În intervalul 06–08 decembrie a.c., pompierii militari din județul Bacău au avut un sfârșit de săptămână intens, fiind solicitați să intervină în 31 de situații de urgență. Cea mai mare parte a misiunilor a vizat acordarea ajutorului medical de urgență, cu 15 intervenții realizate de echipajele SMURD.
Totodată, pompierii au participat la șapte misiuni de stingere a incendiilor, iar în...
Bacauanii, la fel ca si alti români, vor trebui sa plateasca doua asigurari de locuinta incepând cu 1 septembrie, conform unui nou ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Practic, cei care au deja o asigurare facultativa vor fi obligati sa incheie si o polita obligatorie, chiar daca...
Municipalitatea a anulat licitatia vizând modernizarea Insulei de Agrement. Oficialii Primariei au descoperit ca proiectul realizat de societatea Vila House SRL, din Bucuresti, contine mai multe erori si omisiuni privind cantitatile si dimensiunile lucrarilor. Administratorul public al municipiului da vina pe firma care a facut proiectul, acuzând-o de lipsa...
Interviu cu Remus Lupu, presedinte al Clubului de Ecologie, Turism si Arta „Veniti cu noi”, Bacau
- Clubul de turism, educatie ecologica si arta “Veniti cu noi” este unul dintre cele mai vechi din Bacau si din tara, el a fost infiintat in 1987, insa abia in 1992 a fost...
Suparati ca inoata in noroaie trei sferturi din an, locuitorii din Tatarasti au vrut sa se organizeze si sa blocheze drumul, dupa moda introdusa de locuitorii din Zemes. Temperati de Petrica Mihaila, consilier judetean PDL, ei s-au multumit, in cele din urma, sa trimita Consiliului Judetean (CJ) un memoriu...
Putini sunt oamenii pe care-mi place sa-i urmaresc la emisiunile de televiziune, unde sunt invitati. Unul dintre ei este actorul Dorel Visan, ardelean asezat, cu înfatisare de bun gospodar, om echilibrat, cu un solid bun simt, hâtru si sfatos, totodata. Dorel Visan are o impresionanta cariera, atât pe scena,...
Cu mai putin de doua saptamâni inainte de inceperea noului an scolar, mai multe unitati de invatamânt din municipiul Bacau, dar si din judet, nu si-au rezolvat problema igienizarii. Sunt situatii in care directorii se roaga ca seceta sa mai persiste pentru ca acoperisurile distruse de furtuna din 15...
De curând, membrii Ansamblului artistic “Mugurasii” din Agas au participat la Festivalul Vaii Gurghiului, care s-a desfasurat in “satul alegoric” din localitatea Ibanesti (judetul Mures). Despre bucuria de a participa la acest festival, Ecaterina Rata, directorul ansamblului, ne-a declarat: “Dupa ce ne-am intors recent de pe litoral, unde am...
Apropierea noului an de invatamânt nu face decât sa sporeasca grijile multor parinti care nu au bani pentru a le asigura copiilor lor cele necesare studiului. Tocmai de aceea o asociatie umanitara a decis ca in cele doua saptamâni care au mai ramas pâna la deschiderea scolilor, dar si...
S-a intamplat joi dimineata, cand in aerogara a fost gasit un bagaj pe care nu l-a revendicat nimeni. Imediat s-au declansat toate masurile de securitate care se impun in astfel de situatii, iar pasagerii au fost poftiti in afara zonei considerata de pericol. Echipa de genisti a verificat coletul...
Un barbat de 32 de ani a fost ucis de fiul iubitei sale. Crima s-a petrecut in noaptea de miercuri spre joi in satul Somusca, din comuna Cleja. Scandalul intre cei doi s-a iscat dupa ce calul din curte a lovit victima cu piciorul. Mai intâi s-au luat la...
Autoritățile franceze au aprobat miercuri anularea taxei care limita accesul românilor și al bulgarilor pe piața muncii. "Taxele datorate de către angajator şi cetăţean Oficului francez pentru Imigraţie şi Integrare sunt suprimate măsura intrând în vigoare imediat", se arată în comunicatul adresat prefecţilor, potrivit Lemonde.fr. Guvernul a decis în...
PDL se pregăteşte de lansarea, în jurul datei de 15 septembrie, a alianţei antiUSL, democrat-liberalii dorind ca noua structură din care vor face parte şi PNŢCD, Iniţiativa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, Noua Republică şi Fundaţia Creştin Democrată să se numească Forţa Populară. Sigla va fi o inimă...
Reprezentantii CJ, ai Prefecturii si ai institutiilor de control din domeniul transportului rutier au analizat reclamatiile impotriva Grup Atyc, care opereaza pe traseul V. Seaca - Bacau. In final, s-a decis sa fie inaintat un memoriu catre Ministerul Transportului. Deoarece legislatia actuala nu permite alte masuri, se va propune...
„Stiinta managementului” a facut diferenta
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” va avea, in sfârsit, un manager. Concursul a avut loc marti, 28 august, iar rezultatul oficial a fost anuntat miercuri. Aceasta a fost a treia incercare a CJ Bacau de a gasi conducatorul potrivit. Câstigatorul concursului de proiecte va coordona institutia...