În perioada sărbătorilor de iarnă, jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău vor fi la datorie în stațiunile turistice și pe traseele montane din județ, pentru a asigura siguranța celor care aleg să-și petreacă vacanța la munte.
Reprezentanții Jandarmeriei recomandă turiștilor să se informeze, înainte de plecare, asupra stării drumurilor, a condițiilor de pe traseele...
La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău, împreună cu cei din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești și însoțiți de criminaliști, au pus în aplicare un mandat de percheziție emis de Judecătoria Moinești, la domiciliul unui tânăr de 22 de ani, din...
Primăria Municipiului Bacău a demarat acțiunea de distribuire a 1.800 de unități de compostare individuală pentru băcăuanii care locuiesc la case. Anunțul a fost făcut de primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, care încurajează cetățenii să adopte un comportament responsabil față de mediu și să reducă volumul deșeurilor menajere.
„Începem distribuirea a 1.800...
Volumul total al investițiilor realizate de agenții economici din eșantionul Direcției Județene de Statistică Bacău în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024 a cunoscut o scădere semnificativă, de 35,7% comparativ cu aceeași perioadă din 2023. Acest recul evidențiază o posibilă prudență a mediului de afaceri în fața contextului...
Ziua Tatălui, sărbătorită dumincă, 11 mai 2025, este momentul perfect pentru a aduce în discuție nu doar rolul simbolic și afectiv al tatălui, ci și drepturile legale de care beneficiază atunci când devine părinte. De la concedii plătite la posibilitatea de a participa activ în viața copilului, legislația română...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău se alătură, și în acest an, inițiativei naționale „Marți 13 – Ziua Informării Preventive”, o campanie menită să transforme o zi considerată de mulți ghinionistă într-un moment dedicat educației civice și prevenirii riscurilor.
Campania are ca scop conștientizarea populației...
După o absență de șapte ani, cerul Bacăului va fi din nou brazdat de avioane de luptă, elicoptere, planoare și parașutiști! Baza 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu”, în colaborare cu Aeroportul Internațional „George Enescu” și o serie de parteneri locali și naționali, anunță organizarea unui nou miting...
Direcția de Sănătate Publică Bacău a transmis situația săptămânală a afecțiunilor respiratorii pentru perioada 28 aprilie – 4 mai 2025. Conform datelor, în județ s-au înregistrat 1.217 cazuri de infecții respiratorii acute și pneumonii, dintre care 68 au necesitat internare.
Afecțiunile respiratorii acute (I.A.C.R.S.) au totalizat 1.082 de cazuri, cele...
În perioada 4 – 9 mai 2025, reprezentanții Bazei 95 Aeriană „Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu” din Bacău au participat cu succes la finala Campionatului de Pentatlon Aeronautic organizată la nivelul Forțelor Aeriene, obținând rezultate remarcabile atât la probele individuale, cât și la clasamentul pe echipe.
În cadrul competiției, locotenentul...
Societatea Antreprenorială Studențească a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău (SAS-UBc) a lansat un nou proiect de educație antreprenorială pentru studenți, finanțat de Ministerul Educației și Cercetării, pe componenta fonduri pentru dezvoltare instituțională.
Proiectul, intitulat „Mentalitate antreprenorială, inovare sustenabilă, incluziune și interdisciplinaritate: premise pentru consolidarea ecosistemului antreprenorial competitiv la Universitatea...
Noi imagini aeriene surprinse zilele trecute arată ritmul alert în care se lucrează pe șantierul Autostrăzii A7, tronsonul Mircești – Pașcani (Lotul 3). Filmările au fost realizate în zona nodului rutier turbion de la Pașcani – Sodomeni, punctul de intersecție strategică dintre viitoarele autostrăzi A7 și A8.
Pe acest sector...
Spitalul Municipal Onești marchează o nouă etapă în medicina regională prin introducerea, în premieră pentru zona Moldovei, a tratamentului endoscopic minim invaziv pentru sindromul de canal carpian. Intervenția este realizată de Dr. Costea Alexandru, medic primar ortoped, care, începând cu luna iunie a anului trecut, oferă această procedură modernă...
O delegație din județul Bacău, condusă de doamna președinte a Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, și domnul vicepreședinte Vasile Isvoran, a participat în orașul Saint-Leu-la-Forêt, Franța, la o serie de activități dedicate consolidării relațiilor de colaborare româno-franceze.
Vizita a avut loc la invitația doamnei Sandra Billet, primarul localității franceze, și...
Evaluările naționale 2025 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura pe parcursul mai multor zile, în perioada 13-29 mai, potrivit calendarului aprobat prin OME 6595/2024. Primii care intră la testări sunt elevii de clasa a II-a.
Calendar Evaluare Națională 2025 la clasa a II-a:
* 13...
În luna decembrie 2024, comerțul internațional al județului Bacău a continuat să reflecte o dinamică mixtă, pe fondul contextului economic regional și global. Deși exporturile au înregistrat o creștere anuală semnificativă, importurile le-au depășit ca valoare, menținând astfel deficitul comercial persistent al județului.
Exporturi: creștere anuală solidă, dar recul lunar
Exporturile...