Asocierea condusă de UMB urmează să predea, la jumătatea lunii iulie, proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construire aferent lotului Ditrău – Grințieș al Autostrăzii Unirii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), Gabriel Budescu.
Cu o lungime de 38 de kilometri, tronsonul este considerat cel mai lung lot de autostradă...
„Sculptura este una dintre artele care nu pot fi facute decât cu mare efort”, spunea Emil Simandan; atunci cum poate o tânara firava sa dea forme speciale lemnului si sa atraga atentia prin creatiile sale?! Aceasta a fost prima intrebare care mi-a venit in minte atunci când am vazut-o...
Există, se ştie, o proprietate a termenilor. Când vrem să construim contexte despre fragmente dintr-o însumare de o sută de ani, nu vom fi crezuţi dacă vorbim despre orice diviziune a acestei unităţi de timp, ci doar de sfert, jumătate, trei sferturi sau început/sfârşit de secol/veac. Probabil că aceasta...
Bacauanii care si-au schimbat numarul de inmatriculare al masinii nu vor mai plati inca o data rovinieta pentru a putea circula pe drumurile nationale. Masura se aplica de vineri, ca urmare a intrarii in vigoare a modificarilor intervenite la Ordonanta Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a...
Un spatiu comercial din comuna Brusturoasa a fost cuprins de flacari, miercuri seara. Un trasnet a lovit cladirea si s-a declansat incendiul.
Pompierii de la Detasamenul Comanesti au intervenit imediat si au reusit sa stinga focul.
Flacarile au distrus in final 60 de mp de cladire si 5 mc...
Adapostul de zi si de noapte "Morcoveata" a devenit casa pentru multi dintre aurolacii minori ai Bacaului. Munca de teren a angajatilor acestui centru presupune inclusiv contactul cu tinerii care consuma aurolac.
"Noi mergem pe strazi, le spunem ca vrem sa-i ajutam, ca le servim o masa calda, ca...
Biciclistul Anton Duma, care a pornit intr-un tur al României pentru promovarea Asociatiei Betania si strângere de fonduri pentru 28 de tinere ocrotite de asociatie, a parcurs pâna acum aproape 1.800 de km. Acesta a acceptat sa cutreiere toata tara pe doua roti si sa spuna povestea acestor fete,...
Consilierii locali se vor intruni, saptamâna viitoare, la Centrul de Afaceri, intr-o sedinta extraordinara, pentru a stabili care dintre ei va prelua atributiile viceprimarului municipiului Bacau.
E necesar sa ia aceasta hotarâre dupa ce Vasile Tescaru, viceprimar, a preluat la rândul sau atributiile primarului Romeo Stavarache, care este arestat.
Deoarece...
Linistea si confortul dintr-o zona a Bacaului a fost data peste cap printr-o decizie a Primariei Bacau care, spun mai multi locatari, a vrut sa faca bine si a iesti foarte prost.
Nu-i un caz singular. In lista de lucrari pentru reabilitarea si asfaltarea unor strazi, cum este de...
Un barbat, in vârsta de 62 de ani, a cerut ajutorul medicilor de la Spitalul Municipal de Urgenta Moinesti dupa ce fiica sa i-a infipt o surubelnita in picior.
Intre cei doi s-a iscat un conflict spontan in timp ce erau la domiciliu, iar la un moment dat fata...
Scoala Gimnaziala „Al.I.Cuza”, in colaborare cu Primaria Bacau si Asociatia Parintilor de la aceeasi unitate de invatamânt, a organizat a patra editie a „Scolii de vara”, un proiect la care au participat, in perioada 30 iunie - 10 iulie, cadre didactice si peste 100 copii de toate vârstele.
Pe...
Ştim că adesea Isus vorbea în parabole, adică folosind scurte istorisiri, pentru a spune ceva ce ascultătorii trebuiau să înţeleagă singuri. Era o modalitate de a învăţa care îi provoca pe ascultători să nu rămână pasivi, ci să devină personal interesaţi în a se întreba asupra sensului lucrurilor şi...
Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, joi, două avertizări Cod Galben de instabilitatea atmosferică, ce vor intra în vigoare din această seară de la ora 18,00, urmând să expire vineri la ora 23,00, și vor afecta majoritatea regiunilor țării, inclusiv Municipiul București.
Potrivit prognozei, în intervalul 10 iulie, ora...
Miercuri seara, in Parcul Catedralei din Bacau, a avut loc primul "Concert pentru suflet" de anul acesta.
Invitați au fost elevi și absolvenți ai Colegiului Național de Artă ”George Apostu” din Bacău, precum si formatia PLAYLIST (Cezara Yoko Botez-voce, Madalin Sandu-voce
Catalin Cojoc-chitara, saxofon, nai, caval, fluier, Mihai Balan-clape, acordeon,...
Fotbal/ Cristi Popovici, singurul antrenor care a pregatit si pe FCM si pe Sport Club
Anul trecut, pe vremea aceasta, ducea Botosaniul pentru prima data in Liga I; o promovare si o provocare istorica. Si se pregatea de o experienta dulce-amara. Mai intâi dulce: neverosimilul loc intâi in prima liga...