Actualitate

„10 Perfect” pentru incluziune. Copiii neurodivergenți au fost campionii unei zile memorabile la Onești

Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Onești a fost, sâmbătă, mult mai mult decât o arenă sportivă. A devenit locul în care emoția, curajul și prietenia au învins orice prejudecată, odată cu desfășurarea Cupei Bocce „Perfect 10 – Diferiți, dar egali!”, competiție dedicată copiilor neurodivergenți, organizată în cadrul programului Onești – Oraș European al Sportului 2026 și al Anului Nadia. Încă...

Arhiepiscopul Ioachim a participat la hramul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului” din Bacău și l-a distins pe părintele Gabriel Ichim

Comunitatea credincioșilor de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din municipiul Bacău a sărbătorit sâmbătă...

A7: Nodul rutier Bacău Sud intră în linie dreaptă. UMB a finalizat betonarea, urmează asfaltarea

https://www.youtube.com/watch?v=77V5e_EtXAA Lucrările la nodul rutier Bacău Sud de pe Autostrada Moldovei (A7) avansează într-un ritm...

Consiliul Județean Bacău a aprobat investiții în sănătate, infrastructură, cultură și utilități în ședința din luna iunie

Consiliul Județean Bacău a aprobat, la ultima ședința ordinară, o serie de proiecte de...

Bacăul va avea o pistă de biciclete până în Hemeiuș. Primăria a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de 67 de milioane de...

Primăria Municipiului Bacău a semnat contractul de finanțare pentru un proiect de mobilitate urbană...

Noi colegi și performanțe remarcabile la Penitenciarul Bacău

Ieri, 1 iulie 2024, Penitenciarul Bacău a primit cu entuziasm cinci noi colegi în urma sesiunii de mutare între unități. Evenimentul de bun venit a avut loc la clubul penitenciarului, unde cei noi sosiți au fost întâmpinați cu căldură de către întreg personalul. Directorul Penitenciarului Bacău, comisar șef de poliție...

APASERV Slănic Moldova solicită utilizatorilor să reducă consumul de apă potabilă

APASERV Slănic Moldova a lansat un apel către toți utilizatorii serviciului de furnizare a apei potabile, cerându-le să sisteze utilizarea apei de la robinet pentru irigarea culturilor agricole, a gazonului, a plantelor din gospodăria proprie sau pentru umplerea piscinelor. Această măsură este necesară pentru a evita situațiile în care unii...

Parohia Ortodoxă Sf. Gheorghe Orbic, Buhuși, l-a omagiat pe Ștefan cel Mare

Ediția a XVI-a a omagiului adus Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt s-a desfășurat la Buhuși, cu începere de luni, 1 iulie 2024, sub binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Evenimentul a debutat la ora 18:00, în fața Monumentului lui Ștefan cel Mare din fața Sălii Polivalente...

Podul de la Răcătău de Jos intră în lucrări, impact major asupra fermierilor și circulației rutiere

În urma începerii lucrărilor la podul de la Răcătău de Jos, autoritățile locale aduc la cunoștință cetățenilor din zonă și utilizatorilor drumului informații esențiale referitoare la restricțiile de trafic și impactul asupra activităților agricole. Fermierii care desfășoară activități de treierat a grâului pe Dealul Șoimului sau Salindar sunt rugați să...

Sedinta Consiliului Local Bacău, amânată pentru că în sala se aflau doar 4 consilieri

O ședință extraordinară a Consiliului Local Bacău a întâmpinat dificultăți semnificative în desfășurarea sa programată ieri dimineață la ora 10. Absența fizică a unui număr necesar de consilieri a impiedicat începerea lucrărilor, în ciuda prezenței altora conectați online. În sala de ședințe s-au înregistrat doar patru consilieri prezenți, în timp...

Pavelele deteriorate de pe Pietonalul Unirii sunt înlocuite

Într-un oraș mereu în mișcare, schimbările aduc speranță, dar și provocări. Pe 21 iunie, ca urmare a unei postări pe FB a unui cetățean, am adus în atenția publicului problema pavelelor murdărite cu smoală și ulei de motor pe pietonalul Unirii din Bacău. Nicu Chiriac revine cu o actualizare:...

Construcția Complexului Balnear Sărata: se toarnă 650 metri cubi de beton

De anul trecut, a început construirea Complexului Balnear Sărata, un proiect ambițios menit să crească numărul locurilor de cazare și să ofere servicii impecabile pentru toți cei care aleg această destinație de vacanță sau de tratament. În plină desfășurare, proiectul determină un program de funcționare diferit în acest sezon față...

Ecran LED și restricții de circulație pentru meciul Naționalei României în Piața Tricolorului din Bacău

Primăria municipiului Bacău va amplasa un ecran LED în Piața Tricolorului pentru a retransmite meciul echipei Naționale a României la Campionatul European de Fotbal 2024. Evenimentul va avea loc marți, 2 iulie 2024, între orele 18:00 și 23:00. Pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a evenimentului și confortul spectatorilor,...

Polițiștii locali, scoși să dirijeze circulația din cauza defectării semafoarelor

În weekendul recent, polițiștii locali cu atribuții în domeniul siguranței rutiere au fost prezenți în intersecțiile municipiului Bacău pentru a gestiona și fluidiza traficul în contextul unor defecțiuni la semafoare. În perioada aceasta, activitățile de fluidizare a traficului au fost intensificate în mai multe intersecții cheie, printre care se numără...

Incident tensionat la Strada Maramureșului: Proprietara unui câine a amințat că dă drumul animalului pe strada dacă acesta nu este relocat

Astăzi, Serviciul de Gestionare a Câinilor fără Stăpân al Primăriei Municipiului Bacău a intervenit rapid după ce a primit sesizări despre un câine agresiv pe Strada Maramureșului. Însă, la fața locului, echipa de capturare a descoperit că câinele nu se afla pe domeniul public, ci într-o curte privată, având un...

Primăria Bacău va plăti o taxă lunară pentru dreptul de a construi o porțiune a pistei de biciclete pe terenul stației CFR Bacău

Primăria Bacău a cerut acordul Consiliului local pentru a semna un contract cu Compania Națională de Căi Ferate "CFR" – S.A., prin care va plăti o taxă lunară pentru dreptul de a construi o porțiune a pistei de biciclete pe terenul stației CFR Bacău. Acest demers face parte din proiectul...

O parte din clădirile fostului Liceu Letea trec la Arhiepiscopie și se transformă în liceu teologic

Consiliul Local Bacău va discuta în ședința din 4 iulie propunerea de a preda clădirile fostului Liceu Letea către Arhiepiscopia Romanului și Bacăului pentru înființarea unui liceu teologic În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Bacău, programată pentru data de 4 iulie 2024, se va dezbate un proiect de hotărâre...

Ei sunt jandarmii care au salvat viața unei fetițe de un an și șase luni

Plutonierul adjutant Sfârlog Florin și sergentul major Balmuș Cătălin sunt cei doi jandarmi care au reușit să salveze viața unei fetițe de un an și șase luni, intervenind prompt și aplicând manevre de resuscitare. În momentul în care au ajuns la fața locului, cei doi jandarmi au observat-o pe mama...

Scumpiri majore la carburanți și gaze naturale începând de azi

În această noapte, prețurile la benzină și motorină au crescut semnificativ, ca urmare a intrării în vigoare a celei de-a doua tranșe de majorare a accizelor din 2024. Astfel, benzina s-a scumpit cu 43 de bani pe litru, iar motorina cu 39 de bani pe litru. Până ieri, un...