești, riscă să rămână pe drumuri, în prag de iarnă. Și asta după ce o firmă din domeniul energiei le-a somat să părăsească locuințele, cumpărate de companie în urmă cu circa 14 ani. Oamenii au termen de 10 zile pentru a...
Peste 240 de candidați s-au înscris la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, pentru cele 13 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă, din sursă externă.
Informații complete cu privire la modalitatea de desfășurare a concursului se regăsesc pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în...
Un viitor tulbure, în care logica și măsura chibzuită devenit delicte, se furișează în viața noastră. Judecata strâmbă, masca și lesa e viitorul pregătit copiilor noștri. Comunismul a fost doar un exerciți față de ceea ce ni se pregătește.
,,Familiile care au copii preșcolari au un risc de...
Noi scheme pentru fermieri urmează să fie deblocate, începând din 8 octombrie. Astfel, de luna viitoare, fermierii pot cere sprijin financiar de la stat prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Banii pot fi folosiți pentru investițiile noi, dar și pentru modernizare și extinderea vechilor...
Cele două universități băcăuane își vor „deschide” porțile în condiții speciale luni, 4 octombrie. Ambele instituții de învățământ superior au luat unele decizii cu privire la condițiile create de situația pandemică și ne-au informat prin intermediul comunicatelor de presă.
Astfel, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, deschiderea anului universitar 2021-2022...
Legea 226/16.09.2021, a consumatorului vulnerabil de energie, a fost publicată în Monitorul Oficial nr.891/16.09.2021, astfel că devine operabilă încă din noiembrie acest an. În virtutea acestei legi, măsurile de protecție socială financiare constau din ajutoare de încălzire, ajutor destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei pe tot...
"Curtea de Apel Cluj a anulat, în primă instanța, hotărârile de guvern care impun Certificatul Verde Digital și continuarea stării de alertă. Acțiunea a fost inițiată de avocații Mikolt Kapcza și Gabriel Marin", a anunțat europarlamentarul Cristian Terheș.
El spune că hotărârea poate fi atacată cu recurs. "Dacă anularea...
PNRR a primit, formal, undă verde. Urmează ca în termen de 4 săptămâni Consiliul European să valideze evaluarea PNRR făcută de Comisie. Abia mai apoi, prin noiembrie, putem vorbi de un acord de finanțare pentru partea de granturi alocată României prin Facilitatea europeană de redresare și reziliență.
În...
În jungla noastră urbană, să nu credeți că nu există, mai ales când vezi cum șoferii se „gratulează” reciproc când ajung la semafor. Alătur, pe terasa de lângă trecerea de pietoni, doi tineri serioși fac echipă. Muncesc! Și o fac cu dedicație și profesionalism, privind spre viitorul lor cu...
Nu mai e nicio noutate că incidența numărului infectărilor cu Covid 19 a depășit 3 la mia de locuitori ceea ce atrage după sine anumite restricții. Acestea au fost discutate și adoptate în ședința de duminică, 26 septembrie, și ar fi trebuit puse în aplicare de luni, 27 septembrie....
Exploatația îi aparține unui tânăr din Stănișești, constructor de meserie, stabilit de câțiva ani, la Mărgineni. După aproape deceniu de pribegie în străinătate, fermierul s-a întors acasă, grav bolnav. S-a însănătoșit miraculos, consumând binefăcătorul lapte de măgăriță. De atunci, tânărul s-a apucat de creșterea măgarilor. La poarta sa, din...
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie şi implicit, creșterea gradului de disciplină rutieră.
În perioada 24-25 septembrie a.c., poliţiştii rutieri şi cei de ordine publică au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru siguranţa traficului rutier.
...
Conform Direcției de Sănătate Publică Bacău, municipiul Onești a fost înregistrat cu o incidență cumulata la 14 zile de 3 la mie. În scurt timp, Consiliul Județean pentru Situații de Urgentă va trebui să ia decizia de a implementa în Onești restricțiile decise de Guvern, inclusiv introducerea așa-zisului certificat...