Activitățile aniversare dedicate împlinirii a 55 de ani de existență și performanță ai Școlii Gimnaziale „Miron Costin” din Bacău au debutat luni, 15 decembrie, într-un cadru festiv, în Aula Universității „Vasile Alecsandri”, printr-un moment de deschidere care a reunit trecutul, prezentul și viitorul comunității școlare.
Evenimentul inaugural a adus împreună dascălii și personalul administrativ de ieri și de astăzi, foști...
Începutul de an aduce modificări în cuantumul taxelor locale plătite de locuitorii din orașul stațiune Slănic Moldova. Concret, de la 1 ianuarie aceștia vor avea parte de taxe, unele reduse, altele în creștere.
Astfel, s-au redus taxele la închirieri sau autorizații de funcționare, unele chiar s-au eliminat și s-au...
Croco Onești, cel mai mare producător român de biscuiți și sticksuri, va derula un proiect de investiții de aproximativ 14 milioane de euro și va angaja încă 400 de oameni în fabrica sa de pe malul Trotușului. Investiția presupune creșterea capacității de producție.
Proprietarul fabricii, Damian Mereu, a declarat presei...
Modul cum s-a efectuat deszăpezirea străzilor din Oneşti în urma căderilor masive de zăpadă din ultimele zile i-a nemulţumit pe mulţi dintre locuitorii municipiului.
Acţiunea a început încă de vineri, cu stângul, spun cetățenii, pentru că deşi străzile de intrare în Oneşti dinspre comunele Oituz şi Mănăstirea Caşin au...
Fermierii care cedează exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot obține o primă anuală de până la 1.500 de euro, plătibilă până în 2020.
Ei trebuie să aplice în prima sesiune pentru depunerea proiectelor pe submăsura 6.5 „Schema pentru micii...
Personalul ISU și al Detașamentului de Pompieri Bacău a pus mâna pe lopeți și a curățat zăpada de pe trotuarele din fața sediului și din curtea interioară.
FOTO: ISU Bacău
Nici bine n-am scăpat de cantitățile de zăpadă, că județul Bacău este din nou sub incidența unei avertizări de ninsori abundente. În aceste condiții, municipalitatea și-a luat măsurile necesare pentru a evita blocajele.
„Am încercat să facem mare parte din activitatea de colectare a zăpezii pe timp de noapte,...
Mai multe apartamente au rămas fără căldura pe strada Miron Cosmin din Bacău din cauza unei conducte de agent termic care a suferit o avarie.
FOTO: Tenu Adrian / Facebook
- vacanta prelungita a elevilor a fost prilej de bucurie pentru cei mici dar si pentru cei mari - iubitorii de distractie au luat calea pârtiilor improvizate din cartierele orasului
Ziua de marti s-a dovedit a fi cea mai potrivita pentru sanius, patine sau banalul sac folosit pentru alunecare. Soarele...
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă și pentru județul Bacău, în care se arată că începând din seara zilei de 10 ianuarie a.c., aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estică și va cuprinde treptat jumătatea de est a țării. În cea mai...
La data de 10.01.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatei D. OANA, în vârstă de 27 de ani, pentru săvârşirea infracțiunilor de pornografie...
De mâine, 11 ianuarie, școlile din municipiul Bacău, dar și din județ își reiau activitatea didactică. Nu mai sunt motive, din cauza condițiilor meteo, să se mai prelungescă vacanța, așa că Inspectoratul Școlar Județean Bacău a decis ca toate unitățile de învățământ (grădinițe, școli gimnaziale, licee și colegii) să...
La data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia o persoană a necesitat îngrijiri medicale.
Din verificări a rezultat că un bărbat de 47 ani, din comuna Palanca, în timp ce conducea un autoturism...