duminică, 15 iunie 2025

Bărbat reținut de polițiști pentru că a tăiat coada la doi câini

La data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Bacău, împreună cu cei din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești și însoțiți de criminaliști, au pus în aplicare un mandat de percheziție emis de Judecătoria Moinești, la domiciliul unui tânăr de 22 de ani, din comuna Berești-Tazlău, bănuit de comiterea infracțiunilor de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, precum și de rănirea cu intenție a animalelor.

Acesta, în perioada martie–aprilie a.c., ar fi secționat cozile a două exemplare canine, provocându-le răni.



În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.

Totodată, a fost pus în aplicare un mandat de aducere, tânărul fiind audiat la sediul poliției.

După administrarea probatoriului, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză și l-au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău, pentru o perioadă de 24 de ore.

Cei doi câini au fost preluați și încredințați unui ONG.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, și rănirea cu intenție a animalelor.

 Informații utile privind protecția animalelor: 

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția tuturor deținătorilor de animale asupra faptului că, la data de 16.05.2022, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484, Legea nr. 138 din 13.05.2022, pentru modificarea Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, fiind înăsprite pedepsele pentru infracțiunile prevăzute de această lege specială, după cum urmează:

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă: 

intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;

despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum 8 săptămâni în vederea comercializării, cu excepția cazurilor în care înțărcarea este permisă înainte de această perioadă, conform specificului speciei;

folosirea de animale vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le este cauzată suferință. 

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă: 

folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;

folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;

practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;

rănirea cu intenție a animalelor. 

Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani: 

uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;

schingiuirea animalelor;

organizarea de lupte între animale sau cu animale;

zoofilia.



spot_img