Un bărbat aflat în arest preventiv a fost trimis în judecată pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.
Fapta a avut loc în data de 11 decembrie 2025, în jurul orei 16:25. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a condus un autoturism pe strada Izvoare din municipiul Bacău, dar și în parcarea deschisă circulației publice a...
O femeie de 52 de ani, din municipiul Bacau, a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul Judetean dupa ce s-a oparit cu ciorba pe sâni. Aceasta avea arsuri de gradul 2 si 3 pe piept, iar plagile se agravasera dupa ce a stat acasa aproape trei zile, dupa...
Sute de familii care din 2008 incoace au solicitat un ajutor financiar pot sa-si ia adio de la el. De atunci (1 ianuarie 2008), nu s-a mai acordat niciun astfel de ajutor, chiar daca familiile care au depus dosarul pentru acesta au un bolnav foarte grav care necesita ingrijiri...
De la un trimestru la altul, statisticienii confirma ceea ce bacauanii simt pe propria piele in fiecare zi. Bugetul unei familii este atât de mic, incât nu se poate vorbi de economii, ci doar de subzistenta. Sume mari de bani se duc pe alimente si facturi si multi dintre...
Pentru actuala administratie, orasul pare sa se limiteze la centru. In celelate zone ale municipiului nu s-a facut mai nimic sau s-a investit câte ceva prin locurile vizibile. Chiar daca si in aceste puncte ale orasului exista locatii de interes public si o populatie numeroasa, grija edililor nu se...
In luna iunie, medicii, farmaciile si Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) vor fi implicati in testele pentru introducerea retetelor electronice. „Acest sistem se va implementa de la 1 iulie, iar in aceasta luna se vor face pregatiri, ne-a declarat Iulian Oboroceanu, purtator de cuvânt al CJAS. De...
Incepând cu prima zi a acestei luni, la Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate s-a modificat atât programul angajatilor, cât si cel de lucru cu publicul. Astfel, programul institutiei va incepe zilnic de la ora 9.00 si se va incheia la ora 17.00. Pentru Compartimentul Relatii cu Publicul a...
In aceste zile se desfasoara in Bacau faza judeteana a Concursului “Sanitarii priceputi”, etapa pentru clasele V-VIII si IX-XII. Anul acesta s-au inscris in competitie 15 licee si 24 de scoli generale. Liceenii câstigatori vor participa la faza nationala a concursului, care va avea loc luna viitoare la Buzau....
Cercetasii României au organizat duminica seara “Festivalul Luminii”. Evenimentul a avut loc in Parcul Cancicov, care a fost inundat de lumina celor aproape 4500 de lumânari in cutii de hârtie pliate in tehnica origami.
“Este un alt fel de festival, este un spatiu de manifestare artistica a tinerelor talente....
Centrul "American Corner Bacau” a organizat, la sfârsitul saptamânii trecute, o videoconferinta cu Statele Unite, care a avut ca tematica fenomenul de violenta in scoli. Prezentarea a fost sustinuta de dr. Mary Ann Panarelli, sef Birou de Interventii si Prevenire pentru Scolile Publice, din regiunea Fairfax, Virginia. "Licentiat in...
Sâmbata, primarul comunei Margineni, Marcelin Solot, alaturi de alte oficialitati, a taiat paglica celui mai nou edificiu din localitate. Printre altele, in centrul social after-school de la Luncani copiii defavorizati din Luncani vor avea parte de o masa si vor putea sa isi faca temele, iar locuitorii din aceasta...
Târgul Buhusi a fost ravasit in acest week-end de cea mai frumoasa poveste de dragoste a sa: sarbatoarea absolventilor de liceu, promotia 2012. Casa de cultura, gazda show-lui gestionat de profesorii Mariana Sava, Mihaela Rugina, Manuela Borcieanu, Ionela Taga, Gabriela Damian si Doru Pacuraru, a fost neincapatoare. Intr-o buna...
Dupa afisarea primelor rezultate, candidatii de la sesiunea speciala de bacalaureat au aflat ca procentul de promovabilitate este de numai 34.2 la suta. "S-au depus imediat contestatii de catre 336 de candidati pentru 672 de lucrari. Sunt candidati care au depus contestatii la o lucrare, altii la doua", ne-a...
Candidatii independenti impresioneaza si la Onesti, nu doar in municipiul Bacau. Avocatul Gelu Panfil, candidat independent la functia de primar al municipiului de pe Trotus, a cunoscut - in ultimele doua saptamâni – o ascensiune fulminanta in preferintele electoratului. Pe fondul imaginii defavorabile pe care o are primarul Emil...
In centrul orasului, pe strada Progresului se afla un santier abandonat. Locatarii sunt indignati ca trebuie sa stea cu mormanele de noroi la usa, ca nu mai au pe unde trece sau parca o masina in zona. Practic lucrarile lasate de izbeliste i-a izolat de lume. Acolo s-au inlocuit...