Ștefania Iftime, o tânără talentată din Bacău, este marea câștigătoare a talent-show-ului muzical „Vedeta Familiei”, difuzat de TVR 1. Finala competiției, desfășurată pe 28 decembrie 2025, a desemnat-o drept „Campionul Anului”, după un sezon intens și spectaculos.
„Vedeta Familiei” este un show dedicat copiilor talentați cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, punând accent pe calitățile vocale, expresivitate scenică...
Persoana internată care în data de 10.12.2020 a părăsit, fără drept, Centrul Educativ Târgu Ocna, a fost identificată și capturată, ieri, 17.12.2020, în jurul orei 20.00, pe raza comunei Garoafa, județul Vrancea, de către Compartimentul Urmăriri din cadrul Inspectoratului Poliției Județene Bacău. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Centrului...
Pe parcursul a șapte luni, mai-decembrie 2020, la Universitatea „Vasile Alesacndri” din Bacău au fost derulate șase proiecte finanțate de CNFIS prin Fondul de Dezvoltare Instituțională. Proiectele au vizat internaţionalizarea, excelenţa în cercetare, îmbunătățirea calității activității didactice, Societatea Antreprenorială Studenţească, modernizarea infrasctructurii pentru activități didactice și extracurriculare, precum și...
De mai bine de 20 de ani partenerul auto al băcăuanilor, Cybernet Autocenter a marcat în anul care stă să se încheie o nouă premieră.
Începând cu acest an, portofoliul companiei, partener autorizat Volkswagen, Audi și ŠKODA în Bacău și Neamț, s-a îmbogățit cu o nouă marcă. Apreciată pentru siguranța...
Filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din Romănia anunță că va deschide Expoziția Anuală vineri, 18 decembrie 2020, care va fi prezentată publicului până la sfârșitul lunii ianuarie 2021. În cadrul expoziției participă un număr de 43 de artiști și pot fi admirate pe simeze 61 de lucrări.
„Deși anul...
Reprezentanții Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău anunță un weekend fără precedent, de la declanșarea pandemiei de Covid, dar și din ultimii ani. Astfel, pe perioada zilelor de sfârșit de săptămână, vor fi operate nu mai puțin de 31 de curse aparținând celor doi transportatori cu activitate în zona...
Domnul Vasile Butură, Sâlică cum îi place să i se adreseze clienții, are state vechi în Piața Sud din Bacău.
„Pe tata tot Vasile îl chema. Când striga mama, să vadă pe unde am umblat, amândoi răspundeam. Așa că el a rămas Vasile, și eu Sile. M-am născut de curând,...
La data de 16 decembrie a.c, în jurul orei 16.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au fost sesizaţi despre faptul că, pe drumul comunal din Odobeşti s-a produs un eveniment rutier.
La faţa locului poliţiştii au constatat că un bărbat de 46 de ani, din comuna Podu...
La data de 16 decembrie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 67 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului.
Bărbatul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,55 mg/l alcool...
Ieri, 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, pe raza municipiului Oneşti, un bărbat de 33 de ani, din comuna Oituz, în timp ce deținea și oferea spre comercializare, ilegal, 15 kg de articole pirotehnice.
Articole pirotehnice în valoare de aproximativ 1300 de...
La data de 15 decembrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bacău şi Timiș, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Bacău, au efectuat 7 percheziții domiciliare, în judeţele Bacău şi Timiş, la persoane bănuite de trafic şi consum de droguri.
...
Chiar dacă școlile sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus, primarul Municipiului Bacău a dat dispoziție pentru înființarea unor centre de permanență pentru medicina școlară stomatologică.
Astfel, în toată această perioadă de pandemie, dar și între Crăciun și Revelion, asistența medicală stomatologică pentru copii va fi asigurată după cum urmează:
Cabinetul...
Mai e doar un pas până când evazioniștii vor scăpa de pușcărie. Astfel, deputații au decis, zilele trecute, ca persoanele care săvârșesc fapte de evaziune fiscală să poată plăti prejudiciul (plus o amendă), în schimbul condamnării la închisoare. O altă condiție este ca evaziunea să fie de maximum 100.000...
Pe străzile din Cartier (Carpați, Bucegi) au apărut colindătorii. Urși și toboșari. Dacă tot sunt copii în vacanță, să câștige și ei ceva. „Suntem de la Moinești. Poduri. Dăm cu datina strămoșească! Ca în fiecare an. Să facem frumos la lume! Care ne dă, care nu, e datoria noastră....