O adolescentă în vârstă de 17 ani este cercetată penal după ce a fost implicată într-un accident rutier produs luni, 27 iulie, pe DN15B, în satul Leghin, comuna Pipirig, județul Neamț.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, tânăra, din comuna Pipirig, conducea un autoturism când ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, iar mașina a părăsit partea carosabilă și...
La data de 19.05.2014, în jurul orelor 19.00, o patrulă de siguranță publică a fost sesizată de o persoană de sex feminin de 53 de ani, din Bacău, despre faptul că i-a fost sustrasă o geantă tip rucsac în care avea mai multe bunuri, de pe o tarabă din...
La data de 20.mai a.c., în jurul orei 02:15, pe DN 2-E 85, in interiorul localității Nicolae Bălcescu, polițiștii au depistat un localnic de 21 de ani, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că...
Actorul Mircea Diaconu, fost senator PNL, fost ministru al Culturii, candideaza la alegerile pentru Parlamentul European ca independent.
PNL nu l-a primit pe lista sa din cauza ca a fost declarat incompatibil de ANI, in perioada 2008-2011 fiind si parlamentar, si director al Teatrului Nottara. BEC a decis...
Un eveniment reusit de recunoastere a implicarii, creativitatii si performantei. Astfel s-a dovedit a fi prima editie a „ReGalei Ferdinand”, un concurs pentru elevi si profesori, organizat de Colegiul National „Ferdinand I” , Asociatia Parintilor Elevilor din „Ferdinand”, Asociatia Absolventilor Alumni Ferdinand si, nu în ultimul rând, de Fundatia...
Clubul Copiilor Moinesti, filiala a Palatului Copiilor Bacau, a organizat, saptamâna trecuta, prima editie a Concursului Judetean de Ecologie „In armonie cu natura”, activitate initiata si coordonata de Laura Rusai, profesor de ecologie si protectia mediului in cadrul institutiei moinestene. Concursul s-a adresat elevilor de clasele I - VIII...
Intr-un cadru stimulativ si plin de emotii, insotiti de educatoarele de la grupe - Tincuta Maftei, Dana Dascalasu, Nelica Mihai si Roxana Pagu, prescolarii de la Gradinita 33 au finalizat o expozitie intitulata „Copii si flori, armonii in culori".
Prin lucrarile realizate, copiii au valorificat achizitiile artistico-plastice si practice,...
Ziua de astazi este decisiva pentru muncitorii combinatului chimic Amurco, intrucât, astazi, li s-a promis ca isi vor primi salariile restante de trei luni sau cel putin o buna parte din ele. Suma este destul de mare, adica aproape 40 de miliarde de lei vechi, pe care sindicatul oricum...
In luna mai, se sarbatoreste „Ziua mondiala de lupta impotriva hipertensiunii arteriale". Evenimentul reprezinta un bun prilej pentru a le reaminti oamenilor sa aiba grija de sanatatea lor si sa previna imbolnavirea cronica.
În lume, bolile cardiovasculare fac, în fiecare an, peste 17 milioane de victime, reprezentând prima cauza...
Barbatul, in vârsta de 23 de ani, din Cleja, a ajuns la spital cu o plaga injunghiata in hemitorace, dupa o altercatie cu un alt individ din localitate, de 27 de ani.
Se pare ca barbatii s-au luat la bataie, pe fondul unui conflict, iar, la un moment dat, cel...
C.A.R. Pensionari Buhusi a prezentat, recent, reprezentantilor celor 24.374 de membri concluziile activitatii pentru 2013 si trimestrul I /2014. Cu 18 filiale in judetele Neamt si Bacau, asociatia impresioneaza si prin marea mobilitate a membrilor. De pilda, in perioada precizata, 238 de membri s-au retras, 213 au fost...
Copiii de la Centrul de zi „Norocel" din cadrul Asociatiei „Sprijin pentru Parinti" Bacau, au ajuns in clasa a II-a. „Norocel" a pornit cu o grupa de invatamânt prescolar pentru copiii cu deficiente senzoriale de vedere, iar acum, elevii ajunsi in clasa a II-a se pregatesc pentru evaluarea nationala....
Daca in majoritatea comunelor din judet campania pentru europarlamentare a fost linistita, la Poduri, atmosfera s-a incins in ultimele zile. Social-democratii si liberalii, mai exact viceprimarul si primarul, care pâna nu demult erau tovarasi in USL, se lupta in afise si amenintari.
Cei pusi pe fapte mari sunt reprezentantii...