marți, 23 decembrie 2025

Actualitate

Prima licitație pentru locurile de parcare de reședință, programată în ianuarie 2026

După ani de așteptare, locuitorii din anumite zone ale Bacăului vor putea să participe în premieră la atribuirea locurilor de parcare de reședință. Viceprimarul Leonard Ioan Bulai a anunțat astăzi că prima licitație va avea loc în ianuarie 2026, iar locația stabilită este pe strada Tipografilor nr. 1. Potrivit declarației viceprimarului, la procedura de atribuire vor putea participa doar locuitorii...

Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației. Nemulțumiri legate de buget și de viitoarele tăieri anunțate de Guvern

Daniel David, ministrul independent al Educației, și-a înaintat demisia din Guvernul României, potrivit surselor...

Polițiștii de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Bacău au poposit în casele celor care au nevoie de ajutor

Astăzi, 22 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au achiziționat alimente, dulciuri...

Piticii de la Grădinița „Dumbrava Minunată” au adus bucurie bunicilor de la Căminul „Brațe Părintești”

La sfârșitul săptămânii trecute, la Căminul de Bătrâni “Brațele Părintești “ , preșcolarii de...

Jandarmii băcăuani și-au deschis porțile pentru elevii din Onești

Peste 40 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Onești au fost azi...

Cod portocaliu de vijelii puternice și averse torențiale

Cod Portocaliu de vijelii puternice, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină, valabil de astăzi de la ora 14 până mâine la ora 05. Rafalele de vânt vor atinge 70-90 km/h, iar cantitățile de apă vor depăși 30...40 l/mp și izolat 50...60 l/mp. Ce faci în caz de vijelii și...

Să fie ironie? Primăria Bacău difuzează în parc un film despre un dependent de droguri și alcool

Filmul ”A star is born” va putea fi vizionat gratuit sâmbătă, 21 august, orele 21.00, în Parcul ”Cancicov” din municipiul Bacău. Pelicula, câștigătoare a unui premiu Oscar, va încheia ziua dedicată artelor, pe care Primăria Municipiului Bacău o organizează în zona fântânii celor ”Trei cariatide”. Tot aici, sâmbătă...

Școala de vară la Moinești

Luni, 16.08.2021, polițiștii moineșteni au fost prezenți în mijlocul copiilor aflați la școala de vară organizată de Parohia ”Sfinții Mihail și Gavril” din municipiu. Copii, cu vârstele cuprinse între 5 și 16 ani s-au întâlnit cu polițiștii pentru a învăța despre regulile de siguranță pe care ar trebui să...

Ordine de protecție provizorii emise de poliţişti

La data de 16 august a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către o femeie de 31 de ani, despre faptul că în cursul zilei a avut un conflict cu soțul ei, în urma căruia acesta a ameninţat-o şi împins-o. Deplasându-se la fața locului,...

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 16.08.2021, în jurul orei 07:30, o patrulă de poliție din cadrul Biroului Rutier Bacău, în timp ce desfăşura activităţi specifice pe raza localtăţii Bogdan Vodă, a oprit în trafic un autoturism ce tracta o remorca, condus de un tânăr de 22 ani, din județul Neamț, care...

Răbdare și tutun pe DN 11 Bacău – Onești

• din cauza unei surpări de teren, se circulă dirijat, pe un singur fir • zilnic, se produc blocaje în zona serpentinelor de la Măgura, punând la grea încercare răbdarea șoferilor Pe DN 11, în zona serpentinelor de la Măgura, șoferii sunt nevoiți să petreacă, în trafic, zeci de minute,...

Turismul băcăuan se revigorează

În luna mai 2021 în judeţul Bacău numărul unităţilor de cazare (cu o capacitate de cazare existentă de minim 10 locuri-pat) care au funcţionat a fost de 101 unităţi, acestea oferind un număr de 4.468 locuri de cazare. Comparativ cu luna mai 2020, când activitatea de turism a fost afectată...

Activitate intensă în construcții

Autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile rezidenţiale de către administraţiile locale la nivelul judeţului Bacău au fost în luna mai 2021 în număr de 128 (37,5% în mediul urban şi 62,5% în mediul rural), în creștere cu 47 autorizaţii, respectiv cu 58,0% mai multe faţă de luna mai 2020...

2020 – cea mai mare mortalitate din ultimii șase ani

Datele provizorii ale Direcției de Statistică Bacău indică faptul că, anul trecut, județul nostru a înregistrat cea mai mare mortalitate din ultimii șase ani: 13, 4 decedați la mia de locuitori. În ultimii șase ani, rata mortalității a fost sub 12 decedați la mia de locuitori, cu excepția anului 2018,...

Cercetașii din Bălcescu și-au dat întâlnire în natură

Cercetașii din Centrul Local „Preasfânta Inimă a lui Isus, Nicolae Bălcescu” au organizat în perioada 7-10 august campul de vară în localitatea Ghimeș, județul Bacău. Celebrele personaje din cartea „Micul Prinț” a lui Antoine de Saint Exupery și fascinanta călătorie a Micului Prinț i-au purtat timp de câteva zile pe...

Concurs de admitere în Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin unităţile subordonate, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în instituţia proprie de învăţământ, program de studii postliceale, învățământ militar preuniversitar, cu durata de 1 an, sesiunea 2021, pentru locurile repartizate sistemului poliţiei penitenciare, astfel: · Cursuri de zi, cu durata studiilor de...

Peste 300 de permise reținute de polițiști săptămâna trecută din cauza depășirii vitezei legale

Poliţiştii băcăuani au scos radarele pe drumurile publice din judeţ, pentru depistarea celor care depășesc viteza legală. S-au folosit echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrul portabil model TruCAM. În perioada 09-15 august a.c., polițiștii rutieri,...

Eveniment rutier în Bacău

La data de 14 august a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău au fost sesizați despre faptul că, pe strada Muncii din localitate s-a produs un eveniment rutier cu pagube materiale. Din cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat de 34 de ani, din comuna Hemeiuș,...

A condus cu o alcoolemie de 1,11 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a provocat accident rutier  

La data de 15 august a.c, în jurul orei 23:00, polițiștii din Moinești au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre faptul că pe strada Livezilor din localitate s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. La faţa locului polițiștii au constatat că, un bărbat de 42 de ani, din...