Actualitate
Lorena Maxim, aleasă președintă a OFSD Bacău
Lorena Maxim a fost aleasă în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Bacău, în cadrul unei reuniuni desfășurate duminică, în municipiul Bacău.
Într-un mesaj publicat ulterior pe rețelele sociale, aceasta a transmis că votul primit reprezintă „un pas important” în parcursul său politic și administrativ și a subliniat experiența acumulată anterior la conducerea Organizației Municipale a Femeilor...
Rusalii la Barați: mii de credincioși au participat la hramul Bisericii „Coborârea Sfântului Duh”
Sub coroana bătrânilor tei din Barați, în dangăt de clopote și rugăciune, mii de...
Trei membri ai unei familii, răniți grav într-un accident pe DN11A. O fetiță de 5 ani a fost transferată de urgență la Bacău
Un grav accident rutier produs duminică pe DN11A, între Adjud și Urechești, a trimis...
O nouă teză de abilitare în domeniul Ingineria Mediului susținută la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău
Școala de Studii Doctorale din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat, în...
Două minore din Vrancea, găsite în stare de panică sub un pod, la limita cu județul Bacău
Două minore din județul Vrancea, în vârstă de 12 și 15 ani, au fost...
Duminica a XXXIII-a din Timpul de peste An (A)
Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului liturgic, întâlnim în Evanghelia duminicii parabolele lui Isus care ne provoacă să ne întrebăm cum ne pregătim pentru sfârșitul vieții noastre și pentru întâlnirea noastră cu Dumnezeu.
Toate aceste parabole ne învață să trăim într-un mod responsabil momentul prezent, conștienți fiind că...
CENASPER lansează proiectul „CITEȘTE”: O oază literară în inima comunei Măgura
Astăzi, Centrul Cultural CENASPER a dat startul proiectului său inovator intitulat „CITEȘTE”, o inițiativă dedicată tuturor iubitorilor de literatură din comuna Măgura și nu numai. Evenimentul se va desfășura la adresa CENASPER din Măgura, în satul Crihan, str.Vișinilor nr.25.De la copii la adulți, toți cei pasionați de cărți sunt...
Incendiu în comuna Berești-Tazlău din cauza jarului căzut din sobă
În această după-amiază, pompierii militari au răspuns prompt unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, care anunța izbucnirea unui incendiu în comuna Berești-Tazlău, satul Berești-Tazlău.Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, împreună cu o ambulanță SMURD, au fost trimise de urgență la locul indicat, unde o casă...
Visul imposibil. Despre oameni și șoareci – cronică de teatru
La scurtă vreme de la începutul stagiunii, Teatrul Bacovia ne invită deja la cea de-a treia premieră, ceea ce este întru totul lăudabil ca ritm de lucru. De apreciat este și diversitatea opțiunilor repertoriale. După un spectacol pornind la un muzical, „O poveste super fericită ( Despre cum e...
Siguranță în sezonul rece: recomandări de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență
Cu intrarea în sezonul rece și o serie de avertizări meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență vine în întâmpinarea șoferilor și călătorilor cu recomandări esențiale pentru a face față condițiilor dificile de iarnă. Prevenția devine cheia siguranței, iar respectarea acestor sfaturi poate...
Jandarmii Montani din Bacău: Ghid pentru siguranța în drumețiile montane
Cu sosirea sezonului rece și acoperirea zonelor montane ale județului nostru de un strat generos de zăpadă, Jandarmeria Montană din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău se află în stare de alertă maximă pentru a asigura siguranța turiștilor pe traseele montane. În comunicatul oficial, jandarmii montani subliniază importanța prezenței...
Pagina de Facebook a ziarului Deșteptarea a depășit cifra de 100.000 de urmăritori
În era digitală în care ne aflăm, social media a devenit un canal esențial pentru distribuția știrilor și interacțiunea cu publicul. O dovadă concretă a acestui fapt este performanța remarcabilă a paginii de Facebook a ziarului Deșteptarea, care a depășit recent pragul de 100.000 de followeri.Deșteptarea și-a consolidat poziția...
Ce credeți că este asta?
Ce credeți că se construiește într-o parcare din zona Tic-Tac? E mare, solidă, ocupă un spațiu imens și are legătură cu șantierele din ultimul an din Bacău.Nu e singura care se va construi. Vor mai urma încă trei în zona Cascada și la Pasajul Letea.Se numește "parcare electronică pentru...
Iar a venit iarna…
Imagini de pe DN 11, Măgura, județul Bacău. Carosabilul este umed, cu zăpadă frământă, pe fondul ninsorilor abundente.Intervenții ale echipelor DRDP Iași pentru înlăturarea unor arbori doborâți sub greutatea zăpezii pe DN 11, Măgura, județul Bacău. Traficul în zonă a fost blocat temporar, în vederea degajării carosabilului de...
Decanul de vârstă al lionismului românesc împlinește, astăzi, 89 de ani
Economistul Ioan Mocanu, decanul de vârstă al mișcării lionistice din România, membru al Lions Club Moldova Bacău, împlinește, astăzi, 18 noiembrie, 89 de ani și va fi sărbătorit de colegii de organizație la începutul săptămânii următoare.A mai făcut un pas spre poarta nonagenarilor, dar n-ai crede că se apropie...
Viceprimarul Cristian Ghingheș atrage atenția: Coridorul Semicircular, în pericol de a nu fi recepționat din cauza problemelor de drenaj
Viceprimarul municipiului Bacău, Cristian Ghingheș, a făcut declarații publice alarmante referitoare la starea proiectului Coridorului Semicircular, care cuprinde traseul Autogară-Mioriței-Gară. Potrivit viceprimarului, această importantă infrastructură nu poate fi recepționată în condițiile actuale, având în vedere problemele semnalate legate de drenajul inadecvat al apei pluviale și calitatea precară a lucrărilor...
Minoră rănită de un șofer băcăuan în județul Neamț
O minoră în vârstă de 14 ani a suferit răni în urma unui accident rutier petrecut vineri în timp ce traversa regulamentar o stradă din localitatea Ion Creangă din Piatra Neamț. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț, accidentul a avut loc în timp ce tânăra...
Cod portocaliu de ninsori și viscol. Intervenție de urgență a lucrătorilor de la Drumuri Naționale
Lucrătorii de la Drumuri Naționale sunt în alertă de dimineață, fiind mobilizați pentru intervenție în contextul avertizării Cod Portocaliu de ninsori și viscol. Echipamentele și materialele necesare au fost pregătite în avans pentru a face față condițiilor meteorologice severe.În prezent, stocurile SDN Bacău includ 4475 tone de sare, 394...
Recomandări ale Poliției pentru evitarea accidentelor în condițiile meteo actuale
Schimbarea bruscă a vremii poate transforma orice călătorie într-o provocare periculoasă. Ceața, ploaia și poleiul devin factori critici care favorizează producerea accidentelor rutiere. Conștienți de aceste riscuri, polițiștii rutieri din județul Bacău aduc în atenția șoferilor recomandări esențiale pentru a evita evenimentele rutiere neplăcute și pentru a contribui la...






