Penitenciarul Bacău a organizat, în perioada 27–31 iulie, în parteneriat cu asociația italiană VIP – Viviamo in Positivo, o serie de activități dedicate femeilor private de libertate, având ca obiectiv dezvoltarea inteligenței emoționale și sprijinirea procesului de reintegrare socială.
Potrivit unui comunicat al Penitenciarului Bacău, programul a urmărit creșterea nivelului de inteligență emoțională, consolidarea încrederii în sine și în ceilalți,...
La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 11:30, Poliţia Municipiului Oneşti a fost sesizată prin 112, despre producerea unui accident rutier cu victime în localitatea Pralea, din comuna Căiuţi.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un localnic de 40 de ani, în timp ce...
La începutul acestei săptămâni, jandarmii aflaţi în serviciul de de pază şi control acces la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău au depistat un bărbat care a intrat în incinta instituţiei având asupra sa mai multe obiecte metalice interzise nedeclarate.
...
Bacauanca, in vârsta de 25 de ani, traversa strada Marasesti, pe trecerea de pietoni de la Casa de Sanatate, vopsita recent in rosu pentru o mai buna vizibilitate.
In acel moment a fost surprinsa si accidentata de o soferita de 56 de ani, din Onesti, care se indrepta catre...
Festivitatile dedicate acestui eveniment debuteaza joi seara, in Piata Tricolorului, când, in prezenta comandantului garzii de onoare si a unui trompet, Drapelul National al României arborat in urma cu un an va fi coborât, desprins de catarg, impaturit si preluat de garda drapelului.
Vineri, 26 iunie, incepând cu ora...
Primăria Municipiului Bacău, prin Direcţia Salubrizare, Agrement, Parcuri, va executa, începând cu data de 29 iunie 2015, un tratament avio contra căpuşelor şi ţânţarilor.
Zborurile se vor desfășura în intervalul orar 05.00 – 10.30, timp de cinci zile. In cazul în care condiţile meteorologice vor fi nefavorabile,...
- zeci de familii de pe strada Tecuciului traiesc, de ani buni, un calvar fara sfârsit - mii de masini de tonaj greu circula cu viteza pe strada ciuruita de gropi, cu denivelari - casele, odata mândria tineretii lor, sunt acum sfarâmate, crapate, cu tavanele cazute, in pericol sa...
- proiectul se desfasoara in colaborare cu Inspectoratul Scolar Judetean, Universitatea „Vasile Alecsandri”, Universitatea „George Bacovia” si Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca
Camera de Comert si Industrie (CCI) Bacau a anuntat derularea unui amplu proiect destinat absolventilor acestui an scolar aflati in cautarea unui loc de munca,...
In municipiul Bacau sunt 18 parcari cu plata. Majoritatea sunt prevazute cu aparate de autotaxare, doua sunt cu bariera si mai exista posibilitatea de achitare prin SMS, de pe telefonul mobil.
Cele mai profitabile parcari ramân insa cele rapide, de la Piata Centrala si Piata Sud, care in primele...
Autoritatile din Slanic Moldova au fost asaltate zilele trecute de sesizari venite din partea turistilor care erau extrem de nemultumiti de faptul ca la izvoarele minerale, pentru care alesesera aceasta statiune balneara, nu mai curge o picatura de apa.
Primaria s-a adresat in scris lichidatorului firmei “Flora”, cea care...
*mii de turisti trec zilnic pe la strandul cu apa adusa din mina de sare * moldovenii de peste Prut, ucrainienii si rusii, deopotriva, isi trateaza oasele si articulatiile betegite de gerul estic
De luna aceasta, cochetul strand cu apa sarata de la Târgu Ocna si-a deschis portile publicului...
Jurnalisti de la mai multe publicatii de toate tipurile si blogeri de turism, inclusiv din judetul Bacau, sunt, de miercuri, 24 iunie, oaspetii Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) care a organizat un al doilea info-trip (o calatorie de documentare) pe Litoral pentru prezentarea investitiilor realizate in...
În ultimele saptamâni, pretul benzinei a urcat constant la pompele de carburanti din toata tara, în vreme ce pretul motorinei a scazut. Astfel, s-a ajuns ca, in prezent, motorina sa fie cu circa 4% mai ieftina decât benzina.
În doar zece zile, de exemplu, pretul benzinei a crescut cu...